Tuesday, February 24, 2009

Pulver, manele si piei de foca la Ranca

In incercarea de a evada din capcana Sinaia care ne-a prins in ultimele saptamani, am luat o decizie curajoasa: mergem la Ranca. Nu e nu stiu ce statiune de schi, desi e singura din Oltenia, ceea ce creaza acolo o atmosfera originala - auzi tot timpul chestii de genul "Fusei prin dreapta prin pulver si fu misto!". In schimb e la altitudine, are zapada si e la poalele Parangului, ceea ce iti da acces usor spre multe locuri frumoase de freeride si touring.

Am ajuns sambata pe la 14:00 in Novaci, unde nu am gasit nici o cazare sub 90 RON camera. Sus in statiune incercasem cu cateva zile inainte si nu mai era nimic. Oricum, preturi de genul 150 RON sunt uzuale pe acolo. Am urcat cu placere pe drumul din ce in ce mai inzapezit (un politist local te controla daca ai lanturi in portbagaj la inceputul drumului - o super idee ce ar trebui generalizata). Sus, am parcat si ne-am luat cate o cartela de 10 urcari (35 RON parca) pe care am consumat-o pe partia B, care e oarecum mai abrupta decat partia A, un mare platou. Un pic de pulver pe margine, zapada mare, asa cum ar trebui sa fie la schi. Am si uitat ce inseamna pietre pe partie.

A doua zi, dupa ce am dormit la Novaci si am mancat la unicul restaurant ce l-am gasit pe acolo o ciorba de burta si un gratar peste asteptari (Hotel Parang, in centru), am urcat inapoi cu gandul clar: astazi touring, nu conteaza cum si unde.

Ne-am parcat masina cat mai frumos sa nu deranjam, langa partii, ne-am pus pieile si am luat-o in sus pe drum, fara mari sperante, totul fiind acoperit de o ceata deasa. Zapada era imensa, in capatul drumului, spre vila Parang, depasind 2 m.

Deoarece in sus era o super ceata, am deslusit in dreapta un picior cu un pic de padure si ceva copaci razleti, care ne-ar da un reper vizual sa coboram. Am taiat-o incolo printr-o zapada imensa cu gandul sa urcam si sa dam cateva ture pe acolo.

Prima tura am dat-o cam de unde nu se mai vedeau copacii de ceatza. Zapada nu era grozava, sub pulver era o placa instabila. Era clar de avalansa, doar ca panta noastra avea sub 20 de grade. Am urcat pentru o a doua tura si incredibilul s-a produs: pentru o perioada ceatza s-a risipit si am putut sa vedem cum piciorul pe care eram continua spre vf. Papusa. Am luat hotararea sa urcam cat o sa putem, iar la intoarcere daca nu se vede nimic sa coboram pe urmele de la urcare.

Surpriza, ceva mai sus am iesit din plafonul de nori (pe la 2000 m as zice) si in fata ni s-a aratat imbietor Papusa. Asta e, i-am dat inainte, pe ultima bucata mai abrupta Roxana renuntand la schiuri. Eu le-am luat in spate sa mearga mai repede, cu visul sa schiez din varf. Asta am si facut, desi zapada nu era extraordinara, fiind cativa cm de pulver peste un strat tare foarte denivelat.

Oricum, peisajul de pe varf si coborarea piramidei Papusii a fost o experienta minunata. Sus panta se apropia de 30 de grade, asa ca mi-am pregatit si Avalung-ul in caz de ceva. Mai jos, cam de unde a schiat si Roxana, treburile erau safe desi, in mod cert, zapada era periculoasa.



In afara de pozele frumoase, Roxana a dus o lupta acerba cu iMovie si a facut si un filmuletz...



In fine, tura este de nivel de incepatori, ultima bucata din varf poate spre nivel mediu. Se face din Ranca dus-intors cam in 3 ore. Am avut o zi minunata si am lasat in spate urmele noastre ce se vedeau din statiune cum brazdau fatza neatinsa a muntelui.

Monday, February 16, 2009

Inca-un weekend alb ca oaia. Unde oare? La SINAIA!!!

Masina deja stie si singura drumul, de cateva saptamani de cand singurul loc unde se poate schia cat de cat este Sinaia. De data asta, noi doi cu Catalin si Corina, iar separat Bux si Ada. Aceleasi chestii, Papagal, Tarle dar mai multe ture spre Pelisor si Genune, pe niste fetze inca destul de neatinse (si e mai bine asa). Un final glorios duminica pe Genune, cu urcare inapoi la 1400 pe jos pe drumul vechi. Ce mai, schi de calitate, la maxim. Dar mai bine ar spune povestea un mini-filmulet cu niste poze de sambata.

Thursday, February 12, 2009

Concediu Aprilie 2007 - Mic experiment in iMovie

Am descoperit iMovie, pe MAC. Un mod simplu de a face rapid si din mouse filme dragutze. Am luat turele din concediul nostru din Iulie 2007 si, dupa 30 min, iata ce a iesit:

Tuesday, February 10, 2009

Sinaia si cabana Malaiesti


Daca e sambata atunci e Sinaia. Weekendul ce tocmai s-a incheiat l-am inceput cu o zi de schi la Sinaia. Vremea superba, zapada excelenta. Un fel de firn ca la sfarsit de martie. S-a coborat bine pana la 1500m. De acolo cu schiurile in carca pana la scaun.




Duminica Horatiu a mers tot la Sinaia, planul initial era sa urce pana la Omu si sa incerce o coborare pe Valea Cerbului impreuna cu Bubulu & co. Dar din cauza cetii s-au intors de la Piatra Arsa si au incheiat ziua cu doua coborari pe Genune.  

Eu impreuna cu Cristi si Tudor am incercat sa urcam pe Varful Bucsoiu dar din cauza zapezii foarte mari si a vremii proaste tura s-a transformat intr-o plimbare pe Tache Ionescu pana la Cabana Malaiesti. 



 
De la Malaiesti am mers spre Diham iar de acolo inapoi la Gura Diham unde aveam masina. 

Monday, February 02, 2009

Pe Varful Tiganesti




In ciuda prognozei proaste anuntata pe toate site-urile de specialitate weekendul ce a trecut a fost unul deosebit asta pentru ca am combinat o zi de schi la Sinaia  sambata cu o tura pe Varful Tiganesti duminica. 
Duminica dimineata pe la ora noua pe drumul de Poarta ma regaseam  alaturi de Radu, Cristi, Corina, Cristina si Iulian dornica sa incep prima tura de iarna din 2009. Dupa un urcus sustinut prin padure am ajuns in Poiana Clincea unde ne-am oprit pentru prima pauza de masa.
 
Am continuat urcusul prin padure pana la iesirea la golul alpin sau "alpine emptiness".

Am continuat sa urcam pe creasta prin ceata dar dupa putin timp a rasarit soarele pentru noi si Bucegii maiestuosi se infatisau privirilor noastre.



Urcusul a fost frumos, vedeam creasta si  parca impulsionati de spectacolul oferit de crestele inzapezite am inceput sa marim ritmul. Efortul a fost rasplatit din plin iar peisajul era de vis.






Din pacate pe creasta nu am putut sa zabovim prea mult din cauza orei intarziate asa ca dupa o ultima privire spre Bucegi am inceput coborarea. La coborare ceata si-a facut din nou aparitia dar noi coborasem din creasta. Prin padure am mers la frontale iar pe la sapte seara eram la masina. Tura de exceptie! 

Saturday, January 31, 2009

Sfarsti de saptamana pe schiuri la Sinaia

Am petrecut un sfarsit de saptamana minunat pe domeniul schiabil de la Sinaia, intr-o companie foarte placuta. Astfel, am plecat la schi eu, Roxana, Sorin si Irina, iar doar pentru sambata au venit si Bux si Liviu. Duminica Roxana a facut o plimbare in Bucegi, iar noi restul am ramas in Sinaia. Pe parcurs ne-am mai intalnit si ne-am dat cu oamenii bazati ai locului, Bubulu, Mitza, Alex, Mario, iar duminica au mai aparut Sergiu si Raluca de la Cluj, Catalin Pobega si, la o ultima tura pe Genune, si Corina. Ce mai, multa lume buna si multa veselie...

A fost pulver frumos sambata, iar duminica a mai nins un pic dar vantul a mai facut crusta prin unele locuri. Am schiat prin locurile cunoscute, de la Carp pana la Papagal, Tarle, pe sub scaun, in diverse combinatii. Duminica am dat si o Genune cu o super crusta in golul alpin si un pulver un pic ud dar imens in padure. Duminica am facut si niste schimburi de schiuri, iar eu am apucat sa ma dau cu un Movement Spark din carbon, facut doar pentru teste ca sa se vada cat de prost e carbonul fata de lemn: au avut dreptate; dar am incercat si un Goliath Sluff care e un schi racheta, superb.

Poze n-am prea facut ca mai mult ne-am dat, dar a facut Bux cateva. O sa pun aici vreo 3-4 bucati..




Pozele sunt facute de Bux.

Saturday, January 17, 2009

Ciucas cu un pic de pulver

S-a pus pe nins prin munti, s-a pus pe nins chiar si in Bucuresti, iar in inimile noastre s-a pus o mare speranta: a venit zapada!!! Asa ca planurile erau clare: schi cat incape. Sambata in Ciucas iar duminica in Sinaia.

Sambata am plecat de dimineata spre Ciucas, noi doi si cu Alin, planul fiind sa vedem cum e vremea. La Cheia vremea a fost frumoasa, asa ca am pornit spre Muntele Rosu, intai o tentativa nereusita cu masina, dar zapada fiind impecabila prin padure am zis sa lasam masina in drumul national. Ideea era sa facem creasta in stanga de pe Gropsoarele pana la Cabana Ciucas.

Am urcat hotarati panta din spate de la Muntele Rosu pana la punctul meteo, unde vremea nu mai era asa vesela. Lumea se intorcea din creasta, totul era intr-un mare nor si viscolul batea cu putere. Asa ca am aruncat o privire in spate si, vazand dealul plin de pulver pe care am urcat, am dat jos focile si am luat-o la vale. Apoi am urcat din nou, am coborat iar si tot asa. Nu te mai puteai opri. Pulverul de vreo 20 cm era asezat pe un substrat inghetat, era super, iar vantul acoperea urmele pana la urmatoarea tura.












In total am dat 4 coborari, cu o pauza de masa la Muntele Rosu (care intre timp a devenit foarte ieftina - 8 RON o ciulama cu mamaliguta).

Dupa o zi minunata de schi in pulver, intoarcerea prin padure a fost de vis. Un pulver la fel de frumos, din pacate din ce in ce mai mic, jos ajungand uneori cu talpa la pietre.

Mai jos, in premiera absoluta, am pus un filmulet din tura.

Mai multe poze am pus aici.

Monday, January 12, 2009

Soare frumos da' crusta pe jos - Schi in Lespezi, Fagaras

Partiile de schi, oricum abandonate de noi in principiu, dar raschetate total de ultimele urme de zapada de catre puhoiul de revelion, neavand un strat de zapada proaspata, ne-au facut sa ne orientam spre o zi de schi pe munte, in liniste, departe de zgomotul civilizatiei.

Mint, ce naiba, e inainte de salar, n-am avut bani de schi asa ca am zis sa gasim si noi un "deal" pe care sa urcam si de pe care sa ne coboram pe schiuri :-)

Ma rog, planul initial a fost sa incercam un nou traseu marcat special de schi de tura pe varful Ghitu din sudul Fagarasului, cu plecare din Corbeni. Am dormit in Corbeni, dar dimineata ne-a relevat dealurile goale de zapada, asa ca am purces spre Piscul Negru sa urcam sa vedem daca avem ce schia in sus de fosta stana din Lespezi, mai ales ca aveam informatii proaspete ca e frumos de la colegii care fusesera cu o zi inainte.

Cum drumul este lung, ne-am pornit de la Piscul Negru doar pe la 11:30, pe schiuri, in sus prin padure, pulverul fiind mare si promitator.

Sus la fosta stana, se vedea ca zapada a fost destul de inghetata, dar soarele puternic o topise, devenind un soi de pulver ud spre firn.


Am incercat sa fac un profil sa vad cum arata zapada, mai mult de placere, dar zapada era foarte mica. Pulver cu o crusta la suprafata foarte instabila.

Am continuat sa urcam cu pauze de poze, incet, spre saua dinainte de varful Lespezi. Cu cat urcam, zapada devenea mai inghetata la suprafata, uneori destul de tare, alteori se rupea sub schi. Era clar ca nu avea sa fie o super coborare.


Am urcat pana aproape sus, unde am vazut ca mi-am pierdut o clapa de la clapari. Asta e, n-am mai gasit-o de data asta, dar m-am suparat putin si am hotarat sa coboram. Practic am urcat aproape pana sus, dar de acolo zapada chiar nu mai oferea vreo perspectiva atragatoare. Astfel, am inceput coborarea, eu doar cu trei clape la clapari, chestie care, culmea, nu prea m-a deranjat. Intr-adevar, dupa cum parea, era o crusta care permitea doar viraje la o viteza ceva mai mare. Am zis sa coboram cat mai repede sa prindem pe ultima parte, de la stana, pulverul ud pe care-l vazusem la urcare.

Pana la urma, coborarea n-a fost chiar asa de rea. Eu personal am simtit beneficiul adus de noile schiuri mult mai mari, iar Roxana, destul de usoara, nu a avut chiar asa de mari probleme.


Ceva mai jos, revenind pe muchie, zapada a devenit mai tare, reusind sa ne sustina greutatea mai bine.


Ne-am oprit sa mai admiram o data urmele noastre lasate pe coama, apoi am taiat-o catre poiana cu (fosta) stana, unde speram la pulverul asteptat.


Din pacate, intre timp se facuse umbra si de la stana am coborat pe o crusta si mai "delicata" decat pana atunci. Pulverul mult visat ne-a asteptat doar in padure, unde printre copaci si cu putin mai multa atentie pe ultima bucata unde poteca e mai abrupta, ne-am intors pe la 16:30 la masina la Piscul Negru.

Si pentru ca nu am pus nicaieri nici un film cu urcarea pe schiuri :-) am zis sa facem unul micut si sa-l pun aici:



Ce sa zicem, a fost o zi superba de schi si am descoperit si o zona destul de accesibila din Bucuresti. Am planuit sa mai sapam sa vedem ce se mai poate face prin sudul Fagarasului. Pozele din tura sunt aici.

Tuesday, January 06, 2009

De revelion la Madaras

Dupa multe telefoane si discutii am hotarat sa mergem de revelion la Madaras (langa Miercurea-Ciuc) la sugestia unui bun prieten(sa ne traiesti Octave!!). Zona este foarte frumoasa, mai fusesem in Miercurea Ciuc cu ocazia unor concursuri de mtb asa ca ideea de a merge acolo de revelion a fost acceptata cu surle si trambite. Ne-am strans o gasca de doisprezece oameni, o parte am ajuns in 30, ceilalti au ajuns in 31 seara. Planurile de a face schi de tura nu s-au concretizat decat intr-o tura cam lesinata in 2 ianuarie pana pe un varf de langa Harghita Bai dar din lipsa de zapada am coborat mai mult cu schiurile in spate.


Avem schiuri sanatoase

Totusi tura s-a concretizat cu un filmuletz:



In rest am mai schiat intr-o zi pe o partie din Harghita Bai pe care nu mergeau cablurile prin urmare am urcat cu schiurile in carca vreo patru ture.

In ultima zi de schi am incercat timid sa schiem pe o defrisare de langa cabana, din pacate era prea putina zapada asa ca eu si Horatiu ne-am limitat la singura coborare.