Trofeul Chindiei la MTB

Primul concurs de MTB adevarat de anul asta a venit la Targoviste, cu editia I a trofeului Chindiei si, foarte original, ca primul concurs dintr-un campionat national ce va cuprinde si un maraton serios la Brasov si se va incheia cu deja celebrul Geiger.

A fost prima mea incercare mai sportiva dupa problemele cu genunchiul si tendonul, asa ca am plecat in cursa cu mari emotii, mai ales cu tendonul, sa nu imi revina durerea, fiind hotarat sa abandonez daca e asa. De asemenea, am plecat cu un bagaj de aproape 10 kg in plus puse pe mine. Dar am plecat in cursa si asta conta cel mai mult. Inainte de start cu 10 minute mi s-a blocat frana pe spate, pe care am reusit sa o deblochez la timp. A fost degeaba, urma sa cedeze.


Traseul a fost superb, cat de superb se poate scoate in zona aceea. Urcari si coborari succesive abrupte, frumoase, singura dezamagire fiind ca, din cauza pregatirii mele precare, a trebuit sa mai imping pe vreo 2-3 bucati pe care in mod normal zic eu ca le-as fi facut pe bicicleta.

Apoi, pe prima coborare mai mare, a urmat ghinionul: mi s-a blocat roata spate. Efectiv nu se mai invartea deloc, nici fortata. Eram foarte aproape de un punct de alimentare, asa ca m-am dus pana acolo. Evident, m-au depasit jumate din concurenti, dar asa-i la MTB. Se blocase frana pe spate, care incet si-a revenit singura. Deci se blocase practic de la caldura, ciudat deoarece la caldura excesiva franele fac invers, pierd puterea. Am mai aruncat niste apa pe ea si am plecat cu grija sa nu mai folosesc frana pe spate.

Am trecut si linia de finish binisor totusi, am iesit pe 10 din 32 la categoria mea, cu un timp de 3:42 h, dar din aproximarile mele cam cu 10-15 min mai prost decat as fi scos normal, in forma. Nu-i nimic, recuperam, ca e doar inceputul sezonului.

La clasamentul pe puncte, stau prost, ca au intrat si cei de la tura scurta, locul 71 din 306, dar recuperam la Brasov si la Geiger. Echipa noastra, Cyclopedia, este in schimb pe locul 20 din 56, destul de bine.

Concursuri de schi din plin iarna asta

A trecut iarna de ceva vreme si frigul ne-a cam amortit cu scrisul, cred ca asa e in viata fiecarui blogger, mai ia o pauza. Iarna asta n-am prea apucat sa schiem, dar am fost la destul de multe concursuri. Nu a fost un sezon deosebit, am fost obosit efectiv dupa primul an la casa. Dar totusi as trece in revista repede, ca sa ajung la zi, pe la ce concursuri am umblat iarna asta.

5 februarie, Zarnesti, Cupa Jercan/Conut

Un concurs foarte frumos, anul acesta cu un traseu nou, cu finish-ul in acelasi loc cu start-ul. Mi-a placut mult, colegii nostri zarnesteni ne-au pregatit un traseu superb, atat ca si urcari cat mai ales ca si coborari. In special a fost deosebita coborarea pe valcel pana jos in oras. Ghinionul a facut ca inaintea concursului sa dea o ploaie, iar apoi aceasta sa inghete, facand coborarile o adevarata provocare tehnica. Am participat si eu si Roxana. Am iesit pe locul 18 la general, destul de bine, dar sufar de pe urma claparilor pe care n-am reusit sa-i schimb nici sezonul asta. O sa ma urmareasca problema pentru tot sezonul, cu siguranta.

11 februarie, Rachitele, Cupa Vladeasa

Ei bine, aici vorbim clar de cel mai frumos traseu de concurs de schi pe care am fost. Cei de la Salvamont Rachitele, in colaborare cu Joe Indianul, ne-au oferit un traseu adevarat de schi alpinism, cu urcari si coborari foarte abrupte, diferente de nivel impresionante, un traseul si tehnic, si solicitant, care scotea untul din tine. Totul a fost asezonat cu o zapada de zile mari. Am iesit pe locul 24 din 39 la general, dar cu niste participanti de prima clasa. Superb, genial, bravo Mihut si Simona, care s-au ocupat cu organizarea. Ca bonus, un tricou superb a ramas ca amintire. Din pacate n-am poze cu noi.

Pe 19 februarie am dat o plimbarica de antrenament de aproape 20 km la Sinaia, de jos de la gondola la 2000, apoi pana la Vanturis si retur la gondola. L-am luat cu mine pe 7omca7 si sper ca i-am inoculat microbul...

Pe 26 februarie mi-am facut de ziua mea cadou o zi de schi la Poiana Brasov, cu cartela nelimitata, singura mea zi de partie pe anul asta, pe care am decis sa o petrec pe echipamentul de tura pentru antrenament. A fost superb, mi-as dori sa imi permit mai multe zile din astea.

3 martie, Baisoara, Cupa Muntele Mare

Cupa Muntele Mare e un concurs mai plat, pe dealuri line. Cu toate ca am luat startul pe un vant criminal, zapada a fost de cea mai buna calitate din punctul meu de vedere, mai putin o bucatica sub Buscat cu crusta, care a facut probleme unor concurenti si, din pacate, s-a lasat cu o fractura pentru unul dintre cei buni. Mie mi-a facut placere, nu am considerat ca am facut o cursa buna. Am plecat mai repede, n-am stat la premiere. Am aflat apoi ca am iesit pe locul 3. Bine, din vreo 6-7 concurenti la categoria mea, daca or fi fost si atatia. Dar na, primul meu podium la schi. Visam de mult la asta....

10 martie, Poiana Brasov, Postavaru Night

Aici avea sa se incheie, intempestiv, sezonul meu alb de anul asta... Am apucat sa dau vreo 4 coborari inainte de concurs, apoi am facut o cursa.... cam proasta. Claparii m-au deranjat ingrozitor, am mers cu o durere puternica constanta. Am scos timp mai prost ca anul trecut. Am fost dezamagit asa ca m-am evaporat spre casa destul de devreme. Am fost atat de demoralizat si foarte terminat. Cu doar cateva zile inainte mi-am facut un RMN la un genunchi si nu iesise prea bine. Una peste alta, m-am intors acasa cu coada intre picioare. Urmatoarele concursuri, Madarasi si Balea, aveam sa le ratez, desi cu tot sufletul mi-as fi dorit sa ajung la Madarasi. Era inceputul unei primaveri ingrozitoare pentru mine ca sportiv. O ultima privire fericita a mea in intunericul din Postavaru:

Deja, la Predeal, primul concurs de schi de tura

Din initiativa super binevenita a lui Nae Plumbota, sambata asta a fost organizat la Predeal un mic concurs de schi de tura, la prima editie (si speram nu ultima), in versiunea noaptea pe partie, gen Postavaru dar si cu coborare.

Desi n-am putut ajunge decat catre seara, tot ne-am simtit minunat. Am plecat noi doi cu Dani, acolo ne-am intalnit si cu 7omca7, caruia i-am imprumutat schiurile mele mari. Incet incet a aparut toata lumea buna a sportului montan.

Concursul a constat intr-o tura cu urcare pe Clabucet Varianta - Clabucet Plecare si coborare pe Cocos. Zapada a fost impecabila, fara cuvinte, vremea superba, doar cu un mic iz de viscol pe sus, iar padurea ne-a intampinat cu copacii ninsi si profilati frumos in lumina difuza de jos din statiune. Aproape ca nu era nevoie de frontala.

O tura de vis. Eu am scos 37 minute cu care am ajuns pe locul 16 la general, binisor, iar Roxana, in prima zi pe schiuri anul asta, a scos si ea 55 de minute si a coborat superb. A fost asa de frumos incat nu ne-am putut abtine dupa finish sa ne punem pieile si sa dam tura si invers, relaxati, impreuna cu Romeo Perlik. A meritat total, coborarea pe Clabucet pe intuneric fiind o feerie.

Multumesc si lui Radu pentru frontala Ultra Wide care mi-a imprumutat-o, a facut senzatie!

Ne-am intors seara acasa cu durere in suflet ca n-am putut petrece mai mult timp prin zapada asta minunata... Daca gasesc ceva poze pe undeva, o sa le adaug.

Prima zapada - pe partie la Azuga

Prima zapada pentru mine, anul asta, a fost la Azuga - si ce zapada. Super, ca in vremurile bune, dimineata de duminica ne-a intampinat cu partii pline de pulver - spre disperarea unora. Astfel, n-am rezistat tentatiei si am cumparat 5 urcari, astfel am beneficiat de vreo 2-3 coborari cu Thunder-ul pe pulver frumos pe margine la Sorica, pana s-a belit zapada. Apoi am dat-o pe Cazacu pentru inca 2 ture.

Dupa ce s-au terminat punctele, am pus frumos pieile pe schiurile de tura, desi de dimineata am fost tentat de 2 ori cu cate o cartela de o zi la 50 RON - mana se ducea la buzunar, dar creierul zicea "Piei Satana! Am venit sa facem sport!". Asa ca pe final de zi am dat 2 urcari si coborari pe Cazacu, in total vreo 8 km si ceva cu 1000 m si ceva de diferenta de nivel. Cam 42 de minute o urcare, ca anul trecut pe final de sezon, deci e bine.

Radu Dumitru, cu care am schiat pe acolo, a adus GoPro-ul si l-a pus pe genunchiul lui si pe al meu, sa vedem ce iese. A iesit ceva destul de interesant:

View on ExposureRoom

Integrala Ciucas cu Castor, in doua etape

Pentru ca a venit toamna tarzie si au coborat ciobanii cu oile si mai ales cu cainii lor, a venit vremea sa-l scoatem pe Castor la plimbare, asa ca am petrecut in familie extinsa doua zile frumoase in Ciucas, in care Castor a avut ocazia sa vada aproape tot muntele acesta minunat. In ambele ture Castor a mers foarte bine, fara nici un semn de oboseala, ceea ce ne face sa credem ca acum, ca isi duce viata liber in curte si pe camp, e mult mai in forma si mai sanatos. Dar iata nise poze:

Ziua 1 - 05.11.2011

Participanti: noi trei
Traseul: Cheia - Muntele Rosu - Zaganu - Cheia

Ziua 2 - 27.11.2011
Participanti: Adi, Eugen, noi trei
Traseu: Muntele Rosu - Gropsoarele - Varful Ciucas - Cabana Ciucas - Muntele Rosu

Trei sambete pe ciclocross la Cernica

Luna noiembrie a insemnat zile petrecute mai pe langa casa, din diverse motive de diverse feluri. Asa ca am profitat pentru a ataca impreuna cu colegii de pedala, care cu ciclocross-ul, care pe MTB, padurea de la Cernica, inainte de zapada. Astfel, trei weekend-uri la rand am petrecut cate o zi superba de toamna tarzie la pedalat in jurul lacurilor. Primele doua cu gasca mare de pe Ciclism.ro, iar ultima data cu Horia si Roxana. Au fost si ture pline de incidente: in prima mi-am rupt deraiorul spate si am facut tura cu bicicleta single-speed, in a doua imi schimbasem lantul belit in prima tura si acesta aluneca pe foaia mica, fiind nevoit sa merg doar cu foaia mare.

Una peste alta, au fost zile frumoase, cu oameni faini, din care o sa pun cateva poze:

Cel mai tare concurs pe ciclocross - Arges Autumn Race

Probabil ultimul concurs de anul acesta a fost Arges Autumn Race, organizat pe un traseu superb de XCO in Padurea Trivale de langa Pitesti. Si mai frumos a fost ca organizatorii au introdus categoria ciclocross - asa ca alegerea a fost evidenta. Concursul a avut doua categorii, 100 si 200 de minute, in care trebuia sa faci cat mai multe ture. La ciclocross, doar 100 de minute au fost posibile - lucru de altfel de bun simt, nefiind un traseu tocmai pentru o astfel de bicicleta.

Asa ca ne-am aliniat la start o gramada de entuziasti, iar la categoria CX doar 4 temerari: Basso, 445, Titel Rusinaru din Timisoara si subsemnatul. Dupa cum pe primii doi ii stiu, iar Titel mi-a dat ceva minute bune la Prima Evadare si la Emmedue la sosea, nu prea m-am gandit altfel decat ca eu voi fi cel ghinionist....

Totusi, dupa un start la care am plecat resemnat, l-am prins din urma pe Titel pe una din urcari, inca la prima tura. Nasol - asta inseamna ca s-a dus naibii cu dupa-amiaza relaxanta la care ma asteptam - eram pe locul 3, si cel din spatele meu nu era tocmai genul care sa nu ma sperie. Asa ca am fost nevoit sa-i cam dau la limita, cat de tare am putut, tot concursul. Mai ales ca prin tura a 4-a unii mi-au strigat sa-i dau tare ca e la sub un minut in spate, efectiv am tras la limita mea fizica. Am reusit astfel sa termin pe 3, dar va las sa va amuzati singuri cu pozele in care se vede acel "third place face" - cele mai haioase poze cu mine pe care le-am vazut pana acum... Dar mai intai podiumul:

Pedaland cu oameni faini la Bran

Asa, pe final de an, trebuia sa facem si noi o tura de MTB. Chiar n-am mai facut nici una anul asta. Una asa, cu prieteni, cu facut pauze de poze, cu stat cu burta la soare dupa o catarare horror, una din care sa te intorci acasa relaxat, nu cu creierul plin de adrenalina si endorfina.

Astfel, la propunerea lui Adi, ne-am indreptat spre Bran unde urma sa petrecem un weekend de pedalat si nu numai impreuna cu Ion Trandafir, zis si The Saint pentru cine "cunoaste" si gasca lui, la el la pensiunea Cehov, una din cele mai frumoase locuri unde m-am cazat vreodata.

Am ajuns vineri seara acolo, cu Roxana si Adi. Sambata dimineata, toata lumea a plecat intr-o tura lunga de o zi, ce implica o urcare si coborare in Poiana Gutanului sub Bucegi, iar dupa-amiaza un parcurs in zona Sirnea-Pestera. Toti mai putin eu care m-am indreptat cu masina spre Poiana Brasov la Campionatul National de Ciclocross.

Ca sa inchei repede cu partea de concursuri, de care e plin peste tot, am facut un rahat: mi s-a rupt o roata la incalzire iar apoi, cu o roata de imprumut de la Basso, mi s-a rupt lantul la start. Am reusit sa pierd jumate de zi superba de MTB. Si sa trecem la lucruri relaxante:

Din Poiana am gonit cu masina spre Fundata unde, la intersectia spre Sirnea, am facut cuplarea cu grupul. Din pacate nu tot, unii dintre baieti si fetele, inclusiv Roxana, intorcandu-se deja spre pensiune. Eu am pedalat cu baietii spre Sirnea si apoi pe o urcare superba si o balaureala prin padure pe ceva traseu de acu' zeci de ani, neumblat de nimeni, pana in Saua Joaca. De acolo, am coborat spre Casa Folea, Magura si, pe o vale superba, in Bran.

Dupa o seara placuta cu povesti, seminte, Wist, bere si vin, a doua zi am mai dat o tura, de la pensiune spre poalele Bucegilor, catre traseul de pe Clincea, partia de schi de la Bran, pe niste dealuri si picioare superbe pe drumuri stiute de Ion. La intoarcere, impreuna cu Adi, am mai "escaladat" o data din Bran exact pe traseul de pe Clincea inapoi in traseul pe unde mersesem dimineata. Ce mai, zona e superba si sunt incredibil de multe drumuri de MTB, cu o panta delicioasa.

A fost un weekend superb, linistitor, in care mi-am adus aminte si de cealalta varianta de a savura natura si MTB-ul. Ion si gasca sunt oameni de nota 10 cu care ne face placere sa iesim oricand. Abia astept sa mai dau inca cateva ture din astea pana vine zapada....

Weekend ++ cu ciclocross si alergare

Weekend-ul 22-23 octombrie a fost un weekend ++. De ce? Asa, ca a fost "dublu cross". Sambata un concurs de ciclocross iar duminica un concurs de cross de alergare.

Sambata am fost din nou la Balotesti, pentru un alt concurs pe acelasi traseu de saptamana anterioara, de data asta fiind vorba de Cupa FRCT la Ciclocross. Tot cu aceasta ocazie am imbracat prima data costumul Ciclopedia, care arata superb. Dat fiind ca traseul e acelasi cu saptamana trecuta, nu mai umplu postarea cu poze. Rezultatul: identic. Podiumul: aproape identic, doar ca Han a fost inlocuit cu Costin. Inca o dupa-amiaza placuta cu mana-n coarne si inca un rezultat frumos.

Duminica am alergat, in lipsa de altceva, la cross-ul Cora. A fost si Roxana si Costin cu prietena lui. A fost, ca orice alt cross, un efort apoteotic de cateva minute in care am parcurs in alergare puternica distanta de aproape 3 km intre stadionul Ghencea si parcarea Cora Lujerului. Florin Leonte ne-a "tras in chip", asa ca avem si cateva poze:

Una peste alta, un weekend sportiv pe langa casa, cu 2 concursuri. Simplu si frumos!

Cupa Olimpia la Ciclocros - disciplina mea preferata

Cred ca in ultima jumatate de an m-am atasat foarte mult de disciplina asta, de ciclocross. O fi din seria in care m-am indragostit si de monoschi. Imi plac chestiile astea mai arhaice si mai exclusiviste. Combinatia de pozitie de cursiera si senzatia de apropiere cu terenul, pe care-l simti in fiecare detaliu, fara suspensii si cauciucuri groase si moi care sa le amortizeze seamana oarecum cu ideea de masina supersport, in care pilotul e una cu terenul pe care ruleaza.

Multumesc pentru fotografii lui Florin Leonte (ProCiclism) si Florin Sima. O sa pun multe poze, ca imi place mie mult cum arata ciclocross-ul.

Astfel, m-am bucurat mult cand am aflat ca la Balotesti se va organiza Cupa Olimpia la Ciclocross, chiar daca traseul nu parea sa fie chiar potrivit, adica mai mult plat si fara nu stiu ce obstacole. La fata locului, s-a dovedit ca am avut dreptate. Traseul era pe plat, o treime pe asfalt cu gropi, restul pe pamant batatorit, singurele obstacole fiind o vale care se cobora si se urca, vreo 20 m in jos si inca 20 in sus, dar care a pus ceva probleme unora - nu era chiar asa de usor de urcat pe ciclocross - cei cu MTB s-au descurcat ceva mai bine - si o bucata de 2 m cu pietris care am putea-o asimila cu un sand-pit. In rest, nu tu bariere, nu tu noroi, nimic. Practic, un circuit de fuga si-atat, nimic sa ma avantajeze, mica sectiune tehnica oferindu-mi la fiecare tura cate un mic avans, pe care sa-l pierd pe asfalt.

Dintre cunoscuti a participat multa lume, o sa ma rezum sa-i amintesc pe cei de la ciclocross: campionii Frunzeanu si Stefan (Basso), Stefan (445), Kimosabe si Horia (Han) care venise cu un trekking sa faca poze si l-am convins sa dea jos portbagajele si sa se inscrie.

Am fost anuntati ca avem de facut 10 ture, apoi un "dobitoc" a intrebat daca ne opresc cand termina primul. Organizatorii brusc s-au luminat: da, da, va oprim. Cred ca daca nu se trezea ala sa comenteze, ne lasa sa facem toti 10 ture. Asa, concursul s-a terminat cand a terminat primul. Acuma inchipuiti-va ca pe un circuit de 2 km, la 10 ture, e evident ca Frunzeanu si Basso or sa te ajunga din urma ca amator. Adica din start esti condamnat sa nu termini. Ce mai costa sa stai 20 minute sa termine toti... Ma rog, regula asta exista intr-adevar la cursele de profesionisti, asa ca, daca tot n-am dat nici un ban, n-o contestam. Astfel, as fi apucat sa fac 9 ture. Totusi, dintr-o eroare si o incurcatura in care au fost implicati Frunzeanu, organizatorii si Basso si din care Frunzeanu a iesit prost de tot, cu DNF, si noi am fost opriti cu o tura mai repede, dupa 8 ture, desi Basso a terminat a 10-a tura dupa ce ne-au oprit pe noi.

In fine, lucrurile s-au terminat in pripa. Basso a iesit pe locul 1 singur-singurel cu Frunzeanu descalificat, desi au tras impreuna in fata pana la final iar la amatori Stefan 445 a luat podiumul dupa o cursa foarte tare, urmat de mine si de Horia, care am terminat impreuna, din intamplare eu trecand linia primul. Putea fi si invers. Noi n-am stiut ca se termina, ca altfel ne-am fi sprintat un pic asa, de fun. Kimosabe a incheiat plutonul amatorilor de ciclocross.

Horia Han - Stefan 445 - moi

A fost pana la urma o dimineata placuta intre prieteni, aproape o ora de tras pe roti inguste si un loc 2 din ala, din 4 persoane prezente. Fiindca concursul a iesit atat de "bine", se pare ca se mai face unul si saptamana viitoare in acelasi loc, cupa FRCT la ciclocross. Mi-ar place mult sa vina mai multa lume la ciclocross, stiu ca sunt multi care mai au biciclete, e o disciplina foarte iubita in alte tari si, daca ne-am aduna macar 20-30 de amatori am putea lansa o miscare frumoasa, ca si in SUA, cu concursuri cu spectacol, cu costume, talangi, oameni mascati, un festival al ciclismului care ar atrage multi biciclisti inspre latura sportiva. Viitorul depinde de noi.

Maratonul Piatra Craiului 2011 - un mic pas inapoi, dar totusi o reusita

A trecut un an fara alergare montana. De ce? N-as putea sa spun exact. Dupa ce m-am inscris la Moieciu si Hercules, nu am mai putut sa particip. La Moieciu din motive obiective, la Hercules recunosc ca am preferat sa vad cum e mai aproape de casa primul concurs adevarat de ciclism de sosea pentru amatori. La Apuseni n-am putut din nou sa merg. Si, cam aici, s-a incheiat... Alergarea s-a rezumat la niste ture prafuite prin parc, cat sa nu uit cum se face, si alea rar depasind 6-8 km. Cred ca lipsa de interes mai serios pentru alergare mi s-a tras inconstient si de la accidentarea de dupa Maratonul Bucuresti, care m-a tinut in frau vreo 2 luni de zile...

Foto: Cindy

Cu toate astea, MPC e un concurs deosebit pentru mine, din punct de vedere sentimental. Asta pentru ca, dupa cum am mai spus-o, acum 5 ani mi-a deschis ochii spre o alta lume, spre alte posibilitati si mi-a schimbat radical viata. Asta e motivul pentru care, indiferent de cat eram sau nu de antrenat si de hotarat, problema participarii la MPC 2011 nu era discutabila. Absenta, atat acum cat si de-acum incolo, va fi impardonabila. Asa ca m-am inscris, curios si eu de ce-o sa iasa. Cu 2 saptamani inainte am dat o mica alergare montana in Crai, soldata cu 4 zile de febra musculara crunta, apoi cu 1 saptamana inainte o mica alergare langa Cluj. Atat.

Si a venit ziua H. La ora 9 ma aflam, alaturi de aproape 500 de alti entuziasti, in centrul Zarnestiului, gata sa iau parte pentru a 5-a oara la acest concurs minunat. Dar, pentru prima data, nu ma asteptam la un progres. Dupa 5:40 h de anul trecut, era clar ca anul asta va fi mai rau. Cat de rau, urma sa vad pana seara.

Foto: Andrei Tanasie

Start! Si incepe alergarea spre Botorog, care merge bine. Urcarea in Magura merge si ea, dar motorul mai pufaie. La fel, pufaie si pe bucata cu dealuri de pe langa Casa Folea. Alerg, dar parca nu cum vreau. Ma mai dezmortesc pe urcarea in saua Joaca si ajung la Table undeva cu cateva minute sub 1,5 h.

Foto: Cindy

Urmeaza una din cele doua parti preferate ale mele, urcarea la Funduri unde, ca de obicei, depasesc incontinuu. Dar parca picioarele nu ma asculta cum vreau eu. Totusi, a mers bine. Am atins saua Funduri undeva sub 2,30 h.

Apoi urmeaza coborarea pe Valea Urzicii, unde sunt depasit de cateva ori, si bucata de sub creasta sudica. Totul merge ca pe roate si ma simt bine, pana undeva pe la Marele Grohotis. Aici, zidul! Nu mai am chef, mi-e foame si mi-e sete. Bine, niciodata nu au fost pentru mine o problema momentele astea psihologice, ma doare fix undeva de ele, dar m-am mirat ca a aparut. Anul trecut nu am simtit un astfel de blocaj la nici un maraton. Un baton Sponser si o gura de Isostar si imi calc in picioare lenea mai departe.

Foto: Corina Fodor

Vrand nevrand, ajung si la bucata cea mai horror din tot concursul: Spirlea - Plaiul Foii. A mers exact cum m-am asteptat: la nici jumatatea coborarii pana la izvor, ficatul, neantrenat anul asta pentru abuz si crescut de mic cu Ursus. incepe sa protesteze. Asa de rau incat sunt momente in care mi se taie respiratia. Ma opresc in bete si imi revin, de mai multe ori. Exact durerea care ma macina acum vreo 2 ani, cand incepusem sa-i dau mai tare...

Platul spre Plaiul Foii l-am alergat, ca de obicei, integral si in scarba. Singura motivatie care m-a ajutat, ca de obicei, sa o iau din loc de la PA a fost ca urma bucata mea preferata: Diana.

Foto: Andrei Tanasie

Are rost sa mai zic? Nici pe Diana nu a fost cum imi doream. Am depasit tot ce se vedea, dar greu de tot.  Muschii indaratnici parca nu mai aveau forta de altadata. Pe sus pe la refugiu, impreuna cu alt concurent, ne dam seama ca avem 5 ore de la start, asa ca ii dam tare la coborare. Tare el, ca mie incepusera muschii aia nenorociti sa se blocheze. Dau cu piciorul intr-o radacina si mi se blocheaza efectiv tot piciorul, de sus pana jos. Cu o durere groaznica, fac cativa pasi si il deblochez. Se termina cararea prin padure si, pe plaiul de la Coltii Chiliilor, ficatul tine neaparat sa imi aduca aminte ca exista. Din nou mi se taie respiratia si stau aplecat peste gardul manastirii, nu-mi permit sa injur chiar acolo.

Durerea m-a tinunt constant pana in Zarnesti, cu mici pauze cand nu mai aveam aer. Am pescuit de pe drum un baiat cu moralul jos si l-am pus sa alerge in spatele meu. Bucata din oras, ca de obicei, a necesitat o forta psihica imensa pentru a pune un picior in fata celuilalt. Dar, impreuna cu tovarasul meu de drum, trecem finish-ul sub 6 ore.

Foto: Cindy

Febra musculara m-a tinut pana joi. Miercuri inca nu eram in stare sa cobor scarile fara sa ma tin strans de balustrada. Tot pe cand a trecut febra, au aparut si rezultatele. Timpul meu este de 5:53:49, locul 91 la general si 35 la categoria mea de varsta, dintr-un numar de concurenti de vreo 350 (cam 425 cu fete cu tot), respectiv 150 la categoria mea . Adica undeva la sfertul clasamentului. Cu un timp cu nici un sfert de ora mai prost ca anul trecut. Ce pot sa ma gandesc? Oare ce as fi scos daca m-as fi antrenat un pic anul asta. Nu-i nimic, la anu' o sa fie altceva.

Si ca sa fim siguri, anul asta m-am analizat cu ajutorul ultimului gadget, smartphone-ul cu GPS si aplicatia SportTracker, cu care am putut sa vad unde am mers prost si as putea la anu' sa recuperez:

Astfel:
- pe primii 5 km, urcarea spre Botorog, o medie de 11 km/h nu e foarte proasta, as putea totusi sa adaug acolo 1 km/h cu putin antrenament si o incalzire mai buna
- vitezele medii de 9,5 km/h, respectiv 9,7 km/h de la Spirlea la Plaiul Foii si de la Coltii Chiliilor in Zarnesti sunt INACCEPTABILE. E drum in coborare usoara, trebuie sa alerg mult mai repede. Terenul e usor. La anu' o sa incerc sa alerg cu un 12-13 km/h cel putin, n-ar trebui sa fie o problema.
- am petrecut jumatate de ora de stat si facut pauze - o mare parte au fost cele date de durerile de ficat. Daca imi antrenez un pic ficatul, castig mult

Astfel, analizand datele foarte utile obtinute de la antrenorul electronic, mi-am fixat un target pentru anul viitor. Dar nu-l spun, il tin pentru mine si om vedea ce-a iesi in 2012. Pana atunci, urmeaza o iarna lunga cu alergari prin zapada. It's gonna be fun!