Masina mea s-a dus, asteptam sa vina alta

Am vandut masina! Saraca de ea m-a servit 130.000 de km in 4 ani in care am trecut prin multe aventuri impreuna. Dar, ca orice lucru la o anumita varsta, i-a venit si ei vremea sa duca o viata linistita. Am traversat impreuna crestele muntilor, albiile raurilor, am ramas impotmoliti in noroaie, am facut slalom printre copacii din padure, ne-am catarat pe campuri de bolovani si lapiezuri, care au lasat rani adanci in baia de ulei. Si in tot acest timp, ea m-a transportat cu fidelitate, iar eu am avut grija de ea sa nu sufere cu nimic, si am mers cu ea la service pentru ca sa o tin sanatoasa.
Acum ea va mai vedea muntii pe care-i iubea atat doar in amintiri, iar in fata o asteapta o viata mai usoara: va transporta costume de baie, dar o va face cu mandria unei masini care a ajuns acolo unde putine alte masini au ajuns vreodata.

Iata ingrosate cu negru toate drumurile tarii pe care le-am batut impreuna:




In curand, o masinuta noua si simpatica ii va lua locul, si vom avea impreuna cel putin la fel de multe aventuri:




In amintirea ei iata cateva din pozele pe care le-am facut impreuna.

Pe vaile Bucegilor - ultima tura de schi pe sezonul asta

De mult am auzit povesti despre vaile de abrupt din Bucegi, povesti cu saritori si avalanse, dar si cu pulver si peisaje minunate. Asa ca odata ce s-a instalat primavara, intr-un frumos weekend de mai, mi-am luat inima-n dinti si am dat o incercare... N-am stiut ce o sa fac, dar alegerea pentru prima tura a fost simpla: Valea Cerbului, ceva mai simplu, sa vedem care-i senzatia. Participanti am fost eu, Roxi si Adi. Fotograf principal si ghidul nostru in aceasta zi: Adi.



Pe platou si pe varfuri zapada incepuse sa se topeasca, dar asta inseamna doar ca vaile sunt numai bune... Caldarea din capatul vaii Cerbului era brazdata de urmele numeroaselor avalanse. Una din ele a luat si o viata in aceasta iarna. Coplesit de tristete mi-am mai adus aminte o data ca muntele nu ne iarta, si de prietenii pe care ni i-a furat la fel in Fagaras, acum cativa ani...



Dar tristetea nu isi are loc intr-o astfel de zi, in care firnul asteapta sa iti infigi in el canturile. Asa ca am aruncat o ultima privire de sus la valea ce urma sa o parcurgem.



Coborarea a fost de vis, zapada superba, iar in sus se puteu admira atat impunatorii Colti ai Morarului cat si numeroase cascade alimentate de zapada ce se topeste sus pe platoul. Unde dispare apa din cascade? Evident, curge pe undeva pe sub zapada pe care noi ne coboram cu schiurile.



Extazul coborarii s-a terminat insa la confluenta cu Valea Priponului, unde se cam termina zapada. Aici am facut un popas mai lung la soare, dupa care, cu schiurile pe rucsaci am revenit, pe traseu, in ceva mai mult de 2 ore, in Busteni.

Adi a plecat acasa, asa ca pentru a doua zi am ramas doar eu cu Roxi. Obiectiv? Vedem sus. Cum e, pe cine mai intalnim. Dar o obsesie exista in capul meu. Vazusem la iesire de pe Cerb valea Priponului si niste baieti care coborau de pe ea cu placile. Doream si eu. Asa ca pana la urma, desi initial am hotarat ca mergem tot pe Cerb, am cotit-o spre Costila unde am ajuns la intrarile pe Malin si pe Pripon (urmatoarele doua poze, in ordine). In aceasta zi fotograf am fost si eu, si Roxi.



Am ales valea Priponului ca parea mai cuminte la inceput. Dar odata cu coborarea si valea se ingusteaza ajungand ca la final sa fie doar un mic canion.