Iarna in galop - Semimaratonul Piatra Mare

Cum zapada n-a cam raspuns la apel anul asta, nici concursuri de schi de tura n-am prea avut. Astfel, chiar si Semimaratonul Piatra Mare, un concurs original in felul lui ajuns la multe editii (cred ca a 6-a), desi se dorea sa fie mai mult de schi si mai putin de alergat, a ajuns invers. Dintre cei aproape 50 de participanti, doar 3 au participat la schi, sau mai bine zis la carat schiurile in spate. Eu nu am fost printre ei, cum nu au fost nici Dani si Radu cu care am mers sambata dimineata la Dambul Morii, la locul de start.

Cei de la EKE, organizatorii acestui concurs, ne dovedesc an de an (de fapt de 2 ori pe an) ca organizarea unui concurs nu-i neaparat o stiinta atomica. O Dacia 1300, un banner micut pe maghiara si vreo 3 organizatori a fost tot de ce e nevoie pentru inca o editie reusita a acestui concurs. Se folosesc traseele marcate, se urca pe langa 7 Scari pana la Cabana Piatra Mare, acolo sta un arbitru si noteaza cine trece, apoi toata lumea coboara pe Drumul Familial pana inapoi la Dambu Morii. Simplu, eficient, iar toata lumea care vine stie la ce sa se astepte. Si totusi, e bine si asa, decat deloc...

Foto: Dani Florea

Cum spuneam, ne-am adunat la start catre 50 de curajosi, pe un teren namolos cu un strat subtire de zapada proaspat depusa. Aceiasi cunoscuti, aceleasi fetze, toti ne-am aliniat la start, unii cu mare entuziasm, altii, care speram la un concurs de schi, cu un entuziasm putin umbrit, dar totusi bine dispusi.

Foto: Andras Istvan Kiss

Pana la 7 Scari poteca era destul de alunecoasa, eu personal nu m-as fi descurcat fara betze. Inca nu inteleg cum Dani si Radu spun ca se simt mai bine fara - pentru mine betzele sunt ca si o continuare a mainilor, fac parte din mine, cu ele devin din biped un fel de patruped. Am incercat sa renunt la ele si e un dezastru, mai ales acum pe gheata. Iata-ma "in action" pe una din bucatile alunecoase:

Foto: Adrian Ionut

Zapada s-a marit brusc dupa intrarea pe canionul 7 Scari, pe traseul ocolitor fiind chiar bine, pana sus la cabana. Totusi traiam cu groaza ca va trebui sa si cobor, unde va fi festival cu alunecatul, asa ca, daca tot nu mi-a venit ideea inainte sa-mi cumpar lanturi antiderapante pentru adidasi, cum aveau multi concurenti, dupa ce am trecut pe la cabana, m-am oprit si mi-am tras una din perechile de ciorapi cu care eram incaltat peste adidasi. Am sacrificat unii din cei mai buni ciorapi ai mei si mi-a fost foarte greu sa iau aceasta decizie. Totusi, a fost o idee buna, zburdand cu ei in jos pe poteca inzapezita. De la cabana pana un pic dupa intrarea in padure se putea merge si pe schiuri. M-am mai oprit de 2 ori ca mi-au zburat ciorapii de pe adidasi, dar ultima data am fortat si i-am tras pana dupa calcai. M-au servit bine pana la sosire, unde am ajuns dupa 1:49:18, binisor as zice. Nu pot sa nu ma gandesc ca, daca aveam lanturi, scoteam poate si 10-15 minute mai bine....

Foto: Andras Istvan Kiss

Dani a ajuns cel mai bine dintre noi (1:35:28), daca nu se ratacea un pic poate prindea chiar un locul 5. Si Radu a ajuns destul de bine, desi un pic sifonat la un genunchi (1:43:44). Rezultatele complete se gasesc aici. Tot la final, la premiere, am avut surpriza sa castig premiul cel mare, lucru ciudat deoarece eu n-am castigat nimic la vreo tombola in viata mea. Astfel, sunt castigatorul unui weekend pentru 2 persoane la o pensiune la Dambul Morii. How cool is that?

Ziua s-a incheiat la Azuga, pe schiuri de tura, unde am apucat sa dam doua ture urcare-coborare, prima cu urcare pe Cazacu si coborare pe Sorica, a doua invers. Nu pot sa nu remarc munca deosebita pe care o duc cei de la Azuga pentru intretinerea celor doua partii: sunt practic ca de cupa mondiala, date fiind conditiile precare.  Pe aceasta cale le cer sincer scuze celor ce ingrijesc partiile, deoarece la ultima tura, fiind semintuneric, n-am mai vazut pe unde sa o iau asa ca am coborat, cat mai la margine posibil, pe urmele proaspete de ratrack, desi ne-au rugat sa nu facem asta. Pur si simplu n-aveam pe unde sa coboram, era batuta cam toata partia...

Foto: Dani Florea

Traseul de alergat a totalizat 14 km de alergat cu 930 m diferenta de nivel si il puteti vedea aici.

Traseul de schi a totalizat 11 km cu 1200 m diferenta de nivel si se poate vedea aici.

Poze mai multe se pot vedea in albumele lui Dani Florea, Andras Istvan Kiss si Adrian Ionut.

Uphill si ratacire in Piatra Mare, pe un inceput de iarna

Sambata, cei de la EKE/SKV/SCA (dupa preferinte) din Sfantu Gheorghe au organizat ceva nou pentru Romania: un concurs de uphill, care a constat in urcarea de la Dambul Morii la cabana Piatra Mare, pe bicicleta, pe drumul familial, marcat cu banda rosie. O experienta interesanta, fiind doar vreo 10 km cu o diferenta de nivel de vreo 1000 m (valori rotunjite). Vremea a fost urata rau, o ploaie marunta si o umezeala care te faceau sa nu iesi din masina. Totusi, vreo 11 curajosi (din pacate cam putini) ne-am aliniat la start, printre care trupa noastra: Bubulu, Mircea, Luca si cu mine - adica mai mult de 1/3 din concurenti :-) Datorita faptului ca traseul era foarte greu, Roxana a hotarat sa faca o plimbare pana la cabana pe jos, pe la 7 Scari, impreuna cu Corina si Emilia.

Fetele au plecat in fata, urmand sa ne intalnim cu ele sus la cabana. Au avut parte de un canion plin cu apa si de un traseu frumos:


Noi am pornit spre varf pe la 10:15, experienta fiind personala, dureroasa, minunata si greu de explicat. Zapada de sus a fost ca frisca de pe prajitura: o zi de tinut minte ani de zile. Poze nu am facut, ca am bagat cat de tare am putut, dar cateva a facut Laurentiu Barza si le-a pus pe blogul lui, de altfel un blog super fain de rasfoit, cu poze deosebite.

La cabana am fost intampinati cu ceai si supa calda. Dupa un mic repaos si decernarea premiilor (Bubulu a luat locul 2), am plecat cu totii, curajosi, sa continuam drumul pana la cabana Susai, ca doar n-am urcat degeaba pana acolo. Evident, pentru asta trebuia urcat pana aproape pe varf, cu bucati lungi si minunate de deja clasica "carca":

Dar au fost si portiuni de mers pe bicicleta. Terenul se vede din poze:


Nu ne-am rabdat sa nu urcam si pe varf:


Apoi ne-am despartit: fetele au zis ca o iau pe jos pe la Tamina, la fel Laurentiu si Luca pe bicicleta. Eu cu Bubulu si Mircea am ramas, curajosi sa continuam spre Susai. Dupa ce ne-am despartit de restul, am coborat bine pe pajiste si apoi am taiat-o pe triunghi albastru spre Susai. Doar ca in loc sa coboram, tot urcam. Ni s-a parut ciudat, am scos harta, GPS-ul, busola, totul parea OK. Asta pana cand am dat de un indicator unde scria ca spre Susai e... in directia din care venim, iar noi mai aveam 20 min pana la... Cabana Piatra Mare. Initial am fost convinsi ca cineva a inversat indicatoarele, dar apoi ne-am prins ca am gresit drumul si am luat-o tot pe triunghi albastru dar inapoi. Prea tarziu pentru a ne continua ideea, am coborat spre cabana. Am sunat-o pe Roxana sa-i spun de schimbarea de planuri si am aflat ca fetele erau... tot la cabana. Din cauza vizibilitatii proaste nu au gasit drumul de Tamina. Asa ca ne-am intalnit toti la cabana, am mai mancat ceva si am taiat-o in jos cu totii pe banda rosie, dupa ce fetele au renuntat la un traseu mai scurt fiindca au auzit ceva animale in padure. Numai bine, ne-au mai tras niste poze pe coborarea care, chiar si in aceste conditii, a fost DE VIS:

In concluzie, va recomand tuturor Semimaratonul Piatra Mare daca organizatorii o sa-l mai faca si la anul viitor. Eu sper din toata inima ca da!