Saturday, January 31, 2009

Sfarsti de saptamana pe schiuri la Sinaia

Am petrecut un sfarsit de saptamana minunat pe domeniul schiabil de la Sinaia, intr-o companie foarte placuta. Astfel, am plecat la schi eu, Roxana, Sorin si Irina, iar doar pentru sambata au venit si Bux si Liviu. Duminica Roxana a facut o plimbare in Bucegi, iar noi restul am ramas in Sinaia. Pe parcurs ne-am mai intalnit si ne-am dat cu oamenii bazati ai locului, Bubulu, Mitza, Alex, Mario, iar duminica au mai aparut Sergiu si Raluca de la Cluj, Catalin Pobega si, la o ultima tura pe Genune, si Corina. Ce mai, multa lume buna si multa veselie...

A fost pulver frumos sambata, iar duminica a mai nins un pic dar vantul a mai facut crusta prin unele locuri. Am schiat prin locurile cunoscute, de la Carp pana la Papagal, Tarle, pe sub scaun, in diverse combinatii. Duminica am dat si o Genune cu o super crusta in golul alpin si un pulver un pic ud dar imens in padure. Duminica am facut si niste schimburi de schiuri, iar eu am apucat sa ma dau cu un Movement Spark din carbon, facut doar pentru teste ca sa se vada cat de prost e carbonul fata de lemn: au avut dreptate; dar am incercat si un Goliath Sluff care e un schi racheta, superb.

Poze n-am prea facut ca mai mult ne-am dat, dar a facut Bux cateva. O sa pun aici vreo 3-4 bucati..




Pozele sunt facute de Bux.

Saturday, January 17, 2009

Ciucas cu un pic de pulver

S-a pus pe nins prin munti, s-a pus pe nins chiar si in Bucuresti, iar in inimile noastre s-a pus o mare speranta: a venit zapada!!! Asa ca planurile erau clare: schi cat incape. Sambata in Ciucas iar duminica in Sinaia.

Sambata am plecat de dimineata spre Ciucas, noi doi si cu Alin, planul fiind sa vedem cum e vremea. La Cheia vremea a fost frumoasa, asa ca am pornit spre Muntele Rosu, intai o tentativa nereusita cu masina, dar zapada fiind impecabila prin padure am zis sa lasam masina in drumul national. Ideea era sa facem creasta in stanga de pe Gropsoarele pana la Cabana Ciucas.

Am urcat hotarati panta din spate de la Muntele Rosu pana la punctul meteo, unde vremea nu mai era asa vesela. Lumea se intorcea din creasta, totul era intr-un mare nor si viscolul batea cu putere. Asa ca am aruncat o privire in spate si, vazand dealul plin de pulver pe care am urcat, am dat jos focile si am luat-o la vale. Apoi am urcat din nou, am coborat iar si tot asa. Nu te mai puteai opri. Pulverul de vreo 20 cm era asezat pe un substrat inghetat, era super, iar vantul acoperea urmele pana la urmatoarea tura.












In total am dat 4 coborari, cu o pauza de masa la Muntele Rosu (care intre timp a devenit foarte ieftina - 8 RON o ciulama cu mamaliguta).

Dupa o zi minunata de schi in pulver, intoarcerea prin padure a fost de vis. Un pulver la fel de frumos, din pacate din ce in ce mai mic, jos ajungand uneori cu talpa la pietre.

Mai jos, in premiera absoluta, am pus un filmulet din tura.

Mai multe poze am pus aici.

Monday, January 12, 2009

Soare frumos da' crusta pe jos - Schi in Lespezi, Fagaras

Partiile de schi, oricum abandonate de noi in principiu, dar raschetate total de ultimele urme de zapada de catre puhoiul de revelion, neavand un strat de zapada proaspata, ne-au facut sa ne orientam spre o zi de schi pe munte, in liniste, departe de zgomotul civilizatiei.

Mint, ce naiba, e inainte de salar, n-am avut bani de schi asa ca am zis sa gasim si noi un "deal" pe care sa urcam si de pe care sa ne coboram pe schiuri :-)

Ma rog, planul initial a fost sa incercam un nou traseu marcat special de schi de tura pe varful Ghitu din sudul Fagarasului, cu plecare din Corbeni. Am dormit in Corbeni, dar dimineata ne-a relevat dealurile goale de zapada, asa ca am purces spre Piscul Negru sa urcam sa vedem daca avem ce schia in sus de fosta stana din Lespezi, mai ales ca aveam informatii proaspete ca e frumos de la colegii care fusesera cu o zi inainte.

Cum drumul este lung, ne-am pornit de la Piscul Negru doar pe la 11:30, pe schiuri, in sus prin padure, pulverul fiind mare si promitator.

Sus la fosta stana, se vedea ca zapada a fost destul de inghetata, dar soarele puternic o topise, devenind un soi de pulver ud spre firn.


Am incercat sa fac un profil sa vad cum arata zapada, mai mult de placere, dar zapada era foarte mica. Pulver cu o crusta la suprafata foarte instabila.

Am continuat sa urcam cu pauze de poze, incet, spre saua dinainte de varful Lespezi. Cu cat urcam, zapada devenea mai inghetata la suprafata, uneori destul de tare, alteori se rupea sub schi. Era clar ca nu avea sa fie o super coborare.


Am urcat pana aproape sus, unde am vazut ca mi-am pierdut o clapa de la clapari. Asta e, n-am mai gasit-o de data asta, dar m-am suparat putin si am hotarat sa coboram. Practic am urcat aproape pana sus, dar de acolo zapada chiar nu mai oferea vreo perspectiva atragatoare. Astfel, am inceput coborarea, eu doar cu trei clape la clapari, chestie care, culmea, nu prea m-a deranjat. Intr-adevar, dupa cum parea, era o crusta care permitea doar viraje la o viteza ceva mai mare. Am zis sa coboram cat mai repede sa prindem pe ultima parte, de la stana, pulverul ud pe care-l vazusem la urcare.

Pana la urma, coborarea n-a fost chiar asa de rea. Eu personal am simtit beneficiul adus de noile schiuri mult mai mari, iar Roxana, destul de usoara, nu a avut chiar asa de mari probleme.


Ceva mai jos, revenind pe muchie, zapada a devenit mai tare, reusind sa ne sustina greutatea mai bine.


Ne-am oprit sa mai admiram o data urmele noastre lasate pe coama, apoi am taiat-o catre poiana cu (fosta) stana, unde speram la pulverul asteptat.


Din pacate, intre timp se facuse umbra si de la stana am coborat pe o crusta si mai "delicata" decat pana atunci. Pulverul mult visat ne-a asteptat doar in padure, unde printre copaci si cu putin mai multa atentie pe ultima bucata unde poteca e mai abrupta, ne-am intors pe la 16:30 la masina la Piscul Negru.

Si pentru ca nu am pus nicaieri nici un film cu urcarea pe schiuri :-) am zis sa facem unul micut si sa-l pun aici:



Ce sa zicem, a fost o zi superba de schi si am descoperit si o zona destul de accesibila din Bucuresti. Am planuit sa mai sapam sa vedem ce se mai poate face prin sudul Fagarasului. Pozele din tura sunt aici.

Tuesday, January 06, 2009

De revelion la Madaras

Dupa multe telefoane si discutii am hotarat sa mergem de revelion la Madaras (langa Miercurea-Ciuc) la sugestia unui bun prieten(sa ne traiesti Octave!!). Zona este foarte frumoasa, mai fusesem in Miercurea Ciuc cu ocazia unor concursuri de mtb asa ca ideea de a merge acolo de revelion a fost acceptata cu surle si trambite. Ne-am strans o gasca de doisprezece oameni, o parte am ajuns in 30, ceilalti au ajuns in 31 seara. Planurile de a face schi de tura nu s-au concretizat decat intr-o tura cam lesinata in 2 ianuarie pana pe un varf de langa Harghita Bai dar din lipsa de zapada am coborat mai mult cu schiurile in spate.


Avem schiuri sanatoase

Totusi tura s-a concretizat cu un filmuletz:



In rest am mai schiat intr-o zi pe o partie din Harghita Bai pe care nu mergeau cablurile prin urmare am urcat cu schiurile in carca vreo patru ture.

In ultima zi de schi am incercat timid sa schiem pe o defrisare de langa cabana, din pacate era prea putina zapada asa ca eu si Horatiu ne-am limitat la singura coborare.

Monday, December 22, 2008

Pestera Ratei


Weekendul acesta a fost tura la Ratei, dar cum ne-am strans vreo treizeci si cinci de oameni a trebuit sa ne impartim in trei ture astfel incat eu si Horatiu am intrat in pestera duminica.

Ziua de sambata a inceput la ora sase dimineata la club, unde ne-am strans toti ca sa mergem in tura. Dupa cateva opriri pe drum, am ajuns la tabara Cerbul pe la unsprezece. Dupa formalitatile de cazare si dupa pauza de masa, prima echipa a pornit spre pestera. Din lipsa de imaginatie noi am mers in Busteni la o plimbare scurta asa ca pe la opt seara cand ne-am intors iesise prima echipa urmand ca pe la zece seara sa intre a doua echipa. Intre timp a inceput si cheful de sfarsit de an astfel ca am stat la bere si la povesti pana pe la unu noaptea. Duminica, dupa o plimbare de jumatate de ora, pe la unu ne aflam la intrarea in pestera.

Suntem toti dornici sa intram in pestera, e o pestera deoasebita. Aflu ca apa este mai mare decat de obicei asa ca imi iau ciorapi de neopren. Parcursul incepe cu galeria de incendiu astfel ca dupa primele stramtori intalnim raul subteran al carui curs il urmam in amonte.


Continuam pana la salita de popas unde luam o pauza si unde practic este punctul cheie al pesterii.
Fotografii: Anca Munteanu

De la confluenta seaca mergem pe galeria cu gururi, apoi revenim si continuam traseul clasic. Ajungem la portita de unde urmeaza un taras si o mica catzarare apoi ajungem in dreptul labirintului mare. Radu se hotaraste sa incerce o alta varianta asa ca mergem in sala titanilor si de aici ne intoarcem un pic pentru a gasi intrarea intr-o alta galerie, insa dupa ce incercam diferite variante fara succes hotaram sa ne intoarcem la marele labirint si sa continuam traseul clasic. Dupa labirint ajungem la razatoare apoi galeria cu argila iar de aici in galeria cu meandre.
Practic suntem aproape sa terminam circuitul, imediat ajungem la salita de popas unde ne oprim pentru o scurta pauza inainte de iesire. La sase iesim din pestera, afara este foarte frig. Dupa un mars fortat pana la masini si dupa o oprire la tabara sa ne luam bagajele, ne regrupam la restaurantul Vienna din Pucioasa pentru concluziile turei.

Monday, December 08, 2008

Suportul de schiuri Hannah Powder

Dati click pe imagini sa le mariti:




Tuesday, November 25, 2008

Schi in Baiului - deschidere oficiala de sezon

Dupa prognoza de vreme rea pentru weekend si dupa multe discutii si telefoane, duminica am decis sa mergem la o tura de schi in Baiului. Si pentru ca masina era in service duminica dimineata eram in Gara de Nord la acceleratul de 07:30 impreuna cu Sorin,Doru,Catalin si Corina. Eu si Horatiu am coborat in Poiana Tapului sa ne intalnim cu Bubulu si sa imi recuperez eu schiurile, ceilalti urmand sa mearga direct in Azuga. Dupa ce imi recuperez eu schiurile, plecam de la Bubulu de acasa iar gasca se mareste cu Sasha, Robert,Martin, Nea Gigi si Mario. In total doisprezece persoane. Planul era simplu: urcare cu gondola dupa care pe jos pana pe Cazacu, coborare pe schiuri pana in vale, apoi urcare pe Urechea si in final prin padure pana la gondola. Buuuun. Urcam noi in gondola si dupa ce ne regrupam sus incepem urcusul spre Cazacu.


Este destul de frig, in jur de -8 grade. Pe creasta incepe sa sufle si vantul destul de tare, senzatia de frig fiind mult amplificata.


Ajungem pe Cazacu, unde incep pregatirile de coborare.

De aici i-am dat in jos, destul de greu pentru mine asta din cauza faptului ca toata zapada era spulberata si era un super inghet, deci trebuia sa fac viraje peste scoici si iarba inghetata. Asa ca m-am chinuit din rasputeri sa fac vreo doua-trei viraje cu un semi plug obosit, pana la urma am trecut de zona inghetata si am ajuns la pulver, pulver pana la mijloc unde ma cufundam ca un submarin. In fine dupa vreo doua trei trante am ajuns in vale, unde am stat cu totii pret de vreo zece minute. Dupa care am inceput urcusul spre Urechea, mai bine zis am traversat vreo doua-trei muchii si am ajuns un pic mai sus de padure.


De aici finalul este cunoscut, coborare prin boscheti si apoi drumul forestier pana la gondola. Un inceput de sezon bun.

Monday, November 17, 2008

Valcelul cu Fereastra - o tura clasica in Piatra Craiului

Dupa ce o saptamana intreaga am dat telefoane in stanga si in dreapta ca sa fac echipa, sambata a venit momentul foarte asteptat de mine, adica tura pe Valcelul cu Fereastra in Piatra Craiului.

Tura a inceput clasic, cu urcarea spre cabana Ascunsa.

Foto: Vlad Corsate

Pana la cabana veselia a fost in toi, asta pentru ca a venit personajul principal , adica Chelu.


De la cabana am urmat poteca pana la primul obstacol.

De aici am continuat cu urmatoarele saritori pana la fereastra, apoi valcelul cu smardar pana la Amvon.
Foto: Vlad Corsate

De la Amvon eu, Horatiu si Vlad am iesit in creasta, ceilalti au decis sa coboare pe braul Cioranga.

Mai departe am urmat traseul de creasta pana la Vf.Padina Popii si de aici am coborat pe Padina Popii la Diana si apoi la Plaiul Foii.
O tura de exceptie iar vremea de vis.

Toate pozele sunt aici.

Sunday, November 16, 2008

Ciucas: ocolul Zaganului prin valea Stanii - ultimul MTB pe anul asta

Duminica am dat mai mult ca sigur ultima tura de MTB pe anul asta, dar nu cu regrete, pentru ca nici nu am fi sperat sa mai mergem cu bike-ul in mijlocul lui noiembrie, pe munte. Coincidenta face sa fie si una din cele mai frumoase ture pe care le-am facut.
Ideea turei o aveam de mult, auzisem ca exista posibilitatea sa inconjori Zaganul din Ciucas cu bicicleta, dar a aparut un articol in IIC cu tura, asa ca am zis sa o facem si noi. Tura este urmatoarea: Cheia - Valea Stanii - Cheile Stanii - Cabana Ciucas - Cheia, cu o varianta mult mai faina de care acum n-am avut timp, cu iesire in pasul Bratocea (adica o combinatie cu tura de we trecut).

Am plecat din Cheia, pe la 11:30, eu, Roxana si Bubulu si, dupa mici cercetari, am gasit drumul care da in valea Stanii. Nu e greu, scrie pe el Valea Stanii la intrare, e la 4 km spre Maneciu din Cheia. Drumul trece culmea spre Valea Stanii, urcusul e foarte usor si placut (am mers cu foaia 2), dar coborarea este cam noroioasa. Jos in vale, se ia in amonte pana la primele sageti indicatoare, apoi mai urmeaza niste sageti la care se paraseste drumul spre pasul Boncuta si se intra pe chei.


Cheile au fost marea surpriza, cu totul altceva decat ne asteptam. Erau cu portiuni inguste, stancoase, destul de lungi in total, dar... pe jos cu un nisip fin pe care se putea merge cu bicicleta. Practic te dadeai jos pe portiuni destul de scurte, iar micile saritori nu au pus mari probleme. Pe scurt, ceva cu totul inedit.




Cheile se termina in golul alpin, unde urmeaza o frumoasa si grea urcare pe iarba, la sfarsitul careia dam de alte sageti indicatoare. Drumul continua cu un singletrail cu radacini prin padure alternata cu ceva poieni, care se face 90% pe bicicleta. Intr-un cuvant, superb. Practic, din singletrail iesi direct la Cabana Ciucas. De aici, daca este timp, se poate continua spre Bratocea, ceea ce ar face tura sa fie chiar mai frumoasa. Noi nu am avut timp si, cu inima stransa, am luat-o in jos pe drumul cel nou spre Valea Berii. Drumul e deosebit de abrupt si nisipos, ceea ce face coborarea foarte dificila si riscanta. Am reusit sa pun piciorul jos doar de cateva ori, dar am coborat cu saua lasata. Jos, franele miroseau a ferodou prajit in draci.




Am ajuns la sosea fix la lasarea intunericului, pe la 17:00, iar eu am plecat, inarmat cu multe lumini, pe serpentine spre Cheia inca vreo 8 km sa recuperez masina.

In total, pe ciclocomputer, am avut o distanta de 39 km, asa ca adaugand cat am mai carat bicicleta cu carca, traseul are ceva mai mult de 40 km. Daca ar fi prn Bratocea, eu il aproximez pe la 55-60 km. O sa vedem doar vara viitoare, pana atunci bicicletele vor lua o binemeritata pauza.......

Toate pozele sunt aici.