Nebunie la inaltime - Transalpina dus-intors si Straja

A trecut inca un weekend, inca 2 zile petrecute tot pe sosea, dar cu oameni de calitate de data asta, nu singur. Am ales Transalpina. Doar ca acum am ales sa o fac dus-intors. Astfel, impreuna cu temerarii Horia, Alex, Kiev si Marius, ne-am cazat vineri seara la Ranca cu planuri mari de batalie.

Sambata - Transalpina dus-intors, 120 km cu 3400 m diferenta de nivel

Planurile pe sambata au fost mari: sa facem Transalpina dus intors intre Novaci si Sugag. Intr-un final nu a fost chiar asa, dar nici rau nu a iesit. Traseul l-am pus pe Bikemap.

Astfel, am plecat de dimineata de la 8 jumate cu totii in jos spre Novaci, in racoarea diminetii. Acolo ne-am realimentat la magazin, am dat o mica incalzire pana la intersectia cu Pociovalistea si am taiat-o in sus, dar nu foarte vitejeste, ca aveam mult de mers. Mai mult pe pinionul de 25, din cand in cand si cel de 27. Obiectivul de azi e distanta, nu timpul.

A fost o urcare de-a dreptul relaxanta, fara sprinturi inutile, la ritm constant si cu mici incetiniri pentru poze.

Dupa o pauza la pensiune la Ranca pentru realimentare, am plecat hotarati sa dovedim ultima parte a urcarii si, apoi, sa ne dam drumul la vale in  "necunoscut", adica pe partea nordica a soselei. Asa ca am ajuns din nou, pentru a cata oara, cu mandrie in Pasul Urdele. Dar de data asta nu a mai fost final de drum, ci de abia inceputul...

Partea nordica a soselei o intrece in frumusete pe cea sudica si, dupa parerea mea, e comparabila direct la peisaj cu Transfagarasanul. La dificultate si salbaticie, e muuult peste...

Coborarea are destul de multe bucati mici neasfaltate, unele destul de noroioase, care ar pune probleme la urcare in caz de ploaie. Oricum, ni se cam face parul maciuca cand ne gandim cat avem de urcat. Noroc si de unele bucati ca-n palma, numai bune de dat in gura...

Dupa o mica pauza la Obarsia Lotrului, am inceput urcarea in Pasul Tartarau, spre Sebes, deasupra caruia se strangeau amenintator norii de ploaie. Am decis sa-l urcam si, daca cumva incepe ploaia, sa ne intoarcem la obarsie. Ploaia nu a inceput, dar se auzeau tunetele in departare. Ne-am oprit imediat dupa varful catararii, o urcare mai de viteza, langa borna 69 care ne indica 16 km pana la Oasa. Bucata pana la Sugag ramane pe alta data... Dar am ajuns in Alba.

Urcarea inapoi spre Ranca a fost de vis: super solicitanta, pante mult mai constante care scot untul din tine, mai ales pe bucata dinainte de intersectia cu drumul strategic din Latoritei. 

Dupa ce mai aruncam o ultima privire a zilei spre nordul soselei, ne dam drumul la vale spre Ranca pentru o sesiune de vin, povesti si planuri de viitor.

Duminica - Obarsia Lotrului - Petrosani - Straja si retur - 120 km cu 2400 m diferenta de nivel

Un traseu cam prost de cursiera, data fiind starea drumului pana in Petrosani, dar merge, la urcare e destul de OK. Din Petrosani, nu mai sunt probleme. Traseul l-am pus pe Bikemap.

Planul initial era sa coboram pana in Petrosani, sa urcam la loc si apoi sa facem acelasi lucru pana in Voineasa. Am plecat totusi dupa 12 din Obarsie, pana unde am mers cu masina, urmand sa ne intoarcem acasa pe la Brezoi. Astfel, cu voie buna, dar cu mare atentie, am coborat drumul fost national actualmente aproape forestier pana in Petrosani, fara chef de prea multe poze. In centru, ne-am asezat la o terasa pentru o bere si o shaorma, ca ne era foame. Acolo, a venit la noi la masa un domn rocker pletos si tatuat, care s-a dovedit a fi Csaba Talpai, bass-ist la trupa Gothic din Petrosani, care ne-a spus ca este un mare fan al ciclismului si al Turului Frantei si cu care am mai povestit o jumate de ora ba de ciclism, ba de rock si de vechiul lor club Barock din Petrosani.

Dupa aceste povesti, am schimbat un pic planul de bataie, ca nu prea aveam tragere de inima sa urcam inapoi la Obarsie. Asa ca am inventat un plan mai horror: sa o dam la rulaj pana in Lupeni de unde sa urcam la Straja, unde este o sosea asfaltata foarte abrupta, care de multi ani m-am intrebat cum ar fi sa o urc cu bicicleta, dar niciodata nu m-am nimerit sa fiu cu ea prin zona. Zis si facut, o mica poza de grup si o taiem la rulaj fortat in inima Vaii Jiului, la Lupeni.

Dupa fugareala obisnuita, am ajuns si in centru metropolei mineresti de unde am taiat-o pe serpentinele mult mai abrupte decat imi inchipuiam in sus, pe Drumul Crucii.

Serpentinele sunt cum sunt, nu foarte usoare, dar nici imposibile. Insa, dupa cum imi inchipuiam, partea adevarata vine de la intrarea propriuzisa in statiune, unde panta este foarte mare, sigur peste 15%. In capul meu ma asteptam sa o dam rapid si sa ne oprim la Mesty pentru o bere, dar nu a fost asa. Asfaltul continua, in acelasi ritm de peste 15%, prin fata pe la Mesty, spre cabana veche si teleschiurile 1 si 2. Rupere in gura, aia e acolo. Pur si simplu impresionant. Am pedalat alaturi de Horia, cu 34/27, in picioare, la supravietuire. Fantastic!!! Abia astept sa revin...

Drumul urca vreo 8-900 m in vreo 9 km, cu o medie ce se apropie de 10%. E cel mai abrupt drum cat de cat mai lung pe care l-am vazut in tara noastra. Kiev l-a urcat cu foaie de 39 !!! Sus nu m-am putut abtine sa nu-mi trag o poza victorios sub partia mea preferata de schi, Lupului...

N-am zabovit mult si am taiat-o inapoi, ca se lasa seara si mai aveam de urcat din Petrosani aproape 1000 m. Dar ghinionul ne-a lovit destul de tare si, la inceputul catararii, a inceput o furtuna de vara care, chiar daca nu ne-a udat foarte rau, ne-a murdarit bicicletele, a udat drumul si am cam suferit de frig pana la masina. Dupa o ciorba calda la cabana Obarsia Lotrului, am plecat pe la 21:00 spre casa, unde am ajuns la 04:00, urmand o zi agonizanta la servici, mai mult adormit decat treaz. Trebuie sa remarc faptul ca la Obarsia Lotrului ar fi un super loc de cantonament, avand 4 directii de mers cu cursiera si o gramada de drumuri de MTB, iar cazarea la casute costa 30 RON pentru 2 persoane.

In final, a fost un weekend de vis alaturi de niste ciclisti deosebiti cu angrenaje compacte (cum zicea Horia), intr-o zona in care catararea pe bicicleta e la un nivel de-a dreptul elitist. Visul oricarui iubitor de pedalat ridicat din sa!!! Vom reveni cu drag...

Pozele sunt de la Horia si le gasiti in intregime pe contul lui de Facebook la albume.

Cu Focul Viu la cautat pesteri la Tismana

Dupa o pauza de cativa ani de mers in tura de vara a clubului am zis sa mergem si noi sa dam o mana de ajutor la sistematizarea Bazinului 2116 Tismana ca de multa vreme se lucreaza si in ultimii doi ani lucrurile au cam stagnat. Vineri seara ne strangem si cu greu reusim sa ne urnim din Bucuresti pe la sapte seara. Dar cum traficul este infernal abia pe la opt si jumatate intram pe autostrada. Pe drum avem parte de o furtuna cu tunete si fulgere cum rar mi-a fost dat sa vad. Pur si simplu pe masina cadeau galeti de apa iar pe drum curgea raul. La Tismana ajungem pe la unu noaptea iar pe la doua reusim sa ne punem la somn. Dimineata pe la opt sar din cort mai mult din cauza caldurii si incerc sa ma adun. Lumea e treaza asa ca la o cafelutza facem planul de atac si stabilim echipele. Avem de identificat si cartat in jur de 18 pesteri. Se contureaza trei echipe. O echipa merge la cartat Pestera cu Apa de la manastire, alta echipa merge sa caute pesterile din spatele Manastirii. Eu cu Horatiu, Mircea si Monica avem de cautat pestera de sub Vf.Ciclovina. Intre timp se pune masa si iar o cafelutza si uite asa se face ora unsprezece. Nu inteleg cum de reusim sa tragem in halul asta de timp. Pana la urma pe la 11 ne urnim si fiecare merge la treburile lui. Mergem cu masina pe Valea Tismanei pana intr-un soi de parcare unde incepe si marcajul triunghi rosu.
Urcam prin padure urmand marcajul si ajungem la primul schit. De aici marcajul care urca pe Vf.Ciclovina este punct albastru, triunghiul rosu ajungand pana pe Oslea. Traseul urca domol in anumite locuri, pieptis in altele. E un traseu neasteptat de frumos dar nu avem prea mult timp de pierdut caci avem de cautat pesteri identificate acum 30 de ani si stiu ca intre descrierea ce o avem noi si situatia din teren pot fi diferente considerabile. Pe drum gasim pe copaci placutze de lemn cu tot felul de povesti.


Pe vremuri se pare ca nu exista chat, facebook sau twitter iar oamenii aveau timp sa nascoceasca basme. Noi continuam urcusul si mai repede decat ne asteptam ajungem la Schitul de langa varf. Suntem imbiati cu sarmale si mamaliga dar hotaram sa ne facem mai intai treaba si apoi sa mancam. Asa ca coboram in saua de sub varf de unde teoretic incepe cautarea noastra. De aici incepe aventura, cautam in sus, in jos, mergem pe curba de nivel dar nimic.

Pana la urma revenim in sa, coboram 20m mai jos practic suntem sub perete si incepem iar sa cautam la baza peretilor de calcar. Pana la urma Horatiu zareste o deschizatura 10 m mai sus asa ca plini de entuziasm urcam pana acolo. Dar surpriza, pestera nu are 25m ca in descriere are doar 9m. Asta este, o cartam facem cateva poze si ne pregatim de coborare.
Dar nu mai facem acelasi drum la intoarcere, mergem pe curba de nivel, ocolim varful si ajungem in traseu dar mult mai jos. La ora patru ajungem la masina si speriati de cateva tunete ne grabim sa ajungem la pensiune. Ajungem la pensiune si rand pe rand apar si ceilalti. Fiecare povesteste ce a facut si se pare ca am facut treaba buna toti. Ne asezam la masa si apoi vedem in functie de vreme ce se mai poate face. Se pare ca totusi ploaia ne ocoleste si cum este abia ora cinci mai avem mult timp la dispozitie. Radu ne spune ca a identificat doua intrari de pestera langa pod dar una are intrarea colmatata. Si pentru ca sunt la moda miscarile feministe impreuna cu Roxana si Monica hotaram sa facem echipa "8 martie - egalitate de sanse" si sa mergem sa decolmatam intrarea pesterii. Ne inarmam cu harlet, lopata si cazma si impreuna cu Radu si Horatiu mergem la locul faptei.


Ajunsi la gura pesterii constatam ca e curent de aer ceea ce inseamna ca exista o sansa sa gasim ceva. Genul asta de activitate ma entuziasmeaza teribil, as putea sa sap doua zile non stop desi stiu ca sunt sanse mici sa gasesti ceva. Asa ca nu stam pe ganduri si ne apucam de treaba.

Treaba merge cu spor asa ca dupa vreo doua ore de scos pamant reusim sa facem o intrare cat sa se strecoare un om taras. Dar nu om ca Horatiu, unul asa ca mine sau mai slab. Hotaram sa venim a doua zi cu Mihai si Maria sa cartam pesterile, ei fiind copii si deci cei mai mici dintre noi au cele mai mari sanse sa intre in pestera. Mergem si la a doua descoperire a lui Radu dar aici intrarea e si mica. Le lasam pe amandoua pentru a doua zi. Seara la masa facem bilantul zilei si putem spune ca treaba a mers bine. Am cartat sase pesteri si am identificat 4. Maine continuam sa cartam si sa identificam pesteri noi. A doua zi ma trezesc la sapte, cu ganduri mari. De data asta echipa noastra de cautat de ieri s-a restrans la mine si Horatiu. Avem de mers pe Valea Sasa sa cautam doua pesteri. Una mica pe care nu speram sa o gasim si alta mare, de vreo 80m. Se mai fac doua echipe de cautat. Una merge la pesterile din spatele manastirii si alta mai sus de Pastravarie unde ar trebui sa fie pe langa pesteri si un aven. Azi se pare ca oamenii sunt mai greu de urnit. Eu si Horatiu reusim sa fim gata la 9 jumate. Dar trebuie sa mai asteptam si pe ceilalti sa ii luam cu masina pana la Manastire. Oamenii se misca in reluare si nu prea inteleg de ce, ca doar ieri nu am fost la maraton :d. Se pare ca m-am obisnuit cu alt stil de viata. Imi place sa ma trezesc cat mai devreme si sa fac cat mai multe lucuri. Ca doar si timp de odihnit e din belsug. Se face ora 10 si oamenii inca nu s-au strans. Incep sa imi pierd rabdarea, nu mai am nervi sa mai stau nici un minut. Am atata energie ca as vrea sa le dau si celorlalti doar doar se misca mai repede. Sincer nu inteleg placerea asta de a sta si a pierde vremea. Mai trece un sfert de ora si cum lucrurile nu se indreapta imi iau rucsacul si plec pe jos, or sa ma recupereze de pe drum. Dupa vreo 10 minute de mers, opreste masina si ma recupereaza si pe mine de pe drum. Ajungem la manastire, punctul de plecare spre Valea Sasa. Dupa descrierile ce le avem ar trebui sa le gasim destul de repede. Dar noi stim din experienta ca lucrurile in teren stau altfel. Urcam pe versantul din dreapta pe primul valcel care se contureaza mai bine. Urcam 50 m diferenta pana ajungem la un soi de poteca. Aici apar primele blocuri de calcar. Mergem pe curba de nivel urmarind la baza blocurilor doar doar gasim ceva. Ne uitam dar nu vedem nimic. Mai urcam putin si cum panta e din ce in ce mai tare Horatiu hotaraste sa urce doar el pentru ca 50m mai sus apare un alt rand de blocuri de calcar. Dupa nici 10 minute imi zice ca a gasit Pestera cu Pinten, adica aia mica pe care nu speram sa o gasim. Dar cum era de asteptat intrarea e colmatata si trebuie sa revenim sa decolmatam intrarea ca sa o putem carta. Dar e bine ca am localizat-o. Hotaram sa coboram inapoi in vale si sa reluam cautarea pentru a doua pestera. Incercam sa identificam un alt valcel pe care se poate urca. Continuam si pe vale dar hatzasul e asa de mare incat dupa ce ne zgariem bine de tot hotaram sa ne intoarcem si sa urcam pe undeva pe versant. Oricum am mers mai mult decat in descrierea lor. Urcam pe un soi de valcel, totul se rupe cand pasesti. Senzatia e stranie, copacii pe care pui mana sa te sprijini sunt putrezi. E clar ca pe aici n-a mai fost nimeni de multa vreme. Ajungem la carare si la baza blocurilor de calcar. Conform descrierii suntem pe drumul cel bun. Continuam pe poteca la baza blocurilor si cercetam fiecare fisura si crapatura. Dar nimic. Continuam pana jonctionam cu poteca de la prima pestera si tot nimic. Ne intoarcem sa mai cercetam o data blocurile de calcar, poate ne-a scapat ceva. Dar se pare ca atat ne-a fost norocul pe ziua de azi. Oricum trebuie sa revenim in zona sa cartam prima pestera si atunci o mai cautam si pe a doua. Dar la toamna, cand nu mai sunt hatzasurile asa mari. Ne intoarcem la masina dupa vreo 3 ore jumate de umblat si mergem la pensiune unde ne intalnim cu Radu si echipa de cautat de la Manastire. Horatiu merge cu Monica si cu copii sa carteze cele doua pesteri de la pod iar noi ne strangem corturile si ne pregatim de plecare. Nu inainte de o masa gustoasa servita de gazda noastra la Pensiunea Magnolia, o pensiune unde cu siguranta o sa revenim cu mare placere. Bilantul pe cele doua zile: 8 pesteri cartate si 7 identificate. Speram ca in maxim doua ture sa terminam zona Tismana si apoi sa ne concentram pe ultimul deal din bazin.

Muntii Valcan - traseu de vis cu bicicleta sub Oslea

Urmarind vremea buna anuntata la meteo, ne-am hotarat sa ne incepem concediul prin vestul tarii, respectiv la Tismana, unde e rost de ceva biciclit iar la Herculane, nu departe, e rost de ceva trail-running. Asa ca am procedat la gasirea unei pensiuni frumoase si miercuri seara, pe 7 iulie, ne-am cazat la poalele Valcanului cu planuri mari in minte. Am dormit 4 nopti la pensiunea Magnolia, cum intri in Tismana pe dreapta, spre manastire, la un pret absolut decent de 60 RON camera pe noapte si in conditii foarte bune, cu gazde cat se poate de primitoare.

Prima tura, am hotarat sa urcam pe valea Tismana in sus si sa ajungem cumva sub varful Oslea, dupa care sa coboram inapoi pe ceva picior. In general, turele astea cu urcat pe vale/coborat pe picior sunt perfecte pentru MTB. Am folosit ca inspiratie un traseu ceva mai lung, gasit pe Bikemap, semnat Anonymous, care propunea urcarea asta pe Oslea, o coborare apoi la izvoarele Cernei, trecerea pe Motrul Sec si urcarea in creasta noastra. Noi am decis pe parcurs ca nu o sa facem toata tura. Insa, pentru anonimul care a propus-o, daca citeste ce scriu aici, am verificat drumul de urcare inapoi pe picior din Motru si el exista, fiind necesar doar un mic push-bike. Cat despre urcarea pana sub Oslea, ii recomand varianta mea, un pic modificata pe ultima bucata. Dar sa vedem cum e traseul, o ruta frumoasa si nu foarte grea, accesibila oricarui ciclist de nivel mediu la care nu-i e frica si un pic de push-bike.

Tura completa, care are 60 km si 1500 m diferenta de nivel, o gasiti pe Bikemap.

 Astfel, am inceput urcarea pe valea Tismana, unde am avut si placerea de a fi muscat de un caine de picior, chiar mai sus de manastire. Nu mi s-a mai intamplat pana acum sa ma muste sau sa incerce asa ceva un caine in timp ce pedalez, dar uite ca se poate, si s-a infipt binisor, ca dupa 3 saptamani inca nu s-a vindecat complet. Intamplarea ne-a cam demoralizat, stiind ca vom incheia ziua pe la spital la Targu Jiu... Dar traseul statea in fata noastra, si nu am renuntat asa, de dimineata. Se continua pe vale pana ce drumul coteste brusc stanga iar in fata continua un drum mai prost, cu o bariera pe un afluent, Tismanunta sau ceva de genul asta. Drumul urca in serpentine si devine provocator si din ce in ce mai abrupt. Spre varf se mai domoleste si iese intr-o sa de unde se vede impunator Oslea. Tentatia mare este sa o iei direct spre linia crestei, pe cateva drumuri de TAF de pe acolo, dar noi am incercat si se pierd intr-un mare lastaris, asa ca am urmat ceea ce am pregatit de acasa pe GPS, respectiv am inceput sa coboram din saua respectiva, sperand sa dam intr-un alt drum care sa ne duca sus. Asa si este, drumul ajunge in valea Rachiteaua, in alt drum forestier pe care se mai urca lejer pret de cateva zeci de minute pana la niste baraci forestiere. De acolo, urmeaza vreo 30 de minute de push-bike pana pe piciorul pe care traseul, indiferent daca e cel scurt sau cel prin izvoarele Cernei, coboara in Tismana. Ajuns acolo, am fugit sa inspectez si iesirea de pe Motru in creasta, care, desi e ascunsa, pare OK. Maximum 10 minute de push-bike din drumul ce se vede mai jos in vale.

Noi am continuat spre Oslea o bucata de vreme, pana am ajuns la poalele acestuia. Nu am mai coborat spre izvoare, pentru ca mai era de urcat destul de mult si doream sa ajung cu muscatura la doctor. In plus, izvoarele si trecerea pe Motru le mai vazusem nu demult cu Gianina, Alin si Doru.

Piesa de rezistenta a traseului este intoarcerea pe piciorul care se numeste Plaiul Sohodului si are si un marcaj turistic mai vehi, triunghi rosu, dar cu sageti destul de noi in intersectii. Trebuie tinuta mereu directia plaiului, pana, evident, in satul Sohodol. Drumul ne-a dus prin pasuni si catune batranesti minunate, cu coborari si urcari tehnice inconjurate de peisaje de vis. Iti venea sa stai si sa admiri toata ziua odaile construite parca de niste capcauni sub niste bolovani imensi, sau ciudatele capite de fan suspendate ale localnicilor. Una peste alta, e o tura unde sa va luati DSLR-ul, daca aveti asa ceva, ca merita. Si daca o faceti pe cea scurta, aveti si timp de poze.

Traseul se termina in satul Sohodol, absolut rupt de lume, in care casele parca sunt asezate pe laturile unui traseu de Downhill. Foarte tari cei care urca cu masina pe acolo. Drumul dintre Sohodol si Tismana este partial asfaltat, si pastreaza pentru ultima bucata si o ultima urcare pe macadam destul de tare cand te-ai astepta sa se termine totul. Am iesit in Tismana pe malul lacului, unde e loc de o pauza binemeritata pentru a admira ratustele si apusul. Ziua am incheiat-o la urgenta la Tg. Jiu cu un antitetanos in mana dreapta si un antirabic in mana stanga...

Nici nu stiu ce poze sa aleg, mi se pare foarte frumoasa zona. Asa ca le puteti vedea toate pe Webshots.

Una peste alta, va recomand macar un we de MTB la Tismana, nu veti regreta nici o secunda.