Valea Malinului si Valea Alba

Imi era teribil de dor de o vale la coltzari asa ca sambata am zis ca trebuie neaparat sa deschid sezonul la vai (cam tarziu de altfel anul asta). Impreuna cu gashca: Radu, Andreea, Keloo, Tudor, Corina, Iulian si Tibi pe la ora zece am inceput sa urcam prin padure iar in scurt timp ne regaseam la intrarea pe Valcelul din Poienita.  

Dupa urcusul abrupt prin padure am ajuns la hornul pamantos. De data asta mi s-a parut simplu. Se vede treaba ca am mai evoluat. La intrarea pe vale ne-am echipat corespunzator si am inceput urcusul.

La inceput de drum

Toata lumea dupa mine

Mai e mult pana sus?

Caldura mare

Si abia pleca batranul...

Eu am ajuns

Lectia de geografie

Ajunsi in platou am analizat posibilitatile de coboare. Radu a venit cu propunerea  sa coboram pe brana aeriana dar dupa ce a vazut cum arata creasta Vaii Albe a renuntat (lucru care mi-a incalzit sufletul pentru ca in perioada asta nu ma incanta teribil branele). Asa ca varianta era sa coboram pe Valea Alba. Desigur aveam doua posibilitati: una era sa urcam pana in capul vaii albe si sa coboram pe vale si a doua era sa intram in vale de pe brana costilei. Evident la a doua varianta am protestat vehement din motivul mentionat mai sus asa ca am coborat pe Valea Alba cu bucuria in suflet.

                                                                  Valea Alba

De la Verdeata am coborat prin padure pana la masini iar de acolo am mers la carciuma din Sinaia unde ne-am intalnit cu Horatiu care a fost cu bicicleta in Piatra Craiului. 

O tura superba de care imi era dor.

Isverna de 1 Mai

Cu ocazia faptului ca Matei ne-a facut propunerea sa mergem sa ne petrecem weekend-ul prelungit de 1 Mai la casa lui din Isverna (din pacate fara el), ne-am adunat o trupa cu ganduri mari. Noi doi, Doru si Oana, pregatiti serios de MTB, am aterizat dupa cautari intense la casa joi noaptea pe la 2 jumate. Vineri dupa-masa au mai aparut si Robert, Madalina si Diana de la Timisoara, cu scop de relaxare si spre seara, dupa o tura pe jos pe la crovuri, au sosit si Alin si Gianina.

Avand trei zile la dispozitie, am inceput cu ceva lejer, o tura fara fortari, de aproape 50 km, sa vizitam imprejurimile cu bicicleta.

Astfel, nu foarte devreme, noi doi cu Oana si Doru am plecat pe sosea spre Podul Natural de la Ponoare si, apoi, pana la Padurea de Liliac unde inca nu erau inflorite toate tufele... Intr-o lene generala, la intoarcere, am ras o bere la birtul de la Podul Natural, apoi ne-am indreptat pe acelasi drum inapoi, dar am continuat spre Balta. Dupa ce am trecut un deal, am dat de o intersectie la dreapta si ne-am spus ca e imposibil sa nu gasim un drum la Isverna de acolo. Asa ca am ajuns in Gornovita de unde, pe drumul principal care incet s-a transformat intr-un super traseu de MTB, udati de o usoara ploaie, am trecut in Izverna unde ne-am intalnit cu Robert, Madalina si Diana cu care am facut o plimbare pana la intrarea in Pestera Isverna. La intoarcere, ne-am intalnit si cu Gianina si Alin care tocmai sosisera sa doarma si ei cu noi si sa ne insoteasca in tura de sambata, ziua cea mare.

Sambata ne-am mobilizat devreme, ca aveam planuri mari. Noi doi, Gianina, Alin si Doru ne-am transbordat bicicletele in Closani de unde urma sa facem o traversare pe forestiere pana in Cerna Sat, apoi sa urcam la Izvoarele Cernei si sa ne reintoarcem apoi pe drumul direct spre Closani pe la lacul de pe Valea Mare.

Tura a totalizat peste 80 km superbi. Am luat-o lejer si am savurat trecerea pe drumuri de TAF spre valea Cernei, drumul nesperat de frumos de pe malul lacului Iovanul (inclusiv celebrul loc unde acesta s-a rupt - intr-adevar nu se mai poate trece decat pe jos). Au urmat Izvoarele Cernei, o urcare de nota 10 si o coborare pe ploaie pana la Valea Mare. Dupa o mica neintelegere de trasee pe la coada lacului, am continuat pe asfalt si am ajuns cu bine pe la 19:00 la masini, avand timp sa spalam si bicicletele la un mic izvoras din intersectie.

Ce mai, o tura si o companie de zile mari, poze minunate si un final documentat pe masura. Ziua s-a incheiat cu o ciorba de burta la Baia de Arama si un gratar la Isverna.

Duminica, Gianina si Alin au plecat devreme sa mai dea o tura pe jos, iar noi ne-am strans lucrurile si am plecat cu totii pe DN spre Cerna, pana in pas, unde ne-am oprit si am dat o tura de plimbareala pe Varful lui Stan.

Noi doi, Doru si Oana am urcat prin dreapta, pe o creasta alpina demna de Piatra Craiului, nemarcata si destul de fioroasa, noroc ca unele pasaje care m-au cam speriat la vedere se ocoleau pe brane. Pe poteca normala, pe unde am coborat la final cu totii, au urcat Madalina, Robert si Diana pana aproape pe varf. A fost prima tura mai serioasa pe munte cred pentru Diana. Noi am urcat pana pe varful stancilor (sau varful "turistic") dar ne-am balaurit prin lastaris si in spate vreo 300 m sa ajungem si pe varful real, geografic.

Am ajuns jos destul de tarziu si, dupa o masa copioasa si foarte ieftina la Casa Alba din Baia de Arama (recomandata sincer tuturor), pe la 8 si ceva am taiat-o la Bucuresti unde, cu surprindere, am ajuns pe la 12:30 noaptea, deosebit de repede.

Cu ocazia turei am aflat si cum incap 4 biciclete in portbagaj: bine.

A fost un mini-concediu reusit, printre prieteni, intr-o zona in care vom reveni cu siguranta. Multumiri nemasurate lui Matei pentru cazare, casa e super, de asemenea si vecinilor care ne-au cinstit seara cu lapte si branza proaspete - Sa ne traiti!

Toate pozele din ture facute de noi sunt pe webshots.
Povestea si pozele Oanei si ale lui Doru sunt aici.
Povestea si pozele Gianinei si ale lui Alin sunt aici.

Pulver nesperat la schi la Malaiesti

Cu toate ca prognoza meteo era destul de nasoala, cu falsul pretext, mai mult ca sa ma motivez, al concursului Cupa Malaiesti, am decis sa merg, cu cine are chef, la Malaiesti la un weekend de schi. Ideea s-a dovedit a fi mai mult decat geniala.

Roxana a decis ca vrea sa plece la Ratei la faleza si in Avenul Bratei (unde a avut o experienta minunata, o lasam pe ea sa povesteasca), iar eu m-am pornit spre Malaiesti cu Miha de la Cluj, Sorin si Irina iar acolo ne-am intalnit cu o trupa mai mare de schiori "cu greutate": Matei, Soimaru, Dan si multi altii.

Am lasat masina la Uzina de Apa in Rasnov pe o vreme inchisa, de ploaie. Ne-am echipat adecvat si am taiat-o inspre Malaiesti incarcati ca pomul de craciun, cu schiuri, clapari, lopeti, pioleti, agatate toate de rucsaci. Nu mica ne-a fost mirarea cand am observat ca iarna incepe de la bancuta de pe la 1300 m, de unde a inceput putin sa si ninga.

Drumul a continuat in conditii de iarna autentica, pe ninsoare si pe o atmosfera de februarie. Malaiestiul era impodobit de un strat proaspat de zapada, in crestere continua.

Am ajuns la cabana pe la 12 jumate, concursul fiind deja pe terminate. Nu a fost mare lucru, vreo 200 m aproape pe plat cu cateva porti. Am fi apucat sa ne bagam si noi, dar eram prea terminati de la caratul bagajelor asa ca am preferat un ceai. Oricum, cred ca a fost un motiv bun pentru multi din Rasnov sa se intalneasca la un spritz prelungit, spritz care a inceput chiar dupa concurs, de pe la ora 13:00 si s-a terminat duminica dupa-masa: oameni hotarati.

Dupa ce ne-am pus corturile (o idee curajoasa, dar oricum cabana era plina)  am purces la deal cu schiurile sa vedem care e treaba. Am urcat pana in caldarea urmatoare de unde am dat o tura, unii pe firul vaii, altii pe fata din dreapta. Am dat de un pulver de vis, asa ca am mai urcat o data, schimband traseul. Intr-un final, duminica, cele doua trasee au fost "macelarite" de cei cativa care nu am venit acolo doar la alcolizare:

La tura a doua, ne-am intalnit si cu o "localnica" simpatica ce ne-a admirat fara frica virajele cu admiratie:

Dupa asta, ne-am bagat si noi la o bere ca deh, suntem si noi oameni, insa aseara ninsoarea continua cu fulgi imensi si la ritm torential. Astfel, pe la 19:00, ne-am hotarat sa mai dam "o linie" asa ca ora 20:00, seara si cutremurul ne-au prins toate deodata la buza caldarii, gata sa atacam stratul nou si imaculat de pulver (cutremurul l-am simtit doar de la vibratiile telefoanelor cand ne-a sunat lumea sa ne spuna "minunea").  De vis, a fost cea mai frumoasa linie si cea mai tare zapada, dar si cu multe pietre luate in schiuri datorita intunericului care se lasase deja binisor. Am continuat seara la bere, abandonand rand pe rand randurile, eu incheind pe la 1 noaptea. A urmat o noapte de frig in cort, care a absorbit prin podea o groaza de apa si a facut muci salteaua si sacul.

A doua zi ne-am trezit habauci, am baut niste cafele si ne-am pornit spre obiectivul zilei, Hornul Mare, printr-o zapada imensa si neatinsa si cu alcoolul evaporandu-se prin fiecare por. Privelistea insa facea tot raul sa dispara...

Am urcat si hornul pana aproape sus, unde se ingusteaza (ultima bucata de cativa zeci de m n-am mai urcat-o ca oricum nu e foarte placuta pe schiuri). Zapada era mare si nu a fost nevoie de coltari, dar la coborare era destul de compactata si grea. Macar nu era de avalansa. A fost o super coborare, urmate de cristiane lungi prin pulverul de pe vale pana inapoi la cabana.

Ne-am strans corturile, am bagat ceva potol si am taiat-o la masini, nu fara peripetii cu unii mai ametiti de alcoale care au sfarsit alunecati prin valcele. Am lasat in urma Malaiestiul intr-o atmosfera de iarna cu ninsoare torentiala pe care in mod sigur nu o sa o mai revedem pana in sezonul urmator.

Adio iarna, adio zapada, adio libertatea schiului pe pantele atat de mult iubite. O sa mai schiem printre branduse, pe limbi de firn, ca dementii inca vreo cateva saptamani, dar incet-incet ne reluam activitatile de vara. Ne e foarte dor de biciclete...

Toate pozele din tura sunt pe webshots.

Povestea lui Matei este aici.

Din nou la Ratei

Weekendul asta am fost din nou la Ratei, de data asta a fost sambata faleza iar duminica avenul Bratei. Sambata tura a inceput clasic, eu si Radu am plecat sa echipam faleza. Am pus si un filmuletz sugestiv.

Restul zilei l-am petrecut pe faleza pana pe la sapte seara. Dupa care am strans tot si am mers la tabara, de data asta la Caprioara ca la Cerbul nu mai erau locuri.

Duminica dimineata au mai venit Razvan, Adina si Vali. Pe la unsprezece ne regaseam toti sus langa aven. Radu si Razvan au coborat sa echipeze. Echiparea a durat un pic mai mult pentru ca s-a mai batut un spit la primul Y. La ora doua dupa amiaza s-a inceput coborarea in aven. Eu am stat pe a doua platforma pentru a supraveghea incepatorii vreo cinci ore, adica pana pe la sapte seara. Asa ca pe sapte si jumatate am iesit la dezechipare ramanand Cata.

Am plecat destul de tarziu de la tabara, pe la zece si jumatate asa ca pe unu noaptea eram in Bucuresti.

La plimbare pe Arnota

In ajunul Pastelui nu merge sa te obosesti prea tare. Adunati fiind la Draganesti impreuna cu Madalina si Robert, in asteptarea alor mei care urmau sa soseasca de la Cluj, am plecat toti 4, cu Castor in portbagajul incapator al Doblo-ului, inspre Buila cu mari ganduri de plimbare.

Initial am zis sa plecam de la Costesti de undeva, sa urcam cat avem chef si apoi sa ne intoarcem. Am ajuns la Manastirea Bistrita de unde incep frumoasele chei ale Bistritei. Desi traseul nostru incepea dupa chei, nu m-a lasat inima sa intru acolo cu masina, asa ca am purces pe jos.


Traseul, dupa ce iese din chei, traverseaza o culme ca sa coboare in valea Costesti de unde urca in Buila. Un pic tzeapa ne-am zis, ca mai bine urcam direct pe cealalta vale si economiseam timp. Dar cand ne gandeam noi asa, ajunsi in cumpana de ape pe creasta, am descoperit un traseu, Banda Albastra, care ne ducea inapoi la Manastirea Bistrita peste Varful Arnota. Super, se potrivea si cu timpul avut la dispozitie.


Dupa o incercare curajoasa a lui Castor de a urca o surpare de teren pana in traseu, aproape reusita, am continuat printre stanci pana in superba poiana din varf (aproape 1200 m) de unde, dupa o pauza, am coborat printre flori si iarba, avand mereu prapastia imensa in dreapta spre chei, pana la Manastirea Arnota si apoi, pe cararea care taie serpentinele, spre Bistrita si spre masina. Pe o carare mai nisipoasa Madalina s-a impiedicat si a luat-o inspre vale cu capul in jos, apoi s-a rotit si s-a oprit la jumate de metru de pamant agatata de o creanga cu mana. Nimic deosebit in conditiile respective, dar nu pot decat sa ma gandesc ce se poate intampla pe Braul Rosu, sau chiar pe Tache daca nu esti atent.

Spre seara, ne-am intalnit cu ai mei la Dragasani si am mers cu totii la Draganesti, unde am petrecut pana luni dupa-amiaza. Am avut niste sarbatori linistite si relaxante...

Toate pozele din tura, alaturi de cele cateva din Cozia, sunt pe webshots.