Ski Alpinism Race Balea, un concurs de zile mari

Si anul asta, inainte de a agata schiurile definitiv in cui, am avut parte de un concurs superb de schi-alpinism la Balea Lac, prima editie a Ski Alpinism Race, cu un traseu adevarat cu bucati abrupte, cu coltari si piolet.

Din pacate, dupa multe amanari, nici in ziua finala a concursului nu a fost foarte grozav. Ninsese puternic inainte si era depus un strat maricel de zapada uda, cam periculos. In plus, odata ajunsi sus la Balea am constatat ca vremea e urata si ninge in reprize destul de puternice. Astfel, organizatorii au mai taiat din traseul de concurs pentru siguranta participantilor dar si pentru saracii arbitri din creasta....

Traseul a fost si asa superb, cu o mica coborare pe Valea Balea, apoi o trecere in Valea Doamnei pe niste culoare mai abrupte, urcare pana sub Laitel, coborare iar in Doamnei, trecere la Balea si o ultima urcare/coborare pe jumatatea inferioara a Caprei.

Ca si tot inceputul asta de an, am fost tot in forma proasta, dar mai ales dupa aproape doua luni de pauza nu mai reuseam sa schiez la vale, treaba care m-a penalizat destul de rau in final. Dar am reusit sa ma bucur de un traseu adevarat, care avea chiar si o coborare care se apropia zic eu de 40 de grade. Superb si exact cum trebuie sa arate un traseu de genul asta, era frumos sa facem si tot traseul initial dar nu s-a putut, probabil la anu'.

Vidraru Bike Challenge - un rezultat de exceptie

Desi sunt multe, poate chiar prea multe concursuri de MTB in Romania si o mare parte din ele de o calitate indoielnica, in momentul in care am auzit de Vidraru Bike Challenge mi-am dat seama ca acesta va fi unul dintre cele "adevarate". Un concurs si un traseu pe munte, care urca in Fagaras pana aproape la 2000 de metri. In plus, un concurs organizat de prieteni. Asa ca, evident, participarea a fost implicita...

Am luat startul prost, pe asfalt, urcarea pana la baraj la Vidraru fiind un fel de supravietuire. Doar dupa intrarea pe forestierul de pe malul drept al lacului mi-a mai revenit un pic suflul. S-a tras tare de la inceput, de-abia m-am abtinut sa nu trag si eu, dar s-a vazut: pe prima urcare serioasa am inceput sa depasesc lumea epuizata. Foarte repede, ne-am despartit de cei de la traseul scurt (care chiar a fost extrem de scurt) si am coborat in viteza jos in vale de unde incepea marea urcare de peste 20 km pana aproape la 2000 m sub creasta Negoiului. De aici a inceput si concursul meu. M-a ajuns Cosmin care a mers foarte bine. I-am dat tare, ma simteam in largul meu. Am depasit ceva lume imediat ce traseul a parasit valea si urcarea a inceput sa devina serioasa. Am trecut pe langa Marinica de la Merida care nu se simtea in apele lui. Sus, la CP-ul unde era Sorinescu, am aflat ca stau bine de tot, in primii 10 si ca ultimii sunt aproape, un baiat de la Geiger. I-am dat vana in sus pe o mica bucla care revenea tot la CP-ul lui Sorinescu. Pe baiatul de la Geiger l-am vazut aproape de varf unde era Doru si ne facea poze si m-am apropiat de el pe coborare, cu gandul sa-l ajung. Fix in CP am reusit sa il prind si am vazut ca era Fane 445, cu care am pedalat un pic impreuna. Fane e un ciclist extraordinar, dar a facut mai mult sosea si am reusit pe coborarile si urcarile mai tehnice sa ma distantez un pic de el. Noroc ca erau tehnice, ca daca nu cred ca n-aveam sanse. Din pacate, in CP-ul lui Corina Drosino m-am pierdut vreo 5 minute, iar Fane m-a ajuns. M-am distantat din nou de el profitand de niste coborari mai tehnice. In rest, nu m-am mai intalnit cu nimeni pe traseu pana la asfalt. Stiu ca in fata era Luci Marculescu, dar stiam si ca e la cateva minute. Trageam totusi, ca deh, e MTB si nu se stie niciodata, exista mereu o sansa. Luci in schimb, unul din arhitectii traseului, a facut o cursa de zile mari, n-aveam nicio sansa sa-l ajung. Nu stiam oricum pe ce loc sunt, ma gandeam ca nu e sansa, ca de obicei, de ceva podium. Greseam!

Pe asfalt insa, probabil datorita calitatilor mele mai slabe de coborator, m-a ajuns din urma Marinica. Isi revenise pana la urma. Mai era mai putin de 1 km din traseu, am incercat sa fug dupa el un pic, si el se uita disperat in spate. Am renuntat cam usor sa il urmaresc, stiind oricum ca e mai bun ca mine. Am trecut linia de finish la cateva secunde in spatele lui. Am aflat insa cu surprindere ca sunt pe 5 la general la amatori, Marinica pe 4 si Luci a venit al 3-lea. Din pacate insa, am aflat si ca toti erau de la categoria 30+, asa ca asta era si locul meu la categorie, 5. Oricum, cel mai bun rezultat al meu pana acum la MTB. Fane a venit si el dupa cateva minute, al 6-lea dar primul la categoria sub 30 de ani. Practic, desi am mers bine, chiar daca ma rataceam, nu cred ca aveam sanse sa-l prind pe Luci, dar am fost totusi aproape de podium, mai aproape ca niciodata la un concurs adevarat......

Un sezon de schi minunat

Ca de obicei, iarna raman in urma cu povestitu' turelor. Cred ca e din cauza extazului, schiul e un sport atat de frumos incat de la prima zapada pana la venirea primaverii sunt vandut cu totul. Nu pot sa ma pun la calculator, n-am stare sa stau sa scriu, vad pozele si imi vine sa fug inapoi la munte. Dar macar acum, vara, o sa ma mobilizez sa scriu cateva cuvinte despre orele minunate petrecute alergand impreuna cu oamenii deosebiti cu care ma intalnesc de fiecare data cand se da startul la o noua aventura pe piei de foca.

2.02.2013 - Cupa Memoriala Dorin Jercan si Cosmin Conut, Zarnesti

Sezonul a inceput, ca de obicei, cu concursul de la Zarnesti, organizat de Silviu Manea si echipa. Dar anul acesta ei ne-au pregatit o mare surpriza: pe dealul dintre Zarnesti si Magura, ei au reusit sa faca un adevarat traseu de schi-alpinism, cu urcari si coborari abrupte, culoare inguste, ba chiar si un horn de peste 40 de grade inghetat pe care s-a coborat pe coarda!!! Multe clase peste vechiul traseu, frumos si acela, concursul de anul acesta ne-a facut sa plecam spre casa cu un mare zambet intiparit pe fata. Multumim mult, Silviu, pentru efortul depus. Sa mai adaug si ca nu a existat o taxa de participare, doar posibilitatea unei donatii voluntare!

9.02.2013 - Cupa Honey Energy, Magura

La o saptamana distanta de memorial, a venit si prima editie a cupei Honey Energy, organizata de aceasta data de Rares Manea, care a ales ca locatie centrul comunei Magura. A fost un traseu ceva mai cuminte, dar totusi lung si solicitant, beneficiind de o zapada proaspat cazuta in noaptea dinainte. A fost si Roxana si ne-am simtit minunat, chiar daca pe sub zapada tentanta erau ascunsi mici si perversi bolovani. Schiurile au facut fata cu bine si fara urmari. Abia asteptam editia de anul urmator!

16.02.2013 - Semimaratonul Piatra Mare

De cate ori am ocazia, ma duc la acest concurs deja cu traditie, dar cu o organizare genial de minimalista. Dar cu toate acestea, adica implicare aproape zero a organizatorilor, concursul continua sa existe, lumea continua sa vina iar eu voi merge de cate ori nu voi gasi ceva mai bun de facut. Anul asta, treaba nu a stat foarte bine. Zapada a fost exterminata de ploaie iar traseul nu arata foarte bine pentru schi. Dar totusi, m-am incumetat si am plecat pe schiuri. De la inceput, s-a putut alerga cu ele in picioare, chiar daca pe alocuri zapada era intrerupta. La start am fost doar vreo 6 schiori. M-am distantat din start de toti ceilalti si, motivat fiind, i-am dat tare. Am urcat partea abrupta cu schiurile pe rucsac. Pana sus, n-am mai vazut urma de schior. La vale, i-am dat tare, dar la mai putin de jumatate din coborare m-am cam infipt in bolovanii de pe poteca. Se cam terminase coborarea pe doage, asa ca am continuat cam jumatate din coborare in alergare in clapari, cu schiurile in mana. Am ramas surprins de faptul ca TLT5 sunt impecabili la alergare, fugeam mancand pamantul (ca zapada nu mai era) cot la cot cu altii in adidasi, iar daca nu aveam schiurile de carat in mana, cred ca ii depaseam pe alergatori. Am fost impresionat de calitatile claparilor la astfel de provocari. In drum, mi-am pus din nou schiurile, sa termin, simbolic, pe ele, pe mica limba de zapada inghetata ramasa. Am terminat pe locul 1 la schi, la vreo 10minute de urmatorul concurent, in 2:11:53. Cel mai bun rezultat al meu pana acum la schi, desi concurenta a fost redusa. Dar ramane o medalie aurie de locul 1 agatata cu drag pe perete....

09.03.2013 - Postavaru Night - Poiana Brasov

A fost si o noua editie de Postavaru Night. Nu e tocmai concursul meu, pentru ca implica doar urcare pura, fara coborari, fara tranzitiile la care eu castig mult. Dar totusi, am reusit un rezultat bun de 45:08, pe locul 32 la general din 94 de concurenti si locul 13 din 35 la categoria mea. A urmat acelasi chef, aceiasi aglomeratie, aceiasi coborare noaptea si intoarcere semiadormit acasa....

16.03.2013 - Cupa Memoriala Mike Csaba - Madarasi

De prima data cand am ajuns la Madarasi, acum vreo 3 ani, m-am indragostit de mica statiune izolata in inima muntelui. Odata terminata aventura drumului pana acolo, aventura de care am avut parte si anul acesta din belsug - lanturi, derapaje, spart taluzuri de zapada - ne-am relaxat si bucurat de ospitalitatea secuilor. Concursul a fost, ca de obicei, lung si placut, cu coborari prin pulver de vis, cu urcari cu peisaje unice. Voi reveni aici de cate ori voi avea ocazia. Ziua s-a terminat cu un chef monstru la cabana veche, ca in tinerete, cu muceala si cu dureri de cap si voma dimineata. Dimineata care m-a prins tot pe schiuri, spre varf, la "revenire", da' nu dupa efort. Si, ca de obicei, ziua de duminica am dedicat-o schiului pe instalatiile de acolo, superbe si ridicol de ieftine.

30.03.2013 - Cupa Calimani, Toplita

Toata iarna mi-am dorit sa ajung la concursul din Calimani, desi distanta facea treaba aproape imposibil acest lucru. Totusi, am facut o combinatie si am ajuns la un concurs ce se anunta ca unul din cele mai frumoase trasee de acest gen. Aproape sa fie, dar in ziua concursului ploaia a facut praf planurile organizatorilor, iar zapada grea si uda cazuta din belsug in creasta a facut impracticabile din motive de securitate cele mai frumoase bucati. Asa ca am ramas cu o urcare lunga, intai pe forestier, apoi prin padure si in final ceva mai tehnica, urmata practic de o coborare lunga pe forestier. Destul de putin, dar na, vremea nu iarta, ne-am bucurat ca am reusit sa facem si atat.... Tot ce ne putem gandi este sa revenim la anu' si sa avem noroc de intregul traseu, care promite sa fie unul adevarat de schi-alpinism.

20.04.2013 - Cupa Memoriala Buzasi Zoltan, Balea Lac

Sfarsitul de sezon a fost apoteotic. Dupa doi ani in care m-am tras pe cur, sa zic asa, am ajuns si eu la linia de start a celui mai adevarat concurs de schi-alpinism de la noi, cupa Buzasi Zoltan de la Balea Lac, un traseu cu adevarat alpin, cu culoare inguste, urcari abrupte, traverseuri, zone de creasta, aproape totul la peste 2000 m, in zona salbatica a Fagarasului. Cum eu am inima mica atunci cand e vorba de alpinism, am plecat cu un nod in gat, dar vremea impecabila, traseul cum nu mi-am putut inchipui de frumos, totul m-a facut sa petrec mai mult de doua ore de extaz pe schiuri. Nimic nu poate fi mai frumos, au fost probabil cele mai deosebite momente sportive din viata mea. Chiar daca eram deja, m-am mai indragostit o data de schi-alpinism. In plus, a fost prima data cand am participat cu noile mele schiuri Movement Fish cu legaturi Dynafit Radical Lite de doar 900 g bucata cu legatura cu tot, schiuri cu care voi alerga in urmatorii ani si cu care voi incerca sa ajung sus, printre cei buni.... Am dat si o urcare/coborare pe schiuri in saua Capra. De mult imi doream sa urc Capra pe schiuri, nu cu ele in spate, iar Fish mi-au dat ocazia asta. Ziua s-a terminat cu o coborare pe schiuri pana la Balea Cascada, impovarat ca un pom de craciun. Ce sa zic, o zi perfecta si niste schiuri care pe final am inceput sa le controlez acceptabil. Dupa mult antrenament, sunt convins ca sezonul viitor va fi exploziv. Viitorul suna bine!

Nebunie la inaltime 2 - Transfagarasanul dus-intors

Ce sa zic, dupa Transalpina dus-intors si inainte de Transalpina si Transfagarasanul la o zi, era oarecum logic sa intre un Transfagarasan dus-intors.

Acuma, de obicei, lumea cam face tura asta, TF dus-intors, dar cu plecare de la Cartisoara si intoarcere la Piscul Negru sau invers. E si asta o tura frumoasa, dar e scurta si nu e potrivita pentru asa o zi lunga de vara si, in plus, pierde vreo trei sferturi din partea sudica, inclusiv cea mai spectaculoasa bucata dupa parerea mea, urcarea la barajul Vidraru.

Astfel, ca sa fie o tura cat de cat adevarata, am decis sa o facem din prima serpentina pana in ultima serpentina a drumului, adica am inceput de la cetatea Poienari, in sud, in Arefu, urmand sa facem cale-intoarsa la Vama Cucului, unde se termina serpentinele jos pe nord, inainte de Cartisoara.

Tura am facut-o si pe Bikemap, ea avand 168 km (confirmati pe ciclocomputer), dar diferenta de nivel este "doar" de vreo 4000 m, nu 4700 cum scrie pe ruta - am descoperit ca eroarea vine de la faptul ca bikemap nu stie de tunel si considera ca urci pana pe la aproape 2300 m in trecerea nu pe sub, ci peste creasta Fagarasului. Cam asa arata tura, ignorand tunelul:

In fine, ne-am pornit in trupa mare, 9 ciclisti in 2 masini, sambata, cu noaptea in cap, sa atacam Fagarasul. O sa-i numesc pe colegii de tura dupa porecle, ca au fost prea multi Stefani si ma incurc. Dupa startul din Cartisoara, pana spre coada lacului Vidraru, s-au "detasat" doua plutoane de evadati, primii fiind Basso si 445 (sa nu zic Stefan si Stefan) care au luat-o la fugareala in fata, apoi urmand eu cu Alex si Abu Dhaby. Vreme buna, soare cu putini nori si o sosea cu bucati destul de lungi complet refacute ne imbia sa ne ridicam in pedale si sa acceleram la maxim, facandu-ne sa uitam drumul lung pe care-l avem de facut.

Am ajuns la intrarea in tunel, la cota 2000, impreuna cu Alex, la 2h52min de la pornire, ne-am imbracat gros si am patruns in tunelul plin de ceata, pentru a descoperi pe partea cealalta ceata, umezeala si 4 grade. In concluzie, nu am mai stat ci am taiat-o in jos spre Cartisoara, cu mainile inghetate pe frana, fara sa stim ca am trecut pe langa Basso si 445 care ne asteptau la cabana la cald. Cand eram pe la Balea Cascada, am comunicat cu ei la telefon si le-am spus ca noi am coborat, asa ca au taiat-o si ei in jos. Intre timp, la Balea ajunsese si Fane (rapsohigh) cu al lui Pinarello rosu cu Super Record si roti R-Sys. El nu a mai coborat prin ceata.

Am ajuns la Vama Cucului dupa 3:30 h de pedalat de la masina, unde dupa vreo-un sfert de ora a aparut si Basso, iar imediat pe urcare ne-am reunit si cu 445. Pe urcare, Basso a luat-o in fata, iar eu am continuat cu Alex, de aproape de partea de sus a cascadei si cu 445; am urcat batraneste pe o ploaie marunta, ajungand la Balea Lac cam dupa 1:45 h de urcare. Am devorat niste covrigi si am taiat-o spre sud, la soare, iar la Cota 2000 ne-am oprit sa facem cateva poze - eu cu 445 si Alex cu 445:

Am continuat coborarea, am mai luat cu Alex o pauza sa terminam covrigii, undeva pe la intersectia cu Cumpana, dupa care ne-am reintalnit cu Fane, Basso si 445 pe baraj, incantati de o tura minunata (eu, 445, Basso si Alex, iar in ultima poza Fane cu al sau Pinarello la Balea) - pozele astea sunt facute de Fane - rapsohigh.

Am ajuns la masina dupa 7:15 h de pedalat, unde ne-am reintalnit cu restul grupului care a facut o plimbare pana sus la tunel, incantati si ei de o zi minunata, pentru ei fara vreme urata si ploaie. O sesiune de prajituri in Curtea de Arges si drumul pe autostrada pana acasa au incheiat inca o zi de ciclism de calitate, asa cum imi place mie. Duminica am dat cica o tura de refacere, am plecat la 18:00 si am ajuns acasa la 21:45 dupa inca 108 km pe langa Bucuresti, cu medie de 30 km/h...

Transfagarasan - cum sa treci in 5 minute de la vara la iarna

Inca o tura din frenezia de toamna pe cursiera, Transfagarasanul, adevarata catarare clasica.

 Am urcat de la Piscul Negru pe o vreme impecabila de toamna, aproape de tricou, pana la cota 2000 si la intrarea in tunel, unde ne-am si facut o poza de grup. Ciclism.ro in actiune:

 

 

Asta a fost partea de vara. Imediat dupa trecerea tunelului, pe nord, a inceput partea hivernala a aventurii: la Balea Lac venise iarna!

 

Am coborat la Balea Cascada, de unde am urcat inapoi cu un vant din fata impresionant. N-am mai intalnit in viata mea asa vant din fata turbat, te facea sa pedalezi in picioare pe plat, iar in curbe de arunca efectiv de pe sosea in orice clipa de neatentie. Am oprit foarte putin si am apucat sa fac doar o poza:

O zi super si mai mult ca sigur o ultima intalnire cu Transfagarasanul.

Chasing a dream - and catching it: Carpathian Adventure 2009

Concursul cel mai important din fiecare an este, pentru multi, Carpathian Adventure. Un raid de aventura in echipe mixte de 4 persoane, ce include mers, bicicleta, pluta, rapel, tiroliana si alte probe speciale si care a ajuns anul asta la cea de-a 9-a editie!!! Anul acesta, el s-a desfasurat in Muntii Fagaras si Cindrel, cu tabara de baza in Cisnadie.

Pentru noi, dar mai ales pentru mine, editia de anul acesta a fost ceva special. Particip la concursuri, la inceput de MTB iar mai apoi si de alergat si aventura, de vreo 5 ani, si in tot acest timp am privit neputincios la premiere pe cei care se urca pe podium, la aplauzele pe care le primesc, gandindu-ma cum ar fi sa fiu eu acolo, dar constient in acelasi timp ca asta nu are cum sa se intample. Acolo ajung atletii adevarati, cu fizic de fier, noi suntem umplutura, cei care mergem "just for the fun of it". Roxana, ca fata, a mai avut ocazia sa fie pe podium, la ele, la MTB, concurenta fiind mica, dar la mine la categoria 18-35 de ani, nici o sansa.

Si totusi, raid-ul de aventura e un concurs unde nu doar performanta fizica conteaza. Evident, e de baza, dar mai conteaza strategia, orientarea si spiritul de echipa.

Asadar, doamnelor si domnilor (aplauze), anul acesta, la categoria amatori (aplauze), echipa Lumea Pierduta, avand in componenta pe Roxana Campian, Aurelian Mihu, Octavian Mihu si subsemnatul, Horatiu Campian, a obtinut locul 3 !!! Cu podium, medalii, cupa si sampanie, ca si in fanteziile mele irealizabile... (fotografiile 1 si 2 sunt facute de Radu Puscasu, sper ca nu se supara ca le-am pus aici)

Cum poze nu ai timp sa faci cand esti pe locul 3, le puteti admira, alaturi de rezultatele un pic haotice, pe cele de pe site-ul organizatorilor, iar o colectie mai vasta din experienta echipei Turbionii o puteti vedea in galeria lui Radu Puscasu.

Iar daca mai aveti rabdare, puteti citi asa, in mod doar text, povestea noastra.

Startul concursului s-a dat de la Balea Cascada, unde cele 32 de echipe au fost transportate cu 3 autocare. Vorba vine startul, ca s-au deschis usile si toti au sarit ca din pusca. Pana sa ne dezmeticim, deja am vazut lumea urcand sus pe deal spre traseul de Valea Doamnei. Am sarit si noi ca arsi, unii de la WC, altii puneam apa in rucsaci, si am fugit incepand sa depasim echipele codase. Cu un efort mare care ne-a stors de puteri, am reusit sa ajungem in fata "plutonului" si sa ne distantam de acesta la intrare in Valea Doamnei. In fata se mai zareau cateva echipe. Incet incet, am tras tare si am mai depasit cateva. La primul CP, de la lacul Doamnei, aveam in fata doar 2 echipe, Vifor si Getica, la maxim 3 minute. Eram deja pe locul 3. Nu speram la asa ceva, dar e o pozitie care te obliga sa tii un ritm criminal. Alin incearca sa ma ajute sa mergem mai repede impingandu-ma din spate. Iau si un gel. Urmatorul CP era la lacul Capra, unde am ales sa mergem traversand pe curba de nivel caldarea Balea din saua Doamnei si apoi urcand pe traseul spre Capra. Am ajuns acolo tot pe locul 3, dar echipele din fata s-au distantat destul de bine. Era clar ca sunt mai bune decat noi.

Inapoi spre saua Paltinului am inceput sa ne intalnim cu multe echipe care au ales acest traseu, i-am salutat si am grabit pasul spre urmatorul CP, la Caltun. Din pacate, la coborarea din Paltinu, o durere puternica de genunchi, identica cu cea de la 7500, ma face sa o las mai moale. Alin se ofera sa imi duca rucsacul pe coborari, incercam si asa dar nu mergem foarte repede. Avem un avantaj destul de mare, peste 10 minute, fata de locul 4, dar in ritmul asta o sa-l pierdem repede. Suntem tot timpul cu ochii peste umar, orice latrat de caini in spate ne face sa ne gandim ca suntem urmariti.

Cu chiu cu vai ajungem la Caltun unde aflam ca... suntem pe locul 2. Pe 1 era Getica, ce plecasera si ei de cateva minute, se vedeau urcand spre strungi, iar Vifor disparuse. Unde? Nu se stie. N-am mai stat si ne-am mobilizat in sus. Pe la jumatatea urcarii, vedem ca in spate a aparut si Vifor. Merg ca din prastie, e clar ca mai repede sau mai tarziu o sa ne ajunga. Ne indreptam spre strunga Dracului, Vifor are 2-3 minute in spate si o ia pe Strunga Doamnei, probabil sa ne depaseasca. Nu reusesc asta, drumul e totusi mult mai lung.

Pe Strunga Dracului dam de un catelus parasit care plangea. Noi tinem de locul 2, nu avem timp sa-l salvam, dar ii dam un sandvis pe care-l mananca instant. O sa sunam la Salvamont cand ne oprim un pic sa-i rugam sa vina sa-l scoata. Sus, Vifor nu aparuse, dar in schimb cainele reusise sa iasa singur pe niste brane, probabil energizat de portia de mancare. Trecem val vartej peste Negoiu si coboram in Custura Saratii. Genunchiul ma termina, merg ca naiba de incet. Getica se vad undeva pe custura, iar Vifor ne ajung. Ma intreaba de genunchi si le zic ca nu e prea bine. Le uram succes. Intram si noi pe custura, depasim grupuri de turisti care ne lasa cu amabilitate in fata si ne spun ca suntem pe locul 3. Stim asta, dar suntem impresionati de amabilitatea lor. Traversam custura intr-o ora si luam o pauza foarte scurta de o banana pe Serbota. Eu cu Roxana o luam cativa pasi inainte, urmand ca Alin si Ovi sa ne ajunga. Dar... in spate se vad mai multe persoane pe varf. Am fost ajunsi. Ovi si Alin vin si ne spun ca ne-au ajuns cei de la CPNT, dar stau si ei sa se odihneasca 2 minute. Brusc, creierul meu secreta o enzima necunoscuta de mine pana atunci: nu mai conteaza genunchiul, nu mai conteaza oboseala, ma pun in fata si bag ca nebunul, cat de repede pot. Varfuri si sei trec pe langa noi intr-un ritm ametitor. Din cand in cand arunc o privire peste umar, din mers. Nu se vede nimic, dar stiu ca ei sunt acolo. Maxim 5 minute in spate. Vine coborarea la lacul Avrig, nu mi se mai pare asa expusa, dar oricum nu poti merge foarte repede. Ajungem la lac la CP si o taiem la izvor. Pe carare in spate se vad oameni, stiam oricum asta. N-aveam ce face, eram rupti de sete, apa din rucsaci era calaie si trebuia schimbata. Cred ca am stat la izvor aproape 10 minute, am facut si un Isostar. Nu credeam ca CPNT o sa o ia in fata fara sa se opreasca si ei la apa. Asa si era, dupa ce am inceput urcusul de la lac, au taiat-o si ei la izvor. Le-am strigat ca ne vedem mai incolo.

Dupa ce se mai urca un pic pe Budislavu, se ocoleste Suru si se cam termina partea alpina a Fagarasului. Le-am facut in ritm militaresc, de uzura, ritm pe care l-am tinut si pe plaiurile ce au urmat pana la Chica Fedelesului, unde am ajuns la urmatorul CP si de unde incepea coborarea la Turnu Rosu. Am stat nici 3 minute in CP si sus pe deal au aparut 8 persoane. Inseamna 2 echipe, CPNT si probabil Cetatea Brasovului, care erau in urma lor. Am fugit ca din pusca si am incercat sa tin in fata un ritm cat de repede pot eu. Am facut o pauza de vreo 3 minute pentru necesitati fiziologice, in care aveam inima ca un purice. Am taiat-o in jos iar Ovi a ramas putin in urma. Nu ma mai durea nimic, doream doar sa termin pe locul 3, atat. Ovi ne ajunge si ne spune ca a auzit voci in urma. Ritmul meu se transforma in alergat usor, urmeaza o bucata abrupta si alunecoasa prin padure si ajungem la drumul forestier pe care mai aveam de mers inca 6 km pana la biciclete. Nu se vedea nimic in urma. Am continuat tot eu in fata, in cel mai rapid ritm posibil pentru mine, in care sa nu alerg. Sunt constient ca Ovi, Alin si Roxana ar putea merge mai repede, dar ar fi degeaba, eu sunt veriga slaba la proba de mers, eu trebuie sa scot din mine tot ce pot. Dupa fiecare curba speram ca se vede satul, dar degeaba. Drumul parea fara sfarsit. A aparut si satul intr-un final, auzeam vocile satenilor in jur ca intr-un vis dar mintea mea era concentrata ultimul CP, trebuie sa ajungem. Mai e putin. In sat, erau puse semne care ne-au indrumat pe niste alei mai aranjate. Am intrat la CP. Locul 3, incredibil, imi dau lacrimile. De fapt, tot drumul forestier imi venea sa plang. Nu-mi venea sa cred, locul 3 la proba de mers. Si sa se termine acum totul, eram fericit. 

In spatele nostru, la nici 3 minute, apare o alta echipa. Dar... nu era CPNT ci Grind de la avansati. Tzeapa!!! Noi alergam practic de ei, pe ei i-am vazut in creasta alaturi de CPNT. Ne-am linistit si ne-am amuzat. Le-am urat drum bun, erau pe locul 1. Am inceput sa ne schimbam. Era inca lumina. Am ajuns la biciclete in Turnu Rosu in jur de 9 seara, la 13 ore si jumatate dupa startul de la Balea Cascada.

CPNT au ajuns si ei dupa un sfert de ora. Am povestit cu ei. O echipa simpatica, nu ca si altele pe care le-am mai intalnit anul trecut. Am pornit impreuna cu bicicletele spre Cisnadie, intr-o coloana de 8 biciclisti. Am ajuns in tabara de baza pe la 22:30.

Strategia era simpla. Tura de bicicleta urca pe Magura, pe la Rosengarden si pana deasupra Paltinisului. Traseul este un off-road dur, greu de facut ziua odihnit, nu noaptea rupt in doua. Apoi coboara pe un forestier la Gatul Berbecului la lac unde e proba de pluta, coboara in continuare pe Valea Sadului, se trece pe la proba de rapel si tiroliana si apoi, tot pe malul raului, se ajunge in Sadu si apoi inapoi in Cisnadie pe sosea. Era inuman sa faci acest traseu pe intuneric, asa ca noi am hotarat sa-l parcurgem in sens invers, sa ajungem la rapel si tiroliana cand se deschid atelierele, la 5:30. Am aproximat ca o plecare pe la 2:30 dimineata ar fi suficienta, asa ca am mancat si ne-am pus la somn pana la ora 2. CPNT au zis ca o sa faca la fel.

Ne-am trezit cu greu pe la 2:30, ne-am mobilizat si am plecat pe la 3. Vifor si Getica o luasera normal, peste dealuri, iar CPNT plecase cu o jumatate de ora inaintea noastra. Nu prea conta, oricum o sa ne vedem toti la rapel. Pana acolo trebuiau sa fie 18 km de asfalt si forestier. Adica 10 km pana in Sadu si inca 8 pe vale.

Am plecat prin racoarea noptii, am intrat pe valea Sadului, dar dupa 8 km constatam dupa harta ca mai este mult pana la rapel. Vreo 10 km. Ceva nu era in regula. Am banuit ca sunt 18 km din Sadu nu din Cisnadie, si asa si a fost. Doar ca am ajuns la rapel fix la ora 5:31, nu pe la 4 jumate cum credeam, sa mai avem timp de un somn. La 2 minute in spatele nostru a aparut si Garage Racing, care probabil au plecat direct din tabara de baza, fara sa mai doarma. Mai erau acolo, pe langa CPNT, Fata si Mosii de la Avansati. Au inceput sa apara si alte echipe, prietenii nostrii de la Alpine Challenge, etc... Suntem anuntati ca rapelul o sa inceapa cand se crapa de ziua, pana atunci ni se opreste la toti cronometrul. Miscarea a inceput la 6:15, cu prima echipa, CPNT. Noi eram a 3-a. Cand sa intram, vad ca organizatorii le pun hamuri celor din Garage Racing. Ma duc si fac scandal: ei ajunsesera dupa noi. Arbitra balbaie ceva cum ca cei din Garage Racing au rugat-o sa le schimbe ora sosirii. Exact cat sa fie in fata noastra. Ma uit urat la ea, isi cere scuze, ia jos hamurile de pe ei si le pune pe noi. Suntem prea somnorosi sa mai gandim altceva, asa ca facem tiroliana si rapelul si ne punem pe biciclete. Urmeaza o urcare foarte grea de 10 km pana la pluta. Pluta de care mie mi-e groaza. 

Ajunsi acolo, aflam ca proba e scurta, in maxim 2 ore cu montat/demontat ar trebui sa o terminam. Nu stiu nici acum de ce, dar o lalaim pe acolo aproape jumate de ora pana ne punem pe lac. Timp pretios. Lacul e simpatic, ingust, nu mi-e foarte frica, dar nici nu pot sa-mi pun picioarele pe barca. Vaslim cum putem, luam biletelul din capatul traseului si ne intoarcem. In spate, ne ajung Garage Racing si Nomad de la avansati. De ultimii nu ne pasa, dar de primii da. Trebuie sa acostam inaintea lor cu orice pret, asa ca bagam ca nebunii si reusim acest lucru la maxim 10 secunde in fata lor. Demontam pluta si ne urcam cat de repede putem pe biciclete.

Urmeaza o coborare spre coada lacului si inca cativa km pana la urcarea spre Paltinis. O gasim, marcata cu o sageata. Tot acolo ne intalnim cu Hoinarii care veneau pe traseul de avansati in sens invers. Urcarea nu e grea, dar toata echipa e destul de obosita, asa ca inaintam incet. Eu sufar de iritatii la fund de la proba de mers, ma tot opresc sa ma mai dau jos de pe sa. Roxana tot ramane in spate si o asteptam. Aproape in varf, in sens invers apare Cetatea Brasovului. Nu ne streseaza asta, ei mai au pluta, rapelul, si noi mai avem si o ora jumate ceasul oprit. Si in 2-3 ore o sa fim la finish... 

Asa credeam noi. Cum am ajuns la CP-ul de langa Paltinis, cum au aparut norii si a inceput ploaia. Am taiat-o pe coborare, dar era destul de nasol, cu multi bolovani. Noi suntem MTB-isti buni si un astfel de drum nu ar trebui sa ne puna probleme, dar pe ploaie e altceva. Totul aluneca in toate partile, si suntem toti echipati cu cauciucuri Racing Ralph, care exact pe asa ceva nu exceleaza. Ploaia devine torentiala si noi ne adapostim 10 minute sub un copac !?!?! Nici acum nu inteleg ce a fost in capul nostru. 10 minute!?!?! O taiem la vale. Cararea e plina de apa si nu vedem pe ce mergem. Ba ne infundam in noroi, ba ne dezechilibram pe bolovani. Totul e invizibil, sub raul care curge pe toate cararile. Pe contrasens ne intalnim cu echipe care urca si pe care le incurajam. Dupa ce iesim din padure, incep zonele de push-bike, niste delusoare abrupte cu iarba. La primul deal mai mare, o carare il ocoleste prin dreapta. Am zis ca mai scapam de un urcus, si am luat-o pe acolo. Am iesit in spatele varfului, intr-o poiana care cobora. Ma ia un feeling nasol: nu e pe aici. Ii strig pe ceilalti sa se opreasca. Nu ma aud, si trebuie sa-i strig de cateva ori. Intre timp, ei se indeparteaza. In final se opresc. Dealul coboara constant si nu se vede Magura. Urc in coasta si o vad: e pe dealul opus, am gresit drumul si am luat-o pe un picior. Putem reveni pe o curba de nivel un pic ascendenta, dar aproximez ca o sa ne ia vreo 10 minute. Roxana are privirea terminata. Trebuia sa impinga bicicleta la deal. Las bicicleta mea la baieti si cobor sa o iau pe a ei. Cat ne tot parlamentam, sus pe deal se vad trecand 4 biciclisti. Am fost depasiti. Cine o fi: CPNT sau Garage Racing? Nu conteaza. Asta este. Ajungem cu chiu cu vai sus pe creasta si-i dam la vale. In fata, se vad ceilalti pe un push-bike imens. Merg foarte incet, sunt obositi. Ajungem si noi la baza dealului. Ii dau Roxanei bicicleta mea, mai usoara, si o iau pe a ei si incepem sa urcam. Baietii ii iau bicicleta. Urcam intr-un ritm nebun. Ficatul, splina si toate organele simt ca imi explodeaza. Nu imi inchipui de unde am atata energie. In fata, mai incet, urca cei de la Garage Racing. Sunt deja in varf. Ajungem si noi, imediat ce ei au plecat. Sarim pe biciclete si o taiem la dealul urmator. Ei sunt deja acolo, dar se misca tot incet. Unul dintre ei e mai in fata, dar atat. De data asta, cu puteri ce mi s-au parut atunci supranaturale, ii depasim pe urcus. Sus o taiem imediat in fata, ocolim un deal si incepem un alt push-bike. Garage Racing nu se mai vad in spate. Trecem dealul si tot nimeni in spate. Imediat dupa deal, ajungem la CP-ul de la Rosengarden. Dar, nenorocire. Cu 20 m inainte de refugiu, Ovi se da peste cap cu bicicleta. Ramane nemiscat, cu bicicleta peste el. Am incremenit toti 3, din nou Ovi? Dupa 10 secunde de suspans ne face semn ca e bine, se ridica si vine si el. Ne anunta cu tristete ca i s-a stricat frana fata. Urmeaza aproape numai coborare, si ploua in continuare. Asta nu e bine.

De la Rosengarden plecam repede si incepem urcarea pe Magura, pe un drum mai ocolit, printr-o stana. Suntem rupti, dar stim ca e ultima fortare. Mai facem cate o pauza, mancam cate o ciocolata. Un push-bike care parca nu are sfarsit. Aproape de varf, incepe sa tune si sa fulgere. Vine o alta furtuna. Ii iau bicicleta Roxanei si alerg cu doua biciclete spre varf. Cum fac asta, nu inteleg, dar o fac. De acolo ne punem pe ele, trecem un prim deal mic si, inainte de ultimul, un semn ne arata sa o taiem la stanga. E o varianta scurtata pana la intrarea in padure, pe care o facem pe langa biciclete. Speram in suflet ca in padure sa fie mai bine.

Nici vorba, in padure, totul aluneca in draci: pietrele, lemnele, noroiul... Ovi de-abia se descurca, doar cu frana spate. Roata ii aluneca in toate partile. Roxana e si mai speriata. Ne miscam mai incet decat la urcare. Imi vine iar sa plang: cat de repede am fi trecut pe aici daca nu era ploaia asta nenorocita. Am fi coborat cu 30 km/h, iar acum ne taram cu 5. Calculez ca am pierdut cu ploaia si ratacirea vreo 2-3 ore bune...

Poteca lunga, altadata frumoasa, din padure se termina si intram pe forestier. E plin de noroi, un noroi adanc ce se lipeste de toate si se aduna pe roti. Noroc ca mergem in jos, in sus ar fi fost imposibil. Incet, incet apar casele, orasul, asfaltul, trecem prin centru. Toata lumea se uita la noi: suntem muci, murati, cu noroi pana-n gat. Dar noi trebuie sa terminam. Viram dreapta si urcam in curtea liceului industrial, la tabara de baza. Gata! S-a terminat! Este aproape ora 19, vineri seara, si noi suntem in tabara de baza.

Dar nenorocire: pe hartie vedem ca am ajuns pe locul 4. In sens invers, profitand fara sa stie de ploaia care ne-a incetinit, cu 30 minute inaintea noastra au ajuns Cetatea Brasovului. Nu e totul pierdut, caci noua trebuie sa ni se scada mai mult de o ora jumate. Dar nu stim cat trebuie sa li se scada lor. Nu vom sti, decat duminica, la premiere. Asteptam cu sufletul la gura sa vedem daca apare Garage Racing. Ei au cam 10 minute in plus de scazut fata de noi, deci daca ajung in 10-15 minute ar putea sa ne-o ia in fata. Nu se intampla asta, ei apar dupa vreo 35 de minute, asa ca mergem linistiti sa ne schimbam si sa ne spalam. Urmeaza sa fim pe locul 3 sau 4, o dilema care urma sa ne macine pana duminica dimineata. Rezultatul va fi oricum strans. Iar locul 4 e cel mai greu loc, cand stii ca mai puteai sa tragi un pic si erai pe podium.

Sambata am facut o plimbare la Sibiu si ne-am odihnit, au aparut majoritatea echipelor.

Duminica dimineata ne plimbam nervosi stanga-dreapta prin tabara: asteptam rezultatele. Ele apar afisate: suntem pe 4. O tristete ma cuprinde din cap pana in picioare. Apoi ma uit pe tabel. Ii strig pe toti: "Baaaa, astia nu ne-au scazut timpul de la rapel." Ma uit pe ceas, e 12 fara 5 minute, mai avem 5 minute sa facem contestatie. Scriem repede contestatia, cerand sa se reverifice daca au fost scazuti timpii morti. Cum spuneam, totul era pe muchie de cutit.

Organizatorii retrag rezultatele de la amatori. Si la avansati e varza, au incurcat astia de tot domiciliul echipelor. Cu o intarziere de aproape o ora, se anunta premierea.

Ne adunam, pregatiti de orice. Organizatorii spun discursuri interminabile. Inima imi bate de-mi sare din piept. Vin cei de la CPNT si ne felicita. Ii intreb de ce si ei zic ca pentru locul 3. Fac ochii cat cepele si ei imi spun ca s-au afisat rezultatele. Fug schiopatant cu Roxana sa ne uitam. Ramanem muti: suntem pe locul 3, la 6 minute diferenta de Cetatea Brasovului. Si noi am stat 10 minute sa ne ferim de ploaie sub un copac. E tot ce-mi vine in minte. Fug inapoi ca disperatul si le soptesc baietilor vestea.

Incepe premierea la amatori, sunt chemate echipele care au terminat. Astept sa aud Cetatea Brasovului. Ma cuprinde un sentiment de vina, la urma urmei si ei au sperat locul 3 ca si noi. Dar asta e... Aud cum organizatorul spune: locul 4, Cetatea Brasovului. Ma ia cu usoare ameteli. Aud, deja undeva, departe, locul 3 - Lumea Pierduta. Ne indreptam spre podium, dar am o senzatie ciudata, ca nu sunt eu acolo, parca as privi scena de undeva de sus. Urcam, organizatorii ne pun la gat medaliile, ne dau premiile, diploma, cupa si o sampanie. Urca dupa noi Getica si Vifor, ne felicitam unii pe altii. Sampania zboara prin aer, lumea aplauda, apoi ne dam jos si... liniste. Dupa ani de zile, am reusit, alaturi de colegii cu care am facut o echipa deosebita. Puteam mai mult, am facut atatea greseli, am pierdut atata timp. Un calcul sumar ne arata ca daca eram atenti si nu venea ploaia aia nenorocita, aveam sanse sa prindem chiar locul 2....

In final, ne-am simtit minunat, am avut o echipa de vis cu care sper sa mai participam si anul viitor. Organizarea a fost perfecta pana la momentul final cu rezultatele. Felicitari tuturor celor care au participat si celor care au terminat. Cum ne zicea un domn intr-un CP, toti care s-au inscris la concursul asta sunt niste invingatori, iar cei care-l si termina sunt foarte tari. Ne pare rau de multi prieteni, care au abandonat, din motive cat se poate de obiective. Imi inchipui ce a fost in sufletul lor.

Sper sa ne revedem cu totii la anu' pentru o noua aventura, mai pregatiti sa tinem piept naturii si demonilor interiori, pentru a realiza cu totii performante si mai mari decat anul acesta!

Fluturasul Vidrarului - Circuit MTB in Muntii Fruntii

Cu toate ca planurile pentru weekend-ul asta erau mari, trei saptamani de concursuri isi pun amprenta pe fizicul omului. Astfel, dupa o vineri lucrata din greu pana seara si un drum ingrozitor pana la Draganesti, sambata dimineata, rupt de tot de oboseala, am luat decizia grea de a nu mai face nimic in acea zi. Pur si simplu nu mai puteam sa fac nimic, tot organismul striga dupa ODIHNA. Asa ca mi-am petrecut ziua mai mult dormind, incluzand si doua plimbari in parc cu Castor.

Dar o zi de odihna e destul, asa ca duminica dimineata, cu forte noi, am hotarat sa facem totusi ceva, chiar daca nu o sa rupem muntii in doua. Pe drumul spre Pitesti m-a traznit o idee, deoarece era cam tarziu pentru tura de Podeanu planificata si furtuna plutea in aer. Mi-am zis: cum ar fi sa facem un circuit identic cu cel din muntii Ghitu, dar in oglinda, in muntii Fruntii? Trecerea de la Vidraru pe Topolog o aveam studiata pe GPS ca parte din tura din Podeanu, dupa o idee de la Doru, asa ca munca noastra de cercetare urma sa fie legatura dintre zona de jos a Transfagarasanului, respectiv Aref si valea Topologului, respectiv Salatrucu. Traseul si profilul au aratat asa:

Traseul complet il gasiti pe Bikemap.

Am inceput tura din parcarea de la Ceatea Poienari, pe care am vizitat-o cu aceasta ocazie. Daca treceti pe acolo, nu o sariti, e ceva deosebit, chiar daca e intr-un varf de stanca si e ceva de urcat pana la ea. La coborare am numarat treptele: mie mi-au dat 1447 de bucati. Sunt curios daca le-a mai numarat cineva vreodata, oare lor cat le-a dat? Oricum, au fost o incalzire buna pentru tura.

Dupa scurta bucata de asfalt pana in Aref, la capatul satului, la indicatiile localnicilor, am inceput sa urcam spre Salatruc. Insa situatia nu este foarte roza, pe langa faptul ca drumurile sunt proaste rau, cu santuri imense si denivelate de la noroiul uscat, sunt si o gramada de intersectii. Pe scurt, noroc cu GPS-ul cu care ne inspiram pentru a alege calea buna, chiar daca de vreo 2-3 ori am luat-o aiurea si ne-am intors. Zona este grea ca orientare fara GPS si fara localnici, dar e deosebita. Pantele mari pun la incercare talentele de catarator iar drumul, abia vizibil pe alocuri prin iarba plina ochi de flori de toate culorile, te vrajeste.

Dupa multe rataciri, drumul incepe sa coboare usor spre Valea Topologului si, dupa o urcare brusca de zile mari pe care am urcat-o si nici acum nu-mi vine sa cred, se transforma intr-un forestier decent care se termina la asfalt in Salatruc. Asfaltul trebuie urmat in amonte pe vale pana dupa iesirea din sat, unde se mai strica drumul, iar dupa cativa km se trece pe drumul forestier de pe Valea Cumpanatelului. De pe acesta se iese pe un drum abrupt, de TAF, ca in imagine, pentru a ajunge intr-o zona mult mai salbatica. La un moment dat, probabil datorita apelor, drumul de pe vale dispare si se urca pe un drum de TAF foarte noroios, la o sesiune de vreo 30 min de push-bike, sesiune care se termina intr-un alt drum forestier de calitate.

Acest ultim drum coboara in Valea lui Stan si o urmareste pana la zona unde aceasta devine inaccesibila, de unde trece doua dealuri si o poiana pana ajunge in drumul de contur al lacului Vidraru de pe malul drept, care trebuie urmat pana la baraj. Portiunea include si un tunel off-road destul de lung - va puteti inchipui cum e de bun drumul prin el daca stiti cum e prin cele asa-zis asfaltate...

In fine, ultima bucata, ca si in cazul turei din Ghitu, este coborarea pe Transfagarasan de la Vidraru la Poienari, punctul nostru de pornire. Pe drum nu se poate sa nu te opresti sa te mai miri odata de munca si tupeul cu care a fost construit drumul prin mijlocul falezei de stanca. Cine ar mai face azi asa ceva? Nimeni...

O ultima precizare ar fi ca, de data asta, trebuie sa constat ca acest traseu se face mai bine in sens invers decat l-am parcurs noi. Ar elimina zonele de push-bike daca s-ar mai usca noroiul si multe zone de urcat pe care unii s-ar putea sa aiba dificultati si ar fi pacat sa impinga la bicicleta. Daca insa sunteti un catarator impatimit, faceti-l asa, bucata de la Aref in sus o sa va scoata si ultimul zambet de pe buze.

In fine, ca o ultima idee, evidenta de altfel, ne-am gandit ca cele doua trasee, din Ghitu si Fruntii, s-ar putea uni intr-unul singur, de 80 km, cu adevarat solicitant. Cum cele doua trasee sunt oarecum simetrice fata de axa Transfagarasanului, ele arata pe harta ca si aripile unui fluture, coada acestuia fiind chiar lacul Vidraru, asa ca m-am gandit sa-l numesc Fluturasul Vidrarului. Abia asteptam sa-l parcurgem dintr-o bucata. Il gasiti pe Bikemap, iar el arata asa:

Este un super traseu de o zi pentru ciclistii de performanta si o ocazie buna de a petrece doua zile minunate in zona pentru cei care prefera sa o ia mai usor. Ultimii vor avea ocazia sa parcurga Transfagarasanul de sub Vidraru intr-o zi in sus si intr-o zi in jos, dar vor avea timp sa viziteze si Cetatea Poienari sau canionul Valea lui Stan. Una peste alta, un traseu minunat intr-o zona aproape neumblata.

A inceput antrenamentul: 2 zile de MTB in Fagaras

Carpathian Adventure e cu fiecare zi mai aproape, asa ca e cazul sa incepem sa batem zona, sa stim fiecare carare si drum de unde vine si unde duce... Ma rog, nu o sa stim niciodata, dar macar sa stim sa ajungem pe bicicleta si pe jos prin locurile mai importante.

In acest scop, noi doi impreuna cu Alin, Ovi si Emil de la Pitesti, am planuit doua ture mari si frumoase de MTB in care sa batem cat mai mult din zona. Emil a fost la prima lui tura serioasa de MTB si a si testat noul lui RAM HT3.

Sambata a fost Malita. Circuitul a avut plecarea din satul Slatina. Am urcat pe vale pana in culmea Malita, unde am atins si altitudinea de 2000 m, apoi am coborat pe un picior ce se desprinde din culmea Moldoveanu. Tot drumul a fost un forestier destul de prost, cum e frumos la MTB, partea frumoasa fiind ca pe coborare erau presarate pe alocuri multe urcari mici si tehnice care te destabilizeaza moral, daca pot sa zic asa.

Traseul pe Bikemap.

Duminica am dibuit pe harta un alt traseu in circuit, din Corbeni, de pe Transfagarasan, traseu care ocoleste tot muntele Ghitu. Se trece pe un drum judetean pe care si vacile ar avea probleme sa-l parcurga spre Bradetu, apoi pe valea Valsan se urca pana la un drum care traverseaza muntele inapoi pana la baraj la Vidraru. Ultima bucata este o coborare pe Transfagarasan.

Traseul pe Bikemap.

Urmeaza sa mai batem bine, atat din sa cat si pe picioare zona, care ne va acapara o mare parte din inceputul verii. Dar merita, zona e deosebit de frumoasa si foarte putin umblata...

Toate pozele sunt pe Webshots.