La schi pe Vladeasa, cu drag

am ajuns la Cluj cu nerabdare sa-mi vad noii clapari Garmont Adrenalin, veniti prin posta, si cu mari emotii daca au sa-mi vina bine. S-au potrivit perfect, asa ca nu am mai avut rabdare sa mai astept pana in Austria si am dat cu Roxana si cu Sergiu o tura scurta la Vladeasa.
Zapada a inceput de la cabana, a fost cam uda si, datorita faptului ca s-a facut tarziu si a apus soarele la coborare am avut parte de o crusta de toata scarba, care i-a pus probleme mai ales lui Sergiu cu snowboard-ul.

Primele petece de zapada:



La urcus, fiecare cu sculele lui in spate:



In sfarsit zapada, dar am mai asteptat cu schiurile. Era insa clar ca pana acolo o sa coboram pe ele.



Sergiu la cabana inmpreuna cu un catelus care ne-a insotit tot drumul:



Deja pe schiuri, pe panta de deasupra cabanei:



Pe creasta zapada nu era asa mare, fiind viscolita:



Dar privelistea era minunata:



La coborare, cu snowboard-ul la shtanga:



La izvor, pe ultimele pete de zapada, ne luam ramas bun de la tovarasul de drum:



Mieluseii din curtile din Rogojel ne aduc aminte ca vine primavara si ne vom muta in muntii mai inalti:



Pe scurt, de aici de la Bucuresti mi-e dor de farmecul Apusenilor, de acea imbratisare molcoma si prietenoasa pe care o simt de cate ori le trec pragul, fata de respectul pe care Bucegii amenintatori mi-l impun de cate ori indraznesc sa le fac o vizita.

Valcelul din Poienita

Duminica asta am vrut sa dam o incercare la coltzari pe Valea Malinului, Radu zicea ca poate incercam Valea Coltilor, dar din cauza conditiilor total potrivnice intentiilor noastre, ziua s-a lasat cu o tura pe Valcelul din Poienita. Duminica dimineatza am plecat din Bucuresti cu Horatiu, Radu si Cristi pe un ger de crapau pietrele, adica la 6 dimineata erau vreo -15, -16 grade. Tot drumul am sperat ca se mai inmoaie, macar un -10, tot ar fi fost o treaba mai buna. Cand am ajuns aproape de Busteni, Radu isi da seama ca a uitat coltzarii acasa, prilej pentru Horatiu sa isi arate bunele intentii, adica sa ii dea coltzarii lui. Explicatia pentru gestul lui insa era foarte simpla. Cand a vazut Horatiu cat ninsese in ultima saptamana si-a dat seama brusc ca de fapt el nu are chef sa mearga pe jos si ca vrea sa mearga la schi. Adica cu alte cuvinte abia astepta sa scape de tura pe jos si sa se duca cu Bubulu in Baiului. Radu nu a fost de acord cu propunerea lui argumentand ca ar fi bine sa vina cu noi sa vada intrarea pe Valea Malinului. Practic la cat ninsese nu se mai punea problema sa urcam pe vale. Cand am iesit din masina, am paralizat instant. Batea vantul iar cele -15 grade se transformasera in -17, ca iti venea sa faci drum intors si sa intri in prima crasma. Dar am zis ca deh, trebuie sa le incerci pe toate sa vezi cum e. Asa ca am inceput noi sa urcam prin padure pana in Poiana Costilei. Zapada pe drum era din ce in ce mai mare, ninsese destul de mult. Iar in Poiana era pana la brau. Ne-am oprit la stana sa mancam ceva. Nu pot sa descriu ce frig era, dupa 5 minute de stat pe loc nu imi mai simteam mainile si picioarele. Am scurtat cat am putut pauza, ca nu iti ardea de stat pe loc si am inceput sa urcam pe valcel. Adica mai corect ar fi am inceput sa innotam prin zapada, pe o panta super scarboasa. Pe urcare a fost cat de cat ok, imi mai ingheta cate o mana, nu imi simteam picioarele, dar m-am descurcat. Dupa vreo ora si jumate eram sus. Am zis ca daca tot am carat cu noi coarda si fiare macar sa facem un rapel scurt pe hornul pamantos, asa de amuzament. Asa ca am legat coarda de copac si ne-am dat la vale pe horn. Jos am mers un pic sa vedem cum e zapada si am vazut si intrarea pe Valea Coltilor pe care mi-am propus sa urc anul asta. Am hotarat ca nu are rost sa urcam, pentru ca era prea riscant cu toata zapada care era pe vale. Asa ca am urcat inapoi pe horn, am desfacut coarda si am inceput coborarea. Pe la 2-3 eram deja la masina. La intoarcere am trecut prin Sinaia la circiuma bine cunoscuta, ne-am bucurat stomacurile cu mancare si ne-am intors in Bucuresti dupa o lectie frumoasa dar cam scurta de vai prin Bucegi.

Muchia Urechea si Valea Galbinele

Weekendul ce tocmai s-a incheiat a fost unul deosebit, asta pentru ca duminica am debutat (eu si Horatiu) pe o vale in Bucegi, si nu orice vale, una frumoasa frumoasa, valea Galbinele. Dar sa o luam cu inceputul. Sambata dimineata ne-am catalpultat in Azuga la gondola unde si-a facut aparitia Bubulu & friends respectiv Nea Gigi, Razvan si Gioni. Ziua isi urmeaza cursul firesc si anume ne pregatim rucsacii, ne aranjam pieile pe schiuri si nu in ultimul rand urcam in gondola pentru prima tura de schi din zi. Si uite asa incepem sa mergem unii mai repede, altii mai incet, fiecare dupa posibilitati catre Vf. Cazacu. Pe Vf. Cazacu ne pregatim de coborare. Bubulu primul, dupa el restul lumii. Eu am ramas un pic in urma deoarece era gheata dupa care nu prea ma dau in vant. In final am aparut si noi, dar nici nu am ajuns bine ca am inceput sa repetam pasii: pus piei, desfacut calcaiul de la legaturi si hai nene pe deal in sus pana am ajuns la intrarea pe Urechea ( o muchie dragutza). Si nici una nici doua am coborat pe Urechea, mai bine ca data trecuta deoarece baietii au gasit in padure un culoar mai omenos pe care am luat si eu 2-3 viraje. Cam asta
a fost pentru mine ziua de schi, baietii voinici au mai mers o tura pe Urechea sau cum ar zice Bubulu au mai dat o ureche. Seara berica,mancarica si somnic. Si uite asa a venit si ziua de duminica, asteptata de mine ( mai mult) si de Horatiu(mai putin) cu mult interes, ca deh mergem pe vale la coltzari si rupem tot. Asa ca pe la orele 8 dimineata trecut de fix ne intalnim la Caminul Alpin cu Cristi si Radu. Baietii pregatiti, noi ne mai cautam prin masina manusi, betze, parazapezi. Si pornim prin padure, catinel catinel catre Refugiul Costila. Aici o mica pauza de reechipare, lasat betze la refugiu,admirat un pic peisajul, vazut intrarea pe Valea Costilei, etc. Dupa ce ne-au introdus baietii un pic in geografia locului am inceput sa urcam pe firul secundar al Vaii Galbinele. Cristi primul la facut urme. Dupa el eu, Radu si Horatiu. Zapada buna, coltzarii muscau din ea. Vremea asa si asa,un pic ceata si vant. Cam intr-o ora-doua aprox am ajuns sus, in strunga de unde se poate urca in dreapta spre strunga Coltilor. Noi am coborat in stanga in firul principal. Personal am fost impresionata pt ca am vazut traseele celebre despre care citisem in carti. Incet incet am inceput sa coboram, mai cu emotii la inceput ca deh, prima vale, alea alea. Chiar cu putin inainte de a ajunge la refugiu am vazut niste baieti adevarati care coborau din peretele Galbinele. Vazandu-le bagajele am tras concluzia ca fusese o tura lunga,de altfel am citit raportul lor pe Alpinet ulterior. Frumos si multe felicitari pentru tura.
La refugiu ne-am intalnit cu Cornel Sain si baietii care erau la scoala de iarna. Asa ca le-am urat vreme cat mai buna la scoala si am inceput coborarea prin padure. Asta a fost Valea Galbinele, repet foarte frumoasa si pe care vreau sa merg si la vara. Ma tenteaza si Hornul Coamei, e destul de frumos.

Cateva poze de pe Galbinele:

















Hornul Coamei:

O zi in Poiana Brasov si o zi in Baiului

Weekendul asta ne-am gandit sa mergem o zi in Poiana Brasov la schi si o zi pe undeva prin Baiului la schi de tura. Asa ca am plecat sambata pe la 6 din Bucuresti impreuna cu Horatiu si cu Sorin spre Poiana ca ninsese mult si aveam sperante de zapada buna pe partie. In Poiana urma sa ne intalnim cu Adi si cu Liviu care au zis ca sosesc un pic mai tarziu. Pe la 9-9:30 eram deja la gondola asa ca pana au ajuns Adi si Liviu aveam deja 2 coborari. Din pacate desi ninsese destul de mult toata saptamana, nefiind bagat ratrack-ul si fiind foarte aglomerat pe la doua partiile erau varza. Cu toate astea am incercat toate partiile mai putin Kanzelul, ca nu mergea teleskiul. Pe la 5 ziua de schi s-a incheiat, din pacate cu foarte multe regrete apropos de conditiile care sunt oferite pe partiile de schi din Romania in raport cu banii pe care trebuie sa ii dai pe cabluri. Eu personal m-am jurat ca anul asta a fost ultimul an in care am mai fost pe partiile din Romania. Sambata seara ne-am oprit la Restaurantul Zet din Predeal, dupa care Adi s-a intors in Bucuresti iar noi am mers in Busteni sa stam la Vlad (un prieten de al lui Sorin). Seara de sambata s-a desfasurat destul de frumos, adica am socializat la o bere si un vin cu Vlad si cu musafirii lui. Duminica dimineata, ne-am hotarat sa mergem la Azuga sa coboram pe niste picioare in Baiului. Asa ca dupa un mic dejun la cabana Sorica pe la 11 eram in gondola. Pentru inceput ne-am propus sa dam o coborare pana la stana pe un picior paralel cu Zamora. Zis si facut. Vremea era superba. Am ajuns noi la stana, am facut o mica pauza, am admirat Bucegii care se vedeau extraordinar, dupa care ne-am pus pieile si am inceput sa o dam la deal. Pe drum Horatiu a vorbit cu Bubulu care ne-a zis ca e si el in Baiului cu Vlad si cu Radu si sa ne vedem cu totii sa dam o ureche(adica muchia urechea). Asa ca intr-o ora aproximativ eram cu totii pregatiti sa coboram pe Urechea. Treaba a mers bine pentru mine pana am ajuns la intrarea in padure unde era un pulver pana la mijloc si pe care nu stiam sa il schiez. Pana la urma mai cu semiplug obosit mai cu incercari nereusite de cristiane m-am descurcat si am ajuns la drumul forestier. Baietii voinici au mai urcat o tura pe Cazacu, iar pe la 6 seara ne-am adunat cu totii sa mergem spre Bucuresti. Pe drum l-am convins pe Bubulu sa vina cu noi la o carciuma din Sinaia unde ne-am spritzuit vreo 2 ore. Inainte de a merge spre Bucuresti l-am lasat pe Bubulu in Poiana Tapului iar noi am ajuns la destinatie pe la vreo 12 noaptea ca niste cucuvele ce suntem.

Weekend la Cabana Malaiesti

Weekendul asta s-a lasat cu o tura la cabana Malaiesti, desi planul initial era maret : urcare pe Bucsoiu (creasta) pana la Omu si coborat pe undeva. Cand mi-a confirmat Radu ca mergem, am inceput sa ma agit in toate partile ca deh, era prima tura de iarna mai serioasa la 2 zile. Asa ca toata saptamana am facut planuri si scenarii, ma gandeam de 3 ori pe zi ce sa pun in rucsac, in fine singura mea preocupare era tura de Bucsoiu. Asa ca sambata dimineata cu rucsacul pregatit si moralul foarte sus ma intalnesc cu Radu la 6 dimineata sa mergem la Busteni. Horatiu isi facuse planuri de schi cu gasca lui Bubulu asa ca momentul era cat se poate de prielnic. Am ajuns noi la Gura Diham pe la 8:30 dimineata, dupa o pauza la Rompetrolul din Comarnic. Vremea se arata buna, pe Bucsoiu erau cateva raze de soare. Am inceput noi sa urcam, destul de bine as zice, ca in mai putin de o ora eram la Poiana Izvoarelor. Zapada pana la Poiana Izvoarelor era destul de putina, nu mai ninsese de o luna de zile. Ne-am continuat traseul pe Tache Ionescu, am trecut de poiana Bucsoiului si incet incet ne apropiam de intersectia cu drumul spre Bucsoiu. Zapada incepea sa fie in strat din ce in ce mai mare, noroc ca aveam urme. Numai ca surpriza, drumul spre Bucsoiu era evident cu zapada ca la balamuc, nu tu urme iar colac peste pupaza s-a lasat o ceata de nu iti venea sa sapi urme in zapada aia. Radu a zis ca nu are rost sa ne aventuram, mai bine sa o luam spre Malaiesti desi nu era chiar cea mai vesela solutie si vedem acolo care e treaba. Eu stiam de pe la unii si altii ca nu prea e bine sa mergi pe Tache iarna, ca tai niste valcele nasoale, ca pe unii i-a luat avalansa, lucruri confirmate si de Radu. Dar ce era sa facem, ca nu prea avem chef de intors. Totusi aveam la noi o bucata de coarda, hamuri niste bucle, carabe, in fine echipament cat de cat. Asa ca am inceput sa o dam pe Tache cu grija si atentie la traversarea valcelelor. Am facut noi aproape tot traseul pana am ajuns la final, la ultimele 2 valcele pe care le-am trecut asigurati in coarda. Adica am intins coarda, am facut niste asigurari la piolet si la copacei, ce mai m-am simtit importanta. Pe la 3 eram la Malaiesti, unde am facut senzatie echipati de iarna cum eram. Ca vorba aia, tot romanul merge la munte in adidasi si pantaloni de treking, chiar daca e 20 ianuarie. In fine, am baut noi o bere, am mai socializat cu unul altul pana s-a facut 4. Pe la 4 ne-am hotarat sa mergem la o plimbare scurta pe valea Malaiesti sa vedem cum se prezinta zapada si daca e cornisa pe horn. In cazul in care vremea ar fi fost ok dimineata voiam sa mergem spre Omu. De altfel eu voiam sa testez si rachetele sa vad cum e. Cand am ajuns langa turnul Malaiesti, surpriza a fost de proportii, nu se vedea cornisa pe horn si mai mult decat atat se ridicase ceata de pe vale iar creasta Bucsoiului arata ceva de vis. Ne-am uitat amandoi cu jind la Bucsoiu cu ganduri de genul "uite mah acolo trebuia noi sa fim acum!" dar asta este ne-am gandit, dam o incercare dimineata pana pe Omu. Ne-am reintors la cabana unde veselia era in toi, nu tu loc liber, aglomeratie nevoie mare. Ne-am luat noi cate un vin fiert si ne-am pus intr-un colt in picioare asteptand sa se elibereze vreun loc. Intre timp s-a gasit un binevoitor si ne-a eliberat doua locuri astfel ca ne-am asezat si noi la o masa si am mai socializat. Dupa ce ne-am aberat vreo cateva ore cu unii si altii ne-am dus la culcare cu ganduri mari si speranta in suflet, iar eu cu mari emotii ca urma sa urc pe Omu. Dimineata pe la 5 s-a trezit Radu sa se uite cum e vremea dar ghinion, afara ploua marunt si era o ceata deasa pe vale. Zice, hai sa mai stam, vedem cum e pe la 6. La 6 acelasi scenariu, asa ca am decis sa mai dormim pana pe la 10 si sa o dam la vale pe Glajarie. Cand am iesit din cabana vremea era la fel de nasoala iar sperantele distruse. Eu eram mai fiarta ca toata saptamana avusesem filme cu Bucsoiu, cum o sa intru in statia Meteo sambata seara si mai ales in ce stare o sa fiu, cum o sa ne facem ceaiuri, supe, cu alte cuvinte eram curioasa mai mult cum o sa ma descurc. Coborarea de la Malaiesti a fost banala, am mai urcat pana la Diham si de acolo am coborat la Gura Diham unde ne-am intalnit cu Tudorica si Cristi care fusesera pe Schill. Spre Bucuresti am mers tot cu Radu, ca Horatiu nu terminase tura de schi.

Cateva poze cu Valea Malaiesti si Bucsoiu:

Creasta Neamtului - schi de tura

Intr-o minunata (la munte) zi de 13 decembrie, impreuna cu Roxana, Radu si Cristi am hotarat sa dam o tura mai serioasa, respectiv creasta muntilor Neamtului. Mai serioasa fiindca e o tura destul de lunga pentru cat de scurta e inca ziua. Eu cu Roxana pe schiuri, Radu si Cristi pe rachete.

Am urcat cu prima gondola din Azuga la 9.00 si am continuat in cele mai bune conditii pe culmea Urechea. Zapada parea mai stabila decat saptamana trecuta, lucru care a fost confirmat si de Matei Laudoniu cu un sondaj cu o zi inainte (am vazut luni la el pe blog). Oricum pe creste si culmi zapada era mica si inghetata, iar la soare topita. Erau clar peste 0 grade.
Am continuat pe Petru-Orjogoaia, unde am facut si doua mici coborari, destul de placute.
Am urcat apoi pe Unghia Mare, unde din pacate nu prea mai era zapada, asa ca pentru cateva minute am luat schiurile si rachetele pe rucsaci.
De pe varf zapada a revenit, cu o crusta inghetata. Pe schiuri sau rachete nu se rupea, n-am incercat pe jos. Pe unele bucati am pus coltarii la legaturi.
Culmea dintre Unghia Mare si Rusu era destul de ingusta, cu putina cornisa, dar ideala de parcurs pe schiuri.
De pe varful Rusu am dat o super coborare pe crusta inghetata, iar apoi am incercat un traverseu pe sub Vf. Steviei catre saua spre vf. Neamtu. Zapada era putina, dar totusi era cam batuta de soare asa ca am hotarat sa evitam evenimente neplacute si ne-am intors putin inapoi continuant pe creasta.
Odata ajunsi pe Vf. Steviei am hotarat ca, fiind destul de tarziu (vreo 15:00), urme nu erau, sa incercam o coborare pe culmea Steviei.
A fost una din cele mai superbe coborari pe care le-am facut. Am inceput de pe varf cu o placa inghetata amestecata cu niste smocuri de iarba inghetata si ea care sunau interesant sub schiuri, o cornisa in lateral, iar apoi un pulver imens, din ce in ce mai ud, pana la limita padurii.
De acolo, am taiat-o in dreapta prin padure spre valea Steviei. Am incercat sa schiem, dar problema era ca padurea era foarte deasa, practic de abia incapeam printre copaci. Distanta medie era cam de 50 cm. Asa ca ne-am chinuit sa luam niste curbe , dar pur si simplu nu era loc. De la jumatatea dealului am pus schiurile pe rucsaci pana in vale. De acolo le-am pus inapoi in picioare si am mers pe firul vaii, destul de greu, pana la capatul drumului forestier.
Bineinteles, prin padure si pe vale colegii cu rachetele s-au descurcat ceva mai bine.
De la canton eu am luat-o inainte pe drum, la un fel de schi de fond cu schiurile de tura, sa iau masina. Am avut de mers pe drum cam 8-10 km. A fost zapada pana aproape in Azuga. La 18:00 eram toti in masina.

Per total, a fost o tura frumoasa, dar destul de lunga pentru ziua scurta din ianuarie.
Mai jos sunt si cateva poze din tura:

Schi la Ranca - filmuletze

Cateva filmuletze de la o distractie la schi la Ranca de rev. Din pacate doar pe partie. b

Fiat Panda face 2 face - photo session

De Craciun, m-am gandit sa fac o sesiune foto scurta in fata blocului cu ursuletul rosu si ursuletul albastru, daca tot s-au intalnit. Iata si poznele, in straie naturale de iarna (adica murdare):