Sunday, July 25, 2010

La Grande Vadrouille - Maratonul Muscelului

Tea for two and two for tea/Me and you and you and me
Sau era invers? Two for tea and tea for two? Tot timpul ma roade intrebarea asta cand ma gandesc la melodia ce o cantau in baia turceasca actorii din celebrul film. Si asa ma intrebam si la maraton, cand eu urcam o panta de vreo 15% si alti concurenti veneau de sus. Oare e invers?



La Grande Vadrouille este titlul ce mi-a venit in cap pentru aceasta prezentare, inca din prima intersectie in care concurentii veneau disperati din toate partile intr-un haos de nedescris. Marea Hoinareala. Pentru ca asa m-am simtit, ca intr-un film bun cu Luis de Funes. Dar pana la urma a fost o zi frumoasa, un traseu de zile mari si niste organizatori, sa zicem, ghinionisti....

Traseul are, in versiunea oficiala, vreo 35 km cu 1350 m diferenta de nivel. Impresionant, nu? Asa si este. Urcari la limita de blocare a muschilor, urmate de coborari tehnice pe single-trail, picantizate din loc in loc cu rampe, drop-uri si alte accesorii de DH. Era loc, e drept, pentru ocolit, dar nu la toate. Asa arata el, dupa traseul pus pe Bikemap si dupa site-ul organizatorilor:


Si acum povestea mea, sau cum am vazut eu acest concurs (inca n-am inteles foarte bine tot ce s-a intamplat pe acolo).

M-am prezentat la start in ultima zi de concediu de vara, intr-un fel antrenat, intr-un fel obosit. Doar cu o zi inainte dadusem traseul de Crucea Ateneului. Dar macar ma odihnisem bine la Pensiunea Jupanitei, din Leresti, pe care v-o recomand. E cam scumpa la 120 RON camera, dar cam asta e pretul zonei si, in plus, va ofera un super mic dejun imperial inclus.

Roxana era cam obosita, asa ca nu s-a mai inscris. Organizatorii i-au returnat taxa de inscrieire, un lucru de remarcat.

La start, ma "laud" un pic cu noile mele Supersonice. Cineva pipaie Race King-ul de pe spate si remarca: "Nu e cam moale?" "Nuuuuu!" zic eu, desi cam era, dar oricum nu mai aveam timp sa-i fac nimic.



Apuc sa bag un gel preventiv, o gura de apa si se da startul.



Traseul incepe cu o urcare destul de abrupta pe piatra cubica uda. O gramada de lume se da jos dar, cu putina indemanare si noroc, reusesc sa-i ocolesc si sa ajung sus. Dupa un plat cu pietris si balti pe care am ajuns la culoarea regulamentara, maro, urmeaza o coborare pe un drum destul de rupt, suficient de abrupt si plin uneori de pietre. Se merge tare, am peste 30-35 km/h, dar cauciucurile cele noi tin incredibil linia virajului, absolut chirurgical. Depasesc ceva concurenti si ma bucur. Undeva jos, se intrevede sfarsitul coborarii. Dar deodata, trosc! Pana! Nici nu am stat sa ma gandesc, roata moale de pe spate de la start = snakebite, pana prostului! Ma trag pe margine si, in cea mai mare viteza, scot singura camera de rezerva, o montez si dau la pompa cu o viteza mai ceva decat i-o da un iepuras iepuroaicei. Adica repede! Cred ca in 3-4 minute bicicleta era la loc pe roti, dar am impresia ca jumatate din concurs a trecut deja pe langa mine.

O iau tare, impulsionat de situatie, sa recuperez cat pot. Urmeaza o bucata cam noroioasa pe langa un rau, unde, vrand-nevrand, am mai pus un picior jos ici-colo si, desi am depasit multi concurenti, nu am depasit cati am vrut. A urmat o urcare destul de tare pe asfalt, unde am mai depasit cativa si m-am alaturat lui Zoloper, cu care am parcurs o bucata buna de traseu in continuare. Dupa inca un pic de off-road unde ma chinuiam sa depasesc pe bicicleta o gramada de "impingatori" am ajuns la punctul de alimentare. Nu intentionam sa ma opresc deloc, dar cursa nebuna pentru a mai recupera din timp m-a cam secatuit, asa ca dau pe gat vreo 3 pahare de Isostar si o banana si, in maxim 30 de secunde, sunt iar in sa pentru urmatoarea coborare.

Coborarea a fost superba din toate punctele de vedere. Un single-trail excelent, din pacate ud, ceea ce a facut sa trebuiasca sa ma dau jos preventiv la maxim 2 pasaje scurte. Oricum, bestial.

De jos, nu mai tin minte exact traseul, de fapt mai stiu bucatile, dar nu sunt sigur ca le pot pune in ordinea corecta. Chiar am tras tare si n-am avut timp sa memorez asta. Imi aduc aminte de unii la un XCO care nu stiau cate ture au dat. Atunci mi s-a parut ciudat, dar asa eram si eu: cu energia in pedale si ochii in profil.

Dupa un pic de haos, a urmat parca o bucata unde am trecut un rau, niste noroaie si o urcare destul de tare, dupa care am coborat pe niste drumuri de tractor.  Am inteles ca bucata asta era scoasa din concurs, noi n-am fost informati. Toti concurentii din jurul meu din clasament va asigur ca au facut-o.

Parca dupa aceea, urma urcarea aia SF unde noi dadeam din greu la pedale, si niste baieti de la tura scurta coborau. Inainte, erau unii dezorientati pe un pod. Mai tin minte o urcare printr-o poiana cu iarba, apoi un pic de forestier prin padure, am trecut pe sub un banner si am ajuns iar la punctul de alimentare. De data asta, nu m-am oprit si am continuat.

A urmat cireasa de pe tort, acea coborare cu rampe si drop-uri de DH. Pacat ca era ud, altfel as fi incercat si eu cateva dintre ele, dar Race King-ul meu de pe spate nu cred ca m-ar fi ajutat prea mult. Oricum, superb. Din pacate, poteca era plina de unii din afara concursului ce coborau pe langa bicicleta. Incercau ei sa se traga intr-o parte, dar unii se trageau exact pe unde imi calculam eu traseul si eram nevoit sa ma opresc. Foarte nasol sentimentul atunci cand incerci sa tragi tare. O problema mare de organizare!!! Asa ca si aici m-am dat jos de vreo 3 ori, asta e.

Jos am ajuns iar in sate, deci iar haos. Noroc cu un concurent care stia traseul si era cam in paralel cu mine care imi zice ca acum urcam pe drumul ala, pe care am coborat la inceput. Adica unde facusem pana. OK, fara el mai stateam la mila babelor pe acolo vreo 5 minute sa aflu drumul. Depaseam o gramada de la tura scurta care impingeau la biciclete pe o urcare nu foarte grea. Probabil erau demoralizati de haosul care, la tura scurta, a fost mult mai mare.

Ajung iar in satele de sus. Stiam ca finish-ul nu e acelasi cu start-ul, ca fusesem cu Maus si Rosioru inainte de start sa vedem traseul si dadusem pe coborare, care era tot pe un single trail prin padure. In plus, aici deja organizatorii se "organizasera" si erau oameni la intersectii care dirijau. Inclusiv la intrarea in single-trail care, altfel, o ratam. Si ultimele sute de m au fost destul de tehnice, o coborare cu mici urcari bruste care te tineau alert. Dupa ce am trecut peste niste radacini, am dat in drumul de piatra cubica pe care urcasem sa ma incalzesc si, imediat, am dat de o mare de oameni si o banda intinsa pe jos. Toti imi strigau "Gata, ai ajuns!" Asa ca m-am oprit. Erau organizatorii ascunsi de ploaie intr-o duba cu laptop-ul si notau cine a sosit. Am mai stat vreo 5 minute si m-am carat in centru. Ma astepta Roxana, am mancat un Kurtos, m-am spalat pe picioare cu o apa plata ce o aveam prin masina si am plecat, ca era ziua lui Ionica (mesterul care ne face casa) la Tartasesti si i-am promis ca venim cat mai repede. Asa ca am incheiat ziua in sfarait de gratare!


Am avut unul din cele mai bune rezultate din viata mea "sportiva": locul 8 la categoria mea si 13 la general. Dar nu asta conteaza, ca daca nu se ratacea lumea, probabil era altfel. Insa timpul de 3 ore mi s-a parut fantastic si de acesta sunt mandru si pot sa spun ca a fost ziua mea de glorie!!!

Tin sa precizez ca nu m-am suparat pe organizatori si am inteles situatia. Cei din sat le-au furat marcajele si oamenii pusi la dirijat nu si-au facut treaba. In plus, consider ca eliminarea unei parti din traseu de dimineata nu a fost oportuna. Traseul a fost eliminat doar pentru cei cativa care il stiau si nu au mai facut bucata. Noi restul ne-am luat dupa marcaje si l-am facut tot. Asa se explica multe anomalii din clasament. Eu am avut 37 km pe computer. O trupa de elita, cu Maus si Rosioru, au facut chiar 47, fiind ghidati pe aceiasi bucla de doua ori. Asta este, intr-un final am avut o zi frumoasa, chiar daca a plouat, iar aceste greseli, cu minimum de atentie, nu se vor repeta anul viitor, cand sper sincer ca organizatorii ne vor pregati o noua editie!

Si cu asta am incheiat povestile aventurilor ce le-am trait in acest concediu de vara "de criza", de 3 saptamani, in care am decis sa balaurim doar pe plaiurile mioritice, care au atat de mult de oferit celor ce indraznesc sa le cerceteze. Si nu ne-a parut deloc! Visit the Carpathian Gardens!!! :))

Saturday, July 24, 2010

Obligatoriu in palmares - MTB pe Iezer

Exista un cel mai inalt drum din Romania. Din cate stiu eu, acesta este drumul spre Crucea Ateneului, pe sub Iezerul mic, drum ce atinge cota de 2360 m. Asta il face automat un traseu obligatoriu oarecum in palmaresul MTB-istului mioritic. Nu doar atat, ci este foarte frumos, ba mai mult, se poate face in circuit. Traseul nostru, incepand din centrul comunei Leresti, are cam 60 km cu peste 1900 m diferenta de nivel. L-am pus pe Bikemap si arata asa:


Am mai urcat de 2 ori la Crucea Ateneului pana acum, dar m-am intors pe acelasi drum. In sfarsit, l-am facut ca circuit. Traseul este deosebit de simplu ca orientare, este destul de solicitant atat fizic cat si tehnic, datorita starii precare a drumului si, mai ales, este deosebit de frumos ca peisaj.
El incepe cu traversarea barajului de la Rausor, drumul de pe baraj continuand intai pe vale in sus, iar apoi, facand o mare serpentina de cativa km, iese in golul alpin. Nu aveti cum gresi drumul, urmariti tot timpul drumul principal, cel mai bun, care o ia in sus.


Drumul continua sa tina creasta, facand uneori mici serpentine. Peste 2000 m se face simtita si atmosfera alpina.


Dupa ce atinge cota sa maxima, de peste 2350 m, sub varful Iezerul Mic, acesta trece pe cealalta parte a crestei principale a masivului, ajungand la Crucea Ateneului, monument ridicat intr-un loc foarte frumos, cu vedere spre lacul Iezer si refugiul Salvamont din vale.


Pentru a continua tura, foarte simplu, urmati in continuare drumul, care acum merge in paralel cu marcajul banda rosie, spre cabana Voina. El trece pe langa niste imense momai pe care Roxana si le-ar fi dorit in portbagaj, sa facem alei prin curte :)


Coborarea este destul de relaxanta in prima parte, drumul facand cateva serpentine spre deosebire de traseul turistic care merge drept si pe care il reintalneste mereu.


La un moment dat, drumul coteste tare la dreapta, traseul urmand un picior inierbat, unde cand am fost noi pastea o turma de oi. Mai jos se vedea drumul. Mie mi s-a parut ca, daca drumul este acelasi, face un ocol prea mare, peste un picior montan destul de indepartat, asa ca am atacat poteca prin iarba, care se coboara relativ ok, mai putin ultimii 100 m pana in drum unde smocurile de iarba sunt ceva cam mari.


Odata ajunsi in drum, am continuat pe acesta pana cand se pierde pe o pajiste deasupra unei stane. Traseul, marcat cu stalpi, continua direct spre stana respectiva. Aici s-ar putea sa fie nevoie sa va dati jos un pic de pe bicicleta, daca nu de la smocurile de iarba, sigur din cauza cainilor, destul de agresivi.


Pe directie dreapta inainte, treceti pe langa stana ce se vede in poza in departare si, fix in spatele ei, incep niste drumuri de TAF de exploatare, pe care se coboara exact pana la cabana Voina. Asta este o alta parte foarte frumoasa a traseului, coborarea fiind deosebit de tehnica si abrupta. Eu am facut-o integral pe bicicleta, pe ploaie, deci se poate face. 


 Chiar inainte de a ajunge la cabana, drumul tine pentru vreo 200 m o albie de parau. Aici ar mai fi un loc unde mai trebuie mers un pic pe langa bicicleta. Intoarcerea pe langa lac este rapida si e o ocazie buna de dezincalzire a muschilor.

A fost aglomeratie mare pe Iezer in acea zi. Luci cu Andreea ziceau ca vor sa faca o tura hardcore, sa plece devreme si sa faca toata creasta pana pe Papusa, sa coboare de acolo. Am vazut urme de biciclete si am zis ca sunt ei in fata noastra. De fapt, ne-am intalnit cu Len si prietena lui, care urmau sa doarma la refugiul Iezer si sa continue a doua zi spre Plaiul Foii. La intoarcere, la baraj era masina lui Luci, deci si ei au plecat, dar doar pe la ora 13, si au facut acelasi traseu cu noi. Pana la urma, saracii caini de la oi au avut ce latra in dupa-amiaza aceea :)

Acesta este, fara discutie, unul dintre cele mai frumoase, dificile, nu foarte lungi si destul de simple ca orientare trasee de la noi. Adaugand altitudinea la care se ajunge, nu pot sa va recomand decat sa puneti bicicletele pe masina si sa-i dati bataie repede spre Campulung, ca sigur o sa va placa.


Friday, July 23, 2010

100 km in jurul Craiului si o alergare la Curmatura

Asa, brusc, in mijlocul saptamanii, ne-a prins dorul de crai, asa ca am sunat sa rezervam o camera 2 nopti la pensiunea Floare de Colt, a familiei Flucus, redenumita casa Dode dupa ce un idiot a inregistrat la OSIM numele Floare de Colt. Mai bine zis a fost idiot cine a aprobat asa ceva. Astfel, in afara de o marunta pensiune de undeva din Bucovina, nimeni nu mai are voie sa puna numele Floare de Colt la pensiunea sa. Si Bucovina e plina de flori de colt, nu?

In fine, planul nostru era sa dam circuitul de 100 km din jurul Craiului, de data asta complet, adica si cu turul lacului Pecineagu. Ei bine, de data asta, in ciuda ghinioanelor de turele trecute, ne-a iesit!!! Tura e destul de usoara, chiar daca e lunga, are mai multe variante, iar aceasta varianta o gasiti pe Bikemap. Ea arata vazuta de mr. Google chiar asa:


Am plecat destul de tarziu, dupa 10, spre Plaiul Foii si am trecut cu forte proaspete spre Pecineagu de la Rudarita (acul ala de la km 20), ce consta dintr-un push-bike si o coborare pe un drum de TAF. Se urca pe banda rosie, iar apoi se ia la stanga pe creasta si, dupa 50 m, se merge putin in dreapta pana in drumul respectiv. Coborarea e superba avand tot timpul in fundal lacul.


Odata ajunsi in drumul de contur a lacului, a inceput si ploaia. De aici, cel mai scurt e la stanga si pe baraj, dar noi am zis ca dam turul lacului si ne-am tinut de cuvant. Sunt vreo 10 km in plus, dar care merita doar de palmares. Drumul e efectiv distrus de exploatarile forestiere prin care se trece, cu noroi pana la genunchi si plin de caini furiosi. Merita doar de palmares.

Coborarea pe valea Dambovitei spre Satic ne-a scapat incet de ploaie, dar baltile si noroiul erau inca prezente, asa ca am ajuns in Podul Dambovitei tencuiti bine de tot. Nu am zabovit si am taiat-o spre Dambovicioara, de unde exista doua posibilitati. Fie se continua pe la Brusturet, la Table si prin Prapastii, fie se urca la Ciocanu, Sirnea si de acolo fie la Table, fie Pestera - Magura - Zarnesti. Noi am ales pe la Brusturet, data fiind si vremea urata, dar am dat acolo de un drum rupt de tot, intr-o stare mult degradata de cum il stiam pana acum.


Mai sus de bucatile rupte de tot care NU se mai pot parcurge cu bicicleta nici macar in jos, drumul isi revine la normal, fiind in continuare, pe la Table si in jos prin Prapastii, asa cum il stiam si pana acum.


Tura s-a incheiat cu bine, inainte de ora 19, fara incidente, ba chiar am avut timp destul sa spalam pe lumina si bicicletele. Daca nu ne incetinea ploaia, ajungeam mult mai repede.

A doua zi am dat, de dimineata, o tura mica si superba la care visam de mult: un trail running pana la Curmatura pe drumul de masina si inapoi pe poteca turistica. Sunt foarte mutumit de cum am mers, am scos cam o ora pana la intersectia cu drumul de Cheile Pisicii si sub 1:30 pana la Curmatura. Intoarcerea de acolo ne-a luat putin peste 30 minute. Cu o cafea si un ceai baute de dimineata pe terasa cabanei, toata tura a durat vreo 2:30 h si, la ora 12, eram in masina in drum spre Bucuresti. O zi jumate de vis la poalele Craiului, ce iti poti dori mai mult?

Sunday, July 18, 2010

HQ-MTB, marca Mititeanu, pe langa Cluj (si un pic de alergat) plus Pape dintr-o bucata!

Daca nu v-ati cumparat inca ghidul de MTB scos de Radu Mititeanu, ar fi cazul sa o faceti. E o lucrare de exceptie, ce a implicat foarte multa munca. El cuprinde 100 de trasee de bicicleta in zona Cluj. Si ce daca nu stati in zona? E o ocazie buna sa va planuiti un concediu de dat la pedale acolo cu ocazia asta. Aveti ce face, credeti-ma.

Traseele sunt de la unele mai usoare la altele destul de grele. Eu am zis sa incerc si eu cate ceva, sa vad cum e. Ghidul e foarte util, deoarece echipa de autori chiar a batut toate dealurile, vaile si culmile muntilor Gilau-Muntele Mare si a dealurilor din imprejurimi, iar faptul ca un traseu este dat acolo pe harta, inseamna ca merita sa-l faceti. Metoda GoogleEarth - GPS nu da intotdeauna roade, exista un mare element surpriza la fata locului.

In primul rand, nu trebuie luate traseele ad literam, pentru a le da o ordine, ele au cateva puncte de plecare mari, si contin mult asfalt pana la intrarea in traseul efectiv. Un pic de experienta in sportul asta va da posibilitatea sa alegeti si sa combinati intre ele bucatile dificile din mai multe trasee pentru a obtine unul singur tare, pana la care mergeti cu masina. Eu asa prefer sa fac.

Ghidul il gasiti la editura care l-a scos, nu stiu daca au sistem de vanzare on-line, dar il puteti lua cand treceti prin Cluj de la orice magazin Profi.

Si acuma sa trecem la ce am facut noi in cele cateva zile petrecute la Cluj (unde am mai avut si alte probleme de rezolvat, asa ca turele nu sunt foarte lungi).

16 iulie, Doua creste langa Baisoara

Ziua sportiva a inceput oarecum tarziu, pe la 14:00, cand ne-am deplasat la Baisoara pentru a face un traseu destul de haios: urma sa urcam pe creasta din stanga geografica a drumului spre statiune (adica pe dreapta cum urci), intre valea Ierta si Savulesti, pana pe Buscat si sa facem ceva invarteli prin zona Scarita-Belioara si inapoi la masina. N-a iesit, nu atat pentru ca era tarziu, ci mai mult pentru ca era ingrozitor de cald. Ce a iesit pana la urma este un traseu scurt dar foarte dur, de 28 km cu 1040 m diferenta de nivel, cu un push-bike istovitor pe la o treime, pe care il puteti vedea aici si pe Bikemap. Tot in aceasta tura urma sa incerc noile cauciucuri Continental Race King Supersonic cumparate de la Vlad.


Am plecat de la biserica din Baisoara si, unde asfaltul coteste imediat stanga spre statiune, am tinut tot inainte pe o urcare tare si spalata de ape printre arbusti pana intr-o poiana mare, unde drumul se pierde prin iarba, dar se vede cum continua in fata pe picior. Din pacate, la ora amiezii, caldura era insuportabila, iar Roxana a inceput sa se simta rau, asa ca ideea noastra de a tine creasta pana pe Buscat nu prea tinea, mai aveam mult de mers cu soarele in cap. Asa ca am zis sa coboram in valea Savulesti din dreapta, poate pe aceasta vale gasim un drum mai usor in sus. In plus, din poiana un drum destul de evident cobora in vale.


Din pacate, jos in vale am dat doar de un drum cam amarat, pe care l-am urmat cateva sute de m in amonte pana, dupa sectiuni lungi cu urzici, se pierdea in mod evident in hatasuri. Era clar, pe aici nu se trece. In schimb, se vedea pe GPS un drum pe versantul stang, adica in dreapta noastra, ce urca spre culmea Muntele Filii, unde exista si un traseu in ghid. Am dat de un drum de TAF abrupt ce urca in directia aia si l-am urmat, iar peste nici 100 m diferenta de nivel am dat intr-un forestier calitatea I care tinea firul vaii. Bingo am zis noi si l-am urmat in amonte vreo 3 km, dar degeaba, se termina brusc la o baraca de forestieri fara nici o continuare. Dar nu era drumul de pe GPS, el era si mai sus, dar pe aproape. Nu am dat de el, dar drumul de TAF pe care urcasem se continua. In vreo 400 m diferenta de nivel ajungeam in traseul din creasta, asa ca am avut de decis: acasa sau push-bike. A fost push-bike, dar de inalta clasa. Am impins la bicle pe drumul devenit o carare pierduta pentru mai mult de o ora...


Dupa eforturi mari, am facut o traversare la dreapta spre Moara de Padure si am iesit in drumul de creasta. L-am urmat pe acesta, un drum excelent de MTB, destul de dificil, in sus pana in catunul Muntele Filii. Pentru cei amatori de acest traseu, va recomand sa nu balauriti ca noi si sa urcati direct pe creasta spre Muntele Filii, dupa traseul din ghid.


Din Muntele Filii, se continua pe creasta, la fel de frumos, spre Muntele Bocului, la care se ajunge urcand ultima bucata pe un drum de-abia conturat pe o fanata. 


Din Muntele Bocului se coboara abrupt in portiunea amonte a vaii Savulesti si, imediat, se traverseaza valea si se urca pe culmea pe care doream noi sa urcam initial, deasupra drumului asfaltat.

De aici incepe coborarea pe culme, partea cu sare si piper al traseului, pe un drum extrem de salbatic, aproape neparcurs de nimeni, acoperit cu iarba, plin de urme de mistreti. Atentia este incordata la maxim, deoarece sub iarba mare se ascund multe denivelari. Este o bucata deosebit de tehnica si placuta, care se termina exact unde am abandonat noi urcarea in poiana de deasupra Baisorii.


In final, se traverseaza poiana si se ajunge inapoi in Baisoara, pe unde am urcat. Cauciucurile Race King au fost extraordinare, dar unul dintre ele a explodat in mod misterios la ultima coborare in poiana. Cu siguranta un defect de fabricatie.

Este un traseu minunat, greu, pe care il recomand tuturor, si asa cum l-am facut noi daca aveti chef de push-bike, dar mai bine direct pe piciorul Muntele Filii din Moara de Padure, caz in care dificultatea lui scade putin.

17 iunie, Alergare in Faget dupa o tentativa la Vladeasa

Sambata am plecat sa dam un trail-running in Vladeasa, hotarati. Dar in Rogojel tuna si fulgera, si am ajuns si destul de tarziu sa putem astepta. Asa ca am renuntat si ne-am intors in Cluj cu coada intre picioare. Totusi, nu puteam sa nu facem nimic, asa ca am dat obisnuita si frumoasa de altfel tura a noastra de alergare din Faget, de data asta in sens invers: urcare pe cruce albastra pe Peana si coborare pe banda albastra/rosie inapoi. A fost o tura reusita, cea mai buna alergare a mea pana acum acolo. Am facut de la baza Unirea, cu trecut peste deal pana la poligon, 1 ora pana in drumul de Ciurila si vreo 1:20 pana pe varful Peana. Bine de tot zic eu. Coborarea a mers la fel de bine, ca unsa. Suntem, in sfarsit, in forma!!!

18 iunie, MTB la Somesul Rece

Duminica am facut program cu familia, respectiv am zis ca mergem la terenul nostru de langa cabana Somesul Rece la un gratar. Evident, noi doi am plecat cu cateva ore mai devreme sa dam un traseu. Doream sa urcam pe Rasca Mare, sa coboram in Racatau si sa ne intoarcem pe culmea cealalta si pe la Pape. Dar iar nu ne-am tinut de plan, in Matesti observand in ghid un drum care urca pe versantul stang, face doua creste si coboara inapoi in Somesul Rece la Uzina. Zis si facut, asta a fost planul, am taiat-o in sus pe drumul respectiv, spre Paltinei, pe o urcare destul de serioasa. Trecand pe langa o veche cariera, ajungem in drumul de creasta, care urca serios, ba chiar am impins bicicleta vreo 20 m pe langa niste case unde era chiar foarte abrupt.


Odata parasit primul catun, drumul trece pe versantul stang al vaii Paltinei cred, pe cursul inferior al careia se afla un baraj vechi de peste 100 de ani care alimenta centrala electrica, la fel de veche, din Uzina, care e acum muzeu. Bucatile de drum de deasupra vaii deshid privelisti minunate spre valea Somesului Rece si zona Pape.


Sus in cumpana de ape, parca lovit de ghinion, ma gandesc sa mai umflu un pic roata, pun pompa si roata incepe sa se dezumfle, prin pompa.  Bag aer dar degeaba, tot ce bag iese afara. S-a stricat pompa!!! Am ramas blocati ca prostii!!! Pana la urma, reusesc sa imi umflu roata cat de cat si o montez la Roxana, ca e mai usoara, iar eu iau roata ei. Speram sa mearga asa.

Urmeaza o super coborare, intai pe drum, apoi pe niste plaiuri si, in final, pe un single-trail super tehnic pana in catunul Arsuri. Atentie, chiar la inceputul coborarii drumul tinde sa o ia pe un picior lateral in stanga, fie o luati la dreapta pe primul drum intalnit inapoi in creasta, fie tineti de la inceput creasta matematica. 


Din pacate, cu vreo 200 m inainte de a da in asfalt, roata mea pusa la Roxana nu mai rezista si camera cedeaza, asa ca ne retragem putin cu coada intre picioare pana la masina, la teren, unde ai mei au ajuns si au pregatit deja niste gratare din care ne infruptam.

Traseul pe care l-am facut nu e lung, dar e destul de tare, are cam 20 km cu 750 m diferenta de nivel, il gasiti pe Bikemap si arata asa:



Dupa gratare, simtindu-ma vinovat de cat am mancat, am dat repede intre doua ceafe de porc o urcare/coborare pe una dintre cele mai tari catarari MTB de la noi, printe preferatele mele, si care se afla fix acolo: urcarea de la Pape. Pe prima bucata (vreo 200 m) m-a insotit si Sergiu, fratele meu, pe bicicleta Roxanei, dar a cedat. Nu e tocmai locul sa vezi daca mai stii sa te dai pe bicicleta.


In fine, am luat traseul pentru statistici pe GPS. El are 3,6 km cu 440 m diferenta de nivel, il gasiti si pe Bikemap, il vedeti aici si, mai ales, am reusit sa il urc FARA PAUZA!!! (mint, m-am oprit intr-un singur loc pentru niste nevoi fiziologice urgente, dar atat).


Una peste alta, daca studiati ghidul o sa vedeti ca zona are potenital imens, mult mai mare decat imi inchipuiam si eu care am copilarit acolo. Mergeti, si o sa vedeti chiar voi !!!

Tuesday, July 13, 2010

Cu Castor la alergat prin Cozia, din nou

In cele cateva zile de relaxare la Draganesti, am hotarat sa dam o tura cu Castor din nou pe munte, ca nu a mai fost demult, iar cel mai la indemana munte ramane tot Cozia, unde se ajunge usor si nu sunt turme de oi.

Cu o zi inainte, am facut greseala sa-l alergam cu bicicletele vreo 10-12 km pe camp in Draganesti, ocazie cu care a obosit foarte tare si de-abia a ajuns acasa. La un moment dat s-a bagat intr-un paraias si nu a mai vrut sa iasa de acolo. Dar ne-am inchipuit ca va fi fresh a doua zi, ca deh, e caine.


A doua zi, l-am bagat in masina si am plecat spre Cozia, cu dorinta sa alergam traseul clasic: Turnu - Stanisoara - Cabana Cozia si inapoi la Turnu. De dimineata, treburile au mers binisor, desi urcusul mai greu de la Stanisoara l-a cam terminat pe Castor. Macar noi eram in super forma. Iar pe Castor l-am lasat sa se aprovizioneze cu apa si sa se racoreasca cat a vrut la paraiasul de sub Stanisoara.


La cabana, ne-au cam incoltit vreo 5 caini, sa sara pe noi. Iar 2 angajati de la Parc, care bagau o ceafa de porc la cabana, ne-au avertizat sictiriti ca cica Castor nu are botnita. Le-am explicat si eu ca dupa ce toti cainii aia care au sarit pe mine o sa aiba botnita, o sa-i pun si eu la al meu. Halal parc, halal angajati, traseele sunt varza, marcajele proaste, probabil pe la baza muntelui se taie padurea la greu, dar au ei alta treaba.

In fine, am baut o cafea si am taiat-o repede la vale. Castor a inceput sa dea semne din ce in ce mai mari de oboseala, mai ales ca la vale noi alergam destul de tare.


Problema mare a inceput insa odata ajunsi inapoi in drumul de Stanisoara. Piciorusele lui Castor tremurau de oboseala si nu mai era in stare sa faca decat cativa pasi inainte sa se aseze jos. Saracutul, sa nu ne faca sa stam, fugea cum putea inaintea noastra si se aseza jos sa ne astepte pana venim si noi. Iar la adaposturile de lemn de pe traseu, intra repede inauntru incercand sa ne convinga sa facem si noi o pauza. Am facut si noi, ca sa se mai odihneasca, era chiar foarte obosit. Cum gasea un sant sau o zona mai umeda se intindea in el sa se odihneasca si sa se racoreasca.


In final, la un paraias cu 200 m inainte de Turnu, saracul de el s-a pus in noroi si nu s-a mai putut ridica. Am incercat sa-l fac sa se ridice, i-am dat si un gel Sponser, sa-l energizez, dar nimic, asa ca ultima bucata l-am dus in brate pana la masina. Am fugit repede cu masina la paraul ce coboara de la Stanisoara unde l-am lasat la apa, sa se racoreasca si sa-si revina. Ne-am speriat rau, nu ne-am inchipuit ca poate sa oboseasca in asa hal. A doua zi a avut febra musculara si de-abia statea pe picioare. Si-a revenit complet, exact ca si un om neantrenat, doar in vreo 4 zile, saracutul. Cand o sa-l luam sa stea cu noi, o sa il antrenam zi de zi sa se tina dupa noi si, poate, intr-o zi, va fi destul de puternic sa ne insoteasca poate chiar la 7500.