Iron Bike 2011 - pasiune in suc propriu

Am asteptat un an, de fapt un an si ceva momentul magic: startul in aventura numita Iron Bike - 235 km de MTB, peste munti si vai, o zi lumina de pedalat prin locurile magice ale Padurii Craiului.... Dar soarta a facut sa nu fie chiar ce am visat cu totii....

(toate fotografiile sunt facute de Anca Dogaru si le puteti gasi aici)

Astfel, echipa Ballbreakers (numita asa in onoarea trupei AC/DC care a concertat anul trecut in acelasi weekend cu concursul si la care ne-am grabit sa ajungem), echipa formata din mine si Sorin, s-a aliniat disciplinata la start, la ora 4:30 AM, la Baile 1 Mai, langa Oradea, pe o ploaie mocaneasca puternica, alaturi de alti curajosi care au sinapse lipsa la greu pe creier. Cata minte sa fi avut noi sa luam startul in conditiile alea? Nu stiu, dar stiu ca marea majoritate eram hotarati sa nu ne oprim pentru nimic in lume. Organizatorii, fara intarzieri, au dat startul cam cu strangere de inima la aventura dura ce avea sa urmeze:

Traseul a intrat rapid intr-o padure, pe un drum ingust de pamant, plin de noroi si de balti. Combinatia de bezna, zeci de lanterne, ploaie si ochelari uzi facea ca totul sa se desfasoare pe orbecaite, cu cazaturi ale unora si crengi luate peste fata la greu... O agonie care a durat pana cand s-a crapat de ziua, pe la 6 dimineata, undeva dupa CP 1 unde am ajuns deja murati...

A urmat celebra coborare prin noroi, urmata de satul care are un parau in loc de drum printre case... Apoi un asfalt de relaxare, care ne-a dus pana in CP 2, singurul loc unde ploaia ne-a iertat pentru cateva minute.

Apoi a urmat cea mai frumoasa parte a traseului: o urcare pe piatra cubica, urmata de o coborare spre comuna Rosia printr-un sector de chei deosebit: case rustice, poduri vechi de lemn, treceri la greu prin apa, noroi - visul oricarui MTB-ist. Am facut acea bucata cu zambetul pe buze si cu chiote de bucurie. Daca pana acolo am fost cam demoralizat, am iesit din chei la asfalt, dupa CP3, cu o pofta nebuna sa termin aceasta cursa nebuna.

Ploaia a revenit si noi, dupa ce am mai trecut o portiune de off-road, din Meziad, am ajuns la CP4 pe o ploaie efectiv torentiala. Cam asta era atmosfera acolo, cu noi nu am inca poze:

Am pornit pe ploaie cu bulbuci pe cea mai mare catarare din concurs, Stana de Vale, o urcare asfaltata si cu bucati de piatra cubica, dar cu portiuni constante de peste 12%. Nu e o urcare grea luata separat, dar in context, dupa 100 km de tras si inainte de inca 100 km care urmeaza, nu e chiar usoara. Am tras pe ea destul de tare, dar cat sa nu ne rupem, pana aproape in varf. Ploaia torentiala nu ne-a lasat nici o clipa. Aproape sus, o masina salvamont ne zice sa nu ne grabim, concursul s-a intrerupt in CP 5, la Stana de Vale. Pai atunci, dimpotriva, am tras la maxim si am ajuns la noul finish pe locul 7 ca echipa, unde i-am gasit si pe cei din fata, murati, sub un pavilion de plastic. Am facut doar jumatate de concurs si jumatate de diferenta de nivel - cam 109 km cu 2000 m.Am mai asteptat aproape o ora, dupa care organizatorii ne-au coborat civilizat la start cu microbuzul. Ploaia nu s-a oprit decat dupa 7 seara....

In final, si cateva pareri despre concurs:

Efortul organizatorilor a fost imens, au organizat un eveniment perfect, un traseu deosebit, mult mai atractiv ca anul trecut, cu un marcaj care nu necesita nimic altceva pentru orientare, GPS-ul fiind inutil. La fel de inutil era si road-book-ul super detaliat dat de organizatori, care au vrut sa se asigure ca nu exista nici o sansa sa ne pierdem. Aveam totusi in el, pe langa profilul fiecarei etape dintre CP, date despre tipul de suprafata de rulare, pante, alimentele din PC, posibilitati de retragere si fiecare intersectie si schimbare de directie explicata. Magistral!!! Mare ghinion cu vremea! Decizia de intrerupere a competitiei a fost foarte dureroasa pentru Tibi si echipa de organizare, dar a fost corecta. Oamenii terminati de frig si uzi pana la piele, desi ar fi continuat cu totii, ar fi fost expusi pe urmatoarele bucati, care implicau o iesire in creasta, in vant si o coborare lunga prin frig, la risc mare de hipotermie si accidentare. In plus, ploaia a ucis placutele de frana la toate bicicletele, in doar 100 km!!! Asa aratu placutele mele, noi la start:

Pentru a intra in atmosfera, puteti viziona un mic reportaj facut de TVS Oradea, cu cateva filmari si interviuri elocvente despre conditiile de pe traseu, dar si despre determinarea oamenilor:



Sper ca organizatorii sa treaca peste dezamagire, noi nu suntem suparati. Toti ne dorim sa ne vedem la anu' in acelasi loc, pentru a lua startul, de data asta speram ca sub un cer instelat, la IBO 2012...

Vf. Omu pe roti subtiri - ciclocross extrem

Urcarea cu MTB-ul pe Omu nu e nici o smecherie, n-am fost nici o data atras de ideea sa o fac. Nu mi se pare nici macar de palmares, doar o tura de MTB banala - vreo 35 km cu 1800 m diferenta de nivel din Sinaia - doar o urcare pe Drumul de Vara dintre Cote o poate face mai atractiva. Sunt atatea in zona mult mai interesante de facut. In plus, tigania de pe varf din perioada estivala, ghiolbanii urcati cu cabina si, mai nou, gratie noului drum, cu masina la Babele, nu ma fac sa imi doresc sa ajung acolo.

Totusi, ideea de a urca pe Omu cu ciclocross-ul pare o adevarata provocare. Iar coborarea de acolo o provocare si mai mare si o doza acuta de fun. Plus privirile ciudate ale oamenilor care vad sprijinite la intrarea cabanei o gramada de "semicurse"...

Dar as incepe mai intai prin a lamuri notiunea asta de ciclocross, care devine din ce in ce mai "pop" in cultura ciclista, mai ales bucuresteana, dar destul de gresit inteleasa de unii. Prin urmare:

Cyclo-cross (sometimes cyclocross, CX, CCX, cyclo-X or 'cross') is a form of bicycle racing. Races typically take place in the autumn and winter (the international or "World Cup" season is September–January), and consists of many laps of a short (2.5–3.5  km or 1.5–2  mile) course featuring pavement, wooded trails, grass, steep hills and obstacles requiring the rider to quickly dismount, carry the bike whilst navigating the obstruction and remount.


Cyclo-cross bicycles are similar to racing bicycles: lightweight, with narrow tires and drop handlebars. However, they also share characteristics with mountain bicycles in that they utilize knobby tread tires for traction, and cantilever style brakes for clearance needed due to muddy condition


Si pentru cine n-are rabdare de citit:





Si nu in ultimul rand, cursele de ciclocross exista de aproape 100 de ani, MTB-ul fiind proaspat aparut in anii 80...





OK, deci care e smecheria? De ce sa te duci pe off-road cu un soi de cursiera mai ciudata cand te poti duce cu MTB-ul? Care e motivatia?


PENTRU CA PE CICLOCROSS SINGURUL TAU AJUTOR SUNT ABILITATILE TALE TEHNICE. Nu ai suspensii, nu ai cauciucurile mari, nici macar toata gama de viteze, nu ai nimic ce sa te ajute sa treci peste obstacole. Esti tu versus natura, cu o legatura directa si rigida intre voi: ciclocross-ul.


Si acum sa ajungem la tura la OMU. Da, este o tura de MTB si da, sa urci pe Omu pe ciclocross e fortat. E foarte greu cu rotile alea prin bolovani, e greu de invins panta, sunt grele sectiunile de single-trail si drumul abrupt si sfaramicios dintre Cote. Dar satisfactia de a le birui fara ajutorul tehnicii e imensa.


Asa ca ne-am aliniat 11 curajosi in gara la Sinaia: 8 cu ciclocross, 2 cu MTB si un cross. 

Protagonisti :
Urs, Masi, Adi, Sergiu, Horatiu, Basso, Stef , Caine, Octav, Vlad, Costin

Unii au renuntat pe parcurs, multi au renuntat la Babele. Dar sus am ajuns doar 5: la categoria CICLOCROSS, pe OMU, au spus prezenti Stefan (Basso), Costin, Octav si subsemnatul, plus Sergiu pe MTB. Am zis, am facut, ne-am simtit bine si fierul meu a mers impecabil. A fost cea mai tehnica tura din viata mea, dar am reusit sa urcam din gara pana pe varf cam in 3 ore. Am impins doar cativa m la Cerdac si cateva bucati chiar inainte de varf, iar la coborare am facut 99% in sa. Ce mai, un vis devenit realitate, un extaz total pentru orice rider tehnic.

In final, o poza cu blestemul Bucegilor, drumul de pe Dichiu. Va fi sigur trecut pe lista rutierilor pe perioada urmatoare, dar eu zic ca nu o sa tina mult, se va surpa. Si daca e sa imi spun parerea, cu cat se surpa mai repede, cu atat mai bine....

Surmont MTB Azuga - 34.000 m urcati n-au fost degeaba

Da, dupa cum spuneam in titlu, am fost la maratonul Surmont de la Azuga si, in sfarsit, am constatat ca cei peste 34.000 m diferenta de nivel urcati sezonul asta nu au fost degeaba si si-au aratat rezultatele.

De data asta nu a mai fost un concurs cu 20 de participanti, ci a fost concursul cu cei mai multi participanti vreodata in Romania la munte (depasit doar de Prima Evadare) - 500 de ciclisti s-au aliniat la start. Am participat la tura lunga, un concept interesant, ea fiind doar cu vreo 5 km mai lunga decat cea medie, dar cu 600 m diferenta de nivel in plus - tura a speriat destul de multa lume, doar 55 de concurenti fiind inscrisi la aceasta lungime, toti buni, cei mai multi la categoria 30-39 de ani - sincer, credeam ca o sa ies printre ultimii. Per total, un traseu foarte dificil si tehnic, ce ne-a urcat din Azuga pana sub Vf. Piatra Mare, apoi pana pe creasta Neamtului si, in final, pana aproape pe Vf. Clabucetul Taurului. Pe bucata cea mai abrupta din partia Cocos a avut loc si contratimpul King of the Mountain.

In fine, ce sa zic, a fost o zi frumoasa, bicicleta a fost cu mici probleme (frana fata avea un piston indoit si freca o placuta pe roata), dar a facut fata si doar cand am ajuns inapoi la masina a explodat un cauciuc. Bine ca n-a explodat mai iute, ca la urcarea dinspre Susai spre Cocos am dat singura camera de rezerva nr. 51 de la +40 de ani.

A fost si o zi de care sunt foarte multumit, asa ca las rezultatele sa vorbeasca de la sine, fara sa mai comentez nimic, in afara de faptul ca rezultatul de la King of the Mountain a fost cea mai mare surpriza pentru mine - din 55 de concurenti la proba lunga, toti unul si unul, doar 9 au urcat bucata respectiva (nu aveai voie sa impingi bicicleta):

Mai multe informatii despre concurs se gasesc pe site-ul maratonului. Va las sa va delectati la final cu filmul maratonului, un film realizat profesional, dar care prinde din pacate mai mult secvente de forestier si mai putin de traseu tehnic, cursa lunga fiind mai mult de 3 sferturi cred doar sectiuni tehnice de mare dificultate:


Surmont Mountainbike Challenge 2011 from monkeyboy on Vimeo.

Nebunie la inaltime 2 - Transfagarasanul dus-intors

Ce sa zic, dupa Transalpina dus-intors si inainte de Transalpina si Transfagarasanul la o zi, era oarecum logic sa intre un Transfagarasan dus-intors.

Acuma, de obicei, lumea cam face tura asta, TF dus-intors, dar cu plecare de la Cartisoara si intoarcere la Piscul Negru sau invers. E si asta o tura frumoasa, dar e scurta si nu e potrivita pentru asa o zi lunga de vara si, in plus, pierde vreo trei sferturi din partea sudica, inclusiv cea mai spectaculoasa bucata dupa parerea mea, urcarea la barajul Vidraru.

Astfel, ca sa fie o tura cat de cat adevarata, am decis sa o facem din prima serpentina pana in ultima serpentina a drumului, adica am inceput de la cetatea Poienari, in sud, in Arefu, urmand sa facem cale-intoarsa la Vama Cucului, unde se termina serpentinele jos pe nord, inainte de Cartisoara.

Tura am facut-o si pe Bikemap, ea avand 168 km (confirmati pe ciclocomputer), dar diferenta de nivel este "doar" de vreo 4000 m, nu 4700 cum scrie pe ruta - am descoperit ca eroarea vine de la faptul ca bikemap nu stie de tunel si considera ca urci pana pe la aproape 2300 m in trecerea nu pe sub, ci peste creasta Fagarasului. Cam asa arata tura, ignorand tunelul:

In fine, ne-am pornit in trupa mare, 9 ciclisti in 2 masini, sambata, cu noaptea in cap, sa atacam Fagarasul. O sa-i numesc pe colegii de tura dupa porecle, ca au fost prea multi Stefani si ma incurc. Dupa startul din Cartisoara, pana spre coada lacului Vidraru, s-au "detasat" doua plutoane de evadati, primii fiind Basso si 445 (sa nu zic Stefan si Stefan) care au luat-o la fugareala in fata, apoi urmand eu cu Alex si Abu Dhaby. Vreme buna, soare cu putini nori si o sosea cu bucati destul de lungi complet refacute ne imbia sa ne ridicam in pedale si sa acceleram la maxim, facandu-ne sa uitam drumul lung pe care-l avem de facut.

Am ajuns la intrarea in tunel, la cota 2000, impreuna cu Alex, la 2h52min de la pornire, ne-am imbracat gros si am patruns in tunelul plin de ceata, pentru a descoperi pe partea cealalta ceata, umezeala si 4 grade. In concluzie, nu am mai stat ci am taiat-o in jos spre Cartisoara, cu mainile inghetate pe frana, fara sa stim ca am trecut pe langa Basso si 445 care ne asteptau la cabana la cald. Cand eram pe la Balea Cascada, am comunicat cu ei la telefon si le-am spus ca noi am coborat, asa ca au taiat-o si ei in jos. Intre timp, la Balea ajunsese si Fane (rapsohigh) cu al lui Pinarello rosu cu Super Record si roti R-Sys. El nu a mai coborat prin ceata.

Am ajuns la Vama Cucului dupa 3:30 h de pedalat de la masina, unde dupa vreo-un sfert de ora a aparut si Basso, iar imediat pe urcare ne-am reunit si cu 445. Pe urcare, Basso a luat-o in fata, iar eu am continuat cu Alex, de aproape de partea de sus a cascadei si cu 445; am urcat batraneste pe o ploaie marunta, ajungand la Balea Lac cam dupa 1:45 h de urcare. Am devorat niste covrigi si am taiat-o spre sud, la soare, iar la Cota 2000 ne-am oprit sa facem cateva poze - eu cu 445 si Alex cu 445:

Am continuat coborarea, am mai luat cu Alex o pauza sa terminam covrigii, undeva pe la intersectia cu Cumpana, dupa care ne-am reintalnit cu Fane, Basso si 445 pe baraj, incantati de o tura minunata (eu, 445, Basso si Alex, iar in ultima poza Fane cu al sau Pinarello la Balea) - pozele astea sunt facute de Fane - rapsohigh.

Am ajuns la masina dupa 7:15 h de pedalat, unde ne-am reintalnit cu restul grupului care a facut o plimbare pana sus la tunel, incantati si ei de o zi minunata, pentru ei fara vreme urata si ploaie. O sesiune de prajituri in Curtea de Arges si drumul pe autostrada pana acasa au incheiat inca o zi de ciclism de calitate, asa cum imi place mie. Duminica am dat cica o tura de refacere, am plecat la 18:00 si am ajuns acasa la 21:45 dupa inca 108 km pe langa Bucuresti, cu medie de 30 km/h...

Primul meu podium (modest) la MTB - Sarulesti Bike Race + Sotrile dumincia

Asta-primavara, prin martie, studiind calendarul cu evenimente de pe Ciclism.ro, m-am oprit o secunda la luna iunie, am sunat-o pe Roxana si i-am zis: anul asta, o sa iau un podium la MTB. Era momentul in care am observat cursa Sarulesti Bike Race, care va avea loc in jurul unor lacuri din comuna cu acelasi nume, din judetul Calarasi, loc renumit pentru cei mai mari 7 crapi prinsi vreodata in lume, dar mai putin pentru sportul cu pedale. Ma asteptam sa vina putine vedete. Pana la urma, a fost si mai "bine" - a se observa ghilimelele.

Astfel, fiindca nu prea ne-am permis deplasarea la Maratonul Apuseni, sub vechea egida "mai bine-n satul tau fruntas, decat codas la oras", sambata asta m-am urcat in masina cu Sorin si Adi si am taiat-o pe autostrada A2 spre Fundulea si apoi spre Nana, pe un drum prin camp plin de noroi pe care masina mergea cum dorea ea. Am ajuns la o padurice, unde o mana de organizatori entuziasmati si o mana si mai mica de concurenti intrigati asteptau sa se intample ceva. Cum ne-am dat jos din masina, Sorin a zis: "hai baieti, ca a venit podiumul" - cata dreptate avea sa aiba... Atmosfera nu era chiar promitatoare si nu ne asteptam sa terminam ziua de pedalat cu zambetul pe buze.

Nu o sa insist mult. Ne-am inscris, apoi domnul Primar, foarte simpatic, ne-a explicat traseul. Am fost numai urechi, caci aveam o presimtire. Una buna de altfel. Ne-am aliniat la start, undeva pe la 20-30 de curajosi cred si am plecat. Eu am cazut urat de tot dupa 10 m, pe un noroi alunecos, mi-am pierdut computerul si mi-am umplut un picior de sange si unul de vanatai. Am sarit iute pe bicicleta si am recuperat rapid, instalandu-ma rapid in fata si, dupa ceva timp, regasindu-ma singur pe un drum in camp. Marcaje, evident, nema... In primul sat, mi se face semn pe unde sa o iau. OK, e bine. In al doilea sat, dau intr-o intersectie de 4 drumuri, dar pustiu. Nimeni, nimic, nici un marcaj. Incerc sa imi aduc aminte de ce ne-a zis primarul si incerc sa tin marginea lacului din apropiere. Drumul pe dealuri se transforma intr-un single-trail frumos de tot, care tot urca si coboara. Pana cand la un moment dat s-a terminat in niste balarii, unde am luat bicicleta in spate. Oups, nu cred ca e bine. Asta e, sentimentul sa fii primul si sa n-ai dupa ce sa te iei e cam ciudat. O tai prin balarii si ajung la un drum pe care mai merg, dupa care ma intalnesc cu unii, din spate. Se pare ca am ocolit ceva in plus. Ma intorc, aleg un drum pe malul celalalt al lacului, nici un semn, nimic. Dupa o agonizanta pedalare aiurea, cu Adi in spate, vedem un Logan cu primarul in geam. Il intreb daca e bine, zice ca da si ca suntem primii. OK, pai sa-i dam.

Mergem ce mergem printre araturi pe camp, cativa km, dupa care, inainte de un sat, vad un bidon Isostar pe jos. WTF? O fi de la unii care au venit la recunoasterea traseului.... Mai merg si un localnic imi striga "cinci"! Eu am numarul 5 de concurs, OK. Mai merg un pic si ajung la un CP unde niste fete imi arata sa fac stanga. Le intreb daca mai sunt altii in fata, imi spun ca sunt pe locul 5. 2xWTF! Si in fata apar doi concurenti, locurile 3 si 4, care pedalau asa, cam relaxat. Ii dau tare si trec repede pe langa ei. Undeva departe se mai vad doi, primele doua locuri. Ma tot intreb, ca tot suntem la balta "Unde-am gresit? Unde-am gresit?". Ii ajung si vad ca e Sorin si Bituleanu de la Felt. Trec pe langa ei, ceva mai greu, ca ei merg bine si ii intreb care e faza - imi spun ca sigur am facut eu ceva in plus. OK, ajungem la alt sat, alta intersectie de vreo 4 drumuri fara nici un semn si nici un om. Ma opresc, vin si ceilalti doi din spate si ne sfatuim: primarul a zis ca de aici iesim pe ceva DJ spart. Intreb o baba daca in fata ajungem la DJ, imi spune ca da, asa ca ii dau tare. Din DJ, inainte de autostrada, fac stanga prin camp (erau semne), ajung pe drumul de Nana pe unde am venit cu masina, merg pe ala. Se vede padurea cu finish-ul, trag tare desi nu e nimeni in spate. Inainte de finish, sunt directionat pe aratura, pe un drum care noroc ca era uscat, altfel era show. Ocolesc putin si trec linia de sosire undeva dupa cam 1:45 min, nu stiu timpul oficial. Dupa cateva minute apare Bituleanu si apoi Sorin. Asta am zis ca ar fi podiumul. Ne-am retras la o apa si o banana si apare si Adi, al 4-lea. Organizatorii mi-au recuperat din tufe computerul pierdut la start, super.

Ma povestesc cu baietii: ei au 36 km facuti, telefonul meu imi zice 42. Deci am facut 6 km in plus rataciti. La fel si Adi, care a fost cu mine.

Incepe premierea, unde primarul a adus steagurile NATO si UE din birou si s-a aranjat festiv cu banderola tricolora si o portavoce care stia singura sa cante "We are the champs!"

Cu surpriza, constatam ca organizatorii au pregatit doua categorii de varsta, sub 40 si peste 40, motiv pentru care podiumul la sub 40 am fost eu, Sorin pe 2 si Adi pe 3, iar Bituleanu a iesit pe 1 la peste 40. Haios. Prima mea cupa, castigata cu sudoare multa si cu absente multe ale concurentei. Dar totusi sunt fericit, am reusit sa recuperez handicapul de 6 km si sa imi indeplinesc cu brio planul vechi de cateva luni de a castiga la acest concurs...

La sfarsitul festivitatii, a inceput si furtuna. Nu ca e ceva deosebit, dar Bucurestiul ne-a asteptat cu atmosfera sa prietenoasa, ca sa incheiem extrem o zi de MTB intr-o zona surprinzator de frumoasa:

Una peste alta, am descoperit Sarulestiul, o zona mult mai curata si mai frumoasa de pedalat decat clasicele Cernica si Comana si, in plus, cu multe dealuri, drumul valurit de pe langa lacuri facand pedalatul mult mai placut. Uite cam asa arata traseul vazut pe harta, ce am facut eu (toate matzele alea din dreapta jos eu le-am facut in plus, trebuia mers direct):

Duminica m-am "relaxat" cu Adi si Nicu la o cursiera pe tura clasica Campina - Sotrile - Nistoresti - Secaria - Paltinu - Sotrile - Campina. Frumos ca de obicei, m-am simtit bine. Colegii la fel, pentru prima data pe acolo, au fost incantati. Adi a fost incantat si de cursiera (i-am imprumutat cursiera Roxanei).

Nebunie la inaltime - Transalpina dus-intors si Straja

A trecut inca un weekend, inca 2 zile petrecute tot pe sosea, dar cu oameni de calitate de data asta, nu singur. Am ales Transalpina. Doar ca acum am ales sa o fac dus-intors. Astfel, impreuna cu temerarii Horia, Alex, Kiev si Marius, ne-am cazat vineri seara la Ranca cu planuri mari de batalie.

Sambata - Transalpina dus-intors, 120 km cu 3400 m diferenta de nivel

Planurile pe sambata au fost mari: sa facem Transalpina dus intors intre Novaci si Sugag. Intr-un final nu a fost chiar asa, dar nici rau nu a iesit. Traseul l-am pus pe Bikemap.

Astfel, am plecat de dimineata de la 8 jumate cu totii in jos spre Novaci, in racoarea diminetii. Acolo ne-am realimentat la magazin, am dat o mica incalzire pana la intersectia cu Pociovalistea si am taiat-o in sus, dar nu foarte vitejeste, ca aveam mult de mers. Mai mult pe pinionul de 25, din cand in cand si cel de 27. Obiectivul de azi e distanta, nu timpul.

A fost o urcare de-a dreptul relaxanta, fara sprinturi inutile, la ritm constant si cu mici incetiniri pentru poze.

Dupa o pauza la pensiune la Ranca pentru realimentare, am plecat hotarati sa dovedim ultima parte a urcarii si, apoi, sa ne dam drumul la vale in  "necunoscut", adica pe partea nordica a soselei. Asa ca am ajuns din nou, pentru a cata oara, cu mandrie in Pasul Urdele. Dar de data asta nu a mai fost final de drum, ci de abia inceputul...

Partea nordica a soselei o intrece in frumusete pe cea sudica si, dupa parerea mea, e comparabila direct la peisaj cu Transfagarasanul. La dificultate si salbaticie, e muuult peste...

Coborarea are destul de multe bucati mici neasfaltate, unele destul de noroioase, care ar pune probleme la urcare in caz de ploaie. Oricum, ni se cam face parul maciuca cand ne gandim cat avem de urcat. Noroc si de unele bucati ca-n palma, numai bune de dat in gura...

Dupa o mica pauza la Obarsia Lotrului, am inceput urcarea in Pasul Tartarau, spre Sebes, deasupra caruia se strangeau amenintator norii de ploaie. Am decis sa-l urcam si, daca cumva incepe ploaia, sa ne intoarcem la obarsie. Ploaia nu a inceput, dar se auzeau tunetele in departare. Ne-am oprit imediat dupa varful catararii, o urcare mai de viteza, langa borna 69 care ne indica 16 km pana la Oasa. Bucata pana la Sugag ramane pe alta data... Dar am ajuns in Alba.

Urcarea inapoi spre Ranca a fost de vis: super solicitanta, pante mult mai constante care scot untul din tine, mai ales pe bucata dinainte de intersectia cu drumul strategic din Latoritei. 

Dupa ce mai aruncam o ultima privire a zilei spre nordul soselei, ne dam drumul la vale spre Ranca pentru o sesiune de vin, povesti si planuri de viitor.

Duminica - Obarsia Lotrului - Petrosani - Straja si retur - 120 km cu 2400 m diferenta de nivel

Un traseu cam prost de cursiera, data fiind starea drumului pana in Petrosani, dar merge, la urcare e destul de OK. Din Petrosani, nu mai sunt probleme. Traseul l-am pus pe Bikemap.

Planul initial era sa coboram pana in Petrosani, sa urcam la loc si apoi sa facem acelasi lucru pana in Voineasa. Am plecat totusi dupa 12 din Obarsie, pana unde am mers cu masina, urmand sa ne intoarcem acasa pe la Brezoi. Astfel, cu voie buna, dar cu mare atentie, am coborat drumul fost national actualmente aproape forestier pana in Petrosani, fara chef de prea multe poze. In centru, ne-am asezat la o terasa pentru o bere si o shaorma, ca ne era foame. Acolo, a venit la noi la masa un domn rocker pletos si tatuat, care s-a dovedit a fi Csaba Talpai, bass-ist la trupa Gothic din Petrosani, care ne-a spus ca este un mare fan al ciclismului si al Turului Frantei si cu care am mai povestit o jumate de ora ba de ciclism, ba de rock si de vechiul lor club Barock din Petrosani.

Dupa aceste povesti, am schimbat un pic planul de bataie, ca nu prea aveam tragere de inima sa urcam inapoi la Obarsie. Asa ca am inventat un plan mai horror: sa o dam la rulaj pana in Lupeni de unde sa urcam la Straja, unde este o sosea asfaltata foarte abrupta, care de multi ani m-am intrebat cum ar fi sa o urc cu bicicleta, dar niciodata nu m-am nimerit sa fiu cu ea prin zona. Zis si facut, o mica poza de grup si o taiem la rulaj fortat in inima Vaii Jiului, la Lupeni.

Dupa fugareala obisnuita, am ajuns si in centru metropolei mineresti de unde am taiat-o pe serpentinele mult mai abrupte decat imi inchipuiam in sus, pe Drumul Crucii.

Serpentinele sunt cum sunt, nu foarte usoare, dar nici imposibile. Insa, dupa cum imi inchipuiam, partea adevarata vine de la intrarea propriuzisa in statiune, unde panta este foarte mare, sigur peste 15%. In capul meu ma asteptam sa o dam rapid si sa ne oprim la Mesty pentru o bere, dar nu a fost asa. Asfaltul continua, in acelasi ritm de peste 15%, prin fata pe la Mesty, spre cabana veche si teleschiurile 1 si 2. Rupere in gura, aia e acolo. Pur si simplu impresionant. Am pedalat alaturi de Horia, cu 34/27, in picioare, la supravietuire. Fantastic!!! Abia astept sa revin...

Drumul urca vreo 8-900 m in vreo 9 km, cu o medie ce se apropie de 10%. E cel mai abrupt drum cat de cat mai lung pe care l-am vazut in tara noastra. Kiev l-a urcat cu foaie de 39 !!! Sus nu m-am putut abtine sa nu-mi trag o poza victorios sub partia mea preferata de schi, Lupului...

N-am zabovit mult si am taiat-o inapoi, ca se lasa seara si mai aveam de urcat din Petrosani aproape 1000 m. Dar ghinionul ne-a lovit destul de tare si, la inceputul catararii, a inceput o furtuna de vara care, chiar daca nu ne-a udat foarte rau, ne-a murdarit bicicletele, a udat drumul si am cam suferit de frig pana la masina. Dupa o ciorba calda la cabana Obarsia Lotrului, am plecat pe la 21:00 spre casa, unde am ajuns la 04:00, urmand o zi agonizanta la servici, mai mult adormit decat treaz. Trebuie sa remarc faptul ca la Obarsia Lotrului ar fi un super loc de cantonament, avand 4 directii de mers cu cursiera si o gramada de drumuri de MTB, iar cazarea la casute costa 30 RON pentru 2 persoane.

In final, a fost un weekend de vis alaturi de niste ciclisti deosebiti cu angrenaje compacte (cum zicea Horia), intr-o zona in care catararea pe bicicleta e la un nivel de-a dreptul elitist. Visul oricarui iubitor de pedalat ridicat din sa!!! Vom reveni cu drag...

Pozele sunt de la Horia si le gasiti in intregime pe contul lui de Facebook la albume.