

Pe platou si pe varfuri zapada incepuse sa se topeasca, dar asta inseamna doar ca vaile sunt numai bune... Caldarea din capatul vaii Cerbului era brazdata de urmele numeroaselor avalanse. Una din ele a luat si o viata in aceasta iarna. Coplesit de tristete mi-am mai adus aminte o data ca muntele nu ne iarta, si de prietenii pe care ni i-a furat la fel in Fagaras, acum cativa ani...


Dar tristetea nu isi are loc intr-o astfel de zi, in care firnul asteapta sa iti infigi in el canturile. Asa ca am aruncat o ultima privire de sus la valea ce urma sa o parcurgem.


Coborarea a fost de vis, zapada superba, iar in sus se puteu admira atat impunatorii Colti ai Morarului cat si numeroase cascade alimentate de zapada ce se topeste sus pe platoul. Unde dispare apa din cascade? Evident, curge pe undeva pe sub zapada pe care noi ne coboram cu schiurile.


Extazul coborarii s-a terminat insa la confluenta cu Valea Priponului, unde se cam termina zapada. Aici am facut un popas mai lung la soare, dupa care, cu schiurile pe rucsaci am revenit, pe traseu, in ceva mai mult de 2 ore, in Busteni.
Adi a plecat acasa, asa ca pentru a doua zi am ramas doar eu cu Roxi. Obiectiv? Vedem sus. Cum e, pe cine mai intalnim. Dar o obsesie exista in capul meu. Vazusem la iesire de pe Cerb valea Priponului si niste baieti care coborau de pe ea cu placile. Doream si eu. Asa ca pana la urma, desi initial am hotarat ca mergem tot pe Cerb, am cotit-o spre Costila unde am ajuns la intrarile pe Malin si pe Pripon (urmatoarele doua poze, in ordine). In aceasta zi fotograf am fost si eu, si Roxi.


Am ales valea Priponului ca parea mai cuminte la inceput. Dar odata cu coborarea si valea se ingusteaza ajungand ca la final sa fie doar un mic canion.
