Hit the Top pe o vreme de cosmar

Intotdeauna exista concursurile alea care sunt atat de nasoale incat o sa iti aduci aminte de ele toata viata. Cam asa s-a intamplat anul asta la Hit the Top. Sa nu se inteleaga ca e vreo problema cu concursul, din punctul meu de vedere impreuna cu Cozia Run si 7500 tura scurta sunt cele mai faine trasee de concurs de trail din Romania. Dar vremea de anul asta a fost.... memorabila, cam asta e fata pe care o fac cand imi amintesc:

Chiar daca de jos nu parea chiar asa de rau, tot era frig si ploaie. Noroiul in padure cat casa, pantofii alunecau in toate partile. M-am intrebat toata urcarea prin padure cum naiba o sa coboram pe aici. In prima poienita era chiar apocaliptic, nu mai aveam aderenta deloc, un fel de joc de-a alunecatul. Treburile s-au mai linistit cand am dat de stanca, dar nu pentru mult timp. Odata iesiti din vale sus in creasta, ne-a lovit un viscol puternic cu ploaie. De pe varful Scara ploaia s-a transformat in ninsoare si viscol, dar genul ala de viscol cand ninge la orizontala si te pisca pe tot obrazul. In plus, pe jos au inceput sa apara pete mari de zapada firnuita incarcata pana la refuz de apa care mustea si umplea pantofii cu apa proaspata la 0 grade la fiecare pas. Totul a devenit apocaliptic pe ultima bucata spre Omu, dupa intersectia cu traseul de vara spre Malaiesti, unde pe poteca era practic apa topita cu zapada in unele locuri pana la genunchi. Apa rece te ataca de jos, viscolul de sus intr-o combinatie in care, cu imbracamintea mai sumara pe care o aveam toti, am ajuns repede sa tremuram necontrolat sau sa nu ne mai simtim mainile si picioarele. Pur si simplu, daca pana acolo am mers binisor, acolo mi-a cazut moralul total si nu am mai putut sa merg decat la pas. Sus la Omu, la punctul de control din spatele unei baraci, am stat vreo 10 minute sa ma reculeg si sa beau un ceai cald. La coborare, unde organismul nu se mai incalzeste asa, a fost rau de tot, ziceam ca nu mai prind varful Scara. Si totusi eu eram cu polar si pantaloni grosi de alergare, ma gandeam ca am vazut pe unii in pantaloni scurti, vai de viata lor!!! Noroc ca dupa Scara, pe coborare, a mai disparut vantul, s-a incalzit apa in pantofi si treburile au revenit oarecum pe un fagas normal. Oricum, dupa experienta de sus, nu ma mai stresa ideea noroiului, sa ma vad macar ajuns acolo. Prin noroiul din poiana a fost cam nasol, cu alunecari multe, dar in padure am mers bine si chiar am coborat mai repede decat ma asteptam, as putea zice ca am mai recuperat din ce am pierdut pe sus, desi nu e stilul meu sa fac asta in jos. M-am intalnit si cu Roxana care abandonase, o idee buna, apoi am fugit si forestierul pana la finish unde deja imi revenisem bine. Urma un concurs dur de ciclism ziua urmatoare.....

Weekend de relaxare de ziua lui Ion in Bran

De ziua lui Ion Trandafir am fost invitati la el in Bran sa sarbatorim si nu am putut refuza invitatia. Asa ca se anunta din start un weekend plin de sport, in speta MTB ca sa ma mai dau cu scula cea noua.

Prima zi am dat de dimineata o alergare pe traseul clasic de o ora din jurul pensiunii, apoi am plecat fara Roxana intr-o tura faina prin niste zone necunoscute cu tot grupul de la pensiune. Am plecat din Bran pe camp spre Zarnesti, apoi am trecut dealul pe niste drumuri si poteci superbe spre Poiana Marului. Din Poiana Marului am mers la recomandarea lui Ion pe o super urcare adevarata care m-a scos la niste antene deasuprea Zarnestiului, de unde a inceput o coborare fantastica pe single trail pana in oras la piata. Intoarcerea am facut-o prin Magura, sa fie mai interesant.

Spre seara am mai dat o tura, de data asta si cu Roxana, pe prima bucla din traseul 60 al lui Ion, unde Roxana a mers deosebit de bine.

Seara a urmat cheful de chef, unde ne-am sarbatorit cu Ion care a schimbat prefixul pana dupa miezul noptii...

A doua zi, dupa inca o alergare matinala, am plecat cu Roxana la o intalnire cu maestrul Rosioru, in Moieciu, cu care am mai dat cateva bucati frumoase din zona fantastica de MTB a Branului, urcarea pe Valea Lunga, urcarea in DN de jos din Cheile Gradistei, urcarea din Sbarcioara si Sirnea, trecerea din Sirnea in Poiana Grindului si apoi de acolo inapoi in Magura si in Moieciu. O super tura.... Cat poate sa aiba de oferit zona asta la MTB....

Ski Alpinism Race Balea, un concurs de zile mari

Si anul asta, inainte de a agata schiurile definitiv in cui, am avut parte de un concurs superb de schi-alpinism la Balea Lac, prima editie a Ski Alpinism Race, cu un traseu adevarat cu bucati abrupte, cu coltari si piolet.

Din pacate, dupa multe amanari, nici in ziua finala a concursului nu a fost foarte grozav. Ninsese puternic inainte si era depus un strat maricel de zapada uda, cam periculos. In plus, odata ajunsi sus la Balea am constatat ca vremea e urata si ninge in reprize destul de puternice. Astfel, organizatorii au mai taiat din traseul de concurs pentru siguranta participantilor dar si pentru saracii arbitri din creasta....

Traseul a fost si asa superb, cu o mica coborare pe Valea Balea, apoi o trecere in Valea Doamnei pe niste culoare mai abrupte, urcare pana sub Laitel, coborare iar in Doamnei, trecere la Balea si o ultima urcare/coborare pe jumatatea inferioara a Caprei.

Ca si tot inceputul asta de an, am fost tot in forma proasta, dar mai ales dupa aproape doua luni de pauza nu mai reuseam sa schiez la vale, treaba care m-a penalizat destul de rau in final. Dar am reusit sa ma bucur de un traseu adevarat, care avea chiar si o coborare care se apropia zic eu de 40 de grade. Superb si exact cum trebuie sa arate un traseu de genul asta, era frumos sa facem si tot traseul initial dar nu s-a putut, probabil la anu'.

Ecomarathon 2014 si un mini-concediu de primavara

Sezonul de alergat incepe intotdeauna cu adevarat doar la Ecomarathon. Ca de obicei, se stie, e cel mai profi organizat concurs de alergare de pe la noi, ridicand stacheta undeva sus de tot, unde e greu de ajuns. As putea spune ca mereu compar chiar si concursurile din afara ca organizare cu Eco. Se vede ca se pune mana serios si din timp iar numarul de participanti care se invarte deja spre 1000, cu o participare internationala bogata, vine ca o rasplata.

Astfel, am venit si noi fara discutie si anul acesta sa participam la marea alergare in forma de trifoi. Dupa cum se vede din poze, nu am iesit prea bine din iarna si asta s-a simtit pe traseu. Am tras cat am putut dar degeaba.... Am scos niste timpi modesti peste tot, desi am simtit ca merg aproape de maxim. In schimb m-am simtit minunat cu pantofii de la Asics care sunt extrem de confortabili si mai ales surprinzator de aderenti.

Vremea a fost un pic mohorata, dar lucrul asta e bun cat timp nu ploua prea tare, asa ca nu ne-a rupt caldura si nici setea.... As fi vrut sa scot sub 6 ore dar in mod evident nu s-a putut, am depasit termenul cu foarte putin....

Dar anul acesta am decis sa mai stam putin la Moieciu, mai ales ca l-am luat si pe Rares. Astfel, ca sa imi si incerc noua mea bicicleta Sensa Merano TNT Pro cu roti pe 29, duminica am dat un MTB superb cu Roxana, pe ruta Cheile Gradistei - Valea Cheii - Podul Dambovitei - Poiana Grindului - Sirnea - Moieciu de Sus, iar luni inainte de plecare am mai dat si singur o tura fulger pe ruta Moieciu - Valea Lunga - creasta - Moieciu - Cheile Gradistei - Moieciu pe trail.

Iar odata ajunsi acasa, nu ne-am potolit si am mai dat si marti o cursiera frumoasa din Urlati, o bucla cu trecere peste Malul Rosu....

Semi la Maratonul Brasov

Cred ca multa lume cunoaste Semimaratonul Brasov. Are cateva editii la activ si participa multa lume. Eu nu-l suport, e un traseu urat cu spume, o alergatura aiurea. Dar e frumos pus, la inceput de sezon, asa ca tentatia de a merge e mare.

Anul asta in schimb am descoperit un alt concurs in aceiasi zona, Maratonul Brasov, care are si proba de semi, ca totusi un maraton e prea mult asa de devreme. Dar, spre deosebire de celebrul semimaraton, aici vorbim de un traseu adevarat, chiar daca se desfasoara doar in zona Tampa. Plus un traseu de maraton super adevarat care urca pana in varf pe Postavaru, traseu pe care o sa il incerc poate la anu'

In fine, despre semi asta am doar cuvinte de lauda. Am decis sa merg in echipa cu Roxana, sa vedem cum ne descurcam in vederea participarii la 7500. Traseul incepe cu urcarea pe serpentine pe Tampa, foarte fain, am tras binisor amandoi, apoi se coboara in Valea Cetatii si se urca inapoi in creasta pe o alta urcare foarte frumoasa. Se coboara inapoi in Brasov iar la final vine cireasa de pe tort, urcarea pe treptele de piatra pana inapoi pe Tampa. Finalul vine relaxant, cu intoarcere pe poteca lata dinspre Valea Cetatii.

Eu am fost in mare forta cam pana la a doua urcare pe Tampa, dar apoi m-au cam lasat picioarele pe coborare. Daca la inceput am mers cu Roxana, mai incolo am decis sa o iau in fata si sa o mai astept, dar de la ultimul punct de alimentare cand incepea ultima coborare, m-a cam asteptat ea pe mine. Am terminat concursul cu un rezultat cam modest pentru Roxana, dar na, primul concurs din sezon nu se pune...

Postavaru Night

Postavaru Night e un concurs la care incerc sa nu lipsesc niciodata, dar nici nu e ceva sa ma extazieze. O banala urcare de vreo 3 km din Poiana Brasov pana la cabina mica pe Postavaru pe intuneric la frontale. Genul de concurs foarte scurt la care nu apuc nici macar sa ma incalzesc. Apoi urmeaza "cheful" de la cabana Postavaru care a fost o experienta placuta la inceput cand concursul era doar de schi, dar de cand s-a introdus categoria alergatorilor numarul participantilor a crescut la cateva sute iar la cabana se intampla doar o imensa aglomeratie din care nu stii cum sa scapi mai repede.

Anul asta, colac peste pupaza, a fost si zapada de cacat efectiv, s-a urcat in alergare pana la canalul de pe Sulinar. Nasoleala completa... Am mers binisor dar n-am prea avut chef, nu prea am ce zice, un Postavaru Night si-atat...

Despre partea de la cabana. cum anul asta urma sa primim ulterior cate o bluza termica personalizata (foarte faina de altfel) nu a fost nevoie sa mai stam la imparteala tricourilor asa ca dupa o portie de paste mancate in graba am taiat-o pe schiuri inapoi in Poiana si am reusit cat de cat sa schiem ce am si urcat pe schiuri, dupa care a urmat o mare noroiala pana la masina si drumul de noapte catre casa. Asa s-a incheiat inca o editie de Postavaru Night. Macar a doua zi acasa am dat o bicicleta de primavara pe traseul cicloturistic Ciocanesti...

La Sinaia cu dyna-fetele

Cred ca pe ultima strigare de sezonul asta, am mai dat o tura sa vedem ce mai e pe la Sinaia. Si soarta a facut sa ajung in tura eu cu 3 fete: Roxana, Roxana si Zelma, toate in forma maxima si echipate serios din cap pana in picioare, cu TLT5 sau F1, legaturi Dynafit, schiuri de tura de top. Pacat ca Sinaia nu ne-a asteptat cu o zapada pe masura intentiilor noastre.

Firnul din ziua precedenta a inghetat si cum soarele nu prea s-a aratat a ramas asa bocna toata ziua. Am urcat de la 1400 cu schiurile in spate pana sub stana Tarle si de acolo pe schiuri pana in drum si pe drum pana in saua dintre cele doua teleschiuri sudice din Valea Dorului. Acolo era un viscol destul de serios. Ne-am dat la vale pe un soi de crusta inghetata care se mai rupea din cand in cand, cel putin la mine. Mi-a placut enorm ca am folosit virajul prin saritura si acum, cu echipamentul usor, pot sa leg cate viraje din astea vreau fara sa obosesc. E un vis de-al meu vechi, virajul asta mi se parea tehnica suprema in off-piste, sa lasi in zapada niste linii in zig-zag cu pauza in viraje unde esti in aer...

Jos ne-am pus la terasa si pana fetele au comandat o ciorba am dat o urcare in regim de race pana sus pe partie. Pe partie nu se dadea nimeni si nu stiam de ce. Pentru ca era gheata oglinda. De-abia am urcat. M-am miscat bine ca viteza, in schimb la coborare am mers greu, am derapat metri intregi la fiecare viraj, nu puteai bate un cui in zapada si mai era si raschetata bine. Clar, nu era vreo-un business de stat pe acolo, de fapt pe la 13 au si inchis scaunul ca era chiar imposibil sa te dai. Am bagat si eu o ciorba cu fetele in cabana si apoi ne-am pornit inapoi, nu inainte de cateva poze:

Dinspre Padina venea pe noi si un front cu viscol si ninsoare care ne-a prins numai bine fix sus unde ne scoteam pieile. Am dat-o cu fetele spre Papagal pe intrarea de sub stanca, dar zapada nu a fost chiar continua, chiar pe intrare am mers putin pe iarba. Apoi am coborat Papagalul care era o combinatie de urme inghetate si crusta nasoala. Mie mi-a placut ca m-am mai exersat cu Fish-ul si mi-a iesit binisor, chiar imi place schiul asta in conditii nasoale, poti face ce vrei cu el ca e usor. Fetele s-au descurcat admirabil date fiind si conditiile si faptul ca doua dintre ele erau cu echipament de imprumut cu care nu erau obisnuite. In schimb de pe drumul de vara, in loc sa o taiem pe Tarle, am continuat in jos si am ajuns intr-un mare noroi, pe noua bucata spre stana Tarle. Am mers prin noroiul ala pana pe panta de sub stana unde cel putin eu am mai legat cateva viraje acolo, de adio, dupa care ne-am retras cu totii la masina si spre casa, dupa o zi de schi provocatoare, ca sa zic corect. Dar compania fetelor a fost foarte placuta, spre ca le-a facut si lor placere tura....

La 30% pe Sultanu, prima cursiera din an

Atata tot m-a zapacit lumea cu Sultanu asta ca abia asteptam sa vina primavara sa vad ce e pe acolo. Asa ca sambata, cum vremea era cristal, m-am mobilizat cu Roxana si Horia si am purces spre Pucioasa (mie mi se pare mai aproape decat Campina) pentru clasica tura in circuit Provita - Pucioasa - Sultanu.

Vremea a tinut cu noi, a fost perfect. Am plecat din Pucioasa si am facut si o mica deviatie ca sa urcam un alt proaspat asfaltat, Varfurile, dar care nu se leaga cu nimic, deci am coborat pe acelasi drum.

Asfaltul e bun, drumul e simplu de intuit. Nu dupa mult timp am ajuns si la intrare in mai nou celebrul sat Sultanu.

Tot am asteptat sa inceapa urcarea, nu stiam exact unde e, dar ea e dupa iesirea din sat. Am inteles ca era si un semn de 30% cu care am fi vrut sa ne facem poza, dar se pare ca a fost luat de cineva pentru colectia personala ca acolo nu mai era. Urcarea e destul de scurta, incepe destul de tare dar nu exagerat, oricum peste 10%, mai are cate o bucata mai moale si, doar pe ultima bucata de vreo 2-300 m intr-adevar devine epica, clar foarte aproape de cei 30% cu care se lauda. E posibil de parcurs cu cursiera, ca e scurta, doar sa nu tragi tare pana pe ultima bucata, sa iti ramana niste aer pentru 1 minut de efort anaerob. Sus e o bancuta draguta unde se poate sta la tras sufletul...

Intoarcerea se poate face fie direct fara sa mai cobori in Campina, cum am facut noi, dar e o mica bucata neasfaltata de vreo 100 m si un podet de lemn ce trebuie trecut, fie probabil mai interesant e sa cobori si pana in Campina sa mai adaugi ceva diferenta de nivel. In rest e o urcare decenta, cu cate o bucata mai spre 10%. Singura problema mai mare sunt 2 km neasfaltati pe coborare din varful dealului spre Bezdead. Dupa parerea mea e OK cu cursiera cat timp e uscat. Pe ploaie cred ca as evita sa fac tura sau as merge bucata poate pe langa, sa salvez rotile si sabotii. Dupa aia, drumul devine normal si iti faci o dezincalzire usoara vreo 20 km pana inapoi in Pucioasa. O tura frumoasa pe care o sa mai revin, mie mi se pare ca e interesanta si invers.

Din nou cu drag la Cupa Calimani

Anul trecut am mers plini de incantare la Cabana Lomas din Muntii Calimani pentru prima editie a concursului de schi de tura Cupa Calimani. Vremea nu prea a tinut atunci cu noi, ploaie la start, vreme urata.... Dar totusi ne-a placut. Ne-a placut atat de mult incat sa ne incumetam sa mai batem o data drumul lung pana la Toplita pentru o revedere cu frumosii Calimani...

Asa ca am plecat din Bucuresti cu Andrei Olariu si, impreuna cu nelipsita Corina Sava din Brasov am ajuns vineri noaptea la Cabana Lomas din inima Calimanilor. De data asta muntii ne-au asteptat cu vreme superba, zapada de zile mari (din pacate nu chiar pana la cabana) si un traseu care a putut sa fie mai generos decat cel de anul trecut, desi daca ar fi fost mai multa zapada organizatorii ar fi facut ceva si mai tare. Poate la anu'

Am avut insa o cursa foarte buna. Am luat un start multumitor si am mers in spatele Alexandrei Dobre cam tot concursul. M-am simtit foarte bine, moralul ridicat, pot sa zic ca am fost in forma maxima si mi-a mers totul bine. Desi am implinit 35 de ani, era categorie de la 36, asa ca am intrat cu tinerii, dar daca as fi fost la categoria urmatoare ieseam pe 4, la foarte putin de locul 3. Asta e semn ca la anu' trebuie sa bag tare de tot ca sunt sanse.....

A doua zi am mai dat o tura pana la statia meteo Retitis, de mult visam sa ajung pe acolo pe schiuri, dar spre deosebire de sambata acum a fost un viscol taios sus pe creasta. Ne-am intors destul de repede ca e drum lung pana la Tartasesti.

Cei de la GligaTV ne-au incantat cu niste poze superbe si un film, ce sa zic, impresionant de peste o ora despre concursul nostru. Ia priviti ce poze frumoase ne-au facut, si la final pentru cine are rabdare filmul:

Pentru prima data la Bucegi Winter Race

Cu Bucegi Winter Race nu mi s-au aliniat planetele niciodata. Ba nu am vrut eu sa merg la prima editie si am avut dreptate, ba a intervenit ceva, ba m-am imbolnavit. Anul asta am negociat inca de la Squeezy cu Stetca Ioan sa facem echipa si de vineri seara, impreuna cu Dani si familia lui, am ajuns la Padina. Organizatorii ne-au primit cu caldura si prietenie. Natura mai putin, zapada fiind foarte putina si facand cam imposibila parcurgerea traseului planificat. Noroc cu Luci Clinciu care a improvizat repede un traseu de vreo 10-11 km in zona saua Strunga superb. Am ramas toti impresionati. A fost atat de fain incat imediat dupa ce am terminat am supt toti o ciorba si am mers in gasca mare sa-l mai dam o data. Oameni faini, vreme faina, toate perfecte.... Pacat ca a trebuit sa plec sambata. Dar sa lasam imaginile de la CarpeDiem TV si pozele sa vorbeasca:

La schi cu Roxana la Vidra si primul meu concurs de slalom urias

Cu o logistica grea de lasat pe Rares la Draganesti am reusit sa ne organizam si sa ajung cu Roxana sa faca si ea o zi de schi pe partie, la Vidra, aceasta perla a schiului romanesc din ultimii 2 ani. Exceptand coada de la cabina.

Tot cu ocazia asta a fost si un concurs de slalom urias de care am aflat din timp si la care m-am inscris de curiozitate, desi am participat cu claparii TLT5, legaturi Dynafit si schiuri de tura.

Ziua de schi a fost superba si am reusit muuuuulte coborari, jumate pe Thunder, jumate pe Fish. Ce e pacat e ca din toata statiunea aia doar partia cu gondola e utilizabila pentru schiat, restul sunt aproape plate de incepatori. Daca ar mai face macar o instalatie pe undeva unde sa te poti da....

Cu concursul, a fost interesant. Nu m-am facut chiar de rusine din cate mi-am dat seama, dar am fost dezavantajat de schiurile lungi si late care nu au apucat sa prinda viteza pana jos. Era mai bine clar daca mergeam cu Fish-ul. Ce mi s-a parut socant este cat de mari sunt taluzurile din jurul jaloanelor formate de la cei ce au virat acolo inainte, daca nu esti atent te arunca in cap (ceea ce au si patit unii). In fine, am pierdut vreo 2 ore in total cu concursul care a durat 30 de secunde.... O fi meritat, n-o fi meritat, nu stiu... Uite in schimb o poza cu mine mare racer si cu micutul traseu, dar si un film cu mine in concurs:

Cu Roxana pe valcel in Ciucas

Cum a venit zapada, ne-am pus pe treaba si am planuit o tura fulger cu Roxana pe valcelul meu din Ciucas. Am decis sa urcam din Cheia, o decizie proasta. In primul rand se pierde mult cu taiatul urmelor pana la Muntele Rosu, in al doilea rand panta e mult prea mica si la coborare dai din bete. Practic nu are niciun sens, e mult mai logica plecarea fie de la Muntele Rosu fie macar de la intrarea pe drumul spre acesta.

Oricum, a fost zapada mare si conditii cam dubioase, au fost multe avalanse in ziua aia, una din ele chiar foarte aproape de unde am fost noi, la cateva sute de metri, la o ora dupa ce am trecut pe acolo (ma rog, nu chiar pe acolo, pe aproape). A fost frumos ca pe valcel zapada a fost de nota 10. Pacat de decizia asta a mea proasta care ne-a facut sa pierdem degeaba vreo 2 ore in care mai puteam da un valcel sau o coborare pe altundeva.....

Semimaratonul Gerar asa cum trebuie

Nu stiu de ce dar nu am fost niciodata atras de ideea de a alerga la Gerar, desi lumea e in extaz dupa concursul asta. Poate pentru ca imi pierd o zi de schi ca sa ma invart prin curte pe la Politehnica. Dar anul asta nu prea era zapada asa ca m-am inscris in echipa cu Roxana si Eugen. Zapada insa a venit exact atunci si am avut pana la urma parte de o zi frumoasa si inedita de alergare pe distanta de semimaraton prin ninsoare si prin zapada. Am avut echipa de valoare si au ramas amintiri si mai ales poze deosebite.... Dar tot nu stiu daca nu as prefera o zi de schi. Ma mai gandesc pana la anu', momentan sunt 50/50 daca ma mai duc.

Ca si alergare a mers mediocru dar nu rau, nereusind sa scoatem sub 2 ore cum doream eu, lipsindu-ne foarte putin.... Dar am ramas cu pozele:

Squeezy Challenge Poiana Brasov - a inceput sezonul de competitii

Cu Squeezy Challenge a inceput mult asteptatul sezon de competitii de schi-alpinism. Concursul, organizat de Rares si Silviu Manea, e practic o versiune imbunatatita a deja traditionalului Postavaru Night, in sensul ca e tot pe partie in Poiana si tot noaptea, dar include trei urcari si trei coborari. S-a urcat pe Sulinar pana la cabina mare, s-a coborat pe Sulinar si pe Drumul Rosu pana la statia de telescaun Ruia, apoi s-a urcat de 2 ori pe Lupului pana la gondola cu coborare tot pe Sulinar si pe Drumul Rosu. Finalul a fost jos in Poiana. Din pacate, au fost cele mai proaste conditii de zapada din iarna aia. Multe pietre au facut coborarea un chin. Pe final, s-a alergat aproape toata distanta de la telescaunul Ruia pana jos.... Pacat, pentru ca organizatorii au incercat sa ne ofere un concurs deosebit. Au si reusit, nu pot ei controla vremea. Cu 2 zile inainte se schia superb, dar a dat o ploaie si a stricat tot. Mai rau, in seara de dupa concurs a inceput si iarna si a dat o zapada imensa iar a doua zi dimineata se schia prin pulver de 1 m. Asta e soarta.... Poze nu am, oricum era noapte si nu se vedea nimic. Acasa insa, venise IARNA mult asteptata....

Sa descoperim ce-i in spatele casei! Traseul de MTB din Ciocanesti

Tot am auzit de multa vreme de Centura Cicloturistica Ciocanesti ce a fost deschisa cu mult tam-tam si din care au ramas cateva indicatoare sparte. Dar a ramas si un track de gps. De multa vreme am tot avut intentia sa vad cu ce se mananca treaba, dar nu mi-am gasit timp, in sinea mea numele ala de "cicloturistica" dandu-i asa, o conotatie cam basinoasa, de plimbarica cu bicicleta cu cosulet. Dar cum iarna asta de cacat nu ne-a dat ocazia sa ne bucuram de zapada, pana la urma am cedat evidentelor si am scos bicicleta din magazie, macar ciclocros-ul. Si am descoperit cat de gresit am gandit eu despre acest traseu deosebit...

Astfel, am dat o prima tura pe el singur si fara mari sperante. Putin modificat, cu intrare de la mine din spatele casei, printr-o padure pe care de 3 ani o vad dar nu m-am deranjat pana acolo, ca prostu. E o padure frumoasa foc si potrivita de pedalat.

Apoi am intrat pe traseul propriuzis care e un traseu cat se poate de serios de MTB. Cat se poate, adica e cel putin la fel de fain ca si clasicele din Baneasa, Cernica sau Comana. Pe malul lacurilor de pe Colentina, printre stuf, un single-trail cu urcari, coborari si tot felul de alte delicatese. Intoarcerea (eu am mers in sens invers) e prin padure, o padure care se termina cu un alt single-trail superb.

Finalul e din nou pe malul lacului si eu am mai continuat traseul pana acasa pe drumul de langa calea ferata. Cu ce mai stiu eu prin zona se poate aduce tura la un 50-60 km de MTB super dragut cu bucati absolut minime de asfalt.....

Saptamana urmatoare nu m-am rabdat si am luat-o si pe Roxana care s-a bucurat si ea de frumosul traseu, in ciuda rulmentilor de angrenaj blocati de pe MTB-ul ei. Cu ocazia asta am tras si niste poze din zona de garla. Ce mai, cand vine primavara o sa avem material de antrenament pe acolo, atat la pedalat cat si la alergat....

Momente istorice!!! Trail-running in adidasi in mijlocul iernii pe Vf. Omu

Lipsa totala a zapezii in acest inceput de iarna ne-a dat si ocazia de a face lucruri inedite. Printre ele, sa dam o alergare in mijlocul lui Ianuarie tocmai pe Varful Omu. In adidasi, la colanti si tricou. Sper totusi ca aceasta experienta pe care am trait-o cu Catalin Toda si Eugen sa ramana ceva unic si iernile viitoare sa fie ceea ce trebuie.

Am plecat de la Cota 1400, alergare pe traseu, insotiti si de Stefan care nu prea mai fusese pe jos pe munte, el fiind un bun cursierist. Am taiat-o pe traseul de Piatra Arsa si am traversat toate vaile pe care in mod normal se schiaza mergand pe drumul inierbat, cu pete ocazionale de zapada. Doar pe dealul dinainte de Piatra Arsa am dat de ceva zapada inghetata. Practic am alergat aproape fara probleme pana la Omu in adidasi. Stefan a fost si el pana la Babele. La Omu era plin de lume care statea la soare ca vara si doar mici urme de zapada. O zi memorabila, frumoasa, dar pe care nu pot sa zic ca imi doresc sa o repet vreodata....

Revelion 2014 la Bran, cu familia

Trecerea in anul 2014 am decis sa o petrecem cu familia, rudele si prieteni de familie la Bran, la pensiunea Cehov, la gazdele si prietenii nostri Ioana si Ion Trandafir.

Cum iarna a fost cam precara, activitatile au lasat de dorit. Totusi, m-am mobilizat pentru 3 zile de schi in Poiana, respectiv de urcat pe piei si coborat. In total am reusit vreo 6 urcari pana sus in 3 zile. Din pacate doar una a fost cu Roxana, doar una in care am schiat si cu Ion si una... singur. Roxana e incantatata de noul ei echipament de schi. Eu sunt incantat ca am facut si eu putin antrenament. Cei din Poiana au scos ce se putea scoate din partii cu tunurile de zapada si pentru asta putem doar sa-i felicitam.

Am mai dat in dimineata de 1 ianuarie o alergare frumoasa pe dealurile Branului si, la finalul zilei, am facut o mica plimbare cu Raresel in rucsac pana la crucea de pe dealul de deasupra Branului, sub Magura, nu stiu exact cum se numeste locul. O sa pun niste poze de acolo, ca la schi n-am avut ce sa pozez.

Alergare de final de an in Ciucas

In lipsa de alte idei si mai ales in lipsa zapezii am dat o alergare scurta in Ciucas pe traseul clasic Cheia - Muntele Rosu - Saua Gropsoarele si retur pe acelasi drum, noi doi si Eugen. Tura frumoasa, alergare buna, vreme de primavara, cam asta ar fi de spus. Asteptam iarna...

Review in Poiana Brasov la noul meu setup de schi

A inceput sezonul de schi!!! E drept, zapada e cam putina, nu poate fi vorba de schiat pe coclauri, dar cei de la Poiana Brasov ne-au facut o surpriza placuta si au reusit sa amenajeze la calitate buna doar din tunuri aproape jumatate din partii: Bradul (nu ca ne-ar interesa), dar si Sulinar, Drumul Rosu cu diverse variante si Lupului in jumatatea de sus sunt oficial deschise si in stare buna iar Subteleferic este preparata exceptand primul zid mai mare - se poate intra din Drumul Rosu.

Am fost in Poiana doua duminici la rand, una cu Dani Florea, una cu Adi Bresfeleanu si Catalin Tomcat. In ambele zile am facut trei urcari pe piei si trei coborari, acoperind in jur de 20 km cu peste 2000 m diferenta de nivel in fiecare zi, a doua tura ceva mai bogata decat prima.

Despre echipament, incepand din sezonul asta mi-am facut un setup usor orientat spre competitie.

Din diverse motive, la ora actuala e singurul echipament de schi functional pe care-l mai am. El se compune din:

Clapari Dynafit TLT5 TF - in mod normal au cam 1000 g, dar ai mei au peste 1200 fiind marimea 46
Schiuri Movement X-Fish de 162: 98/65/79, radius 24, ~720 g
Legaturi Dynafit Low Tech Radical, 190 g
Bete Movement X-Race Pro Alu de 135 cm
Piei de foca Pomoca Race si Geko Race fara lipici

Sincer, in fiecare etapa de achizitie am avut emotii mari ca nu fac ce trebuie, cu atat mai mult cu cat eu nu sunt tocmai micut la 85 kg (sau cat naiba oi mai avea ca iar am mai pus un pic pe burta). Astfel am avut mari emotii pana am reusit sa le pun pe toate la lucru serios, lumea in general e speriata si exista aceasta conceptie generala cum ca aceste echipamente usoare nu sunt de nicio treaba la coborare. Ei bine, nu e chiar asa, ba chiar dimpotriva.....

As incepe cu claparii, pe care ii am de ceva mai multa vreme si am apucat aproape un sezon pe ei.

La mers: Singurul cuvant care poate sa exprime senzatia mersului in TLT5 este fantastic! Nivelul de flexie a incheieturii este atat de mare incat nu ai deloc senzatia de clapari ci de bocanci, iar mica flexie a varfului ajuta la senzatia asta. Clapeta superioara deschisa permite suficient spatiu sa se desfasoare piciorul. Cand e nevoie de mers fara schiuri, talpa permite si o oarecare sensibilitate astfel incat simti un pic terenul prin ea. Aderenta e foarte buna. La concursul din Piatra Mare nu era zapada mai deloc si am fost nevoit sa cobor mai mult de jumatate din drum cu schiurile in spate. Cu TLT5 am alergat efectiv cot la cot cu cei in adidasi. Impresionant! Dar am si ceva negativ de spus, cu toate ca am termoformat ciorapul, undeva in zona superioara a labei am avut parte de doua puncte de presiune laterale destul de puternice, in zona unde incepe limba, puncte care s-au lasat greu, dupa multe ture, dar si acum se mai simt putin. Poate un boot-fitting mai serios le poate indeparta. S-au mai plans si altii de ele. Probabil ciorapul mai gros din TF-X e mai comod. Am mai auzit pareri cum ca shell-ul e foarte ingust: eu am un picior foarte lat, ma deranjeaza incaltamintea ingusta, dar acum nu am simtit nicio problema.

La conversie: Aici e punctul cheie al claparilor acestia. Impreuna cu Scarpa F1, ei au introdus ideea de a inchide clapeta de sus si de a bloca si claparul cu o singura miscare. Astfel, la TLT5, clapeta superioara, la inchidere, introduce un mic stut prin doua gauri, una in shell-ul exterior si una in cel interior, astfel acestea fiind fixate intre ele si claparul rigidizat. Din pacate, clapeta aia se inchide mai mereu peste pantaloni si stutul ramane in acestia, caz in care trebuie revenit si refacuta manevra cu pierdere mare de timp, practic e nevoie de pantaloni speciali de la Dynafit sau de atentie marita. De asemenea, power-strap-ul cu velcro, destinat de obicei imbunatatirii rigididatii la coborare, e foarte deranjant la conversie, se tot agata de toate, nu-l poti nici strange tare ca deranjeaza la urcare. Pe modelele superioare acesta nu exista si multi l-au taiat jos, e o idee buna in cazul in care te lasa mana sa bagi foarfeca in niste clapari de 400 de euro.

La coborare: Dupa greutatea mica si nivelul extraordinar de flexie la mers, ar fi de asteptat ca la coborare claparii sa fie praf. Ei bine, datorita sistemului ingenios de blocare, ce previne flexia in ambele directii, claparii se blocheaza perfect. Ei devin surprinzator de rigizi, mult peste orice alt clapar de tura incercat de mine, inclusiv unii zisi de freeride. Totusi, materialul plastic este destul de moale si, la un schiat agresiv, claparul flexeaza o idee si se simte moale. In plus, la primele ture cu el, am simtiti un pic zona de flexie din varf, simteam cum coboara si urca piciorul acolo cand aplicam presiune pe schiuri. Pe TLT6 s-a scos zona de flex. In cazul in care este nevoie de rigiditate mai mare, cum ar fi coborarea unor pante mai periculoase si abrupte sau schiatul cu schiuri de dimensiuni mai mari decat cele de tura, se poate folosi cu succes power-strap-ul si de asemenea si limba suplimentara care se introduce in clapar si rigidizeaza totul, as zice eu ca pe la un nivel de flex de peste 100. La TLT6 vin chiar doua limbi, una si mai rigida. Eu nu cred ca limba aia isi are sens la o tura, dar merita pusa daca de exemplu se schiaza cu ei pe partie. Ce ar mai fi este unghiul de inclinare a claparului blocat care este ceva mai puternic decat alti clapari de tura ce i-am incercat si care iti permite sa te lasi bine cu greutatea in fata.

Schiurile

Cu legaturile pe ele, cantarite, ajung la 900 g bucata si cu pieile puse fix 1 kg. Se mai poate reduce cu pret destul de mare inca in jur de 100 g din combinatia asta, eu am decis ca nu merita. Pentru cei mai putin familiarizati, aceste schiuri sunt concepute de competitie si in general nu prea exista mai multe lungimi, ele fiind facute de toti producatorii la minimul de lungime acceptat de Federatia Internationala de Schi-Alpinism. Practic, indiferent de marca schiului, toate sunt cam pe la 162 lungime (modelele de baieti, cele de fete sunt un pic mai scurte) si au cam aceleasi dimensiuni in latime - exista variatii de 2-3 mm. Ce difera este constructia, materialul, tehnologiile folosite....

X-Fish, ca de altfel toata linia X sunt din lemn cu insertii de carbon. Fish nu au rocker pe varf ca si alte modele (poate fi luat ca si un minus) dar au un varf special flexibil care le face sa stea la suprafata. Par destul de solid facute si au in varf gaura clasica alaturi de o fanta care permite montarea pieilor cu prindere race cu elastic.

La urcare: dupa greutatea lor, e clar, la urcare ele sunt raiul pe pamant. Dar totusi, exista si alte lucruri care le fac mai bune decat altele la aceasta indeletnicire. In primul rand raza de 24 le face sa fie mai stabile la deplasarile laterale pe pante abrupte inghetate, mult mai stabile fata de Random de exemplu care are o raza mult mai mica. Si suprafata mica le face sa fie un fel de Formula 1 al urcarii pe schiuri, problema fiind ca utilizatorul sa se ridice la nivelul lor. Tot aici mentionez ca lungimea este perfecta pentru a face viraje inguste fara sa iti dai cu un picior in altul si pentru a scoate focile fara sa iesi din legaturi.

La coborare: Aici ar zice multi ca ar fi o problema. Niste schiuri atat de mici si atat de usoare nu ar avea cum sa aiba performante la vale. Teoria asa ar fi, dar in practica aceste schiuri sunt niste mici minuni ingineresti. Astfel, ele reusesc sa se achite onorabil de datorie cam in orice conditii:

- pulver - aici, clar, nu ai cum sa beneficiezi de portanta unor lopeti speciale pentru asa ceva. In schimb, mici cum sunt, flexul mai moale al varfului le face sa iasa afara. Pana la urma schiorii stiu ca in pulverul ala perfect poti sa te dai si cu doua doage de gard, diferenta e pana unde te adancesti in zapada. Asta e, cu Fish te vei adanci ceva mai mult, dar asta nu inseamna ca nu te poti bucura de coborare. 

- crusta si zapada nasoala - ei bine, in crusta - spaima tuturor schiorilor - genul asta de schiuri ultra-usoare iti permit fara nicio problema sa adopti metoda virajului sarit. Nu o sa poti face carving pe crusta ca si cu schiurile de 120 sub talpa, dar vei putea sa le scoti afara cu o mica saritura in fiecare viraj fara nici cel mai mic efort

- partie batuta si gheata - gheata a fost mereu calcaiul lui Ahile pentru schiurile de tura fiind domeniul schiurilor grele de partie, care se aseaza bine si fac carving frumos. Fish surprinde placut si de data asta. Pe partie batuta, chiar si inghetata, canturile agata foarte bine si permit fara probleme viraje de tip carve. De asemenea, se poate rula cu viteza destul de mare, eu am atins spre 50 km/h fara frica. Intr-adevar, lungimea mica se face simtita, astfel ca ele au o mica instabilitate laterala, un mic tremurici, dar in momentul cand li se solicita sa vireze, o fac fara sa iti dea emotii. Pe gheata curata, canturile prind absolut acceptabil. Parca fuge un pic coada, dar nu cat sa iti dea emotii prea mari. Una peste alta, chiar poti sa te simti bine cu schiurile astea minimaliste si pe partie, chiar daca lungimea mica si lejeritatea isi pun o idee amprenta.

- culoar ingust: am apucat sa intru cu ele un pic si pe zona ingusta, pe valcelul de la Pilonul 2 de la Balea Cascada si, desi nu pot sa zic ca am o experienta deja cu ele in conditiile alea, pot sa spun ca una e sa virezi 162 cm pe zona ingusta si alta sa virezi 190 cm. Clar e mult mai usor sa te tii intre pereti sau intre conurile de avalansa.... si din nou e foarte usor sa faci viraje sarite si sa legi multe intre ele.

Legaturile:

Poate dintre toate piesele, la astea am avut cele mai mari emotii, respectiv la piesa de calcai de race. Legaturile sunt o combinatie intre fata de la Radical si spatele de la Race.

Partea din fata a Radical-ului este mult imbunatatita fata de vechile Speed si Vertical. Cea mai mare imbunatatire este montarea unor mici opritoare pentru talpa claparului care il fac sa vina exact cu pinii pe gauri facand practic din ele niste legaturi step-in, in orice conditii. Si maneta de blocaj merge mult mai lejer decat la Speed.

Partea din spate in schimb este si ea o mica minune inginereasca. Practic un mic U din sarma face rolul unei legaturi. Sistemul e incredibil de simplu. Daca pui capacelul peste U, esti in modul de mers. Daca ridici capacelul, claparul o sa se fixeze de pini si treci in modul de schi in jumatate de secunda. Lipsesc insa treptele de inaltator, practic trebuie sa te descurci cu o singura treapta. Totusi mica clapeta are prevazuta pe mijloc o gaura filetata in care se poate introduce un surub, eventual cu niste saibe distantiere, cu care se poate ridica nivelul de inaltare dupa preferinte. Mie personal mi se pare suficient si am urcat pante mari pe direct fara sa ma deranjeze. Legatura se roteste, ca si restul, dar scopul este cel de siguranta, pentru eliberarea laterala in caz de cadere. De asemenea, claparul iese si pe directie verticala. Nivelul la care sare nu se poate regla dar producatorii spun ca e cam pe la 7,5 DIN, o medie care ar trebui sa satisfaca pe mai toata lumea. Eu din pacate am patit sa imi iasa calcaiul in timp ce schiam.... Totusi, in cazul unor coborari mai extreme, poate e de preferat sa se blocheze legatura din fata. La coborari mai in forta eu trag un singur click maneta din fata si se blocheaza doar partial, pana acum mi s-a parut ca e OK. Eu am vreo 85 kg, foarte probabil cei de 50-60 kg, pentru care a fost si proiectata legatura, nu au sa aiba probleme cu iesitul claparului. Ca dezavantaje de design, clapeta din spate se intampla sa se ridice in timpul mersului, existand riscul sa se blocheze calcaiul in legatura, dar ca sa se blocheze trebuie apasat ceva mai tare si de obicei se aude un zgomot si iti dai seama din timp. Legaturile nu au si nu se poate monta stop-schi, se folosesc cu lesa, lucru care pe mine nu m-a deranjat niciodata. Oricum marea majoritate a utilizatorilor se dau cu ele blocate tot timpul, caz in care nici discutia cu release-ul de siguranta nu isi mai are rostul.

Betele:

Despre bete nu am ce sa spun foarte mult, sunt usoare, pe stil schi-fond, ar fi putut sa aiba o chinga mai elaborata. Ce vreau sa zic e ca le-am gasit doar la 135 si mi s-au parut mari, am avut emotii. Ei bine, vreau sa spun ca acum mi se par lungimea perfecta, impingi perfect cu ele la mers pe plat si la urcare. La coborare, par un pic mai lungi decat e nevoie dar fie punctezi mai in unghi, fie efectiv le prinzi de mai jos. Eu niciodata nu cobor cu mana in chinga, pentru ca mi se pare mai periculos sa cazi cu batul prins de tine decat sa-l pierzi si sa te intorci dupa el. Clar, prefer varianta asta decat betele telescopice.

Pieile:

La piei, am o pereche de Pomoca Race care le-am prins la un pret bun si niste Gecko Race fara lipici care le-am luat de la Rares Manea dupa un concurs unde le castigase, tot la pret bun.

Cel mai interesant e subiectul celor Gecko. Intr-adevar, sistemul ala cu pasta aia nelipicioasa ce o au pe talpa e foarte interesant si ea adera pe talpa schiului mult mai bine zic eu decat sistemul clasic cu lipici. Insa am avut o data o situatie cand mi-a zburat foca in zapada. Ei bine, in secunda 2 a fost pa. Nu merge ca si la cele cu lipici sa le mai stergi, nu, era ca si cum ai lipi de talpa o foaie de hartie: nu mai actiona deloc. S-a mai lipit doar dupa ce s-a uscat complet. Cele cu lipici, chiar si ude, mai tin cat de cat. Pe mine m-a facut sa concluzionez ca e un sistem bun, dar nu e sigur si merge doar ca si a doua pereche de foci, cum le am si eu. Nu m-as increde in ele ca singurele foci. In plus, nu prea le place sa le lipesti lipici pe lipici - materialul ala se ia de pe o foca pe alta. Recomandarea lor e sa le rulezi astfel incat suprafata aderenta sa vina peste peri. Asa fac si nu mai am probleme. Cele Pomoca sunt printre cele mai bune din lume, toti le lauda si asa si sunt. Niste piei de maxima incredere, care aluneca foarte bine si sunt foarte aderente. 

Ar mai fi de zis despre sistemul de prindere. Multa vreme am refuzat sa folosesc piei fara prindere in calcai, cu prindere dubla pieile mai stau cat de cat si daca nu mai merge lipiciul. Totusi, cu doua seturi, eu zic ca esti acoperit pentru orice situatie si poti sa risti sa mergi cu prindere doar in fata. Iar prinderea cu elastic cu nod, stil race, e geniala. Se monteaza usor, sta bine si, mai ales, se da jos de pe schiuri intr-o secunda, nici nu m-as mai gandi la alt sistem de prindere sofisticat vreodata....

Cam asta e review-ul pentru echipamentul usor pe care-l folosesc, sper sa fie de folos unora care-si pun anumite intrebari. De asemenea, in masura potrivirii ca marime, cand mai iesim in ture se pot testa, doar ca legaturile astea nu se regleaza deloc, niciun mm.... Sper sa ma duca toate macar inca doua sezoane. Singura piesa ce mi se pare inca fragila e calcaiul Race, sper sa nu cedeze dar, daca o face, o sa cumpar unele de la o alta firma, avantajul la legaturile astea e ca poti cumpara fata si spatele separat si cate una....