Postavaru Night

Postavaru Night e un concurs la care incerc sa nu lipsesc niciodata, dar nici nu e ceva sa ma extazieze. O banala urcare de vreo 3 km din Poiana Brasov pana la cabina mica pe Postavaru pe intuneric la frontale. Genul de concurs foarte scurt la care nu apuc nici macar sa ma incalzesc. Apoi urmeaza "cheful" de la cabana Postavaru care a fost o experienta placuta la inceput cand concursul era doar de schi, dar de cand s-a introdus categoria alergatorilor numarul participantilor a crescut la cateva sute iar la cabana se intampla doar o imensa aglomeratie din care nu stii cum sa scapi mai repede.

Anul asta, colac peste pupaza, a fost si zapada de cacat efectiv, s-a urcat in alergare pana la canalul de pe Sulinar. Nasoleala completa... Am mers binisor dar n-am prea avut chef, nu prea am ce zice, un Postavaru Night si-atat...

Despre partea de la cabana. cum anul asta urma sa primim ulterior cate o bluza termica personalizata (foarte faina de altfel) nu a fost nevoie sa mai stam la imparteala tricourilor asa ca dupa o portie de paste mancate in graba am taiat-o pe schiuri inapoi in Poiana si am reusit cat de cat sa schiem ce am si urcat pe schiuri, dupa care a urmat o mare noroiala pana la masina si drumul de noapte catre casa. Asa s-a incheiat inca o editie de Postavaru Night. Macar a doua zi acasa am dat o bicicleta de primavara pe traseul cicloturistic Ciocanesti...

La Sinaia cu dyna-fetele

Cred ca pe ultima strigare de sezonul asta, am mai dat o tura sa vedem ce mai e pe la Sinaia. Si soarta a facut sa ajung in tura eu cu 3 fete: Roxana, Roxana si Zelma, toate in forma maxima si echipate serios din cap pana in picioare, cu TLT5 sau F1, legaturi Dynafit, schiuri de tura de top. Pacat ca Sinaia nu ne-a asteptat cu o zapada pe masura intentiilor noastre.

Firnul din ziua precedenta a inghetat si cum soarele nu prea s-a aratat a ramas asa bocna toata ziua. Am urcat de la 1400 cu schiurile in spate pana sub stana Tarle si de acolo pe schiuri pana in drum si pe drum pana in saua dintre cele doua teleschiuri sudice din Valea Dorului. Acolo era un viscol destul de serios. Ne-am dat la vale pe un soi de crusta inghetata care se mai rupea din cand in cand, cel putin la mine. Mi-a placut enorm ca am folosit virajul prin saritura si acum, cu echipamentul usor, pot sa leg cate viraje din astea vreau fara sa obosesc. E un vis de-al meu vechi, virajul asta mi se parea tehnica suprema in off-piste, sa lasi in zapada niste linii in zig-zag cu pauza in viraje unde esti in aer...

Jos ne-am pus la terasa si pana fetele au comandat o ciorba am dat o urcare in regim de race pana sus pe partie. Pe partie nu se dadea nimeni si nu stiam de ce. Pentru ca era gheata oglinda. De-abia am urcat. M-am miscat bine ca viteza, in schimb la coborare am mers greu, am derapat metri intregi la fiecare viraj, nu puteai bate un cui in zapada si mai era si raschetata bine. Clar, nu era vreo-un business de stat pe acolo, de fapt pe la 13 au si inchis scaunul ca era chiar imposibil sa te dai. Am bagat si eu o ciorba cu fetele in cabana si apoi ne-am pornit inapoi, nu inainte de cateva poze:

Dinspre Padina venea pe noi si un front cu viscol si ninsoare care ne-a prins numai bine fix sus unde ne scoteam pieile. Am dat-o cu fetele spre Papagal pe intrarea de sub stanca, dar zapada nu a fost chiar continua, chiar pe intrare am mers putin pe iarba. Apoi am coborat Papagalul care era o combinatie de urme inghetate si crusta nasoala. Mie mi-a placut ca m-am mai exersat cu Fish-ul si mi-a iesit binisor, chiar imi place schiul asta in conditii nasoale, poti face ce vrei cu el ca e usor. Fetele s-au descurcat admirabil date fiind si conditiile si faptul ca doua dintre ele erau cu echipament de imprumut cu care nu erau obisnuite. In schimb de pe drumul de vara, in loc sa o taiem pe Tarle, am continuat in jos si am ajuns intr-un mare noroi, pe noua bucata spre stana Tarle. Am mers prin noroiul ala pana pe panta de sub stana unde cel putin eu am mai legat cateva viraje acolo, de adio, dupa care ne-am retras cu totii la masina si spre casa, dupa o zi de schi provocatoare, ca sa zic corect. Dar compania fetelor a fost foarte placuta, spre ca le-a facut si lor placere tura....

La 30% pe Sultanu, prima cursiera din an

Atata tot m-a zapacit lumea cu Sultanu asta ca abia asteptam sa vina primavara sa vad ce e pe acolo. Asa ca sambata, cum vremea era cristal, m-am mobilizat cu Roxana si Horia si am purces spre Pucioasa (mie mi se pare mai aproape decat Campina) pentru clasica tura in circuit Provita - Pucioasa - Sultanu.

Vremea a tinut cu noi, a fost perfect. Am plecat din Pucioasa si am facut si o mica deviatie ca sa urcam un alt proaspat asfaltat, Varfurile, dar care nu se leaga cu nimic, deci am coborat pe acelasi drum.

Asfaltul e bun, drumul e simplu de intuit. Nu dupa mult timp am ajuns si la intrare in mai nou celebrul sat Sultanu.

Tot am asteptat sa inceapa urcarea, nu stiam exact unde e, dar ea e dupa iesirea din sat. Am inteles ca era si un semn de 30% cu care am fi vrut sa ne facem poza, dar se pare ca a fost luat de cineva pentru colectia personala ca acolo nu mai era. Urcarea e destul de scurta, incepe destul de tare dar nu exagerat, oricum peste 10%, mai are cate o bucata mai moale si, doar pe ultima bucata de vreo 2-300 m intr-adevar devine epica, clar foarte aproape de cei 30% cu care se lauda. E posibil de parcurs cu cursiera, ca e scurta, doar sa nu tragi tare pana pe ultima bucata, sa iti ramana niste aer pentru 1 minut de efort anaerob. Sus e o bancuta draguta unde se poate sta la tras sufletul...

Intoarcerea se poate face fie direct fara sa mai cobori in Campina, cum am facut noi, dar e o mica bucata neasfaltata de vreo 100 m si un podet de lemn ce trebuie trecut, fie probabil mai interesant e sa cobori si pana in Campina sa mai adaugi ceva diferenta de nivel. In rest e o urcare decenta, cu cate o bucata mai spre 10%. Singura problema mai mare sunt 2 km neasfaltati pe coborare din varful dealului spre Bezdead. Dupa parerea mea e OK cu cursiera cat timp e uscat. Pe ploaie cred ca as evita sa fac tura sau as merge bucata poate pe langa, sa salvez rotile si sabotii. Dupa aia, drumul devine normal si iti faci o dezincalzire usoara vreo 20 km pana inapoi in Pucioasa. O tura frumoasa pe care o sa mai revin, mie mi se pare ca e interesanta si invers.

Din nou cu drag la Cupa Calimani

Anul trecut am mers plini de incantare la Cabana Lomas din Muntii Calimani pentru prima editie a concursului de schi de tura Cupa Calimani. Vremea nu prea a tinut atunci cu noi, ploaie la start, vreme urata.... Dar totusi ne-a placut. Ne-a placut atat de mult incat sa ne incumetam sa mai batem o data drumul lung pana la Toplita pentru o revedere cu frumosii Calimani...

Asa ca am plecat din Bucuresti cu Andrei Olariu si, impreuna cu nelipsita Corina Sava din Brasov am ajuns vineri noaptea la Cabana Lomas din inima Calimanilor. De data asta muntii ne-au asteptat cu vreme superba, zapada de zile mari (din pacate nu chiar pana la cabana) si un traseu care a putut sa fie mai generos decat cel de anul trecut, desi daca ar fi fost mai multa zapada organizatorii ar fi facut ceva si mai tare. Poate la anu'

Am avut insa o cursa foarte buna. Am luat un start multumitor si am mers in spatele Alexandrei Dobre cam tot concursul. M-am simtit foarte bine, moralul ridicat, pot sa zic ca am fost in forma maxima si mi-a mers totul bine. Desi am implinit 35 de ani, era categorie de la 36, asa ca am intrat cu tinerii, dar daca as fi fost la categoria urmatoare ieseam pe 4, la foarte putin de locul 3. Asta e semn ca la anu' trebuie sa bag tare de tot ca sunt sanse.....

A doua zi am mai dat o tura pana la statia meteo Retitis, de mult visam sa ajung pe acolo pe schiuri, dar spre deosebire de sambata acum a fost un viscol taios sus pe creasta. Ne-am intors destul de repede ca e drum lung pana la Tartasesti.

Cei de la GligaTV ne-au incantat cu niste poze superbe si un film, ce sa zic, impresionant de peste o ora despre concursul nostru. Ia priviti ce poze frumoase ne-au facut, si la final pentru cine are rabdare filmul:

Pentru prima data la Bucegi Winter Race

Cu Bucegi Winter Race nu mi s-au aliniat planetele niciodata. Ba nu am vrut eu sa merg la prima editie si am avut dreptate, ba a intervenit ceva, ba m-am imbolnavit. Anul asta am negociat inca de la Squeezy cu Stetca Ioan sa facem echipa si de vineri seara, impreuna cu Dani si familia lui, am ajuns la Padina. Organizatorii ne-au primit cu caldura si prietenie. Natura mai putin, zapada fiind foarte putina si facand cam imposibila parcurgerea traseului planificat. Noroc cu Luci Clinciu care a improvizat repede un traseu de vreo 10-11 km in zona saua Strunga superb. Am ramas toti impresionati. A fost atat de fain incat imediat dupa ce am terminat am supt toti o ciorba si am mers in gasca mare sa-l mai dam o data. Oameni faini, vreme faina, toate perfecte.... Pacat ca a trebuit sa plec sambata. Dar sa lasam imaginile de la CarpeDiem TV si pozele sa vorbeasca: