Un concurs asteptat ani de zile, urmat de o destindere in Ciucas

Cred ca de cand mi-am bagat prima data claparul in legaturile de tura si am intins focile pe talpi m-am intrebat cum o fi la un concurs de schi de tura. La inceput, pana m-am prins cum e cu sportul asta, nu m-am gandit serios la asta, dar de vreo 3 ani incoace ma roade sa particip. M-au oprit doar dubiile despre capacitatile mele de a face asta si echipamentul meu, foarte greu si orientat mai mult spre freeride.

Dar in sfarsit mi-am luat inima in dinti si am plecat, cu Roxana, eu personal cu inima stransa, spre primul nostru concurs in acest sport, la Zarnesti: Cupa Memoriala D. Jercan si C. Conut, concurs organizat in memoria a doi dintre tinerii ucisi de avalansa de la concursul de schi-alpinism de pe Valea Morarului.

Traseul a fost super si nu foarte greu, pe dealurile dinspre Zarnesti spre Magura. Singura problema a fost vantul puternic ce peste noapte a mai spulberat din zapada pe care se bazau organizatorii.
Rezultatele noastre au fost mult peste asteptarile personale: eu am iesit pe locul 12 din 24, iar Roxana pe locul 7 din 12. Deci putem sa facem fata si la acest gen de concurs, asa ca in calendarul nostru competitional isi vor face loc in fiecare an si cateva concursuri de schi de tura. Si, cine stie, poate o sa imi cumpar si niste schiuri mai usoare pentru asa ceva, dar pana atunci merge se pare si cu "lopetile" mele de 187.
O sa pun un link cu poze de la concurs cand o sa le faca publice organizatorii.

Seara ne-am petrecut-o la pensiunea Floare de Colt, in Zarnesti, spre Gura Raului, pensiune binecunoscuta de oamenii de munte datorita prorpietarului, Traian Flucus, un mare alpinist si salvamontist care a scris impreuna cu alte nume mari istoria acestui sport la noi in tara. Noi nu am mai fost pana acum cazati acolo, dar stiam ca dl. Mititeanu, Marian Anghel si alti cunoscuti dintr-ale muntelui trag mereu la dansul. Ce pot sa spun este ca si noi vom face la fel, si va recomandam asta si voua. Nu veti fi dezamagiti...

Duminica am parcat masina in Ciucas, la intersectia cu Muntele Rosu, de unde ne-am pus pieile si am inceput sa urcam intai pana la cabana, apoi spre Gropsoarele, sperand sa dam o tura in jurul muntilor pana la Cabana Ciucas si inapoi pe Valea Berii.

Din pacate, pe Gropsoarele vremea s-a stricat brusc, ceea ce ne-a facut sa dam inapoi, Nu cu regrete, deoarece eu am zarit o panta pe care vantul stransese pulverul din zona si pe care, cu un mic ocol, am schiat-o la intoarcere. Ba mai mult, la baza ei am dat intr-un superb valcel prin padure, ticsit cu pulver, pe care am mai coborat o bucata pana unde am taiat-o pe curba de nivel inapoi in poteca. Oricum, pe poteca nu se putea cobora, fiind doar iarba inghetata din cauza vantului.

Am coborat apoi pe mai cunoscuta fata cu zapada de deasupra statiei seismice de la Muntele Rosu, unde ne-am intalnit cu inca 3 schiori, de la Salvamont. Zapada era un fel de pulver ud tasat si cu crusta pe deasupra, un deliciu tehnic, ce mai...

Evident, a urmat coborarea pe drum pana la masina, o mancarica in Cheia si acasa, fericiti si de coborarea din Ciucas, dar si de rezultatul nesperat de la concurs...

Trei zile perfecte de schi prin Bucegi

Ziua 1: Babele - Piatra Arsa - Genune - Poiana Tapului


Participanti: Bubulu, Marian, Horatiu


In sfarsit a venit zapada. Vineri, destul de tarziu, am urcat cu totii cu cabina la Babele, unde ne-a intampinat un soare orbitor si fierbinte. Am plecat spre Piatra Arsa pe un pulver impecabil, uscat, de 10 - 20 cm. Un drum care nu doreai sa se mai termine...

Pe Genune, am dat de acelasi pulver de vis, atat pe intrare cat si prin padure, doar niste urme intarite sub pulver, de cateva zile, pe alocuri mai dezechilibrau problema.

Ziua am terminat-o coborand, la inceput pe schiuri si apoi cu ele in carca, din Poiana Stanii la Bubulu in Poiana Tapului.

Ziua 2: Sinaia - Genune - Poiana Tapului

Participanti: Roxana, Miha, Bubulu, Marian, Horatiu

Ora 8 dimineata ne-a gasit, echipa mare, la cabina in Busteni. Dar, stupoare! Sus e vijelie si cabina nu merge. Am stat la o cafea sa asteptam o imbunatatire a situatiei, dar nimic. Se pare ca nici la Sinaia nu merge. Astfel, planurile se schimba si o taiem cu totii in Sinaia, sa urcam pe piei si sa dam macar o Genune. Am urcat usurel pana la Miorita, iar pe cand am ajuns vijelia s-a oprit, asa ca au pornit instalatiile si noi am apucat sa dam un Papagal si un Tarle. Pentru cine nu a mai fost anul asta la Sinaia, va fi o surpriza sa vada ca pe partea de sub stana parasita de pe Tarle, unde era un culoar destul de ingust de schiat, s-a defrisat si s-a facut o partie in toata regula. Iar stana nu mai e, in locul ei a aparut o ditamai cabana...

Ultima coborare am dat-o, ca de obicei, pe Genune, dar nu a mai fost pulverul de vineri. Zapada s-a tasat mult din cauza vantului. A fost, totusi, o coborare frumoasa, iar fetele au avut multe de invatat din aceasta provocare.

Ziua 3: Babele - Pestera - Babele - Genune

Participanti: Roxana, Bubulu, Horatiu, Micu

Duminica, platoul ne-a intampinat din nou cu vreme impecabila. Astfel, noi si Bubulu am dat o coborare pe un picior spre Padina, Zapada in schimb nu a fost foarte grozava: gheata alternand cu crusta, devenind un pulver placut doar tarziu, jos in padure.

Am urcat inapoi la Babele cu proaspat (re)deschisa cabina de la Pestera (16 RON, super business de schi) unde ne-am intalnit cu Micu si am taiat-o din nou spre Piatra Arsa si Genune. De data asta insa zapada nu mai era asa frumoasa.

Pe Genune am dat de o zapada mai buna decat sambata, dar mai proasta ca vineri. Oricum, superb, iar ziua am incheiat-o pe intuneric, pe mult batuta poteca din Poiana Stanii la Bubulu.

In final, ca de mult nu am mai facut asa ceva, iata si "filmul evenimentelor":

Tot ce ne putem dori sunt cat mai multe weekend-uri reusite ca acesta!

Schi de vis la Ranca, pe Papusa

A aparut in sfarsit zapada, asa ca am sarit in clapari si am plecat unde am vazut noi ca e mai bine, adica la Ranca, cu gandul, evident, sa incercam sa bagam un pic de schi de tura pe acolo, ba chiar sa atacam un traseu ceva mai lung daca vremea ne permite - zona e ideala pentru asa ceva.

Asa ca, dupa o escala vineri seara la Draganesti, am pornit destul de tarziu spre locul fapteri. Roxana a gasit cazare la o cabana care s-a dovedit a fi un loc superb de cazare. Nu numai ca e o cabana exact atat cat trebuie de mare, cu cateva camere frumoase, o sala de mese si o bucatarie echipata chiar si cu masina de spalat vase, dar se afla chiar la poalele Papusii, ceea ce are doua avantaje: nu mai e nevoie de mers pe drum o gramada ca sa ajungi la "locul faptei" si e departe de zona partiilor amenajate, unde, sincer, puzderia de SUV-uri, zgomotul manelelor si mirosul gratarelor nu creeaza o atmosfera prea placuta. Ba mai mult, cabana are si un site si noi o recomandam tuturor. Preturile sunt decente pentru zona aceea oricum scumpa (100 RON camera) iar ospitalitatea gazdei noastre a fost deosebita, fiind asteptati de fiecare data cu vin si tuica fiarta. In poza puteti vedea incercuite cabana si partia de schi, in timp ce noi urcam spre Papusa.

Ca si schi, sambata am hotarat sa ne incalzim un pic pe fata de sub Papusa, fiind deja tarziu, iar duminica, daca vremea ne permite, sa incercam sa mergem un pic pe creasta pana pe alt picior. Am facut doua urcari/coborari de sub piramida varfului.

Duminica din pacate ne-a intampinat cu o ceata totala, prin care am mai reusit sa mai dam doua ture pe acelasi traseu, dar destul de nasol, ca nu vedeai nici macar unde sa virezi. La a treia tura, care hotarasem sa fie chiar ultima, plafonul de nori a coborat si varful Papusa s-a ivit sub un cer senin. Zapada pe varf era complet inghetata, asa ca am luat coltarii in picioare, am pus schiurile pe rucsac si am urcat cam pana pe la jumatate, deoarece de acolo deja erau iesiti toti bolovanii. Intre timp, ceata incepea sa urce din nou, asa ca am facut doar o coborare de acolo, pe un soi de crusta destul de nasoala.

Ultima bucata a coborarii am facut-o intr-o "galeata cu lapte", cu vizibilitatea absolut 0, orientandu-ne inapoi la cabana cu GPS-ul.

Per total a fost un weekend frumos de schi in natura, cu o zapada buna, dar din pacate cu o raza de actiune limitata de ceata. Abia asteptam sa revenim in zona, dar mai la primavara, cand ziua e mai lunga, zapada e mai buna si noi mai in forma pentru niste ture mai lungi. Altfel, prima tura de schi pe sezonul asta ne-a readus zambetul pe buze...

Pusca si cureaua lata, ce zapezi au fost odata - Revelion Poiana Tapului

De revelion 2010 a fost un pic cam nasol, ca am mers la servici pe 31 decembrie, asa ca nu prea aveam unde sa mergem prea departe fara sa riscam sa ne prinda ora 0 pe drum. Am fi vrut sa ne sarbatorim anul asta undeva pe la o cabana in inima muntelui, dar nici o sansa.

Cum Bubulu si Miha urmau sa-si petreaca si ei revelionul linistit, acasa la Bubulu in Poiana Tapului, am hotarat sa mergem si noi sa sarbatorim impreuna. Tot la Bubulu mai era si Fane. Asa ca, in echipa asta, ne-am petrecut 3 zile asteptand sa vina iarna. Toata zapada se topise de la temperaturile mari si ploaia din ultimele zile.

Ne-am petrecut cu Luis de Funes: La folie de grandeur, Le grand restaurant, Aventurile rabinului Jacob, dar si alte filme, cum ar fi Noi cei din linia intai sau chiar Stargate ne-au facut asteptarea mai dulce.

In fine, ca sa nu stam doar in casa, in data de 1 ianuarie am hotarat sa facem totusi o plimbare "de primavara" pana la Pestera lui Bogdan, o pestera remarcabil de lunga pentru zona respectiva, are cateva sute de m, si se afla in spatele casei lui Bubulu, spre Poiana Stanii. Asa ca ne-am pornit usor la drum.

Zapada de cu cateva zile in urma nu mai exista. Pe poteca din padure ne asteptam sa dam de branduse si ghiocei.

In drum spre pestera insa, am dat de un vechi copac, probabil traznit, gol in interior si cu o minune de scorbura, numai buna pentru etalarea talentelor noastre speologice. Prima, si cea mai speoloaga dintre noi, a incercat Miha sa patrunda in tainica lume interioara a copacului, urmata de Roxana, care ambele, evident, au biruit.

Urmatorii au incercat Fane, care s-a dat batut, si eu care m-am dat batut si mai repede.

Vedeta zile a fost Bubulu, care a incercat, a renuntat, dar pana la urma a hotarat ca nu poate sa lase patata onoarea speologilor din Valea Prahovei, asa ca iata ce a urmat:

O dovada clara a faptului ca nici macar caldurile si ploile de revelion nu ne pot face sa abandonam in fata naturii. Pana la urma am ajuns si la Pestera lui Bogdan, destul de interesanta de altfel.

In fine, duminica la intoarcere m-am oprit cu Roxana in Pasul Bratocea si, in ciuda, vazand cat de cat zapada, am scos schiurile si am urcat un pic spre creasta Ciucasului pe piei, apoi am coborat inapoi la masina. Mai nimic, dar totusi PRIMELE VIRAJE PE SEZONUL ASTA !!!

Cu Castor prin zapada, la Draganesti

Intr-o dupa-amiaza de decembrie am facut o mica plimbare cu Castor pe camp la Draganesti, ocazie cu care i-am facut cateva poze, ca s-a facut baiat mare.

Sfarsit de etapa la Tartasesti - cu ce ne-am ocupat timpul toamna asta

Ca si un fel de scuza ca n-am facut mai nimic pe la munte, in sfarsit, putem sa ne "laudam" cu finalul etapei pe anul asta la proiectul "Tartasesti". Astfel, asa arata momentan "Alpenhaus" de pe Str. Valea Malinului Nr. 1, Tartasesti, Dambovita (am auzit ca daca esti simpatic, iti poti pune ce nume vrei la strada ta noua)...

Si echipa numeroasa de 2 mesteri - Ionica si Gabi - care au facut posibila minunea in doar 2 luni de zile:

Cu bicicleta pe camp la Tartasesti

Ca sa imbinam utilul cu placutul, am hotarat ca din cand in cand, daca tot ne petrecem sfarsiturile de saptamana prin zona, sa inspectam posibilitatile de MTB pe la Tartasesti. Astfel, am incercat si o ultima tura pe bicicleta pe anul asta. Posibilitati sunt destule, atata doar ca e pe plat. In schimb, pe camp te intalnesti mereu cu iepuri, fazani si, din cand in cand, chiar cu caprioare. O zona buna de dat o pedala.

Doar o plimbare prin Ciucas

Cum treburile nu ne-au mai permis in ultima vreme prea multe iesiri, am fost foarte bucuros sa profit de o zi minunata de noiembrie si, impreuna cu Radu Ghitulescu, sa dam o plimbare batraneasca Muntele Rosu - Vf. Ciucas si retur. O vreme de vis care te indemna sa stai cu burta la soare.

Ce ar fi mai de interes sunt imaginile cu starea in care se afla constructia la noua cabana/hotel, care din pacate cred ca va maneliza complet o zona deosebit de frumoasa. Dupa cum se vede, starea lucrarilor e avansata, iar pe un mic panou e prezentata viitoarea si monstruoasa cabana ce se va ridica aici.

La alergare prin Faget, langa Cluj, si mai des prin Bucuresti - ture de consolare

Pauza, nici nu mai stim cum arata muntii... Proiectele mult mai importante ne opresc momentan de la iesiri, si chiar daca am face un sacrificiu sa mergem, nici vremea nu ajuta, noiembrie nu e tocmai placut pentru mai nimic.

Asa ca tot ce am reusit pana acum sa facem este din cand in cand cate o alergare prin jurul Clujului si ceva mai des cate una prin Bucuresti...

Oricum, cea din Cluj este un trail-running deosebit de frumos, destul de usurel, pe care-l recomand tuturor pasionatilor, pentru antrenament. Este vorba de un circuit cu plecare din Manastur, de la Baza Unirea, se trece peste coama dealului de sub baza sportiva pana la Cabana Faget iar de la intersectia cu drumul spre poligonul militar se intra in padure pe traseul Cruce Albastra. Acesta tine creasta dealului pana in soseaua de Ciurila, de unde urca spre Varful Peana, cel mai inalt din zona. Noi am ocolit varful Peana, din lipsa de timp (tot timpul eram cu noaptea-n ceafa), si am iesit direct in Banda Albastra. In mod normal, merita urcat si coborat apoi pe BA. Banda Albastra merge prin padure, relativ pe curba de nivel, pe langa Izvorul Bilascu, pana cand se intalneste, aproape in creasta in Feleac, cu Banda Rosie, pe care se coboara, intai prin padure si apoi printre casele din noul cartier, pana la intersectia drumului de Ciurila cu cel din Manastur. De acolo, se continua prin padure, tot pe BR, pe creasta, pana deasupra Bazei Unirea si apoi se coboara inapoi la punctul de plecare. Traseul are cam 18 km cu 350 m dif de nivel si probabil cam 20 km cu 450 m daca se include si varful Peana.

Traseul l-am pus pe Runmap.

In rest, mai alergam prin Bucuresti, unde tot din lipsa de timp am ales sa alerg un traseu "in jurul blocului": Podul Grand, Grivitei, Titulescu, Victoriei, Aviatiei, Charles de Gaule, Arcul de Triumf, 1 Mai, Turda, Podul Grand. Tura are cam 7 km si am pus-o si pe Runmap (desi pe zona Titulescu calitatea e proasta).

Asa ca ne mentinem si asteptam iarna, sper ca de 1 decembrie sa putem iesi o tura pe munte, iar odata cu iarna sa ne reluam si noi programul "montan"...

Maratonul Piatra Craiului MPC 2009 - o reusita

A fost si MPC 2009. L-am asteptat un an, a venit, a trecut, iar acum vom mai astepta inca un an cu nerabdare. De ce? Pentru ca este o experienta deosebita, o "life changing experience" cum s-ar zice in engleza. O cursa care isi face loc iremediabil in inima celui care o parcurge.

Dar sa incepem cu "sfarsitul", respectiv cu rezultatele noastre. Iar apoi voi scrie cateva impresii. Pentru mine, rezultatul este incredibil. Toata munca si antrenamentul au dat roade neasteptate. Am terminat maratonul in 7 ore si 5 minute!!! Este un timp cu 2 ore mai bun ca anul trecut si cu 4 ore mai bun decat cel de acum doi ani. Stiu, nu e ceva fantastic, atata timp cat peste 100 de participanti au scos un timp mai bun, dar pentru mine inseamna o realizare extraordinara. In plus, ceea ce mi se parea de neconceput acum 1 an, am ajuns in jumatatea superioara a clasamentului, locul 43 din 96 de participanti la 30-40 de ani si locul 106 din 234 la categoria open masculin. Roxana si-a mentinut oarecum pozitia de anul trecut, cu un timp de 8 ore si 4 minute (ceva mai prost ca anul trecut), cu locul 7 din 14 la 30-40 de ani si locul 22 din 49 la open feminin.

Toate rezultatele si pozele se pot gasi pe site-ul maratonului.

Cateva poze cu noi si una cu premierea la baieti 30-40 am gasit pe site-ul maratonului, poze facute de Liviu, Ilie si Sis, carora le multumim..

Si acum urmeaza, pentru cine are rabdare sa o citeasca, povestea mea despre MPC 2009 si despre MPC in general.

Eu si Roxana avem o vorba: noi suntem niste produse ale MPC-ului. Cum vine asta? Pai simplu, se trage din 2007, cand si noi, ca tot omul normal, mergeam pe munte, cu un rucsac de 60-80 l in spate, urcam in Piatra Craiului in prima zi pana pe creasta, dormeam rupti la refugiu si a doua zi coboram pe altundeva. Numeam asta o tura in Crai. Sau in Bucegi. Sau oriunde altundeva. Atunci am auzit de concursul acesta: o nebunie, o tura intreaga, de 41 km, in jurul Craiului, intr-o zi. Cu minim de bagaj, la adidasi usori. Se numea Maraton, dar noi stiam ca nu puteam sa-l alergam. Eu personal nu puteam sa alerg pana la coltul blocului, ca incepeau sa ma doara ficatul, splina, stomacul, capul, picioarele, mainile, spatele, tot ce vreti, simteam gust de sange in gura, ce mai. Roxana incerca sa ma convinga sa alerg, sa ma mai slabesc. Aveam atunci peste 110 kg. Cu mari eforturi, alergam jumate de km cu multe pauze. Dar totusi, nebunia ne-a facut sa ne inscriem. Ce se putea intampla? Mai mult ca sigur sa abandonam, daca nu la Table, cel putin la Plaiul Foii, unde aveam limita de 6 ore jumate. Cum sa ajungem? N-aveam cum. Dar macar sa incercam.

Astfel, intr-o duminica de octombrie 2007, la 9 dimineata, pe o ploaie marunta, ne-am aliniat la start. In acorduri de Phoenix, cei peste 100 de participanti au rupt-o la goana. Eu am inceput sa alerg, dar n-am reusit nici pana la capatul strazii, asa ca am luat-o usor la pas. 3 ore pana la Table, un mare efort pana la Funduri unde am ajuns dupa 4 ore, iar cu 30 minute inainte de timpul limita ma aflam la Spirlea. Am scos tot ce aveam in mine si, in pasi de alergare, am ajuns la Plaiul Foii cu cateva minute inainte de termen. Nu mai stiam cum ma cheama, dar stiam ca ma cheama Diana. Trebuia sa o fac, eram aproape. Am mai facut pana in Zarnesti mai mult de 4 ore, schiopatand. Prin oras, spre sosire, fiecare pas era o durere. Un grup de 4 zombie, eu, alaturi de Roxana si inca doi participanti, Dana si Cristi, am trecut tinandu-ne de mana, pe intuneric, linia de sosire, cu un timp de 10 ore si 19 minute, in aplauzele tuturor. Luci Clinciu a venit si mi-a spus ca n-ar fi crezut ca voi termina. Wow, nici eu. Dar se poate. Si mai mult decat atat, eu pot. Si cu siguranta pot mai mult. Orice ar fi, "that's the right way". Si, in acea seara, la poalele Craiului, viata mea s-a schimbat pentru totdeauna. Pantofii de trail running si rucsacul de 20 l aveau sa ia locul definitiv bocancilor si rucsacului de 80, pe care a inceput sa se depuna praful.....

In 2008 au urmat alte experiente placute: Carpathian Adventure, cu locul 6 la tura scurta, alaturi de Roxana Ghilt, Kitty si George, apoi MPC 2008 cu un timp de 8.41 (9.01 daca se adauga cele 20 minute de timp mort). Acestea au fost un mare imbold psihic, si brusc am descoperit ca pot sa alerg. La inceput 2 km. O tura de lac in Tineretului. Apoi 2. Apoi 3. Si niste dealuri. Si niste scari. Uraaa! Mi-am dat drumul si POT sa alerg. Ba mai mult, chiar imi place.

Si a venit 2009. Cu Bucegi 7500 (locul 7 la mixt), Carpathian Adventure (locul 3 la amatori) si, acum MPC. Si, intr-o dimineata la fel de ploioasa ca in 2007, in ritmuri de AC/DC, am pornit din nou. Dar a fost altfel: am alergat pana la Botorog, am depasit in draci pe urcare spre Magura, am alergat iar pe plat si pe coborari (unde ma cam depaseau alergatorii) si am tras tare pe urcari (unde-i cam depaseam eu pe ei). Am mers cot la cot cu oameni cu care nu visam sa fac asta. Urcarea la Funduri a fost floare la ureche, iar pe grohotis la coborare alergam in draci. Ca si pe branele din grohotis spre Spirlea. Si la Spirlea. Si dupa Spirlea. Si picioarele mele se incapatanau sa alerge. Nu tu dureri de genunchi, nici de muschi. Oboseala m-a ajuns doar la bariera cand, intr-adevar, nu m-am mai simiti in stare sa alerg si platul pana la Plaiul Foii. Dar l-am alergat pe bucati, cu pauze. O supa calda si un ceai m-au pus pe picioare si am plecat spre Diana impreuna cu Laurentiu Barza, cu care m-am intalnit la CP. Pe urcarea abrupta spre Diana, terenul meu preferat, am depasit tot ce se putea depasi. La refugiu am facut doar cu mana celor din CP si am continuat sa alerg in jos. Si de la Coltii Chiliilor, am continuat sa alerg, desi deja ma simteam obosit, dar nu mai era mult. Alergam 5 minute, apoi 30 de secunde pauza in ritm de mers. Lumea aplauda. Aflu ca inca nu au trecut 150 de oameni, deci sunt in prima jumatate, asa ca ignor durerile de ficat si junghiurile intercostale care au inceput sa apara si cobor spre Zarnesti. Asfaltul mi s-a parut interminabil, dar l-am alergat incet si pe ala. Am trecut linia de sosire si ma simteam oarecum dedublat: chiar sunt eu acesta? Am reusit? Da, am reusit. De azi, chiar daca nu sunt printre elite, ma pot numi cu mandrie un trail-runner.

Maros MTB Maraton si altele la Cluj

Ce sa zic, va fi un post foarte scurt. Am fost la Cluj pentru maratonul Maros, cu ganduri mari. Sambata, am zis sa dam un trail-running prin Faget, un plan mai vechi al meu. Plecare din capat din Manastur de la Baza Unirea, urcare pe banda rosie pana in Feleac, apoi banda albastra pana pe Peana si coborare pe cruce albastra inapoi in Manastur. Exaltarea maxima a fost ca am reusit sa alergam fara oprire toata urcarea pana in Feleac. Incredibil! Apoi pe banda albastra ne-am mai relaxat. N-am mai urcat pana pe Peana, ci am ocolit pe la baza si am coborat crucea albastra, unde au aparut primele probleme de oboseala (dureri de ficat, etc...). Per total, in jur de 20 km. Dar data viitoare cand mergem la Cluj repetam experienta, cu GPS-ul si aparatul foto la noi, sa vedem exact. Traseul mi se pare cel mai bun antrenament de trail-running posibil.

Duminica ne-am prezentat, plini de energie, in Gilau, la start. Am avut un start foarte bun, iar pe prima urcare pana la Muntele Rece am tinut un ritm care m-a surprins. Se prefigura o zi deosebita si un rezultat bun. Insa, pe ultimele bucati de urcare, la o portiune mai abrupta, am auzit un "piiinggg" de sub mine si bicicleta a inceput sa mearga ciudat. Am oprit si am descoperit o spita rupta si infasurata pe pinioane. Roata fiind cu 24 de spite, business-ul meu s-a cam incheiat. Sa nu o distrug de tot, am luat-o in spate si am taiat-o la pas pana in C.P. Acolo am stat sa incurajez lumea pana a venit Roxana. Ea a zis ca nu mai are chef, asa ca am facut schimb de biciclete (ca ea e mai usoara) si am coborat in Somesul Rece, de unde ne-am intors pe sosea. Din fericire, roata mea nu s-a dus de tot, asa ca am reusit sa o repar inapoi la Bucuresti. Asta e, trebuia sa mi se intample si mie odata ceva, ca prea am mers trouble-free pana acum. In afara de asta, maratonul a fost organizat deosebit, cu un traseu si o echipa de nota 10. Felicitari, si sper sa ne vedem la anu' cu mai mult noroc pe dealurile care imi sunt atat de dragi si pe care mi-am petrecut copilaria.

Atasez aici doua poze cu noi din miile de poze facute de cei de la Westend, parteneri in organizarea concursului. Nota 10 cu steluta pentru ideea si mai ales pentru munca depusa la sistemul de cautare a pozelor dupa nr. de concurs.

Inca o data, fotografii facute de Westend (sper ca nu e o problema ca le-am pus aici):

Toate rezultatele si traseul le puteti gasi pe site-ul maratonului, iar toate pozele (enorm de multe) le puteti gasi pe site la Westend.