Blestemul numit Maros Bike

Nu insist, ca n-are rost. De 3 ani incoace, ghinionul ma urmareste mereu la acest concurs care dimpotriva mie imi este deosebit de drag. De 3 ani incoace imi crapa bicicleta. Prima data mi s-a rupt o spita si s-a dus roata in balarii pana in furca si am fost nevoit sa abandonez. A doua oara mi s-a rupt lantul si am stat juma' de ora pana cand un concurent din spate s-a oprit si mi-a dat o presa de lant (de atunci nu mai merg fara) - am iesit foarte bine chiar si asa in clasament. Partea SF e ca de fiecare data problema a aparut cam in zona manastirii Muntele Rece, +- 1 km.

Anul asta ma si intrebam ce o sa se intample, oamenii cu care am vorbit inainte de concurs pot confirma asta. Am luat startul foarte bine, urcam asa cum imi doream, dar la un moment dat, intr-un viraj, mi-a sarit lantul peste pinionul mare. Mi-a luat cel putin 5 minute sa-l scot de acolo, dar eram fericit. Ma gandeam ca asta a fost, anul asta am scapat usor. Naaaaaa, nici vorba. Fix dupa ce am plecat din PA de la manastire, pe coborare, am vazut ca atunci cand ma opresc din pedalat pinioanele continua sa se invarta si imi dau schimbatorul peste cap. Am fost nevoit sa cobor toata zona Austria pedaland incontinuu, dar pe cateva zone de bolovani tot am avut reflexul sa ma opresc din pedalat sa castig un pic de echilibru. Jos, la drum, am scos roata. Caseta se bloca, era problema cu clichetii. N-am avut ce sa le mai fac, nu puteam continua asa, deci inca un an cu abandon....

Altfel, tot respectul pentru organizatori, a fost un concurs impecabil, atat in putinul timp petrecut de mine pe acolo, cat si in intregime dupa relatarilor celorlalti concurenti.

Concluzia e ca probabil am trecut prea des prin fata manastirii fara sa intru macar o data. Promit ca la anul viitor sa remediez aceasta problema si sa sparg in sfarsit blestemul, sa pot termina si eu odata concursul asta care mi-e asa de drag....

Un mic XCO la Cluj

Daca tot eram prin Cluj, m-am dus la o etapa de XCO din campionatul Clujul Pedaleaza, care s-a desfasurat pe un traseu deosebit de frumos, in mare parte cunoscut de mine de pe vremea cand bateam zilnic padurile pe-acolo.

Nu am poze, doar trail-erul:



A fost frumos, n-am mai fost demult la un XCO si s-a simtit. Nu m-am dus la elite, m-am dus la avansati, asa ca am avut ocazia sa-i vad si eu pe cei buni cum merg. Si este ce vedea.

Eu am mers acceptabil, fara vreo-un rezultat deosebit, ca nu-i sportul meu. Dar mi-a facut o mare placere. Mi-ar place sa fiu mai exploziv si sa pot sa particip cu succes la astfel de concursuri concentrate...

Ghinionul loveste din nou la Maros Bike Marathon

Da, revenind cu ganduri mari dupa 2 ani, cand pe urcarea spre Manastirea Muntele Rece mi s-a rupt o spita si s-a dus roata in balarii, am luat startul din nou la proba lunga de la Maros Bike Marathon. Roxana s-a bagat si ea la tura scurta.

Traseul a fost un pic schimbat si promitea sa fie mult mai greu si mai frumos decat anii trecuti.

Am plecat nu tocmai in forma (ce mai, asta nu e o noutate, startul nu e tocmai momentul meu favorit). Am intrat totusi increzator in marea urcare din primul sfert al concursului. Totul mergea bine, dar dupa cativa km lantul a inceput sa imi joace intre pinioane. Am incercat sa mai reglez tensiunea din mers, dar degeaba. Apoi a inceput sa imi sara de pe foaia mijlocie, pe care imi place mai nou sa urc cat mai mult, pe foaia mica. Toate aceste ezitari din transmisie m-au facut sa pierd cateva pozitii in pluton. Am tras concluzia ca asta e, lantul s-a uzat si dupa concurs va trebui sa-l schimb.

Foto: Szakacs-Korom Zoltan

Cat de gresita concluzie... la nici 2-300 m dupa ce m-am angajat in coborarea de dupa PA1, lantul mi se rupe si ramane in urma pe poteca.... Shit! Nu mi s-a mai rupt un lant de 2-3 ani si, instinctiv, am renuntat ca prostu' sa mai car cu mine presa de lant. Acuma stau si ma uit ca idiotul la bicicleta si la lantul cu o za rupta. De acolo erau problemele, lantul statea sa cedeze... Ce sa fac, nu sunt obisnuit sa ma complac. Gasesc prin buzunar un pin de conexiune de la Shimano, asa ca demontez un cap imbus de pe multitool si, cu un bolovan, incerc in van sa demontez un pin de la lant sa-l repar. Zeci de concurenti trec pe langa mine, probabil vreo 15-20 minute dau cu bolovanul in van. Pana la urma, un concurent al carui numar din pacate nu-l retin ma intreaba, in sfarsit, daca ma poate ajuta. Eu nu sunt genul cersetor, am gresit, sufar, asa ca nu m-am apucat sa strig dupa altii, Acest coleg de concurs nu numai ca s-a oprit, dar avea si presa de lant, asa ca in 2-3 minute bicicleta era good-to-go. Nici problemele dinainte cu saritul lantului nu mai existau. Dar deja pierdusem peste 20 minute, eram undeva grav de tot in spate. Asa ca am inceput sa-i dau tare, sa mai recuperez. Si am tot depasit. Dupa ce ne-am despartit de tura scurta, am depasit mai rar, dar am ramas fixat pe ideea sa recuperez cum pot.

Foto: Raducanu Florian

M-a impresionat enorm coborarea in valea Somesului Rece. Un single-trail superb. Drumul Generalului il stiam, l-am urcat bine si am mai recastigat cateva locuri. De pe creasta, pe coborarea inapoi in vale si pe urcarea de la Pape, n-am mai castigat cred nici un loc. Mi-a placut in schimb ca am reusit sa urc integral Papele, in regim de concurs. Doar pe la mijloc am pus un picior jos sa treaca o masina, ca n-avea loc. In schimb, am trecut in continuu pe langa concurenti de la tura scurta.

Foto: Fotogear

Coborarea pana la lac a mers perfect, cu viteze care ma speriau, dar ma simteam in control perfect. Sunt convins ca bratara EFX Performance primita in Austria isi face treaba.

Am mai depasit 2 concurenti de la tura lunga pe ultimii 2 km inainte de sosire. Am trecut linia de finish in 5:46:40, pe locul 22 din 57 la general si pe 12 din 27 la categorie. Am mers foarte bine, poate cel mai bun concurs al meu pana acum, cu siguranta daca nu aveam ghinionul cu lantul, sau macar daca aveam presa la mine, faceam o figura de exceptie. Asa, ramane un rezultat de imbunatatit la anu', ca asa-i la MTB - mai faci pene, mai rupi lantul, iar daca nu esti pregatit pentru asta - pierzi!

Foto: Costi Salagean

Foto: Fotogear

Roxana a terminat tura scurta in 5:57 h. Din nou, ma bucur mult ca a revenit pe scena concursurilor si ca s-a simtit bine.

MTB-XCO in miezul iernii - Clujul Pedaleaza

Ce face omu' cand in mijlocul iernii e cald ca vara si concursul de schi pe care-l astepta s-a amanat din cauza ierbii prea abundente? Pai ce sa faca, da un concurs de MTB. Da, am ajuns sa ne alergam la MTB-XCO fix pe 16 ianuarie, in mijlcoul iernii.......

Astfel, duminica, la ora 12, in Parcul Rozelor din Cluj, s-a dat startul la primul concurs de MTB al anului. A fost un mic XCO, cu o tura de aproape 1 km, repetata de 10 ori, deci sa zicem vreo 10 km. Plat, dar nu usor, pe alocuri fiind niste curbe destul de stranse in care se intra cu viteza mare. Pe una din ele, pe niste biscuiti de beton uzi, am reusit sa cad destul de urat.

In fine, un concurs, oricat de scurt, e un concurs si e greu, pentru ca tragi la limita. Asa am tras si eu aici. Rezultatul nu-l stiu inca, nu am fost cronometrati, am ajuns undeva la 1 m in spatele lui Florin Leonte, iar noi am fost printre ultimii care am reusit sa terminam, pentru ca organizatorii i-au oprit pe toti dupa ce primii au trecut linia de sosire. O idee proasta zic eu, pentru un concurs popular, cum s-a dorit. Trebuia sa-i lase pe toti sa termine. Mai ales ca o tura avea 1 km, asa ca era destul de usor sa fii ajuns din urma. Acuma ce sa zic, astept sa vad un clasament pe pagina concursului, daca o fi sa fie. Daca nu, ramane oricum o experienta frumoasa si placuta a unui XCO pe 16 ianuarie...

 Pe sicanele din padure

 In plina accelerare la intrarea pe asfalt

Accelerand puternic pe bucata dreapta, unde reuseam sa ating un 35 km/h pana in prima curba

 Finalul

Muci de noroi, din nou :)

In inima Apusenilor, la pedale si in alergare

Am avut din nou doua zile si doua trasee de vis, in inima Apusenilor, munti atat de dragi mie, atat datorita faptului ca sunt muntii copilariei mele, cat si datorita faptului ca se potrivesc la fix cu pasiunile mele: MTB-ul si trail-running-ul.

Sambata a fost ziua de pedalat. Am zis sa incercam ceva nou. Si, daca e Cluj si e cu pedale, e de pe Harta lui Mititeanu. Si, cum ne-am obisnuit de cand exista acest nou instrument al distractiei, Mititeanu "loveste din nou". Nu in sensul rau, ba chiar in cel mai bun sens al cuvantului, dezvaluindu-ne o noua urcare HQ in creasta muntilor Gilaului. Ea incepe din Somesul Rece si se numeste valea Caprita.

Se pare ca tiparul pentru a face ceva mai "hardcore" devine clasic. Iei harta, cauti un traseu recomandat doar intr-un singur sens si... te duci sa-l faci invers. Satisfactie garantata!!!

Dar sa vedem despre ce e vorba. Planul initial era sa urcam pe Caprita si sa urmarim apoi creasta pana la Blajoaia, locul unde mi-am petrecut in tabara verile cand eram un mic pustan zglobiu iar Ceausescu isi traia ultimii ani si pe care nu l-am mai revazut de atunci (locul, nu pe Ceausescu). Dar s-a intamplat ceva total neasteptat. Zona era plina de nori negri, tuna si dadea cu traznete pe toate crestele din jur. Asa ca traseul, din pacate, s-a modificat si nu a mai ajuns la destinatie. Deci, vom reveni!

Astfel traseul urmat, pentru a ocoli furtuna, a fost: urcare pe Caprita (uau, inca nu-mi revin de ce faina e treaba pe acolo), un pic de creasta, coborare spre Paraul Negru, traversat pe valea Dumitreasa, urcat pana in creasta, coborat pe Irisoara si Somesul Rece. Traseul pe Bikemap si in poze:

Am plecat de la urcarea de la Pape (pe unde speram sa ne intoarcem) in sus spre vale. Intrarea pe Caprita e usor de gasit, iar forestierul incepe sa urce destul de serios. Urcarea de MTB perfecta, la limita placutului. Drumul se termina insa intr-o poiana, unde se poate continua pe trei directii, in fata/dreapta/stanga, pe trei torenti bolovanosi.

Conform hartii minune si contrar track-ului facut de acasa care imi zicea inainte, o iau pe valea din dreapta (versantul stang), desi aceasta arata destul de "periculos" Se urca cu bicicleta in spate peste bolovani, cu portiuni de adevarat "canioning". 

 Dar, ca de obicei, mergem pe mana hartii care, nici de aceasta data, nu da gres. Dupa vreo 2-300 de m de carat bicicleta in spate, in versantul stang apare, surpinzator, DRUMUL. Care, dupa primii 20 m, devine chiar ciclabil. In totalitate. El tine o curba de nivel si se transforma in single-track pe urma de busteni trasi, coborand intr-un afluent al Capritei.

De aici, din nou pe mana hartii, mai bagam o sesiune de max. 100 m de carry-bike in sus pe rau in cautarea drumului. Drum care, evident, ne apare ca prin minune intre boscheti. Continuam pe el si dam intr-o faneata unde o familie de pocaiti autohtoni (o specie enervanta de localnici convertiti de care s-au umplut Apusenii) se uita la noi cu mirare si cu un soi de ura in ochi cum numai exemplarele astea pot sa o arate. In asteptarea Roxanei, incerc sa schimb doua vorbe cu acestia, dar nu imi raspund si mi-o reteaza din scurt. 100% diferiti de romanii nostrii ortodocsi, pe cale de disparitie prin catunele din Apuseni, atat de prietenosi si iubitori de a schimba o vorba cu cineva.

In fine, continuam printr-un catun si pe niste urcari dementiale pana in creasta. Intre timp, peste tot in jur tuna si fulgera, iar pe la Pape si spre Marisel e furtuna. La noi deasupra e inca senin, asa ca sper sa putem sa continuam pe creasta spre Blajoaia. 

Treaba merge oarecum, dar pana la coborarea spre Paraul Negru (cea de la Maros), unde calea pe creasta ne e blocata de un nor negru si de traznete care lovesc fix pe unde urmeaza sa trecem noi. Asa ca, vrand-nevrand, o luam la vale. Insa doar pana in firul paraului, de unde hotarasc sa trecem spre Dumitreasa ca se pare ca in directia aia e vremea buna. Zis si facut, am trecut si am urcat pe vale pana in primul catun, de unde am vazut pe harta un traseu spre valea Irisoara si spre Blajoaia. 

 Din pacate, pe bucata spre Irisoara, care se desfasoara pe niste drumuri de TAF noroiase, am ratat undeva o intersectie la dreapta si am iesit din nou spre creasta. Ora era tarzie, aproape 18, asa ca am continuat pe creasta pana la drumul ce coboara pe Irisoara, pe care l-am urmat intr-o lunga coborare, continuata pe Somesul Rece, pana inapoi la masina. 

 Aceasta coborare "plictisitoare", daca era vreme mai buna, urma sa o "picantizam" cu o urcare si o traversare a satului Maguri iar apoi o urcare pe Drumul Generalului si coborare la Pape. N-a fost sa fie, asa ca ramane pe data viitoare. Oricum, voi mai face multe zeci de ture in zona. Chiar daca o stiam cat de cat, harta minune mi-a deschis ochii spre multe posibilitati de care habar n-aveam.

Duminica a fost zi scurta, dar intensa. Am descoperit pe Google Earth un drum care urca din Rogojel spre Vladeasa, pe piciorul cu cabana, si care permite practic sa faci din Rogojel un circuit, fara sa treci de 2 ori prin acelasi loc. Drumul fiind si mai moale decat urcarea clasica pe traseu, se preteaza la trail-running. Asa ca, iata, tura perfecta de antrenament de trail-running de 20 km cu 1000 m diferenta de nivel pe Runmap si in poze:

Ce sa zic, eu am fost in mare forma si am inceput direct in alergare sustinuta,.In spate, urca un camion SR plin cu turisit veseli, care ne-a urmarit tot drumul pana la Pietrele Albe. Uneori disparea, alteori (dupa o pauza de alergat) reaparea in spatele nostru. I-am spus Roxanei sa isi inchipuie camionul ca fiind concurentii din spate. Pana la urma l-am umilit, el ajungand la Pietrele Albe cand eu ajungeam in creasta :)

I-am dat cat am putut de tare pe urcarea in creasta din Pietrele Albe. Mi-a luat totusi ceva mai mult de 10 minute.

Nici coborarea de la statia meteo nu a mers ca pe roate, dar am alergat-o. A fost o tura departe de cea de la Ciucas, unde ne-am simtit perfect. Timpul total pentru tura, de 3:30 h, reflecta acest lucru si ma cam nemultumeste, dar totusi, a fost o dimineata placuta de duminica, nu un concurs, fara geluri si energizante. Mie GPS-ul imi arata cam 1 ora de stat, deci am alergat cam 2:30. Suna mai bine. Media la alergat e de 7,9 km/h. Cam naspa. MPC se apropie, si mai avem mult de lucru.

Apropo, m-am cantarit inainte si dupa tura de alergat. Inainte aveam 84.9 kg iar dupa, 81,9 kg. Cu toate ca am baut vreo 2-3 l de apa pe traseu, m-am deshidratat 3 kg. Impresionant!!!

HQ-MTB, marca Mititeanu, pe langa Cluj (si un pic de alergat) plus Pape dintr-o bucata!

Daca nu v-ati cumparat inca ghidul de MTB scos de Radu Mititeanu, ar fi cazul sa o faceti. E o lucrare de exceptie, ce a implicat foarte multa munca. El cuprinde 100 de trasee de bicicleta in zona Cluj. Si ce daca nu stati in zona? E o ocazie buna sa va planuiti un concediu de dat la pedale acolo cu ocazia asta. Aveti ce face, credeti-ma.

Traseele sunt de la unele mai usoare la altele destul de grele. Eu am zis sa incerc si eu cate ceva, sa vad cum e. Ghidul e foarte util, deoarece echipa de autori chiar a batut toate dealurile, vaile si culmile muntilor Gilau-Muntele Mare si a dealurilor din imprejurimi, iar faptul ca un traseu este dat acolo pe harta, inseamna ca merita sa-l faceti. Metoda GoogleEarth - GPS nu da intotdeauna roade, exista un mare element surpriza la fata locului.

In primul rand, nu trebuie luate traseele ad literam, pentru a le da o ordine, ele au cateva puncte de plecare mari, si contin mult asfalt pana la intrarea in traseul efectiv. Un pic de experienta in sportul asta va da posibilitatea sa alegeti si sa combinati intre ele bucatile dificile din mai multe trasee pentru a obtine unul singur tare, pana la care mergeti cu masina. Eu asa prefer sa fac.

Ghidul il gasiti la editura care l-a scos, nu stiu daca au sistem de vanzare on-line, dar il puteti lua cand treceti prin Cluj de la orice magazin Profi.

Si acuma sa trecem la ce am facut noi in cele cateva zile petrecute la Cluj (unde am mai avut si alte probleme de rezolvat, asa ca turele nu sunt foarte lungi).

16 iulie, Doua creste langa Baisoara

Ziua sportiva a inceput oarecum tarziu, pe la 14:00, cand ne-am deplasat la Baisoara pentru a face un traseu destul de haios: urma sa urcam pe creasta din stanga geografica a drumului spre statiune (adica pe dreapta cum urci), intre valea Ierta si Savulesti, pana pe Buscat si sa facem ceva invarteli prin zona Scarita-Belioara si inapoi la masina. N-a iesit, nu atat pentru ca era tarziu, ci mai mult pentru ca era ingrozitor de cald. Ce a iesit pana la urma este un traseu scurt dar foarte dur, de 28 km cu 1040 m diferenta de nivel, cu un push-bike istovitor pe la o treime, pe care il puteti vedea aici si pe Bikemap. Tot in aceasta tura urma sa incerc noile cauciucuri Continental Race King Supersonic cumparate de la Vlad.

Am plecat de la biserica din Baisoara si, unde asfaltul coteste imediat stanga spre statiune, am tinut tot inainte pe o urcare tare si spalata de ape printre arbusti pana intr-o poiana mare, unde drumul se pierde prin iarba, dar se vede cum continua in fata pe picior. Din pacate, la ora amiezii, caldura era insuportabila, iar Roxana a inceput sa se simta rau, asa ca ideea noastra de a tine creasta pana pe Buscat nu prea tinea, mai aveam mult de mers cu soarele in cap. Asa ca am zis sa coboram in valea Savulesti din dreapta, poate pe aceasta vale gasim un drum mai usor in sus. In plus, din poiana un drum destul de evident cobora in vale.

Din pacate, jos in vale am dat doar de un drum cam amarat, pe care l-am urmat cateva sute de m in amonte pana, dupa sectiuni lungi cu urzici, se pierdea in mod evident in hatasuri. Era clar, pe aici nu se trece. In schimb, se vedea pe GPS un drum pe versantul stang, adica in dreapta noastra, ce urca spre culmea Muntele Filii, unde exista si un traseu in ghid. Am dat de un drum de TAF abrupt ce urca in directia aia si l-am urmat, iar peste nici 100 m diferenta de nivel am dat intr-un forestier calitatea I care tinea firul vaii. Bingo am zis noi si l-am urmat in amonte vreo 3 km, dar degeaba, se termina brusc la o baraca de forestieri fara nici o continuare. Dar nu era drumul de pe GPS, el era si mai sus, dar pe aproape. Nu am dat de el, dar drumul de TAF pe care urcasem se continua. In vreo 400 m diferenta de nivel ajungeam in traseul din creasta, asa ca am avut de decis: acasa sau push-bike. A fost push-bike, dar de inalta clasa. Am impins la bicle pe drumul devenit o carare pierduta pentru mai mult de o ora...

Dupa eforturi mari, am facut o traversare la dreapta spre Moara de Padure si am iesit in drumul de creasta. L-am urmat pe acesta, un drum excelent de MTB, destul de dificil, in sus pana in catunul Muntele Filii. Pentru cei amatori de acest traseu, va recomand sa nu balauriti ca noi si sa urcati direct pe creasta spre Muntele Filii, dupa traseul din ghid.

Din Muntele Filii, se continua pe creasta, la fel de frumos, spre Muntele Bocului, la care se ajunge urcand ultima bucata pe un drum de-abia conturat pe o fanata. 

Din Muntele Bocului se coboara abrupt in portiunea amonte a vaii Savulesti si, imediat, se traverseaza valea si se urca pe culmea pe care doream noi sa urcam initial, deasupra drumului asfaltat.

De aici incepe coborarea pe culme, partea cu sare si piper al traseului, pe un drum extrem de salbatic, aproape neparcurs de nimeni, acoperit cu iarba, plin de urme de mistreti. Atentia este incordata la maxim, deoarece sub iarba mare se ascund multe denivelari. Este o bucata deosebit de tehnica si placuta, care se termina exact unde am abandonat noi urcarea in poiana de deasupra Baisorii.

In final, se traverseaza poiana si se ajunge inapoi in Baisoara, pe unde am urcat. Cauciucurile Race King au fost extraordinare, dar unul dintre ele a explodat in mod misterios la ultima coborare in poiana. Cu siguranta un defect de fabricatie.

Este un traseu minunat, greu, pe care il recomand tuturor, si asa cum l-am facut noi daca aveti chef de push-bike, dar mai bine direct pe piciorul Muntele Filii din Moara de Padure, caz in care dificultatea lui scade putin.

17 iunie, Alergare in Faget dupa o tentativa la Vladeasa

Sambata am plecat sa dam un trail-running in Vladeasa, hotarati. Dar in Rogojel tuna si fulgera, si am ajuns si destul de tarziu sa putem astepta. Asa ca am renuntat si ne-am intors in Cluj cu coada intre picioare. Totusi, nu puteam sa nu facem nimic, asa ca am dat obisnuita si frumoasa de altfel tura a noastra de alergare din Faget, de data asta in sens invers: urcare pe cruce albastra pe Peana si coborare pe banda albastra/rosie inapoi. A fost o tura reusita, cea mai buna alergare a mea pana acum acolo. Am facut de la baza Unirea, cu trecut peste deal pana la poligon, 1 ora pana in drumul de Ciurila si vreo 1:20 pana pe varful Peana. Bine de tot zic eu. Coborarea a mers la fel de bine, ca unsa. Suntem, in sfarsit, in forma!!!

18 iunie, MTB la Somesul Rece

Duminica am facut program cu familia, respectiv am zis ca mergem la terenul nostru de langa cabana Somesul Rece la un gratar. Evident, noi doi am plecat cu cateva ore mai devreme sa dam un traseu. Doream sa urcam pe Rasca Mare, sa coboram in Racatau si sa ne intoarcem pe culmea cealalta si pe la Pape. Dar iar nu ne-am tinut de plan, in Matesti observand in ghid un drum care urca pe versantul stang, face doua creste si coboara inapoi in Somesul Rece la Uzina. Zis si facut, asta a fost planul, am taiat-o in sus pe drumul respectiv, spre Paltinei, pe o urcare destul de serioasa. Trecand pe langa o veche cariera, ajungem in drumul de creasta, care urca serios, ba chiar am impins bicicleta vreo 20 m pe langa niste case unde era chiar foarte abrupt.

Odata parasit primul catun, drumul trece pe versantul stang al vaii Paltinei cred, pe cursul inferior al careia se afla un baraj vechi de peste 100 de ani care alimenta centrala electrica, la fel de veche, din Uzina, care e acum muzeu. Bucatile de drum de deasupra vaii deshid privelisti minunate spre valea Somesului Rece si zona Pape.

Sus in cumpana de ape, parca lovit de ghinion, ma gandesc sa mai umflu un pic roata, pun pompa si roata incepe sa se dezumfle, prin pompa.  Bag aer dar degeaba, tot ce bag iese afara. S-a stricat pompa!!! Am ramas blocati ca prostii!!! Pana la urma, reusesc sa imi umflu roata cat de cat si o montez la Roxana, ca e mai usoara, iar eu iau roata ei. Speram sa mearga asa.

Urmeaza o super coborare, intai pe drum, apoi pe niste plaiuri si, in final, pe un single-trail super tehnic pana in catunul Arsuri. Atentie, chiar la inceputul coborarii drumul tinde sa o ia pe un picior lateral in stanga, fie o luati la dreapta pe primul drum intalnit inapoi in creasta, fie tineti de la inceput creasta matematica. 

Din pacate, cu vreo 200 m inainte de a da in asfalt, roata mea pusa la Roxana nu mai rezista si camera cedeaza, asa ca ne retragem putin cu coada intre picioare pana la masina, la teren, unde ai mei au ajuns si au pregatit deja niste gratare din care ne infruptam.

Traseul pe care l-am facut nu e lung, dar e destul de tare, are cam 20 km cu 750 m diferenta de nivel, il gasiti pe Bikemap si arata asa:

Dupa gratare, simtindu-ma vinovat de cat am mancat, am dat repede intre doua ceafe de porc o urcare/coborare pe una dintre cele mai tari catarari MTB de la noi, printe preferatele mele, si care se afla fix acolo: urcarea de la Pape. Pe prima bucata (vreo 200 m) m-a insotit si Sergiu, fratele meu, pe bicicleta Roxanei, dar a cedat. Nu e tocmai locul sa vezi daca mai stii sa te dai pe bicicleta.

In fine, am luat traseul pentru statistici pe GPS. El are 3,6 km cu 440 m diferenta de nivel, il gasiti si pe Bikemap, il vedeti aici si, mai ales, am reusit sa il urc FARA PAUZA!!! (mint, m-am oprit intr-un singur loc pentru niste nevoi fiziologice urgente, dar atat).

Una peste alta, daca studiati ghidul o sa vedeti ca zona are potenital imens, mult mai mare decat imi inchipuiam si eu care am copilarit acolo. Mergeti, si o sa vedeti chiar voi !!!

Cantonament de Paste la Cluj

Cum nu ne sta in fire sa ne punem la masa cu bucate si sa nu ne mai ridicam de acolo 3 zile, ne-am gandit sa ne petrecem Sfintele Sarbatori la Cluj, dar in acelasi timp si sa ne incepem antrenamentul pentru un sezon deloc usor ce va urma. Asa ca am ajuns la Cluj vineri, cu gandul sa stam pana luni si sa dam macar o tura mai serioasa de trail-running.

Sambata, de dezmortire, am dat o mica alergare de 8,5 km si vreo 220 m diferenta de nivel, prin Hoia.

Treaba nu a mers foarte prost (cum ma asteptam), ba chiar as putea sa spun ca, inclusiv urcarea de pe strada Donath pana la observator, nu m-a obosit in mod deosebit. Traseul il gasiti pe Runmap.

Astfel, cu curaj, duminica am dat un traseu mai adevarat, de data asta prin Faget, o zona care mi se pare raiul antrenamentului de trail-running. Daca as mai sta in Cluj, toata ziua as fi pe acolo alergand... In fine, traseul nostru de alergat a acumulat aproape 25 km cu 540 m diferenta de nivel, destul de mult as zice eu pentru inceputul sezonului. Urcare din Manastur pe banda rosie, apoi pe asfalt pana spre Salicea, cruce albastra pe vf. Peana, banda albastra pe langa Izvorul Bilascu, apoi banda rosie inapoi in soseaua de Ciurila. Pentru antrenament psihic, am mai urcat o data spre Salicea pe asfalt, terminand cu o coborare pe cruce albastra pana la poligon. Oboseala mai mare a inceput sa se simta cam pe ultimii 5 km, dar a fost ok.

Am reusit sa parcurgem, la inceput de sezon, traseul cu o medie de vreo 8,4 km/h, ceea ce suna incurajator. Abia asteptam maratonul de la Moieciu, dar pana atunci mai avem cateva saptamani de antrenament serios. Traseul l-am pus pe Runmap.

La alergare prin Faget, langa Cluj, si mai des prin Bucuresti - ture de consolare

Pauza, nici nu mai stim cum arata muntii... Proiectele mult mai importante ne opresc momentan de la iesiri, si chiar daca am face un sacrificiu sa mergem, nici vremea nu ajuta, noiembrie nu e tocmai placut pentru mai nimic.

Asa ca tot ce am reusit pana acum sa facem este din cand in cand cate o alergare prin jurul Clujului si ceva mai des cate una prin Bucuresti...

Oricum, cea din Cluj este un trail-running deosebit de frumos, destul de usurel, pe care-l recomand tuturor pasionatilor, pentru antrenament. Este vorba de un circuit cu plecare din Manastur, de la Baza Unirea, se trece peste coama dealului de sub baza sportiva pana la Cabana Faget iar de la intersectia cu drumul spre poligonul militar se intra in padure pe traseul Cruce Albastra. Acesta tine creasta dealului pana in soseaua de Ciurila, de unde urca spre Varful Peana, cel mai inalt din zona. Noi am ocolit varful Peana, din lipsa de timp (tot timpul eram cu noaptea-n ceafa), si am iesit direct in Banda Albastra. In mod normal, merita urcat si coborat apoi pe BA. Banda Albastra merge prin padure, relativ pe curba de nivel, pe langa Izvorul Bilascu, pana cand se intalneste, aproape in creasta in Feleac, cu Banda Rosie, pe care se coboara, intai prin padure si apoi printre casele din noul cartier, pana la intersectia drumului de Ciurila cu cel din Manastur. De acolo, se continua prin padure, tot pe BR, pe creasta, pana deasupra Bazei Unirea si apoi se coboara inapoi la punctul de plecare. Traseul are cam 18 km cu 350 m dif de nivel si probabil cam 20 km cu 450 m daca se include si varful Peana.

Traseul l-am pus pe Runmap.

In rest, mai alergam prin Bucuresti, unde tot din lipsa de timp am ales sa alerg un traseu "in jurul blocului": Podul Grand, Grivitei, Titulescu, Victoriei, Aviatiei, Charles de Gaule, Arcul de Triumf, 1 Mai, Turda, Podul Grand. Tura are cam 7 km si am pus-o si pe Runmap (desi pe zona Titulescu calitatea e proasta).

Asa ca ne mentinem si asteptam iarna, sper ca de 1 decembrie sa putem iesi o tura pe munte, iar odata cu iarna sa ne reluam si noi programul "montan"...