Integrala Ciucas cu Castor, in doua etape

Pentru ca a venit toamna tarzie si au coborat ciobanii cu oile si mai ales cu cainii lor, a venit vremea sa-l scoatem pe Castor la plimbare, asa ca am petrecut in familie extinsa doua zile frumoase in Ciucas, in care Castor a avut ocazia sa vada aproape tot muntele acesta minunat. In ambele ture Castor a mers foarte bine, fara nici un semn de oboseala, ceea ce ne face sa credem ca acum, ca isi duce viata liber in curte si pe camp, e mult mai in forma si mai sanatos. Dar iata nise poze:

Ziua 1 - 05.11.2011

Participanti: noi trei
Traseul: Cheia - Muntele Rosu - Zaganu - Cheia

Ziua 2 - 27.11.2011
Participanti: Adi, Eugen, noi trei
Traseu: Muntele Rosu - Gropsoarele - Varful Ciucas - Cabana Ciucas - Muntele Rosu

Buila, un munte cat o zi de toamna

Buila, un munte misterios pentru mine, de multa vreme. Cand stateam in Cluj tot auzeam de el, ca ar fi pe langa Valcea, dar nu-l puteam identifica. Din Bucuresti, lucrurile pareau mai clare, iar in drumurile noastre spre zona Tg. Jiu am avut ocazia sa-l vad de departe. In sfarsit, a venit vremea sa-l cunosc. Si cum nu se prea preteaza de pedalat, inseamna ca e perfect de... alergat. Asa ca am dus la indeplinire un nou proiect de-al nostru, Buila Run, care arata cam asa: 33 km, aproape 2000 m diferenta de nivel si peisaje de vis. Traseul l-am pus pe Runmap, iata cum arata:

Vineri seara, am parcat masina undeva pe drumul intre schitul Iezer si Pahomie, pe valea Cheii, langa o masuta cu bancute, pentru a innopta si a fi gata de atac dimineata devreme. Intre timp, am incercat si mini-gratarul primit cadou (o mica tavita cu gratar peste ea). A iesit o cina delicioasa:

Cina alergatorului de cursa lunga

Gratarul nu-i treaba usoara

Sambata dimineata, dupa o portie de spaghete la primus (reteta noastra de criza), parcam masina la intersectia cu drumul spre Pahomie si ne echipam de "atac".

1. Intersectie - intrare traseu Stevioara - 30 minute

Ne incalzim...

Traseul incepe cu o urcare destul de inclinata pe forestier, pana la manastirea Pahomie, un schit deosebit de frumos, asezat la baza stancilor. Merita vizitat! Dupa schit, am mai urcat un pic pe drum pana la intrarea in traseul spre saua Stevioara. Pana aici am facut 30 minute.

2. Pahomie - Saua Stevioara - 1:10 h

Castigam altitudine...

Aceasta este cea mai dificila bucata de traseu. Poteca urca pieptis, intai pana la stana, apoi si mai pieptis pana in creasta. Sageata din drum indica 4 - 4:30 h. Eu mi-as fi dorit sa ne incadram intr-o ora, dar n-a fost sa fie. E destul de mult de urcat. Asa ca, dupa cam 1:10 h de la drum, poposim pentru 15 minute in Saua Stevioara, pentru o pauza de banana. Creasta e minunata, exact cum imi place mie: domoala de parcurs, dar cu abrupturi stancoase extraordinare. Vremea nu era prea stralucita, asa ca nu mai facem ocolul pana pe Vanturarita si hotaram sa continuam pe creasta.

3. Saua Stevioara - Curmatura Builei - Muntele Cacova - 1 h

Pe buza abruptului

Refugiul refacut din Curmatura Builei

Hornul si traseul dupa refugiu

Din nou, sageata ne ameninta cu 4 h pana la Muntele Cacova. Aici nu mai stiu ce sa zic, habar n-am cat e. Oricum, in ceva mai putin de 30 minute, poposim la refugiul din Curmatura Builei. E refacut si e gata sa primeasca o gramada de vizitatori. Mi-am rezervat timp sa completez in fuga un chestionar ce se afla pe masa. Dupa aceea, am continuat printr-un horn superb si in continuare pe creasta. Marcajul este foarte sporadic si, ca o consecinta, cararea e inexistenta, fiecare o ia pe unde vrea. Noi am luat-o pe un picior in stanga, pana la un mic lac, apoi am iesit din nou in creasta. Am traversat peste muntele Cacova si am ajuns la intersectia cu traseul triunghi rosu de cabana Cheia intr-o ora din Stevioara.

4. Muntele Cacova - Cabana Cheia - 2 h

  Wanna run?

Ma asteptam ca bucata urmatoare, pe sub abrupturile vestice ale muntelui, sa fie cea mai frumoasa parte a traseului. Asa si este. Chiar daca o prima bucata traseul merge prin padure, pe curba de nivel (perfect de alergat), pe la jumatatea crestei el urca brusc pana in poienile de sub abrupt. Peisajul este impresionant. Unul dintre cele mai frumoase locuri prin care am alergat!

Traseul continua apoi din nou prin padure, traversand mai multe valcele. Pe unul dintre ele, am dat de un strat consistent de bile de gheata, Nu imi inchipui ce pot sa fie: firn de asta iarna? Daca da, s-a pastrat foarte bine cu toata canicula. O grindina recenta? Daca da, n-as fi vrut sa fiu pe acolo cand s-a intamplat. Gheata era sub forma de bile, cu diametrul mediu de peste 1 cm.

Bilute de gheata, pana la genunchi

Dupa ce se desparte de traseul cu banda albastra ce o ia spre creasta Capatanii si de punctul galben spre Curmatura Oale (pe unde aveam noi planul initial sa ne intoarcem, dar am hotarat sa mai lungim tura), traseul coboara prin padure pe o poteca ce tine linia unui foarte vechi drum de tractor, pana la cabana Cheia. O alta bucata perfecta de alergat.

Usurel la vale

La cabana Cheia, cabanierul a fost incantat de oaspeti si ne-a servit si cu un ceai delicios de menta, din partea casei. Nu am putut sa nu stam vreo 20-30 minute sa savuram ceaiul si peisajul. Cabanierul ne imbia cu o intoarcere pe Brana Caprelor. Noi insistam ca vrem pe drum, care (credeam noi) are vreo 7-8 km. Si pentru noi intre o brana (marea mea "iubire") si o alergare frumoasa pe forestier, nici nu a fost greu de ales.

5. Cabana Cheia - tunel - Valea Cheia (1 h) - intersectie Pahomie (cam 30 minute)

Savurand un ceai la cabana

La iesire din tunel

Drumul urca bine de la cabana pana la tunelul care permite acestuia sa iasa din chei. Am alergat placut, in urcare. Exista si o scurtatura de la cabana direct la tunel, dar nu ne place: e mai scurta, nu? Apoi urmeaza coborarea luuuuuunga cu serpentine. Cam intr-o ora de la cabana am ajuns inapoi in firul vaii Cheia, iar apoi, dupa ceva mai putin de 30 minute, am ajuns inapoi la masina. Drumul de la cabana pana la masina a avut cam 13 km, nu 8 cum credeam noi.

Tura a durat cam 6:30 h, din care 4:50 h de mers. De la masina e dat ca timp turistic 5 h pana in Stevioara. Ne-am incadrat cu toata tura in timpul acesta :) Oricum, muntele e prea frumos sa treci prin el alergand, asa ca am avut si un total de 1:45 ore de pauze, in care am admirat si am facut poze.

Sambata seara ne-am dus la Draganesti, unde ne-am reintalnit cu Castor si cu noua lui prietena, Suzi, pe care o iubeste mult si cu care se joaca toata ziua:

Pozele le-am pus pe Webshots.

Cu Castor la alergat prin Cozia, din nou

In cele cateva zile de relaxare la Draganesti, am hotarat sa dam o tura cu Castor din nou pe munte, ca nu a mai fost demult, iar cel mai la indemana munte ramane tot Cozia, unde se ajunge usor si nu sunt turme de oi.

Cu o zi inainte, am facut greseala sa-l alergam cu bicicletele vreo 10-12 km pe camp in Draganesti, ocazie cu care a obosit foarte tare si de-abia a ajuns acasa. La un moment dat s-a bagat intr-un paraias si nu a mai vrut sa iasa de acolo. Dar ne-am inchipuit ca va fi fresh a doua zi, ca deh, e caine.

A doua zi, l-am bagat in masina si am plecat spre Cozia, cu dorinta sa alergam traseul clasic: Turnu - Stanisoara - Cabana Cozia si inapoi la Turnu. De dimineata, treburile au mers binisor, desi urcusul mai greu de la Stanisoara l-a cam terminat pe Castor. Macar noi eram in super forma. Iar pe Castor l-am lasat sa se aprovizioneze cu apa si sa se racoreasca cat a vrut la paraiasul de sub Stanisoara.

La cabana, ne-au cam incoltit vreo 5 caini, sa sara pe noi. Iar 2 angajati de la Parc, care bagau o ceafa de porc la cabana, ne-au avertizat sictiriti ca cica Castor nu are botnita. Le-am explicat si eu ca dupa ce toti cainii aia care au sarit pe mine o sa aiba botnita, o sa-i pun si eu la al meu. Halal parc, halal angajati, traseele sunt varza, marcajele proaste, probabil pe la baza muntelui se taie padurea la greu, dar au ei alta treaba.

In fine, am baut o cafea si am taiat-o repede la vale. Castor a inceput sa dea semne din ce in ce mai mari de oboseala, mai ales ca la vale noi alergam destul de tare.

Problema mare a inceput insa odata ajunsi inapoi in drumul de Stanisoara. Piciorusele lui Castor tremurau de oboseala si nu mai era in stare sa faca decat cativa pasi inainte sa se aseze jos. Saracutul, sa nu ne faca sa stam, fugea cum putea inaintea noastra si se aseza jos sa ne astepte pana venim si noi. Iar la adaposturile de lemn de pe traseu, intra repede inauntru incercand sa ne convinga sa facem si noi o pauza. Am facut si noi, ca sa se mai odihneasca, era chiar foarte obosit. Cum gasea un sant sau o zona mai umeda se intindea in el sa se odihneasca si sa se racoreasca.

In final, la un paraias cu 200 m inainte de Turnu, saracul de el s-a pus in noroi si nu s-a mai putut ridica. Am incercat sa-l fac sa se ridice, i-am dat si un gel Sponser, sa-l energizez, dar nimic, asa ca ultima bucata l-am dus in brate pana la masina. Am fugit repede cu masina la paraul ce coboara de la Stanisoara unde l-am lasat la apa, sa se racoreasca si sa-si revina. Ne-am speriat rau, nu ne-am inchipuit ca poate sa oboseasca in asa hal. A doua zi a avut febra musculara si de-abia statea pe picioare. Si-a revenit complet, exact ca si un om neantrenat, doar in vreo 4 zile, saracutul. Cand o sa-l luam sa stea cu noi, o sa il antrenam zi de zi sa se tina dupa noi si, poate, intr-o zi, va fi destul de puternic sa ne insoteasca poate chiar la 7500.

Ma dusei sa pedalez la Olt

De mult aveam eu un plan sa dau o pedala pe la Draganesti, campia usor delurita acoperita cu paduri si, mai ales, Oltul, care in zona este format dintr-o "salba de hidrocentrale" cum ne-au invatat comunistii si care au pe malul lacurilor drumuri forestiere de contur m-au facut sa cred ca merita incercarea. Peisajul lacustru cu lebede, ratuste si pelicani merita efortul, chiar daca zona e destul de murdara prin apropierea localitatilor (cine stie, poate "Let's do it, Romania!" va rezolva ceva...)

Astfel, sambata, cu inima in dinti, am hotarat sa deschid aceasta zona. Din pacate, planul de acasa nu s-a potrivit, si in loc sa am toata ziua de la 2 incolo, am avut timp doar de la 11:30 pana pe la 15:00, dar m-am pus in sa si am taiat-o spre Olt pe primul forestier mai interesant pe care l-am vazut.

Padurea din zona e brazdata de ceva forestiere simpatice. Am ajuns la DN-ul de Caracal fix la podul peste Olt, de unde am continuat pe malul stang pana la barajul de la Draganesti. De acolo, am urcat pe malul drept pana la confluenta cu Oltetul, unde a trebuit sa urc pe acesta in sus pana la Cioroiu, la primul pod. La intoarcerea la Olt, la confluenta, m-am oprit pentru o sesiune foto solitara.

Am trecut inapoi pe malul stang la urmatorul baraj si am luat-o inapoi ca deh, "Time's up!". La Draganesti la baraj am schimbat din nou malul, si am iesit la DN la Stoienesti (cam cea mai murdara zona). M-am intors direct prin camp, unde apa inca nu se uscase si am avut parte de o baie de noroi lutos de zile mari (clasic: bicla de 30 de kile, rotile nu se mai invart, noroiul mult peste pantofi...) In total aproape 70 km cu o viteza medie de vreo 20 km/h, o dezmortire perfecta inainte de un sezon care promite sa fie bogat.

Track-ul turei il gasiti pe Bikemap.

Am dat si vreo doua plimbari cu Castor sa-l mai scoatem la alergat si am facut niste poze, ca isi gasise el o pasiune in a sari un paraias de pe-o parte pe alta. E un dulce si abia astept sa-l mai scoatem la munte...

Cu Castor prin zapada, la Draganesti

Intr-o dupa-amiaza de decembrie am facut o mica plimbare cu Castor pe camp la Draganesti, ocazie cu care i-am facut cateva poze, ca s-a facut baiat mare.

La plimbare pe Arnota

In ajunul Pastelui nu merge sa te obosesti prea tare. Adunati fiind la Draganesti impreuna cu Madalina si Robert, in asteptarea alor mei care urmau sa soseasca de la Cluj, am plecat toti 4, cu Castor in portbagajul incapator al Doblo-ului, inspre Buila cu mari ganduri de plimbare.

Initial am zis sa plecam de la Costesti de undeva, sa urcam cat avem chef si apoi sa ne intoarcem. Am ajuns la Manastirea Bistrita de unde incep frumoasele chei ale Bistritei. Desi traseul nostru incepea dupa chei, nu m-a lasat inima sa intru acolo cu masina, asa ca am purces pe jos.


Traseul, dupa ce iese din chei, traverseaza o culme ca sa coboare in valea Costesti de unde urca in Buila. Un pic tzeapa ne-am zis, ca mai bine urcam direct pe cealalta vale si economiseam timp. Dar cand ne gandeam noi asa, ajunsi in cumpana de ape pe creasta, am descoperit un traseu, Banda Albastra, care ne ducea inapoi la Manastirea Bistrita peste Varful Arnota. Super, se potrivea si cu timpul avut la dispozitie.


Dupa o incercare curajoasa a lui Castor de a urca o surpare de teren pana in traseu, aproape reusita, am continuat printre stanci pana in superba poiana din varf (aproape 1200 m) de unde, dupa o pauza, am coborat printre flori si iarba, avand mereu prapastia imensa in dreapta spre chei, pana la Manastirea Arnota si apoi, pe cararea care taie serpentinele, spre Bistrita si spre masina. Pe o carare mai nisipoasa Madalina s-a impiedicat si a luat-o inspre vale cu capul in jos, apoi s-a rotit si s-a oprit la jumate de metru de pamant agatata de o creanga cu mana. Nimic deosebit in conditiile respective, dar nu pot decat sa ma gandesc ce se poate intampla pe Braul Rosu, sau chiar pe Tache daca nu esti atent.

Spre seara, ne-am intalnit cu ai mei la Dragasani si am mers cu totii la Draganesti, unde am petrecut pana luni dupa-amiaza. Am avut niste sarbatori linistite si relaxante...

Toate pozele din tura, alaturi de cele cateva din Cozia, sunt pe webshots.