Jnepening de inalta clasa: Calimanii la o zi lumina

Un obiectiv al nostru de mult vizat dar indepartat a fost Calimanii. Asa ca era normal sa se materializeze intr-un concediu. Si daca tot suntem asa pusi pe fuga (la propriu) in ultima vreme, ne-am gandit sa fie si la o zi. Din pacate, situatia pe teren nu este prea roza, asa ca o sa incerc sa detaliez mai bine tura, poate-o fi de folos cuiva.

Ne-am gandit sa plecam din Gura Haitii, la o tura de o zi lumina, sa vedem ce se poate face. Pentru cazare, am apelat la Pensiunea Poarta Calimanilor pe care o si recomandam cu caldura tuturor celor interesati de o cazare in zona. Camere bune la un pret mic, plus o masa adevarata traditionala, cu produse naturale, pe care nu o uiti repede.

Traseul ales a fost: urcare pe punct albastru din Gura Haitii in stanga, spre Calimanul Cerbului, apoi pe punct rosu pana pe Retitis, banda rosie pe Pietrosul Calimanului si coborare apoi pe cruce rosie pe Valea Haitii. Ne-am informat telefonic inainte la Salvamont Vatra Dornei, care ne-au informat ca s-ar putea sa avem probleme de orientare cu traseul punct albastru, mai ales inspre creasta, dar in rest traseul nostru este OK.

Am pornit la drum pe la 7:30, pe semintuneric. Desi exista o sageata clara in drum, inceputul de traseu este inexistent, sageata indicand spre curtea unui satean. In fine, cumva trebuie sa ajungeti pe o vale ce se deschide un pic in dreapta si sa o treceti, pe partea cealalta fiind un drum forestier infect iar pe copaci, sters cu toporul, marcajul nostru.

Se urca pe forestier la greu, cand prin padure, cand prin defrisari. O intersectie nemarcata in Y ne face impresia gresita ca ar trebui sa o luam la dreapta. Eu am mirosit ca drumul din dreapta e mai nou asa ca am luat-o in stanga, regasind ceva mai sus marcajul.

Din pacate, dupa ce se ocoleste prin dreapta un mic varf, marcajul se pierde intr-o defrisare. Am cautat dupa el peste o jumatate de ora, nestiind exact directia in care sa mergem. Directia corecta este in fata, putin dreapta, cum se intra in defrisare. Cel mai bine este sa se mearga la limita defrisarii prin dreapta pana se da de poteca. Revin din nou marcajele, dar pentru putin timp, pentru ca imediat se intra intr-un jnepenis foarte des. Poteca este croita printre jnepeni, oarecum clara, dar destul de stramta si cu foarte putine marcaje pe bolovani.

Din pacate se mai face cate o poteca la stanga si la dreapta, eu am nimerit dar daca cineva nu mai vede marcaj mult timp ar fi bine sa se intoarca. Dupa multi jnepeni, apare un stalp obosit intr-o poienita de unde se vede varful. Se mai urca pe langa niste stanci intr-o poiana mai larga, de unde se vede creasta intr-o mare de jnepeni imposibil de trecut.

Aici, marcajul nu numai ca se pierde rau, dar noi am nimerit si o poteca ce merge in stanga si care are tot puncte albastre. Nu este buna, poteca am gasit-o dupa peste o ora de cautari, undeva in directia varfului, putin spre stanga, are ceva marcaje dar la fel foarte rare. La un moment dat era asa de stramta incat am mers in patru labe pe sub jnepeni. Odata iesiti din jnepenis spre varf, am avut priveliste spre toata creasta in continuare. De aici marcajul este si mai prost, dar orientarea e simpla, se tine creasta. Respectand regula asta in general se gasesc si potecile printre jnepeni. Pe urmatorul varf se termina punctul albastru si incepe cel rosu. Privelistea e minunata spre Retitis, cariera si Pietrosul. Dar parca ne e groaza ca avem de mers pana acolo...

De la un moment dat, cand se coboara mai mult spre linia padurii, traseul este remarcat si nu mai pune probleme, trecand prin jnepeni rari si poienite, iar apoi printre tufe de ienupar, pana in soseaua TransCalimani pe care se continua pana pe Retitis la cabana Meteo. De aici incepe sa se vada in fata si Pietrosul.

Drumul de la Retitis spre Pietrosul este destul de bine marcat si destul de batut, am avut niste probleme doar la urcarea pe creasta, deasupra locului de campare, unde sunt mai multe poteci si marcajul se pierde putin. De sus din creasta principala pana pe Pietrosul e o plimbare relaxanta cu peisaje superbe.

De pe Pietrosul, creasta continua cu o bucata ce imi aduce aminte de Piatra Craiului si se desparte mai jos in doua, o ramura ce o ia spre Colibita si una spre 12 Apostoli.

Dintr-o sa mai jos se vede ce credeam noi ca va fi coborarea noastra. Din punctul de unde se desparte creasta pana la poteca e o mare de jnepeni care, dat fiind ca mai aveam cam 1-2 ore de lumina si amintindu-mi de experienta de dimineata mi-a dat fiori. In dreapta, se cascau niste vai de abrupt cu grohotis.

Am coborat repede pana la marea de jnepeni si am incercat sa gasim o carare dar, surpriza, nimic. Toata logica spunea ca acolo ar trebui sa fie un traseu. In criza de timp, am hotarat sa mai sunam o data la salvamont sa intebam, ca poate cautam ca prostii. Desi nu erau mai mult de cateva sute de metrii de jnepeni, erau asa de desi incat sa-i treci direct ar fi luat cel putin cateva ore, daca nu ar fi fost chiar imposibil. Salvamontul mi-a confirmat temerea mea: nu exista acolo nici un traseu de coborare. Traseul era direct de sub Pietrosul, inainte de creasta alpina ce urma, dar nu mai are marcaj, fiind maturat de o mare avalansa. Evident, in creasta nu exista nici un marcaj/sageata sa indice asta. In criza de timp fiind, am luat-o pe curba de nivel, cam nasol datorita orientarii nordice, fiind cu ceva zapada si destul de uda, incercand sa ajungem la valcelul unde era "traseul". Am prins intre timp un alt valcel afluent plin de grohotis, dar care se vedea ca da in cel principal, fara saritori. Grohotisul era stabil, soarele era la asfintit, asa ca am taiat-o cu grija in jos. In afara de o bucata mai abrupta care ne-a dat un pic de emotii, a fost super OK.

In schimb pe valcelul principal a aparut ceea ce ma temeam eu: o saritoare de vreo 10 m. Am reusit sa o ocolim prin stanga, printre jnepeni, unde exista o oarecare carare.

In continuare, am coborat tot pe valcel, pe marginea caruia a inceput sa se contureze o carare din ce in ce mai clara, probabil datorata turistilor pacaliti de semnul din Gura Haitii care spune ca pe cruce rosie se ajunge pe Pietrosul. Cararea da intr-o poiana unde se intalneste cu poteca ce se vedea de sus, drumul Mariei Tereza care ocoleste muntele Pietrosul pe la baza, si apare in sfarsit si crucea rosie, pe care ajungem intr-un final la un drum de taf printr-un parau.

Dupa cam o jumatate de ora se ajunge in drumul forestier de pe Valea Haitii. Aici ne-a prins noaptea, la un mars de 10 km pana la Gura Haitii unde am ajuns pe la 19:30. Am facut cam 12 ore, din care cam 2 ore si ceva ne-am ratacit. O zi minunata, cu emotii si satisfactii, care o sa ramana ca o minunata amintire. Dar si o zi care ne pune niste intrebari: Cine are grija de traseele astea? De ce nu se pun macar niste sageti in punctele cheie? Dar mai ales de ce din Gura Haitii exista doua sageti pentru traseele punct albastru si cruce rosie care nu corespund realitatii? Punctul albastru aproape ca e inexistent, iar crucea rosie, care ar da dupa cum scrie pe Pietrosul Calimanului, se termina frumos la baza lui intr-o poiana. Oare cum se simte un turist fara experienta care ajunge acolo si isi da seama ca a batut atata drum degeaba, fara sa aiba pe unde sa urce? Nu se putea scrie: marcaj inexistent pe ultima bucata de traseu, sau ceve de genul asta, macar sa nu se chinuie nimeni sa caute ca prostu'? Iar Parcul National Calimani e mai mult decat o simpla pancarda in Gura Haitii? Ca nu pare sa isi faca prezenta, lucru socant in comparatie cu Ceahlaul pe care l-am vizitat a doua zi, cu siguranta printre cele mai bine administrate parcuri din Romania. Deci bravo P.N. Ceahlau, rusine mare P.N. Calimani. Sper sa se schimbe ceva, pentru ca e o zona superba care merita mult mai mult decat atat.

Culorile toamnei si petice de zapada in Crai si Ciucas

Toamna a intrat in drepturi, asa ca noi am fugit repede sa vedem culorile in perioada lor cea mai frumoasa. Si cum suntem pasionati in ultima vreme de ture rapide, am ales ceva potrivit. Echipa: Roxi, eu si Alin.

Sambata - un clasic in Piatra Craiului: Plaiul Foii - Lanturi - Creasta Nordica - Padina Popii - Plaiul Foii

Am pornit tarziu, pe la 11, din Plaiul Foii, inspirati de frumusetea padurii.

Am tras tare, fara sa alergam, asa ca in ceva mai putin de o ora eram la Spirlea, unde nu am zabovit si am taiat-o la Lanturi. Nu mai fusesem de cativa ani buni pe acolo si aveam niste amintiri destul de horror. Roxi nu mai fusese de loc. Ambii insa am concluzionat ca nu e greu de loc, mie mi s-a parut de data asta o plimbare placuta. Plus peisajul de vis...


Din pacate, pe traseu era plin si am stat la coada pe multe pasaje. Cu toate astea, eram la refugiul Grind 2 in fix 2.45 h. Super fain! Doar ca peticele de zapada ne-au cam inspaimantat, asa ca am stat la refugiu 30 min sa ne hotaram. Pana la urma am zis ca facem creasta, altfel urma sa coboram la Table.


Creasta ne-a mai mancat vreo 2 ore pana pe Vf. Padina Popii, iar apoi am coborat la Diana. Pe tot drumul ne-a insotit un cutzu dragut, dar pe care Alin l-a ajutat sa treaca vreo 2 pasaje. Ne era groaza de cablurile de mai jos de pe Padina Popii. Pana la urma, actiunea de salva-cutzu a decurs in conditii optime si acolo. Valea era la fel de frumoasa cum o stiam, ba chiar mai frumoasa acum in pragul iernii.

Dupa cam 7 ore jumate cu tot cu pauze, am ajuns la masina si am mers la Bubulu, care n-a putut veni cu noi, Am zis ca poate vine a doua zi. Am stat si ne-am uitat la filme de schi si am baut visinata, apoi ne-am culcat

Duminica - o plimbarica in Ciucas: Muntele Rosu - Vf. Ciucas - Pasul Bratocea

Datorita faptului ca ne-am trezit tarziu, desi in plan aveam toata creasta Ciucas-ului, am recurs la acest traseu, mai scurt, dar bucata pana in Bratocea nu o mai facusem niciodata. Am plecat din drumul national de la intersectia cu drumul de Muntele Rosu doar pe la 12, dar ziua era minunata si padurea avea culori fascinante.

Traseul a fost minunat, presarat cu petice de zapada, dar si cu ATV-istii care incurajati de drumul ce a fost refacut pana la cabana Ciucas au cam invadat din pacate zona. Noroc ca drumul nu cred ca o sa tina mult, pare fragil.

Ne-am miscat destul de repede si am facut si o groaza de poze. Am reusit sa ajungem inapoi in Bucuresti relativ devreme.

A fost un weekend foarte placut, care a imbinat minunat sportul cu frumosul, din care au rezultat o gramada de poze super frumoase!

Maratonul Piatra Craiului 2008

Anul acesta am participat impreuna cu Horatiu pentru a doua oara la a treia editie a maratonului Piatra Craiului. Vineri pe la sase dupa amiaza am reusit sa plecam de acasa iar dupa ce l-am recuperat pe Alin din zona Arcul de Triumf mi-am dat seama ca am uitat geaca acasa. Dupa ce ne-am intors dupa geaca mea, pe la sapte plecam a doua oara de acasa. Dupa vreo ora de stat la coada pe DN1 si dupa vreo trei ore de sofat pe la 11 eram in Zarnesti, asa ca speranta noastra de a ne inscrie de vineri seara s-a destramat.

Dupa ce anul trecut am ajuns ultimii cu timpul de 10h:19 anul acesta imi propusesem ca macar sa scot 9 ore. Desi nu m-am antrenat aproape deloc, cu exceptia catorva iesiri in parc la alergat si turele de munte din fiecare weekend totusi aveam sperante sa scot un timp mai bun decat anul trecut.
Sambata la ora opt eram la coada pentru validarea inscrierii, intre timp mai apar si alti cunoscuti schimbam impresii iar pe la noua fara zece ne indreptam spre centru de unde urmeaza sa se dea startul la a treia editie a maratonului. Startul se amana pentru ora noua si zece, se aude Phoenix, atmosfera e super, toti suntem nerabdatori sa incepem maratonul. Se incepe numaratoarea inversa si se da startul. Incep sa alerg usor incercand sa ma tin de pluton. Alergam spre Gura Raului, nu ma simt in stare sa alerg mai repede asa ca alerg langa Horatiu ca avem acelasi ritm. Se ajunge la Botorog, incepe urcarea spre Magura, depasesc doua trei persoane, Horatiu ramane un pic in urma, pana la urma ma ajunge si continuam impreuna pana la primul checkpoint. Drumul continua sa urce spre La table, tinem si noi ritmul si dupa vreo 1h:40 aproximativ ajungem. Manancam niste banane si dupa ce ne rehidratam plecam spre Saua Funduri. Intre timp mai apar si altii in spate, continuam sa urcam prin padure, urcusul e sustinut. Ajungem la golul alpin si ne continuam urcusul. Incep sa depasesc, cred ca in total vreo cinci persoane si ajungem la Saua Funduri unde ne oprim pentru cinci minute. Coborarea pe Valea Urzicii dureaza mai mult decat ma asteptam, e aglomeratie mare, totul aluneca asa ca nu reusim sa ne incadram in cele douazeci de minute. Ajungem la Checkpointul 8 unde ni se spune ca am depasit cu zece minute. Continuam coborarea, ajungem la Cerdacul Stanciului, intre timp mai depasim doua persoane, trecem pe langa Marele Grohotis, Umerii Pietrei Craiului si ajungem la Spirlea unde ne oprim doar pentru cateva guri de apa. Continuu sa cobor repede, Horatiu ramane in urma si imi spune sa ma duc in fata asa ca cobor in fuga, mai depasesc pe cineva, il vad in fata pe Tudor ".....a domnu Tudorica!!!" ( e un fel de salut) imi spune ca il doare genunchiul eu imi continuu coborarea si ajung la bariera, apoi alerg usor spre Plaiul Foii.



Ajung la Punctul de Alimentare unde o vad pe Roxana care imi face cateva poze. Ma uit sa vad daca nu apare Horatiu si sunt tentata sa il astept, intre timp apar vreo sase persoane asa ca la indemnul Roxanei plec spre Diana. Nu ma grabesc prea tare caci stiu ce urmeaza, incepe urcusul si imi propun sa nu ma opresc pana sus. Dupa un sfert de ora ajung din urma doua persoane pe care le depasesc, continuu sa urc si mai depasesc o persoana, ma simt bine si imi place ca sunt in forma. Continuu sa mai depasesc trei persoane si ajung la Checkpointul de la Diana. Incepe coborarea spre Coltul Chiliei, mai depasesc o persoana, il vad si pe Dorin in fata mea care coboara cu greu, eu imi continuu coborarea si ajung la Coltul Chiliei, nu ma opresc si continuu sa alerg spre Zarnesti. Nu imi vine sa cred ca mai am resurse sa depasesc cateva persoane, mai este putin si intru in Zarnesti. Intru pe portiunea de asfalt de unde sunt mai putin de 500m. Cateva strazi si gata am ajuns la finish. Ma uit dupa cunoscuti si il vad pe Alin care imi spune ca a scos un timp de 5h:17. Il felicit si aflu ca am scos 7h:20. Deci mai bine decat anul trecut cu trei ore. Il astept si pe Horatiu care ajunge impreuna cu Tudor dupa 8h:40. Intre timp apar si altii, ii aplaudam si ii incurajam iar pe la ora opt mergem la petrecerea de dupa maraton unde servim supa si macaroane cu branza si sos foarte bine pregatite. Inainte de festivitatea de premiere sunt proiectii video si photo care alterneaza cu dansuri. Foarte talentate fetele iar dansurile sunt deosebite. Incepe si festivitatea de premiere, sunt strigati primii trei la categoria open femei si barbati. Dupa care la fiecare categorie sunt strigati toti cei care au terminat maratonul. Felicitari premiantilor si tuturor participantilor si in primul rand felicitari organizatorilor.



Fotografii: Roxana Ghilt

Mai multe poze, informatii si rezultatele complete se gasesc pe site-ul maratonului.

Maros MTB Maraton Cluj-Napoca

Am asteptat cu nerabdare a doua editie a maratonului de la Cluj, deoarece organizatorii au promis ca au sa-l mute la Gilau, unde posibilitatile de a face un traseu adevarat sunt mult mai mari. Momentul a venit asa ca ne-am deplasat inspre Cluj in formatie mare: eu, Roxi, Alin, Ovi, Sorin si Alex, la start urmand sa ne intalnim cu o gasca aproape completa.

Inainte de maraton am dat o tura de incalzire, sambata, pe un traseu drag mie din Faget: urcare pe banda rosie + banda albastra pana pe Vf. Peana si apoi coborare pe cruce albastra + triunghi rosu. Totul a fost minunat, putand sa observ si progresul clar pe care l-am facut de cand m-am mutat din Cluj. Asta pana pe ultima suta de metrii cand, pe coborarea de deasupra poligonului, Ovi a cazut destul de urat. Dupa o seara petrecuta pe la analize si dupa ce am aflat ca totul e OK, ne-am odihnit sa fim pregatiti pentru a doua zi.


Duminica ne-am prezentat la start, toti inscrisi la proba mare, de 78 km, de fapt cam 82. Multa lume, organizare frumoasa, un traseu pe masura asteptarilor, care include aproape toate deliciile mtb-iste din zona. Urcari multe si dure, coborari in viteza, nu foarte tehnice dar deosebit de placute. Am terminat cu totii cu bine, iar Roxana a luat locul 2, incadrandu-se in timpul limita dat de organizatori.


Mai multe poze si rezultatele complete se gasesc pe site-ul maratonului. Finalul a fost frumos, cu artificii.

Uphill si ratacire in Piatra Mare, pe un inceput de iarna

Sambata, cei de la EKE/SKV/SCA (dupa preferinte) din Sfantu Gheorghe au organizat ceva nou pentru Romania: un concurs de uphill, care a constat in urcarea de la Dambul Morii la cabana Piatra Mare, pe bicicleta, pe drumul familial, marcat cu banda rosie. O experienta interesanta, fiind doar vreo 10 km cu o diferenta de nivel de vreo 1000 m (valori rotunjite). Vremea a fost urata rau, o ploaie marunta si o umezeala care te faceau sa nu iesi din masina. Totusi, vreo 11 curajosi (din pacate cam putini) ne-am aliniat la start, printre care trupa noastra: Bubulu, Mircea, Luca si cu mine - adica mai mult de 1/3 din concurenti :-) Datorita faptului ca traseul era foarte greu, Roxana a hotarat sa faca o plimbare pana la cabana pe jos, pe la 7 Scari, impreuna cu Corina si Emilia.

Fetele au plecat in fata, urmand sa ne intalnim cu ele sus la cabana. Au avut parte de un canion plin cu apa si de un traseu frumos:


Noi am pornit spre varf pe la 10:15, experienta fiind personala, dureroasa, minunata si greu de explicat. Zapada de sus a fost ca frisca de pe prajitura: o zi de tinut minte ani de zile. Poze nu am facut, ca am bagat cat de tare am putut, dar cateva a facut Laurentiu Barza si le-a pus pe blogul lui, de altfel un blog super fain de rasfoit, cu poze deosebite.

La cabana am fost intampinati cu ceai si supa calda. Dupa un mic repaos si decernarea premiilor (Bubulu a luat locul 2), am plecat cu totii, curajosi, sa continuam drumul pana la cabana Susai, ca doar n-am urcat degeaba pana acolo. Evident, pentru asta trebuia urcat pana aproape pe varf, cu bucati lungi si minunate de deja clasica "carca":

Dar au fost si portiuni de mers pe bicicleta. Terenul se vede din poze:


Nu ne-am rabdat sa nu urcam si pe varf:


Apoi ne-am despartit: fetele au zis ca o iau pe jos pe la Tamina, la fel Laurentiu si Luca pe bicicleta. Eu cu Bubulu si Mircea am ramas, curajosi sa continuam spre Susai. Dupa ce ne-am despartit de restul, am coborat bine pe pajiste si apoi am taiat-o pe triunghi albastru spre Susai. Doar ca in loc sa coboram, tot urcam. Ni s-a parut ciudat, am scos harta, GPS-ul, busola, totul parea OK. Asta pana cand am dat de un indicator unde scria ca spre Susai e... in directia din care venim, iar noi mai aveam 20 min pana la... Cabana Piatra Mare. Initial am fost convinsi ca cineva a inversat indicatoarele, dar apoi ne-am prins ca am gresit drumul si am luat-o tot pe triunghi albastru dar inapoi. Prea tarziu pentru a ne continua ideea, am coborat spre cabana. Am sunat-o pe Roxana sa-i spun de schimbarea de planuri si am aflat ca fetele erau... tot la cabana. Din cauza vizibilitatii proaste nu au gasit drumul de Tamina. Asa ca ne-am intalnit toti la cabana, am mai mancat ceva si am taiat-o in jos cu totii pe banda rosie, dupa ce fetele au renuntat la un traseu mai scurt fiindca au auzit ceva animale in padure. Numai bine, ne-au mai tras niste poze pe coborarea care, chiar si in aceste conditii, a fost DE VIS:

In concluzie, va recomand tuturor Semimaratonul Piatra Mare daca organizatorii o sa-l mai faca si la anul viitor. Eu sper din toata inima ca da!

Ciocanu cu un singur click de pedala: MTB in Bucegi si Crai

Am petrecut acest sfarsit de saptamana in sa, in doua ture destul de dure, fiecare in felul ei. Sambata a fost Bucegi, duminica a fost Crai, dar pentru mine cea mai mare realizare (asteptata de mult) a fost cea din titlu, Ciocanu cu un singur click de pedala.

Sambata: Poiana Tapului - Cota 1400 - Cota 2000 - Piatra Arsa - Padina - Saua Strunga - Bran

Participanti: Bubulu, Luca si eu

Un super traseu, la limita dintre MTB si nebunie, dar totusi un traseu rezonabil. Din Poiana Tapului am urcat pe ceva forestiere "locale" pana in drumul de 1400, apoi dupa vreo 2 curbe am continuat pe drumul vechi, din cel de Poiana Stanii, pana la 1400. Super tare, realizabil 100% pe bicicleta.


De la 1400 spre 2000 am mers pe drumul de vara, cu urcari foarte solicitante si cateva portiuni inevitabile de impins. De sub statia de cabina am taiat-o spre Piatra Arsa pe un super drum, un pic in coborare. Am ocolit cabana si am coborat pe banda rosie, cam hardcore, spre Padina (1/3 pe langa bicla).

De la Padina am urcat pe drumul spre Saua Strunga, ce a implicat si un pic de impins, mai ales in partea superioara, dar de o dificultate rezonabila.

In schimb din Saua Strunga a inceput "vedeta" zilei, coborarea pe single-trail pana in Bran. Desi un pic mai dificila in partea superioara (te mai dai jos ici-colo), ea devine contiuna din Poiana Gutanului pana in Simon. Este ceva extraordinar, viteza si adrenalina cat incape, intr-o succesiune fermecatoare de poteci inguste prin padure si poieni inierbate...

Desi ne gandeam sa ne intoarcem din Bran pe la Diham pe bicla, a fost cam tarziu, asa ca, ajutat de Radu, am recuperat masina din Poiana Tapului si apoi pe toata lumea din Bran.
Duminica: Tura de 100 km in jurul Pietrei Craiului (din MBike), fara ocolul lacului (deci cam 90 km)

Participanti: Roxana, Bubulu, Ovi si eu

Tura am inceput-o prost, de la Plaiul Foii, ca sa-l luam pe Ovi care era acolo, dar mai ales am plecat dupa 11, foarte tarziu. Urcusul cu bicla in carca pana in creasta nu a fost asa de greu, in schimb coborarea spre Petrimanu a fost dementiala, superba si cu inima stransa.


Jos in drum am hotarat ca nu mai dam si turul lacului, fiindca e tarziu. O decizie evidenta.


Drumul pe valea Dambovitei a decurs minunat, cu o pana la Ovi prin cheile Dambovitei. Problema mare a fost insa in Podul Dambovitei unde ne-am oprit sa mancam si am stat pentru un bulz si niste clatite 2 ore jumate!!! Era clar ca intoarcerea o vom face si pe intuneric.

In sfarsit mi-am indeplinit si eu un vis: AM URCAT DIN DAMBOVICIOARA PANA IN CIOCANU FARA SA PUN PICIORUL JOS. Adica dintr-una, fara pauza.

Noaptea ne-a prins intre Sirnea si Pestera, dar am reusit sa parcurgem bucatile mai dificile fara lanterna. Luminile le-am pus in Pestera si am inceput drumul spre Zarnesti, dar cu o viteza destul de mica. Eu am si picat de vreo 2 ori.

Din Zarnesti spre Plaiul Foii am plecat doar eu cu Bubulu, sa recuperam masina. Doamne ce bine era sa fie la Gura Raului, asa cum ar fi cel mai eficient. Drumul pe bezna pana la Plaiul Foii, unde am ajuns dupa 11, a fost halucinant si parca nu se mai termina. La fel de halucinanta a fost si intoarcerea acasa unde am ajuns pe la 4, iar la 7 am fost prezent la servici!!!

Valea Podurilor

Sambata am fost in Crai pe Valea Podurilor. Dimineata de la Plaiul Foii am plecat impreuna cu Corina, Radu, Chelu si Ovi. Pe urcusul spre Poiana Cotofenii Chelu a abandonat din cauza unei indigestii. Dupa un urcus pe o caldura insuportabila si mai ales agresati de tonele de muste din padure, dupa vreo ora si jumatate am fost la "Termopile".


La Termopile

Valea Podurilor

De aici am urmat traseul care ocoleste primele saritori. Dupa ce am ajuns pe un fel de pajiste, Radu si Ovi s-au catzarat in continuare la baza peretelui incercanda sa gaseasca mai sus intrarea in Amfiteatrul Coltilor Gemeni timp in care eu si Corina am stat de povesti asteptandu-i. Se pare ca amfiteatrul era mai jos, astfel ca dupa ce au coborat in rapel pana la noi am intrat in firul vaii continuand cu o saritoare de 12m, un pic spalata si pe care eu am trecut-o asigurata.

Amfiteatrul Coltilor Gemeni


Saritoarea de 12m

Am continuat pe o fata de iarba si jnepenis pe valcelul secundar pana in Strunga Caprelor de unde am coborat pe Valcelul Caprelor pana in braul de mijloc.

Valcelul Caprelor

Degetul lui Calinet
Fotografii: Ovi Mihu

De aici am mers spre Saua Scarii de Fier si am continuat coborarea astfel ca pe la cinci si jumatate eram la Plaiul Foii.