Apusenii la 2 zile, varianta de toamna

Din dor de locurile mele de suflet, am hotarat sa dam o tura de 2 zile cu bicicletele prin Apuseni. Participanti: eu, Roxi si Iancu. Dupa multe calcule, ne-am dat seama ca la inceput de noiembrie nu se poate face prea mult, ziua fiind scurta. Combinat cu faptul ca n-aveam chef de off-road cu masina, am hotarat traseul:

Ziua 1: Rachitele - Ic Ponor - Padis - Valea Garda Seaca - Garda - Pensiunea Mama Uta
Ziua 2: Mama Uta - Ordancusa - Poiana Calineasa - Ic Ponor - Rachitele
In total 110 km, impartiti egal in cele 2 zile: 55 +55. Am pedalat in fiecare zi de la 10:30 pana la 16:00 (a nimerit foarte exact), lejer, batraneste, cu pauze destule.

Schimbari multe, si nu neaparat in bine. Drumul spre Padis e praf din nou, dupa ce anul trecut era ca-n palma. Exploatarile forestiere sunt in floare, cu noroaiele pana-n gat aferente. Zona afectata de furtuna acum vreo 2 ani arata trist (ma rog, aici nu e vina nimanui). Starea marcajului din Padis spre Garda e de tipul "bun daca stii pe unde". In schimb, m-a bucurat mult coborarea din sesul Garzii pana in drumul de pe Garda Seaca. Minunat, cu bolovani, exact atat cat sa iti placa da sa nu te rupa in doua. Chiar si Roxana a fost incantata de coborarile pe bolovani.



Pe vale am revazut cu drag Coiba Mare, Casa de Piatra, iar Roxana si Iancu au coborat pana la Izbucul Tauzi. Mama Uta ne-a primit cu bratele deschise, ba chiar ne-a lasat 3 in camera de 2 fara pret suplimentar. 80 RON cu micul dejun, foarte copios de altfel, inclus. Mancare buna, ca de obicei. Din pacate, neavand incaltaminte de schimb, am cam facut noroi pe scari si un pic prin camera. Sper sa nu se fi suparat nimeni, asta e, eram cu bagaje usoare. In schimb foarte interesanta a fost senzatia sa nu am seara in ce sa ma schimb de pantofii SIDI si sa merg cu ei la masa. Senzatie ciudata!!!

A doua zi am urcat pe Ordancusa care este, si aici imi vine sa plang, in curs de "betonare", dupa cum m-a corectat inginerul pe care l-am intrebat daca se asfalteaza. Stiu ca si oamenii de acolo au dreptul la o viata civilizata si sunt gata sa accept asta, dar ma gandesc ce dezastru ecologic o sa insemne asta pentru zona Scarisoara, plina oricum de masini ale manelistilor gata sa infrunte drumurile dezastruoase. Macar drumul meu "secret" (ii spun asa pt. ca nu e pe nici o harta) dintre Ocoale si Poiana Calineasa a ramas la fel... In Calineasa, gaterele baga la greu, dealurile fiind impanzite cu ele, parca mai multe decat tineam minte. Normal, drumul spre Ic Ponor e, cum ii sta bine unui drum forestier de exploatare, plin de noroi. Din Ic Ponor ne-am intors pe acelasi drum la Rachitele, admirand noile semne de localitate si de judet, parca din alta lume.

La Rachitele am avut surpriza sa imi gasesc masina lovita de un camion de lemne, asa ca ziua s-a terminat pe la politie prin Margau dupa hartiile necesare.

Dupa cum merg treburile, s-ar putea sa fie printre ultimele ture de MTB in Apuseni, probabil va fi nevoie de o cursiera.

Scoala Nationala de Speologie de la Caput

Scoala Nationala de Speologie de la Caput, candva o mare adunare speologica, unde participau peste 100 de stagiari, azi a fost lovita de tranzitii, crize si mai ales de schimbarea mentalitatii tinerilor. Totusi, pentru cei care am "crescut" acolo, fiecare editie ramane o amintire minunata si fiecare revenire o ocazie de implinire sufleteasca: Pestera Neagra, Poiana Ponor, faleza de la Caput, Gemanata, Bortig, toate inseamna bucurie dar si nerabdarea reintoarcerii.

In 2005, la Caput, in plus fata de toate astea, ne-am cunoscut eu si cu Roxana...

Am incercat sa fac un slide cu momentele frumoase de atunci, cand atmosfera si pasiunea din suflete era atat de mare in toti.

Accidentul lui Ionut din Valea Rea

Era o frumoasa zi de vara, in care ne plictiseam in tabara clubului de la IC Ponor. Asa ca eu, Danut, Radu si Robi ne-am hotarat sa mergem in Padis la un carnacior prajit, la cabana verde. Unde stateam linistiti fara sa banuim ce o sa urmeze.

Ne-am hotarat sa facem o plimbare pana la colegii speologi din tabara din Varasoaia. Acolo am fost intampinati de o persoana agitata (sincer nu mai stiu cine era) care ne-a strigat de departe: "Ati si venit deja! Ati ajuns repede. Toti sunt plecati la locul accidentului." Evident, am crezut ca era o gluma, dar realitatea se contura: Ionut de la Oradea a cazut pe putul de la intrarea din Valea Rea. Asa ca am luat ce mai aveam aruncat prin bena masinii si am pornit incolo. Mai mult neechipati, care cu ce avea. In fuga, Robi a tras cateva poze pana cand eu m-am intors cateva sute de metri sa recuperez ciocanul pe care l-am uitat la un popas.

Ajunsi la pestera, am descoperit ce s-a intamplat. Scarita pe care Ionut a coborat cei cativa metri de la intrare s-a rupt iar el a cazut in fund. Acuza dureri puternice la spate si e suspect de fractura de coloana. Deci maximum de precautie. Intre timp a aparut si Hadi, colegul nostru de suferinta medic la SMURD (in poza de jos).

Intre timp, mai multi colegi se ocupau de Ionut la baza putului iar eu am echipat un mic balansier in tavanul intrarii. Din fericire intrarea era deja largita de la accidentul de anul trecut cand un speolog maghiar a suferit o fractura deschisa de tibie si peroneu la cativa km de la intrare. A fost scos in 2 zile prin efortul a sute de oameni. In poza sunt eu in febra echiparii, dar fara prea mult echipament.

Iata si marea "opera de arta":

In mod evident, in timpul evacuarii din pestera nu a facut nimeni poze, datorita spatiului stramt si a agitatiei generale. Dar iata-l pe Ionut afara, cu cocker-ul lui Brutus langa el.

A urmat o evacuare pe afara, in sus prin jnepenis, pana la un drum de tractor unde Luci Cioica astepta cu un Mitsubishi L200 sa duca targa in Varasoaia unde astepta salvarea de la SMURD.

Iata si "corpul delict", pe fundalul oferit de ambulanta.

Finalul a fost o fisura de coccis pentru Ionut si o masa copioasa inapoi la IC Ponor pentru noi.