Maratonul de la Baia Mare

Vineri, dupa un drum lung si obositor de la Bucuresti la Cluj si dupa un somn de vreo trei ore, sambata cand a sunat ceasul imi venea sa plang. Cu toate astea am reusit sa ne mobilizam si sa plecam din casa pe la 6:30 dimineata si sa punem inca o data bicicletele pe masina pentru a merge la Baia Mare la maratonul de MTB din 19 iulie. Eu eram decisa sa particip la proba de 50km, dar cum cu o zi inainte fusese rupere de nori in zona, traseul de 50km s-a anulat, varianta de 50km insemna de fapt doua ture de 25km. Cum eram super obosita am decis fara sa stau prea mult pe ganduri sa ma bag la distanta scurta, adica 25Km in timp ce Horatiu a optat pentru varianta de 75Km. Traseul a inceput cu o urcare brutala pe o vale, foarte frumoasa si tehnica in acelasi timp. Dupa care a inceput o coborare destul de abrupta si desigur a inceput zona cu noroi din padure. Aici placerea de a pedala a fost inlocuita de o mare carca si la urcare si la coborare printr-un noroi imens. Din fericire, traseul a continuat cu o coborare pe forestier, apoi o bucata de asfalt, dupa care o urcare pe un drum forestier si din nou nelipsitele noroaie. Am reusit sa depasesc cu bine toate obstacolele iar in final cand am ajuns la finish, am fost surprinsa sa aflu ca am fost a doua. Horatiu a ajuns si el dupa sapte ore si jumatate, plin de noroi dar foarte incantat de traseu.

Ii felicit pe organizatori pentru traseele alese si mai ales pentru faptul ca au reusit sa mai organizeze o editie a acestui maraton in conditiile in care la noi ciclismul e mai putin popular iar oamenii sunt circumspecti la acest gen de competitii.

Piatra Craiului, la pas si calare: turul Pietrei Craiului cu bicicleta si Padina Lancii/Poiana Inchisa/Creasta Sudica/Braul Rosu pe jos

Am petrecut un weekend istovitor dar minunat in Piatra Craiului, in care am facut multe lucruri pe care le planificam de mult.

Ziua 1: Bicicleta

In prima zi, eu, Roxana, Bubulu si Luca am hotarat sa facem ceea ce unii au numit "traseul groazei", "ceva imposibil de realizat" sau " traseu de 2 zile": turul Pietrei Craiului. Dar dracul nu a fost atat de negru precum ni se parea.

Traseul ales: Gura Raului - Plaiul Foii - Curmatura Foii - Valea Dambovitei - Satic - Podul Dambovitei - Dambovicioara - Ciocanu - Sirnea - Pestera - Magura - Gura Raului

Am plecat destul de tarziu, pe la 11 jumate. Din start, am ales ca bucata super plictisitoare si prafuita de la Gura Raului la Plaiul Foii sa o executam la inceput, perspectiva de a incheia ziua astfel (cum am gasit prin descrieri) fiind cam sumbra. E altceva sa inchei ziua cu o lunga coborare si sa pui frana in fata masinii.
Drumul de Plaiul Foii a fost cum e de asteptat, plictisitor si plin de praf ridicat de masini.
De la bariera spre Spirlea in schimb, lucrurile au devenit interesante, deoarece a inceput "marea carca", adica pret de jumatate de ora am impins bicicletele pe un drum de TAF foarte abrupt. Surpriza a fost ca, odata urcarea domolita, sa dam de un drum forestier in stare foarte buna, ce venea de undeva din dreapta si continua in sus pe linia traseului nostru. Jumatatea ulterioara de urcare spre Curmatura Foii a fost pe acesta, accesibil pe bicicleta in proportie de 50-75% (dupa muschiuletul fiecaruia). De studiat daca drumul acela coboara spre Plaiul Foii (asa pare) caz in care urcusul ar putea fi facut in mare parte pe bicla, iar coborarea probabil 100% (in sens invers).



Am iesit de pe drum aproape sus, unde pe un single-trail in stanga am ajuns la defrisarea naturala din Curmatura Foii, unde am avut putin de luptat cu copacii rasturnati:





Portiunea, desi nu mai lunga de 100 m, este foarte epuizanta. Dar totul se sfarseste la stalpul cu indicatoare de la Curmatura Foii, intr-o poienita unde ne-am oprit la o pauza de ciocolata si o poveste de-a lui Bubulu.



De aici am urmat indicatorul spre Valea Dambovitei, unde trebuia sa fie un traseu marcat cu cruce galbena. Nu mai era nici un traseu, dar am taiat-o drept in jos, la inceput pe langa, iar mai apoi cu curaj din cand in cand si pe bicicleta, pana jos intr-o vale ingusta si pietroasa.





Am continuat, nu usor, in jos pe vale, printre bolovani, sperand ca nu mai e mult pana in forestier.



Dupa vreo 2 confluente cu alte paraiase, a aparut o baraca si valea s-a largit, permitand continuarea pe bicicleta pana in drumul forestier, care era cu cateva sute de metri mai jos.



Drumul forestier da foarte repede pe Valea Dambovitei, de unde am taiat-o la stanga, cu viteza, spre Podul Dambovitei. Drumul lat si bun ne-a facut sa credem ca vom parcurge portiunea foarte repede, dar nu a fost asa. Pe la barajul de la Cascoe, butucul de pe spate al lui Bubulu, care avea probleme, s-a blocat.



Dupa ce am analizat situatia, am decis ca eu cu Luca sa mergem in fata cat mai repede, sa luam masina si sa ne intoarcem dupa Bubulu si Roxana care a ramas sa-i tina de urat. Am ajuns la DN, am taiat-o inapoi pe Dambovicioara si ne-am indreptat prin chei spre Poiana Grindului, cel mai scurt drum la masina. Intre timp, Bubulu a sunat ca a reparat bicicleta cu niste scule de la niste localnici, asa ca eu cu Luca i-am asteptat la intersectia spre Ciocanu unde ne-am reunit toti si am continuat planul initial, respectiv urcarea la Ciocanu.
Eu cu Bubulu am incercat sa urcam fara sa ne oprim deloc, si aproape am reusit, fiind intrerupti, eu la 200 m si Bubulu la 20 m de varf de Roxana care ne-a sunat sa vada unde suntem (ea ramasese mai in urma). Nu stia de ambitiile noastre, asa ca vom reveni sa terminam ce am inceput.
Restul drumului a fost clasic, cu minunata coborare prin pasunile din Sirnea.



Cu toate incidentele am ajuns la masina pe la 20:00, dupa 70 km, si am concluzionat ca e o tura frumoasa, dar nu e deloc grea si se poate face lejer in 7-8 ore. Ramane sa facem odata si varianta cu ocolire prin Lerescu, ceva mai lunga, dar care va avea (speram) mai putin impins la bicicleta.

Ziua 2: plimbarea

Duminica ne-a adus o tura minunata: impreuna cu Radu, Corina, Alin si Ovidiu am urcat de la Plaiul Foii pe la Spirlea, prin Padina Lancii si Poiana Inchisa pana in creasta sudica. Apoi am mers pe sudica pana la Funduri, am coborat un pic pe Valea Urzicii si apoi am continuat pe Braul Rosu pana la Marele Grohotis, incheind cu coborarea inapoi pe la Spirlea.

Am inceput tura cu mangaiatul unui pui de magarus, foarte simpatic, la bariera.



Am continuat pe traseul clasic pana la Padina Lancii, iar eu mi-am dat seama ca de fapt la Spirlea am urcat mai mult de jumatate din diferenta de nivel totala (desi in general ai impresia ca doar de acolo incepe urcusul). Traseul pe sub pereti a fost, ca de obicei, minunat.



Am taiat-o in sus pe Padina Lancii, care ne-a intampinat cu niste saritori super simpatice, mai putin una care mie nu mi-a placut in mod deosebit si am ocolit-o. Oricum, o placere:



Ultima saritoare dinainte de Braul de Mijloc mi-a placut in mod deosebit, fiindca am abordat-o in ramonaj.



O ultima saritoare a fost simpla, fiind echipata cu cablu, si am ajuns in sfarsit in Poiana Inchisa, pe care ne doream de mult sa o vedem.



Pana in Poiana Inchisa am facut 3 ore de la masina. Am mancat, am baut apa din izvoras, iar apoi am inceput sa urcam spre creasta prin iesirea de la ora 2.



Iesirea e super simpatica, printr-un horn foarte "speo". Sus pe creasta ne-am regrupat si am continuat inspre sud.



Florile de colt si peisajul ametitor ne-au indrumat pasii pana la Funduri.





Am coborat un pic pe valea Urzicii, pana dupa saritoarea cu cablu, iar apoi am taiat-o printre jnepeni pe Braul Rosu.

Traseul pe Braul Rosu este minunat, fara dificultati tehnice. Un pic epuizant pe cateva portiuni printre jnepeni, iar chiar inainte de capatul dinspre Marele Grohotis are o portiune de carare cam aeriana, care pe mine personal m-a cam stresat. Restul au trecut fara probleme.

Ajunsi la Marele Grohotis, am coborat (unii cu placere, altii mai putin) in poteca turistica pe unde ne-am intors si pe la 19:30 eram inapoi la masina.

In concluzie, daca am da numai weekend-uri din astea, cred ca am deveni doctori in Adventure Race.

Maratonul Sf.Gheorghe si Piatra Craiului

Foto: Startul la maraton

Weekendul acesta ne-am continuat sezonul competitional prin participarea la maratonul de ciclism de la Sf. Gheorghe. Iar cireasa de pe tort e ca eu am luat locul III la categoria 18-30 ani.

Foto: sosirea fetelor

Foto: Eu si Kitty

Maratonul asta mi-a placut pentru ca am mers cu Kitty tot drumul si nu m-am plictisit. De asemenea traseul ales a fost foarte tehnic, dar din pacate prost marcat, s-au ratacit destul de multi. Printre ei si Horatiu.


In rest a fost ok, seara am incheiat-o cu pizza si multa bere.

Pentru duminica planul era sa facem tura lunga de Piatra Craiului, adica Gura Raului-Prapastii-La Table-Dambovicioara-Satic-Cascoe-Plaiul Foii - Gura Raului. Dar cum dimineata vremea nu se arata prea buna, am ales sa facem tura medie, adica Gura Raului-Prapastii-La Table - Dambovicioara - Ciocanu - Sirnea - Pestera - Magura. Participantii la tura au fost urmatorii: eu, Horatiu, George, Bubulu, Georgiana, Cristi.

Varianta mea:

Dupa ce ne-am regrupat la Gura Raului am inceput binecunoscutul urcus pe Prapastii:

Foto: George, Cristi,Georgiana,Horatiu

Inainte de a urca in Cheile Pisicii am facut o pauza scurta, timp in care Bubulu ne-a facut o demonstratie de luat bicicleta in carca:



Inainte de a ajunge la Table am mai facut o pauza scurta:


Aici a avut si urmatoarea discutie intre Horatiu si Bubulu:

Horatiu: Hai mah sa mergem.
Bubulu: Unde sa mergem bai Horatiu?
Horatiu: Pai hai sa ne miscam ca vine ploaia pe noi.
Bubulu: Bai Horatiu, te grabesti de parca ne-ar astepta sus un camion de femei.

Mai departe tura si-a urmat cursul firesc adica dupa o carca scurta pana La Table a urmat portiunea unde s-a defrisat masiv si unde e stricat drumul:


Foto: Bubulu

Coborarea in Dambovicioara ne-a mai relaxat un pic, cat sa ne mai tragem sufletul inainte de urcarea din Ciocanu.

Foto: Eu pe coborarea spre Dambovicioara

Autor: Georgiana Dorobantu

Dupa Ciocanu a urmat Sirnea unde ne-am oprit la o cinzeaca la carciuma satului.



Coborarea din Sirnea:

Foto: Georgiana

Foto: Cristi

Foto: George

Foto: Horatiu

Foto: Bubulu

Ultima urcare spre Pestera a fost cu multa carca, dar in final bucuria coborarii la Magura si apoi la Gura Raului a fost incomensurabila.

Dupa ce am pus bicicletele pe masina, am mers in Sinaia sa mancam la Riviera. Datorita faptului ca aveam patru biciclete pe masina, a lui Bubulu fiind legata numai cu niste chingi de alta, am mers foarte incet (30 km/h) pana in Sinaia, asa ca l-a carciuma am ajuns pe la zece si jumatate.

Dupa ce l-am lasat si pe Bubulu acasa, am plecat spre Bucuresti, unde am ajuns la doua noaptea.

Iar azi a fost o alta zi de luni halucinanta.

Varianta lui Bubulu:

Zarnesti (Gura Raului)-La Table-Dambovicioara-Ciocanu-Sirnea-Zarnesti-tura de 40km pentru unii de 75km pentru altii.

Duminica eram hotarat sa merg in sfarsit cu bicicleta pe la Omu si de acolo pe Clincea-Bran-Rasnov-Trei Brazi-Susai-Azuga-Baiul Mare-Poiana Tapului, nu mai ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Duminica dimineata sun la cabina si aflu ca normal nu merge, ca doar e duminica si bate vantul. Il sun pe micutul Luca si il intreb daca nu are chef de alta combinatie…Luca imi spune ,, ba nu am chef, e nasol afara stau sa invat,, eu cum nu prea mai vreau sa invat nimica, il sun pe Horatiu poate ma ia si pe mine cu bicicleta din Rasnov pentru a merge cu el, cu Roxana, si George in Piatra Craiului.

Afara cam batea vantul, destul de tare, si cam frontal fapt pentru care in loc sa fac 1 ora si un pic pana in Rasnov fac vreo ora si 40 min, si ajung la locul de intalnire destul de stors, dupa 15km, de urcare pana la Paraul Rece si vreo 10 Km de coborare pana la Cheia in Rasnov.

In Zarnesti ne intalnim cu Georgiana si Cristi care venisera si ei cu bicicletele.

Din Zarnesti pana la Table drumul e foarte bun, practic se poate face 95% pe bicicleta, si nici foarte solicitant. La Table desi puteai sa mergi pe pamant uscat ma incapatanez si ma tare ca armata germana in Rusia, in noroi pana la glezne…. Ma rog fiecare cu placerea lui. De la table coborarea pana in Dambovicioara e super un drum forestier care are doar o singura portiune mai dificila in rest fiind foarte usor de coborat. Urcarea de la Dambovicioara-Ciocanu-creasta este extrem de solicitanta atat fizic cat si psihic sau mai ales psihic, drumul aproape fara serpentine poate demola psihic multi campioni. Merg la deal mai mult din inertie cu rasuflarea lui Horatiu in spate, peisajul in zona e superb, practic meritand tot efortul.

Din Creasta pana in Sirnea drumul se mai imoaie urcusuri usoare alternand cu coborari.

Dupa ce probez in Sirnea (cred ) o afinata de la un bar local, cu forte proaspete o dam spre ultima urcare spre Folea, cu capul un pic plin de 100 g de afinata si o bere fac un pic de circarie cu Roxana cand coboram ultima panta sa o mai urcam odata ,,rot punckt,, fara sa punem piciorul jos. Desi tura nu este ceva iesit din comun (40km, si vreo 15km de urcare, cred, ) totusi este destul de solicitanta pentru cineva mai putin antrenat Cristi care era la prima lui tura pe munte a reusit sa tina pasul cu noi. Georgiana s-a mai plans un pic dar in rest totusi am mers toti cap coada fara probleme. Dupa o ultima contradictie cu George privind marsul de 48 ore fara pauza al Legiunii Straine (http://www.legion-2reg.com/fr/mission/cadre_emploi.php) coboram spre Gura Raului de acolo intr-o ora suntem din nou in Busteni.

Bubulu 08.iulie.2008.

3/4 de weekend cu bicla: Transfagarasan si Piatra Craiului

Un weekend ce se anunta trist: trebuia sa merg la lucru sambata dimineata. Pana la urma am reusit sa scap la ora 14:00, asa ca impreuna cu Sorin, care si el era la servici pana la 14:00, am hotarat ca lucrurile nu sunt pierdute, ne-am pus biclele pe masina si am taiat-o. Unde? Pai am zis ca mai intai sa ajungem la intalnirea Ciclism.ro de la Cartisoara. Asa ca drumul nostru a fost A1 - Transfagarasan - Cartisoara. Din nou pe Trans cu masina, super enervant, depasiri incontinuu, ca toti stau sa admire peisajul cand tu te grabesti. Mai un BMW, mai un Clio RS, era sa ies de pe drum inconjurat fiind de o turma de oi, in fine, pe la 19:00 am ajuns la Cartisoara la locul de campare, am dat repede jos biclele si cu un tupeu de borfasi am tasnit pe ele in sus pe Trans. Scopul? Sa vedem cat ne tine. Eram cu cauciucul de noroi pe spate, nu mai aveam timp sa-l schimb.

Urcarea a inceput decent, ma asteptam sa fie mai rau:



La Cascada am hotarat ca, daca tot avem lumini si Sorin are si doua haine lungi la el, ii dam bataie in sus pana la lac, orice ar fi. In timp ce urcam catre capul cascadei, soarele apunea in spatele nostru.



Am ajuns pe inserat la stana de deasupra cascadei, de unde mai sunt vreo 7 km. Am tras niste poze si i-am dat bataie.



Am ajuns la Balea pe la 9 jumate, am stat un minut si am taiat-o in jos, evident pe intuneric. Vantul te lua de pe picioare (ma rog, de pe bicicleta) si venise numai bine si un nor peste noi. Am mers dupa dunga de pe mijloc si, cam intr-o ora, am ajuns la Vama Cucului, apoi la colegii din tabara unde am bagat niste beri si niste mici reci pana spre dimineata.

Ne-am trezit devreme, am salutat lumea si am taiat-o, dat fiind vremea buna, spre Piatra Craiului, pentru celebra si mult iubita de mine tura Gura Raului - Prapastii - La Table - Dambovicioara - Ciocanu - Sirnea - Pestera - Magura - Gura Raului, cam 45 de km care iti ofera toate bunatatile din lume. Merita amintite catararile din Prapastii si spre Ciocanu, bucatile cu bolovani din Cheile Dambovicioarei si single-track-ul si coborarea pe iarba dintre Sirnea si Pestera. Merita tot efortul!

Aici, un popas la capatul drumului din Prapastii - Cheile Pisicii.



La izvorul din Poiana Grind am aflat ca nu suntem singurii nebuni, inca doi biciclisti se intorceau dupa ce facusera ocolul Pietrei Craiului, la 2 zile.



Priveliste de vis spre zona Grind, din Poiana Grindului:




Prin Cheile Dambovicioarei ne-am intalnit cu restul grupului care facea tura la 2 zile:



Single-track-ul de la Sirnea (yummy):



Masinuta gata de intoarcerea in civilizatie, la Gura Raului:



In final, viermele din cireasa de pe tort, o bucata simpatica din cheile Dambovicioarei, unde din pacate era ud de data asta, dar oricum e frumos:

Avenul Neagu Valeanu

Weekendul trecut am fost in Minis cu trupa de la Focul Viu. Tura asta o astept de vreo patru ani, adica de cand m-am inscris la club. Auzisem eu multe despre avenul asta, ca s-a muncit mult la el, ca s-a pus mult suflet la explorarea lui, ca e o descoperire importanta a clubului Focul Viu, ca are o intrare deosebita adica e pentru din astia mai slabi, in fine eram super curioasa sa merg in tura. Asa ca anul asta am reusit sa il conving pe Radu sa facem tura.

Datorita intrarii deosebit de stramte s-a folosit (si se foloseste si acum) un sistem de scripeti prin care exploratorii sunt lasati "salam"in aven de catre colegii de la suprafata. Evident, la iesire se intampla acelasi lucru. Practic, nu poti folosi echipamentul TSA in intrare pentru ca nu il poti manevra. Trebuie sa stai cat mai drept, numai in pedala asteptand sa atingi pamantul.

Sa o luam sistematic.

INCEPUTUL:
Joi: Ora cinci si jumatate dimineata. Ma intalnesc in fata blocului cu Radu, Vica si sotia lui Dana cu care urma sa merg in tura. Cu restul trupei adica Andrei, Smaranda, Lucian si Tibi urma sa ne intalnim la Petrom V-ul de pe autostrada la ora 6. Pun bagajele - destul de multe, ca de obicei in ture speo - in masina si mergem spre Petrom V. Baietii ne suna ca mai dureaza pana ajung ca Tibi inca nu a sosit, asa ca ne luam cate o cafeluta si un sandvich. Intre timp apar si ei, mai stam un sfert de ora si ne imbarcam pentru un drum de vreo zece ore, ca trebuie sa ajungem in Poiana Liciovacea, undeva mai sus de Bozovici. Ajungem pe la 11 in Craiova, ne oprim la Metro sa mai facem cumparaturi. In Filiasi ne oprim in piata sa cumparam rosii, branza, Vica cumpara si un pepene verde de vreo noua kilograme, in fine intr-o ora si ceva terminam cu cumparaturile. Caldura ne toropeste pe toti, masina nu are aer conditionat ca e dacie combi. Ne urcam in masini si ne continuam drumul spre Drobeta Turnu Severin timp in care Radu imi povesteste despre cum era clubul acum unsprezece ani, istoria explorarii acestui aven, oamenii care au fost in Minis. Ascult fascinata si ma gandesc la toti acei oameni si la vremurile de atunci, ma gandesc la cat de motivati au fost sa lucreze intr-o zona foarte indepartata de Bucuresti si ma gandesc ca am avut noroc sa prind si eu o tura pe ultima suta de metri. Timpul trece destul de repede, pe la trei dupa amiaza ajungem in Bozovici unde ne oprim sa mai luam ceva de mancare. Ne continuam drumul pana ajungem la izbucul si cascada Bigar, unde facem o pauza scurta sa admiram peisajul superb si gunoaiele din parcul National Cheile Nerei. In fine mai mergem pe asfalt zece minute si facem stanga pe drumul forestier de vreo sapte kilometri pana in Poiana Liciovacea, destinatia noastra. Dupa vreo ora si jumatate ajungem in poiana, parcam masinile si incepem sa descarcam bagajele. Ne stabilim locul unde punem corturile, care e acelasi ca si in turele trecute. Se incropeste imediat tabara de baza avansata, formata din patru corturi si o vatra de foc, dupa care incepem sa ne organizam.

Foto: Radu, Vica, Dana si Andrei

Radu ne arata intrarea in aven si constat ca intr-adevar e destul de stramta.

Foto: Intrarea in aven si placa memoriala a lui Neagu Valeanu

Hotaram sa montam palanul si soneria cu care sunt avertizati cei de afara.

Foto: Radu echipand palanul

Intre timp asezam masa si ne infruptam copios, dupa care ne delectam cu pepenele cumparat de Vica. Cum se apropia seara am hotarat sa mergem sa vedem care sunt posibilitatile de apa in zona. Radu stia din anii trecuti ca este un rau in zona si chiar un izvor cu apa potabila. Numai ca din cauza secetei si raul si izvorul au secat asa ca singura posibilitate de a face rost de apa era sa luam din fantana de la cantonul forestier. Problema era ca aceasta apa nu este potabila, practic o puteam folosi doar la spalat, deci trebuia sa avem grija cum gestionam apa cu care venisem noi. Rezolvam si aceasta problema, si ne intoarcem in tabara unde incepem sa amenajam un foc, ca slava domnului padurea era aproape. Seara decurge intr-o nota optimista, stam la povesti si la bere pana pe la unu noaptea, dupa care mergem la culcare. Eu ma gandesc la ziua urmatoare cand urmeaza sa intru in aven, incep sa fac scenarii despre ce o sa vad acolo. Adorm si ma trezesc pe la noua dimineata dupa un somn profund si odihnitor. Ies din cort, ma uit la celelalte corturi dar nu da nimeni semn ca s-ar fi trezit. Asa ca ma plimb prin zona si astept sa apara oamenii. Incet incet se trezesc Andrei si Smaranda, apare si Vica cu Dana, Tibi, Lucian. Normal Radu inca doarme, doar asta este stilul lui, pe la unsprezece se trezeste si el. Asezam masa, stam la cafea si incepem sa facem planul de atac pentru ziua respectiva. In aven sunt doua puturi: putul noroios de patruzeci si cinci de metri si putul horn de vreo cincizeci de metri. Cele doua puturi au legatura printr-un taras intr-un noroi imens. Putul-horn mai are o zona de douazeci de metri unde nu a calcat nimeni. Se cheama putul-horn pentru ca initial cand a fost descoperit, baietii au ajuns la baza hornului iesind din tarasul respectiv dar nu stiau unde se iese din el si au inceput catararea lui. Dupa ce au catarat cam doua treimi au gasit intrarea de sus in put, care este mai sus de intrarea in putul noroios, dupa ce se urca un plan inclinat. Practic cele doua puturi pe o bucata destul de mare sunt paralele. In aceasta tura obiectivul principal era sa se echipeze conform TSA putul noroios si sa se faca jonctiunea cu coarda de escalada. Deci hotaram sa intru eu, Radu si Vica. Radu si Vica sa mearga la putul horn, sa echipeze conform TSA si Vica sa carteze bucata neexplorata iar eu sa echipez putul noroios pentru a fi parcurs a doua zi de Andrei, Tibi, Smaranda si Lucian. In plus am fi vrut sa facem si jonctiunea celor doua puturi. Radu face fisa de echipare de la putul noroios si imi da cateva explicatii teoretice. Incep sa imi pregatesc banana cu echipament si ma intreb daca o sa fiu capabila sa echipez corect, e prima mea echipare de cand am fost la Caput. Adica sa echipez singura singurica. Ne pregatim bananele cu corzi si echipament, in total patru banane, mie imi revine coarda de o suta douazeci si cinci de metri. Ma gandesc ca trebuie sa fie destul de tehnic putul daca mananca atata coarda. Arunc o ultima privire in poiana sa vad daca nu am uitat ceva, dupa care cobor cu ceilalti langa intrarea in aven. E in jur de doua ziua, poate un pic mai devreme. Primul intra Vica, nu reuseste din prima incercare. Il urca si iar il lasa in jos. In final dupa jumatate de ora reuseste si coboara. Trimitem bananele noastre, dupa care urmez eu. Emotii. E prima oara cand intru intr-un aven folosind un palan. Pun piciorul in pedala si imi dau drumul. Incet-incet ma lasa in jos, dupa ce trec de stramtoare imi dau baietii si casca si cobor pana la baza putului unde ma asteapta Vica. Ma uit in jur si ma gandesc: respir aer de Minis. Primul put are sapte metri. Urmeaza sa coboare si Radu. Intre timp eu si Vica ne punem hamurile si incep echiparea urmatorului put care are tot sapte metri. Montez doua placute cu verigi prin care trec urechile de la un nod iepure, dupa care urmeaza un Y format tot din doua placute cu nod iepure. Dupa care placuta cu veriga si bucla pentru deviere si cobor la baza putului. Baietii imi trimit bananele si in final coboara si ei. Incepe aventura. Fac cunostiinta cu corsetul de piatra, dupa care urmeza portiunea "La porci 1", adica un taras prin noroi unde incep sa imi reconsider parerea despre ce inseamna noroi intr-o pestera. Radu vrea sa filmeze, asa ca mie si lui Vica ne revin cate doua banane, sunt destul de grele si abia le tarasc dupa mine. Urmeaza toboganul care pare haios la coborare si care ne ajuta sa rostogolim bananele pana "La porci 2" unde noroiul este mult mai mare. Ajungem in salita cu nisip care pare mai prietenoasa si in care poti sa stai in picioare. Aici avem un mic ramonaj, dupa care incepe tarasul ce ne conduce la putul noroios. Tarasc bananele dupa mine si de la efort imi simt gatul uscat. Din fericire in scurt timp ajungem la primul put. Baietii imi arata primele spituri si imi dau cateva indicatii. Facem prima pauza scurta pentru rehidratare si o gura de ciocolata. Opresc banana cu coarda si echipament si urc cu ei sa vad intrarea in putul al doilea.

Foto: Eu si Vica langa intrarea in putul-horn

Hotaram sa ne strigam unii pe altii caci cele doua puturi comunica foarte bine. Ii las acolo si ma intorc singura la putul pe care trebuie sa il echipez. Cateva secunde evaluez situatia ma gandesc la ce am de facut si incropesc in graba un plan de bataie. Trebuie sa ma concentrez. E prima experienta de acest tip. Echipez singura. Fara sa imi dea cineva indicatii. Incep cu capul de put. Doua spituri principal si secundar si insurubez in ele doi clowni. Continui si mai pun o mana curenta tot cu clown dupa care vad doua spituri pentru prima fractionare. Ma uit si mi se pare ca nu e bine. Principalul e mai sus. Continui sa pun doi clowni si cobor pana la urmatoarea fractionare. Ma pregatesc sa o montez dar nu imi place ce am facut mai sus. Asa ca urc si refac echiparea. Scot clownii si pun un iepure. Pun si o caraba pentru lonjare si cobor. Ma uit in sus si sunt multumita. Trec la urmatoarea fractionare care merge repede. Urmeaza un Y pe care il fac tot din iepure cu urechile asimetrice. Las o caraba in iepure si continui sa cobor. Din cand in cand ii mai aud pe baieti si respir usurata. Ma uit pe fisa de echipare si urmeaza o deviere pe un amaraj natural. Incerc din priviri sa gasesc clepsidra dar nu am noroc asa ca mai cobor un pic. Urmeaza o stramtoare iar coarda incepe sa frece si mi se pare ca gasesc un amaraj bun. Pun bucla cu caraba bucuroasa ca am gasit ce trebuia si citesc pe fisa de echipare ca urmeaza trei maini curente care incep cu un natural, apoi piton si spit. Baietii ma striga ca mai au un pic si fac jonctionarea cu coarda de escalada. Ma uit in jur si nu gasesc naturalul in schimb vad pitonul si spitul asa ca ii dau inainte cu echiparea si trec de mainile curente. Urmeaza cinci fractionari pe spituri la care ma descurc onorabil si cobor. Baietii ma striga din cand in cand sa se asigure ca sunt ok. Fisa imi spune ca urmeaza doua fractionari pe naturale. Incep sa cobor uitandu-ma dupa primul amaraj natural. Nu il gasesc si continui sa cobor. Cobor destul de mult. Coarda incepe sa frece si imi dau seama ca nu e bine. Urc inapoi si studiez posibilitatile. Pana la urma vad pe partea stanga un amaraj natural care mi se pare rezistent. Il verific si pare ok. Pun o bucla si o caraba si mai cobor un pic. Gasesc si al doilea amaraj natural unde trebuie sa echipez cu bucla de coarda si montez urmatoarea fractionare. Totusi sub caraba coarda freaca dar nu am idee ce sa fac asa ca mai cobor un pic. Incep sa imi treaca ganduri sumbre si ma gandesc ca daca mi se intampla ceva nu ma aude nimeni. Am un moment de ezitare si vreau sa urc pana sus si sa ii astept. Mai am totusi un pic si ajung la capat. Nu pot sa renunt acum. Indepartez gandurile negre, respir de cateva ori si continui cu echiparea. Mai urmeaza trei fractionari pe spituri si un tobogan pe care trebuie lasata coarda. Cobor toboganul. Il strig pe Radu si ii spun unde am ajuns. Imi zice sa cobor, sa trec de taras si sa merg la baza hornului. Intru in taras si mi se pare ca sunt la limita. La un moment dat chiar mi se pare ca m-am blocat. Il strig din nou pe Radu si ii spun. Imi zice sa continui si sa merg la baza hornului. Noroc ca se termina repede si ajung la baza hornului. Aici am parte de o surpriza, ceva de genul: "Bine ati venit in Minis". Baza hornului este de maxim doi metri patrati cu noroi pana la genunchi si cu trei folii de supravietuire ramase de la escalada. Il strig pe Radu si ii spun ca am ajuns. Ma intreaba daca am vazut coarda de escalada si dupa ce raspund pozitiv imi spune sa stau acolo si sa ii astept. Din cand in cand sting lumina de la casca sa vad daca se zareste lumina de la ei. Nu se vede nimic, e intuneric bezna. Mai aud din cand in cand zgomote semn ca Radu curata putul inainte sa echipeze. Nu imi dau seama cat timp trece, ma simt in afara lui si ma incearca si o senzatie de frig. Vreau sa ma misc dar nu am cum, picioarele sunt intepenite in noroi. Ma gandesc la baietii care au facut escalada si la cat de motivati au fost. Au muncit mult, au stat multe zeci de ore in frig. Il strig pe Radu si ii spun ca mi s-a facut frig. Imi spune ca nu mai au echipament sa coboare si ca cel mai bine e sa urc pe unde am echipat, urca si ei si ne intalnim sus. Incep din nou sa ma tarasc prin pasajul plin cu noroi si ajung la tobogan. Urc pe coarda destul de greoi pentru ca picioarele imi aluneca in toate partile. Pana la urma ajung la prima fractionare si incep sa urc destul de repede sa ma mai incalzesc. Nu stiu cat timp trece pana ajung sus, dar la iesire il aud pe Vica ce tocmai urcase putul. Urc la el si il asteptam pe Radu care se chinuie printr-un taras in forma de S. Dupa vreo zece minute apare si Radu. Facem o pauza de ciocolata si apa timp in care schimbam impresii mai ales din partea mea iar baietii imi povestesc ce au facut. Le povestesc si eu ce am facut si hotaram sa iesim afara ca ne luase pe toti frigul. Refacem drumul invers, ajungem la corsetul de piatra care mi se pare mult mai greu la urcare, urcam putul de sapte metri si ajungem la baza putului final. Tragem de clopotel si dupa un timp ne raspunde Andrei semn ca putem iesi. Urca primul Vica dar nu are noroc din prima, se chinuie aproape de iesire, se enerveaza si coboara inapoi ca sa se mai odihneasca. Urc eu destul de usor dar totusi cu emotii. Afara e noapte, aflu ca e aproape miezul noptii si ma intreb cum au trecut zece ore. Iese Radu si in final iese si Vica dupa multe eforturi. La iesire ne asteapta Andrei cu Smaranda si aflam ca ceilalti doi impreuna cu Dana au plecat sa se plimbe si nu au mai aparut. Incepem sa ne ingrijoram ca ei nu stiu zona si ne gandim ca sigur s-au ratacit(lucru confirmat mai tarziu de ei). Ne tragem sufletul un sfert de ora iar Radu, Vica si Andrei se urca in masina si pleaca sa ii caute. Eu raman cu Smaranda in tabara, aprind focul si dupa ce fac o supa incep sa ma incalzesc. E o senzatie placuta, sunt multumita de ce am facut, am sentimentul lucrului implinit. Intre timp incepe sa ploua, la inceput mai putin, apoi din ce in ce mai tare, incepe sa tune si sa fulgere si de frica ma duc in masina unde ma asez confortabil intr-un sac de dormit si ascult cum ploua. Urca si Smaranda in masina si ne gandim la ceilalti pe unde or fi si ce s-o fi intamplat. Adorm fara sa imi dau seama si dupa vreo doua ore apar Lucian si Tibi uzi leaorca, ne spun ca s-au intalnit cu ceilalti, ca Dana e la adapost. Prin vis vad ca apare si Andrei care ne spune ca toata lumea e ok, iar Radu si Vica au mers sa o recupereze pe Dana. Adorm din nou pana pe la cinci dimineata, ma simt amortita si imi simt genunchii intepeniti. Ma uit afara si vad ca ploaia s-a oprit asa ca cobor si ma duc in cort sa ma intind putin. Radu si Vica inca nu aparusera, ma intreb pe unde or fi si dupa vreo doua ore aud ca se intorc. Ma trezesc, ma uit la ceas si vad ca e noua. Ies din cort si ma uit afara, ii vad pe Lucian si pe Radu ca dorm in saci pe izolire. Peste tot este echipament insirat si evident ud de la ploaie, singura varianta sa imi usuc salopeta e sa incerc sa aprind focul. Ma chinui destul de mult sa il aprind ca lemnele sunt ude. In final reusesc si improvizez un suport pe care pun salopeta la uscat. Trec cateva ore si se trezesc si ceilalti, adica in jur de ora doua. Incepem sa socializam unii cu altii, baietii ne povestesc pataniile lor, noi le povestim ce am facut in aven si ne gandim la planul de bataie. Vica nu reusise sa carteze in prima zi asa ca acum trebuia sa intru cu el sa termine de cartat si sa dezechipez putul. Iar Radu urma sa intre cu Lucian si Smaranda sa parcurga putul noroios. Ma echipez cu Vica, intram in aven in jur de ora sase, de data asta e mai simplu ca avem doar o banana, grabim pasul si ajungem repede la put. Facem o pauza scurta dupa care coboram. Dupa primii metri urmeaza un taras care pare usor la coborare pe care e pus o mana curenta, dupa care o fractionare si dupa aceea o fractionare dubla. Cobor trei fractionari cu noroiul pana la gat si ajung la locul unde sunt jonctionate corzile. Vica ramane sa carteze iar eu continui sa cobor. De la jonctiune cobor trei fractionari pe coarda veche, care e de 11 si e plina de noroi. O manevrez cu greu, practic abia o trec prin coborator. O trec peste umar si mi se pare ca merge mai usor. Dupa cele trei fractionari ajung la regruparea unu de la escalada unde gasesc banana atarnata si incep sa dezechipez. Trebuie sa urc tot pe coarda veche si sa dezechipez coarda noua. Ma chinui destul de mult, ca sunt intr-o diaclaza si banana pare sa faca ce vrea ea. La urmatoarele fractionari Vica ma ajuta si imi trage banana cu coarda. Il auzim si pe Radu care intrase cu Smaranda si Lucian. Incet incet inaintez si din cand in cand il ajut pe Vica la cartare. Trec de jonctiune si trec pe coarda noua. Parca merge mai repede dezechiparea. Vica ajunge primul pe taras si ii dau banana pe care o trage cu greu dupa el. Ma tarasc prin S-ul plin cu noroi cu mainile pe tavan si gasesc niste prize la piciorul drept destul de bune. Ajung la capul de put pe care il dezechipez si iesim amandoi bucurosi ca am terminat treaba. Luam o pauza mica si hotaram sa mergem la intrarea in putul noroios sa vedem ce face Radu. Il strigam si ne spune ca urca cu ceilalti doi si ca mai au putin. In vreo douazeci de minute apare si Radu. Ii povestim ce am facut si asteptam sa apara si ceilalti. Radu ne spune ca din cauza soarelui puternic din ultimele zile nu se simte bine asa ca randamentul lui e la jumatate. Luam decizia sa iasa Vica cu ceilalti doi afara, eu sa dezechipez si putul noroios iar Radu sa ma astepte si sa iesim impreuna. Dupa ce urca si Lucian cobor in viteza pana la ultima fractionare si incep dezechiparea. Merge bine la inceput, trec de primele fractionari, ajung la naturale pe care le dezechipez repede. Ma chinui la urmatoarea fractionare, totul e alunecos iar picioarele parca nu ma asculta. Banana ma trage intr-o stramtoare dar reusesc sa ajung la amaraj pe care il dezechipez, ii dau inainte si incerc sa trag tare. Ajung la mainile curente, dezechipez si devierea, il strig pe Radu sa ma asigur ca e ok. Coarda e plina de noroi iar banana din ce in mai grea, fiecare pas in sus e un efort si aproape ca din cauza greutatii hamul se lasa in jos. Mai urc si ajung la Y, il vad pe Radu care era bagat in sacul de bivuac.

Foto: Eu dezechipand putul noroios

Ajung la ultima fractionare si il rog pe Radu sa ma ajute cu banana. Dezechipam si ultimele amaraje si incepem sa mergem spre iesire. Ne chinuim ingrozitor cu banana, mai ales la corsetul de piatra. Urcam si ultimul put si tragem de clopotel. Iesim afara la ora doua noaptea. Ne asteapta foc si supa calda. Dupa cateva guri de supa imi revin iar Radu se apuca sa gateasca piure de cartofi cu carne. Bem niste beri sa sarbatorim tura si stam la povesti pana pe la cinci dimineata. Reusesc sa dorm patru ore iar pe la noua dimineata incepem sa strangem tabara.

SFARSITUL:
Duminica:
In jurul pranzului plecam iar dupa ce spalam corzile in Bozovici ne oprim in Herculane sa mancam ceva. Aici suntem serviti prost contra unei sume mari, dar asta este situatia. Ne continuam drumul spre Bucuresti, eu sunt cu gandurile mele, ma gandesc la tura ce tocmai s-a incheiat si ma felicit inca o data ca am ales sa merg. Pe la unu noaptea ajung acasa unde ii povestesc lui Horatiu toata tarasenia.