Stagiul de initiere in speologie "Vali Neagu" 2011

Ultimele doua weekend-uri mi le-am petrecut, ca si in ultimii ani, incadrand la stagiul de initiere de la Ratei, organizat cu colegii mei de la Clubul de Speologie "Focul Viu". Ca in fiecare an, e o ocazie sa ma reintalnesc cu speologia, cu pestera, cu faleza si cu mult iubitele tehnici de coarda TSA.

Astfel, 1-3 aprilie au insemnat 2 zile pline de faleza, iar 9-10 aprilie inca o zi de faleza si una in Avenul Bratei. Plus prezentari teoretice de seara, care mie imi face asa de mare placere sa le prezint.

Dar nu am stat linistit: primul we a insemnat si 25 km de alergat pe drumul forestier ce duce spre cantonul Bratei, drum cu o inclinatie considerabila si un peisaj de vis, iar al doilea we doar vreo 18 km, alergati doar in prima zi, deoarece duminica, pe langa programul mai incarcat de aven, nici vremea, rece si cu viscol si zapada, nu prea m-a lasat sa imi fac antrenamentele.

Cu Focul Viu la cautat pesteri la Tismana

Dupa o pauza de cativa ani de mers in tura de vara a clubului am zis sa mergem si noi sa dam o mana de ajutor la sistematizarea Bazinului 2116 Tismana ca de multa vreme se lucreaza si in ultimii doi ani lucrurile au cam stagnat. Vineri seara ne strangem si cu greu reusim sa ne urnim din Bucuresti pe la sapte seara. Dar cum traficul este infernal abia pe la opt si jumatate intram pe autostrada. Pe drum avem parte de o furtuna cu tunete si fulgere cum rar mi-a fost dat sa vad. Pur si simplu pe masina cadeau galeti de apa iar pe drum curgea raul. La Tismana ajungem pe la unu noaptea iar pe la doua reusim sa ne punem la somn. Dimineata pe la opt sar din cort mai mult din cauza caldurii si incerc sa ma adun. Lumea e treaza asa ca la o cafelutza facem planul de atac si stabilim echipele. Avem de identificat si cartat in jur de 18 pesteri. Se contureaza trei echipe. O echipa merge la cartat Pestera cu Apa de la manastire, alta echipa merge sa caute pesterile din spatele Manastirii. Eu cu Horatiu, Mircea si Monica avem de cautat pestera de sub Vf.Ciclovina. Intre timp se pune masa si iar o cafelutza si uite asa se face ora unsprezece. Nu inteleg cum de reusim sa tragem in halul asta de timp. Pana la urma pe la 11 ne urnim si fiecare merge la treburile lui. Mergem cu masina pe Valea Tismanei pana intr-un soi de parcare unde incepe si marcajul triunghi rosu.
Urcam prin padure urmand marcajul si ajungem la primul schit. De aici marcajul care urca pe Vf.Ciclovina este punct albastru, triunghiul rosu ajungand pana pe Oslea. Traseul urca domol in anumite locuri, pieptis in altele. E un traseu neasteptat de frumos dar nu avem prea mult timp de pierdut caci avem de cautat pesteri identificate acum 30 de ani si stiu ca intre descrierea ce o avem noi si situatia din teren pot fi diferente considerabile. Pe drum gasim pe copaci placutze de lemn cu tot felul de povesti.


Pe vremuri se pare ca nu exista chat, facebook sau twitter iar oamenii aveau timp sa nascoceasca basme. Noi continuam urcusul si mai repede decat ne asteptam ajungem la Schitul de langa varf. Suntem imbiati cu sarmale si mamaliga dar hotaram sa ne facem mai intai treaba si apoi sa mancam. Asa ca coboram in saua de sub varf de unde teoretic incepe cautarea noastra. De aici incepe aventura, cautam in sus, in jos, mergem pe curba de nivel dar nimic.

Pana la urma revenim in sa, coboram 20m mai jos practic suntem sub perete si incepem iar sa cautam la baza peretilor de calcar. Pana la urma Horatiu zareste o deschizatura 10 m mai sus asa ca plini de entuziasm urcam pana acolo. Dar surpriza, pestera nu are 25m ca in descriere are doar 9m. Asta este, o cartam facem cateva poze si ne pregatim de coborare.
Dar nu mai facem acelasi drum la intoarcere, mergem pe curba de nivel, ocolim varful si ajungem in traseu dar mult mai jos. La ora patru ajungem la masina si speriati de cateva tunete ne grabim sa ajungem la pensiune. Ajungem la pensiune si rand pe rand apar si ceilalti. Fiecare povesteste ce a facut si se pare ca am facut treaba buna toti. Ne asezam la masa si apoi vedem in functie de vreme ce se mai poate face. Se pare ca totusi ploaia ne ocoleste si cum este abia ora cinci mai avem mult timp la dispozitie. Radu ne spune ca a identificat doua intrari de pestera langa pod dar una are intrarea colmatata. Si pentru ca sunt la moda miscarile feministe impreuna cu Roxana si Monica hotaram sa facem echipa "8 martie - egalitate de sanse" si sa mergem sa decolmatam intrarea pesterii. Ne inarmam cu harlet, lopata si cazma si impreuna cu Radu si Horatiu mergem la locul faptei.


Ajunsi la gura pesterii constatam ca e curent de aer ceea ce inseamna ca exista o sansa sa gasim ceva. Genul asta de activitate ma entuziasmeaza teribil, as putea sa sap doua zile non stop desi stiu ca sunt sanse mici sa gasesti ceva. Asa ca nu stam pe ganduri si ne apucam de treaba.

Treaba merge cu spor asa ca dupa vreo doua ore de scos pamant reusim sa facem o intrare cat sa se strecoare un om taras. Dar nu om ca Horatiu, unul asa ca mine sau mai slab. Hotaram sa venim a doua zi cu Mihai si Maria sa cartam pesterile, ei fiind copii si deci cei mai mici dintre noi au cele mai mari sanse sa intre in pestera. Mergem si la a doua descoperire a lui Radu dar aici intrarea e si mica. Le lasam pe amandoua pentru a doua zi. Seara la masa facem bilantul zilei si putem spune ca treaba a mers bine. Am cartat sase pesteri si am identificat 4. Maine continuam sa cartam si sa identificam pesteri noi. A doua zi ma trezesc la sapte, cu ganduri mari. De data asta echipa noastra de cautat de ieri s-a restrans la mine si Horatiu. Avem de mers pe Valea Sasa sa cautam doua pesteri. Una mica pe care nu speram sa o gasim si alta mare, de vreo 80m. Se mai fac doua echipe de cautat. Una merge la pesterile din spatele manastirii si alta mai sus de Pastravarie unde ar trebui sa fie pe langa pesteri si un aven. Azi se pare ca oamenii sunt mai greu de urnit. Eu si Horatiu reusim sa fim gata la 9 jumate. Dar trebuie sa mai asteptam si pe ceilalti sa ii luam cu masina pana la Manastire. Oamenii se misca in reluare si nu prea inteleg de ce, ca doar ieri nu am fost la maraton :d. Se pare ca m-am obisnuit cu alt stil de viata. Imi place sa ma trezesc cat mai devreme si sa fac cat mai multe lucuri. Ca doar si timp de odihnit e din belsug. Se face ora 10 si oamenii inca nu s-au strans. Incep sa imi pierd rabdarea, nu mai am nervi sa mai stau nici un minut. Am atata energie ca as vrea sa le dau si celorlalti doar doar se misca mai repede. Sincer nu inteleg placerea asta de a sta si a pierde vremea. Mai trece un sfert de ora si cum lucrurile nu se indreapta imi iau rucsacul si plec pe jos, or sa ma recupereze de pe drum. Dupa vreo 10 minute de mers, opreste masina si ma recupereaza si pe mine de pe drum. Ajungem la manastire, punctul de plecare spre Valea Sasa. Dupa descrierile ce le avem ar trebui sa le gasim destul de repede. Dar noi stim din experienta ca lucrurile in teren stau altfel. Urcam pe versantul din dreapta pe primul valcel care se contureaza mai bine. Urcam 50 m diferenta pana ajungem la un soi de poteca. Aici apar primele blocuri de calcar. Mergem pe curba de nivel urmarind la baza blocurilor doar doar gasim ceva. Ne uitam dar nu vedem nimic. Mai urcam putin si cum panta e din ce in ce mai tare Horatiu hotaraste sa urce doar el pentru ca 50m mai sus apare un alt rand de blocuri de calcar. Dupa nici 10 minute imi zice ca a gasit Pestera cu Pinten, adica aia mica pe care nu speram sa o gasim. Dar cum era de asteptat intrarea e colmatata si trebuie sa revenim sa decolmatam intrarea ca sa o putem carta. Dar e bine ca am localizat-o. Hotaram sa coboram inapoi in vale si sa reluam cautarea pentru a doua pestera. Incercam sa identificam un alt valcel pe care se poate urca. Continuam si pe vale dar hatzasul e asa de mare incat dupa ce ne zgariem bine de tot hotaram sa ne intoarcem si sa urcam pe undeva pe versant. Oricum am mers mai mult decat in descrierea lor. Urcam pe un soi de valcel, totul se rupe cand pasesti. Senzatia e stranie, copacii pe care pui mana sa te sprijini sunt putrezi. E clar ca pe aici n-a mai fost nimeni de multa vreme. Ajungem la carare si la baza blocurilor de calcar. Conform descrierii suntem pe drumul cel bun. Continuam pe poteca la baza blocurilor si cercetam fiecare fisura si crapatura. Dar nimic. Continuam pana jonctionam cu poteca de la prima pestera si tot nimic. Ne intoarcem sa mai cercetam o data blocurile de calcar, poate ne-a scapat ceva. Dar se pare ca atat ne-a fost norocul pe ziua de azi. Oricum trebuie sa revenim in zona sa cartam prima pestera si atunci o mai cautam si pe a doua. Dar la toamna, cand nu mai sunt hatzasurile asa mari. Ne intoarcem la masina dupa vreo 3 ore jumate de umblat si mergem la pensiune unde ne intalnim cu Radu si echipa de cautat de la Manastire. Horatiu merge cu Monica si cu copii sa carteze cele doua pesteri de la pod iar noi ne strangem corturile si ne pregatim de plecare. Nu inainte de o masa gustoasa servita de gazda noastra la Pensiunea Magnolia, o pensiune unde cu siguranta o sa revenim cu mare placere. Bilantul pe cele doua zile: 8 pesteri cartate si 7 identificate. Speram ca in maxim doua ture sa terminam zona Tismana si apoi sa ne concentram pe ultimul deal din bazin.

Back to the roots, in rubber boots - speologie la Garda

Cu siguranta, cea mai neglijata pasiune a noastra in ultima vreme a fost speologia. Ba mai mult, chiar daca Roxana a mai fost prin cate o tura, eu am fost in ultima pestera mai adevarata acum cativa ani. Asta, in combinatie cu faptul ca toata lumea de la Focul Viu merge doar la Ratei, ca e la indemana, ne-a facut sa hotaram sa profitam de ziua libera de Rusalii (in care sarbatorim, cum a zis cineva, cand au venit rusii) si sa facem si noi cu cine mai vrea de pe la club doua avene frumoase si celebre, clasice, de care chiar imi era dor: Avenul din Sesuri si Avenul Sohodol 2 de la Garda, in Apuseni.

In aceasta ordine de idei, am plecat 8 speologi hotarati, organizati in 2 echipe, urmand sa facem cele doua avene inversat intre noi, sambata si duminica, ziua de luni fiind rezervata pentru intoarcere.

Echipele au fost urmatoarele: noi doi cu Radu si Sasa o echipa, iar cealalta Andrei, Cristina, Silviu si Vica.

Echipa noastra, la iesire:

Am ajuns dimineata pe la 3 la Casa Speo, asa ca ne-am culcat fara ganduri de trezire dimineata devreme. Cand ne trezim, mergem la pesteri, n-are rost sa ne rupem.

  Drepturi egale in familie - Foto: Andrei Gheorghe

                                           

  Petzl sau CT?

                                          

                                             

Sambata, am intrat in Sohodol 2 doar pe la 16:30, asta este. Drumul pana acolo nu e rau, am luat track-ul dar nu-l pun aici, din motive evidente. Echiparea a inceput-o Sasa cu primul put, unul destul de aerian, cu o deviere la inceput. Al doilea put (cu a pic) si al treilea, care sunt legate, le-a echipat Roxana cu coarda noua de 100 m, iar ultimul put, Putul Mare, l-am echipat eu, dupa care am mai mers doua puturi mici pana s-a terminat cealalta bucata de coarda noua, de 80 m. Am ajuns astfel cam pana la cota -220 m, de unde mai sunt vreo 3 puturi mici si inguste, pe care nu le mai prea face nimeni. Dupa o pauza de vreo jumatate de ora de ciocolata si ceai cald din termos, am iesit si am ajuns afara pe la 23:30. In total, TPST=7 ore (pentru cine nu stie, TPST e din franceza si inseamna Temp Passee sous Terre, adica timp petrecut in subteran). Am ajuns la cabana pe la 01:00 dimineata, cand, la ideea lui Radu, am spalat tot echipamentul in rau sa fie curat a doua zi. O super idee, o recomand, echipamentul se spala foarte usor cat nu s-a uscat, mai ales corzile, si nu iti ia mai mult de o ora. Intre timp a venit si echipa din Sesuri, si ne-am culcat cu totii pe la 3 jumate.

Duminica, am mai recuperat timpul pierdut si, dupa doua cafele super bune la 1.50 RON bucata in centru in Garda, pe la 14:30 ne aflam la intrare in Sesuri. Sasa a echipat din nou primul put, Roxana a echipat restul pana la gaura de soarece iar eu am echipat celealalte 3 puturi pana la lac.

Roxana la echipare:

                                                                    

Unde e in poza de jos greseala (mare)? Astept raspunsuri la comentarii :))                                                         

  In total sunt doar -90 m, dar echiparea este foarte complexa. Am ajuns la lac in 3 ore, care nu e un timp prost, dar nici extraordinar, tinand cont ca "in vremurile bune" am reusit sa echipez singur pana la lac in sub 2 ore.

Noi doi pe malul lacului:

Ciocan improvizat:

Dans in combinezoane, la iesire:

N-am mai trecut de lac, sa nu ne udam, la fete le era destul de frig, asa ca am iesit afara pe lumina. TPST=6 ore, acceptabil. Am spalat din nou corzile si ne-am culcat mai devreme. Am facut si ceva poze, dar mi-a fost greu sa aleg dintre ele, asa ca am pus un slide de pe Webshots:



Speo Garda mai 2010

Luni am facut un drum de 700 km pana la Bucuresti, trecand muntii pe la Poiana Horea - Tarnita, apoi langa Zalau sa luam betoniera pentru casa, Cluj si apoi pe ruta cea mai scurta, pe autostrada - Sibiu - autostrada, cu un ocol pe la Tartasesti sa lasam betoniera, am ajuns sa ma culc din nou la ora fatala: 3:30 dimineata.

Cand am un pic de timp, mai modific postul cu cateva poze si fisele de echipare pentru cele doua avene.

La Ratei ca acasa

Al treilea weekend la Ratei. Tura din Grind se apropie cu pasi repezi asa ca o zi de antrenament pe faleza si in aven e binevenita. Plecam de vineri seara si ne cazam la Cerbu, in ultimul moment se hotaraste si Radu sa vina.
Vineri seara impart echipamentul pentru faleza si aven si fac planul pentru a doua zi. Imi propun sa plecam la o ora matinala sambata si ma intreb daca o sa reusesc sa mobilizez sapte oameni sa se trezeasca la sapte dimineata. Printre ei si Radu, deci misiunea e cu atat mai grea. Sambata ma trezesc mai intai la 5:33 apoi la 7 fara 10. Cu surprindere vad ca se trezesc si altii, deci e ok. Nu ma incadrez in program, abia la 8:30 suntem la faleza. Dar e bine, prima echipa merge la aven sa echipeze in timp ce noi echipam faleza. Pe la 1 cei de la aven vin la faleza iar noi mergem sa dezechipam avenul.

La faleza la Ratei, din nou

Afland cu cateva zile inainte ca Horatiu trebuie sa se intoarca in Bucuresti dupa maratonul Eco am zis ca cea mai buna idee de a petrece ziua de duminica este un mic antrenament pe faleza de la Ratei mai ales ca vineri am plecat din Bucuresti spre Moeciu impreuna cu Radu Dumitru si Roxana. Desi sambata dimineata la start am plecat un pic cu inima indoita ca nu stiam cum o sa ma simt pe traseu, tinand cont de faptul ca nu prea am avut timp sa alerg pe munte, iata-ma la finish dupa 6h:42min de la start. Un timp bunicel, care imi ridica moralul pentru urmatoarele maratoane la care voi participa. Horatiu in schimb e cel mai tare din familie, el alearga mult mai bine in primul rand pentru ca a tras mai tare la antrenamente dar si pentru ca are un psihic foarte bun la concursuri. Concursul mi-a placut la nebunie, organizarea a fost de departe impecabila. Sis au fost la inaltime, vineri noaptea cand am ajuns la Moeciu ele erau pe baricade. Se pare ca aceasta mica comunitate de alergatori creste de la un concurs la altul asta si datorita lui Lucian Clinciu care a fost deschizator de drumuri in ceea ce priveste maratoanele de alergat pe munte dar si concursurile de schi de tura. Dupa ce ajung la finish, schimb cateva impresii cu oamenii cunoscuti dar mai ales cu colegii de club: Radu, Alin si Ovi. Radu e pentru prima oara la un concurs de acest gen si in ciuda faptului ca e fumator convins se descurca destul de bine. In fine, nu avem timp de pierdut, strangem bagajele si mergem in Sinaia unde il lasam pe Horatiu la trenul de 9 seara iar noi ne continuam drumul spre tabara Cerbu.

Radu

La Cerbu, in ciuda faptului ca e 1 mai e liniste totala. Se pare ca suntem singurii musafiri. Cum ora e tarzie ne bagam la somn mai ales ca oboseala de peste zi isi pune amprenta asupra noastra. Duminica, pe la 9 dimineata ne hotaram sa incepem ziua cu obisnuita cafelutza. Dupa ce mancam strangem tot si mergem la faleza unde ne intalnim cu restul trupei.

In plina actiune

La faleza echipam o parte din trasee. Ne dam pana pe la 5 dupa care dezechipam si ne punem sa mai mancam ceva. La 7 plecam si dupa o oprire la o bere in Pucioasa ne continuam drumul spre campia noastra minunata.

La Ratei, partea a 2-a

We trecut a avut loc cea de-a doua parte a Stagiului de Initiere in Speologie "Vali Neagu", al Clubului Focul Viu, la care am participat in calitate de cadru. Roxana nu a mai putut sa vina si we asta. Sambata dimineata, dupa o alergare de la Cerbu la tunel si inapoi la faleza, am mai bagat o zi cu stagiarii pe perete, si inca o editie de concurs amical cu Martinez, de data asta pe un traseu ceva mai complex, cu foarte multe maini curente si o mica tiroliana la final. Am facut un filmuletz cu "evolutia" mea, pentru ca speologia sportiva e un sport mai putin, mai ales ca a cam fost omorat de federatie prin 2000, considerandu-se ca speologia e mai mult decat un sport. Da, asa e, dar multitudinea de concursuri dinainte erau frumoase si atrageau oameni, din care apoi destul de multi ramaneau ca speologi activi si cu rezultate deosebite explorative. In fine, asta e filmuletzul si sportul meu initial, sa zic asa, la care sunt destul de bun as zice. E mai interesant, nu e un sport cu viteza mare de deplasare, ci conteaza mai mult cat de repede faci manevrele destul de incalcite de trecere a diferitelor obstacole pe coarda. Dar e nevoie si de forta si viteza. Mi se pare un sport destul de complex, e nevoie chiar si un pic de strategie. Dar sa las vorba si sa pun filmul:



Dupa faleza, am taiat-o la un alt alergat, impreuna cu Marian, dar de data asta aveam chef de mai mult. Si cum la amiaza se blocasera unii prin zapada spre cantonul Bratei, am zis sa o tai pana acolo. Am aproximat vreo 2 km de la tunel cand am ajuns la zapada. Tura pana la tunel are 3,6 km pe un sens, dar cu 250 m diferenta de nivel! Am mai adaugat 2 km si inca vreo 130 m, pentru un total de cam 11,5 km dus-intors. Asa arata unde ne-am oprit :)

Duminica am mers la aven, la Bratei, unde datorita faptului ca am fost multi, am coborat doar pana la platforma intermediara de la -30 m. Oricum, si asa, a durat destul de mult, dar deh, e stagiu de initiere si nu prea conteaza.

Am terminat ziua, ca de obicei, la restaurantul Viena de la Pucioasa unde, ca prin minune, portiile mici de saptamana trecuta au revenit la dimensiunea normala. Oare pentru ca era si patroana pe acolo? In fine, s-au terminat 2 weekend-uri de speologie (la faleza, e drept) de care imi era destul de dor si din care mi-am propus sa fac anul asta ceva mai multa. Sper sa ma tin de cuvant, cu atatea concursuri.

La Ratei

Weekendul acesta dupa o pauza de doi ani a fost primul modul din stagiul de la Ratei. Modulul al doilea urmeaza sa fie weekendul urmator. Cum nu am reusit sa plecam de dimineata, vineri la ora patru fix iesim pe poarta si mergem sa le recuperam pe Anca si pe Sasha. Acasa mai facem o oprire scurta sa luam restul bagajelor iar pentru mancare mai facem doua escale. In fine, reusim sa ne urnim pe la sase seara, dar parca toata lumea merge incet, se merge in coloana in afara localitatii asa ca abia pe la noua seara ajungem la Cerbu. Descarcam materialele si munitia si ne punem la povesti, in timp ce Horatiu merge sa tina lectia teoretica cursantilor. Dupa cateva beri, pe la 12 noaptea, ma lansez cu Ducu intr-o lectie scurta de istorie si niste versuri din Eminescu si dupa o incheiere glorioasa mergem la culcare.
A doua zi pe la sapte dimineata Radu da trezirea si dupa ce mai lenevesc un pic, imi tarasc picioarele pana in camera vecina unde oamenii se pregatesc sa mearga la faleza. Eu sunt in echipa care merge la aven, suntem vreo cinci oameni care mergem in Bratei. Recunosc ca vremea de afara nu ma imbie sa fac mare lucru, si ideea de a face TSA pe ploaie imi da fori. Da, stiu e speo, dar uite ca lenea incepe sa ma cuprinda si cum nu am mai fost de un an pe coarda ma gandesc sa incep cu o mica echipare la faleza.

Pe faleza foto: Anca Munteanu

La faleza incep cu lasatul corzilor jos dupa care continuu sa pun mana curenta de jos. Radu ma pune sa micsorez buclele nodurilor din amaraje si sa fac segmentele de maini curente mai mici asa ca am de lucru. Intre timp stagiarii isi vad de stagiu intre timp Andrei echipeaza si restul mainilor curente. Desigur prognoza ne urmareste, ploua in reprize de 15 minute cu pauza de 10. In fine, pe la doua o ploaie mai serioase ne trimite sa ne adapostim care pe unde poate. Pana la uma pe la doua jumate incepem sa ne urnim spre aven. Vin cu noi si Cristina si Anca, Anca nu stie sigur daca o sa coboare.
Dupa urcusul surt pana la aven incepem pregatirea echipamentului. Planul e sa echipez eu pana la platforma iar Andrei restul.

Incepem echiparea foto: Anca Munteanu

La parcurgere e Cristina, Silviu si Anca iar Octav ne supervizeaza cum echipam, el coboara doar pana la platforma. Incep echiparea. Ca de fiecare data inainte de a incepe sa echipez, dupa o pauza de TSA, imi simt gura uscata si ma incearca emotii. Dupa ce pun mana curenta cobor la prima platforma. Incepe sa ploua usor, eu continuu cu mana curenta pana ajung la primul Y. Dupa ce pun bucla care se potriveste cel mai bine cobor un pic si stiu ca urmeaza un spit pentru deviere. Ma uit peste tot si nu il vad, asa ca la sugestia lui Octav pun devierea dupa un bolovan. Merge destul de bine asa ca cobor si ajung la fractionarea dubla, dar cum un spit se misca decid sa echipez un singur spit. Echipez si urmatoarele fractionari si ajung la a doua paltforma si la capatul corzii. Il strig pe Andrei sa coboare sa continue echiparea.

Pe platforma foto: Anca Munteanu

La Y-ul mare ne mocaim un pic cam mult pana il echipam pentru ca eu stiam de anul trecut ca sunt trei spituri, Octav ne ajuta si pana la urma il facem din doua spituri. Andrei coboara si echipeaza si devierea si ultimul Y dupa care ne da liber. Dupa ce coboara Silviu si Cristina cobor si eu. Silviu urca primul din motive de frig, urmeaza Cristina si eu. Inainte sa urc aud niste zgomote venind dinspre tunel. Nu imi dau seama cine se poate plimba la ora asta prin tunel. Ulterior aflu ca Horatiu iesit la o tura de alergat a vrut sa isi faca simtita prezenta. Dupa ce termina de dezechipat, urca si Andrei astfel ca la opt seara ne regasim toti sus. Strangem echipamentul si coboram la masini. La noua seara ne intoarcem la cabana, asistam la lectiile teoretice si dupa ce mancam deschidem sesiunea de bancuri la care Ducu si Horatiu se descurca de exceptie. A doua zi e mai greu cu trezitul, vremea e dintre cele mai nasoale dar baietii de la stagiu pe la zece pleaca la faleza. Horatiu e hotarat sa mai alerge o tura inainte de faleza, eu prefer sa mai dorm. Dupa ce stam la cafele prelungite pana pe la 12, reusim sa ne urnim si noi si mergem la faleza. Pe la patru incepe dezechiparea asa ca impreuna cu Octav si Sasha ne alegem cate un traseu pe care il dezechipam. Dupa ce strangem tot calabalicul ne arhivam toti in masini si dupa o pauza de spalat corzi si echipament ne oprim in Pucioasa la carciuma pentru concluziile turei.

Focul Viu - 40 de ani de speologie

Anul acesta pe 19 mai Focul Viu a implinit 40 de ani asa ca am decis sa sarbatorim cum se cuvine marele eveniment. Am decis sa facem petrecerea in weekendul 19-20-21 iunie iar ca locatie am ales Cabana Caprioara de langa Ratei. Acum cinci ani ar fi trebuit sa apara cartea "Focul Viu 35 de ani". Din motive obiective, cartea nu a mai aparut asa ca momentul aparitiei a fost amanat pentru Focul Viu 40 de ani.

 La carte au muncit multi, atat cei care au scris articolele dar in special Radu Dumitru cel care a fost "creierul" si care s-a implicat cel mai mult in organizarea evenimentului. Desi se discutase cu cei de la Caprioara cu mult timp in urma despre faptul ca vrem sa organizam acolo FV40, cu cateva zile inainte suntem informati ca nu mai avem loc din cauza unor tabere de copii. Asa ca in ultimul moment Radu a gasit ca locatie cabana Cuibu Dorului de langa Sinaia.

FV 40 a inceput vineri la ora 10 la Facultatea de Geologie unde am fost onorati cu prezenta deosebita a domnului Marcian Bleahu. Mi-as fi dorit mult sa merg dar nu am reusit sa scap de pe "plantatie" asa ca in ciuda planurilor marete de a da o mana de ajutor la echiparea falezei si avenului Bratei am ajuns vineri seara impreuna cu Alex si Raluca. Marturisesc ca mi-a placut foarte mult cabana si cred ca a fost mult mai bine asa decat daca am fi ramas la Caprioara. Am fost destul de multi, in jur de 90 de oameni. 

Seara de vineri a inceput cu o proiectie de filme si poze, intre timp Martinez a deschis magazinul de suveniruri "Focul Viu" adica a aprins focul pentru gratar. Am stat pana pe la trei noaptea pentru ca sambata am zis sa prestez si eu pe faleza si in aven. Sambata dimineata dupa vreo trei cafele eram fresh. Am dat o mana de ajutor la bucatarie iar pe la 11 ne-am carat la faleza si aven .

                                             Fotografii: Alex Ion

 

Tinand cont ca afara era cald de nu puteai respira momentul coborarii in aven a fost cel mai placut. Dupa ce am iesit din aven am mers la faleza iar pe la opt ne-am carat la cabana sa continuam cheful.

Pe la zece seara a aparut si Horatiu la timp pentru a prinde tortul si momentul festiv. Am mai "luptat" si sambata pana la trei dupa care am mers la culcare asta pentru ca duminica aveam in plan sa dam o tura in Bucegi. Duminica dimineata pe la 11 ne-am carat noi2 si cu Alin la Padina, iar restul trupei au mers sa dezechipeze faleza si avenul. Seara ne-am reintalnit toti la carciuma din Pucioasa, am mai stat la un pahar de vorba iar pe la 12 noaptea am ajuns in Bucuresti. A fost extraordinar, dar fara implicarea lui Radu, a Raisei si a Ioanei nu stiu daca noi ceilalti ne-am fi descurcat. Ei au muncit cel mai mult dar pana la urma a iesit bine.

Pentru mine cel mai important lucru e ca am cunoscut OAMENII DE AUR ai FOCULUI VIU, membrii fondatori ai clubului care au muncit mult si au scris pagini importante in speologia romaneasca. Sunt oamenii in fata carora imi plec privirea pentru ca ei sunt cu adevarat FOCUL VIU. Pe langa ei noi suntem niste epigonii.

Din nou la Ratei

Weekendul asta am fost din nou la Ratei, de data asta a fost sambata faleza iar duminica avenul Bratei. Sambata tura a inceput clasic, eu si Radu am plecat sa echipam faleza. Am pus si un filmuletz sugestiv.

Restul zilei l-am petrecut pe faleza pana pe la sapte seara. Dupa care am strans tot si am mers la tabara, de data asta la Caprioara ca la Cerbul nu mai erau locuri.

Duminica dimineata au mai venit Razvan, Adina si Vali. Pe la unsprezece ne regaseam toti sus langa aven. Radu si Razvan au coborat sa echipeze. Echiparea a durat un pic mai mult pentru ca s-a mai batut un spit la primul Y. La ora doua dupa amiaza s-a inceput coborarea in aven. Eu am stat pe a doua platforma pentru a supraveghea incepatorii vreo cinci ore, adica pana pe la sapte seara. Asa ca pe sapte si jumatate am iesit la dezechipare ramanand Cata.

Am plecat destul de tarziu de la tabara, pe la zece si jumatate asa ca pe unu noaptea eram in Bucuresti.

La Ratei pe faleza

In weekend a fost tura Focul Viu la Ratei asa ca sambata dimineata m-am prezentat cu doi rucsaci la ora sapte dimineata pe Calea Grivitei de unde m-a recuperat Octav impreuna cu Radu, Roxana si Corina. Dupa ce am facut join cu celelalte masini si dupa cateva opriri pe drum pe la zece ne aflam la tabara Cerbu iar la unsprezece eram la faleza. Asa ca pentru inceput impreuna cu Octav am mers sus sa echipam faleza in timp ce Alex a plecat sa echipeze mana curenta de jos.

Dupa ce am echipat cateva trasee a fost randul celorlalti sa treaca la treaba.

Ziua am incheiat-o apoteotic cu gratar si bere dupa care o parte au plecat in Bucuresti. Restul am continuat distractia a doua zi la faleza.

Pe la sapte seara am terminat de strans corzile si tot echipamentul iar pe la opt seara ne regaseam (ca de obicei cand venim de la Ratei) la Restaurantul Viena din Pucioasa.

Am deschis sezonul la speo!!!!!

Pestera Ratei

Weekendul acesta a fost tura la Ratei, dar cum ne-am strans vreo treizeci si cinci de oameni a trebuit sa ne impartim in trei ture astfel incat eu si Horatiu am intrat in pestera duminica.

Ziua de sambata a inceput la ora sase dimineata la club, unde ne-am strans toti ca sa mergem in tura. Dupa cateva opriri pe drum, am ajuns la tabara Cerbul pe la unsprezece. Dupa formalitatile de cazare si dupa pauza de masa, prima echipa a pornit spre pestera. Din lipsa de imaginatie noi am mers in Busteni la o plimbare scurta asa ca pe la opt seara cand ne-am intors iesise prima echipa urmand ca pe la zece seara sa intre a doua echipa. Intre timp a inceput si cheful de sfarsit de an astfel ca am stat la bere si la povesti pana pe la unu noaptea. Duminica, dupa o plimbare de jumatate de ora, pe la unu ne aflam la intrarea in pestera.

Suntem toti dornici sa intram in pestera, e o pestera deoasebita. Aflu ca apa este mai mare decat de obicei asa ca imi iau ciorapi de neopren. Parcursul incepe cu galeria de incendiu astfel ca dupa primele stramtori intalnim raul subteran al carui curs il urmam in amonte.


Continuam pana la salita de popas unde luam o pauza si unde practic este punctul cheie al pesterii.
Fotografii: Anca Munteanu

De la confluenta seaca mergem pe galeria cu gururi, apoi revenim si continuam traseul clasic. Ajungem la portita de unde urmeaza un taras si o mica catzarare apoi ajungem in dreptul labirintului mare. Radu se hotaraste sa incerce o alta varianta asa ca mergem in sala titanilor si de aici ne intoarcem un pic pentru a gasi intrarea intr-o alta galerie, insa dupa ce incercam diferite variante fara succes hotaram sa ne intoarcem la marele labirint si sa continuam traseul clasic. Dupa labirint ajungem la razatoare apoi galeria cu argila iar de aici in galeria cu meandre.
Practic suntem aproape sa terminam circuitul, imediat ajungem la salita de popas unde ne oprim pentru o scurta pauza inainte de iesire. La sase iesim din pestera, afara este foarte frig. Dupa un mars fortat pana la masini si dupa o oprire la tabara sa ne luam bagajele, ne regrupam la restaurantul Vienna din Pucioasa pentru concluziile turei.

Avenul Neagu Valeanu

Weekendul trecut am fost in Minis cu trupa de la Focul Viu. Tura asta o astept de vreo patru ani, adica de cand m-am inscris la club. Auzisem eu multe despre avenul asta, ca s-a muncit mult la el, ca s-a pus mult suflet la explorarea lui, ca e o descoperire importanta a clubului Focul Viu, ca are o intrare deosebita adica e pentru din astia mai slabi, in fine eram super curioasa sa merg in tura. Asa ca anul asta am reusit sa il conving pe Radu sa facem tura.

Datorita intrarii deosebit de stramte s-a folosit (si se foloseste si acum) un sistem de scripeti prin care exploratorii sunt lasati "salam"in aven de catre colegii de la suprafata. Evident, la iesire se intampla acelasi lucru. Practic, nu poti folosi echipamentul TSA in intrare pentru ca nu il poti manevra. Trebuie sa stai cat mai drept, numai in pedala asteptand sa atingi pamantul.

Sa o luam sistematic.

INCEPUTUL:
Joi: Ora cinci si jumatate dimineata. Ma intalnesc in fata blocului cu Radu, Vica si sotia lui Dana cu care urma sa merg in tura. Cu restul trupei adica Andrei, Smaranda, Lucian si Tibi urma sa ne intalnim la Petrom V-ul de pe autostrada la ora 6. Pun bagajele - destul de multe, ca de obicei in ture speo - in masina si mergem spre Petrom V. Baietii ne suna ca mai dureaza pana ajung ca Tibi inca nu a sosit, asa ca ne luam cate o cafeluta si un sandvich. Intre timp apar si ei, mai stam un sfert de ora si ne imbarcam pentru un drum de vreo zece ore, ca trebuie sa ajungem in Poiana Liciovacea, undeva mai sus de Bozovici. Ajungem pe la 11 in Craiova, ne oprim la Metro sa mai facem cumparaturi. In Filiasi ne oprim in piata sa cumparam rosii, branza, Vica cumpara si un pepene verde de vreo noua kilograme, in fine intr-o ora si ceva terminam cu cumparaturile. Caldura ne toropeste pe toti, masina nu are aer conditionat ca e dacie combi. Ne urcam in masini si ne continuam drumul spre Drobeta Turnu Severin timp in care Radu imi povesteste despre cum era clubul acum unsprezece ani, istoria explorarii acestui aven, oamenii care au fost in Minis. Ascult fascinata si ma gandesc la toti acei oameni si la vremurile de atunci, ma gandesc la cat de motivati au fost sa lucreze intr-o zona foarte indepartata de Bucuresti si ma gandesc ca am avut noroc sa prind si eu o tura pe ultima suta de metri. Timpul trece destul de repede, pe la trei dupa amiaza ajungem in Bozovici unde ne oprim sa mai luam ceva de mancare. Ne continuam drumul pana ajungem la izbucul si cascada Bigar, unde facem o pauza scurta sa admiram peisajul superb si gunoaiele din parcul National Cheile Nerei. In fine mai mergem pe asfalt zece minute si facem stanga pe drumul forestier de vreo sapte kilometri pana in Poiana Liciovacea, destinatia noastra. Dupa vreo ora si jumatate ajungem in poiana, parcam masinile si incepem sa descarcam bagajele. Ne stabilim locul unde punem corturile, care e acelasi ca si in turele trecute. Se incropeste imediat tabara de baza avansata, formata din patru corturi si o vatra de foc, dupa care incepem sa ne organizam.

Foto: Radu, Vica, Dana si Andrei

Radu ne arata intrarea in aven si constat ca intr-adevar e destul de stramta.

Foto: Intrarea in aven si placa memoriala a lui Neagu Valeanu

Hotaram sa montam palanul si soneria cu care sunt avertizati cei de afara.

Foto: Radu echipand palanul

Intre timp asezam masa si ne infruptam copios, dupa care ne delectam cu pepenele cumparat de Vica. Cum se apropia seara am hotarat sa mergem sa vedem care sunt posibilitatile de apa in zona. Radu stia din anii trecuti ca este un rau in zona si chiar un izvor cu apa potabila. Numai ca din cauza secetei si raul si izvorul au secat asa ca singura posibilitate de a face rost de apa era sa luam din fantana de la cantonul forestier. Problema era ca aceasta apa nu este potabila, practic o puteam folosi doar la spalat, deci trebuia sa avem grija cum gestionam apa cu care venisem noi. Rezolvam si aceasta problema, si ne intoarcem in tabara unde incepem sa amenajam un foc, ca slava domnului padurea era aproape. Seara decurge intr-o nota optimista, stam la povesti si la bere pana pe la unu noaptea, dupa care mergem la culcare. Eu ma gandesc la ziua urmatoare cand urmeaza sa intru in aven, incep sa fac scenarii despre ce o sa vad acolo. Adorm si ma trezesc pe la noua dimineata dupa un somn profund si odihnitor. Ies din cort, ma uit la celelalte corturi dar nu da nimeni semn ca s-ar fi trezit. Asa ca ma plimb prin zona si astept sa apara oamenii. Incet incet se trezesc Andrei si Smaranda, apare si Vica cu Dana, Tibi, Lucian. Normal Radu inca doarme, doar asta este stilul lui, pe la unsprezece se trezeste si el. Asezam masa, stam la cafea si incepem sa facem planul de atac pentru ziua respectiva. In aven sunt doua puturi: putul noroios de patruzeci si cinci de metri si putul horn de vreo cincizeci de metri. Cele doua puturi au legatura printr-un taras intr-un noroi imens. Putul-horn mai are o zona de douazeci de metri unde nu a calcat nimeni. Se cheama putul-horn pentru ca initial cand a fost descoperit, baietii au ajuns la baza hornului iesind din tarasul respectiv dar nu stiau unde se iese din el si au inceput catararea lui. Dupa ce au catarat cam doua treimi au gasit intrarea de sus in put, care este mai sus de intrarea in putul noroios, dupa ce se urca un plan inclinat. Practic cele doua puturi pe o bucata destul de mare sunt paralele. In aceasta tura obiectivul principal era sa se echipeze conform TSA putul noroios si sa se faca jonctiunea cu coarda de escalada. Deci hotaram sa intru eu, Radu si Vica. Radu si Vica sa mearga la putul horn, sa echipeze conform TSA si Vica sa carteze bucata neexplorata iar eu sa echipez putul noroios pentru a fi parcurs a doua zi de Andrei, Tibi, Smaranda si Lucian. In plus am fi vrut sa facem si jonctiunea celor doua puturi. Radu face fisa de echipare de la putul noroios si imi da cateva explicatii teoretice. Incep sa imi pregatesc banana cu echipament si ma intreb daca o sa fiu capabila sa echipez corect, e prima mea echipare de cand am fost la Caput. Adica sa echipez singura singurica. Ne pregatim bananele cu corzi si echipament, in total patru banane, mie imi revine coarda de o suta douazeci si cinci de metri. Ma gandesc ca trebuie sa fie destul de tehnic putul daca mananca atata coarda. Arunc o ultima privire in poiana sa vad daca nu am uitat ceva, dupa care cobor cu ceilalti langa intrarea in aven. E in jur de doua ziua, poate un pic mai devreme. Primul intra Vica, nu reuseste din prima incercare. Il urca si iar il lasa in jos. In final dupa jumatate de ora reuseste si coboara. Trimitem bananele noastre, dupa care urmez eu. Emotii. E prima oara cand intru intr-un aven folosind un palan. Pun piciorul in pedala si imi dau drumul. Incet-incet ma lasa in jos, dupa ce trec de stramtoare imi dau baietii si casca si cobor pana la baza putului unde ma asteapta Vica. Ma uit in jur si ma gandesc: respir aer de Minis. Primul put are sapte metri. Urmeaza sa coboare si Radu. Intre timp eu si Vica ne punem hamurile si incep echiparea urmatorului put care are tot sapte metri. Montez doua placute cu verigi prin care trec urechile de la un nod iepure, dupa care urmeaza un Y format tot din doua placute cu nod iepure. Dupa care placuta cu veriga si bucla pentru deviere si cobor la baza putului. Baietii imi trimit bananele si in final coboara si ei. Incepe aventura. Fac cunostiinta cu corsetul de piatra, dupa care urmeza portiunea "La porci 1", adica un taras prin noroi unde incep sa imi reconsider parerea despre ce inseamna noroi intr-o pestera. Radu vrea sa filmeze, asa ca mie si lui Vica ne revin cate doua banane, sunt destul de grele si abia le tarasc dupa mine. Urmeaza toboganul care pare haios la coborare si care ne ajuta sa rostogolim bananele pana "La porci 2" unde noroiul este mult mai mare. Ajungem in salita cu nisip care pare mai prietenoasa si in care poti sa stai in picioare. Aici avem un mic ramonaj, dupa care incepe tarasul ce ne conduce la putul noroios. Tarasc bananele dupa mine si de la efort imi simt gatul uscat. Din fericire in scurt timp ajungem la primul put. Baietii imi arata primele spituri si imi dau cateva indicatii. Facem prima pauza scurta pentru rehidratare si o gura de ciocolata. Opresc banana cu coarda si echipament si urc cu ei sa vad intrarea in putul al doilea.

Foto: Eu si Vica langa intrarea in putul-horn

Hotaram sa ne strigam unii pe altii caci cele doua puturi comunica foarte bine. Ii las acolo si ma intorc singura la putul pe care trebuie sa il echipez. Cateva secunde evaluez situatia ma gandesc la ce am de facut si incropesc in graba un plan de bataie. Trebuie sa ma concentrez. E prima experienta de acest tip. Echipez singura. Fara sa imi dea cineva indicatii. Incep cu capul de put. Doua spituri principal si secundar si insurubez in ele doi clowni. Continui si mai pun o mana curenta tot cu clown dupa care vad doua spituri pentru prima fractionare. Ma uit si mi se pare ca nu e bine. Principalul e mai sus. Continui sa pun doi clowni si cobor pana la urmatoarea fractionare. Ma pregatesc sa o montez dar nu imi place ce am facut mai sus. Asa ca urc si refac echiparea. Scot clownii si pun un iepure. Pun si o caraba pentru lonjare si cobor. Ma uit in sus si sunt multumita. Trec la urmatoarea fractionare care merge repede. Urmeaza un Y pe care il fac tot din iepure cu urechile asimetrice. Las o caraba in iepure si continui sa cobor. Din cand in cand ii mai aud pe baieti si respir usurata. Ma uit pe fisa de echipare si urmeaza o deviere pe un amaraj natural. Incerc din priviri sa gasesc clepsidra dar nu am noroc asa ca mai cobor un pic. Urmeaza o stramtoare iar coarda incepe sa frece si mi se pare ca gasesc un amaraj bun. Pun bucla cu caraba bucuroasa ca am gasit ce trebuia si citesc pe fisa de echipare ca urmeaza trei maini curente care incep cu un natural, apoi piton si spit. Baietii ma striga ca mai au un pic si fac jonctionarea cu coarda de escalada. Ma uit in jur si nu gasesc naturalul in schimb vad pitonul si spitul asa ca ii dau inainte cu echiparea si trec de mainile curente. Urmeaza cinci fractionari pe spituri la care ma descurc onorabil si cobor. Baietii ma striga din cand in cand sa se asigure ca sunt ok. Fisa imi spune ca urmeaza doua fractionari pe naturale. Incep sa cobor uitandu-ma dupa primul amaraj natural. Nu il gasesc si continui sa cobor. Cobor destul de mult. Coarda incepe sa frece si imi dau seama ca nu e bine. Urc inapoi si studiez posibilitatile. Pana la urma vad pe partea stanga un amaraj natural care mi se pare rezistent. Il verific si pare ok. Pun o bucla si o caraba si mai cobor un pic. Gasesc si al doilea amaraj natural unde trebuie sa echipez cu bucla de coarda si montez urmatoarea fractionare. Totusi sub caraba coarda freaca dar nu am idee ce sa fac asa ca mai cobor un pic. Incep sa imi treaca ganduri sumbre si ma gandesc ca daca mi se intampla ceva nu ma aude nimeni. Am un moment de ezitare si vreau sa urc pana sus si sa ii astept. Mai am totusi un pic si ajung la capat. Nu pot sa renunt acum. Indepartez gandurile negre, respir de cateva ori si continui cu echiparea. Mai urmeaza trei fractionari pe spituri si un tobogan pe care trebuie lasata coarda. Cobor toboganul. Il strig pe Radu si ii spun unde am ajuns. Imi zice sa cobor, sa trec de taras si sa merg la baza hornului. Intru in taras si mi se pare ca sunt la limita. La un moment dat chiar mi se pare ca m-am blocat. Il strig din nou pe Radu si ii spun. Imi zice sa continui si sa merg la baza hornului. Noroc ca se termina repede si ajung la baza hornului. Aici am parte de o surpriza, ceva de genul: "Bine ati venit in Minis". Baza hornului este de maxim doi metri patrati cu noroi pana la genunchi si cu trei folii de supravietuire ramase de la escalada. Il strig pe Radu si ii spun ca am ajuns. Ma intreaba daca am vazut coarda de escalada si dupa ce raspund pozitiv imi spune sa stau acolo si sa ii astept. Din cand in cand sting lumina de la casca sa vad daca se zareste lumina de la ei. Nu se vede nimic, e intuneric bezna. Mai aud din cand in cand zgomote semn ca Radu curata putul inainte sa echipeze. Nu imi dau seama cat timp trece, ma simt in afara lui si ma incearca si o senzatie de frig. Vreau sa ma misc dar nu am cum, picioarele sunt intepenite in noroi. Ma gandesc la baietii care au facut escalada si la cat de motivati au fost. Au muncit mult, au stat multe zeci de ore in frig. Il strig pe Radu si ii spun ca mi s-a facut frig. Imi spune ca nu mai au echipament sa coboare si ca cel mai bine e sa urc pe unde am echipat, urca si ei si ne intalnim sus. Incep din nou sa ma tarasc prin pasajul plin cu noroi si ajung la tobogan. Urc pe coarda destul de greoi pentru ca picioarele imi aluneca in toate partile. Pana la urma ajung la prima fractionare si incep sa urc destul de repede sa ma mai incalzesc. Nu stiu cat timp trece pana ajung sus, dar la iesire il aud pe Vica ce tocmai urcase putul. Urc la el si il asteptam pe Radu care se chinuie printr-un taras in forma de S. Dupa vreo zece minute apare si Radu. Facem o pauza de ciocolata si apa timp in care schimbam impresii mai ales din partea mea iar baietii imi povestesc ce au facut. Le povestesc si eu ce am facut si hotaram sa iesim afara ca ne luase pe toti frigul. Refacem drumul invers, ajungem la corsetul de piatra care mi se pare mult mai greu la urcare, urcam putul de sapte metri si ajungem la baza putului final. Tragem de clopotel si dupa un timp ne raspunde Andrei semn ca putem iesi. Urca primul Vica dar nu are noroc din prima, se chinuie aproape de iesire, se enerveaza si coboara inapoi ca sa se mai odihneasca. Urc eu destul de usor dar totusi cu emotii. Afara e noapte, aflu ca e aproape miezul noptii si ma intreb cum au trecut zece ore. Iese Radu si in final iese si Vica dupa multe eforturi. La iesire ne asteapta Andrei cu Smaranda si aflam ca ceilalti doi impreuna cu Dana au plecat sa se plimbe si nu au mai aparut. Incepem sa ne ingrijoram ca ei nu stiu zona si ne gandim ca sigur s-au ratacit(lucru confirmat mai tarziu de ei). Ne tragem sufletul un sfert de ora iar Radu, Vica si Andrei se urca in masina si pleaca sa ii caute. Eu raman cu Smaranda in tabara, aprind focul si dupa ce fac o supa incep sa ma incalzesc. E o senzatie placuta, sunt multumita de ce am facut, am sentimentul lucrului implinit. Intre timp incepe sa ploua, la inceput mai putin, apoi din ce in ce mai tare, incepe sa tune si sa fulgere si de frica ma duc in masina unde ma asez confortabil intr-un sac de dormit si ascult cum ploua. Urca si Smaranda in masina si ne gandim la ceilalti pe unde or fi si ce s-o fi intamplat. Adorm fara sa imi dau seama si dupa vreo doua ore apar Lucian si Tibi uzi leaorca, ne spun ca s-au intalnit cu ceilalti, ca Dana e la adapost. Prin vis vad ca apare si Andrei care ne spune ca toata lumea e ok, iar Radu si Vica au mers sa o recupereze pe Dana. Adorm din nou pana pe la cinci dimineata, ma simt amortita si imi simt genunchii intepeniti. Ma uit afara si vad ca ploaia s-a oprit asa ca cobor si ma duc in cort sa ma intind putin. Radu si Vica inca nu aparusera, ma intreb pe unde or fi si dupa vreo doua ore aud ca se intorc. Ma trezesc, ma uit la ceas si vad ca e noua. Ies din cort si ma uit afara, ii vad pe Lucian si pe Radu ca dorm in saci pe izolire. Peste tot este echipament insirat si evident ud de la ploaie, singura varianta sa imi usuc salopeta e sa incerc sa aprind focul. Ma chinui destul de mult sa il aprind ca lemnele sunt ude. In final reusesc si improvizez un suport pe care pun salopeta la uscat. Trec cateva ore si se trezesc si ceilalti, adica in jur de ora doua. Incepem sa socializam unii cu altii, baietii ne povestesc pataniile lor, noi le povestim ce am facut in aven si ne gandim la planul de bataie. Vica nu reusise sa carteze in prima zi asa ca acum trebuia sa intru cu el sa termine de cartat si sa dezechipez putul. Iar Radu urma sa intre cu Lucian si Smaranda sa parcurga putul noroios. Ma echipez cu Vica, intram in aven in jur de ora sase, de data asta e mai simplu ca avem doar o banana, grabim pasul si ajungem repede la put. Facem o pauza scurta dupa care coboram. Dupa primii metri urmeaza un taras care pare usor la coborare pe care e pus o mana curenta, dupa care o fractionare si dupa aceea o fractionare dubla. Cobor trei fractionari cu noroiul pana la gat si ajung la locul unde sunt jonctionate corzile. Vica ramane sa carteze iar eu continui sa cobor. De la jonctiune cobor trei fractionari pe coarda veche, care e de 11 si e plina de noroi. O manevrez cu greu, practic abia o trec prin coborator. O trec peste umar si mi se pare ca merge mai usor. Dupa cele trei fractionari ajung la regruparea unu de la escalada unde gasesc banana atarnata si incep sa dezechipez. Trebuie sa urc tot pe coarda veche si sa dezechipez coarda noua. Ma chinui destul de mult, ca sunt intr-o diaclaza si banana pare sa faca ce vrea ea. La urmatoarele fractionari Vica ma ajuta si imi trage banana cu coarda. Il auzim si pe Radu care intrase cu Smaranda si Lucian. Incet incet inaintez si din cand in cand il ajut pe Vica la cartare. Trec de jonctiune si trec pe coarda noua. Parca merge mai repede dezechiparea. Vica ajunge primul pe taras si ii dau banana pe care o trage cu greu dupa el. Ma tarasc prin S-ul plin cu noroi cu mainile pe tavan si gasesc niste prize la piciorul drept destul de bune. Ajung la capul de put pe care il dezechipez si iesim amandoi bucurosi ca am terminat treaba. Luam o pauza mica si hotaram sa mergem la intrarea in putul noroios sa vedem ce face Radu. Il strigam si ne spune ca urca cu ceilalti doi si ca mai au putin. In vreo douazeci de minute apare si Radu. Ii povestim ce am facut si asteptam sa apara si ceilalti. Radu ne spune ca din cauza soarelui puternic din ultimele zile nu se simte bine asa ca randamentul lui e la jumatate. Luam decizia sa iasa Vica cu ceilalti doi afara, eu sa dezechipez si putul noroios iar Radu sa ma astepte si sa iesim impreuna. Dupa ce urca si Lucian cobor in viteza pana la ultima fractionare si incep dezechiparea. Merge bine la inceput, trec de primele fractionari, ajung la naturale pe care le dezechipez repede. Ma chinui la urmatoarea fractionare, totul e alunecos iar picioarele parca nu ma asculta. Banana ma trage intr-o stramtoare dar reusesc sa ajung la amaraj pe care il dezechipez, ii dau inainte si incerc sa trag tare. Ajung la mainile curente, dezechipez si devierea, il strig pe Radu sa ma asigur ca e ok. Coarda e plina de noroi iar banana din ce in mai grea, fiecare pas in sus e un efort si aproape ca din cauza greutatii hamul se lasa in jos. Mai urc si ajung la Y, il vad pe Radu care era bagat in sacul de bivuac.

Foto: Eu dezechipand putul noroios

Ajung la ultima fractionare si il rog pe Radu sa ma ajute cu banana. Dezechipam si ultimele amaraje si incepem sa mergem spre iesire. Ne chinuim ingrozitor cu banana, mai ales la corsetul de piatra. Urcam si ultimul put si tragem de clopotel. Iesim afara la ora doua noaptea. Ne asteapta foc si supa calda. Dupa cateva guri de supa imi revin iar Radu se apuca sa gateasca piure de cartofi cu carne. Bem niste beri sa sarbatorim tura si stam la povesti pana pe la cinci dimineata. Reusesc sa dorm patru ore iar pe la noua dimineata incepem sa strangem tabara.

SFARSITUL:
Duminica:
In jurul pranzului plecam iar dupa ce spalam corzile in Bozovici ne oprim in Herculane sa mancam ceva. Aici suntem serviti prost contra unei sume mari, dar asta este situatia. Ne continuam drumul spre Bucuresti, eu sunt cu gandurile mele, ma gandesc la tura ce tocmai s-a incheiat si ma felicit inca o data ca am ales sa merg. Pe la unu noaptea ajung acasa unde ii povestesc lui Horatiu toata tarasenia.

Stagiul de initiere in speologie de la Ratei

In weekendul 11-13 aprilie am fost la Ratei, la stagiul de initiere in speologie organizat de clubul de speologie Focul Viu. De fapt acesta a fost al doilea weekend, primul fiind in perioda 4-6 aprilie. Baietii de la club impreuna cu stagiarii au plecat de vineri dimineata, noi astia cu servici ( respectiv eu,Horatiu si Sasha) am ajuns pe la 11 seara dupa ce desigur am dat cu nasul pe la restaurantul preferat din Pucioasa. Sambata o echipa de stagiari impreuna cu Radu si Octav au mers in pestera Ratei, cealalta echipa a ramas la faleza unde am prestat si eu cu Sasha- Horatiu fiind cadru. Toate bune si frumoase, vremea buna, baietii se miscau bine pe faleza. Spre final am facut si un mic concurs pe faleza castigat de Horatiu, dar nu se pune ca el e cadru. A doua zi am intrat in pestera Ratei impreuna cu Radu si cu echipa de faleza. Mi-a placut mult, mai ales ca asteptam de vreo 3 ani sa revad pestera. Pe la 6 am iesit din pestera, am mers la Cerbu sa ne strangem bagajele si evident schimb de impresii intre. stagiari, cadre, etc. Pe la orele 8, am mers cu totii la acelasi restaurant foarte drag noua din Pucioasa unde am prestat pana pe la 10 seara. Orele fiind intarziate ne-am intors la campie, adica in Bucuresti ca deh asta este trebuie sa muncim.