Ma dusei sa pedalez la Olt

De mult aveam eu un plan sa dau o pedala pe la Draganesti, campia usor delurita acoperita cu paduri si, mai ales, Oltul, care in zona este format dintr-o "salba de hidrocentrale" cum ne-au invatat comunistii si care au pe malul lacurilor drumuri forestiere de contur m-au facut sa cred ca merita incercarea. Peisajul lacustru cu lebede, ratuste si pelicani merita efortul, chiar daca zona e destul de murdara prin apropierea localitatilor (cine stie, poate "Let's do it, Romania!" va rezolva ceva...)

Astfel, sambata, cu inima in dinti, am hotarat sa deschid aceasta zona. Din pacate, planul de acasa nu s-a potrivit, si in loc sa am toata ziua de la 2 incolo, am avut timp doar de la 11:30 pana pe la 15:00, dar m-am pus in sa si am taiat-o spre Olt pe primul forestier mai interesant pe care l-am vazut.

Padurea din zona e brazdata de ceva forestiere simpatice. Am ajuns la DN-ul de Caracal fix la podul peste Olt, de unde am continuat pe malul stang pana la barajul de la Draganesti. De acolo, am urcat pe malul drept pana la confluenta cu Oltetul, unde a trebuit sa urc pe acesta in sus pana la Cioroiu, la primul pod. La intoarcerea la Olt, la confluenta, m-am oprit pentru o sesiune foto solitara.

Am trecut inapoi pe malul stang la urmatorul baraj si am luat-o inapoi ca deh, "Time's up!". La Draganesti la baraj am schimbat din nou malul, si am iesit la DN la Stoienesti (cam cea mai murdara zona). M-am intors direct prin camp, unde apa inca nu se uscase si am avut parte de o baie de noroi lutos de zile mari (clasic: bicla de 30 de kile, rotile nu se mai invart, noroiul mult peste pantofi...) In total aproape 70 km cu o viteza medie de vreo 20 km/h, o dezmortire perfecta inainte de un sezon care promite sa fie bogat.

Track-ul turei il gasiti pe Bikemap.

Am dat si vreo doua plimbari cu Castor sa-l mai scoatem la alergat si am facut niste poze, ca isi gasise el o pasiune in a sari un paraias de pe-o parte pe alta. E un dulce si abia astept sa-l mai scoatem la munte...

Sinaia, altfel

Mi-am dorit de mult, cum am mai spus, un setup usor de tura. Mi-am dorit sa pot sa bat muntii si iarna asa cum o fac vara, dar nu frustrat si sa ma lupt pentru fiecare pas pe jos. Personal detest mersul pe jos iarna pe munte: n-am reusit niciodata sa gasesc frumusetea in a intra pana la brau in zapada la fiecare trei pasi si a munci 1 ora pentru a merge 100 m.  Am senzatia ca natura isi bate joc de mine la modul cel mai nasol... Consider, cel putin pentru mine, ca mersul pe jos trebuie lasat doar pentru traseele tehnice (din care, oricum, nu prea fac).

Pe schiuri in schimb, e alta viata: viteza la urcare este asemanatoare cu cea obtinuta vara pe jos, pe plat este superioara iar la vale, hmmm, cred ca e evident ca nu se compara. Per total, undeva intre alergat si bicicleta. Iar daca mai ai parte si de o zapada buna, coborarile iti aduc un zambet suplimentar pe fata.

In aceasta ordine de idei, in combinatie cu faptul ca a dat vara peste noi iar zapada se va retrage cu viteza maxima spre crestele inalte si vaile adanci, am fugit la Sinaia pentru un ultim weekend de bagat pe piei. Dar altfel, asa cum imi doream demult. Adica sa urc pe piei de jos, nu de la 1400 ci mai jos, din oras. Cat mai jos. Sa simt ca am urcat muntele ca si cum statiunea de schi nu ar fi acolo.

Sambata: Premiera absoluta - pe Genune cu basca-n cap

Astfel, sambata am plecat (cam tarziu) si am ajuns in Sinaia pe la 12. Am hotarat sa lasam masina la intersectia cu Poiana Stanii si sa urcam de acolo pe platou, Babele, Plaiul lui Pacala si apoi inapoi.
Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, am schimbat programul de 2 ori:
- ne-am intalnit la 1400 cu Vlad, colegul Roxanei, cu care am dat o tura pe Tarle (mai aveam 3 urcari pe o cartela)
- am vorbit cu Bubulu care a zis ca urca si el cu cabina de ora 15, si vine sa dam o Genune, asa ca am zis sa o dam spre Babele mai repede si, cu ultima urcare si inca un bilet, am urcat pana la urma la 2000 cu cabina (rusineeeee)

Asadar, am taiat-o spre Babele, cu gandul sa ne intalnim cu Bubulu undeva pe drum, dar sa facem si noi ceva miscare. Cabina am vazut-o plecand cand eram la poligon la Piatra Arsa, iar cu Bubulu ne-am intalnit sub coborarea de la Babele. Am plecat sa aruncam o privire la Valea Urlatoarea, poate e de o tura, desi nu prea ma tenta cu schiurile de alergat. Oricum, era gheata oglinda si am renuntat, indreptandu-ne spre Genune.

Pe intrare, era o crusta de zile mari. Ma gandeam ca faceam carving pe acolo cu Thunder-ul. Cu Random, m-am descurcat, dar cu balans mare si nu cred ca foarte estetic. Pe fir in schimb, am dat de un pulver cat se poate sa fie de bun la +15 grade, neasteptat. Am putut cobora lejer pana in drum, si apoi pe drum pana la masina. Una peste alta, pregatit fiind de plimbare si mai putin de schi, am fost probabil primul care a coborat pe Genune cu basca-n cap...

Duminica: Semimaraton pe schiuri: 23,3 km, 1300 m dif. nivel

Duminica, in compensatie, am hotarat sa o comitem. Pornim clar de la gondola, urcam DOAR pe schiuri, mergem pana la Babele, dam si un Pacala si ne intoarcem pe la Piatra Arsa. Si chiar o facem!

Astfel, am plecat pe la 11, pe schiuri, de la gondola. Urcarea a fost de vis, sportul asta e deosebit. Am urcat pe partia veche, apoi pe partea inferioara din Tarle si in final pe Drumul de Vara si pe traseul de Piatra Arsa, pe la obarsiile Genunii si Pelisorului. Pe o vreme de vis, dupa 3,5 ore exact de la gondola, luam o pauza de masa la cabina la Babele. Am dat jos pieile la antena, de unde am taiat-o in jos.

Din pacate, partea care ar fi trebuit sa fie frumoasa, coborarea pe Plaiul lui Pacala, nu a fost chiar asa. Am dat de cea mai nasoala zapada data schiorului, nu crusta, ca aia e amuzanta, ci o fleasca totala pe care schiurile nu aluneca, te tarasti la vale ca melcul cu senzatia aia ca parca te tine cineva din spate, si incerci sa rupi niste viraje batranesti. In concluzie, nu am insistat, asa ca am coborat doar pana la intersectia cu traseul de Piatra Arsa, de unde ne-am intors.

La insistentele mele, am urcat si panta din Sinaia pana la antena, sa mai dam o urcare mai abrupta, dupa care am coborat pe Papagal, Tarle, am ocolit zona 1400 prin dreapta si inapoi la gondola pe partie. Surprinzator, am reusit sa ajungem pe schiuri pana la gondola fara mari probleme, le-am dat jos doar 5 m intr-un loc cu bolovani.

Per total, desi traseul in sine nu pare mare lucru, combinat cu urcarea din oras a dat o tura pe cinste: 23,3 km, 1310 m dif de nivel, 04:30 ore de mers, 02:00 ore de pauza, viteza medie la mers 5,1 km/h (4,2 inainte de coborarea de la 2000). Cine stie, poate mai prindem o tura anul asta, doamne-ajuta!

Traseul l-am postat (ca n-aveam unde) pe Runmap.
Toate pozele din tura le-am pus pe Webshots.

Concurs cu probleme tehnice la Madarasi si 2000 m la Azuga

In we asta, am facut un efort si am fugit la Madarasi, pentru ultimul concurs de schi de tura de anul acesta. Drumul e lung iar urcarea pana in statiune e grea, insa lumea spunea ca statiunea e superba si ca are si o partie super abrupta.

Acuma realitatea:
- drumul e probabil cel mai prost drum public pe care am fost vreodata, am urcat cu lanturi (oricum nu te lasa fara) dupa ce am achitat si o taxa de 7 lei si, credeti-ma, e nasol. Pe langa faptul ca urca destul de serios, si cu cateva curbe destul de abrupte, drumul avea santuri de roti sapate adanc in gheata si acoperite cu un strat subtire de zapada, practic lanturile se chinuiau sa muste din gheata din baza. Eu am din pacate lanturi scarita si am urcat curbele cu un pic de derapaj, probabil cu lanturi romb e ceva mai bine



- partia neagra si foarte abrupta nu e chiar asa, e undeva pe la 25 de grade la pornire si dupa vreo 100 m se domoleste bine de tot. In plus, pe la amiaza partea de sus era deja plina de moguli, care erau la moda acum 20 de ani, dar azi parca nu mai sunt la fel de amuzanti. Cel putin nu sa te dai o zi intreaga pe ei. Partia rosie e ok, cum trebuie sa fie, dai de cateva ori din fund si esti jos. Ca off-piste pe langa partie, ai de ales intre o defrisare plina de cioturi in care mai dai ocazional cu schiurile si o padure dintre partii care se termina in niste valcele si cu un gard care trebuie sa-l sari. Deci nu prea e business.

Partea buna: zona e superba, oamenii primitori si abonamentul e 40 RON/zi.

Acuma despre concurs: a fost un traseu super si simplu, nu foarte lung, din cate am inteles scurtat datorita viscolului. Am plecat in vana de la start, undeva in al doilea pluton (in fata la vreo 200 m se vedeau meseriasii din plutonul fruntas). Mai depasa cate unul coloana, dar eram multumit si trageam la maxim. La prima trecere in coborare am scapat o foca in zapada, am ridicat-o si le-am bagat pe ambele la piept. Mai facusem asta cu pieile BD de multe ori fara probleme. Coborarea am dat-o bine, era loc de mai bine dar inca nu m-am obisnuit total cu schiurile. Oricum, era prin pulver, frumos. Am ajuns in viteza la urmatoarea trecere, am pus pieile si am taiat-o la deal. Dar, *&%$##*&*!!! O piele imi sare efectiv de pe schi. Dau jos schiul, o pun la loc, iau schiul si plec dar, dupa doi pasi, sare din nou. Verific cu mana: nu mai lipeste deloc. Nu ca mai putin, nu, DELOC! Parca nu ar mai avea lipici. In 5 ani de schi de tura n-am mai vazut asa ceva. O potrivesc cumva cu o chinga de pe rucsac pusa la mijloc, mai merg vreo 10 m si iar sare. Mai gasesc o chinga si o prind bine si la coada, si merge. Intre timp, a cam trecut toata lumea pe langa mine. Apare si Roxana care avea pe un bat niste Power Tape, ii dau un bat de-al meu la schimb si zic ca m-am scos. Pe naiba! Nici Power Tape-ul nu se mai lipeste. Era un soi de umezeala nasoala. Asta e, plec cu o piele legata, o depasesc pe Roxana si inca vreo 5 concurenti, trec in coborarea urmatoare care a fost o linie dreapta superba cu hopuri, o data chiar am zburat prin aer vreo 2 m. La urmatoarea trecere, dupa cum ma asteptam, nu mai prinde nici cealalata foca. Era ultima urcare, vreo 300 m lungime pana la finish. Pun focile cumva si le leg ambele cu chingi la cozi. Urc incet dar focile imi flutura in lateral. Cu 20 m inainte de linia de sosire, focile zboara definitiv de pe schiuri, asa ca iau totul in mana si trec asa, pe jos, linia. Mersi lui Luci Clinciu care a incercat sa ma mai ajute cu focile la ultima montare. Nu am iesit foarte bine, dar asta e. A fost pana la urma un concurs super si a meritat sa mergem pana acolo, experienta nasoala mi se putea intampla oricand si oriunde.

Rezultatele de la concurs si un slide cu cateva poze se pot vedea aici.

Consolarea a venit dupa concurs. Am dat cu Bux care a venit si el cu Ada prin zona cateva ture pe partie cu teleschiul, sa vad cum e (concluziile mai sus) si, exact cand Bux zicea ca merge sa manance ceva, m-am intalnit cu o trupa mare care dadea o tura pe piei pana la premiere: o gramada de adevarati, din care as aminti pe sarite Joe, Luci, Dani, Balan, Andreea, foarte multa lume si doar spuma. Am avut onoarea sa "alerg" dupa ei si sa dau doua coborari superbe prin pulver neatins. Din pacate, focile au cedat din nou dupa prima coborare, iar Luci m-a ajutat cu niste foci de rezerva, foarte inguste, dar care m-au dus inapoi in statiune cu bine, mai putin cateva bucati mai abrupte pe care m-am cam chinuit, si partia pe care am urcat-o cu schiurile in spate.

Duminica am fost la Azuga unde am dat 3 urcari/coborari pe Cazacu, insumand aproximativ 2000 m diferenta de nivel (nu fiindca e 17 RON urcarea cu gondola, ci fiindca asa am vrut eu).

 E super cu schiurile noi (Movement Random) la deal, am facut un pic peste 40 minute pana in varf la antena. La coborare, schiurile sunt OK, se comporta acceptabil. Nu excelent, trebuie atentie, dar iti faci treaba cu ele. Nu le-as recomanda ca schi unic in colectie, pentru asta ar fi mai bun un Chaman sau un IKI. Mai jos e un film cu coborarea pe aceste schiuri, se poate vedea o oarecare instabilitate dar, cum ziceam, isi fac treaba. Pe pulver sunt chiar foarte bune, o sa incerc sa fac un review mai complet, si cu alte tipuri de zapada, numai sa apuc sa ma dau pe ele.

Postavaru Night si o zi de Ciucas - ziua cand am dat mana cu DYNAFIT

Sambata seara a avut loc cupa Postavaru Night la schi de tura - vertical race. Asta inseamna un concurs care include o singura urcare lunga, fara portiuni de coborare. In plus, concursul are loc noaptea, cu start la ora 19.

Pentru mine a fost insa mai mult decat un concurs. A fost ziua in care am facut pasul cel mare, spre Dynafit. Astfel, sambata la amiaza in Sinaia am intrat in posesia noului meu echipament de race:
- schiuri Movement Random 2011 - 168 cm, 115/76/105, 1100 g
- legaturi Dynafit TLT Speed
- clapari Silvretta X-Mountain (de compromis pana la anu', sper sa pot sa fac un sacrificiu sa trec pe Scarpa F1)
Inainte de concurs am primit de la Luci si noile piei Contour Carving de mohair.

Se anunta o tura frumoasa si interesanta. Interesanta a fost, dar nu a avut doar laturi frumoase. Astfel, experienta mea cu Dynafit a inceput in parcare la Club Rossignol unde, dupa o mica intarziere cauzata de un eveniment nefericit (un accident auto a unui participant la concurs pe care am fost sa-l ajutam), pe la ora 18, am zis ca ma pun pe schiuri si dau o incalzire. Toate bune si frumoase, pun schiurile jos, claparii pe legaturi, apas si... nimic. Nu intra. Mai incerc, din toate pozitiile, si nimic. Concurenti curiosi se uita la mine ciudat: ce-o mai fi si cu asta? Incerc tot felul de pozitii si tot nimic. Ma uit pe ceas, e 18:59, adica un minut pana la start, si eu nu am reusit sa imi bag claparii in legaturi. Ce mai, Dynafit-ul asta e un business mai mare decat credeam.

Am fugit cu schiurile la start si am rugat in jur sa ma ajute cineva. Am primit tot felul de sfaturi, baga intai un cui, apasa cu toata talpa, etc... Nimic nu mergea, iar organizatorii anuntau startul. Am adoptat cea mai de criza solutie. Am dat jos claparii, i-am bagat cu mana in legaturi si apoi m-am incaltat cu ei, cu schiurile gata prinse. PENIBIL !!!

Am prins startul in ultima secunda, ramas in spate si nevoit sa depasesc o gramada de oameni. O tai in sus si... surpriza!!! Parca nu mai am nimic in picioare, totul seamana cu o alergare in adidasi prin parc. Diferenta este senzationala. Practic am dat jos 2 kg pe fiecare picior, fata de schiurile mele Thunder de 187 cu Diamir Freeride. E ALT SPORT!!!

Bag tare la deal. Din pacate, ocupat cu legaturile, nu am mai apucat sa ma schimb, sunt cu o geaca grea si groasa, habar n-am ce prostii am in rucsac si n-am avut timp nici macar sa merg la toaleta. Asta e, greseala mea, trebuia sa ma exersez de mai devreme cu legaturile. Dar cum sunt doar 4,5 km, o dau asa. Mai depasesc pe unul-altul. Pe ultima panta, destul de abrupta, ma mai depasesc si pe mine vreo 2 concurenti. Ajung la sosire rupt in gura, atat fizic cat mai ales psihic, de frustrare. Ajung totusi destul de bine. Dau jos schiurile si ma relaxez.

Dupa putin timp apare si Alin si apoi Roxana. E frig si viscol si ei vor sa coboare la cabana Postavaru, unde va avea loc un mic chef urmat de premiere. Vreau sa merg si eu dar, ia ghiciti? Trebuie iar sa imi pun schiurile in picioare. Si iar nu-mi iese. Incerc vreo 10 minute si nimic, asa ca le zic sa plece ca vin si eu. Incearca multi sa ma ajute, dar e noapte si e viscol. Pana la urma adopt aceiasi metoda, cu descaltatul, si ajung la cabana.

La Postavaru, cheful era in toi, la inceput cu muzica mai relaxata, iar mai apoi trecand pe AC/DC, Metallica si alte chesti grele, care ne-au facut sa tzopaim si sa dam din cap pana pe la 1 noaptea. Eu insa am mai luat cateva pauze, in care m-am retras cu schiurile pe holul cabanei pentru a invata, dupa razboi, sa folosesc legaturile. Probabil am stat in total o ora facand asta, in vreo trei ture, dar finalul a fost victorios: am cam inteles cum sta treaba. Totusi, claparii mei intra ceva mai greu, le lipseste un ghidaj pe care cei Dynafit il au. Dar imi iese!

Premierea a inceput pe la 1 noaptea. Roxana a luat locul 3. Trebuie sa o trec si pe ea pe Dynafit, neaparat. Eu am iesit pe 13. Nu e rau, dar inca nu stiu ce inseamna asta ca timp. Abia astept sa vad. Stiu insa ca daca nu aveam problemele care le-am avut, as fi castigat poate chiar 4-5 minute. Offf, data viitoare.

Totul s-a terminat cu o coborare la frontala pe Sulinar, pe un pic de pulver asezat peste damburi, unde schiurile s-au comportat peste asteptari. Claparii la fel, sunt peste asteptari de rigizi. Singura problema pare sa fie unghiul claparilor, ceva mai drepti decat sunt obisnuit, pozitie care ma cam arunca pe spate. Pana jos m-am prins, trebuie sa stau mai aplecat pe limbi.

Am descarcat doua poze cu noi din cele de la organizatori, noi evident n-am apucat sa facem poze, fiind concurs.

Dupa o noapte friguroasa dar ieftina la Hotel Codreanu, duminica pe la amiaza am mers la Muntele Rosu sa dam o tura. Pulverul era imens si uscat. Am dat o coborare pe fata din spatele cabanei, dar schiurile alunecau cam greu, zapada era cam ciudata. Apoi am dat o coborare pe valcelul nostru de pe valea Berii. Nici acolo nu aluneca cum trebuie, practic l-am dat aproape direct. Se pare ca asa a fost zapada, si Bubulu a patit acelasi lucru in Bucegi, a dat la betze de la Manoliu la Babele.

Din pacate, obiectivul aparatului foto a inghetat si nu am putut face poze, asa ca pe data viitoare. Primul weekend pe Dynafit a fost interesant si urmeaza o saptamana de exercitii cu legaturile acasa. Unde am descoperit totusi ca talpa la clapari e o idee cam subtire in zona de presiune a legaturii. Am lipit un petic de vulcanizare de bicicleta pe talpa claparilor si, automat, legaturile se inchid perfect.

Sa speram ca vom face o figura si mai buna saptamana viitoare la Madarasi, unde va fi si coborare, la care ne pricepem cat de cat.

Cateva poze de la Postavaru Night facute de Sis Team le puteti vedea pe Picasa.

Scoala Nationala de Schi-Alpinism Padina

Datorita unor modificari inopinate a concediului, cu 3 zile inainte de a incepe tabara, brusc ne-am hotarat sa-l sunam pe Luci Clinciu si sa-l intrebam daca putem participa si noi la editia 2010 a Scolii de Schi Alpinism de la Padina. Dupa cum ne asteptam si speram, raspunsul a fost afirmativ, asa ca marti dimineata parcam masina la cota 1400, urcam la 2000 cu cabina si cu cate doi rucsaci fiecare si porneam pe schiuri pe ruta Piatra Arsa - Plaiul lui Pacala - Padina pentru cateva zile extraordinare de schi cu oameni minunati.

Ne-am cazat intr-un final la Padina si, pana seara tarziu, ne-am adunat cam toata trupa: pe langa noi, au venit instructorii: Luci, Nae si Adi, colegii nostrii de curs Iulia, Catalina si Tibi, Cipri, dar si Dani, Luci si Balan care nu s-au inscris, dar au venit cu noi in unele ture.

Miercuri am plecat in zona Saua Strunga unde am dat vreo 3 urcari si coborari pe diferite trasee.

Dupa masa, ne-am reunit in fata cabanei unde, pe panta, am exersat cautarile cu DVA cu victime multiple, precum si executarea unui profil in zapada si notiuni de nivologie.

Joi dimineata am urcat iar spre Strunga, iar pe panta de deasupra stanei am invatat/exersat/perfectionat tehnicile de urcare, switch, derapaj lateral, caderi si opriri in betze. Totul frumos, mai putin momentul in care Tibi a intrebat cui i-a cazut o bucata din clapari. Ma uit asa, in scarba, convins ca o fac degeaba, dar nu. Mie imi cazuse, chiar nitul care prinde pe interior claparul la mijloc. Naspa!

Dupa ce am reusit sa improvizez ceva din alte piese de clapar desfacute de la limba, joi seara am urcat pe Plaiul lui Pacala. Sus pe o zona mai abrupta am facut niste amaraje in zapada, cu schiuri, betze si la ciuperca, am facut cate un rapel simplu si unul pe schiuri, apoi am coborat pe o zapada minunata pe inserate inapoi la Padina.

Vineri a fost ziua cea "mare", in care am urcat cu totii la Omu. De dimineata, a venit cu noi si Liviu, care s-a alaturat echipei de instructori. Din pacate, pe la Pestera am observat ca mi-a cedat si nitul de la celalalt clapar, in acelasi mod cu cel de o zi inainte. Sa privim partea buna a lucrurilor: inseamna ca schiez la fel cu ambele picioare...
Am pornit in sus pe valea Ialomitei, unde am coborat si un valcel simpatic pe versantul stang. Am ocolit cascada si am iesit deasupra ei intr-un white-out partial. Spre varful Bucura, o parte din noi am luat-o pe traseul din stanga, pe sub stanci, unde am facut un mic traverseu la piolet. Am baut un ceai cald la meteo si ne-am intors pe un pic de viscol pana in obarsia Ialomitei, de unde am coborat muuult pana la Pestera. O bucata care mie mi-a placut in mod deosebit a fost valcelul care ocoleste cascada.

Ziua s-a incheiat seara cu un test teoretic, ocazie de a discuta subiecte ca salvarea din avalansa, evaluarea riscurilor, alegerea traseului optim, din care cu toti am avut ceva de invatat.

Sambata dimineata am dat un fel de test, langa stana de sub saua Strunga, unde am mai exersat o data tehnicile corecte de switch, derapaj si oprire la cadere. Am mai facut si un test de cautare cu DVA si de sondare a diferitelor obiecte ascunse sub zapada.

Dupa-masa, am pornit pe piei inapoi la cota 2000, usurati de cateva bagaje pe care ni le-a luat Cipri cu masina. Ziua s-a incheiat cu o coborare frumoasa pe Papagal, unde am observat ca partiile negre din Sinaia au fost marcate cu semne din 50 in 50 de m.

Seara am mers pe la Bubulu unde am baut un vin de ziua mea si am reparat claparii, inlocuind niturile cu suruburi cu piulita, subtiate un pic cu flexul pe interior sa nu deranjeze.

Duminica nu am mai facut nimic, ne-am rezervat ziua pentru relaxare.

Am facut si un mic filmulet din secventele capturate de-a lungul scolii:



Pozele le-am pus pe Webshots.

Schi nautic de tura - Cupa Memoriala Buzasi Zoltan Vladeasa

Intr-o atmosfera minunata, sambata, pe o ploaie torentiala cum ploua doar in februarie, peste 60 de oameni asteptam in fata pensiunii Bradet startul in editia 2010 a Cupei Memoriale Buzasi Zoltan, concurs de schi de tura ce are loc anual in muntii Vladeasa in memoria alpinistului oradean ucis de avalansa la concursul de schi-alpinism de pe Morar.

Dupa ce am injurat in gand toate deodorantele cu freon si masinile care nu-s macar euro 4, ud deja pana la piele, am plecat spre inaltimile care ne intampinau cu ape umflate si un drum aproape complet inundat cu siroaiele apei de ploaie, nerabdatoare sa se inflitreze in pieile noastre de foca.

                             

La un moment dat (unul important as zice), zapada a devenit cat de cat continua (sa zicem ca acoperea peste 50% din drum) asa ca lumea a inceput sa puna schiurile in picioare. Le-am dat jos de pe rucsac, in ritm alert, ca doar e concurs, am bagat claparii in legaturi si, cu o impingere puternica in bete, am tasnit in fata printre concurenti. Stupoare insa, am sarit doar eu, schiurile au ramas acolo. Mai incerc o data, la fel. Ce naiba? In mintea mea, doua imagini devin obsedante: una cu niste baieti care isi reglau legaturile inainte de concurs, iar eu ma uitam la ei si ziceam in sinea mea "ce baieti harnici si grijulii". A doua, mai ingrijoratoare, era cu mine, saptamana trecuta, la Straja, reglandu-mi legaturile pentru claparii de partie, ceva mai lungi. A treia imagine a aparut ulterior, cu mine care se uita la rucsac si zice: "Ce naiba imi trebuie mie briceagul in Vladeasa? Il las acasa, sa merg light." Daca ati inteles ideea, pe fruntea mea scria MARE DOBITOC. Legaturile mai mari cu un deget, briceag sau surubelnita canci. Mai incecrc o data si, cumva, claparii se prind in schiuri (ridic eu cu mana partea din spate peste ei, claparii nu ajungeau sa calce sa o inchida). Asa ca plec, cu grija sa nu pierd schiurile pe drum si cu apa de pe drum in general peste schiuri. Planul era sa merg cat pot, iar cand nu mai merge, sa gasesc ceva cu ce sa reglez legaturile. De preferat la trecerea in coborare (nici nu se punea problema sa cobor asa, nu luam nici un viraj). In timp ce forestierul de 4 km ramanea incet in urma, eu luam la rand fiecare chestie de pe mine, poate o fi buna de surubelnita: clapele de la clapari, fermoarul de la geaca, cataramele de la rucsac. Nu prea merge. Ies de pe forestier si incepe o urcare prin padure. Departe se vad concurentii urcand o panta mai abrupta, in zig-zag. Urcarea devine abrupta iar pieile sunt complet ude si foarte grele, combinate cu schiurile mele de o tona dadeau o senzatie de umblat in bocanci de fier pe un magnet. Urc si imi vine ideea salvatoare: agatatoarea din spate de la piei are azi fatza de surubelnita. Daaaaa, asta e. Sunt salvat. Si schiul stang iese din picior. Si nu mai vrea sa intre. Pana sus mai erau sub 100 m, iar arbitrii au hotarat ca de acolo sa ne intoarcem, din lipsa de zapada. Asta e, scot agatatoarera si o potrivesc pe surubul de reglare: merge perfect!!! Vreo 3 concurenti ma depasesc, dar macar am rezolvat problema.

Coborarea incepe cu o zapada de tot rahatul, uda complet si in care schiul (chiar si lopetile mele) se afunda pana la pamant. Virajele sunt asezonate cu zgomote de pietre care zgarie talpa. Nasol, o iau incet, ma mai depasesc vreo 2, dar nu vreau sa-mi fac praf schiurile.

Ziua se termina cu coborarea inapoi pe forestier, pe aceiasi gheata cu apa care curge peste ea, exact suficient de putin inclinat cat sa trebuiasca fie sa dai la bete, fie la patinaj (aleg o combinatie 20/80 %).

Roxana imi face niste poze. Ajung la finish in 2:01 h, undeva pe locul 31. Deci din nou la jumatatea clasamentului general (ceva mai prost cred la categoria mea). La anu' imi iau schiuri usoare (cu 2,5 kg/picior mai putin) si sa vedem atunci...

Una peste alta, un concurs simpatic care putea sa fie extraordinar, daca nu ne-o trageau iar astia de la INMH. Felicitari organizatorilor care si-au dat toata silinta. Personal, in ciuda conditiilor potrivnice, m-am simtit minunat si nu regret de loc ca am batut jumate de tara pana acolo.

Deep'n'safe - Prin puf in Straja

Prima coborare printre copaci, cu muschii neincalziti. Un schiu o ia un pic aiurea si buf, ma trezesc pe spate. N-are nimic, se mai intampla. Dau sa ma ridic in bat insa acesta intra in zapada. Si tot intra. Dispare, apoi intra si mana. Si tot asa pana peste cot. Sa tot fie vreo 150 cm de puf. Great days are coming, baby!!!

Anul trecut am zis ca vom reveni la Straja, dar numai pe cod. Cel putin galben. Pentru ca acolo e patria pulverului. Si nu doar atat, ci e deservit si de vreo 2 teleschiuri. Care costa vreo 2-3 lei urcarea. Si la care nu e niciodata coada. Si zona e destul de mare sa mai gasesti bucati virgine dupa 2 zile de la ninsoare. Argumente contra? Hmmm, nu prea....

In Straja, brazii incarcati cu zapada te invita sa virezi elegant printre coroanele lor. Prezenta lor aproape pana sus face ca zapada sa se pastreze pufoasa, fara interventia vantului. Deasupra liniei copacilor, fetze neatinse de sute de metri te asteapta sa "apesi pedala". Cu mici exceptii, panta se mentine intre 15 - 25 grade, suficient sa iei viteza, dar si ca riscurile de avalansa sa fie destul de scazute.

E totusi schi off-piste, iar masurile de siguranta sunt necesare. Kit-ul de avalansa e bine sa existe, prin padure fiind cateva zone unde, in conditii nefericite, ar putea pleca ceva. Dar foarte importanta, pentru schiul prin padure, este casca (oare de ce?). Ochelarii sunt buni, crengile neasteptate putand produce neplaceri altfel. Un GPS pe care sa inregistrati primele ture sau macar o busola va pot ajuta in conditii de white-out (destul de des intalnit in partea de sus). Anul trecut au avut loc doua accidente mortale datorita dezorientarii si intrarii intr-o zona de avalansa pe versantul opus.

La sfarsit de zi, va puteti relaxa sau mai puteti lucra la tehnica pe partia care e deschisa pana noaptea tarziu.

Una peste alta, am avut un nou weekend de vis intr-o zona care (inca) nu ne-a dezamagit niciodata. Schiezi doua zile la greu cu banii cu care n-ai da nici 10 ture pe valea Prahovei. Cazarea e intre 40-60 RON/persoana (oferte gramada gasiti aici. Probleme sunt cu parcarea, fiind de preferat sa ajungeti devreme. Oricum, sunt sanse sa trebuiasca sa lasati masina cateva sute de m mai jos. Sau mai bine, daca nu aveti multe troace cu voi, o lasati in Lupeni si urcati cu scaunul.

In fine, pentru a exemplifica "feeling-ul" de safe'n'fun, noi doi si cu Bux am mai facut cateva filmulete - nu multe, ca aveai chef doar sa te dai, sa te dai, sa te dai.....

Riders in the storm - Chu Kash Mountains

Cod galben-auriu cu nuante portocalii, vant de peste 100 km/h, potopul si apocalipsa. Toate erau anuntate pentru weekend-ul acesta. Asa ca unde am putea si noi sa mergem ca sa fim siguri ca nu batem drumul degeaba? Pai e simplu, in Ciuas. Sa vedem ce e cu valcelul de saptamana trecuta si, in cel mai rau caz, daca cei 7 arhangheli dau peste noi, macar ne dam si noi pe panta din spatele cabanei.

Asa ca, dupa discutii cu multa lume, am parcat masinile la Muntele Rosu intr-o sincronizare perfecta (jur, am plecat fiecare de capul lui din Bucuresti si ne-am facut coloana pe urcare). Din cele 3 masini ne-am adunat 9 oameni, super trupa: Mike cu Radu Diaconescu, Irina cu Laviniu, Matei, Adi, Alin si Roxana cu mine. Am baut o cafeluta/mancat o omleta, care cum, dupa care ne-am pus pieile si am pornit-o in sus spre Gropsoarele sa vedem ce e cu valcelul din ultimul raport. Nu aveam idee cam ce o sa gasim acolo, tot ce stiam e intrarea si imaginea lui din Google Earth:

Trebuie sa recunoastem ca nu arata rau. Asa ca pe o vreme oarecum frumoasa (inca nu daduse codul portocaliu peste noi) am urcat panta spre Gropsoarele. Zapada era cam crusta si vantul a inceput sa bata foarte tare.

Sus am facut o mica regrupare, apoi am luat-o pe traseu, pe curba de nivel. Sus pe creasta zapada era foarte putina, viscolita, exact ca si saptamana trecuta. Am dat jos pieile si am traversat pana la intrarea pe valcel.

Odata ajunsi sub linia padurii, crusta inghetata a disparut si ne-am infundat intr-un pulver imens, neatins, de vis.

Astfel, cu totii am avut ocazia sa incercam viraje pe zapada virgina. Valcelul de fapt are o panta intre 10-20 grade, zapada perfecta, e ferit de vant si e perfect pentru o zi asa de urata.

Astfel, cine dorea putea sa dea viraje usoare prin puf, cine nu, putea sa sara peste un bustean sau un bolovan.

Intr-un sfarsit, valcelul se termina in Valea Berii, undeva mai sus de izvor, sub drum. Odata ajunsi cu totii, concluzia generala si unanima a fost: "Let's do it again". Asa ca am luat-o spre Muntele Rosu inapoi, apoi am incercat noi o scurtatura la GPS pe la refugiu, sa nu mai coboram la cabana, dar am ajuns in niste defrisari si, intr-un final, am iesit din padure pe la mijlocul teleschiului vechi de deasupra cabanei. Adica n-am facut mai nimic!

Oricum, am mai dat o tura, dar am intrat pe valcel direct din padure. Irina si Laviniu au ramas sa se mai dea in spatele cabanei. A doua tura a fost si ea super, dar zapada era deja tocata, ca dupa 9 schiori.
Seara ne-am petrecut-o la cabana, unde o parte din noi ne-am si cazat, Pretul este de 40 RON de persoana in camera cu televizor si frigider, conditii super, doar baia era pe hol dar foarte curata. Am mancat si ne-am sprituit pana pe la 11, mai putin Mike, Radu, Irina si Laviniu care s-au intors la Bucuresti. Matei si Adi au plecat si ei de dimineata la Predeal.

A doua zi, am ramas noi doi si Alin. Dimineata vantul se oprise, totul era acoperit de o zapada proaspata si pufoasa si ningea linistit. Ne-am pornit in sus si am hotarat sa mai dam o data valcelul, ca sigur urmele s-au acoperit. Asa a si fost si, nepresati de timp, am stat sa "documentam" noua descoperire cu un filmulet. In finalul zilei am dat doua coborari in spatele cabanei.

Povestea lui Radu e aici.

Iata aici si filmul evenimentelor, care a iesit zic eu destul de simpatic:

Un concurs asteptat ani de zile, urmat de o destindere in Ciucas

Cred ca de cand mi-am bagat prima data claparul in legaturile de tura si am intins focile pe talpi m-am intrebat cum o fi la un concurs de schi de tura. La inceput, pana m-am prins cum e cu sportul asta, nu m-am gandit serios la asta, dar de vreo 3 ani incoace ma roade sa particip. M-au oprit doar dubiile despre capacitatile mele de a face asta si echipamentul meu, foarte greu si orientat mai mult spre freeride.

Dar in sfarsit mi-am luat inima in dinti si am plecat, cu Roxana, eu personal cu inima stransa, spre primul nostru concurs in acest sport, la Zarnesti: Cupa Memoriala D. Jercan si C. Conut, concurs organizat in memoria a doi dintre tinerii ucisi de avalansa de la concursul de schi-alpinism de pe Valea Morarului.

Traseul a fost super si nu foarte greu, pe dealurile dinspre Zarnesti spre Magura. Singura problema a fost vantul puternic ce peste noapte a mai spulberat din zapada pe care se bazau organizatorii.
Rezultatele noastre au fost mult peste asteptarile personale: eu am iesit pe locul 12 din 24, iar Roxana pe locul 7 din 12. Deci putem sa facem fata si la acest gen de concurs, asa ca in calendarul nostru competitional isi vor face loc in fiecare an si cateva concursuri de schi de tura. Si, cine stie, poate o sa imi cumpar si niste schiuri mai usoare pentru asa ceva, dar pana atunci merge se pare si cu "lopetile" mele de 187.
O sa pun un link cu poze de la concurs cand o sa le faca publice organizatorii.

Seara ne-am petrecut-o la pensiunea Floare de Colt, in Zarnesti, spre Gura Raului, pensiune binecunoscuta de oamenii de munte datorita prorpietarului, Traian Flucus, un mare alpinist si salvamontist care a scris impreuna cu alte nume mari istoria acestui sport la noi in tara. Noi nu am mai fost pana acum cazati acolo, dar stiam ca dl. Mititeanu, Marian Anghel si alti cunoscuti dintr-ale muntelui trag mereu la dansul. Ce pot sa spun este ca si noi vom face la fel, si va recomandam asta si voua. Nu veti fi dezamagiti...

Duminica am parcat masina in Ciucas, la intersectia cu Muntele Rosu, de unde ne-am pus pieile si am inceput sa urcam intai pana la cabana, apoi spre Gropsoarele, sperand sa dam o tura in jurul muntilor pana la Cabana Ciucas si inapoi pe Valea Berii.

Din pacate, pe Gropsoarele vremea s-a stricat brusc, ceea ce ne-a facut sa dam inapoi, Nu cu regrete, deoarece eu am zarit o panta pe care vantul stransese pulverul din zona si pe care, cu un mic ocol, am schiat-o la intoarcere. Ba mai mult, la baza ei am dat intr-un superb valcel prin padure, ticsit cu pulver, pe care am mai coborat o bucata pana unde am taiat-o pe curba de nivel inapoi in poteca. Oricum, pe poteca nu se putea cobora, fiind doar iarba inghetata din cauza vantului.

Am coborat apoi pe mai cunoscuta fata cu zapada de deasupra statiei seismice de la Muntele Rosu, unde ne-am intalnit cu inca 3 schiori, de la Salvamont. Zapada era un fel de pulver ud tasat si cu crusta pe deasupra, un deliciu tehnic, ce mai...

Evident, a urmat coborarea pe drum pana la masina, o mancarica in Cheia si acasa, fericiti si de coborarea din Ciucas, dar si de rezultatul nesperat de la concurs...

Trei zile perfecte de schi prin Bucegi

Ziua 1: Babele - Piatra Arsa - Genune - Poiana Tapului


Participanti: Bubulu, Marian, Horatiu


In sfarsit a venit zapada. Vineri, destul de tarziu, am urcat cu totii cu cabina la Babele, unde ne-a intampinat un soare orbitor si fierbinte. Am plecat spre Piatra Arsa pe un pulver impecabil, uscat, de 10 - 20 cm. Un drum care nu doreai sa se mai termine...

Pe Genune, am dat de acelasi pulver de vis, atat pe intrare cat si prin padure, doar niste urme intarite sub pulver, de cateva zile, pe alocuri mai dezechilibrau problema.

Ziua am terminat-o coborand, la inceput pe schiuri si apoi cu ele in carca, din Poiana Stanii la Bubulu in Poiana Tapului.

Ziua 2: Sinaia - Genune - Poiana Tapului

Participanti: Roxana, Miha, Bubulu, Marian, Horatiu

Ora 8 dimineata ne-a gasit, echipa mare, la cabina in Busteni. Dar, stupoare! Sus e vijelie si cabina nu merge. Am stat la o cafea sa asteptam o imbunatatire a situatiei, dar nimic. Se pare ca nici la Sinaia nu merge. Astfel, planurile se schimba si o taiem cu totii in Sinaia, sa urcam pe piei si sa dam macar o Genune. Am urcat usurel pana la Miorita, iar pe cand am ajuns vijelia s-a oprit, asa ca au pornit instalatiile si noi am apucat sa dam un Papagal si un Tarle. Pentru cine nu a mai fost anul asta la Sinaia, va fi o surpriza sa vada ca pe partea de sub stana parasita de pe Tarle, unde era un culoar destul de ingust de schiat, s-a defrisat si s-a facut o partie in toata regula. Iar stana nu mai e, in locul ei a aparut o ditamai cabana...

Ultima coborare am dat-o, ca de obicei, pe Genune, dar nu a mai fost pulverul de vineri. Zapada s-a tasat mult din cauza vantului. A fost, totusi, o coborare frumoasa, iar fetele au avut multe de invatat din aceasta provocare.

Ziua 3: Babele - Pestera - Babele - Genune

Participanti: Roxana, Bubulu, Horatiu, Micu

Duminica, platoul ne-a intampinat din nou cu vreme impecabila. Astfel, noi si Bubulu am dat o coborare pe un picior spre Padina, Zapada in schimb nu a fost foarte grozava: gheata alternand cu crusta, devenind un pulver placut doar tarziu, jos in padure.

Am urcat inapoi la Babele cu proaspat (re)deschisa cabina de la Pestera (16 RON, super business de schi) unde ne-am intalnit cu Micu si am taiat-o din nou spre Piatra Arsa si Genune. De data asta insa zapada nu mai era asa frumoasa.

Pe Genune am dat de o zapada mai buna decat sambata, dar mai proasta ca vineri. Oricum, superb, iar ziua am incheiat-o pe intuneric, pe mult batuta poteca din Poiana Stanii la Bubulu.

In final, ca de mult nu am mai facut asa ceva, iata si "filmul evenimentelor":

Tot ce ne putem dori sunt cat mai multe weekend-uri reusite ca acesta!