Isverna de 1 Mai

Cu ocazia faptului ca Matei ne-a facut propunerea sa mergem sa ne petrecem weekend-ul prelungit de 1 Mai la casa lui din Isverna (din pacate fara el), ne-am adunat o trupa cu ganduri mari. Noi doi, Doru si Oana, pregatiti serios de MTB, am aterizat dupa cautari intense la casa joi noaptea pe la 2 jumate. Vineri dupa-masa au mai aparut si Robert, Madalina si Diana de la Timisoara, cu scop de relaxare si spre seara, dupa o tura pe jos pe la crovuri, au sosit si Alin si Gianina.

Avand trei zile la dispozitie, am inceput cu ceva lejer, o tura fara fortari, de aproape 50 km, sa vizitam imprejurimile cu bicicleta.

Astfel, nu foarte devreme, noi doi cu Oana si Doru am plecat pe sosea spre Podul Natural de la Ponoare si, apoi, pana la Padurea de Liliac unde inca nu erau inflorite toate tufele... Intr-o lene generala, la intoarcere, am ras o bere la birtul de la Podul Natural, apoi ne-am indreptat pe acelasi drum inapoi, dar am continuat spre Balta. Dupa ce am trecut un deal, am dat de o intersectie la dreapta si ne-am spus ca e imposibil sa nu gasim un drum la Isverna de acolo. Asa ca am ajuns in Gornovita de unde, pe drumul principal care incet s-a transformat intr-un super traseu de MTB, udati de o usoara ploaie, am trecut in Izverna unde ne-am intalnit cu Robert, Madalina si Diana cu care am facut o plimbare pana la intrarea in Pestera Isverna. La intoarcere, ne-am intalnit si cu Gianina si Alin care tocmai sosisera sa doarma si ei cu noi si sa ne insoteasca in tura de sambata, ziua cea mare.

Sambata ne-am mobilizat devreme, ca aveam planuri mari. Noi doi, Gianina, Alin si Doru ne-am transbordat bicicletele in Closani de unde urma sa facem o traversare pe forestiere pana in Cerna Sat, apoi sa urcam la Izvoarele Cernei si sa ne reintoarcem apoi pe drumul direct spre Closani pe la lacul de pe Valea Mare.

Tura a totalizat peste 80 km superbi. Am luat-o lejer si am savurat trecerea pe drumuri de TAF spre valea Cernei, drumul nesperat de frumos de pe malul lacului Iovanul (inclusiv celebrul loc unde acesta s-a rupt - intr-adevar nu se mai poate trece decat pe jos). Au urmat Izvoarele Cernei, o urcare de nota 10 si o coborare pe ploaie pana la Valea Mare. Dupa o mica neintelegere de trasee pe la coada lacului, am continuat pe asfalt si am ajuns cu bine pe la 19:00 la masini, avand timp sa spalam si bicicletele la un mic izvoras din intersectie.

Ce mai, o tura si o companie de zile mari, poze minunate si un final documentat pe masura. Ziua s-a incheiat cu o ciorba de burta la Baia de Arama si un gratar la Isverna.

Duminica, Gianina si Alin au plecat devreme sa mai dea o tura pe jos, iar noi ne-am strans lucrurile si am plecat cu totii pe DN spre Cerna, pana in pas, unde ne-am oprit si am dat o tura de plimbareala pe Varful lui Stan.

Noi doi, Doru si Oana am urcat prin dreapta, pe o creasta alpina demna de Piatra Craiului, nemarcata si destul de fioroasa, noroc ca unele pasaje care m-au cam speriat la vedere se ocoleau pe brane. Pe poteca normala, pe unde am coborat la final cu totii, au urcat Madalina, Robert si Diana pana aproape pe varf. A fost prima tura mai serioasa pe munte cred pentru Diana. Noi am urcat pana pe varful stancilor (sau varful "turistic") dar ne-am balaurit prin lastaris si in spate vreo 300 m sa ajungem si pe varful real, geografic.

Am ajuns jos destul de tarziu si, dupa o masa copioasa si foarte ieftina la Casa Alba din Baia de Arama (recomandata sincer tuturor), pe la 8 si ceva am taiat-o la Bucuresti unde, cu surprindere, am ajuns pe la 12:30 noaptea, deosebit de repede.

Cu ocazia turei am aflat si cum incap 4 biciclete in portbagaj: bine.

A fost un mini-concediu reusit, printre prieteni, intr-o zona in care vom reveni cu siguranta. Multumiri nemasurate lui Matei pentru cazare, casa e super, de asemenea si vecinilor care ne-au cinstit seara cu lapte si branza proaspete - Sa ne traiti!

Toate pozele din ture facute de noi sunt pe webshots.
Povestea si pozele Oanei si ale lui Doru sunt aici.
Povestea si pozele Gianinei si ale lui Alin sunt aici.

Pulver nesperat la schi la Malaiesti

Cu toate ca prognoza meteo era destul de nasoala, cu falsul pretext, mai mult ca sa ma motivez, al concursului Cupa Malaiesti, am decis sa merg, cu cine are chef, la Malaiesti la un weekend de schi. Ideea s-a dovedit a fi mai mult decat geniala.

Roxana a decis ca vrea sa plece la Ratei la faleza si in Avenul Bratei (unde a avut o experienta minunata, o lasam pe ea sa povesteasca), iar eu m-am pornit spre Malaiesti cu Miha de la Cluj, Sorin si Irina iar acolo ne-am intalnit cu o trupa mai mare de schiori "cu greutate": Matei, Soimaru, Dan si multi altii.

Am lasat masina la Uzina de Apa in Rasnov pe o vreme inchisa, de ploaie. Ne-am echipat adecvat si am taiat-o inspre Malaiesti incarcati ca pomul de craciun, cu schiuri, clapari, lopeti, pioleti, agatate toate de rucsaci. Nu mica ne-a fost mirarea cand am observat ca iarna incepe de la bancuta de pe la 1300 m, de unde a inceput putin sa si ninga.

Drumul a continuat in conditii de iarna autentica, pe ninsoare si pe o atmosfera de februarie. Malaiestiul era impodobit de un strat proaspat de zapada, in crestere continua.

Am ajuns la cabana pe la 12 jumate, concursul fiind deja pe terminate. Nu a fost mare lucru, vreo 200 m aproape pe plat cu cateva porti. Am fi apucat sa ne bagam si noi, dar eram prea terminati de la caratul bagajelor asa ca am preferat un ceai. Oricum, cred ca a fost un motiv bun pentru multi din Rasnov sa se intalneasca la un spritz prelungit, spritz care a inceput chiar dupa concurs, de pe la ora 13:00 si s-a terminat duminica dupa-masa: oameni hotarati.

Dupa ce ne-am pus corturile (o idee curajoasa, dar oricum cabana era plina)  am purces la deal cu schiurile sa vedem care e treaba. Am urcat pana in caldarea urmatoare de unde am dat o tura, unii pe firul vaii, altii pe fata din dreapta. Am dat de un pulver de vis, asa ca am mai urcat o data, schimband traseul. Intr-un final, duminica, cele doua trasee au fost "macelarite" de cei cativa care nu am venit acolo doar la alcolizare:

La tura a doua, ne-am intalnit si cu o "localnica" simpatica ce ne-a admirat fara frica virajele cu admiratie:

Dupa asta, ne-am bagat si noi la o bere ca deh, suntem si noi oameni, insa aseara ninsoarea continua cu fulgi imensi si la ritm torential. Astfel, pe la 19:00, ne-am hotarat sa mai dam "o linie" asa ca ora 20:00, seara si cutremurul ne-au prins toate deodata la buza caldarii, gata sa atacam stratul nou si imaculat de pulver (cutremurul l-am simtit doar de la vibratiile telefoanelor cand ne-a sunat lumea sa ne spuna "minunea").  De vis, a fost cea mai frumoasa linie si cea mai tare zapada, dar si cu multe pietre luate in schiuri datorita intunericului care se lasase deja binisor. Am continuat seara la bere, abandonand rand pe rand randurile, eu incheind pe la 1 noaptea. A urmat o noapte de frig in cort, care a absorbit prin podea o groaza de apa si a facut muci salteaua si sacul.

A doua zi ne-am trezit habauci, am baut niste cafele si ne-am pornit spre obiectivul zilei, Hornul Mare, printr-o zapada imensa si neatinsa si cu alcoolul evaporandu-se prin fiecare por. Privelistea insa facea tot raul sa dispara...

Am urcat si hornul pana aproape sus, unde se ingusteaza (ultima bucata de cativa zeci de m n-am mai urcat-o ca oricum nu e foarte placuta pe schiuri). Zapada era mare si nu a fost nevoie de coltari, dar la coborare era destul de compactata si grea. Macar nu era de avalansa. A fost o super coborare, urmate de cristiane lungi prin pulverul de pe vale pana inapoi la cabana.

Ne-am strans corturile, am bagat ceva potol si am taiat-o la masini, nu fara peripetii cu unii mai ametiti de alcoale care au sfarsit alunecati prin valcele. Am lasat in urma Malaiestiul intr-o atmosfera de iarna cu ninsoare torentiala pe care in mod sigur nu o sa o mai revedem pana in sezonul urmator.

Adio iarna, adio zapada, adio libertatea schiului pe pantele atat de mult iubite. O sa mai schiem printre branduse, pe limbi de firn, ca dementii inca vreo cateva saptamani, dar incet-incet ne reluam activitatile de vara. Ne e foarte dor de biciclete...

Toate pozele din tura sunt pe webshots.

Povestea lui Matei este aici.

Din nou la Ratei

Weekendul asta am fost din nou la Ratei, de data asta a fost sambata faleza iar duminica avenul Bratei. Sambata tura a inceput clasic, eu si Radu am plecat sa echipam faleza. Am pus si un filmuletz sugestiv.

Restul zilei l-am petrecut pe faleza pana pe la sapte seara. Dupa care am strans tot si am mers la tabara, de data asta la Caprioara ca la Cerbul nu mai erau locuri.

Duminica dimineata au mai venit Razvan, Adina si Vali. Pe la unsprezece ne regaseam toti sus langa aven. Radu si Razvan au coborat sa echipeze. Echiparea a durat un pic mai mult pentru ca s-a mai batut un spit la primul Y. La ora doua dupa amiaza s-a inceput coborarea in aven. Eu am stat pe a doua platforma pentru a supraveghea incepatorii vreo cinci ore, adica pana pe la sapte seara. Asa ca pe sapte si jumatate am iesit la dezechipare ramanand Cata.

Am plecat destul de tarziu de la tabara, pe la zece si jumatate asa ca pe unu noaptea eram in Bucuresti.

La plimbare pe Arnota

In ajunul Pastelui nu merge sa te obosesti prea tare. Adunati fiind la Draganesti impreuna cu Madalina si Robert, in asteptarea alor mei care urmau sa soseasca de la Cluj, am plecat toti 4, cu Castor in portbagajul incapator al Doblo-ului, inspre Buila cu mari ganduri de plimbare.

Initial am zis sa plecam de la Costesti de undeva, sa urcam cat avem chef si apoi sa ne intoarcem. Am ajuns la Manastirea Bistrita de unde incep frumoasele chei ale Bistritei. Desi traseul nostru incepea dupa chei, nu m-a lasat inima sa intru acolo cu masina, asa ca am purces pe jos.


Traseul, dupa ce iese din chei, traverseaza o culme ca sa coboare in valea Costesti de unde urca in Buila. Un pic tzeapa ne-am zis, ca mai bine urcam direct pe cealalta vale si economiseam timp. Dar cand ne gandeam noi asa, ajunsi in cumpana de ape pe creasta, am descoperit un traseu, Banda Albastra, care ne ducea inapoi la Manastirea Bistrita peste Varful Arnota. Super, se potrivea si cu timpul avut la dispozitie.


Dupa o incercare curajoasa a lui Castor de a urca o surpare de teren pana in traseu, aproape reusita, am continuat printre stanci pana in superba poiana din varf (aproape 1200 m) de unde, dupa o pauza, am coborat printre flori si iarba, avand mereu prapastia imensa in dreapta spre chei, pana la Manastirea Arnota si apoi, pe cararea care taie serpentinele, spre Bistrita si spre masina. Pe o carare mai nisipoasa Madalina s-a impiedicat si a luat-o inspre vale cu capul in jos, apoi s-a rotit si s-a oprit la jumate de metru de pamant agatata de o creanga cu mana. Nimic deosebit in conditiile respective, dar nu pot decat sa ma gandesc ce se poate intampla pe Braul Rosu, sau chiar pe Tache daca nu esti atent.

Spre seara, ne-am intalnit cu ai mei la Dragasani si am mers cu totii la Draganesti, unde am petrecut pana luni dupa-amiaza. Am avut niste sarbatori linistite si relaxante...

Toate pozele din tura, alaturi de cele cateva din Cozia, sunt pe webshots.

No granny gears on Cozia Mountain!!!

Dupa cum au facut-o si altii, am inceput incet-incet sezonul de MTB, deocamdata in amestec cu ultimele ture de schi. Si ca sa vedem cum ne simtim, neavand nici foarte mult timp la dispozitie, in vinerea mare am urcat o catarare clasica, pana la Cabana Cozia. Mai fusesem acolo acum vreo-un an jumate, cand mie mi s-a parut destul de tare iar Roxana a cam impins la bicla. Ar fi un criteriu bun de auto-apreciere.

Am plecat de la masina, la intrarea pe forestierul ce duce la cabana, tarziu, pe la 16:00. Am regasit urcarea mult mai simpla decat o tineam minte, astfel incat am reusit fara prea mare efort, dupa cum spune si titlul, sa urc pana la cabana fara sa folosesc "granny gears", adica foaia mica. Roxana aproape la fel, a folosit aproape numai foaia mijlocie.

Am testat mult echipament nou: pentru mine rotile Novatec Blast, cauciucul Schwalbe Racing Ralph si frana pe fata Hayes El Camino. Roxi a testat roata spate Mavic CrossRide, fosta a mea. Toate s-au descurcat de minune, cu un mare plus pentru Racing Ralph, un cauciuc foarte rapid si deosebit. Combinatia actuala de Racing Ralph spate cu MutanoRaptor pe fata ma incanta teribil.

Cam asta e, poze n-am prea facut ca nu e la ce, doar niste ciclisti pe un forestier. Am pus si track-ul GPS asa, ca idee, desi traseul e doar pe un drum cunoscut.

Pe platou plimbare-n soare, dar gheata in jos pe vale - Schi pe Malin

O zi de duminica ce se anunta placuta si molcoma, urcare pe la Sinaia, o lunga plimbare pana la intrarea pe Malin, o flescaiala printr-un firn moale si acasa. Dar n-a fost chiar asa.






Am plecat pe la 11 din Sinaia de la 2000 cu Bubulu si Matei, fixati pe o tura pe Malin. Vreme superba, zapada cu o zi inainte a fost moale dar placuta. Pe platou, un firn de catalog si un soare puternic care te facea sa vrei sa prelungesti plimbarea si sa nu te grabesti de loc. Sa mai variem, am taiat-o pe la Cabana Caraiman si apoi in sus pe Valea Ciobanului pe langa obarsia Vaii Albe pana la Costila. Totul se anunta perfect.

Am fost cu Bubulu sa vada cum arata Blidul Uriasilor. Nu prea mai are zapada, in schimb arata bine Albisoarele. Apoi am mers sa vedem cum arata Costila. Aici, mersul lucrurilor avea sa se schimbe. Pe caldarea de la intrare, zapada era aproape disparuta, mai erau doar cateva limbi schiabile, in mod cert prima dar si ultima sansa de Costila pe anul asta. Bubulu era clar doritor sa o dea pe Costila. Matei, care urcase in capul Malinului prin spatele antenei, era cu siguranta de aceeasi parere. Dar mai ramaneam eu, care nu mai fusesem si oricum sunt eu mai morcovist genetic. Ne-am dus la Malin, Matei mi-a confirmat banuielile cu parerea lui, asa ca am mai incercat o scapare. Catalin si Tibi coborasera pe Malin chiar inaintea noastra, asa ca am zis ca eu as putea sa ma duc cu ei. Bubulu a zis ca mai bine sa vin eu si pe Costila, ca pe zapada asta nu o sa am probleme. Coborarea pana in capul hornului Costilei mi-a dat incredere, o zapada de nota 10. Sub privirile unor alpinisti proaspat urcati la coltari pe Costila (care seara la Riviera aveam sa aflu ca era Radu cu trupa si care m-au recunoscut atunci) mi-am dat drumul cu tupeu pe horn. Dar surpriza, imediat trecut de buza, totul a devenit gheata bocna. Bubulu o taiase deja inainte si ma astepta pe la jumatatea caldarii, de unde incepe sa se faca foarte abrupt spre canion. O dau cu curaj, mai in derapaj, mai in viraje, traversez cateva portiuni cu iarba si ajung si eu jos, cam la 150 - 200 m de diferenta de nivel de la intrare (dupa GPS). Gheata devenea mai nasoala. M-am uitat la Bubulu si i-am zis ca 45 de grade pe gheata aia cu asa expunere nu e de mine. Intram (de fapt eram deja intrati) intr-o situatie "you fall you die" din care era mai destept sa iesim la timp. Chiar iarna asta a cazut un alpinist din Hornul Costilei si s-a facut praf pana jos. Pe o zapada mai moale e altceva, pici mai greu si schiurile stau mult mai bine. Dupa ceva parlamentari, eu hotarasc sa urc pe schiuri inapoi pana reusesc sa traversez pe o limba de zapada in creasta Vaii Albe, unde era iarba. Am facut manevra, cu pioletul intr-o mana "in caz de ceva". Din creasta am urcat pana in platou pe Hornul lui Gelepeanu, aproape total uscat, la catarare in clapari (bleah...). Asta a fost prima mea aventura pe Costila si, sincer, inca ma trec fiori cand imi aduc aminte. Se vede bine pe imaginea GoogleEarth cam care a fost ruta prin caldare.

Ajunsi sus destul de tarziu, am taiat-o repede pe secundarul din Malin, de asemenea cu foarte putina zapada si cu aceeasi gheata nenorocita. Picioarele inca tremurau un pic de pe Costila. Am dat personal si mult derapaj, am si luat cateva curbe, virajele s-au inmultit cu cat se apropia fundul vaii. Din pacate, gheata a persistat pana jos, incluzand la pachet si o gramada de urme inghetate care iti cam terminau picioarele.

Dupa hornul pamantos, am mai dat cateva curbe pe valcelul spre Poiana Costilei, urmariti in umbra de un urs care pana la urma nu si-a facut aparitia. Am mai schiat un pic in poiana si inca un pic pe o limba pe poteca spre Gura Diham, apoi le-am luat toate in carca si am coborat la frontale in Valea Cerbului unde ne-a asteptat nea Gigi cu papucul. Am continuat cu un taxi pana la gondola in Sinaia sa ne recuperam masina. Matei a gasit pe jos un Nokia N95. Dupa investigatii, nu erau pe el manele, asa ca pana la ora asta a fost returnat proprietarului. Daca era o manea cat de mica pe el, cineva se facea cu un super telefon. Glumesc, ce naiba, si manelistii e oameni.

Am mai bagat o mancare rapida la Riviera unde ne-am intalnit cu Radu, Tudorica si trupa de pe Costila si am aflat ca ei erau si ca ne-au facut poze. Am ajuns acasa pe la 2 noaptea. Ce mai, o zi haotica si minunata.


Pozele din tura, facute de Matei, le puteti vedea aici.

La Ratei pe faleza

In weekend a fost tura Focul Viu la Ratei asa ca sambata dimineata m-am prezentat cu doi rucsaci la ora sapte dimineata pe Calea Grivitei de unde m-a recuperat Octav impreuna cu Radu, Roxana si Corina. Dupa ce am facut join cu celelalte masini si dupa cateva opriri pe drum pe la zece ne aflam la tabara Cerbu iar la unsprezece eram la faleza. Asa ca pentru inceput impreuna cu Octav am mers sus sa echipam faleza in timp ce Alex a plecat sa echipeze mana curenta de jos.

Dupa ce am echipat cateva trasee a fost randul celorlalti sa treaca la treaba.

Ziua am incheiat-o apoteotic cu gratar si bere dupa care o parte au plecat in Bucuresti. Restul am continuat distractia a doua zi la faleza.

Pe la sapte seara am terminat de strans corzile si tot echipamentul iar pe la opt seara ne regaseam (ca de obicei cand venim de la Ratei) la Restaurantul Viena din Pucioasa.

Am deschis sezonul la speo!!!!!

Mountain Bike la poalele Coziei

Dupa plimbarea cu Castor la Cozia am hotarat ca duminica sa incercam un MTB, sa urcam la Manastirea Stanisoara pe drum si apoi sa coboram pe poteca pana la Manastirea Turnu. Ni s-au alaturat Raluca si Alex, care ne-au asteptat ceva timp in Valcea. Traseul este cel de jos din imagine, cel de sus este cel ce l-am facut sambata pe jos.



Profilul la tura pe jos:



Profilul la tura de bike:



Tura, desi scurta (sub 20 km) este destul de dura si, impreuna cu o urcare pana in varf pe drumul auto, ar completa o zi de bike in Cozia. Din pacate, inca pe varf e zapada. Urcusul la manastire e normal ca dificultate, mai putin ultima bucata care e destul de abrupta. Apoi urmeaza o succesiune de coborari si de urcari pe poteca bolovanoasa, totul finalizandu-se cu o coborare prin padure destul de simpla dar frumoasa, singurele dificultati tehnice fiind lespezile de piatra de pe ultima bucata inainte de Turnu. Acolo am picat si am reusit sa-mi fac praf roata Mavic Crossride de pe fata... Dar mai bine sa lasam imaginile sa spuna totul.





Datorita faptului ca la mijlocul zilei am ramas fara bicicleta, ne-am retras spre Cheia, in Buila, unde Alex si Raluca au facut o tura pe bicicleta pana la intersectia Pahomie/Cheia iar noi am lasat masina la Manastirea Iezer si am mers pe jos pana la Pahomie si inapoi, cu tentative de alergat. Daca e sa ne luam dupa semne, am facut 18 km in putin peste 2 ore, ceea ce nu e rau deloc.





Toate pozele se gasesc pe Webshots.

In Cozia cu Castor

Sambata am fost cu Castor pe munte. Eram curioasa sa vad cum se descurca asa ca pentru inceput am ales Cozia. Sambata am ajuns destul de tarziu la OMV-ul din Calimanesti asa ca am urcat cu masina pana la Manastirea Stanisoara. De la manastire am inceput sa urcam prin padure la inceput mai greu pana s-au incalzit motoarele dar incet incet ne-am intrat in forma iar in mai putin de doua ore eram la cabana. Spre surprinderea noastra sus era zapada destul de multa dar in curs de topire din cauza caldurii.

La inceput e greu

Dupa o pauza scurta de ceai am inceput sa coboram pe muchia Turneanu astfel ca pe la sase seara eram deja la masina. 

O tura scurta dar frumoasa!

Miercuri de aprilie la schi in Sinaia

O zi libera de 1 aprilie, unde s-ar putea ea desfasura? Pai la schi, normal. Cu sperante mari am plecat la schi in Sinaia, insotiti de Radu si Alina, gandindu-ne la firnul ce s-a format pe toate valcelele de acolo. La prima tura, pe Tarle, am descoperit o fleasca uda care nu oferea prea mare placere la schiat, dimpotriva, asa ca am stat pana la 4 pe Valea Dorului, unde conditiile erau bune. Ne-am certat in grup cu un snowmobil-er care ne povestea cate vieti a salvat el pe acolo si ca asta-i da dreptul sa ne huruie motorul in cap si sa ne intoxice cu gaze de esapament. La sfarsitul zilei, datorita zapezii ude, nu a mai putut urca inapoi la 2000, primindu-si batjocura meritata din partea noastra. Ultima tura am dat-o pe Carp, la fel de fleasca dar parca un pic mai bine. Remarcabil e ca se schia fara risc de zgariere pana la releul de la 1500.

Am uitat aparatul acasa, asa ca nu-s poze (nu ca ar fi ceva remarcabil de pozat pe acolo). Radu a atins 76.9 km/h, eu ma multumesc deocamdata cu un 62 ca n-am chef sa ma imprastiu pe acolo. Per total o zi neasteptat de reusita in ciuda conditiilor vitregi.