MTB de elita la 4 Munti

Si iata ca a venit si punctul culminant al anului MTB-ist, 4 Munti, cunoscut pana acum ca si 3 Munti :)

Astfel, anul asta m-am aliniat la start cu echipa Spokes Cannondale impreuna cu colegul meu Serban Bara pentru 4 zile de MTB de cea mai inalta clasa, 4 zile de vis de pedalat prin, evident, 4 munti frumosi foc: Iezer, Leaota, Piatra Craiului si Bucegi. Dar as lua povestea pe zile, ca e mai simplu....

Ziua 1 - Muntii Iezer

Muntii Iezer sunt noii intrati in pleiada celor 4 munti parcursi pe MTB de cei ce vor sa devina Carpathian Man-i. Din pacate iarna tarzie a facut ca zapada sa persiste sus pe creste asa ca organizatorii ne-au pregatit un traseu surpriza care nu urca peste 2000 de m dar care promite sa merite sa faca parte din acest concurs...

Am plecat de dimineata cu Serban, Doru si Sorin din Stoenesti, unde va fi sosirea si, numai bine, ne-am facut incalzirea vreo 10 km pana in Campulung Muscel in centru unde e startul. S-a plecat moderat si am reusit sa luam un start bun, incalzirea spunandu-si cuvantul. Imediat din drumul de Leresti am intrat pe off-road si am inceput o lunga urcare, la inceput ciclabila, apoi mai pe final si cu mici bucati care pentru noi cel putin au necesitat cate putin push-bike. Vremea a fost cam inchisa, nu a plouat dar era noroi si mai ales o ceata care nu ne permitea sa vedem peisajul. Doar putin s-au dat norii la o parte sa vedem privelistea majestuoasa ce se deschidea din creasta estica a Iezerului.

Traseul a urcat constant pe o creasta dupa care a coborat pe alta pe niste bucati de single-trail delicioase, prin rauri, pe push-bike-uri noroiase, asa cum ii sta bine MTB-ului.

Pe ultimul sfert ne-am alergat putin cu echipa "concurenta" a lui Teodor Cosmin dar, undeva dupa traversarea DN-ului si inainte de coborarea finala spre Stoenesti am sprintat tare pe un forestier si i-am lasat in urma. In schimb i-am ajuns pe Balan si Fodor si i-am depasit si pe ei pe coborarea finala terminand prima etapa pe locul 8. Am mers frumos ca echipa si se pare ca, desi oricum stiam asta, decizia de a merge cu Serban a fost una foarte buna.



Ziua 2 - Muntii Leaota

Am reusit sa il conving pe Serban cat de cat de strategia mea de a porni moderat si a intrece lumea cand e deja obosita, dar parca nu parea convins. Eu stiam ca asta va fi ziua in care il voi convinge. E o strategie foarte buna ca sa obtii un loc bun, dar nu prea poti castiga un concurs cu ea. Oricum nu trageam la podium ca n-aveam cum, asa ca am zis sa o aplic aici unde se potriveste de minune. Startul e pe asfalt in usoara coborare dupa care se intra in urcare usoara pentru cativa km buni, urcare pe care toti sunt tentati sa traga tare. Dar apoi urcarea devine brusc foarte grea iar bucata grea e foarte lunga. Serban s-a dus un pic in fata dar eu am ramas sa ma conserv, undeva la vreo 50 m mai in spate, incercand astfel sa-l mai domolesc si pe el. Am venit langa el doar cand drumul paraseste valea Badeni si incepe sa urce, unde i-am zis sa incepem si noi sa ii dam.

Astfel, echipa dupa echipa au inceput sa ramana in urma pana cand am ajuns pe unde ne era locul, pe langa cei de la CPNT, Balan care ramasese singur (Suca a plecat din cauza unor probleme de familie), echipa lui Cosmin si se mai vedeau si englezii de la Dullwich Paragon. Din pacate, cum am inceput sa trag tare, lantul meu a inceput sa scartaie rau, desi il dadusem seara cu ulei. Trebuia sa-i mai dau un ulei si dimineata... La un moment dat incepuse sa sara de pe un pinion pe altul. Atunci am trecut pe langa Balan si l-am intrebat daca n-are niste ulei de lant. Ii raman dator pe multa vreme pentru ajutor, avea si bicla mea era iar noua. Cum ne apropiam de punctul de alimentare din varful Leaota i-am depasit pe englezi si pe Cosmin.

Coborarea de pe varful Leaota e pe un single-trail in coasta cu bolovani si imi place mult de tot. Cred ca i-a placut si lui Serban, eu eram mai avantajat un pic cu rotile de 29.

Pe single-trail am observat in fata inca o echipa pe care am ajuns-o mult mai incolo, pe un push-bike criminal.

Apoi, pe coborarea din creasta spre Fundata, am dat de unul din echipa S&S Cannondale care se ratacise, practic ii depasisem si pe ei. Am tras cat am putut si am reusit cea mai buna clasare din cele patru zile, pe locul 5, in mare parte si datorita greselii celor de la Cannondale. In clasamentul general am fost propulsati pe locul 6.

Dupa finish am reusit sa il "pacalesc" pe Serban sa mearga cu mine inapoi in Stoenesti sa recuperam masinile, el a lui Doru si eu a lui Corrado, desi s-a cam ofticat cand am avut de mers aproape 40 km, desi mai toti au fost in coborare :) Dar na, am mers la munte sa ma dau cu bicicleta, nu sa stau cu burta la soare, chiar daca e concurs...

Ziua 3 - Piatra Craiului

Ziua asta e ziua care da oarecum brand-ul concursului si e si ziua cand se desfasoara si cursa de o zi, deci traseul e ceva mai aglomerat. Am luat startul de la Cheile Gradistei destul de slab, pe prima coborare cu pietre mi-a derapat o roata si m-am cam speriat. Mi-am revenit cat de cat si m-am regrupat cu Serban, dar el s-a mai distantat putin pe coborarea de pe torentul din Fundata. A mers mai bine ca mine si pe coborarea spre drumul de Ciocanu, dar ne-am regrupat pe marea urcare si am reusit sa mergem cat de cat in echipa pana in Sirnea.

Dupa punctul de alimentare in schimb, Serban a plecat mai tare un pic pe coborarea spre valea Sbarcioara si la un moment dat cativa concurenti mi-au taiat fata si nu am mai putut sa-i depasesc o bucata lunga de timp.

Am intrat pe firul raului, cu cele peste 20 de treceri prin rau, unde vreau sa zic ca e parfum cu rotile de 29... Dar cu toate astea nu il vedeam pe Serban, desi stiam ca trebuie sa fie pe aproape.

Dupa ce am iesit in asfalt in Moieciu am inceput sa imi fac griji, daca cumva Serban a ramas in urma cu o problema si nu l-am vazut, ca pe Sbarcioara sunt mai multe versiuni de carare. Am inceput urcarea spre Magura cu teama asta in suflet, dar la un moment dat cand era vizibilitatea mai buna l-am vazut si pe Serban destul de aproape in fata mea. L-am ajuns pe la push-bike si de acolo am mers relativ impreuna.

Urcarea de la Prapastii a mers fantastic, m-am simtit in mare forma, ne-am mai alergat un pic cu Balan care pana la urma in sfarsit s-a distantat de noi in fata. Mai erau si cativa concurenti de la o zi. La Table ma saluta Adi Bostan si ii fac si eu cu mana, treaba care ma arunca direct in bot, singura cazatura din concurs pentru mine, dar destul de dura. Un pic sifonat, ma urca inapoi pe bicicleta si ii dam si urcarea in saua Joaca si coborarea ce urmeaza pe bolovani, apoi trecerea pietroasa spre Sirnea si de acolo ultimele bucati, pe drumul judetean, coborarea pe single trail in Cheile Gradistei si urcarea finala pana la complex sus unde am ajuns pe locul 6 si ne-am pastrat pozitia in clasament.

Ziua 4 - Bucegi

Ziua 4 e cea mai urata zi dintre toate, pentru ca totul se termina..... Parca nimeni nu s-a saturat de pedalat, nimeni nu ar vrea sa plece seara acasa.... Dar ca si traseu, e ziua cea mai provocatoare, cu o urcare cu push-bike si single-trail pana in Strungulita. Ne-am fugarit pana acolo un pic cu Balan care ne-o cam luase in fata. De asemenea echipa din spatele nostru din clasament ne-o luase si ea in fata, Are We There Yet, iar noi stiam ca ei sunt foarte buni pe coboorare, iar a doua jumatate a zilei e chiar cel mai lung single-trail si poate si cel mai frumos din Romania, coborarea din Saua Strunga pana in Moieciu, unde cu siguranta ei se vor distanta si mai tare de noi. Nu ne despartea decat vreo 15 minute care le puteam pierde usor, asa ca am tras cat am putut. Totusi, nu am reusit sa ajungem inaintea lor in saua Strunga, oamenii erau hotarati.

Cu nemultumirea asta in suflet, dupa micul carry-bike prin zapada din Strungulita, ne-am dat si noi drumul in coborare pe single-trail unde ne-am bucurat sincer de fiecare moment. Dar cel mai mult ne-am bucurat (desi nu e frumos) cand echipa din fata era trasa pe dreapta si repara o pana...

Nu cred ca reuseau totusi sa ne ia tot avantajul, dar macar de acolo scapasem de un stres, asa ca am urcat spre Cheile Gradistei in tempo mai relaxat, ca era clara treaba. Clara pana cand, cu 2 curbe inainte de a ajunge sus, constat ca am facut.... pana!!! Noroc cu un spray din ala ieftin de Lidl care mi-a pus roata un pic pe picioare si am putut ajunge cu ea asa si-asa pana la sosire, terminand astfel concursul pe un nesperat dar muncit loc 6 in clasamentul general.

Brasov Gentleman's Race - un super pseudo-concurs de sosea

Inca de prima data cand am auzit de Gentleman's Race-ul de la Brasov m-am gandit ca ar fi frumos de mers. Cu conceptul de Gentleman's Race ma mai intalnisem la concursul 60/3000+ al lui Ion, un concurs cu un traseu marcat sumar, fara arbitrii, la care totul se bazeaza pe increderea in concurenti ca nu triseaza. In plus, la concursul de sosea era si ideea ca, desi noi ne concuram, oficial eram fiecare iesiti la o plimbare cu bicicleta daca ne intreba cineva ceva. Concursul din Brasov a fost pe echipe de 4 persoane. Traseul a avut in jur de 145 km cu vreo 2000 m parca diferernta de nivel pe ruta Podul Olt - Harman - Bod - Sfantu Gheorghe - Sugas Bai - Sfantu Gheorghe - Zagon - Intorsura Buzaului - Podul Olt, cu o bucata neasfaltata de "strada bianchi" de vreo 7 km in pasul Zagon. Ca sa nu perturbam traficul, echipele au plecat la interval de 3 minute una de alta, in ordinea timpului de parcurgere aproximat de fiecare dintre ele, cei mai slabi primii.

Echipa noastra de aur a fost formata din Doru, Serban, Sorin si bineinteles subsemnatul, iar noi am aproximat ca vom scoate o medie de 30 km/h.

Taxa de participare a fost cate un bax de 6 cutii de bere de echipa, ce vrea fiecare, plus eventuale si evidente donatii voluntare.

Vreau sa spun ca am fost impresionat de cat de ordonat a mers treaba. Am fost o echipa adevarata, am mers in pluton ca la carte aproape tot traseul, Doru si Serban si-au asumat rolul sa duca trena in momentele mai grele, eu si Sorin am mai dus-o si noi cand si cum. Una peste alta, a fost o experienta deosebita. Organizarea a fost de asemenea impecabila, cu un Base Camp foarte dotat cu cafele, beri, sucuri dar mai ales pizza si prajituri de casa cat incape, atat la start cat si la sosire!!!

Am mers deci ca ceasul, ne-am mai imprastiat un pic pe urcarea de la Sugas si de pe Zagon, in rest fiind o echipa adevarata, cum se poate vedea si din poze, care zic eu ca spun totul. Mi-a placut mult de tot si concursul, dar mai ales cum s-a miscat echipa. La final am scos fix cat am preconizat! Cu siguranta voi reveni la concursul asta sau la altele de genul sau, de preferat in aceiasi echipa de aur! Imi permit (cu multumiri fotografilor) sa pun toate pozele care le am ca merita!

Hit the Top pe o vreme de cosmar

Intotdeauna exista concursurile alea care sunt atat de nasoale incat o sa iti aduci aminte de ele toata viata. Cam asa s-a intamplat anul asta la Hit the Top. Sa nu se inteleaga ca e vreo problema cu concursul, din punctul meu de vedere impreuna cu Cozia Run si 7500 tura scurta sunt cele mai faine trasee de concurs de trail din Romania. Dar vremea de anul asta a fost.... memorabila, cam asta e fata pe care o fac cand imi amintesc:

Chiar daca de jos nu parea chiar asa de rau, tot era frig si ploaie. Noroiul in padure cat casa, pantofii alunecau in toate partile. M-am intrebat toata urcarea prin padure cum naiba o sa coboram pe aici. In prima poienita era chiar apocaliptic, nu mai aveam aderenta deloc, un fel de joc de-a alunecatul. Treburile s-au mai linistit cand am dat de stanca, dar nu pentru mult timp. Odata iesiti din vale sus in creasta, ne-a lovit un viscol puternic cu ploaie. De pe varful Scara ploaia s-a transformat in ninsoare si viscol, dar genul ala de viscol cand ninge la orizontala si te pisca pe tot obrazul. In plus, pe jos au inceput sa apara pete mari de zapada firnuita incarcata pana la refuz de apa care mustea si umplea pantofii cu apa proaspata la 0 grade la fiecare pas. Totul a devenit apocaliptic pe ultima bucata spre Omu, dupa intersectia cu traseul de vara spre Malaiesti, unde pe poteca era practic apa topita cu zapada in unele locuri pana la genunchi. Apa rece te ataca de jos, viscolul de sus intr-o combinatie in care, cu imbracamintea mai sumara pe care o aveam toti, am ajuns repede sa tremuram necontrolat sau sa nu ne mai simtim mainile si picioarele. Pur si simplu, daca pana acolo am mers binisor, acolo mi-a cazut moralul total si nu am mai putut sa merg decat la pas. Sus la Omu, la punctul de control din spatele unei baraci, am stat vreo 10 minute sa ma reculeg si sa beau un ceai cald. La coborare, unde organismul nu se mai incalzeste asa, a fost rau de tot, ziceam ca nu mai prind varful Scara. Si totusi eu eram cu polar si pantaloni grosi de alergare, ma gandeam ca am vazut pe unii in pantaloni scurti, vai de viata lor!!! Noroc ca dupa Scara, pe coborare, a mai disparut vantul, s-a incalzit apa in pantofi si treburile au revenit oarecum pe un fagas normal. Oricum, dupa experienta de sus, nu ma mai stresa ideea noroiului, sa ma vad macar ajuns acolo. Prin noroiul din poiana a fost cam nasol, cu alunecari multe, dar in padure am mers bine si chiar am coborat mai repede decat ma asteptam, as putea zice ca am mai recuperat din ce am pierdut pe sus, desi nu e stilul meu sa fac asta in jos. M-am intalnit si cu Roxana care abandonase, o idee buna, apoi am fugit si forestierul pana la finish unde deja imi revenisem bine. Urma un concurs dur de ciclism ziua urmatoare.....

Weekend de relaxare de ziua lui Ion in Bran

De ziua lui Ion Trandafir am fost invitati la el in Bran sa sarbatorim si nu am putut refuza invitatia. Asa ca se anunta din start un weekend plin de sport, in speta MTB ca sa ma mai dau cu scula cea noua.

Prima zi am dat de dimineata o alergare pe traseul clasic de o ora din jurul pensiunii, apoi am plecat fara Roxana intr-o tura faina prin niste zone necunoscute cu tot grupul de la pensiune. Am plecat din Bran pe camp spre Zarnesti, apoi am trecut dealul pe niste drumuri si poteci superbe spre Poiana Marului. Din Poiana Marului am mers la recomandarea lui Ion pe o super urcare adevarata care m-a scos la niste antene deasuprea Zarnestiului, de unde a inceput o coborare fantastica pe single trail pana in oras la piata. Intoarcerea am facut-o prin Magura, sa fie mai interesant.

Spre seara am mai dat o tura, de data asta si cu Roxana, pe prima bucla din traseul 60 al lui Ion, unde Roxana a mers deosebit de bine.

Seara a urmat cheful de chef, unde ne-am sarbatorit cu Ion care a schimbat prefixul pana dupa miezul noptii...

A doua zi, dupa inca o alergare matinala, am plecat cu Roxana la o intalnire cu maestrul Rosioru, in Moieciu, cu care am mai dat cateva bucati frumoase din zona fantastica de MTB a Branului, urcarea pe Valea Lunga, urcarea in DN de jos din Cheile Gradistei, urcarea din Sbarcioara si Sirnea, trecerea din Sirnea in Poiana Grindului si apoi de acolo inapoi in Magura si in Moieciu. O super tura.... Cat poate sa aiba de oferit zona asta la MTB....

Ski Alpinism Race Balea, un concurs de zile mari

Si anul asta, inainte de a agata schiurile definitiv in cui, am avut parte de un concurs superb de schi-alpinism la Balea Lac, prima editie a Ski Alpinism Race, cu un traseu adevarat cu bucati abrupte, cu coltari si piolet.

Din pacate, dupa multe amanari, nici in ziua finala a concursului nu a fost foarte grozav. Ninsese puternic inainte si era depus un strat maricel de zapada uda, cam periculos. In plus, odata ajunsi sus la Balea am constatat ca vremea e urata si ninge in reprize destul de puternice. Astfel, organizatorii au mai taiat din traseul de concurs pentru siguranta participantilor dar si pentru saracii arbitri din creasta....

Traseul a fost si asa superb, cu o mica coborare pe Valea Balea, apoi o trecere in Valea Doamnei pe niste culoare mai abrupte, urcare pana sub Laitel, coborare iar in Doamnei, trecere la Balea si o ultima urcare/coborare pe jumatatea inferioara a Caprei.

Ca si tot inceputul asta de an, am fost tot in forma proasta, dar mai ales dupa aproape doua luni de pauza nu mai reuseam sa schiez la vale, treaba care m-a penalizat destul de rau in final. Dar am reusit sa ma bucur de un traseu adevarat, care avea chiar si o coborare care se apropia zic eu de 40 de grade. Superb si exact cum trebuie sa arate un traseu de genul asta, era frumos sa facem si tot traseul initial dar nu s-a putut, probabil la anu'.

Ecomarathon 2014 si un mini-concediu de primavara

Sezonul de alergat incepe intotdeauna cu adevarat doar la Ecomarathon. Ca de obicei, se stie, e cel mai profi organizat concurs de alergare de pe la noi, ridicand stacheta undeva sus de tot, unde e greu de ajuns. As putea spune ca mereu compar chiar si concursurile din afara ca organizare cu Eco. Se vede ca se pune mana serios si din timp iar numarul de participanti care se invarte deja spre 1000, cu o participare internationala bogata, vine ca o rasplata.

Astfel, am venit si noi fara discutie si anul acesta sa participam la marea alergare in forma de trifoi. Dupa cum se vede din poze, nu am iesit prea bine din iarna si asta s-a simtit pe traseu. Am tras cat am putut dar degeaba.... Am scos niste timpi modesti peste tot, desi am simtit ca merg aproape de maxim. In schimb m-am simtit minunat cu pantofii de la Asics care sunt extrem de confortabili si mai ales surprinzator de aderenti.

Vremea a fost un pic mohorata, dar lucrul asta e bun cat timp nu ploua prea tare, asa ca nu ne-a rupt caldura si nici setea.... As fi vrut sa scot sub 6 ore dar in mod evident nu s-a putut, am depasit termenul cu foarte putin....

Dar anul acesta am decis sa mai stam putin la Moieciu, mai ales ca l-am luat si pe Rares. Astfel, ca sa imi si incerc noua mea bicicleta Sensa Merano TNT Pro cu roti pe 29, duminica am dat un MTB superb cu Roxana, pe ruta Cheile Gradistei - Valea Cheii - Podul Dambovitei - Poiana Grindului - Sirnea - Moieciu de Sus, iar luni inainte de plecare am mai dat si singur o tura fulger pe ruta Moieciu - Valea Lunga - creasta - Moieciu - Cheile Gradistei - Moieciu pe trail.

Iar odata ajunsi acasa, nu ne-am potolit si am mai dat si marti o cursiera frumoasa din Urlati, o bucla cu trecere peste Malul Rosu....

Semi la Maratonul Brasov

Cred ca multa lume cunoaste Semimaratonul Brasov. Are cateva editii la activ si participa multa lume. Eu nu-l suport, e un traseu urat cu spume, o alergatura aiurea. Dar e frumos pus, la inceput de sezon, asa ca tentatia de a merge e mare.

Anul asta in schimb am descoperit un alt concurs in aceiasi zona, Maratonul Brasov, care are si proba de semi, ca totusi un maraton e prea mult asa de devreme. Dar, spre deosebire de celebrul semimaraton, aici vorbim de un traseu adevarat, chiar daca se desfasoara doar in zona Tampa. Plus un traseu de maraton super adevarat care urca pana in varf pe Postavaru, traseu pe care o sa il incerc poate la anu'

In fine, despre semi asta am doar cuvinte de lauda. Am decis sa merg in echipa cu Roxana, sa vedem cum ne descurcam in vederea participarii la 7500. Traseul incepe cu urcarea pe serpentine pe Tampa, foarte fain, am tras binisor amandoi, apoi se coboara in Valea Cetatii si se urca inapoi in creasta pe o alta urcare foarte frumoasa. Se coboara inapoi in Brasov iar la final vine cireasa de pe tort, urcarea pe treptele de piatra pana inapoi pe Tampa. Finalul vine relaxant, cu intoarcere pe poteca lata dinspre Valea Cetatii.

Eu am fost in mare forta cam pana la a doua urcare pe Tampa, dar apoi m-au cam lasat picioarele pe coborare. Daca la inceput am mers cu Roxana, mai incolo am decis sa o iau in fata si sa o mai astept, dar de la ultimul punct de alimentare cand incepea ultima coborare, m-a cam asteptat ea pe mine. Am terminat concursul cu un rezultat cam modest pentru Roxana, dar na, primul concurs din sezon nu se pune...

Postavaru Night

Postavaru Night e un concurs la care incerc sa nu lipsesc niciodata, dar nici nu e ceva sa ma extazieze. O banala urcare de vreo 3 km din Poiana Brasov pana la cabina mica pe Postavaru pe intuneric la frontale. Genul de concurs foarte scurt la care nu apuc nici macar sa ma incalzesc. Apoi urmeaza "cheful" de la cabana Postavaru care a fost o experienta placuta la inceput cand concursul era doar de schi, dar de cand s-a introdus categoria alergatorilor numarul participantilor a crescut la cateva sute iar la cabana se intampla doar o imensa aglomeratie din care nu stii cum sa scapi mai repede.

Anul asta, colac peste pupaza, a fost si zapada de cacat efectiv, s-a urcat in alergare pana la canalul de pe Sulinar. Nasoleala completa... Am mers binisor dar n-am prea avut chef, nu prea am ce zice, un Postavaru Night si-atat...

Despre partea de la cabana. cum anul asta urma sa primim ulterior cate o bluza termica personalizata (foarte faina de altfel) nu a fost nevoie sa mai stam la imparteala tricourilor asa ca dupa o portie de paste mancate in graba am taiat-o pe schiuri inapoi in Poiana si am reusit cat de cat sa schiem ce am si urcat pe schiuri, dupa care a urmat o mare noroiala pana la masina si drumul de noapte catre casa. Asa s-a incheiat inca o editie de Postavaru Night. Macar a doua zi acasa am dat o bicicleta de primavara pe traseul cicloturistic Ciocanesti...

La Sinaia cu dyna-fetele

Cred ca pe ultima strigare de sezonul asta, am mai dat o tura sa vedem ce mai e pe la Sinaia. Si soarta a facut sa ajung in tura eu cu 3 fete: Roxana, Roxana si Zelma, toate in forma maxima si echipate serios din cap pana in picioare, cu TLT5 sau F1, legaturi Dynafit, schiuri de tura de top. Pacat ca Sinaia nu ne-a asteptat cu o zapada pe masura intentiilor noastre.

Firnul din ziua precedenta a inghetat si cum soarele nu prea s-a aratat a ramas asa bocna toata ziua. Am urcat de la 1400 cu schiurile in spate pana sub stana Tarle si de acolo pe schiuri pana in drum si pe drum pana in saua dintre cele doua teleschiuri sudice din Valea Dorului. Acolo era un viscol destul de serios. Ne-am dat la vale pe un soi de crusta inghetata care se mai rupea din cand in cand, cel putin la mine. Mi-a placut enorm ca am folosit virajul prin saritura si acum, cu echipamentul usor, pot sa leg cate viraje din astea vreau fara sa obosesc. E un vis de-al meu vechi, virajul asta mi se parea tehnica suprema in off-piste, sa lasi in zapada niste linii in zig-zag cu pauza in viraje unde esti in aer...

Jos ne-am pus la terasa si pana fetele au comandat o ciorba am dat o urcare in regim de race pana sus pe partie. Pe partie nu se dadea nimeni si nu stiam de ce. Pentru ca era gheata oglinda. De-abia am urcat. M-am miscat bine ca viteza, in schimb la coborare am mers greu, am derapat metri intregi la fiecare viraj, nu puteai bate un cui in zapada si mai era si raschetata bine. Clar, nu era vreo-un business de stat pe acolo, de fapt pe la 13 au si inchis scaunul ca era chiar imposibil sa te dai. Am bagat si eu o ciorba cu fetele in cabana si apoi ne-am pornit inapoi, nu inainte de cateva poze:

Dinspre Padina venea pe noi si un front cu viscol si ninsoare care ne-a prins numai bine fix sus unde ne scoteam pieile. Am dat-o cu fetele spre Papagal pe intrarea de sub stanca, dar zapada nu a fost chiar continua, chiar pe intrare am mers putin pe iarba. Apoi am coborat Papagalul care era o combinatie de urme inghetate si crusta nasoala. Mie mi-a placut ca m-am mai exersat cu Fish-ul si mi-a iesit binisor, chiar imi place schiul asta in conditii nasoale, poti face ce vrei cu el ca e usor. Fetele s-au descurcat admirabil date fiind si conditiile si faptul ca doua dintre ele erau cu echipament de imprumut cu care nu erau obisnuite. In schimb de pe drumul de vara, in loc sa o taiem pe Tarle, am continuat in jos si am ajuns intr-un mare noroi, pe noua bucata spre stana Tarle. Am mers prin noroiul ala pana pe panta de sub stana unde cel putin eu am mai legat cateva viraje acolo, de adio, dupa care ne-am retras cu totii la masina si spre casa, dupa o zi de schi provocatoare, ca sa zic corect. Dar compania fetelor a fost foarte placuta, spre ca le-a facut si lor placere tura....

La 30% pe Sultanu, prima cursiera din an

Atata tot m-a zapacit lumea cu Sultanu asta ca abia asteptam sa vina primavara sa vad ce e pe acolo. Asa ca sambata, cum vremea era cristal, m-am mobilizat cu Roxana si Horia si am purces spre Pucioasa (mie mi se pare mai aproape decat Campina) pentru clasica tura in circuit Provita - Pucioasa - Sultanu.

Vremea a tinut cu noi, a fost perfect. Am plecat din Pucioasa si am facut si o mica deviatie ca sa urcam un alt proaspat asfaltat, Varfurile, dar care nu se leaga cu nimic, deci am coborat pe acelasi drum.

Asfaltul e bun, drumul e simplu de intuit. Nu dupa mult timp am ajuns si la intrare in mai nou celebrul sat Sultanu.

Tot am asteptat sa inceapa urcarea, nu stiam exact unde e, dar ea e dupa iesirea din sat. Am inteles ca era si un semn de 30% cu care am fi vrut sa ne facem poza, dar se pare ca a fost luat de cineva pentru colectia personala ca acolo nu mai era. Urcarea e destul de scurta, incepe destul de tare dar nu exagerat, oricum peste 10%, mai are cate o bucata mai moale si, doar pe ultima bucata de vreo 2-300 m intr-adevar devine epica, clar foarte aproape de cei 30% cu care se lauda. E posibil de parcurs cu cursiera, ca e scurta, doar sa nu tragi tare pana pe ultima bucata, sa iti ramana niste aer pentru 1 minut de efort anaerob. Sus e o bancuta draguta unde se poate sta la tras sufletul...

Intoarcerea se poate face fie direct fara sa mai cobori in Campina, cum am facut noi, dar e o mica bucata neasfaltata de vreo 100 m si un podet de lemn ce trebuie trecut, fie probabil mai interesant e sa cobori si pana in Campina sa mai adaugi ceva diferenta de nivel. In rest e o urcare decenta, cu cate o bucata mai spre 10%. Singura problema mai mare sunt 2 km neasfaltati pe coborare din varful dealului spre Bezdead. Dupa parerea mea e OK cu cursiera cat timp e uscat. Pe ploaie cred ca as evita sa fac tura sau as merge bucata poate pe langa, sa salvez rotile si sabotii. Dupa aia, drumul devine normal si iti faci o dezincalzire usoara vreo 20 km pana inapoi in Pucioasa. O tura frumoasa pe care o sa mai revin, mie mi se pare ca e interesanta si invers.

Din nou cu drag la Cupa Calimani

Anul trecut am mers plini de incantare la Cabana Lomas din Muntii Calimani pentru prima editie a concursului de schi de tura Cupa Calimani. Vremea nu prea a tinut atunci cu noi, ploaie la start, vreme urata.... Dar totusi ne-a placut. Ne-a placut atat de mult incat sa ne incumetam sa mai batem o data drumul lung pana la Toplita pentru o revedere cu frumosii Calimani...

Asa ca am plecat din Bucuresti cu Andrei Olariu si, impreuna cu nelipsita Corina Sava din Brasov am ajuns vineri noaptea la Cabana Lomas din inima Calimanilor. De data asta muntii ne-au asteptat cu vreme superba, zapada de zile mari (din pacate nu chiar pana la cabana) si un traseu care a putut sa fie mai generos decat cel de anul trecut, desi daca ar fi fost mai multa zapada organizatorii ar fi facut ceva si mai tare. Poate la anu'

Am avut insa o cursa foarte buna. Am luat un start multumitor si am mers in spatele Alexandrei Dobre cam tot concursul. M-am simtit foarte bine, moralul ridicat, pot sa zic ca am fost in forma maxima si mi-a mers totul bine. Desi am implinit 35 de ani, era categorie de la 36, asa ca am intrat cu tinerii, dar daca as fi fost la categoria urmatoare ieseam pe 4, la foarte putin de locul 3. Asta e semn ca la anu' trebuie sa bag tare de tot ca sunt sanse.....

A doua zi am mai dat o tura pana la statia meteo Retitis, de mult visam sa ajung pe acolo pe schiuri, dar spre deosebire de sambata acum a fost un viscol taios sus pe creasta. Ne-am intors destul de repede ca e drum lung pana la Tartasesti.

Cei de la GligaTV ne-au incantat cu niste poze superbe si un film, ce sa zic, impresionant de peste o ora despre concursul nostru. Ia priviti ce poze frumoase ne-au facut, si la final pentru cine are rabdare filmul:

Pentru prima data la Bucegi Winter Race

Cu Bucegi Winter Race nu mi s-au aliniat planetele niciodata. Ba nu am vrut eu sa merg la prima editie si am avut dreptate, ba a intervenit ceva, ba m-am imbolnavit. Anul asta am negociat inca de la Squeezy cu Stetca Ioan sa facem echipa si de vineri seara, impreuna cu Dani si familia lui, am ajuns la Padina. Organizatorii ne-au primit cu caldura si prietenie. Natura mai putin, zapada fiind foarte putina si facand cam imposibila parcurgerea traseului planificat. Noroc cu Luci Clinciu care a improvizat repede un traseu de vreo 10-11 km in zona saua Strunga superb. Am ramas toti impresionati. A fost atat de fain incat imediat dupa ce am terminat am supt toti o ciorba si am mers in gasca mare sa-l mai dam o data. Oameni faini, vreme faina, toate perfecte.... Pacat ca a trebuit sa plec sambata. Dar sa lasam imaginile de la CarpeDiem TV si pozele sa vorbeasca:

La schi cu Roxana la Vidra si primul meu concurs de slalom urias

Cu o logistica grea de lasat pe Rares la Draganesti am reusit sa ne organizam si sa ajung cu Roxana sa faca si ea o zi de schi pe partie, la Vidra, aceasta perla a schiului romanesc din ultimii 2 ani. Exceptand coada de la cabina.

Tot cu ocazia asta a fost si un concurs de slalom urias de care am aflat din timp si la care m-am inscris de curiozitate, desi am participat cu claparii TLT5, legaturi Dynafit si schiuri de tura.

Ziua de schi a fost superba si am reusit muuuuulte coborari, jumate pe Thunder, jumate pe Fish. Ce e pacat e ca din toata statiunea aia doar partia cu gondola e utilizabila pentru schiat, restul sunt aproape plate de incepatori. Daca ar mai face macar o instalatie pe undeva unde sa te poti da....

Cu concursul, a fost interesant. Nu m-am facut chiar de rusine din cate mi-am dat seama, dar am fost dezavantajat de schiurile lungi si late care nu au apucat sa prinda viteza pana jos. Era mai bine clar daca mergeam cu Fish-ul. Ce mi s-a parut socant este cat de mari sunt taluzurile din jurul jaloanelor formate de la cei ce au virat acolo inainte, daca nu esti atent te arunca in cap (ceea ce au si patit unii). In fine, am pierdut vreo 2 ore in total cu concursul care a durat 30 de secunde.... O fi meritat, n-o fi meritat, nu stiu... Uite in schimb o poza cu mine mare racer si cu micutul traseu, dar si un film cu mine in concurs:

Cu Roxana pe valcel in Ciucas

Cum a venit zapada, ne-am pus pe treaba si am planuit o tura fulger cu Roxana pe valcelul meu din Ciucas. Am decis sa urcam din Cheia, o decizie proasta. In primul rand se pierde mult cu taiatul urmelor pana la Muntele Rosu, in al doilea rand panta e mult prea mica si la coborare dai din bete. Practic nu are niciun sens, e mult mai logica plecarea fie de la Muntele Rosu fie macar de la intrarea pe drumul spre acesta.

Oricum, a fost zapada mare si conditii cam dubioase, au fost multe avalanse in ziua aia, una din ele chiar foarte aproape de unde am fost noi, la cateva sute de metri, la o ora dupa ce am trecut pe acolo (ma rog, nu chiar pe acolo, pe aproape). A fost frumos ca pe valcel zapada a fost de nota 10. Pacat de decizia asta a mea proasta care ne-a facut sa pierdem degeaba vreo 2 ore in care mai puteam da un valcel sau o coborare pe altundeva.....