Baneasa Trail Race - ultima cursa din an

A venit si momentul ultimei curse din an. Ultimul start, ultimul efort, ultimul finish, ultima medalie..... O alergare de 10 km in padurea Baneasa, nu tocmai proba mea preferata, prea scurta si fara denivelare, dar destul de potrivita pentru Roxana, asa ca de la ea ma asteptam la cel mai mult. Am luat startul pe un frig puternic, undeva sub 0 grade, dar ne-am incalzit repede iar potecile pline de frunze inghetate in asteptarea zapezii ne-au incalzit inima si privirea.... asa ca 10 km au trecut pe nesimtite.

Poze de la Anka Berger

La final, amandoi am fost multumiti de rezultat. Eu am reusit sub 50', desi nu credeam, respectiv 48'55'', dar la un astfel de concurs a fost un timp destul de prost, fiind doar pe locul 108 din aproape 300 de baieti. Roxana in schimb, cu 50'14'', a reusit un frumos loc 9 din peste 70 de fete. Din pacate nu au fost si categorii de varsta, daca erau poate prindea si ea un podium. Dar asta a fost, acum stam linistiti sa asteptam zapada si un nou sezon de concursuri, mult iubitul sezon de schi de tura....

Original: concurs pe scari 34 de etaje la SkyRun

Oricate nebunii ai face in viata, mereu se iveste cate ceva nou de facut.... Si in categoria asta intra si concursul SkyRun organizat de cei de la Smart Atletic in sprijinul umanitar al celor de la Hospice Casa Sperantei. Un concurs... de urcat pe scari. Dar nu orice scari, ci scarile celei mai inalte cladiri din Romania, SkyTower din Pipera, prin bunavointa Raiffeisen Properties, proprietarul cladirii. Un concurs de urcat 34 de etaje!!! Startul s-a dat cate 2 participanti la 10 secunde, sa nu se faca mare aglomeratie....

De la inceput mi-am dat seama ca e altceva. Stiam ca am muschii pregatiti pentru o asemenea provocare, dar nu imi inchipuiam cat de slab stau cu plamanii. Eu am avut norocul sa merg si la un antrenament inainte, asa ca stiam cam cum sta treaba, dar Roxana a participat la prima vedere. Mie nu mi s-a parut greu pentru picioare, am reusit sa urc cate doua trepte pana sus, chiar daca treptele au fost ceva mai mari decat cele obisnuite, dar pentru plamani a fost omor. La finalul celor doar 4 minute si jumatate de efort caile respiratorii imi ardeau de durere si, practic, pana seara am avut probleme de respiratie si tuse cu expectoratii de la scurtul efort facut.... Roxana zice ca nu i-a fost asa de greu, dar eu nu cred ca a tras destul: a pierdut podiumul la 7 secunde. Eu mi-am propus sa fiu in primii 10%, ceea ce s-a si intamplat. In schimb, Roxana a ramas cu o durere intr-un genunchi care nu ne dam seama de la ce e, mai ales ca ne-am si incalzit inainte cat de cat.... Eu am avut nevoie ca sa ajung sus de 4:25.0 si am luat locul 29 din 201 la categoria mea iar Roxana de 5:25.5, timp cu care a iesit pe 5 la categoria ei din vreo 32.

Noua ne-a placut mult ideea, sigur vom reveni de cate ori se va mai organiza un concurs din asta, e prea fun sa trecem peste el.

Merlot din cupa de argint, la Maratonul Vinului

Pe scurt: caldura mare, ingrozitoare, praf, organizare impecabila, o zi de exceptie pentru mine. Am luat startul in mare vana, m-am dus bine de tot pana am facut o pana. Am reparat-o si am pierdut multe locuri.... Am adoptat o strategie cu un singur bidon de 800 ml, pe care l-am umplut la fiecare punct de alimentare, dupa ce am baut cat am putut de fiecare data. A functionat la fix. Doar intr-o sectiune, printr-o podgorie, mai spre final, cand cred ca se depasisera 40 de grade la umbra, am fost lovit de sete cu 5 minute inainte de punctul de alimentare.

Ce mai atatea vorbe, conditiile astea vitrege mie imi plac. Astfel, am putut sa dau tot ce am si, la final, am aflat ca s-ar putea sa iau un premiu.

Nu mica mi-a fost mirarea cand am aflat ca sunt pe locul 2 la 30-39 de ani, dupa Frunzeanu. Uau - primul meu premiu la un maraton cu sute de participanti - cel mai bun rezultat in multi ani de MTB si multe zeci de concursuri. A fost probabil ziua pe care o asteptam demult, desi surpriza m-a facut poate sa nu o savurez asa de mult. Un rezultat bun intr-un an care a mers destul de prost....

Felicitari lui Jan Glass si echipei organizatoare. Am savurat Merlot-ul castigat ca premiu si m-am bucurat in final si de una din cele mai frumoase diplome.... Abia astept editia urmatoare.

Prima si insorita Evadare

Anul asta s-a implinit cu varf si indesat visul MTB-istului de capitala. In sfarsit, dupa ani buni de chin si lupta, peste 2000 de ciclisti au luat startul intr-o editie de Prima Evadare complet uscata.

Pentru mine personal, desi conside Prima Evadare ca o imensa realizare, cu implicatii si beneficii pentru miscarea biciclistilor din Romania greu de evaluat si care a schimbat cu siguranta fata acestui sport, ei bine pentru mine nu inseamna mare lucru din punct de vedere sportiv, e pana la urma un concurs pe niste poteci prin Balotesti, nu se compara cu traseele ametitoare de la Geiger sau 3Munti. Insa daca iei acest concurs exact ca si ceea ce e el, vei avea parte, chiar si ca MTB-ist experimentat care a batut zeci de mii de km pe potecile muntilor, de o zi minunata si de o cursa pe cinste. Si pana la urma cand mai ai ocazia in Romania sa iei startul alaturi de peste 2000 de ciclisti, fie ei chiar si foarte amatori?

Ca si anul trecut, si anul acesta am ales sa particip la ciclocros. Daca anul trecut am facut-o din motivul protejarii MTB-ului de certele daune de la noroi, anul acesta am facut-o pentru ca o sa particip la zeci de curse pe MTB, dar pe ciclocros ele sunt foarte putine, asa ca de ce nu una in plus.

In fine, cum spuneam, anul asta a fost un traseu uscat iasca. Multi s-au bucurat pentru ca va fi un traseu usor. Da, e adevarat, dar nu si daca tragi tare. Mai ales ca anul acesta, intr-o sclipire de geniu, Daniel si echipa inimoasa de organizatori au venit cu o noua provocare: un tricou personalizat pentru primii 100 care trec linia de sosire. Aceasta provocare va asigur ca a facut cursa mult mai interesanta in primul sfert al concurentilor, brusc oameni fara sansa la un podium (cum as fi si eu de altfel) au gasit un motiv real sa traga. Astfel, privirile "dusmanoase", strategiile si depasirile in forta si-au facut loc si in spatele plutonului fruntas, facand ca probabil primii 300 sa lupte intre ei ca si cum ar fi primii. Una peste alta, s-a mers foarte tare, cu viteze de peste 30 km/h constant pe multe bucati, inclusiv cu vant puternic de fata, s-au aplicat strategii de stat la trena, una peste alta a fost o cursa epuizanta, la maxim in fiecare secunda, fara ragaz de pauze, orice secunda pierduta fiind o sansa in minus de a obtine tricoul mult ravnit.

Personal, dintr-o greseala stupida, am pierdut locul in fata rezervat primilor 100 de anul trecut, asa ca am pornit undeva pe la 3-400 de locuri in spate, asa ca prima jumatate de concurs mi-am petrecut-o depasind. Doar de pe la palatul Ghica am inceput sa dau de oameni care mergeau in ritmul meu, facand depasirile mai rare. Sincer, am plecat cu ideea sa lupt, dar nu speram prea mult sa ies in primii 100. Platul nu e deloc specialitatea mea, iar faptul ca nu mai era noroi facea ca avantajul ciclocros-ului sa dispara, facandu-l mult mai greu de controlat pe terenul uscat si denivelat, unde probabil MTB-istii au avut parte de o plimbare in puf fata de noi, care pe multe bucati eram zguduiti de nu mai vedeam bine cararea.

Intr-un final am terminat mult mai bine decat ma asteptam, pe o pozitie identica cu cea de anul trecut, cand am concurat pe noroi: locul 70 la general si 6 la ciclocros, anul trecut obtinand locul 69 tot cu 6. Timpul in schimb a fost aproape injumatatit. Am luat pana la urma si tricoul mult ravnit. In schimb, pe final, cu toata mica mea desconsideratie pentru acest traseu, trebuie sa recunosc ca am avut o cursa pe cinste, probabil printre cele mai intense concursuri la care am participat vreodata. Mi-am adus aminte de cursa nebuna de la Carpathian Adventure cand am fost tot concursul pe locul 3 si fugeam ca disperatii, cu echipa de pe 4 in urma noastra. Nu, Prima Evadare nu a fost o duminica pierduta, a fost o duminica minunata in care am dat tot ce am putut, impreuna cu prietena mea de otel si rotile ei cu cramponase. Si cu siguranta vom reveni si anul viitor sa pastram sau sa imbunatatim locul si palmaresul la acest probabil cel mai mare concurs de ciclism din estul Europei.

Trofeul Chindiei la MTB

Primul concurs de MTB adevarat de anul asta a venit la Targoviste, cu editia I a trofeului Chindiei si, foarte original, ca primul concurs dintr-un campionat national ce va cuprinde si un maraton serios la Brasov si se va incheia cu deja celebrul Geiger.

A fost prima mea incercare mai sportiva dupa problemele cu genunchiul si tendonul, asa ca am plecat in cursa cu mari emotii, mai ales cu tendonul, sa nu imi revina durerea, fiind hotarat sa abandonez daca e asa. De asemenea, am plecat cu un bagaj de aproape 10 kg in plus puse pe mine. Dar am plecat in cursa si asta conta cel mai mult. Inainte de start cu 10 minute mi s-a blocat frana pe spate, pe care am reusit sa o deblochez la timp. A fost degeaba, urma sa cedeze.


Traseul a fost superb, cat de superb se poate scoate in zona aceea. Urcari si coborari succesive abrupte, frumoase, singura dezamagire fiind ca, din cauza pregatirii mele precare, a trebuit sa mai imping pe vreo 2-3 bucati pe care in mod normal zic eu ca le-as fi facut pe bicicleta.

Apoi, pe prima coborare mai mare, a urmat ghinionul: mi s-a blocat roata spate. Efectiv nu se mai invartea deloc, nici fortata. Eram foarte aproape de un punct de alimentare, asa ca m-am dus pana acolo. Evident, m-au depasit jumate din concurenti, dar asa-i la MTB. Se blocase frana pe spate, care incet si-a revenit singura. Deci se blocase practic de la caldura, ciudat deoarece la caldura excesiva franele fac invers, pierd puterea. Am mai aruncat niste apa pe ea si am plecat cu grija sa nu mai folosesc frana pe spate.

Am trecut si linia de finish binisor totusi, am iesit pe 10 din 32 la categoria mea, cu un timp de 3:42 h, dar din aproximarile mele cam cu 10-15 min mai prost decat as fi scos normal, in forma. Nu-i nimic, recuperam, ca e doar inceputul sezonului.

La clasamentul pe puncte, stau prost, ca au intrat si cei de la tura scurta, locul 71 din 306, dar recuperam la Brasov si la Geiger. Echipa noastra, Cyclopedia, este in schimb pe locul 20 din 56, destul de bine.

Trei sambete pe ciclocross la Cernica

Luna noiembrie a insemnat zile petrecute mai pe langa casa, din diverse motive de diverse feluri. Asa ca am profitat pentru a ataca impreuna cu colegii de pedala, care cu ciclocross-ul, care pe MTB, padurea de la Cernica, inainte de zapada. Astfel, trei weekend-uri la rand am petrecut cate o zi superba de toamna tarzie la pedalat in jurul lacurilor. Primele doua cu gasca mare de pe Ciclism.ro, iar ultima data cu Horia si Roxana. Au fost si ture pline de incidente: in prima mi-am rupt deraiorul spate si am facut tura cu bicicleta single-speed, in a doua imi schimbasem lantul belit in prima tura si acesta aluneca pe foaia mica, fiind nevoit sa merg doar cu foaia mare.

Una peste alta, au fost zile frumoase, cu oameni faini, din care o sa pun cateva poze:

Weekend ++ cu ciclocross si alergare

Weekend-ul 22-23 octombrie a fost un weekend ++. De ce? Asa, ca a fost "dublu cross". Sambata un concurs de ciclocross iar duminica un concurs de cross de alergare.

Sambata am fost din nou la Balotesti, pentru un alt concurs pe acelasi traseu de saptamana anterioara, de data asta fiind vorba de Cupa FRCT la Ciclocross. Tot cu aceasta ocazie am imbracat prima data costumul Ciclopedia, care arata superb. Dat fiind ca traseul e acelasi cu saptamana trecuta, nu mai umplu postarea cu poze. Rezultatul: identic. Podiumul: aproape identic, doar ca Han a fost inlocuit cu Costin. Inca o dupa-amiaza placuta cu mana-n coarne si inca un rezultat frumos.

Duminica am alergat, in lipsa de altceva, la cross-ul Cora. A fost si Roxana si Costin cu prietena lui. A fost, ca orice alt cross, un efort apoteotic de cateva minute in care am parcurs in alergare puternica distanta de aproape 3 km intre stadionul Ghencea si parcarea Cora Lujerului. Florin Leonte ne-a "tras in chip", asa ca avem si cateva poze:

Una peste alta, un weekend sportiv pe langa casa, cu 2 concursuri. Simplu si frumos!

Cupa Olimpia la Ciclocros - disciplina mea preferata

Cred ca in ultima jumatate de an m-am atasat foarte mult de disciplina asta, de ciclocross. O fi din seria in care m-am indragostit si de monoschi. Imi plac chestiile astea mai arhaice si mai exclusiviste. Combinatia de pozitie de cursiera si senzatia de apropiere cu terenul, pe care-l simti in fiecare detaliu, fara suspensii si cauciucuri groase si moi care sa le amortizeze seamana oarecum cu ideea de masina supersport, in care pilotul e una cu terenul pe care ruleaza.

Multumesc pentru fotografii lui Florin Leonte (ProCiclism) si Florin Sima. O sa pun multe poze, ca imi place mie mult cum arata ciclocross-ul.

Astfel, m-am bucurat mult cand am aflat ca la Balotesti se va organiza Cupa Olimpia la Ciclocross, chiar daca traseul nu parea sa fie chiar potrivit, adica mai mult plat si fara nu stiu ce obstacole. La fata locului, s-a dovedit ca am avut dreptate. Traseul era pe plat, o treime pe asfalt cu gropi, restul pe pamant batatorit, singurele obstacole fiind o vale care se cobora si se urca, vreo 20 m in jos si inca 20 in sus, dar care a pus ceva probleme unora - nu era chiar asa de usor de urcat pe ciclocross - cei cu MTB s-au descurcat ceva mai bine - si o bucata de 2 m cu pietris care am putea-o asimila cu un sand-pit. In rest, nu tu bariere, nu tu noroi, nimic. Practic, un circuit de fuga si-atat, nimic sa ma avantajeze, mica sectiune tehnica oferindu-mi la fiecare tura cate un mic avans, pe care sa-l pierd pe asfalt.

Dintre cunoscuti a participat multa lume, o sa ma rezum sa-i amintesc pe cei de la ciclocross: campionii Frunzeanu si Stefan (Basso), Stefan (445), Kimosabe si Horia (Han) care venise cu un trekking sa faca poze si l-am convins sa dea jos portbagajele si sa se inscrie.

Am fost anuntati ca avem de facut 10 ture, apoi un "dobitoc" a intrebat daca ne opresc cand termina primul. Organizatorii brusc s-au luminat: da, da, va oprim. Cred ca daca nu se trezea ala sa comenteze, ne lasa sa facem toti 10 ture. Asa, concursul s-a terminat cand a terminat primul. Acuma inchipuiti-va ca pe un circuit de 2 km, la 10 ture, e evident ca Frunzeanu si Basso or sa te ajunga din urma ca amator. Adica din start esti condamnat sa nu termini. Ce mai costa sa stai 20 minute sa termine toti... Ma rog, regula asta exista intr-adevar la cursele de profesionisti, asa ca, daca tot n-am dat nici un ban, n-o contestam. Astfel, as fi apucat sa fac 9 ture. Totusi, dintr-o eroare si o incurcatura in care au fost implicati Frunzeanu, organizatorii si Basso si din care Frunzeanu a iesit prost de tot, cu DNF, si noi am fost opriti cu o tura mai repede, dupa 8 ture, desi Basso a terminat a 10-a tura dupa ce ne-au oprit pe noi.

In fine, lucrurile s-au terminat in pripa. Basso a iesit pe locul 1 singur-singurel cu Frunzeanu descalificat, desi au tras impreuna in fata pana la final iar la amatori Stefan 445 a luat podiumul dupa o cursa foarte tare, urmat de mine si de Horia, care am terminat impreuna, din intamplare eu trecand linia primul. Putea fi si invers. Noi n-am stiut ca se termina, ca altfel ne-am fi sprintat un pic asa, de fun. Kimosabe a incheiat plutonul amatorilor de ciclocross.

Horia Han - Stefan 445 - moi

A fost pana la urma o dimineata placuta intre prieteni, aproape o ora de tras pe roti inguste si un loc 2 din ala, din 4 persoane prezente. Fiindca concursul a iesit atat de "bine", se pare ca se mai face unul si saptamana viitoare in acelasi loc, cupa FRCT la ciclocross. Mi-ar place mult sa vina mai multa lume la ciclocross, stiu ca sunt multi care mai au biciclete, e o disciplina foarte iubita in alte tari si, daca ne-am aduna macar 20-30 de amatori am putea lansa o miscare frumoasa, ca si in SUA, cu concursuri cu spectacol, cu costume, talangi, oameni mascati, un festival al ciclismului care ar atrage multi biciclisti inspre latura sportiva. Viitorul depinde de noi.

Primul meu podium (modest) la MTB - Sarulesti Bike Race + Sotrile dumincia

Asta-primavara, prin martie, studiind calendarul cu evenimente de pe Ciclism.ro, m-am oprit o secunda la luna iunie, am sunat-o pe Roxana si i-am zis: anul asta, o sa iau un podium la MTB. Era momentul in care am observat cursa Sarulesti Bike Race, care va avea loc in jurul unor lacuri din comuna cu acelasi nume, din judetul Calarasi, loc renumit pentru cei mai mari 7 crapi prinsi vreodata in lume, dar mai putin pentru sportul cu pedale. Ma asteptam sa vina putine vedete. Pana la urma, a fost si mai "bine" - a se observa ghilimelele.

Astfel, fiindca nu prea ne-am permis deplasarea la Maratonul Apuseni, sub vechea egida "mai bine-n satul tau fruntas, decat codas la oras", sambata asta m-am urcat in masina cu Sorin si Adi si am taiat-o pe autostrada A2 spre Fundulea si apoi spre Nana, pe un drum prin camp plin de noroi pe care masina mergea cum dorea ea. Am ajuns la o padurice, unde o mana de organizatori entuziasmati si o mana si mai mica de concurenti intrigati asteptau sa se intample ceva. Cum ne-am dat jos din masina, Sorin a zis: "hai baieti, ca a venit podiumul" - cata dreptate avea sa aiba... Atmosfera nu era chiar promitatoare si nu ne asteptam sa terminam ziua de pedalat cu zambetul pe buze.

Nu o sa insist mult. Ne-am inscris, apoi domnul Primar, foarte simpatic, ne-a explicat traseul. Am fost numai urechi, caci aveam o presimtire. Una buna de altfel. Ne-am aliniat la start, undeva pe la 20-30 de curajosi cred si am plecat. Eu am cazut urat de tot dupa 10 m, pe un noroi alunecos, mi-am pierdut computerul si mi-am umplut un picior de sange si unul de vanatai. Am sarit iute pe bicicleta si am recuperat rapid, instalandu-ma rapid in fata si, dupa ceva timp, regasindu-ma singur pe un drum in camp. Marcaje, evident, nema... In primul sat, mi se face semn pe unde sa o iau. OK, e bine. In al doilea sat, dau intr-o intersectie de 4 drumuri, dar pustiu. Nimeni, nimic, nici un marcaj. Incerc sa imi aduc aminte de ce ne-a zis primarul si incerc sa tin marginea lacului din apropiere. Drumul pe dealuri se transforma intr-un single-trail frumos de tot, care tot urca si coboara. Pana cand la un moment dat s-a terminat in niste balarii, unde am luat bicicleta in spate. Oups, nu cred ca e bine. Asta e, sentimentul sa fii primul si sa n-ai dupa ce sa te iei e cam ciudat. O tai prin balarii si ajung la un drum pe care mai merg, dupa care ma intalnesc cu unii, din spate. Se pare ca am ocolit ceva in plus. Ma intorc, aleg un drum pe malul celalalt al lacului, nici un semn, nimic. Dupa o agonizanta pedalare aiurea, cu Adi in spate, vedem un Logan cu primarul in geam. Il intreb daca e bine, zice ca da si ca suntem primii. OK, pai sa-i dam.

Mergem ce mergem printre araturi pe camp, cativa km, dupa care, inainte de un sat, vad un bidon Isostar pe jos. WTF? O fi de la unii care au venit la recunoasterea traseului.... Mai merg si un localnic imi striga "cinci"! Eu am numarul 5 de concurs, OK. Mai merg un pic si ajung la un CP unde niste fete imi arata sa fac stanga. Le intreb daca mai sunt altii in fata, imi spun ca sunt pe locul 5. 2xWTF! Si in fata apar doi concurenti, locurile 3 si 4, care pedalau asa, cam relaxat. Ii dau tare si trec repede pe langa ei. Undeva departe se mai vad doi, primele doua locuri. Ma tot intreb, ca tot suntem la balta "Unde-am gresit? Unde-am gresit?". Ii ajung si vad ca e Sorin si Bituleanu de la Felt. Trec pe langa ei, ceva mai greu, ca ei merg bine si ii intreb care e faza - imi spun ca sigur am facut eu ceva in plus. OK, ajungem la alt sat, alta intersectie de vreo 4 drumuri fara nici un semn si nici un om. Ma opresc, vin si ceilalti doi din spate si ne sfatuim: primarul a zis ca de aici iesim pe ceva DJ spart. Intreb o baba daca in fata ajungem la DJ, imi spune ca da, asa ca ii dau tare. Din DJ, inainte de autostrada, fac stanga prin camp (erau semne), ajung pe drumul de Nana pe unde am venit cu masina, merg pe ala. Se vede padurea cu finish-ul, trag tare desi nu e nimeni in spate. Inainte de finish, sunt directionat pe aratura, pe un drum care noroc ca era uscat, altfel era show. Ocolesc putin si trec linia de sosire undeva dupa cam 1:45 min, nu stiu timpul oficial. Dupa cateva minute apare Bituleanu si apoi Sorin. Asta am zis ca ar fi podiumul. Ne-am retras la o apa si o banana si apare si Adi, al 4-lea. Organizatorii mi-au recuperat din tufe computerul pierdut la start, super.

Ma povestesc cu baietii: ei au 36 km facuti, telefonul meu imi zice 42. Deci am facut 6 km in plus rataciti. La fel si Adi, care a fost cu mine.

Incepe premierea, unde primarul a adus steagurile NATO si UE din birou si s-a aranjat festiv cu banderola tricolora si o portavoce care stia singura sa cante "We are the champs!"

Cu surpriza, constatam ca organizatorii au pregatit doua categorii de varsta, sub 40 si peste 40, motiv pentru care podiumul la sub 40 am fost eu, Sorin pe 2 si Adi pe 3, iar Bituleanu a iesit pe 1 la peste 40. Haios. Prima mea cupa, castigata cu sudoare multa si cu absente multe ale concurentei. Dar totusi sunt fericit, am reusit sa recuperez handicapul de 6 km si sa imi indeplinesc cu brio planul vechi de cateva luni de a castiga la acest concurs...

La sfarsitul festivitatii, a inceput si furtuna. Nu ca e ceva deosebit, dar Bucurestiul ne-a asteptat cu atmosfera sa prietenoasa, ca sa incheiem extrem o zi de MTB intr-o zona surprinzator de frumoasa:

Una peste alta, am descoperit Sarulestiul, o zona mult mai curata si mai frumoasa de pedalat decat clasicele Cernica si Comana si, in plus, cu multe dealuri, drumul valurit de pe langa lacuri facand pedalatul mult mai placut. Uite cam asa arata traseul vazut pe harta, ce am facut eu (toate matzele alea din dreapta jos eu le-am facut in plus, trebuia mers direct):

Duminica m-am "relaxat" cu Adi si Nicu la o cursiera pe tura clasica Campina - Sotrile - Nistoresti - Secaria - Paltinu - Sotrile - Campina. Frumos ca de obicei, m-am simtit bine. Colegii la fel, pentru prima data pe acolo, au fost incantati. Adi a fost incantat si de cursiera (i-am imprumutat cursiera Roxanei).

Prima (mea) evadare pe ciclocross

Desi pentru unii Prima Evadare este deja demult o traditie, eu n-am avut niciodata o mare atractie sa ma duc la concursul asta, intotdeauna mi-am gasit ceva mai bun de facut. Anul asta in schimb, datorita faptului ca in sfarsit mi-am incropit din bucati un soi de ciclocross, am zis ca da, asa merita sa particip. Ca sa scot MTB-ul pe-acolo m-as simti ca si aia ce merg cu cate un Nissan Patrol cu troliu, snorkel, cauciucuri imense si zgomotoase si plin de noroi pe Magheru. Iata cu intarziere (ca am uitat pur si simplu) povestea:

Astfel, cu mirare, a fost inca o zi cu multe premiere:
- prima data la Prima Evadare
- primul concurs pe ciclocross
- primul concurs cu o bicla echipata cu Acera

Iata un mic film facut de organizatori dupa concurs:



Cum in seara dinainte a fost furtuna si in dimineata concursului ploua marunt, m-am bucurat si am zis ca da, va fi o zi memorabila. Astfel, dupa cei 10 km pe asfalt pana la Academia de Politie si o ora de socializare, m-am aliniat la start, un pic mai in fata.

Dupa buluceala de la start, cum am intrat pe noroi, prima cazatura intr-o balta nu s-a lasat asteptata. M-am prins repede ca anvelopele mele Conti CX Race nu prea au de-a face cu aderenta laterala, asa ca am selectat in creier programul Race King si, dupa inca cateva cazaturi pana la soseaua de centura, de calibrare, am intrat in linie dreapta. Cel mai fain a fost pe bucata lunga de asfalt din Dimieni unde chiar mi se parea ca MTB-istii stau pe loc.

Ce sa zic, erau bucati unde mergeam mai bine ca MTB-istii, altele unde ei erau avantajati. Probleme cu noroiul am avut doar pe ultimii 5 km, unde se mai aduna putin la frana. Restul a fost asa cum m-am asteptat: ciclocross adevarat, cu noroi din plin. Bicicleta s-a comportat cum se poate comporta un Acera din anii 90: schimbam viteza, dupa jumate de minut se muta si lantul. Franele in schimb au fost OK. Mi-ar fi placut sa fie tija de sa o idee mai ridicata, dar nu am avut mox-ul strict necesar acestei operatii la CX-ul meu.

Pe parcurs, ca la orice concurs, am mai socializat cu Alex Fodor, cu unii-altii, m-am tot depasit cu tandemul de la Tusnad, m-am mai uitat dupa alti ciclocross-eri... O dimineata frumoasa si murata, de vis.

Am terminat mai tarziu decat ma asteptam, dar rotund ca de obicei, in aproape fix 4 ore (4:00:30), obtinand un amarat loc 69 la general dar si un frumos loc 5 la ciclocross. Dupa ce am inghetat un pic prin zona, am plecat cu Dorin spre Bucuresti, tot pe biciclete, ca na, ciclismul se duce pana la capat...

Per total, am doar cuvinte de bine organizatorilor din toate punctele de vedere: puncte de alimentare, marcaje, totul perfect, cu un mare plus pentru cortul incalzit de la final. Dar si un maaaarreee minus: am primit cel mai ORIPILANT tricou care l-am vazut vreodata: gata descusut, cu imprimeurile puse stramb, groaznic. Record total!!!

Foto: Robert Ghement

In fine, Prima Evadare este ce este si a avut un rol fantastic atat in ridicarea nivelului MTB-ului populist in Romania, cat si in ridicarea nivelului de trai a celor cu magazine de biciclete din Bucuresti. Eu tot timpul am zis ca astia de pe la BikeXpert si alte magazine mari ar putea sa puna mana de la mana sa le faca cadou initiatorilor ideii cate un bike de 5-6000 de euro de multumire....

Alergare pascala - 500 km cu capul in ghidon

Cum bugetul de altceva e cam redus si am ales sa petrecem sarbatorile la Draganesti, ca sa le sarbatoresc cum se cuvine, adica activ, am ales ciclismul de sosea. Astfel, de vineri pana luni, s-au adunat pe sa cam 500 km de pedalat, majoritatea solitar.

Vineri: Bucuresti - Crama Seciu si retur - 165 km

Vineri, fiindca nu mi-am gasit tovarasi sa dam ceva munte, am raspuns apelului de pe Ciclism.ro si am participat, in echipa de 4, la o superba tura pana la Crama Seciu, dincolo de Ploiesti, pana la crama fiind de urcat o catarare destul de simpatica, la limita dintre catararea de rulaj si cea in forta. Interesant e ca bagi 75 km de plat ca sa ajungi acolo... Simpatic traseul, oricum. Mai putin simpatic e ca am uitat sa dau start la GPS la plecare, asa ca am inregistrat doar sosirea pe Sports Tracker.

Sambata: Circuitul de Nord al jud. Olt - Draganesti - Caracal - Ganeasa - Slatina - Draganesti, 100 km

Sambata am plecat tarziu, pe la 16:00, pentru o tura solitara pe traseul de 100 km care face un circuit pe malurile Oltului. Vantul puternic dinspre E cand m-a ajutat, cand mi-a batut in fata dar, datorita structurii N-S a traseului, m-a cam izbit din lateral tot drumul. Soseaua e buna in proportie de 75%. Traseul l-am incarcat pe Sports Tracker. Am reusit o medie de fix 30 km/h pe ciclocomputer. Cateva poze:

Iesirea din Caracal spre Rm. Valcea

Podul vechi de peste 100 de ani de la Slatina

Slatina, in centru

Duminica: Circuitul de Sud al jud. Olt - Draganesti - Turnu Magurele - Corabia - Caracal - Draganesti  - 160 km

Duminica am plecat mai repede, pe la 12, cu gandul sa bat o zona de tara in care n-am mai fost niciodata. Astfel, am taiat-o pe drumul judetean spre Turnu Magurele, inarmat cu rotile de antrenament, nestiind peste ce nenorocire de drum o sa dau. N-a fost asa, drumul pana la Dunare fiind foarte bun si, surpriza, plin de urcari si coborari succesive prin niste sate foarte frumoase, la poalele unui deal. Km au trecut repede, ferit oarecum de vantul lateral, care m-a izbit din nou puternic la 15 km de oras, unde se iese de sub protectia dealului din stanga, peste care se trece cu o catarare interesanta.

Nestiind cum o sa mearga treaba, n-am mai vizitat Turnu Magurele si am taiat-o pe un soi de centura super nasoala, dar scurta, care m-a scos imediat in drumul de Corabia. Aici in schimb, am dat de asfalt impecabil si am avut mica bucata cu vant din spate. Astfel, am gonit pana in Islaz cu peste 40 km/h constant, cu o pauza doar sa admir si sa pozez Oltul la mica distanta de varsarea lui in Dunare. Orasele Turnu Magurele si Islaz, precum si o deviere pana la confluenta Oltului cu Dunarea, le-am lasat pentru data viitoare, cand voi pleca mai devreme de acasa.

Dupa Islaz drumul s-a mai paradit, dar vantul a ramas si, tot cu viteze apropiate de 40 km/h, am ajuns in Corabia, unde am avut si prima perspectiva asupra Dunarii.

O perspectiva si mai frumoasa am avut-o din port, unde am facut un mic ocol ca era aproape. Tot in Corabia am intalnit pe contrasens doi cicloturisti cu bagaje, care faceau probabil traseul din lungul Dunarii. As fi stat mai mult in port, ca era frumos, eventual la o ciorba si o cafea, dar timpul ma cam presa si stiam ca urmeaza din nou vant lateral si apoi frontal.

Intre Corabia si Caracal, totul se desfasoara in camp deschis, cu o mica rampa constanta in care se acumuleaza vreo 70-80 m de denivelare. Vantul de asemenea e prezent, dar cu o putere care te da jos efectiv de pe bicicleta. Peisajul dat de rapita care incepe sa infloreasca mai indulceste situatia si cei 40 km trec pana la urma.

O pauza mai mare am luat in Caracal, unde am hotarat sa trec sa vad centrul, care am auzit ca e destul de frumos. Asa si e, iata trei imagini destul de semnificative: judecatoria, teatrul si parcul central.

In final, ca n-aveam oricum de ales, am luptat cu vantul din fata, ajutat de faptul ca drumul e un pic in coborare, pana la podul peste Olt de la Stoienesti, unde au avut loc luptele dintre mineri si jandarmi si unde o cruce comemoreaza victimele acelei batalii medievale a timpurilor moderne. Efort pur inconjurat de baltile pline de lebede.

Am ajuns inapoi la timp pentru gratarul de seara.... Traseul e pe Sports Tracker. Interesant este ca acea diferenta pretinsa de mine de 3 km/h pe care mi-o aduc rotile Ksyrium SL fata de Aksium s-a confirmat in practica: de data asta, cu Aksium, am avut fix 27 km/h viteza medie, cu exact 3 km/h mai putin decat ziua anterioara cand am fost cu Ksyrium. Nici cauciucurile nu sunt la fel, pe Ksyrium fiind montate Conti GP 4000s iar pe Aksium Conti GP 4Season.

Luni: ziua de ciclocross - cu Castor pe camp si Prima Evadare - 75 km

Dupa ce dimineata la intoarcerea in Bucuresti m-am intalnit la iesire din Mihailesti cu plutonul de ciclisti care plecau sigur intr-o tura lunga si frumoasa, m-am retras din nou in singuratatea unei noi ture solitare. Dar numai dupa o alergatura cu ciclocross-ul cu Castor pe camp, de vreo 5 km.

Am incheiat astfel mini-vacanta pascala singur, cu ciclocross-ul, pe traseul de la Prima Evadare, ajungand in Ghermanesti (am saltat ultimii 10 km) in vreo 2 ore si apoi inca o ora inapoi pe DN1 pana la Academia de Politie. Acolo am profitat de o sesiune foto cu bicicleta-mascota a concursului, dotata cu 4 foi pe fata, cu tema "Prima Evadare - Ciclocross-ul e pe tine!"

Ciclocross-ul asta e un sport care imi place din ce in ce mai mult iar padurile de langa Bucuresti sunt perfecte pentru asa ceva... Am reusit o medie de peste 20 km/h prin padure asa, la relaj, ceea ce ma face sa cred ca pot sa ma invart in concurs prin jurul la 2 h. Pe sosea, in lipsa foii mari care inca nu functioneaza, am reusit o medie de vreo 24 km/h doar cu foaia mica de 32.

Traseul de luni e, bineinteles tot pe Sports Tracker si incheie 4 zile glorioase cu 500 km petrecuti acolo unde imi place mai mult, in sa pe bicicleta.