Ne-am dat intalnire cu iarna, din nou, la Ranca

Ca de obicei la inceputul iernii, cand situatia cu zapada e disperata, intotdeauna exista Ranca, destul de la indemana si de obicei cu zapada cat de cat ok fara de celealalte zone. Asa ca, in intampinarea iernii care si anul asta se lasa asteptata destul de mult, am poposit din nou in statiunea de schi a Olteniei, sa ne reintalnim cu manelele si manelistii care-si dau drumul pe partie ca idiotii fara bete cu viteza maxima si se imprastie bucati pana jos. Ma si gandeam ca ar trebui interzisa casca la manelisti. De fapt, oricum nu poarta. Ideea e ca pe amarata aia de partie esti ca la un joc din ala de copii pe calculator, in care iti tot vin nave spatiale de sus si tu trebuie sa te tragi in toate partile. Asa e si la Ranca, doar ca vin manelisti pe schiuri fara control.

In fine, noi nu pentru asta mergem la Ranca, ci sa schiem pe Papusa unde in decursul ultimului an s-a inaltat si un mandru telescaun debraiabil care, intr-adevar, are sanse sa puna Ranca pe harta in ceea ce priveste schiul. Deocamdata nu e deschis, asa ca inca putem sa ne dam pe acolo off-piste.

In aceasta ordine de idei, sambata, dupa vreo 3 ture de urcat/coborat pe partia nenorocita M1, dupa ce initial am constatat ca pe oarecum mai interesanta M2 nu e destula zapada, am purces la drumul printre ATV-uri spre Papusa, fara mari sperante. Sperantele noastre nu ne-au fost dezamagite, in sensul ca pe pantele de sub Papusa, pe langa faptul ca zapada era doar printre palcuri de iarba, era si un white-out uneori total.

Asa ca am urcat oarecum paralel cu linia telescaunului nou, incercand sa tinem niste limbi mai mari de zapada, urmand sa coboram pe aceleasi urme. Asa arata noua minune de la Ranca:

Am dat asa, prin orbecaiala, trei ture, incepand dupa cum banuim si ne arata GPS-ul sa coboram cam din dreptul statiei de sus a telescaunului (poalele pantei de pe Papusa). Daca tineam linia printre smocurile de iarba, era OK si am dat doar intamplator in partea de jos de niste pietre mici pe sub zapada.

Seara ne-am intors la pensiunea noastra, aflata chiar la marginea partiei si, dupa doua portii regesti de spaghete carbonara productie proprie, am profitat de nocturna de pe partie sa mai dam 6 urcari/coborari "la lumina reflectoarelor". Ultimele doua ture am incercat sa bag in regim de concurs. Partia are cam 500 m cu vreo 100 m diferenta de nivel, am reusit vreo 12 minute o tura completa sus/jos, inclusiv ambele treceri urcare/coborare, urmata de o a doua tura de 14 minute. Oricum, un super antrenament.

Duminica dimineata am constatat ca a nins mai serios peste noapte, asa ca am taiat-o direct spre partia M2, unde era un pulver destul de frumos, desi cam dadeai in baza, baza care nu era tot timpul foarte prietenoasa.

Am dat pe acolo vreo 5 ture si am plecat catre casa, pe un drum clasic de Ranca, cu iz scandinav.

Asa s-a terminat primul weekend cat de cat de iarna de sezonul asta. Am dat vreo 25 km de schi de tura, cu vreo 2000 m diferenta de nivel, un antrenament bun zic eu. In plus, am reusit sa nu dam nici un ban in afara de cazare (care a fost oricum 100 RON pe noapte camera, Ranca e foarte scumpa) si sa ne autogospodarim complet, ceea ce a fost super fain.

Acum suntem mai antrenati si asteptam cu nerabdare sa inceapta iarna adevarata si "sezonul competitional".

La sfarsit o poza cu sistemul minimal de asigurare a schiului de clapar, ca am promis la unii ca le arat cum e:

MTB-XCO in miezul iernii - Clujul Pedaleaza

Ce face omu' cand in mijlocul iernii e cald ca vara si concursul de schi pe care-l astepta s-a amanat din cauza ierbii prea abundente? Pai ce sa faca, da un concurs de MTB. Da, am ajuns sa ne alergam la MTB-XCO fix pe 16 ianuarie, in mijlcoul iernii.......

Astfel, duminica, la ora 12, in Parcul Rozelor din Cluj, s-a dat startul la primul concurs de MTB al anului. A fost un mic XCO, cu o tura de aproape 1 km, repetata de 10 ori, deci sa zicem vreo 10 km. Plat, dar nu usor, pe alocuri fiind niste curbe destul de stranse in care se intra cu viteza mare. Pe una din ele, pe niste biscuiti de beton uzi, am reusit sa cad destul de urat.

In fine, un concurs, oricat de scurt, e un concurs si e greu, pentru ca tragi la limita. Asa am tras si eu aici. Rezultatul nu-l stiu inca, nu am fost cronometrati, am ajuns undeva la 1 m in spatele lui Florin Leonte, iar noi am fost printre ultimii care am reusit sa terminam, pentru ca organizatorii i-au oprit pe toti dupa ce primii au trecut linia de sosire. O idee proasta zic eu, pentru un concurs popular, cum s-a dorit. Trebuia sa-i lase pe toti sa termine. Mai ales ca o tura avea 1 km, asa ca era destul de usor sa fii ajuns din urma. Acuma ce sa zic, astept sa vad un clasament pe pagina concursului, daca o fi sa fie. Daca nu, ramane oricum o experienta frumoasa si placuta a unui XCO pe 16 ianuarie...

 Pe sicanele din padure

 In plina accelerare la intrarea pe asfalt

Accelerand puternic pe bucata dreapta, unde reuseam sa ating un 35 km/h pana in prima curba

 Finalul

Muci de noroi, din nou :)

Sarbatori la pedala

Ce sa zic, m-am tot gandit daca sa mai scriu sau nu despre ce-am facut de sarbatori. Am zis pana la urma ca nu strica 3 randuri, acolo, sa-mi aduc aminte peste cativa ani.

Astfel, dat fiind ca nu am avut nici o zi libera si sarbatorile nu au fost decat 2 weekend-uri absolut obisnuite, n-am prea facut mare lucru, mai ales ca si zapada era lipsa la apel.

De Craciun, am fost la Draganesti, unde pe 25 am incalecat cursiera si am dat un Draganesti - Slatina tur-retur, in total vreo 70 km. Un pic ud pe jos, dar era singura miscare ce mi-a venit in cap.

De Revelion, petrecut in Bucuresti si la casa la Tartasesti, n-am facut mai nimic, decat tot o tura de pedalat, pe 2 ianuarie, cu trupa de rutieri, la Mihailesti.

"Plutonul" foto - Basso

Intre timp, oricum, profitand de vremea primavaratica din acest inceput de an, am mai dat ici colo cate o tura, de la cativa zeci de km pana la peste 100 cand timpul mi-a permis, pe langa Bucuresti, sa mai acumulez km de rulaj. Toate astea combinate cu cate o alergare in Carol seara. Si asteptam sa vina odata iarna aia...

Viscol si zapada... lipsa - Sinaia si Predeal

Daca tot a mai nins ceva, am zis sa mai dam o incercare la schi. Astfel, sambata am plecat, cu planuri mari, noi doi cu Catalin si Corina. Planul: un traseu de la Sinana pe piei, spre Babele, Padina si inapoi la Sinaia, urmand sa vedem ce facem duminica. Primele semne ca "e de rau" au venit la intrare in Sinaia, de unde se vedea cum vantul spulbera zapada la Cota 2000. Am urcat totusi cu masina pe drumul 100% inzapezit pana la 1400, de unde am purces pe piei in sus.

Zapada infima, toata fiind luata de vant. Pe partea de padure din Tarle practic urcam pe pietre. Dupa stana Tarle, viscolul puternic (am aflat apoi ca a batut cu pana la 32 m/sec, oricum peste 100 km/h sus pe platou) ne-a lovit din toate partile. Conditiile neprielnice precum si zapada care nu merita efortul ne-au convins din drumul de vara sa facem cale intoarsa, asa ca l-am urmat in jos, pe piei, sa nu luam viteza sa dam in bolovani. Cum si Azuga e campioana la bolovani de obicei, am zis sa o taiem spre Predeal, unde au tunuri de zapada si sa profitam de ele dand cateva ture pe partie, cu urcat pe piei.

In Predeal, dupa aventura coborarii la ora 12 de la 1400 si a gasirii unui loc de parcare, am descoperit ca am facut o alegere buna. Zapada pe partii era acesibila. Am urcat/coborat un Cocos, apoi un Clabucet Sosire si, in final, doua Clabucet Varianta (ultima doar eu cu Cata), unde pe marginea vestica era un soi de pulver placut. Coada la telescaun, dupa cum se poate vedea, era destul de mare. Cred ca noi dadeam o tura pana dadea cineva 2 cu scaunul. Oricum, la pretul asta, pot sa-si ia gandul de la banii mei. Oricum incaseaza destul.

Seara, ne-am cam intors la Bucuresti, nu neaparat dezamagiti, pentru ca am schiat un pic si ne-am facut pofta, dar pentru ca nu prea merita cheltuiala de a mai sta inca o zi. Sa speram ca pana in ianuarie vine si iarna adevarata.

Catalin a facut un filmulet pe care cu voia lui il pun si eu aici. Tot el a facut si pozele de mai sus. Filmul are sonorul original, pentru atmosfera de viscol :)

Si eu, si eu!!! Prima zapada! In Ciucas

Cum blogurile tuturor ne anunta ca a venit prima zapada, ei bine, ce surpriza, a venit si la mine. Astfel ca, in dorinta de a profita de presupusele ninsori abundente din Carpatii de Curbura, sambata pe la 22:30 am reusit cumva sa-i conving pe Radu si Mike, care la randul lor i-au convins pe Laviniu si Irina ca e rost de zgariat rugina de pe schiuri in Ciucas. Pachetul de iarna clasic: trezit la 5, intalnit la 6, ajuns pe la 9. Zapada si-a facut aparitia timid din Valenii de Munte si impresionant din Cheia. Am decis sa incercam Valea Berii, pe motiv ca sigur e zapada buna bagata de vant pe drum. Apoi Muntele Rosu, o coborare pe panta din spate si o tura pe deja mult admiratul valcel.

Zapada impecabila ne-a deschis apetitul pentru anotimpul alb, care o sa se incheie pentru noi prin mai-iunie. In fasait de piei de foca, am urcat in conditii de vis pana la izvor.

 

Poteca de Muntele Rosu nu era chiar asa de inzapezita, fiind mai mult troienita de vant. In schimb, fata din spatele cabanei era incarcata bine cu pulver, dar soarele isi facuse datoria si l-a compactat si incalzit. Am urcat pe urmele taiate prin zapada neatinsa.

Sus a venit insa si momentul nasol: am dat jos pieile si a urmat prima coborare din sezon. E o senzatie unica: iti aduci aminte ce meserias esti, cum stii tu sa virezi, sa te balansezi, sa punctezi si iti dai drumul in jos. Si daca mai ai norocul si de o zapada din asta care nu aluneca si te face sa o iei aiurea, iti dai seama de fapt ca toate astea sunt amintiri si tu schiezi acum ca un handicapat, imprastiat in toate partile. Dar deh, in 2-3 ture revenim la normal. Intre timp, zapada a pastrat pentru cateva ore urmele distractiei noastre:

Dupa ce am urcat inapoi, am luat-o in fata si, cu eforturi considerabile, am taiat cararea spre Gropsoarele printr-o zapada ce cu schiuri cu tot imi trecea de genunchi de multe ori. Super antrenament!

Pe picior in sus era cam batuta zapada, dar noi stiam unde s-a dus: jos in valcel. Mike a deschis drumul pana in capul valcelului, de unde ne-am dat la vale. Pe bucata descoperita zapada era cam nasoala, dar cum am dat de limita padurii a devenit OK. Cel mai important este ca am luptat cu totii, fiecare cu succesul lui, cu prima zapada dintr-un sezon pe care-l sper de vis si pe care vi-l doresc la fel si voua tuturor! Desi n-am reusit sa coboram pana in drum, din dragoste pentru integritatea schiurilor (zapada era, dar n-avea inca baza), am reusit sa alunecam relaxat apoi pana la masina. Cred ca sunt in asentimentul tuturor cand spun ca am avut cu totii o zi de vis!!!

LET THERE BE SNOW!

Poze de Radu Diaconescu

Povesti din tura: Radu, Mike, Irina si Laviniu

Cu bicicleta peste granita - 190 km la Basarbovo

O tura si doua "premiere": prima mea iesire peste granita calare pe bicicleta si cea mai lunga tura de sosea. Toate s-au petrecut pe ruta Bucuresti - Giurgiu - Basarbovo si retur, in compania deosebita a marilor ciclisti Basso, Costin, Alex si, pentru prima data la o tura de sosea serioasa la pluton, Daniel (nu ca eu as avea nu stiu ce experienta cu asta). Traseul dus/intors pentru mine a avut 190 km, iar diferenta de nivel este cam de 4-500 m in total.

Am pornit pe o vreme cam cetoasa si racoroasa de la capatul liniei de tramvai de pe Giurgiului, dupa ce ne-am asteptat putin unii pe altii sa aparem. Am pornit relaxat si am intins-o la drum din ce in ce mai tare, astfel incat am ajuns la Giurgiu in 1:20 h, cu o singura pauza de cateva zeci de secunde din cauza unui mic accident de pluton, Daniel atingand cu roata lui pe a lui Costin si zburand in sant, din fericire fara urmari grave. Dupa o sesiune de mancat si baut cafea in Giurgiu, am trecut fara probleme granita. Drumul prin Ruse e super, la fel si drumul local care ne-a dus spre Basarbovo. Ce e socant e ca soferii bulgari sunt foarte civilizati cu ciclistii, radical diferiti de romani. N-am auzit un claxon cat de mic, desi uneori eram cam nesimititi si mergeam pe mijlocul drumului sau ocupam toata banda fara sa vedem masina din spate. Masina astepta sa ne tragem in dreapta dupa ce o observam sau depasea cand se putea, fara scandal.


Basarbovo e o localitate langa care este o zona pitoreasca, niste chei ceva in genul Suncuius, dar mult mai mici. In peretele cheilor se afla sapate chiliile manastirii, obiectivul turistic principal din zona. Falezele adapostesc si o serie de trasee de escalada, fiind se pare cea mai apropiata zona de escalada de Bucuresti. Si, nu in ultimul rand, o super destinatie de road-bike :)

La intoarcere, de la intrarea pe drumul european in Ruse si pana la granita, Basso, Alex si Costin au dat un sprint nebun, cu o viteza constanta de peste 45 km/h, atingand si peste 50 pe bucatile mai in panta. Am pierdut trena, dar m-am tinut eroic la 10-20 secunde in spatele lor. A fost probabil cel mai tare sprint al meu. Mai fac multe din astea si, la primavara, imi sparg toti timpii la MTB. Ne-am relaxat la o sesiune foto pe Podul Prieteniei, care e mai degraba o punte ingusta rau, nimic impresionant. Tot aici mi-am dat seama ca aparatul a fost toata ziua pus pe macro, asa ca aici a iesit prima poza clara.

Din Giurgiu pana in Bucuresti am mai facut cateva pauze de alimentare, dar am mers constant, in pluton de 2+2+1, schimband mereu trena. Am ajuns in Bucuresti exact la lasarea serii si am incheiat ziua in Tineretului la o tuica fiarta. Wow, ciclismul de sosea este un SPORT ADEVARAT.

Iar Campina

Am mai dat o tura la Campina, cu Hipopotanul, care a facut prima data cunostinta cu catararea. N-am facut mare lucru, am urcat in Sotrile din Campina, am coborat pe Valea Fiarelor, eu am urcat-o o data - nu m-am putut abtine. Apoi am dat o plimbare pe Doftana pana spre capatul asfaltului si inapoi pe vale pana in Campina.

Ce e remarcabil e ca Hipopotanul mi-a facut prima mea poza pe Valea Fiarelor - cea mai tare catarare pe asfalt pe care o stiu eu in Romania. Iata pozele facute, din pacate, doar cu telefonul:

Transfagarasan - cum sa treci in 5 minute de la vara la iarna

Inca o tura din frenezia de toamna pe cursiera, Transfagarasanul, adevarata catarare clasica.

 Am urcat de la Piscul Negru pe o vreme impecabila de toamna, aproape de tricou, pana la cota 2000 si la intrarea in tunel, unde ne-am si facut o poza de grup. Ciclism.ro in actiune:

 

 

Asta a fost partea de vara. Imediat dupa trecerea tunelului, pe nord, a inceput partea hivernala a aventurii: la Balea Lac venise iarna!

 

Am coborat la Balea Cascada, de unde am urcat inapoi cu un vant din fata impresionant. N-am mai intalnit in viata mea asa vant din fata turbat, te facea sa pedalezi in picioare pe plat, iar in curbe de arunca efectiv de pe sosea in orice clipa de neatentie. Am oprit foarte putin si am apucat sa fac doar o poza:

O zi super si mai mult ca sigur o ultima intalnire cu Transfagarasanul.

Transalpina ep. 2 + beleaua la picior continua

Ramas cu impresii minunate, am revenit pe Transalpina joi, intr-o echipa de zile mari: impreuna cu Alex, Octav si Gabi de pe Ciclism.ro.

De data asta am dat tura in forta, cu doar 3 opriri de cateva zeci de secunde, fiecare a mers in ritmul lui pana sus. Am reusit pe urcare o medie de 14.58 km/h de care sunt foarte multumit. Vreme rece, cu nori trecatori la 2000 m si un peisaj superb care se intrevedea printre ei.

Se pare ca tendinita/bursita/fractura/beleaua cu care am ramas la picior dupa Maratonul Bucuresti e incapatanata rau, asa ca pedalatul pe sosea ramane singura activitate pe care pot sa o practic in continuare fara sa urlu de durere - sper sa treaca pana la iarna sau macar sa pot schia cu ea pana trece.

Cat despre tura, cateva poze fac cat 1000 de cuvinte:

Un vis indeplinit, o indoiala spulberata - cu cursiera la Campina

De cand am fost prima data pe traseul-minune Campina - Sotrile - Nistoresti - Comarnic - Secaria - Paltinu - Sotrile - Nistoresti m-am intrebat cat de dement trebuie sa fii sa faci traseul asta cu cursiera, mai ales cu angrenaj dublu. Mi se parea oricum foarte tare sa-l faci si pe MTB.

Ei bine, cu ocazia noii mele fixatii cu cursiera, am fost si m-am executat, adica am facut-o! Da, am parcurs traseul cu cursiera, fara probleme, fara pauze pe bucatile de urcare. Si da, se poate face si de catre un ciclist mediu cum ma consider eu, inclusiv celebra urcare pe Valea Fiarelor. O tura super, cu Sorin si cu Alex, dar in care n-am facut prea multe poze..

Sorin si Alex luptand pe catararea Comarnic - Secaria

Impreuna cu Sorin, fericiti ca am biruit din nou acest drum fioros

Primul asfalt tango - Transalpina asa cum merita

Da, doamnelor si domnilor, in sfarsit, dupa multe parlamentari si tentative de ani de zile, s-a intamplat! Incepand de vineri, 05 noiembrie 2010, sunt posesor de ROAD-BIKE!!! Adica de cursiera, acel dispozitiv magnific cu 2 roti care iti permite sa zbori peste intinderile de asfalt cu viteze ametitoare, fara basini de pistoane in care explodeaza combustibilul cumparat cu sange de la arabi, doar cu ajutorul muschilor si a vointei utilizatorului. Si care face asta in cel mai eficient mod posibil, rezultatul evident al celor peste 100 de ani care ne-au adus la ceea ce inseamna azi bicicleta de curse. Sau semicursa, sa inteleaga tot poporul :)

foto de pe karlosports.wordpress.com

De unde elogiile astea? Simplu, e de ajuns sa incaleci pe una o data, sa simti acel transfer incredibil de eficient de forte intre piciorul tau si rotile acelea subtiri si aderente, sa vezi cifrele vitezometrului atingand pe plat cifre pe care MTB-ul viseaza sa le atinga in coborare. Cand e vorba de ciclism, starea lui pura se regaseste pedaland in picioare, cu mainile stranse pe ghidolina, pe acele pante pe care alta data pedalai in gol pe MTB zicand ca nu e mare scofala. Dar si satisfactia de a vedea ca te deplasezi cu viteza dubla, ca varful dealului se apropie de doua ori mai repede ca de obicei. Apoi, la coborare, intins in fata, cu mainile in curbura ghidonului, piscand frana, sa gonesti cu viteza ametitoare intr-un echilibru si o siguranta care nu mi-a fost dat sa o simt niciodata pe un MTB.

Toate acestea le simti atunci cand incaleci o bicicleta de curse. Probabil ca le simti si mai bine daca esti un utilizator vechi de MTB sau alt fel de bicicleta, daca ai un termen de comparatie.

Nu, toate acestea nu taie cu nimic din frumusetea MTB-ului, acesta ramane un sport de aventura deosebit, dar civilizatia moderna ne ofera si aceasta noua modalitate de a ne bucura de natura. E drept, pedalatul placut si soseaua e greu sa fie asociate in tara asta plina de melteni idioti cu BMW-uri si de camionagii rude cu cercopitecii dar, credeti-ma, sunt si drumuri frumoase, prin munti si peste dealuri, prin sate rupte de lume, asfaltate recent cu bani europeni. Da, pentru ca odata ajuns cateva sute de km mai la vest situatia se schimba si ciclismul si soseaua devin doua lucruri asociate in mod natural, intrinsec. Si da, pentru acest feeling o sa mai iesim si noi in afara.

Maratona delle Dolomiti, unde o sa mergem daca ne ajuta norocul la tragerea la sorti

Una peste alta, noul meu "armasar" de curse e albastru si-i zice... KONA ZING (da, stiu, Kona face MTB-uri, dar uite ca a scos si o cursiera, uau). Se deplaseaza pe un set de roti Mavic Aksium (echivalentul Crossride-ului pt. MTB) incaltate cu Michelin Lithium.2, are manete, pinioane 11-25, lant si deraior fata 105, deraior spate Ultegra, frane Tektro (bunicele), angrenaj FSA Gossamer compact 52/34, e din aluminiu cu furca de carbon si arata cam asa:

 

Am alergat-o vineri singur 60 km pana la Tartasesti dus/intors, sambata dimineata cu Cristi, Doru si Gica alti 60 km prin Balotesti, apoi sambata seara din nou 60 km prin Balotesti cu Sorin. Insa proba cea mare a venit duminica asta, cand impreuna cu Sorin cu a lui cursiera brotac si cu Roxana care momentan inca se mai relaxeaza pe MTB am atacat cea mai tare catarare din Romania, Transalpina, cu peste 1700 m diferenta de nivel si care atinge in varf cota de 2150 m. Totul este (banuiesc ca toata lumea stie) exact ca in palma, asfalt perfect.

Ce sa zic, dupa elogiile introductive reiese clar ca imi place. Ba chiar foarte mult. E frumos si e sport in stare pura.

Si Sorin a apreciat mult noua sosea care va fi pentru urmatorii ani Mecca ciclo-catararii din Romania.

Roxana a ramas mult in urma cu MTB-ul, abia asteapta sa incerce si ea aceasta revelatie...

Ele sunt cele doua frumuseti, si noi cei ce le calarim fericiti, in pasul Urdele, la 2150 m..

Doua biciclete care vor mai vedea cu siguranta multe drumuri minunate impreuna :)

 

Toate pozele din aceasta minunata iesire le-am pus pe Webshots.

Track-ul urcarii pe Transalpina l-am pus mai demult pe Bikemap.