20 martie a fost cu siguranta o duminica interesanta, care a insemnat dintr-un foc doua mari premiere cicliste pentru mine:
1. Primul meu concurs de sosea
Astfel, de dimineata, m-am prezentat cu Dani la Dragonul Rosu pentru prima etapa de anul asta a concursurilor de sosea organizate in parcarea complexului de catre FRCT. Ne-am inscris la sectiunea amatori si am luat startul pe un vant ingrozitor.
Surpriza a fost ca, desi nu am reusit sa sprintez cand s-a detasat plutonul fruntas, format din 5 ciclisti, am reusit sa ma tin la o distanta acceptabila de acestia pana la finalul concursului, singur, fara beneficiul unei trene. Pe lungimea cu vant din spate prindeam peste 45 km/h, pe cea cu vant din fata ma luptam crancen pentru un 30.
In final, am terminat conform rezultatelor oficiale concursul pe locul 6 din 20 de participanti, la mai putin de 50 de secunde de cei din plutonul fruntas. Se pare ca nici sportul asta nu e departe de sufletul meu... Oricum, invarteala asta in parcare si distanta scurta nu sunt neaparat acordate cu preferintele mele, dar m-au facut sa imi doresc sa particip la ceva mai serios. Si vine vertiginos luna august, cu concursul anului pentru mine, Oetztaler Road Marathon, unde sper sa reprezint Romania cu onoare si sa iau un rezultat bun, cel putin in comparatie cu restul romanilor care au participat la acest concurs pana acum.
2. Prima mea tura de CX (cyclocross)
Astfel, direct de la concurs, m-am deplasat cu Dani la Cernica, cu escala de cafea la Cora in Pantelimon, unde am petrecut o dupa-amiaza placuta calarind noul meu armasar, Kona Yee-haa cycloross edition, tuning propriu. O zi frumoasa si un sport deosebit: in mod cert CX-ul se preteaza pentru padurile din jurul Bucurestiului. Ce mai, un film si niste poze facute cu telefonul spun totul. Traseul e pe Sports-tracker.
Sunday, March 20, 2011
Tuesday, March 15, 2011
Madarasi - un concurs de vis si-o zi de schi in paradis
Sambata asta s-a desfasurat unul din foarte putinele concursuri de schi de tura de anul asta, Cupa Memoriala Mike Csaba de la Madarasi. Si daca tot mergem acolo, cum sa ne refuzam placerea sa schiem si noi o zi pe partie, acolo unde partia neagra e neagra, cea rosie e superba si mai sunt si tot felul de partii intre ele, deservite de doua teleschiuri tip T, zapada ingrijita si batuta profesional, totul la 45 lei pe zi.
Astfel, am plecat impreuna cu Adi si Dan inspre inima tinutului secuiesc, acolo unde ne putem simti un pic ca si in strainatate, in inima tarii noastre. Dupa o mica escala de somn vineri seara la Odorheiul Secuiesc intr-un super apartament amenajat pentru turisti, la 30 RON pe noapte, dis de dimineata am purces spre greul drum al Madaras-ului. Drum care, in ciuda faptului ca era cald, era plin de gheata si de zapada inca dinainte de bariera. Am indraznit sa incerc sa urc fara lanturi, sa vad cum merge, fara sa sper sa reusesc. Totusi, de data asta, am reusit sa ajung sus fara ele si sa inchei oficial o iarna (e drept, nu foarte grea) cu lanturile in tipla. Noile cauciucuri Continental WinterContact TS830 m-au purtat cu incredere, dupa Muntele Rosu de saptamana trecuta, si aici unde nu speram sa ajung vreodata fara lanturi, fata de vechile Dunlop Wintersport M3 cu care nu reusisem sa iau niciodata nici macar prima curba spre Muntele Rosu. Continental - highly recommended din partea mea...
Ajunsi sus, ne-am cazat la pensiunea Sugo, cam scumpa la prima vedere (250 RON camera dubla cu demipensiune), dar odata vazuta camera, amenajata intr-un rustic impecabil, inclusiv suportul de hartie igienica si capacul de wc fiind din lemn natural, combinate cu cina ce a inclus inclusiv ciorba si micul dejun suedez in belsug de duminica, ne-am convins ca pretul este mai mult decat OK. Teleschiurile par sa fie tot ale lor. Turism rustic la cel mai inalt nivel dupa parerea mea...
Astfel, ne-am inscris la concurs, ne-am echipat si ne-am aliniat cu totii la startul traseului ce urma sa cuprinda cam 15 km cu 1000 m diferenta de nivel, intinsi pe 5 urcari si 4 coborari intr-un frumos circuit in jurul statiunii. Traseul se poate vedea pe Sports-Tracker.
Din punctul meu de vedere, m-am simtit aproape perfect, cu exceptia claparilor Silvretta care, de cand incep sa cer viteza si performanta de la ei, incep sa protesteze din ce in ce mai rau cu niste puncte de presiune foarte dureroase in lateral si, gresala mea, a betelor de carbon fara rozete, cu care am plecat in traseu aproximand total gresit stratul de zapada. Zapada a avut mai peste tot peste 1 m iar betele intrau cu totul in ea, fiindu-mi practic inutile.
Am tras binisor si am terminat traseul in 2:14:11, timp care mi-a asigurat un frumos loc 14 din 69 concurenti la open general si, dupa calculele mele, locul 6 la categoria 25-35 de ani (singura neafisata la rezultate). Roxana nu a prea avut chef de tras, asa ca a scos un 3:28:37 si un loc 7 fix la mijlocul clasamentului feminin.
Mai multe poze de la organizatori se pot vedea pe Picasa.
Eu personal am incheiat ziua cu inca 5 km cu 500 m pe piei pe partie, dupa inchiderea scaunului, dar de data asta am scos pentru prima data Thunder-urile de la naftalina, impreuna cu claparii Nordica Speedmachine 12 pe care nu i-am mai folosit niciodata la urcare: sunt rezonabili, cu tot flexul lor de 130. O sa fie ok cu ei de la cabina din Babele pana in gura vailor primavara asta.
Duminica a fost prima si singura zi a noastra de schi de partie de anul asta. Astfel, am profitat din plin de abonamentul de 45 RON si am dat cam 40 de ture ce au insumat dupa Sports-Tracker cam 57 km. Am scos tura cam la 1,15 RON ceea ce mi se pare remarcabil. Partia neagra doar avea niste bolovani in partea strict superioara (vreo 50 m) dar in rest zapada a fost impecabila. La coada n-am stat mai mult de 3 minute.
In fine, a fost un ultim weekend reusit de iarna pe anul acesta, care s-a inchieat la o pizza in Miercurea Ciuc. Singurul weekend din sezonul asta in care am simtit cat de cat ca e iarna.
Astfel, am plecat impreuna cu Adi si Dan inspre inima tinutului secuiesc, acolo unde ne putem simti un pic ca si in strainatate, in inima tarii noastre. Dupa o mica escala de somn vineri seara la Odorheiul Secuiesc intr-un super apartament amenajat pentru turisti, la 30 RON pe noapte, dis de dimineata am purces spre greul drum al Madaras-ului. Drum care, in ciuda faptului ca era cald, era plin de gheata si de zapada inca dinainte de bariera. Am indraznit sa incerc sa urc fara lanturi, sa vad cum merge, fara sa sper sa reusesc. Totusi, de data asta, am reusit sa ajung sus fara ele si sa inchei oficial o iarna (e drept, nu foarte grea) cu lanturile in tipla. Noile cauciucuri Continental WinterContact TS830 m-au purtat cu incredere, dupa Muntele Rosu de saptamana trecuta, si aici unde nu speram sa ajung vreodata fara lanturi, fata de vechile Dunlop Wintersport M3 cu care nu reusisem sa iau niciodata nici macar prima curba spre Muntele Rosu. Continental - highly recommended din partea mea...
Ajunsi sus, ne-am cazat la pensiunea Sugo, cam scumpa la prima vedere (250 RON camera dubla cu demipensiune), dar odata vazuta camera, amenajata intr-un rustic impecabil, inclusiv suportul de hartie igienica si capacul de wc fiind din lemn natural, combinate cu cina ce a inclus inclusiv ciorba si micul dejun suedez in belsug de duminica, ne-am convins ca pretul este mai mult decat OK. Teleschiurile par sa fie tot ale lor. Turism rustic la cel mai inalt nivel dupa parerea mea...
Astfel, ne-am inscris la concurs, ne-am echipat si ne-am aliniat cu totii la startul traseului ce urma sa cuprinda cam 15 km cu 1000 m diferenta de nivel, intinsi pe 5 urcari si 4 coborari intr-un frumos circuit in jurul statiunii. Traseul se poate vedea pe Sports-Tracker.
Din punctul meu de vedere, m-am simtit aproape perfect, cu exceptia claparilor Silvretta care, de cand incep sa cer viteza si performanta de la ei, incep sa protesteze din ce in ce mai rau cu niste puncte de presiune foarte dureroase in lateral si, gresala mea, a betelor de carbon fara rozete, cu care am plecat in traseu aproximand total gresit stratul de zapada. Zapada a avut mai peste tot peste 1 m iar betele intrau cu totul in ea, fiindu-mi practic inutile.
Start, eu in febra startului si Roxana la final
fotografii de la organizatori
Am tras binisor si am terminat traseul in 2:14:11, timp care mi-a asigurat un frumos loc 14 din 69 concurenti la open general si, dupa calculele mele, locul 6 la categoria 25-35 de ani (singura neafisata la rezultate). Roxana nu a prea avut chef de tras, asa ca a scos un 3:28:37 si un loc 7 fix la mijlocul clasamentului feminin.
Mai multe poze de la organizatori se pot vedea pe Picasa.
Eu personal am incheiat ziua cu inca 5 km cu 500 m pe piei pe partie, dupa inchiderea scaunului, dar de data asta am scos pentru prima data Thunder-urile de la naftalina, impreuna cu claparii Nordica Speedmachine 12 pe care nu i-am mai folosit niciodata la urcare: sunt rezonabili, cu tot flexul lor de 130. O sa fie ok cu ei de la cabina din Babele pana in gura vailor primavara asta.
Duminica a fost prima si singura zi a noastra de schi de partie de anul asta. Astfel, am profitat din plin de abonamentul de 45 RON si am dat cam 40 de ture ce au insumat dupa Sports-Tracker cam 57 km. Am scos tura cam la 1,15 RON ceea ce mi se pare remarcabil. Partia neagra doar avea niste bolovani in partea strict superioara (vreo 50 m) dar in rest zapada a fost impecabila. La coada n-am stat mai mult de 3 minute.
In fine, a fost un ultim weekend reusit de iarna pe anul acesta, care s-a inchieat la o pizza in Miercurea Ciuc. Singurul weekend din sezonul asta in care am simtit cat de cat ca e iarna.
Tuesday, March 08, 2011
Start pe ultima secunda in Postavaru Night Race
- Ce facet bai? In 2 minute e startul!
- Pe bune? Pai nu-i la 7:30?
- Nu bai, e la 7, ce naiba...
- Aoleu, pe unde-s claparii aia???
Asa incepe sa devina o traditie intarzierea mea la startul unuia din cele mai originale concursuri de pe la noi, Postavaru Night, dupa ce anul trecut era sa pierd startul ca nu stiam sa-mi prind claparii in legaturile Dynafit cumparate cu 2 ore in urma.
Dupa ce am reusit iute sa ma incalt, sa pun pieile si sa ajung la start, mi-am rezolvat nevoile fiziologice in lateral in umbra in timp ce lumea numara startul si am plecat. In ultima secunda, ultimul din pluton, dar am reusit. Si, ca de obicei cand pleci din spate, au urmat minute bune de depasiri. Iar la schi de tura, depasirile sunt cele mai grele, cand pe jos e plin de zeci de perechi de schiuri care se misca grabite.
A fost un concurs frumos, cu vreme buna, dar startul pe fuga fara incalzire si faptul ca in ziua aia nu apucasem sa beau nici o gura de apa, desi facusem de dimineata o tura de valcel si in Ciucas, mi-a cam facut minutele pana in varful muntelui destul de grele - dureri, junghiuri si o sete puternica. Totusi, inconjurat mai mult de alergatori decat de schiori, mi-am facut drum pana sus. Cred ca poza asta de pe cea mai abrupta bucata, in dreptul teleschiului Ruia, e destul de concludenta:
Macar anul asta vedeam pe unde sunt si intuiam cat mai este. Anul trecut a fost o mare ceata si am bagat orbeste pana am auzit chiote si am vazut in fata linia de final.
Am trecut finish-ul in 50:50 min, ceea ce mi-a asigurat locul 11 la categoria mea din 27 de concurenti, dar sunt convins ca daca nu eram luat asa ca din oala si nu plecam din spate, mai castigam 3-4 minute. Asta este. Roxana a iesit pe locul 5 din 12 fete, cu timpul de 1:07:37 h. Rezultatele complete sunt pe blogul concursului.
A urmat apoi cheful traditional de la cabana Postavaru, cu muzica buna si dansat in clapari unde, din pacate, anul asta a fost parca mult prea multa lume. Nu stiu daca erau multi concurenti sau erau si multi acompaniatori veniti doar pentru chef, dar poate acum ca schiul de tura a devenit un sport cu o oarecare amploare, s-ar putea renunta la proba de alergat. Din pacate (ma simt oarecum prost fata de organizatori pe treaba asta), am cam plecat la masina pe la 0:30 :( si nu am mai prins premierea. Nu prea imi sta in fire sa fac treaba asta si nici nu sunt mandru ca am facut-o.
Weekend-ul nu a insemnat insa doar acest concurs. Sambata de dimineata, cu Dani si Adi, cu care am mers la concurs, am facut o tura pe valcelul din Ciucas unde, desi pe creasta nu prea era zapada, am dat de un strat consistent de pulver indesat de vant. Din pacate, nu prea avea baza, asa ca am mai luat cate o piatra ici-colo, dar per total a fost o coborare faina. Vine si un filmulet aici cat mai curand.
Duminica am petrecut-o pe partie la Azuga, unde am dat eu 3 si restul 2 ture cu pieile. Imi place foarte mult sa ma dau cu pieile pe Azuga, e solicitanta la urcare, acumuleaza 600 m diferenta de nivel, iar la coborare beneficiez de unele din cele mai bine intretiunte partii din Romania.
Asa s-a petrecut poate weekend-ul cu cea mai buna zapada de anul asta. Urmeaza concursul de la Madarasi, unde sper sa dam de iarna serioasa (poate ultima data pe anul asta...)
- Pe bune? Pai nu-i la 7:30?
- Nu bai, e la 7, ce naiba...
- Aoleu, pe unde-s claparii aia???
Asa incepe sa devina o traditie intarzierea mea la startul unuia din cele mai originale concursuri de pe la noi, Postavaru Night, dupa ce anul trecut era sa pierd startul ca nu stiam sa-mi prind claparii in legaturile Dynafit cumparate cu 2 ore in urma.
Dupa ce am reusit iute sa ma incalt, sa pun pieile si sa ajung la start, mi-am rezolvat nevoile fiziologice in lateral in umbra in timp ce lumea numara startul si am plecat. In ultima secunda, ultimul din pluton, dar am reusit. Si, ca de obicei cand pleci din spate, au urmat minute bune de depasiri. Iar la schi de tura, depasirile sunt cele mai grele, cand pe jos e plin de zeci de perechi de schiuri care se misca grabite.
A fost un concurs frumos, cu vreme buna, dar startul pe fuga fara incalzire si faptul ca in ziua aia nu apucasem sa beau nici o gura de apa, desi facusem de dimineata o tura de valcel si in Ciucas, mi-a cam facut minutele pana in varful muntelui destul de grele - dureri, junghiuri si o sete puternica. Totusi, inconjurat mai mult de alergatori decat de schiori, mi-am facut drum pana sus. Cred ca poza asta de pe cea mai abrupta bucata, in dreptul teleschiului Ruia, e destul de concludenta:
Foto de Nico Verhelst
Macar anul asta vedeam pe unde sunt si intuiam cat mai este. Anul trecut a fost o mare ceata si am bagat orbeste pana am auzit chiote si am vazut in fata linia de final.
Am trecut finish-ul in 50:50 min, ceea ce mi-a asigurat locul 11 la categoria mea din 27 de concurenti, dar sunt convins ca daca nu eram luat asa ca din oala si nu plecam din spate, mai castigam 3-4 minute. Asta este. Roxana a iesit pe locul 5 din 12 fete, cu timpul de 1:07:37 h. Rezultatele complete sunt pe blogul concursului.
A urmat apoi cheful traditional de la cabana Postavaru, cu muzica buna si dansat in clapari unde, din pacate, anul asta a fost parca mult prea multa lume. Nu stiu daca erau multi concurenti sau erau si multi acompaniatori veniti doar pentru chef, dar poate acum ca schiul de tura a devenit un sport cu o oarecare amploare, s-ar putea renunta la proba de alergat. Din pacate (ma simt oarecum prost fata de organizatori pe treaba asta), am cam plecat la masina pe la 0:30 :( si nu am mai prins premierea. Nu prea imi sta in fire sa fac treaba asta si nici nu sunt mandru ca am facut-o.
Foto de Nico Verhelst
Weekend-ul nu a insemnat insa doar acest concurs. Sambata de dimineata, cu Dani si Adi, cu care am mers la concurs, am facut o tura pe valcelul din Ciucas unde, desi pe creasta nu prea era zapada, am dat de un strat consistent de pulver indesat de vant. Din pacate, nu prea avea baza, asa ca am mai luat cate o piatra ici-colo, dar per total a fost o coborare faina. Vine si un filmulet aici cat mai curand.
Duminica am petrecut-o pe partie la Azuga, unde am dat eu 3 si restul 2 ture cu pieile. Imi place foarte mult sa ma dau cu pieile pe Azuga, e solicitanta la urcare, acumuleaza 600 m diferenta de nivel, iar la coborare beneficiez de unele din cele mai bine intretiunte partii din Romania.
Asa s-a petrecut poate weekend-ul cu cea mai buna zapada de anul asta. Urmeaza concursul de la Madarasi, unde sper sa dam de iarna serioasa (poate ultima data pe anul asta...)
Sunday, February 20, 2011
Iarna in galop - Semimaratonul Piatra Mare
Cum zapada n-a cam raspuns la apel anul asta, nici concursuri de schi de tura n-am prea avut. Astfel, chiar si Semimaratonul Piatra Mare, un concurs original in felul lui ajuns la multe editii (cred ca a 6-a), desi se dorea sa fie mai mult de schi si mai putin de alergat, a ajuns invers. Dintre cei aproape 50 de participanti, doar 3 au participat la schi, sau mai bine zis la carat schiurile in spate. Eu nu am fost printre ei, cum nu au fost nici Dani si Radu cu care am mers sambata dimineata la Dambul Morii, la locul de start.
Cei de la EKE, organizatorii acestui concurs, ne dovedesc an de an (de fapt de 2 ori pe an) ca organizarea unui concurs nu-i neaparat o stiinta atomica. O Dacia 1300, un banner micut pe maghiara si vreo 3 organizatori a fost tot de ce e nevoie pentru inca o editie reusita a acestui concurs. Se folosesc traseele marcate, se urca pe langa 7 Scari pana la Cabana Piatra Mare, acolo sta un arbitru si noteaza cine trece, apoi toata lumea coboara pe Drumul Familial pana inapoi la Dambu Morii. Simplu, eficient, iar toata lumea care vine stie la ce sa se astepte. Si totusi, e bine si asa, decat deloc...
Pana la 7 Scari poteca era destul de alunecoasa, eu personal nu m-as fi descurcat fara betze. Inca nu inteleg cum Dani si Radu spun ca se simt mai bine fara - pentru mine betzele sunt ca si o continuare a mainilor, fac parte din mine, cu ele devin din biped un fel de patruped. Am incercat sa renunt la ele si e un dezastru, mai ales acum pe gheata. Iata-ma "in action" pe una din bucatile alunecoase:
Cei de la EKE, organizatorii acestui concurs, ne dovedesc an de an (de fapt de 2 ori pe an) ca organizarea unui concurs nu-i neaparat o stiinta atomica. O Dacia 1300, un banner micut pe maghiara si vreo 3 organizatori a fost tot de ce e nevoie pentru inca o editie reusita a acestui concurs. Se folosesc traseele marcate, se urca pe langa 7 Scari pana la Cabana Piatra Mare, acolo sta un arbitru si noteaza cine trece, apoi toata lumea coboara pe Drumul Familial pana inapoi la Dambu Morii. Simplu, eficient, iar toata lumea care vine stie la ce sa se astepte. Si totusi, e bine si asa, decat deloc...
Foto: Dani Florea
Cum spuneam, ne-am adunat la start catre 50 de curajosi, pe un teren namolos cu un strat subtire de zapada proaspat depusa. Aceiasi cunoscuti, aceleasi fetze, toti ne-am aliniat la start, unii cu mare entuziasm, altii, care speram la un concurs de schi, cu un entuziasm putin umbrit, dar totusi bine dispusi.
Foto: Andras Istvan Kiss
Foto: Adrian Ionut
Zapada s-a marit brusc dupa intrarea pe canionul 7 Scari, pe traseul ocolitor fiind chiar bine, pana sus la cabana. Totusi traiam cu groaza ca va trebui sa si cobor, unde va fi festival cu alunecatul, asa ca, daca tot nu mi-a venit ideea inainte sa-mi cumpar lanturi antiderapante pentru adidasi, cum aveau multi concurenti, dupa ce am trecut pe la cabana, m-am oprit si mi-am tras una din perechile de ciorapi cu care eram incaltat peste adidasi. Am sacrificat unii din cei mai buni ciorapi ai mei si mi-a fost foarte greu sa iau aceasta decizie. Totusi, a fost o idee buna, zburdand cu ei in jos pe poteca inzapezita. De la cabana pana un pic dupa intrarea in padure se putea merge si pe schiuri. M-am mai oprit de 2 ori ca mi-au zburat ciorapii de pe adidasi, dar ultima data am fortat si i-am tras pana dupa calcai. M-au servit bine pana la sosire, unde am ajuns dupa 1:49:18, binisor as zice. Nu pot sa nu ma gandesc ca, daca aveam lanturi, scoteam poate si 10-15 minute mai bine....
Foto: Andras Istvan Kiss
Dani a ajuns cel mai bine dintre noi (1:35:28), daca nu se ratacea un pic poate prindea chiar un locul 5. Si Radu a ajuns destul de bine, desi un pic sifonat la un genunchi (1:43:44). Rezultatele complete se gasesc aici. Tot la final, la premiere, am avut surpriza sa castig premiul cel mare, lucru ciudat deoarece eu n-am castigat nimic la vreo tombola in viata mea. Astfel, sunt castigatorul unui weekend pentru 2 persoane la o pensiune la Dambul Morii. How cool is that?
Ziua s-a incheiat la Azuga, pe schiuri de tura, unde am apucat sa dam doua ture urcare-coborare, prima cu urcare pe Cazacu si coborare pe Sorica, a doua invers. Nu pot sa nu remarc munca deosebita pe care o duc cei de la Azuga pentru intretinerea celor doua partii: sunt practic ca de cupa mondiala, date fiind conditiile precare. Pe aceasta cale le cer sincer scuze celor ce ingrijesc partiile, deoarece la ultima tura, fiind semintuneric, n-am mai vazut pe unde sa o iau asa ca am coborat, cat mai la margine posibil, pe urmele proaspete de ratrack, desi ne-au rugat sa nu facem asta. Pur si simplu n-aveam pe unde sa coboram, era batuta cam toata partia...
Foto: Dani Florea
Traseul de alergat a totalizat 14 km de alergat cu 930 m diferenta de nivel si il puteti vedea aici.
Traseul de schi a totalizat 11 km cu 1200 m diferenta de nivel si se poate vedea aici.
Thursday, February 17, 2011
Roxana are cursiera! Inca un we de februarie la pedale
Desi in mod normal o tura de pedalat pe langa Bucuresti nu intra din punctul meu de vedere in aria de interes a blogului, acum sunt doua lucruri mai deosebite:
1. e mijlocul lui februarie
2. Roxana e mandra posesoare de cursiera
Asa ca, dupa o sesiune de acomodare sambata prin Tineretului cu cursiera si SPD-urile (Roxana n-a mai folosit SPD-uri pana acum), duminica am dat un 75 km de rulaj pe ruta Bucuresti - Chitila - Otopeni - Saftica - Moara Vlasiei - Tunari - Pipera - Bucuresti, pe o vreme placuta si +8 grade. De fapt, toata lumea parca iesise la pedalat, era plin de cursieristi si MTB-isti pe toate drumurile.
Iata si noua arma a familiei:
cadru DeRosa (sau numai sticker-ul, nu-mi dau seama), echipare Campa Veloce 2x9 speed, cu angrenaj compact si momentan un grup de pinioane tunate Tiagra 11-28 sa mearga cu Campa - o arma modesta dar redutabila, care isi va arata "forta" pe multe catarari din Carpati si Alpi. Va mai primi un set de roti Campa cat de curand, rotile astea urmand sa le pastrez eu pentru un viitor CX. Important e ca Roxana e incantata de noul tip de miscare, care m-a prins si pe mine la sfarsitul toamnei: ciclismul de sosea care, acum, dupa ce s-au asfaltat o gramada de drumuri ca lumea, inclusiv la munte, merita in sfarsit sa fie practicat in Romania.
1. e mijlocul lui februarie
2. Roxana e mandra posesoare de cursiera
Asa ca, dupa o sesiune de acomodare sambata prin Tineretului cu cursiera si SPD-urile (Roxana n-a mai folosit SPD-uri pana acum), duminica am dat un 75 km de rulaj pe ruta Bucuresti - Chitila - Otopeni - Saftica - Moara Vlasiei - Tunari - Pipera - Bucuresti, pe o vreme placuta si +8 grade. De fapt, toata lumea parca iesise la pedalat, era plin de cursieristi si MTB-isti pe toate drumurile.
Iata si noua arma a familiei:
cadru DeRosa (sau numai sticker-ul, nu-mi dau seama), echipare Campa Veloce 2x9 speed, cu angrenaj compact si momentan un grup de pinioane tunate Tiagra 11-28 sa mearga cu Campa - o arma modesta dar redutabila, care isi va arata "forta" pe multe catarari din Carpati si Alpi. Va mai primi un set de roti Campa cat de curand, rotile astea urmand sa le pastrez eu pentru un viitor CX. Important e ca Roxana e incantata de noul tip de miscare, care m-a prins si pe mine la sfarsitul toamnei: ciclismul de sosea care, acum, dupa ce s-au asfaltat o gramada de drumuri ca lumea, inclusiv la munte, merita in sfarsit sa fie practicat in Romania.
Wednesday, February 09, 2011
Prin crusta si uragan la Padina
Am revenit si we asta in zona Padina, in echipa serioasa: Roxana, Corina, Adi si cu mine, cu planuri mari. De data asta, chiar eram hotarati sa facem traseul de la Bucegi Winter Race. Lucrurile s-au limpezit mult mai repede decat ne asteptam ca zapada de we trecut s-a dus, vantul bate cu ura si peste tot e plin de placi de vant nerabdatoare sa te poarte inapoi in vale cu viteza maxima.
A fost o tura galagioasa, cu vijelia in urechi, cu schi prin cruste de cea mai joasa speta, cu urcat cu focile prin iarba si carat schiurile pe rucsac. Ce mai, un deliciu, dupa cum se poate vedea si in filmuletul, si el lasat galagios pentru atmosfera data de sonorul original:
A fost o tura galagioasa, cu vijelia in urechi, cu schi prin cruste de cea mai joasa speta, cu urcat cu focile prin iarba si carat schiurile pe rucsac. Ce mai, un deliciu, dupa cum se poate vedea si in filmuletul, si el lasat galagios pentru atmosfera data de sonorul original:
Traseul a fost destul de scurt fata de ce ne-am propus, s-au adunat 47 km cu 2620 m diferenta de nivel.
Sambata am plecat pe la 10, de data asta pe piei, de la 1400. Primele semne ca e nasoala treaba au aparut pe drumul de Cota 2000. Ce ziceti de un Papagal in februarie?
Dupa lupta cu vantul nemilos si cu crusta de calitate extra de pe Pacala, de-abia pe la 14 am ajuns si ne-am cazat la Salvamont Padina. Spre seara, am zis ca nu mai urcam nicaieri si dam cateva ture pe partia de la cabana. Am dat fiecare dupa puteri, intre 3 si 5 urcari pe piei si coborari si am admirat un apus de vis cu o tornada de nori frumos colorata.
Dupa o cina copioasa cum ne-au obisnuit cei de la Salvamont si un somn bun, dimineata ne-a gasit demoralizati cu gand de retragere in Sinaia si dat la Azuga. Pieile de foca ne faceau totusi cu ochiul asa ca, totusi, in timp ce ne incaltam, ne-am "revergorat" cu capu' si am hotarat ca o dam inainte cu planul nostru, fie ce-a fi.
Astfel, destul de tarziu, dupa 10, am luat-o pe pajistea cu iarba si fara zapada spre refugiul Strunga. Zona arata deplorabil, cu bolovani si multa iarba. Ceva mai multa zapada a inceput sa apara spre Batrana, insa tot de acolo ne-a intampinat din nou vijelia, care te lua de pe picioare.
Din pacate, deasupra vaii Ialomita aventura noastra s-a terminat deplorabil: poteca ce coboara spre saua dinainte de Gavanu era plina ochi de placi de vant gata sa o ia la vale. Dupa putin debate pe tema asta, am hotarat sa facem cale-ntoarsa, desi era cam ora 14 si era clar ca ne prinde noaptea. In schimb, coborarea pe gheata cu placi pe pantele spre Batrana nu ne-a displacut deloc.
Din Batrana am taiat-o in jos pe Valea Doamnei, cel mai de calitate schi de we asta, dar in dreptul cascadelor s-a cam terminat iar zapada si am luat schiurile in carca pana jos spre Sugari. Din Sugari, am taiat-o direct spre Cimitirul Elefantilor, printr-un culoar intre jnepeni destul de haios si, pe intuneric, am ajuns la Cabana Babele unde, ca tot era deja noapte, ne-am delectat cu un ceai. Am luat-o la frontale spre Sinaia si am coborat de la 2000 la 1400 cu schiurile in spate, mai putin primele fetze pana la stancile de pe Papagal, zapada lipsea complet. Am ajuns la masina pe la 22 si ne-am permis o delectare cu o ciorba la Riviera, dupa asa zi lunga.
Per total, a fost un weekend deosebit si provocator, pe care-l vom tine minte mult timp de-acuma. Nu stiu de cate ori am ocazia sa prind asa conditii de schi... dusmanoase ca si zilele astea :)
Tuesday, February 01, 2011
Prin puf si printre bolovani la Padina
Daca tot s-a re-amanat concursul din Muntele Mare si daca tot ne bate la usa prima editie din Bucegi Winter Race, am decis sa dam o tura prin Bucegi, respectiv eu cu Radu, cu care am zis ca facem echipa la concurs si Adi care, cine stie, poate o sa vina si el. Ca si plan, gandindu-ma ca nu prea e mare minune de zapada, am zis sa incercam sa facem traseul de concurs, respectiv sa dam o tura Padina - Strunga - Omu - Piatra Arsa - Padina. Primul semn ca nu va fi sa fie asa a fost inca de la prima coborare, de pe Furnica, unde am dat de un pulver de vis, uscat, peste o baza care din pacate mai avea si cate un bolovan. Oricum, era cam clar ca tura de alergat pe schiuri se va deturna in tura de schiat prin puf...
Totusi, nu pot zice ca nu am alergat, avand in vedere ca s-au adunat in 2 zile vreo 43 km cu 2300 diferenta de nivel. Traseul este cam asa: Cota 2000 - Piatra Arsa - Babele - Plaiul lui Pacala - Padina - Vf. Strunga - coborari pe o fata si un valcel cu pulver - Padina pentru prima zi, iar a doua zi Padina - Sugari - Cerdac - Ialomita - Padina urmat de Padina - Pacala - Piatra Arsa - Cota 2000 - Carp - Cota 1400. Arata cam asa (track-ul e pus pe Runmap):
Pentru inceput, vreau doar sa spun ca a fost un weekend cu vreme si zapada de exceptie. Dovada sta si "filmul evenimentelor" pe care-l puteti vedea chiar aici (povestea si pozele urmeaza dupa):
Scuzati rapirea lui Adi de catre extraterestrii pe valea Sugarilor (asa a iesit la montaj) si o mica greseala de limba engleza pe la ultimul comentariu, precum si watermark-ul de pe filmarile lui Adi, cu asta m-am ales fiindca dl. Mac si nea Sony nu se pupa intre ele, adica iMovie nu incarca fisiere .mov, asa ca au trebuit convertite. Softul gratuit pe care l-am gasit in graba face chestia asta pe gratis, dar ne incanta cu acel watermark. Mi se pare cinstit, mai gasisem unul care-si tragea un ditai watermark-ul fix in mijlocul imaginii. Scuzati paranteza de ordin tehnic.
Si sa continuam povestea. Am ajuns in echipa de trei la 1400 pe la 9 dimineata si, cu planuri mari, am decis sa nu mai pierdem vremea cu urcatul pe piei la 2000 si am luat cabina (stiti voi faza cu orice regula are dreptul la 3 exceptii, am consumat una). De acolo, a urmat coborarea prin puf spre Piatra Arsa, care ne-a uns la suflet, la fel cum ne-a uns si plimbarea prin puf neatins in continuare. De la Piatra Arsa, am decis sa nu intram in Plaiul lui Pacala pe poteca turistica, ci sa facem putin dreapta spre creasta spre Babele, ca sa schiem tot plaiul, ca e pacat. Cata dreptate am avut! In drum, am dat de Babele 2, niste babe micute dar frumoase si mult mai putin cunoscute decat preadesenatele si scrijelitele lor surate din cartea de geografie.
Coborarea a fost de vis, dupa cum se vede in film. La Padina, am urcat la cabana, am comandat o ciorba de perisoare si niste cabanosi cu piure si intre timp ne-am cazat jos la Salvamont, in conditii superbe si la un pret absolut ok. Dupa masa, Radu ne-a parasit, el facand cale intoarsa, fiind consemnat duminica la alergare la Semimaratonul Gerar. Pacat ca a pierdut restul turei, dar sunt convins ca si concursul, la care a scos un super timp cu echipa sa, a meritat efortul.
Eu cu Adi am pornit, cica sa facem marea tura pana la Omu, in sus spre Strunga, unde zapada cam lipsea si mergeam mai mult pe iarba si bolovani. In schimb, erau niste urme de schiuri care duceau spre creasta direct pe linia piciorului, pe unde as fi vrut si eu sa urc, asa ca le-am urmat. Nu a durat mult si am vazut in departare si silueta a trei schiori, autorii urmelor, care nefiind grabiti nu mergeau foarte tare si i-am ajuns fix unde ne-am intalnit si cu traseul turistic, pe un vafrulet plin de pulver. Am descoperit ca era vorba de Iulian Cozma cu Alex Doaga si Mihai, care se dadeau pe acolo prin puf. Suficient motiv sa abandonam total planurile marete si sa ne lansam si noi in jos prin pudra zeilor. Cam asa arata versantul dupa cateva zeci de secunde de bucurie intensa:
Dupa inca o coborare prin puf si una cautand loc de trecere printre bolovani, am ajuns inapoi la Salvamont unde am bagat o ciorba de varza cu afumatura si niste orez cu snitel/ficatei pe saturate, apoi. mai mult eu, m-am "delectat" cu un vin alb din dotarea cabanei. Seara s-a terminat cu o discutie pe diverse teme de schi cu Alex si Mihai. Iulian s-a culcat mai devreme si n-am mai apucat nici sa-l salutam, a doua zi a plecat cam cand ne-am trezit noi (pe la 8).
A doua zi, dupa o omleta cat o roata de Q7, i-am vazut pe Alex si pe Mihai ca se pregatesc de drum, sa urce pe valea Sugarilor spre Cerb si am sarit in clapari si am taiat-o in sus cu ei, cu ideea sa coboram inapoi pe undeva frumos. Pe drumul spre Pestera am admirat de departe fetele pe care schiasem seara dinainte (se vad urmele daca mariti poza si va uitati atent):
Urcarea pe Sugari a fost superba, printr-o zapada virgina si pufoasa, din nou.
La baraca ne-am intalnit cu Bubulu si nea Gigi, dupa care ne-am despartiti in 3 echipe. Bubulu cu nea Gigi au dat un Cerb, Alex si Mihai la fel, dar de pe Bucura iar eu cu Adi am dat o Ialomita sa ajungem inapoi la Padina sa ne luam lucrurile. Pulver fain si in Ialomita pana la cascada, apoi am ocolit pe versantul stang pe valcel, unde era cam crusta, iar de la cascada in jos zapada a fost din ce in ce mai putina, cu multe pietre, fiind nevoiti sa dam jos schiurile de mai multe ori.
Urcusul de la Padina la Piatra Arsa si apoi traverseul pana pe Carp a decurs normal, sub un soare arzator.
Ziua s-a incheiat cu o coborare de cosmar pe intunecate pe Carpul care era plin de tocatura de urme proaspat inghetate, combinate pe fata mare cu bucati de gheata lucie din aia galbuie. O adevarata provocare pentru schiurile mele usoare de 1.67. Ma si gandeam cum le dadeam in gura pe acolo cu Thunderul de 187, dar acuma iesisem la alergat, nu la freeriderit. Oricum, sunt foarte multumit de Random-uri, in pulver stau binisor la suprafata iar in crusta nu mi-au facut probleme: desi trebuie o idee muncite, ies invingatoare pana la urma fara probleme.
Saptamana viitoare poate daca va fi frumos revenim la Padina, dar de data asta facem tura de concurs, pe bune. Promit.
Totusi, nu pot zice ca nu am alergat, avand in vedere ca s-au adunat in 2 zile vreo 43 km cu 2300 diferenta de nivel. Traseul este cam asa: Cota 2000 - Piatra Arsa - Babele - Plaiul lui Pacala - Padina - Vf. Strunga - coborari pe o fata si un valcel cu pulver - Padina pentru prima zi, iar a doua zi Padina - Sugari - Cerdac - Ialomita - Padina urmat de Padina - Pacala - Piatra Arsa - Cota 2000 - Carp - Cota 1400. Arata cam asa (track-ul e pus pe Runmap):
Pentru inceput, vreau doar sa spun ca a fost un weekend cu vreme si zapada de exceptie. Dovada sta si "filmul evenimentelor" pe care-l puteti vedea chiar aici (povestea si pozele urmeaza dupa):
Si sa continuam povestea. Am ajuns in echipa de trei la 1400 pe la 9 dimineata si, cu planuri mari, am decis sa nu mai pierdem vremea cu urcatul pe piei la 2000 si am luat cabina (stiti voi faza cu orice regula are dreptul la 3 exceptii, am consumat una). De acolo, a urmat coborarea prin puf spre Piatra Arsa, care ne-a uns la suflet, la fel cum ne-a uns si plimbarea prin puf neatins in continuare. De la Piatra Arsa, am decis sa nu intram in Plaiul lui Pacala pe poteca turistica, ci sa facem putin dreapta spre creasta spre Babele, ca sa schiem tot plaiul, ca e pacat. Cata dreptate am avut! In drum, am dat de Babele 2, niste babe micute dar frumoase si mult mai putin cunoscute decat preadesenatele si scrijelitele lor surate din cartea de geografie.
Coborarea a fost de vis, dupa cum se vede in film. La Padina, am urcat la cabana, am comandat o ciorba de perisoare si niste cabanosi cu piure si intre timp ne-am cazat jos la Salvamont, in conditii superbe si la un pret absolut ok. Dupa masa, Radu ne-a parasit, el facand cale intoarsa, fiind consemnat duminica la alergare la Semimaratonul Gerar. Pacat ca a pierdut restul turei, dar sunt convins ca si concursul, la care a scos un super timp cu echipa sa, a meritat efortul.
Eu cu Adi am pornit, cica sa facem marea tura pana la Omu, in sus spre Strunga, unde zapada cam lipsea si mergeam mai mult pe iarba si bolovani. In schimb, erau niste urme de schiuri care duceau spre creasta direct pe linia piciorului, pe unde as fi vrut si eu sa urc, asa ca le-am urmat. Nu a durat mult si am vazut in departare si silueta a trei schiori, autorii urmelor, care nefiind grabiti nu mergeau foarte tare si i-am ajuns fix unde ne-am intalnit si cu traseul turistic, pe un vafrulet plin de pulver. Am descoperit ca era vorba de Iulian Cozma cu Alex Doaga si Mihai, care se dadeau pe acolo prin puf. Suficient motiv sa abandonam total planurile marete si sa ne lansam si noi in jos prin pudra zeilor. Cam asa arata versantul dupa cateva zeci de secunde de bucurie intensa:
Dupa inca o coborare prin puf si una cautand loc de trecere printre bolovani, am ajuns inapoi la Salvamont unde am bagat o ciorba de varza cu afumatura si niste orez cu snitel/ficatei pe saturate, apoi. mai mult eu, m-am "delectat" cu un vin alb din dotarea cabanei. Seara s-a terminat cu o discutie pe diverse teme de schi cu Alex si Mihai. Iulian s-a culcat mai devreme si n-am mai apucat nici sa-l salutam, a doua zi a plecat cam cand ne-am trezit noi (pe la 8).
A doua zi, dupa o omleta cat o roata de Q7, i-am vazut pe Alex si pe Mihai ca se pregatesc de drum, sa urce pe valea Sugarilor spre Cerb si am sarit in clapari si am taiat-o in sus cu ei, cu ideea sa coboram inapoi pe undeva frumos. Pe drumul spre Pestera am admirat de departe fetele pe care schiasem seara dinainte (se vad urmele daca mariti poza si va uitati atent):
Urcarea pe Sugari a fost superba, printr-o zapada virgina si pufoasa, din nou.
La baraca ne-am intalnit cu Bubulu si nea Gigi, dupa care ne-am despartiti in 3 echipe. Bubulu cu nea Gigi au dat un Cerb, Alex si Mihai la fel, dar de pe Bucura iar eu cu Adi am dat o Ialomita sa ajungem inapoi la Padina sa ne luam lucrurile. Pulver fain si in Ialomita pana la cascada, apoi am ocolit pe versantul stang pe valcel, unde era cam crusta, iar de la cascada in jos zapada a fost din ce in ce mai putina, cu multe pietre, fiind nevoiti sa dam jos schiurile de mai multe ori.
Urcusul de la Padina la Piatra Arsa si apoi traverseul pana pe Carp a decurs normal, sub un soare arzator.
Ziua s-a incheiat cu o coborare de cosmar pe intunecate pe Carpul care era plin de tocatura de urme proaspat inghetate, combinate pe fata mare cu bucati de gheata lucie din aia galbuie. O adevarata provocare pentru schiurile mele usoare de 1.67. Ma si gandeam cum le dadeam in gura pe acolo cu Thunderul de 187, dar acuma iesisem la alergat, nu la freeriderit. Oricum, sunt foarte multumit de Random-uri, in pulver stau binisor la suprafata iar in crusta nu mi-au facut probleme: desi trebuie o idee muncite, ies invingatoare pana la urma fara probleme.
Saptamana viitoare poate daca va fi frumos revenim la Padina, dar de data asta facem tura de concurs, pe bune. Promit.
Monday, January 24, 2011
Ne-am dat intalnire cu iarna, din nou, la Ranca
Ca de obicei la inceputul iernii, cand situatia cu zapada e disperata, intotdeauna exista Ranca, destul de la indemana si de obicei cu zapada cat de cat ok fara de celealalte zone. Asa ca, in intampinarea iernii care si anul asta se lasa asteptata destul de mult, am poposit din nou in statiunea de schi a Olteniei, sa ne reintalnim cu manelele si manelistii care-si dau drumul pe partie ca idiotii fara bete cu viteza maxima si se imprastie bucati pana jos. Ma si gandeam ca ar trebui interzisa casca la manelisti. De fapt, oricum nu poarta. Ideea e ca pe amarata aia de partie esti ca la un joc din ala de copii pe calculator, in care iti tot vin nave spatiale de sus si tu trebuie sa te tragi in toate partile. Asa e si la Ranca, doar ca vin manelisti pe schiuri fara control.
In fine, noi nu pentru asta mergem la Ranca, ci sa schiem pe Papusa unde in decursul ultimului an s-a inaltat si un mandru telescaun debraiabil care, intr-adevar, are sanse sa puna Ranca pe harta in ceea ce priveste schiul. Deocamdata nu e deschis, asa ca inca putem sa ne dam pe acolo off-piste.
In aceasta ordine de idei, sambata, dupa vreo 3 ture de urcat/coborat pe partia nenorocita M1, dupa ce initial am constatat ca pe oarecum mai interesanta M2 nu e destula zapada, am purces la drumul printre ATV-uri spre Papusa, fara mari sperante. Sperantele noastre nu ne-au fost dezamagite, in sensul ca pe pantele de sub Papusa, pe langa faptul ca zapada era doar printre palcuri de iarba, era si un white-out uneori total.
Asa ca am urcat oarecum paralel cu linia telescaunului nou, incercand sa tinem niste limbi mai mari de zapada, urmand sa coboram pe aceleasi urme. Asa arata noua minune de la Ranca:
Am dat asa, prin orbecaiala, trei ture, incepand dupa cum banuim si ne arata GPS-ul sa coboram cam din dreptul statiei de sus a telescaunului (poalele pantei de pe Papusa). Daca tineam linia printre smocurile de iarba, era OK si am dat doar intamplator in partea de jos de niste pietre mici pe sub zapada.
Seara ne-am intors la pensiunea noastra, aflata chiar la marginea partiei si, dupa doua portii regesti de spaghete carbonara productie proprie, am profitat de nocturna de pe partie sa mai dam 6 urcari/coborari "la lumina reflectoarelor". Ultimele doua ture am incercat sa bag in regim de concurs. Partia are cam 500 m cu vreo 100 m diferenta de nivel, am reusit vreo 12 minute o tura completa sus/jos, inclusiv ambele treceri urcare/coborare, urmata de o a doua tura de 14 minute. Oricum, un super antrenament.
Duminica dimineata am constatat ca a nins mai serios peste noapte, asa ca am taiat-o direct spre partia M2, unde era un pulver destul de frumos, desi cam dadeai in baza, baza care nu era tot timpul foarte prietenoasa.
Am dat pe acolo vreo 5 ture si am plecat catre casa, pe un drum clasic de Ranca, cu iz scandinav.
Asa s-a terminat primul weekend cat de cat de iarna de sezonul asta. Am dat vreo 25 km de schi de tura, cu vreo 2000 m diferenta de nivel, un antrenament bun zic eu. In plus, am reusit sa nu dam nici un ban in afara de cazare (care a fost oricum 100 RON pe noapte camera, Ranca e foarte scumpa) si sa ne autogospodarim complet, ceea ce a fost super fain.
Acum suntem mai antrenati si asteptam cu nerabdare sa inceapta iarna adevarata si "sezonul competitional".
La sfarsit o poza cu sistemul minimal de asigurare a schiului de clapar, ca am promis la unii ca le arat cum e:
In fine, noi nu pentru asta mergem la Ranca, ci sa schiem pe Papusa unde in decursul ultimului an s-a inaltat si un mandru telescaun debraiabil care, intr-adevar, are sanse sa puna Ranca pe harta in ceea ce priveste schiul. Deocamdata nu e deschis, asa ca inca putem sa ne dam pe acolo off-piste.
In aceasta ordine de idei, sambata, dupa vreo 3 ture de urcat/coborat pe partia nenorocita M1, dupa ce initial am constatat ca pe oarecum mai interesanta M2 nu e destula zapada, am purces la drumul printre ATV-uri spre Papusa, fara mari sperante. Sperantele noastre nu ne-au fost dezamagite, in sensul ca pe pantele de sub Papusa, pe langa faptul ca zapada era doar printre palcuri de iarba, era si un white-out uneori total.
Asa ca am urcat oarecum paralel cu linia telescaunului nou, incercand sa tinem niste limbi mai mari de zapada, urmand sa coboram pe aceleasi urme. Asa arata noua minune de la Ranca:
Am dat asa, prin orbecaiala, trei ture, incepand dupa cum banuim si ne arata GPS-ul sa coboram cam din dreptul statiei de sus a telescaunului (poalele pantei de pe Papusa). Daca tineam linia printre smocurile de iarba, era OK si am dat doar intamplator in partea de jos de niste pietre mici pe sub zapada.
Seara ne-am intors la pensiunea noastra, aflata chiar la marginea partiei si, dupa doua portii regesti de spaghete carbonara productie proprie, am profitat de nocturna de pe partie sa mai dam 6 urcari/coborari "la lumina reflectoarelor". Ultimele doua ture am incercat sa bag in regim de concurs. Partia are cam 500 m cu vreo 100 m diferenta de nivel, am reusit vreo 12 minute o tura completa sus/jos, inclusiv ambele treceri urcare/coborare, urmata de o a doua tura de 14 minute. Oricum, un super antrenament.
Duminica dimineata am constatat ca a nins mai serios peste noapte, asa ca am taiat-o direct spre partia M2, unde era un pulver destul de frumos, desi cam dadeai in baza, baza care nu era tot timpul foarte prietenoasa.
Am dat pe acolo vreo 5 ture si am plecat catre casa, pe un drum clasic de Ranca, cu iz scandinav.
Asa s-a terminat primul weekend cat de cat de iarna de sezonul asta. Am dat vreo 25 km de schi de tura, cu vreo 2000 m diferenta de nivel, un antrenament bun zic eu. In plus, am reusit sa nu dam nici un ban in afara de cazare (care a fost oricum 100 RON pe noapte camera, Ranca e foarte scumpa) si sa ne autogospodarim complet, ceea ce a fost super fain.
Acum suntem mai antrenati si asteptam cu nerabdare sa inceapta iarna adevarata si "sezonul competitional".
La sfarsit o poza cu sistemul minimal de asigurare a schiului de clapar, ca am promis la unii ca le arat cum e:
Tuesday, January 18, 2011
MTB-XCO in miezul iernii - Clujul Pedaleaza
Ce face omu' cand in mijlocul iernii e cald ca vara si concursul de schi pe care-l astepta s-a amanat din cauza ierbii prea abundente? Pai ce sa faca, da un concurs de MTB. Da, am ajuns sa ne alergam la MTB-XCO fix pe 16 ianuarie, in mijlcoul iernii.......
Astfel, duminica, la ora 12, in Parcul Rozelor din Cluj, s-a dat startul la primul concurs de MTB al anului. A fost un mic XCO, cu o tura de aproape 1 km, repetata de 10 ori, deci sa zicem vreo 10 km. Plat, dar nu usor, pe alocuri fiind niste curbe destul de stranse in care se intra cu viteza mare. Pe una din ele, pe niste biscuiti de beton uzi, am reusit sa cad destul de urat.
In fine, un concurs, oricat de scurt, e un concurs si e greu, pentru ca tragi la limita. Asa am tras si eu aici. Rezultatul nu-l stiu inca, nu am fost cronometrati, am ajuns undeva la 1 m in spatele lui Florin Leonte, iar noi am fost printre ultimii care am reusit sa terminam, pentru ca organizatorii i-au oprit pe toti dupa ce primii au trecut linia de sosire. O idee proasta zic eu, pentru un concurs popular, cum s-a dorit. Trebuia sa-i lase pe toti sa termine. Mai ales ca o tura avea 1 km, asa ca era destul de usor sa fii ajuns din urma. Acuma ce sa zic, astept sa vad un clasament pe pagina concursului, daca o fi sa fie. Daca nu, ramane oricum o experienta frumoasa si placuta a unui XCO pe 16 ianuarie...
Astfel, duminica, la ora 12, in Parcul Rozelor din Cluj, s-a dat startul la primul concurs de MTB al anului. A fost un mic XCO, cu o tura de aproape 1 km, repetata de 10 ori, deci sa zicem vreo 10 km. Plat, dar nu usor, pe alocuri fiind niste curbe destul de stranse in care se intra cu viteza mare. Pe una din ele, pe niste biscuiti de beton uzi, am reusit sa cad destul de urat.
In fine, un concurs, oricat de scurt, e un concurs si e greu, pentru ca tragi la limita. Asa am tras si eu aici. Rezultatul nu-l stiu inca, nu am fost cronometrati, am ajuns undeva la 1 m in spatele lui Florin Leonte, iar noi am fost printre ultimii care am reusit sa terminam, pentru ca organizatorii i-au oprit pe toti dupa ce primii au trecut linia de sosire. O idee proasta zic eu, pentru un concurs popular, cum s-a dorit. Trebuia sa-i lase pe toti sa termine. Mai ales ca o tura avea 1 km, asa ca era destul de usor sa fii ajuns din urma. Acuma ce sa zic, astept sa vad un clasament pe pagina concursului, daca o fi sa fie. Daca nu, ramane oricum o experienta frumoasa si placuta a unui XCO pe 16 ianuarie...
Pe sicanele din padure
In plina accelerare la intrarea pe asfalt
Accelerand puternic pe bucata dreapta, unde reuseam sa ating un 35 km/h pana in prima curba
Finalul
Muci de noroi, din nou :)
Tuesday, January 04, 2011
Sarbatori la pedala
Ce sa zic, m-am tot gandit daca sa mai scriu sau nu despre ce-am facut de sarbatori. Am zis pana la urma ca nu strica 3 randuri, acolo, sa-mi aduc aminte peste cativa ani.
Astfel, dat fiind ca nu am avut nici o zi libera si sarbatorile nu au fost decat 2 weekend-uri absolut obisnuite, n-am prea facut mare lucru, mai ales ca si zapada era lipsa la apel.
De Craciun, am fost la Draganesti, unde pe 25 am incalecat cursiera si am dat un Draganesti - Slatina tur-retur, in total vreo 70 km. Un pic ud pe jos, dar era singura miscare ce mi-a venit in cap.
De Revelion, petrecut in Bucuresti si la casa la Tartasesti, n-am facut mai nimic, decat tot o tura de pedalat, pe 2 ianuarie, cu trupa de rutieri, la Mihailesti.
Intre timp, oricum, profitand de vremea primavaratica din acest inceput de an, am mai dat ici colo cate o tura, de la cativa zeci de km pana la peste 100 cand timpul mi-a permis, pe langa Bucuresti, sa mai acumulez km de rulaj. Toate astea combinate cu cate o alergare in Carol seara. Si asteptam sa vina odata iarna aia...
Astfel, dat fiind ca nu am avut nici o zi libera si sarbatorile nu au fost decat 2 weekend-uri absolut obisnuite, n-am prea facut mare lucru, mai ales ca si zapada era lipsa la apel.
De Craciun, am fost la Draganesti, unde pe 25 am incalecat cursiera si am dat un Draganesti - Slatina tur-retur, in total vreo 70 km. Un pic ud pe jos, dar era singura miscare ce mi-a venit in cap.
De Revelion, petrecut in Bucuresti si la casa la Tartasesti, n-am facut mai nimic, decat tot o tura de pedalat, pe 2 ianuarie, cu trupa de rutieri, la Mihailesti.
"Plutonul" foto - Basso
Intre timp, oricum, profitand de vremea primavaratica din acest inceput de an, am mai dat ici colo cate o tura, de la cativa zeci de km pana la peste 100 cand timpul mi-a permis, pe langa Bucuresti, sa mai acumulez km de rulaj. Toate astea combinate cu cate o alergare in Carol seara. Si asteptam sa vina odata iarna aia...
Thursday, December 23, 2010
Viscol si zapada... lipsa - Sinaia si Predeal
Daca tot a mai nins ceva, am zis sa mai dam o incercare la schi. Astfel, sambata am plecat, cu planuri mari, noi doi cu Catalin si Corina. Planul: un traseu de la Sinana pe piei, spre Babele, Padina si inapoi la Sinaia, urmand sa vedem ce facem duminica. Primele semne ca "e de rau" au venit la intrare in Sinaia, de unde se vedea cum vantul spulbera zapada la Cota 2000. Am urcat totusi cu masina pe drumul 100% inzapezit pana la 1400, de unde am purces pe piei in sus.
Zapada infima, toata fiind luata de vant. Pe partea de padure din Tarle practic urcam pe pietre. Dupa stana Tarle, viscolul puternic (am aflat apoi ca a batut cu pana la 32 m/sec, oricum peste 100 km/h sus pe platou) ne-a lovit din toate partile. Conditiile neprielnice precum si zapada care nu merita efortul ne-au convins din drumul de vara sa facem cale intoarsa, asa ca l-am urmat in jos, pe piei, sa nu luam viteza sa dam in bolovani. Cum si Azuga e campioana la bolovani de obicei, am zis sa o taiem spre Predeal, unde au tunuri de zapada si sa profitam de ele dand cateva ture pe partie, cu urcat pe piei.
In Predeal, dupa aventura coborarii la ora 12 de la 1400 si a gasirii unui loc de parcare, am descoperit ca am facut o alegere buna. Zapada pe partii era acesibila. Am urcat/coborat un Cocos, apoi un Clabucet Sosire si, in final, doua Clabucet Varianta (ultima doar eu cu Cata), unde pe marginea vestica era un soi de pulver placut. Coada la telescaun, dupa cum se poate vedea, era destul de mare. Cred ca noi dadeam o tura pana dadea cineva 2 cu scaunul. Oricum, la pretul asta, pot sa-si ia gandul de la banii mei. Oricum incaseaza destul.
Seara, ne-am cam intors la Bucuresti, nu neaparat dezamagiti, pentru ca am schiat un pic si ne-am facut pofta, dar pentru ca nu prea merita cheltuiala de a mai sta inca o zi. Sa speram ca pana in ianuarie vine si iarna adevarata.
Catalin a facut un filmulet pe care cu voia lui il pun si eu aici. Tot el a facut si pozele de mai sus. Filmul are sonorul original, pentru atmosfera de viscol :)
Zapada infima, toata fiind luata de vant. Pe partea de padure din Tarle practic urcam pe pietre. Dupa stana Tarle, viscolul puternic (am aflat apoi ca a batut cu pana la 32 m/sec, oricum peste 100 km/h sus pe platou) ne-a lovit din toate partile. Conditiile neprielnice precum si zapada care nu merita efortul ne-au convins din drumul de vara sa facem cale intoarsa, asa ca l-am urmat in jos, pe piei, sa nu luam viteza sa dam in bolovani. Cum si Azuga e campioana la bolovani de obicei, am zis sa o taiem spre Predeal, unde au tunuri de zapada si sa profitam de ele dand cateva ture pe partie, cu urcat pe piei.
In Predeal, dupa aventura coborarii la ora 12 de la 1400 si a gasirii unui loc de parcare, am descoperit ca am facut o alegere buna. Zapada pe partii era acesibila. Am urcat/coborat un Cocos, apoi un Clabucet Sosire si, in final, doua Clabucet Varianta (ultima doar eu cu Cata), unde pe marginea vestica era un soi de pulver placut. Coada la telescaun, dupa cum se poate vedea, era destul de mare. Cred ca noi dadeam o tura pana dadea cineva 2 cu scaunul. Oricum, la pretul asta, pot sa-si ia gandul de la banii mei. Oricum incaseaza destul.
Seara, ne-am cam intors la Bucuresti, nu neaparat dezamagiti, pentru ca am schiat un pic si ne-am facut pofta, dar pentru ca nu prea merita cheltuiala de a mai sta inca o zi. Sa speram ca pana in ianuarie vine si iarna adevarata.
Catalin a facut un filmulet pe care cu voia lui il pun si eu aici. Tot el a facut si pozele de mai sus. Filmul are sonorul original, pentru atmosfera de viscol :)
Friday, December 10, 2010
Si eu, si eu!!! Prima zapada! In Ciucas
Cum blogurile tuturor ne anunta ca a venit prima zapada, ei bine, ce surpriza, a venit si la mine. Astfel ca, in dorinta de a profita de presupusele ninsori abundente din Carpatii de Curbura, sambata pe la 22:30 am reusit cumva sa-i conving pe Radu si Mike, care la randul lor i-au convins pe Laviniu si Irina ca e rost de zgariat rugina de pe schiuri in Ciucas. Pachetul de iarna clasic: trezit la 5, intalnit la 6, ajuns pe la 9. Zapada si-a facut aparitia timid din Valenii de Munte si impresionant din Cheia. Am decis sa incercam Valea Berii, pe motiv ca sigur e zapada buna bagata de vant pe drum. Apoi Muntele Rosu, o coborare pe panta din spate si o tura pe deja mult admiratul valcel.
Zapada impecabila ne-a deschis apetitul pentru anotimpul alb, care o sa se incheie pentru noi prin mai-iunie. In fasait de piei de foca, am urcat in conditii de vis pana la izvor.
Dupa ce am urcat inapoi, am luat-o in fata si, cu eforturi considerabile, am taiat cararea spre Gropsoarele printr-o zapada ce cu schiuri cu tot imi trecea de genunchi de multe ori. Super antrenament!
Pe picior in sus era cam batuta zapada, dar noi stiam unde s-a dus: jos in valcel. Mike a deschis drumul pana in capul valcelului, de unde ne-am dat la vale. Pe bucata descoperita zapada era cam nasoala, dar cum am dat de limita padurii a devenit OK. Cel mai important este ca am luptat cu totii, fiecare cu succesul lui, cu prima zapada dintr-un sezon pe care-l sper de vis si pe care vi-l doresc la fel si voua tuturor! Desi n-am reusit sa coboram pana in drum, din dragoste pentru integritatea schiurilor (zapada era, dar n-avea inca baza), am reusit sa alunecam relaxat apoi pana la masina. Cred ca sunt in asentimentul tuturor cand spun ca am avut cu totii o zi de vis!!!
Zapada impecabila ne-a deschis apetitul pentru anotimpul alb, care o sa se incheie pentru noi prin mai-iunie. In fasait de piei de foca, am urcat in conditii de vis pana la izvor.
Poteca de Muntele Rosu nu era chiar asa de inzapezita, fiind mai mult troienita de vant. In schimb, fata din spatele cabanei era incarcata bine cu pulver, dar soarele isi facuse datoria si l-a compactat si incalzit. Am urcat pe urmele taiate prin zapada neatinsa.
Sus a venit insa si momentul nasol: am dat jos pieile si a urmat prima coborare din sezon. E o senzatie unica: iti aduci aminte ce meserias esti, cum stii tu sa virezi, sa te balansezi, sa punctezi si iti dai drumul in jos. Si daca mai ai norocul si de o zapada din asta care nu aluneca si te face sa o iei aiurea, iti dai seama de fapt ca toate astea sunt amintiri si tu schiezi acum ca un handicapat, imprastiat in toate partile. Dar deh, in 2-3 ture revenim la normal. Intre timp, zapada a pastrat pentru cateva ore urmele distractiei noastre:
Pe picior in sus era cam batuta zapada, dar noi stiam unde s-a dus: jos in valcel. Mike a deschis drumul pana in capul valcelului, de unde ne-am dat la vale. Pe bucata descoperita zapada era cam nasoala, dar cum am dat de limita padurii a devenit OK. Cel mai important este ca am luptat cu totii, fiecare cu succesul lui, cu prima zapada dintr-un sezon pe care-l sper de vis si pe care vi-l doresc la fel si voua tuturor! Desi n-am reusit sa coboram pana in drum, din dragoste pentru integritatea schiurilor (zapada era, dar n-avea inca baza), am reusit sa alunecam relaxat apoi pana la masina. Cred ca sunt in asentimentul tuturor cand spun ca am avut cu totii o zi de vis!!!
LET THERE BE SNOW!
Poze de Radu Diaconescu
Subscribe to:
Posts (Atom)