La schi cu Roxana la Vidra si primul meu concurs de slalom urias

Cu o logistica grea de lasat pe Rares la Draganesti am reusit sa ne organizam si sa ajung cu Roxana sa faca si ea o zi de schi pe partie, la Vidra, aceasta perla a schiului romanesc din ultimii 2 ani. Exceptand coada de la cabina.

Tot cu ocazia asta a fost si un concurs de slalom urias de care am aflat din timp si la care m-am inscris de curiozitate, desi am participat cu claparii TLT5, legaturi Dynafit si schiuri de tura.

Ziua de schi a fost superba si am reusit muuuuulte coborari, jumate pe Thunder, jumate pe Fish. Ce e pacat e ca din toata statiunea aia doar partia cu gondola e utilizabila pentru schiat, restul sunt aproape plate de incepatori. Daca ar mai face macar o instalatie pe undeva unde sa te poti da....

Cu concursul, a fost interesant. Nu m-am facut chiar de rusine din cate mi-am dat seama, dar am fost dezavantajat de schiurile lungi si late care nu au apucat sa prinda viteza pana jos. Era mai bine clar daca mergeam cu Fish-ul. Ce mi s-a parut socant este cat de mari sunt taluzurile din jurul jaloanelor formate de la cei ce au virat acolo inainte, daca nu esti atent te arunca in cap (ceea ce au si patit unii). In fine, am pierdut vreo 2 ore in total cu concursul care a durat 30 de secunde.... O fi meritat, n-o fi meritat, nu stiu... Uite in schimb o poza cu mine mare racer si cu micutul traseu, dar si un film cu mine in concurs:

Cu Roxana pe valcel in Ciucas

Cum a venit zapada, ne-am pus pe treaba si am planuit o tura fulger cu Roxana pe valcelul meu din Ciucas. Am decis sa urcam din Cheia, o decizie proasta. In primul rand se pierde mult cu taiatul urmelor pana la Muntele Rosu, in al doilea rand panta e mult prea mica si la coborare dai din bete. Practic nu are niciun sens, e mult mai logica plecarea fie de la Muntele Rosu fie macar de la intrarea pe drumul spre acesta.

Oricum, a fost zapada mare si conditii cam dubioase, au fost multe avalanse in ziua aia, una din ele chiar foarte aproape de unde am fost noi, la cateva sute de metri, la o ora dupa ce am trecut pe acolo (ma rog, nu chiar pe acolo, pe aproape). A fost frumos ca pe valcel zapada a fost de nota 10. Pacat de decizia asta a mea proasta care ne-a facut sa pierdem degeaba vreo 2 ore in care mai puteam da un valcel sau o coborare pe altundeva.....

Semimaratonul Gerar asa cum trebuie

Nu stiu de ce dar nu am fost niciodata atras de ideea de a alerga la Gerar, desi lumea e in extaz dupa concursul asta. Poate pentru ca imi pierd o zi de schi ca sa ma invart prin curte pe la Politehnica. Dar anul asta nu prea era zapada asa ca m-am inscris in echipa cu Roxana si Eugen. Zapada insa a venit exact atunci si am avut pana la urma parte de o zi frumoasa si inedita de alergare pe distanta de semimaraton prin ninsoare si prin zapada. Am avut echipa de valoare si au ramas amintiri si mai ales poze deosebite.... Dar tot nu stiu daca nu as prefera o zi de schi. Ma mai gandesc pana la anu', momentan sunt 50/50 daca ma mai duc.

Ca si alergare a mers mediocru dar nu rau, nereusind sa scoatem sub 2 ore cum doream eu, lipsindu-ne foarte putin.... Dar am ramas cu pozele:

Squeezy Challenge Poiana Brasov - a inceput sezonul de competitii

Cu Squeezy Challenge a inceput mult asteptatul sezon de competitii de schi-alpinism. Concursul, organizat de Rares si Silviu Manea, e practic o versiune imbunatatita a deja traditionalului Postavaru Night, in sensul ca e tot pe partie in Poiana si tot noaptea, dar include trei urcari si trei coborari. S-a urcat pe Sulinar pana la cabina mare, s-a coborat pe Sulinar si pe Drumul Rosu pana la statia de telescaun Ruia, apoi s-a urcat de 2 ori pe Lupului pana la gondola cu coborare tot pe Sulinar si pe Drumul Rosu. Finalul a fost jos in Poiana. Din pacate, au fost cele mai proaste conditii de zapada din iarna aia. Multe pietre au facut coborarea un chin. Pe final, s-a alergat aproape toata distanta de la telescaunul Ruia pana jos.... Pacat, pentru ca organizatorii au incercat sa ne ofere un concurs deosebit. Au si reusit, nu pot ei controla vremea. Cu 2 zile inainte se schia superb, dar a dat o ploaie si a stricat tot. Mai rau, in seara de dupa concurs a inceput si iarna si a dat o zapada imensa iar a doua zi dimineata se schia prin pulver de 1 m. Asta e soarta.... Poze nu am, oricum era noapte si nu se vedea nimic. Acasa insa, venise IARNA mult asteptata....

Sa descoperim ce-i in spatele casei! Traseul de MTB din Ciocanesti

Tot am auzit de multa vreme de Centura Cicloturistica Ciocanesti ce a fost deschisa cu mult tam-tam si din care au ramas cateva indicatoare sparte. Dar a ramas si un track de gps. De multa vreme am tot avut intentia sa vad cu ce se mananca treaba, dar nu mi-am gasit timp, in sinea mea numele ala de "cicloturistica" dandu-i asa, o conotatie cam basinoasa, de plimbarica cu bicicleta cu cosulet. Dar cum iarna asta de cacat nu ne-a dat ocazia sa ne bucuram de zapada, pana la urma am cedat evidentelor si am scos bicicleta din magazie, macar ciclocros-ul. Si am descoperit cat de gresit am gandit eu despre acest traseu deosebit...

Astfel, am dat o prima tura pe el singur si fara mari sperante. Putin modificat, cu intrare de la mine din spatele casei, printr-o padure pe care de 3 ani o vad dar nu m-am deranjat pana acolo, ca prostu. E o padure frumoasa foc si potrivita de pedalat.

Apoi am intrat pe traseul propriuzis care e un traseu cat se poate de serios de MTB. Cat se poate, adica e cel putin la fel de fain ca si clasicele din Baneasa, Cernica sau Comana. Pe malul lacurilor de pe Colentina, printre stuf, un single-trail cu urcari, coborari si tot felul de alte delicatese. Intoarcerea (eu am mers in sens invers) e prin padure, o padure care se termina cu un alt single-trail superb.

Finalul e din nou pe malul lacului si eu am mai continuat traseul pana acasa pe drumul de langa calea ferata. Cu ce mai stiu eu prin zona se poate aduce tura la un 50-60 km de MTB super dragut cu bucati absolut minime de asfalt.....

Saptamana urmatoare nu m-am rabdat si am luat-o si pe Roxana care s-a bucurat si ea de frumosul traseu, in ciuda rulmentilor de angrenaj blocati de pe MTB-ul ei. Cu ocazia asta am tras si niste poze din zona de garla. Ce mai, cand vine primavara o sa avem material de antrenament pe acolo, atat la pedalat cat si la alergat....

Momente istorice!!! Trail-running in adidasi in mijlocul iernii pe Vf. Omu

Lipsa totala a zapezii in acest inceput de iarna ne-a dat si ocazia de a face lucruri inedite. Printre ele, sa dam o alergare in mijlocul lui Ianuarie tocmai pe Varful Omu. In adidasi, la colanti si tricou. Sper totusi ca aceasta experienta pe care am trait-o cu Catalin Toda si Eugen sa ramana ceva unic si iernile viitoare sa fie ceea ce trebuie.

Am plecat de la Cota 1400, alergare pe traseu, insotiti si de Stefan care nu prea mai fusese pe jos pe munte, el fiind un bun cursierist. Am taiat-o pe traseul de Piatra Arsa si am traversat toate vaile pe care in mod normal se schiaza mergand pe drumul inierbat, cu pete ocazionale de zapada. Doar pe dealul dinainte de Piatra Arsa am dat de ceva zapada inghetata. Practic am alergat aproape fara probleme pana la Omu in adidasi. Stefan a fost si el pana la Babele. La Omu era plin de lume care statea la soare ca vara si doar mici urme de zapada. O zi memorabila, frumoasa, dar pe care nu pot sa zic ca imi doresc sa o repet vreodata....

Revelion 2014 la Bran, cu familia

Trecerea in anul 2014 am decis sa o petrecem cu familia, rudele si prieteni de familie la Bran, la pensiunea Cehov, la gazdele si prietenii nostri Ioana si Ion Trandafir.

Cum iarna a fost cam precara, activitatile au lasat de dorit. Totusi, m-am mobilizat pentru 3 zile de schi in Poiana, respectiv de urcat pe piei si coborat. In total am reusit vreo 6 urcari pana sus in 3 zile. Din pacate doar una a fost cu Roxana, doar una in care am schiat si cu Ion si una... singur. Roxana e incantatata de noul ei echipament de schi. Eu sunt incantat ca am facut si eu putin antrenament. Cei din Poiana au scos ce se putea scoate din partii cu tunurile de zapada si pentru asta putem doar sa-i felicitam.

Am mai dat in dimineata de 1 ianuarie o alergare frumoasa pe dealurile Branului si, la finalul zilei, am facut o mica plimbare cu Raresel in rucsac pana la crucea de pe dealul de deasupra Branului, sub Magura, nu stiu exact cum se numeste locul. O sa pun niste poze de acolo, ca la schi n-am avut ce sa pozez.

Alergare de final de an in Ciucas

In lipsa de alte idei si mai ales in lipsa zapezii am dat o alergare scurta in Ciucas pe traseul clasic Cheia - Muntele Rosu - Saua Gropsoarele si retur pe acelasi drum, noi doi si Eugen. Tura frumoasa, alergare buna, vreme de primavara, cam asta ar fi de spus. Asteptam iarna...

Review in Poiana Brasov la noul meu setup de schi

A inceput sezonul de schi!!! E drept, zapada e cam putina, nu poate fi vorba de schiat pe coclauri, dar cei de la Poiana Brasov ne-au facut o surpriza placuta si au reusit sa amenajeze la calitate buna doar din tunuri aproape jumatate din partii: Bradul (nu ca ne-ar interesa), dar si Sulinar, Drumul Rosu cu diverse variante si Lupului in jumatatea de sus sunt oficial deschise si in stare buna iar Subteleferic este preparata exceptand primul zid mai mare - se poate intra din Drumul Rosu.

Am fost in Poiana doua duminici la rand, una cu Dani Florea, una cu Adi Bresfeleanu si Catalin Tomcat. In ambele zile am facut trei urcari pe piei si trei coborari, acoperind in jur de 20 km cu peste 2000 m diferenta de nivel in fiecare zi, a doua tura ceva mai bogata decat prima.

Despre echipament, incepand din sezonul asta mi-am facut un setup usor orientat spre competitie.

Din diverse motive, la ora actuala e singurul echipament de schi functional pe care-l mai am. El se compune din:

Clapari Dynafit TLT5 TF - in mod normal au cam 1000 g, dar ai mei au peste 1200 fiind marimea 46
Schiuri Movement X-Fish de 162: 98/65/79, radius 24, ~720 g
Legaturi Dynafit Low Tech Radical, 190 g
Bete Movement X-Race Pro Alu de 135 cm
Piei de foca Pomoca Race si Geko Race fara lipici

Sincer, in fiecare etapa de achizitie am avut emotii mari ca nu fac ce trebuie, cu atat mai mult cu cat eu nu sunt tocmai micut la 85 kg (sau cat naiba oi mai avea ca iar am mai pus un pic pe burta). Astfel am avut mari emotii pana am reusit sa le pun pe toate la lucru serios, lumea in general e speriata si exista aceasta conceptie generala cum ca aceste echipamente usoare nu sunt de nicio treaba la coborare. Ei bine, nu e chiar asa, ba chiar dimpotriva.....

As incepe cu claparii, pe care ii am de ceva mai multa vreme si am apucat aproape un sezon pe ei.

La mers: Singurul cuvant care poate sa exprime senzatia mersului in TLT5 este fantastic! Nivelul de flexie a incheieturii este atat de mare incat nu ai deloc senzatia de clapari ci de bocanci, iar mica flexie a varfului ajuta la senzatia asta. Clapeta superioara deschisa permite suficient spatiu sa se desfasoare piciorul. Cand e nevoie de mers fara schiuri, talpa permite si o oarecare sensibilitate astfel incat simti un pic terenul prin ea. Aderenta e foarte buna. La concursul din Piatra Mare nu era zapada mai deloc si am fost nevoit sa cobor mai mult de jumatate din drum cu schiurile in spate. Cu TLT5 am alergat efectiv cot la cot cu cei in adidasi. Impresionant! Dar am si ceva negativ de spus, cu toate ca am termoformat ciorapul, undeva in zona superioara a labei am avut parte de doua puncte de presiune laterale destul de puternice, in zona unde incepe limba, puncte care s-au lasat greu, dupa multe ture, dar si acum se mai simt putin. Poate un boot-fitting mai serios le poate indeparta. S-au mai plans si altii de ele. Probabil ciorapul mai gros din TF-X e mai comod. Am mai auzit pareri cum ca shell-ul e foarte ingust: eu am un picior foarte lat, ma deranjeaza incaltamintea ingusta, dar acum nu am simtit nicio problema.

La conversie: Aici e punctul cheie al claparilor acestia. Impreuna cu Scarpa F1, ei au introdus ideea de a inchide clapeta de sus si de a bloca si claparul cu o singura miscare. Astfel, la TLT5, clapeta superioara, la inchidere, introduce un mic stut prin doua gauri, una in shell-ul exterior si una in cel interior, astfel acestea fiind fixate intre ele si claparul rigidizat. Din pacate, clapeta aia se inchide mai mereu peste pantaloni si stutul ramane in acestia, caz in care trebuie revenit si refacuta manevra cu pierdere mare de timp, practic e nevoie de pantaloni speciali de la Dynafit sau de atentie marita. De asemenea, power-strap-ul cu velcro, destinat de obicei imbunatatirii rigididatii la coborare, e foarte deranjant la conversie, se tot agata de toate, nu-l poti nici strange tare ca deranjeaza la urcare. Pe modelele superioare acesta nu exista si multi l-au taiat jos, e o idee buna in cazul in care te lasa mana sa bagi foarfeca in niste clapari de 400 de euro.

La coborare: Dupa greutatea mica si nivelul extraordinar de flexie la mers, ar fi de asteptat ca la coborare claparii sa fie praf. Ei bine, datorita sistemului ingenios de blocare, ce previne flexia in ambele directii, claparii se blocheaza perfect. Ei devin surprinzator de rigizi, mult peste orice alt clapar de tura incercat de mine, inclusiv unii zisi de freeride. Totusi, materialul plastic este destul de moale si, la un schiat agresiv, claparul flexeaza o idee si se simte moale. In plus, la primele ture cu el, am simtiti un pic zona de flexie din varf, simteam cum coboara si urca piciorul acolo cand aplicam presiune pe schiuri. Pe TLT6 s-a scos zona de flex. In cazul in care este nevoie de rigiditate mai mare, cum ar fi coborarea unor pante mai periculoase si abrupte sau schiatul cu schiuri de dimensiuni mai mari decat cele de tura, se poate folosi cu succes power-strap-ul si de asemenea si limba suplimentara care se introduce in clapar si rigidizeaza totul, as zice eu ca pe la un nivel de flex de peste 100. La TLT6 vin chiar doua limbi, una si mai rigida. Eu nu cred ca limba aia isi are sens la o tura, dar merita pusa daca de exemplu se schiaza cu ei pe partie. Ce ar mai fi este unghiul de inclinare a claparului blocat care este ceva mai puternic decat alti clapari de tura ce i-am incercat si care iti permite sa te lasi bine cu greutatea in fata.

Schiurile

Cu legaturile pe ele, cantarite, ajung la 900 g bucata si cu pieile puse fix 1 kg. Se mai poate reduce cu pret destul de mare inca in jur de 100 g din combinatia asta, eu am decis ca nu merita. Pentru cei mai putin familiarizati, aceste schiuri sunt concepute de competitie si in general nu prea exista mai multe lungimi, ele fiind facute de toti producatorii la minimul de lungime acceptat de Federatia Internationala de Schi-Alpinism. Practic, indiferent de marca schiului, toate sunt cam pe la 162 lungime (modelele de baieti, cele de fete sunt un pic mai scurte) si au cam aceleasi dimensiuni in latime - exista variatii de 2-3 mm. Ce difera este constructia, materialul, tehnologiile folosite....

X-Fish, ca de altfel toata linia X sunt din lemn cu insertii de carbon. Fish nu au rocker pe varf ca si alte modele (poate fi luat ca si un minus) dar au un varf special flexibil care le face sa stea la suprafata. Par destul de solid facute si au in varf gaura clasica alaturi de o fanta care permite montarea pieilor cu prindere race cu elastic.

La urcare: dupa greutatea lor, e clar, la urcare ele sunt raiul pe pamant. Dar totusi, exista si alte lucruri care le fac mai bune decat altele la aceasta indeletnicire. In primul rand raza de 24 le face sa fie mai stabile la deplasarile laterale pe pante abrupte inghetate, mult mai stabile fata de Random de exemplu care are o raza mult mai mica. Si suprafata mica le face sa fie un fel de Formula 1 al urcarii pe schiuri, problema fiind ca utilizatorul sa se ridice la nivelul lor. Tot aici mentionez ca lungimea este perfecta pentru a face viraje inguste fara sa iti dai cu un picior in altul si pentru a scoate focile fara sa iesi din legaturi.

La coborare: Aici ar zice multi ca ar fi o problema. Niste schiuri atat de mici si atat de usoare nu ar avea cum sa aiba performante la vale. Teoria asa ar fi, dar in practica aceste schiuri sunt niste mici minuni ingineresti. Astfel, ele reusesc sa se achite onorabil de datorie cam in orice conditii:

- pulver - aici, clar, nu ai cum sa beneficiezi de portanta unor lopeti speciale pentru asa ceva. In schimb, mici cum sunt, flexul mai moale al varfului le face sa iasa afara. Pana la urma schiorii stiu ca in pulverul ala perfect poti sa te dai si cu doua doage de gard, diferenta e pana unde te adancesti in zapada. Asta e, cu Fish te vei adanci ceva mai mult, dar asta nu inseamna ca nu te poti bucura de coborare. 

- crusta si zapada nasoala - ei bine, in crusta - spaima tuturor schiorilor - genul asta de schiuri ultra-usoare iti permit fara nicio problema sa adopti metoda virajului sarit. Nu o sa poti face carving pe crusta ca si cu schiurile de 120 sub talpa, dar vei putea sa le scoti afara cu o mica saritura in fiecare viraj fara nici cel mai mic efort

- partie batuta si gheata - gheata a fost mereu calcaiul lui Ahile pentru schiurile de tura fiind domeniul schiurilor grele de partie, care se aseaza bine si fac carving frumos. Fish surprinde placut si de data asta. Pe partie batuta, chiar si inghetata, canturile agata foarte bine si permit fara probleme viraje de tip carve. De asemenea, se poate rula cu viteza destul de mare, eu am atins spre 50 km/h fara frica. Intr-adevar, lungimea mica se face simtita, astfel ca ele au o mica instabilitate laterala, un mic tremurici, dar in momentul cand li se solicita sa vireze, o fac fara sa iti dea emotii. Pe gheata curata, canturile prind absolut acceptabil. Parca fuge un pic coada, dar nu cat sa iti dea emotii prea mari. Una peste alta, chiar poti sa te simti bine cu schiurile astea minimaliste si pe partie, chiar daca lungimea mica si lejeritatea isi pun o idee amprenta.

- culoar ingust: am apucat sa intru cu ele un pic si pe zona ingusta, pe valcelul de la Pilonul 2 de la Balea Cascada si, desi nu pot sa zic ca am o experienta deja cu ele in conditiile alea, pot sa spun ca una e sa virezi 162 cm pe zona ingusta si alta sa virezi 190 cm. Clar e mult mai usor sa te tii intre pereti sau intre conurile de avalansa.... si din nou e foarte usor sa faci viraje sarite si sa legi multe intre ele.

Legaturile:

Poate dintre toate piesele, la astea am avut cele mai mari emotii, respectiv la piesa de calcai de race. Legaturile sunt o combinatie intre fata de la Radical si spatele de la Race.

Partea din fata a Radical-ului este mult imbunatatita fata de vechile Speed si Vertical. Cea mai mare imbunatatire este montarea unor mici opritoare pentru talpa claparului care il fac sa vina exact cu pinii pe gauri facand practic din ele niste legaturi step-in, in orice conditii. Si maneta de blocaj merge mult mai lejer decat la Speed.

Partea din spate in schimb este si ea o mica minune inginereasca. Practic un mic U din sarma face rolul unei legaturi. Sistemul e incredibil de simplu. Daca pui capacelul peste U, esti in modul de mers. Daca ridici capacelul, claparul o sa se fixeze de pini si treci in modul de schi in jumatate de secunda. Lipsesc insa treptele de inaltator, practic trebuie sa te descurci cu o singura treapta. Totusi mica clapeta are prevazuta pe mijloc o gaura filetata in care se poate introduce un surub, eventual cu niste saibe distantiere, cu care se poate ridica nivelul de inaltare dupa preferinte. Mie personal mi se pare suficient si am urcat pante mari pe direct fara sa ma deranjeze. Legatura se roteste, ca si restul, dar scopul este cel de siguranta, pentru eliberarea laterala in caz de cadere. De asemenea, claparul iese si pe directie verticala. Nivelul la care sare nu se poate regla dar producatorii spun ca e cam pe la 7,5 DIN, o medie care ar trebui sa satisfaca pe mai toata lumea. Eu din pacate am patit sa imi iasa calcaiul in timp ce schiam.... Totusi, in cazul unor coborari mai extreme, poate e de preferat sa se blocheze legatura din fata. La coborari mai in forta eu trag un singur click maneta din fata si se blocheaza doar partial, pana acum mi s-a parut ca e OK. Eu am vreo 85 kg, foarte probabil cei de 50-60 kg, pentru care a fost si proiectata legatura, nu au sa aiba probleme cu iesitul claparului. Ca dezavantaje de design, clapeta din spate se intampla sa se ridice in timpul mersului, existand riscul sa se blocheze calcaiul in legatura, dar ca sa se blocheze trebuie apasat ceva mai tare si de obicei se aude un zgomot si iti dai seama din timp. Legaturile nu au si nu se poate monta stop-schi, se folosesc cu lesa, lucru care pe mine nu m-a deranjat niciodata. Oricum marea majoritate a utilizatorilor se dau cu ele blocate tot timpul, caz in care nici discutia cu release-ul de siguranta nu isi mai are rostul.

Betele:

Despre bete nu am ce sa spun foarte mult, sunt usoare, pe stil schi-fond, ar fi putut sa aiba o chinga mai elaborata. Ce vreau sa zic e ca le-am gasit doar la 135 si mi s-au parut mari, am avut emotii. Ei bine, vreau sa spun ca acum mi se par lungimea perfecta, impingi perfect cu ele la mers pe plat si la urcare. La coborare, par un pic mai lungi decat e nevoie dar fie punctezi mai in unghi, fie efectiv le prinzi de mai jos. Eu niciodata nu cobor cu mana in chinga, pentru ca mi se pare mai periculos sa cazi cu batul prins de tine decat sa-l pierzi si sa te intorci dupa el. Clar, prefer varianta asta decat betele telescopice.

Pieile:

La piei, am o pereche de Pomoca Race care le-am prins la un pret bun si niste Gecko Race fara lipici care le-am luat de la Rares Manea dupa un concurs unde le castigase, tot la pret bun.

Cel mai interesant e subiectul celor Gecko. Intr-adevar, sistemul ala cu pasta aia nelipicioasa ce o au pe talpa e foarte interesant si ea adera pe talpa schiului mult mai bine zic eu decat sistemul clasic cu lipici. Insa am avut o data o situatie cand mi-a zburat foca in zapada. Ei bine, in secunda 2 a fost pa. Nu merge ca si la cele cu lipici sa le mai stergi, nu, era ca si cum ai lipi de talpa o foaie de hartie: nu mai actiona deloc. S-a mai lipit doar dupa ce s-a uscat complet. Cele cu lipici, chiar si ude, mai tin cat de cat. Pe mine m-a facut sa concluzionez ca e un sistem bun, dar nu e sigur si merge doar ca si a doua pereche de foci, cum le am si eu. Nu m-as increde in ele ca singurele foci. In plus, nu prea le place sa le lipesti lipici pe lipici - materialul ala se ia de pe o foca pe alta. Recomandarea lor e sa le rulezi astfel incat suprafata aderenta sa vina peste peri. Asa fac si nu mai am probleme. Cele Pomoca sunt printre cele mai bune din lume, toti le lauda si asa si sunt. Niste piei de maxima incredere, care aluneca foarte bine si sunt foarte aderente. 

Ar mai fi de zis despre sistemul de prindere. Multa vreme am refuzat sa folosesc piei fara prindere in calcai, cu prindere dubla pieile mai stau cat de cat si daca nu mai merge lipiciul. Totusi, cu doua seturi, eu zic ca esti acoperit pentru orice situatie si poti sa risti sa mergi cu prindere doar in fata. Iar prinderea cu elastic cu nod, stil race, e geniala. Se monteaza usor, sta bine si, mai ales, se da jos de pe schiuri intr-o secunda, nici nu m-as mai gandi la alt sistem de prindere sofisticat vreodata....

Cam asta e review-ul pentru echipamentul usor pe care-l folosesc, sper sa fie de folos unora care-si pun anumite intrebari. De asemenea, in masura potrivirii ca marime, cand mai iesim in ture se pot testa, doar ca legaturile astea nu se regleaza deloc, niciun mm.... Sper sa ma duca toate macar inca doua sezoane. Singura piesa ce mi se pare inca fragila e calcaiul Race, sper sa nu cedeze dar, daca o face, o sa cumpar unele de la o alta firma, avantajul la legaturile astea e ca poti cumpara fata si spatele separat si cate una....

Baneasa Trail Race - ultima cursa din an

A venit si momentul ultimei curse din an. Ultimul start, ultimul efort, ultimul finish, ultima medalie..... O alergare de 10 km in padurea Baneasa, nu tocmai proba mea preferata, prea scurta si fara denivelare, dar destul de potrivita pentru Roxana, asa ca de la ea ma asteptam la cel mai mult. Am luat startul pe un frig puternic, undeva sub 0 grade, dar ne-am incalzit repede iar potecile pline de frunze inghetate in asteptarea zapezii ne-au incalzit inima si privirea.... asa ca 10 km au trecut pe nesimtite.

Poze de la Anka Berger

La final, amandoi am fost multumiti de rezultat. Eu am reusit sub 50', desi nu credeam, respectiv 48'55'', dar la un astfel de concurs a fost un timp destul de prost, fiind doar pe locul 108 din aproape 300 de baieti. Roxana in schimb, cu 50'14'', a reusit un frumos loc 9 din peste 70 de fete. Din pacate nu au fost si categorii de varsta, daca erau poate prindea si ea un podium. Dar asta a fost, acum stam linistiti sa asteptam zapada si un nou sezon de concursuri, mult iubitul sezon de schi de tura....

Original: concurs pe scari 34 de etaje la SkyRun

Oricate nebunii ai face in viata, mereu se iveste cate ceva nou de facut.... Si in categoria asta intra si concursul SkyRun organizat de cei de la Smart Atletic in sprijinul umanitar al celor de la Hospice Casa Sperantei. Un concurs... de urcat pe scari. Dar nu orice scari, ci scarile celei mai inalte cladiri din Romania, SkyTower din Pipera, prin bunavointa Raiffeisen Properties, proprietarul cladirii. Un concurs de urcat 34 de etaje!!! Startul s-a dat cate 2 participanti la 10 secunde, sa nu se faca mare aglomeratie....

De la inceput mi-am dat seama ca e altceva. Stiam ca am muschii pregatiti pentru o asemenea provocare, dar nu imi inchipuiam cat de slab stau cu plamanii. Eu am avut norocul sa merg si la un antrenament inainte, asa ca stiam cam cum sta treaba, dar Roxana a participat la prima vedere. Mie nu mi s-a parut greu pentru picioare, am reusit sa urc cate doua trepte pana sus, chiar daca treptele au fost ceva mai mari decat cele obisnuite, dar pentru plamani a fost omor. La finalul celor doar 4 minute si jumatate de efort caile respiratorii imi ardeau de durere si, practic, pana seara am avut probleme de respiratie si tuse cu expectoratii de la scurtul efort facut.... Roxana zice ca nu i-a fost asa de greu, dar eu nu cred ca a tras destul: a pierdut podiumul la 7 secunde. Eu mi-am propus sa fiu in primii 10%, ceea ce s-a si intamplat. In schimb, Roxana a ramas cu o durere intr-un genunchi care nu ne dam seama de la ce e, mai ales ca ne-am si incalzit inainte cat de cat.... Eu am avut nevoie ca sa ajung sus de 4:25.0 si am luat locul 29 din 201 la categoria mea iar Roxana de 5:25.5, timp cu care a iesit pe 5 la categoria ei din vreo 32.

Noua ne-a placut mult ideea, sigur vom reveni de cate ori se va mai organiza un concurs din asta, e prea fun sa trecem peste el.

Ciclocros cu baietii la Cernica

Ca in fiecare toamna, trebuie sa fac si o tura de ciclocros cu baietii de pe ciclism.ro la Cernica. Frumos, toamna, racoare, padure, poteci inguste, lacuri linistite ascunse in inima padurii, micii de la Branesti, toate au fost acolo la locul lor si anul asta.... Mi-ar fi placut sa gasesc mai mult timp pentru ciclocros, imi place asa de mult disciplina asta.... Da' merg niste poze facute de colegii de tura:

Azuga Trail Race, o reusita sau nu

De anul trecut toata lumea mi-a ridicat in slavi concursul de la Azuga sa-mi faca in ciuda ca n-am fost. La fel si Retezat Trail Race. Asa ca am zis ca trebuie sa le bifez si eu si am inceput cu Azuga.

Ajuns acolo cu Eugen am dat de un frig de inghetai pe loc. De-abia ne-am mobilizat sa ne schimbam, ne-am luat kit-urile, am mai frecat menta pe acolo sa nu inghetam. Dar dupa start totul a fost mult mai bine.

Dupa inceputul cam plictisitor pe forestier a inceput prima urcare spre Clabucetul Azugii, foarte abrupta si pe placul meu. Inainte de ea a fost un mic pod unde s-a facut un dop la trecere si am pierdut cel putin un minut... asta e. Pe urcare m-am intalnit cu Eugen si Tomita si am trecut de ei. Mergeam bine, ca de obicei pe genul asta de teren si depaseam bine de tot.

Apoi, pe prima coborare, au inceput sa ma depaseasca toti inapoi, tot ca de obicei. La un moment dat, aproape de Susai, a trecut si Eugen pe langa mine cu o viteza ametitoare. E incredibil ce bine poate sa coboare omul asta.... M-am oprit un pic sa ma alimentez la Susai si am continuat. Nu mergea cum doream eu la vale, era noroi si adidasii alunecau in toate partile. Atunci am luat decizia sa-i schimb... Salomonii XT Wings ai lui Eugen au o talpa foarte faina si parea ca e foarte aderenta, nicio legatura cu vechea talpa de la Salomon care era de rupt gatul...

Am zis ca o sa-l ajung pe Eugen pe urcarea de pe partia Cocos, dar nu, mi s-a parut ca il vad la vreo 2-300 m in fata. Cand am ajuns la Garbova, el deja intra sus in padure pe traseul ce coboara in Azuga. A mers extraordinar. Coborarea mea spre Azuga a mers in schimb prost de tot. Abia asteptam sa ajung la start si sa incep bucla a doua cu urcarea pe Sorica....

Si a venit si Sorica. Doar ca am uitat un amanunt: pe partie se organiza si un King of Sorica dupa timpul de urcare. Habar n-aveam, asa ca am trecut de covorul de cronometrare si abia apoi m-am aranjat un pic de urcat, mi-am potrivit betele, am pierdut ceva timp, peste un minut. Apoi pe urcare i-am dat cat am putut dar sa-mi las rezerve sa fac si ultima coborare. L-am ajuns si pe Eugen undeva pe la 2/3 din urcare si l-am felicitat pentru ca m-a batut, eu stiam ca, si daca eu l-am depasit acum, ma va ajunge pe coborare. Apoi am ajuns sus unde doi arbitrii mi-au strigat ca acolo se ia timpul. Atunci am realizat ce prostie am facut..... Daca stiam, trageam la maxim, ma pregateam inainte de covoras, mergeam astfel incat sus sa cad lat si sa stau cateva minute, era mai important pentru mine timpul de pe Sorica decat clasamentul general....

Coborarea am facut-o cam chinuit si, cum am prezis, aproape jos a trecut din nou Eugen pe langa mine ca o racheta....

La final am ajuns cam batut, nu puteam mai mult, dar puteam mai mult pe Sorica..... Iar la clasamentul pe urcare am fost cu 33:05 pe locul 22 la general din 195... Doar 3 minute, care le scoteam lejer, ma propulsau pe undeva pe 14-15... Asta e, data viitoare. La timpul total, cu 3:41:52, am fost de-abia pe 57 din 288 la general si 33 din 130 la 18-34 de anu.

Sugas Trail Race

Sugas Trail este inca un concurs la prima editie, organizat de oameni inimosi si pasionati. Cum nu cunosteam zona si oricum aveam drum pe la Cluj, am zis sa facem o escala pe acolo toti trei. Si cum sunt multe concursuri in toamna asta si nu prea avem cum sa facem cu Rares, am zis ca la asta va participa Roxana si eu stau de dadaca.

Traseul a fost deosebit de frumos, mult peste asteptari. Chiar daca a fost pe dealuri, prin paduri si pasuni, a avut niste pante absolut serioase. Culorile toamnei i-au dat un farmec aparte. Roxana a participat la tura lunga unde a iesit pe locul 5 la categoria 30+ cu un timp de 3h15min cu care ar fi iesit pe 3 la 18-29, dar na, la sporturile astea batranii fac legea....

Dupa ce s-a intors Roxana si l-a preluat pe Rares, am dat si eu o tura pe traseul scurt sa vad cum e. Noroc ca mi-am pus traseul pe telefon, ca organizatorii deja stransesera marcajele de pe mare parte din el, un mare plus pentru ei din partea mea. M-am simtit minunat sa alerg pe covorul de frunze uscate si sper sa revenim si la anu' si poate sa ne organizam cumva sa putem participa amandoi.

La Cluj m-am razbunat si am mai dat o alergare de vreo 18 km pe traseul meu preferat din Faget...

Plimbarica de octombrie pe zapada cu Rares

Daca tot am fost la Bran si tot a dat zapada in octombrie, l-am scos si pe Rares la o mica plimbarica in zona, mai exact in Simon. Am urcat pe Muchia Scortii si sus in deal ne-am intors inapoi pe picior pana in poiana unde a fost ultima coborare de la 60/3000+ pe unde ne-am intors. Incet-incet vrem sa iesim cu Raresel cat mai mult la munte, ca e baiat mare...