Maratonul de la Medias

Sambata am deschis anul competitional prin participarea extraordinara a mea si a lui Horatiu la maratonul de mountain bike de la Medias. Horatiu a inceput weekendul mai devreme, adica de miercuri seara cand a plecat spre Cluj. Planul era ca joi si vineri sa dea niste ture cu bicla inainte de concurs iar vineri sa vina la Medias, iar eu urma sa vin vineri seara la Medias cu baietii din Bucuresti. Asa ca vineri am plecat din Bucuresti pe la patru si jumatate ca sa ajungem devreme in Medias, eventual sa avem timp sa ne si inscriem. Dar de la iesirea de pe autostrada si pana la iesirea din Pitesti am facut o ora si jumatate plus cat am stat la cele doua semafoare de pe Valea Oltului am ajuns in Medias pe la 12 noaptea, adica am facut 300 km in 7 ore. In fine pe la 12 noaptea ne-am cazat, pe la doua noaptea a aparut si cealalta masina din Bucuresti, per ansamblu am avut o zi frumoasa si o noapte pe masura. Sambata pe la 8 dimineata am mers sa ne inscriem si sa halim ceva inainte de concurs. Eu m-am inscris la proba scurta de 45km, Horatiu s-a inscris la cea de 80km. Anul asta au fost mai multi participanti decat anii trecuti, la start erau 210 oameni.
La 10:30 s-a dat start-ul la a 4-a editie a maratonului de la Medias si ca de fiecare data inainte de start am avut emotii ca nu stiam in ce forma o sa fiu. Traseul il stiam, ca mai fusesem cu 2 ani in urma, dar de fiecare data ma duc cu placere la acest concurs ca mi se pare cel mai bine organizat concurs de mtb de la noi. Punctele de alimentare sunt suficiente si bine puse la punct. De asemenea sunt echipe de suport care te recupereaza in caz de abandon. Eu am terminat traseul cam in cinci ore, Horatiu a venit aproximativ dupa opt ore adica pe la sase si jumatate. Pe la opt seara am plecat spre Cluj unde am stat pana duminica. Per ansamblu a fost un weekend frumos, urmatorul maraton e in cinci iulie la Sf. Gheorghe.

Pauza tehnica:



O imagine capturata intr-o pauza de pedalat:

Valea Malaiesti si Valea Doftanei

Weekendul asta s-a lasat cu doua vai si o nunta adica Valea Malaiesti cu schiurile, Valea Doftanei pe bicicleta si nunta lui Alex de la club. Tinand cont ca weekendul trecut am muncit doua zile si nu am plecat nicaieri, am zis ca weekendul asta trebuie sa facem ceva maret. Si m-am gandit sambata sa mergem pe Valea Malaiesti sa coboram hornul mare pe schiuri si pentru duminica planuisem sa mergem pe valea Bucsoiului la coltzari. Sambata dimineata pe la 6:40 ne-a cules Adi din fata blocului si pentru inceput am facut o pauza scurta de cafea la Mc Donalds-ul din Otopeni. Desi as fi vrut sa dorm un pic pe drum, Adi a reusit sa imi tina atentia treaza ca vorba aia cand vezi ca se merge cu 170km/ora nu prea iti vine sa stai linistit. La un moment dat la o depasire periculoasa chiar ne aflam fatza in fatza cu cineva de pe contra sens. In fine, una peste pe la ora 9 eram la cabina sanatosi si voiosi, iar dupa ce am asteptat vreo doua cabine la 10 eram sus in platou.

Spre Omu:






Pana la Omu am mers destul de bine, la 12 eram deja la cabana. Am fost surprinsa sa constat cat de mult s-a topit zapada, in prima caldare a morarului mai erau cateva petece de zapada. La Omu am facut pauza de ciorbica, ceiutz, am mai povestit una alta iar pe la 1 si jumate ne-am carat spre Malaiesti.

Baietii in fata cabanei:



La doua eram la intrarea pe hornul mare. Chiar la intrare era un pic ingust si erau si cateva rimaye. Asa ca dupa ce am analizat posibilitatile de coborare am decis sa cobor pe coltzari eu si baietii sa coboare pe schiuri. Prima bucata au coborat-o in derapaj, ca era cam ingust, dar dupa 50m hornul s-a mai deschis si au mai prins si ei curaj. Partea proasta era ca pe horn cazusera pietre, unele destul de mari asa ca la fiecare viraj trebuiau sa aiba grija.









Eu eram cu aplauzele, ca vorba aia pe coltzari nu aveam nici o problema.



Dupa ce am coborat hornul, am pus si eu schiurile ca daca tot le-am carat atatea ore, am zis sa dau si eu cateva viraje. Si uite asa am schiat printre flori pana pe platul dinaintea cabanei. E drept ca nu era decat o limba de zapada, dar sa schiezi in 7 iunie eu zic ca e o treaba adevarata.

Valea Malaiesti:



Dupa ce s-a terminat zapada ne-am pus schiurile pe rucsaci si am inceput sa o dam la vale pe Tache Ionescu. Pe la 6 eram la Gura Diham de unde am luat un taxi pana la cabina unde aveam masina. Drumul pana la Bucuresti a fost scurt, adica Adi ne-a aratat inca o data virtuozitatile lui de sofer. Pe la 9 seara am ajuns in Bucuresti iar la 10 ne faceam intrarea in hotelul restaurant unde era nunta lui Alex. La nunta ne-am destrabalat pana pe la 3 noaptea, dupa care ne-am carat acasa ca in naivitatea mea speram sa ne trezim macar pe la 8 sa mai facem ceva si duminica. Numai ca duminica ne-am trezit pe la 11 si cum nu prea mai era timp de mare lucru am zis ca dam o tura scurta pe Valea Doftanei cu bicicletele.
Pana in noiembrie am pus in cui schiurile, probabil saptamana viitoare o sa pun in cui si coltzarii.


Horatiu inainte de tura de bicla:

O tura fulger cu bicla in Crai

Sambata, la repezeala, am zis sa dau o tura cu bicla pe undeva. Am ajuns in Piatra Craiului. In trei, am pornit pe traseul "clasic" Zarnesi - Prapastii - Table - Brusturet - Dambovicioara - Ciocanu - Sirnea - Pestera - Magura - Zarnesti, cam 40 de km, 99% off-road, din care cel putin 5 km tehnici si 15 km urcare dificila.

Tura a decurs cu un singur incident, Genubah a cazut la Dambovicioara. A acuzat tot drumul dureri la umar. Concluzia: fractura. In plus, casca un pic deformata. Noroc ca era...

In rest totul a decurs normal, au aparut cainii in Vladusca, s-a umplut Ciocanu si Sirnea de pensiuni, unele frumoase, altele hidoase, oricum nu mai e zona izolata care era pe vremuri. Am reusit sa fac toata coborarea pe bolovani din Sirnea spre Pestera si ultimele doua treimi din urcarea spre Pestera pe bicicleta, ceea ce mi se pare super. In plus, nu a fost noroi.

Per total, o tura simpatica, unul din traseele de jumatate de zi preferate

(Probabil) ultimul schi de sezonul asta - Ecoul Malinului + o valea Cerbului

A mai trecut un weekend, dar unul mai special. Utlimul de schi pe anul asta. Cu tristetea ca nu voi mai aluneca in liniste printre peretii de stanca pentru cateva luni de zile, dar cu bucuria si amintirile unui sezon deosebit de frumos, un sezon in care am trecut bariera spre schiul adevarat, schiul pe munte.

Sambata mi-am indeplinit un vis de cativa ani: Ecoul Malinului. Un concurs la care priveam de mult cu admiratie si respect, dar si cu frica. Acum am stiut ca pot, dar parca un pic din emotiile anilor trecuti, cand eram macinat de dorinta, m-a urmat si acum pana in momentul in care am auzit pe cineva strigand: numarul 24 pleaca in 45 de secunde...

Am mai fost pe Malin, dar nu era acelasi lucru. Sute de ochi care te privesc, o ceata deasa cara a acoperit valea chiar inaite sa urmez eu, Fane care s-a imprastiat cu cateva minute inainte...

Oricum, prima data fiind, am ales cea mai simpla intrare. Poate si din respect, pentru cei care fac asta de ani de zile. Parca nu simteam ca e locul meu printre ei, pe culoarul care iti da din start 30 de puncte in plus...

Am pornit, zapada era superba, dar pe la jumatatea traseului, la intrare in canion, am descoperit ca nu e asa usor sa dai o vale fara oprire, picioarele au inceput sa ma lase. Cu dorinta de a nu ceda si a nu ma opri de loc, m-am mai relaxat pe cate un derapaj si am ajuns jos terminat, dar fericit. Astept sa vad si timpul, ma gandesc ca ar fi fost mai bine sa nu fie ceata, sa ma fi antrenat mai mult, dar asta e. Muntele de-abia si-a deschis portile pentru mine, mai am timp destul sa ajung asa cum imi doresc. Acum 4 ani cand invatam plugul pe la Straja oricum nu imi inchipuiam ca schiul o sa ajunga o pasiune arzatoare iar abrupturile Bucegilor locul meu de suflet...

Dar destul cu sentimentalismele, iata si cateva poze:

Andrea si nea Gigi la urcare spre Costila





Concurentii gata sa isi dea drumul pe culoarul bine punctat:



Locul cu ghinion, unde au fost cateva cazaturi urate:



Andrea



Gore



O vedere fumoasa cu Malinul de la Gura Diham, tot ce se vede este exact traseul de concurs:



La premiere, din trupa noastra vesela am avut placuta surpriza de a auzi numele Cristinei pe locul I la snowboard fete - felicitari.

Duminica ne-am adunat o trupa hotarata sa dam o coborare pe Malaiesti, cu planuri mari, sa coboram si sa urcam Ialomita si Gaura. Din pacate, am plecat tarziu si la Cerdac vremea buna s-a stricat brusc, a venit o ceata groasa si a inceput ploaia. Am preferat sa schiem cat inca era vizibilitate, asa ca am hotarat sa mai dam (pentru a cata oara) un Cerb. Totusi, am plecat dintr-un horn interesant, de la intrarea pe traseul de iarna din Cerdac. Zapada uda dar super. S-a coborat pana aproape de poiana Priponului, mai putin ultimul canion unde zapada era cu mult pamant si pietre. Un final frumos al unui sezon minunat.

Poze de pe Cerb de duminica:

Balaurind pe valea Bucsoiului si pe Balaur

Ieri am fost pe valea Bucsoiului, o vale foarte frumoasa si pe care vroiam de mult sa merg(lucru nerelevant pana la urma deoarece eu vreau sa merg pe toate vaile, mai putin albisoarele si blidul uriasilor care ma cam sperie momentan). Initial in tura am decis sa merg cu Corina deoarece toti ceilalti erau ocupati, pana la urma duminica la Gura Diham eram urmatorii: Radu,Corina,Cristina,Cristi, Tudorica - zis si inima de leu - si subsemnata. Traseul stabilit initial era urcare pe valea Bucsoiului si coborare pe Valea Morarului. Asa ca am inceput cu binecunoscuta urcare spre Poiana Izvoarelor unde s-a facut si un mic popas, dupa care juma' de ora pana la intrarea pe vale. Pe vale zapada era destul de multa, coltzarii i-am pus chiar de la inceput. Vremea se arata buna, ba chiar la inceput as zice ca imi parea rau ca nu aveam crema de soare. Radu mi-a aratat Valcelul Portitelor si valcelul Grohotisului pe care ar vrea sa mearga in viitorul apropiat. Frumoase, ce sa zic, vorba lu' Chelu - valcelele astea stau in picioare. Am mers noi pret de vreo 50 minute pana la prima oprire unde am mancat, Radu si Cristi s-au catzarat pe un fel de turn, s-au facut poze, chestii obisnuite care se fac in ture. Dupa care ne-am continuat urcusul. Pe vale zapada era excelenta, toate saritorile erau acoperite. Chiar la iesirea de pe vale a inceput sa se lase ceata, ba chiar ne amenintau si cativa stropi de ploaie. Cum valea Morarului parea totusi un pic prea departe, decizia baietilor a fost sa o dam pe balaur la vale. Frumos indemn, mai ales ca eu ramasesem cu niste senzatii ciudate de la ultima tura pe balaur. Una peste alta nu mi s-a mai parut nimic nasol la aceasta creasta, ba as putea zice ca a durat putin coborarea. Dupa ce am ocolit un horn prin stanga, pe o fata de iarba+stanca baietii au zis ca nu are rost sa coboram pe timbal si sa ne dam pe un valcel ca ajungem tot pe tache, dar un pic mai jos de intrarea pe vale. Dupa un traverseu pe o fata de stanca unde am dat cu rockul si cu pioletul in tot ce am nimerit am inceput coborarea pe zapada (doamne ce bun e pioletul. Nu stiu cine l-a inventat dar ii multumesc din suflet). Radu si Cristina asteptau sa coboram, Cristi era mult mai jos. Asa ca am coborat pana la el. Cu inima stransa sa nu ma intalnesc cu parosul prin marea de jnepenis, am inceput sa il strig de mama focului. Cristi gasise drumul printr-o vegetatie abundenta si urca spre noi. Dar surpriza emisiunii nu a intarziat sa apara. In scurt timp a inceput sa ploua torential, de ziceai ca e rupere de nori. Asa ca am stat cu el sub folie pana au aparut fetele. Ultima parte a coborarii a fost printr-un hatas de jnepeni si vegetatie de iti era mai mare dragul. La cabana Poiana Izvoarelor ne-am oprit sa luam o pauza de ceai si sa ne mai tragem un pic sufletul. Iar de aici la Gura Diham. Vedeta acestei ture a fost clar Tudorica, iar eu ma declar fan total. Drumul pana la Bucuresti a trecut pe la restaurantul Riviera din Sinaia, unde a venit si Horatiu proaspat participant al concursului Ecoul Malinului.

La inceputul vaii:



Cele doua fire:



Drumul e lung:



And finally:

Padina lui Calinet si Valea Coltilor

Weekendul asta pot spune ca am debutat mai serios in mersul pe vai, mai ales ca am facut 3 vai deosebite. Planul pentru sambata era sa urcam pe Padina lui Calinet iar pentru duminica urma sa stabilim sambata seara. Pentru Horatiu weekendul a inceput un pic mai devreme, asta pentru ca a plecat de vineri sa coboare pe schiuri cu Bubulu pe Valea Alba sau Vale Blanche cum imi place mie sa ii spun. The rest of the team am plecat vineri dupa amiaza adica eu,Radu,Corina si Adrian. Cristi era deja la Bran de vineri seara iar Kitty si Paul - pe numele lui de scena Chelu - au ajuns sambata dimineata. Deci vineri seara ma debarca Radu la Petrom-ul din Predeal de unde ma culege Horatiu care se intorcea cu Bubulu din Brasov. Sambata urma sa ne intalnim cu totii la Plaiul Foii la ora 9:30. Seara de vineri a fost una educativa, la un paharel de uzo Bubulu ne-a pus niste filme cu Costila si filmul cu coborarea pe Blid care impresioneaza mai ales din cauza unghiului din care a fost filmat. Sambata dimineata am plecat cu Horatiu spre Plaiul Foii, nu inainte de a ne opri la Petrom V sa mancam ceva. Asa ca pe la 9:30 toata lumea era prezenta in formula: Radu, Adrian,Cristi,Corina,Kitty, Paul,Roxana si Horatiu. Desigur prezenta exotica a lui Chelu a inviorat un pic atmosfera, el fiind de altfel protagonistul mishto-urilor si bascaliei pe care am facut-o toata ziua. Tura a inceput firesc adica pe la 10 am inceput sa urcam spre Cabana Ascunsa, prima oprire fiind chiar in saua de unde se face dreapta spre scara de fier. Dupa ce am coborat scara de fier, ne-am echipat pentru a urca pe vale. Desi la inceput vremea a fost buna, dupa ce am mers cam 2/3 din vale a inceput sa ne ameninte cu cateva tunete iar la iesirea in creasta ploua deja serios. Aproximativ in jur de 3 eram la Ascutit, unde am facut o pauza mai mare in speranta ca se mai opreste ploaia. Cum ploaia nu dadea semne ca se opreste pe la 4 am plecat de la Ascutit sa coboram pe braul Cioranga. Din cauza faptului ca mai erau zone cu gheata, stanca era uda de la ploaie si mai ales din cauza ca am abordat gresit traseul, coborarea pana in poteca a durat un pic mai mult pentru mine si Horatiu. Pe principiul "frate se rup prizele cu mine" ne-a luat cam o ora pana am coborat prima suta de metri pana in poteca. De asemenea coborarea a fost impanata cu expresii de genul "daca scap de aici nu mai mor niciodata", " nu vreau sa imi las oasele pe aici" sau " jur ca nu mai cobor niciodata din Piatra Craiului pe ploaie", formulari pe care le-am auzit la fiecare 20 secunde. Dupa ce ne-am vazut in poteca treaba a mers mai bine, dar totusi cu un mic stres pentru ca erau zone cu zapada iar noi nu ne-am mai pus coltzarii conform unui alt principiu "las' ca merge si asa'". Eu si Horatiu am tinut coada plutonului,taras grapis am ajuns si la Cabana Ascunsa unde Horatiu s-a prabusit, si-a aruncat rucsacul si si-a exprimat bucuria printr-o expresie plastica pe care imi este greu sa o redau dar care exprima perfect trairile din ziua respectiva. Dupa asta a urmat coborarea printr-un horn nisipos si foarte friabil, izvorul lui Orlovschi iar pe la 9 seara eram la masini. Kitty si Paul s-au intors la Bucuresti, restul echipei a mers la casa lui Radu de la Predelutz unde ne astepta o super masa copioasa. Dupa o discutie cu Bubulu care ne-a zis ca pe Valea Coltilor e super zapada de coltzari, planul pentru duminica a fost conturat: urcare pe valea Coltilor si coborare pe valea Galbinelelor. Duminica Horatiu s-a dus sa mai schieze pe Alba, asa ca echipa de coltzari a fost diminuata. Prin urmare: Radu,Adrian,Cristi,eu si Corina am plecat duminica pe la 10 pe traseu. Dupa urcarea pe Valcelul din Poienita, am coborat pe Hornul Pamantos iar la intrarea pe Valea Coltilor ne-am acordat un mic ragaz sa ne echipam. Zapada parea intr-adevar foarte buna, pe alocuri in dreptul saritorilor mai era cate un bolovan descoperit. Valea Coltilor mi-a depasit asteptarile, urcusul fiind sustinut pana am ajuns in strunga Coltilor. Cand am ajuns in strunga, mi s-a taiat respiratia. Hornul Coamei si peretele Galbinelelor cu traseele celebre nu te pot lasa indiferent. De altfel perspectiva este mult diferita decat de la baza peretelui. Din strunga Coltilor am coborat pana am ajuns la hornul de unde se coboara in firul principal al vaii Galbinele. Pe horn am facut un mic rapel pana am ajuns in firul vaii. Iar de aici in jumatate de ora eram la refugiul Costila. Eu si Cristi am inceput sa coboram, ceilalti oprindu-se la refugiu pentru pauza de masa. Pe drum a inceput si ploaia, adica a inceput o torentiala care in 15 minute ne-a udat pana la piele. Pe la 4 ne-am intalnit si cu Horatiu care terminase tura de schi si impreuna am mers la binecunoscuta carciuma din Sinaia unde am savurat masa si o bere (eu ) si cate o cola baietii. Drumul spre Bucuresti a fost lung, asta datorita faptului ca se mergea bara la bara de la intrarea in Saftica.

Scara de fier:

















Valea Coltilor:







Hornul Coamei:



Galbinele: