Tuesday, March 30, 2010

Ma dusei sa pedalez la Olt

De mult aveam eu un plan sa dau o pedala pe la Draganesti, campia usor delurita acoperita cu paduri si, mai ales, Oltul, care in zona este format dintr-o "salba de hidrocentrale" cum ne-au invatat comunistii si care au pe malul lacurilor drumuri forestiere de contur m-au facut sa cred ca merita incercarea. Peisajul lacustru cu lebede, ratuste si pelicani merita efortul, chiar daca zona e destul de murdara prin apropierea localitatilor (cine stie, poate "Let's do it, Romania!" va rezolva ceva...)

Astfel, sambata, cu inima in dinti, am hotarat sa deschid aceasta zona. Din pacate, planul de acasa nu s-a potrivit, si in loc sa am toata ziua de la 2 incolo, am avut timp doar de la 11:30 pana pe la 15:00, dar m-am pus in sa si am taiat-o spre Olt pe primul forestier mai interesant pe care l-am vazut.



Padurea din zona e brazdata de ceva forestiere simpatice. Am ajuns la DN-ul de Caracal fix la podul peste Olt, de unde am continuat pe malul stang pana la barajul de la Draganesti. De acolo, am urcat pe malul drept pana la confluenta cu Oltetul, unde a trebuit sa urc pe acesta in sus pana la Cioroiu, la primul pod. La intoarcerea la Olt, la confluenta, m-am oprit pentru o sesiune foto solitara.


Am trecut inapoi pe malul stang la urmatorul baraj si am luat-o inapoi ca deh, "Time's up!". La Draganesti la baraj am schimbat din nou malul, si am iesit la DN la Stoienesti (cam cea mai murdara zona). M-am intors direct prin camp, unde apa inca nu se uscase si am avut parte de o baie de noroi lutos de zile mari (clasic: bicla de 30 de kile, rotile nu se mai invart, noroiul mult peste pantofi...) In total aproape 70 km cu o viteza medie de vreo 20 km/h, o dezmortire perfecta inainte de un sezon care promite sa fie bogat.

Track-ul turei il gasiti pe Bikemap.

Am dat si vreo doua plimbari cu Castor sa-l mai scoatem la alergat si am facut niste poze, ca isi gasise el o pasiune in a sari un paraias de pe-o parte pe alta. E un dulce si abia astept sa-l mai scoatem la munte...

Monday, March 22, 2010

Sinaia, altfel

Mi-am dorit de mult, cum am mai spus, un setup usor de tura. Mi-am dorit sa pot sa bat muntii si iarna asa cum o fac vara, dar nu frustrat si sa ma lupt pentru fiecare pas pe jos. Personal detest mersul pe jos iarna pe munte: n-am reusit niciodata sa gasesc frumusetea in a intra pana la brau in zapada la fiecare trei pasi si a munci 1 ora pentru a merge 100 m.  Am senzatia ca natura isi bate joc de mine la modul cel mai nasol... Consider, cel putin pentru mine, ca mersul pe jos trebuie lasat doar pentru traseele tehnice (din care, oricum, nu prea fac).

Pe schiuri in schimb, e alta viata: viteza la urcare este asemanatoare cu cea obtinuta vara pe jos, pe plat este superioara iar la vale, hmmm, cred ca e evident ca nu se compara. Per total, undeva intre alergat si bicicleta. Iar daca mai ai parte si de o zapada buna, coborarile iti aduc un zambet suplimentar pe fata.

In aceasta ordine de idei, in combinatie cu faptul ca a dat vara peste noi iar zapada se va retrage cu viteza maxima spre crestele inalte si vaile adanci, am fugit la Sinaia pentru un ultim weekend de bagat pe piei. Dar altfel, asa cum imi doream demult. Adica sa urc pe piei de jos, nu de la 1400 ci mai jos, din oras. Cat mai jos. Sa simt ca am urcat muntele ca si cum statiunea de schi nu ar fi acolo.

Sambata: Premiera absoluta - pe Genune cu basca-n cap



Astfel, sambata am plecat (cam tarziu) si am ajuns in Sinaia pe la 12. Am hotarat sa lasam masina la intersectia cu Poiana Stanii si sa urcam de acolo pe platou, Babele, Plaiul lui Pacala si apoi inapoi.
Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, am schimbat programul de 2 ori:
- ne-am intalnit la 1400 cu Vlad, colegul Roxanei, cu care am dat o tura pe Tarle (mai aveam 3 urcari pe o cartela)
- am vorbit cu Bubulu care a zis ca urca si el cu cabina de ora 15, si vine sa dam o Genune, asa ca am zis sa o dam spre Babele mai repede si, cu ultima urcare si inca un bilet, am urcat pana la urma la 2000 cu cabina (rusineeeee)

Asadar, am taiat-o spre Babele, cu gandul sa ne intalnim cu Bubulu undeva pe drum, dar sa facem si noi ceva miscare. Cabina am vazut-o plecand cand eram la poligon la Piatra Arsa, iar cu Bubulu ne-am intalnit sub coborarea de la Babele. Am plecat sa aruncam o privire la Valea Urlatoarea, poate e de o tura, desi nu prea ma tenta cu schiurile de alergat. Oricum, era gheata oglinda si am renuntat, indreptandu-ne spre Genune.



Pe intrare, era o crusta de zile mari. Ma gandeam ca faceam carving pe acolo cu Thunder-ul. Cu Random, m-am descurcat, dar cu balans mare si nu cred ca foarte estetic. Pe fir in schimb, am dat de un pulver cat se poate sa fie de bun la +15 grade, neasteptat. Am putut cobora lejer pana in drum, si apoi pe drum pana la masina. Una peste alta, pregatit fiind de plimbare si mai putin de schi, am fost probabil primul care a coborat pe Genune cu basca-n cap...


Duminica: Semimaraton pe schiuri: 23,3 km, 1300 m dif. nivel


Duminica, in compensatie, am hotarat sa o comitem. Pornim clar de la gondola, urcam DOAR pe schiuri, mergem pana la Babele, dam si un Pacala si ne intoarcem pe la Piatra Arsa. Si chiar o facem!

Astfel, am plecat pe la 11, pe schiuri, de la gondola. Urcarea a fost de vis, sportul asta e deosebit. Am urcat pe partia veche, apoi pe partea inferioara din Tarle si in final pe Drumul de Vara si pe traseul de Piatra Arsa, pe la obarsiile Genunii si Pelisorului. Pe o vreme de vis, dupa 3,5 ore exact de la gondola, luam o pauza de masa la cabina la Babele. Am dat jos pieile la antena, de unde am taiat-o in jos.



Din pacate, partea care ar fi trebuit sa fie frumoasa, coborarea pe Plaiul lui Pacala, nu a fost chiar asa. Am dat de cea mai nasoala zapada data schiorului, nu crusta, ca aia e amuzanta, ci o fleasca totala pe care schiurile nu aluneca, te tarasti la vale ca melcul cu senzatia aia ca parca te tine cineva din spate, si incerci sa rupi niste viraje batranesti. In concluzie, nu am insistat, asa ca am coborat doar pana la intersectia cu traseul de Piatra Arsa, de unde ne-am intors.


La insistentele mele, am urcat si panta din Sinaia pana la antena, sa mai dam o urcare mai abrupta, dupa care am coborat pe Papagal, Tarle, am ocolit zona 1400 prin dreapta si inapoi la gondola pe partie. Surprinzator, am reusit sa ajungem pe schiuri pana la gondola fara mari probleme, le-am dat jos doar 5 m intr-un loc cu bolovani.

Per total, desi traseul in sine nu pare mare lucru, combinat cu urcarea din oras a dat o tura pe cinste: 23,3 km, 1310 m dif de nivel, 04:30 ore de mers, 02:00 ore de pauza, viteza medie la mers 5,1 km/h (4,2 inainte de coborarea de la 2000). Cine stie, poate mai prindem o tura anul asta, doamne-ajuta!

Traseul l-am postat (ca n-aveam unde) pe Runmap.
Toate pozele din tura le-am pus pe Webshots.

Tuesday, March 16, 2010

Concurs cu probleme tehnice la Madarasi si 2000 m la Azuga

In we asta, am facut un efort si am fugit la Madarasi, pentru ultimul concurs de schi de tura de anul acesta. Drumul e lung iar urcarea pana in statiune e grea, insa lumea spunea ca statiunea e superba si ca are si o partie super abrupta.

Acuma realitatea:
- drumul e probabil cel mai prost drum public pe care am fost vreodata, am urcat cu lanturi (oricum nu te lasa fara) dupa ce am achitat si o taxa de 7 lei si, credeti-ma, e nasol. Pe langa faptul ca urca destul de serios, si cu cateva curbe destul de abrupte, drumul avea santuri de roti sapate adanc in gheata si acoperite cu un strat subtire de zapada, practic lanturile se chinuiau sa muste din gheata din baza. Eu am din pacate lanturi scarita si am urcat curbele cu un pic de derapaj, probabil cu lanturi romb e ceva mai bine



- partia neagra si foarte abrupta nu e chiar asa, e undeva pe la 25 de grade la pornire si dupa vreo 100 m se domoleste bine de tot. In plus, pe la amiaza partea de sus era deja plina de moguli, care erau la moda acum 20 de ani, dar azi parca nu mai sunt la fel de amuzanti. Cel putin nu sa te dai o zi intreaga pe ei. Partia rosie e ok, cum trebuie sa fie, dai de cateva ori din fund si esti jos. Ca off-piste pe langa partie, ai de ales intre o defrisare plina de cioturi in care mai dai ocazional cu schiurile si o padure dintre partii care se termina in niste valcele si cu un gard care trebuie sa-l sari. Deci nu prea e business.

Partea buna: zona e superba, oamenii primitori si abonamentul e 40 RON/zi.

Acuma despre concurs: a fost un traseu super si simplu, nu foarte lung, din cate am inteles scurtat datorita viscolului. Am plecat in vana de la start, undeva in al doilea pluton (in fata la vreo 200 m se vedeau meseriasii din plutonul fruntas). Mai depasa cate unul coloana, dar eram multumit si trageam la maxim. La prima trecere in coborare am scapat o foca in zapada, am ridicat-o si le-am bagat pe ambele la piept. Mai facusem asta cu pieile BD de multe ori fara probleme. Coborarea am dat-o bine, era loc de mai bine dar inca nu m-am obisnuit total cu schiurile. Oricum, era prin pulver, frumos. Am ajuns in viteza la urmatoarea trecere, am pus pieile si am taiat-o la deal. Dar, *&%$##*&*!!! O piele imi sare efectiv de pe schi. Dau jos schiul, o pun la loc, iau schiul si plec dar, dupa doi pasi, sare din nou. Verific cu mana: nu mai lipeste deloc. Nu ca mai putin, nu, DELOC! Parca nu ar mai avea lipici. In 5 ani de schi de tura n-am mai vazut asa ceva. O potrivesc cumva cu o chinga de pe rucsac pusa la mijloc, mai merg vreo 10 m si iar sare. Mai gasesc o chinga si o prind bine si la coada, si merge. Intre timp, a cam trecut toata lumea pe langa mine. Apare si Roxana care avea pe un bat niste Power Tape, ii dau un bat de-al meu la schimb si zic ca m-am scos. Pe naiba! Nici Power Tape-ul nu se mai lipeste. Era un soi de umezeala nasoala. Asta e, plec cu o piele legata, o depasesc pe Roxana si inca vreo 5 concurenti, trec in coborarea urmatoare care a fost o linie dreapta superba cu hopuri, o data chiar am zburat prin aer vreo 2 m. La urmatoarea trecere, dupa cum ma asteptam, nu mai prinde nici cealalata foca. Era ultima urcare, vreo 300 m lungime pana la finish. Pun focile cumva si le leg ambele cu chingi la cozi. Urc incet dar focile imi flutura in lateral. Cu 20 m inainte de linia de sosire, focile zboara definitiv de pe schiuri, asa ca iau totul in mana si trec asa, pe jos, linia. Mersi lui Luci Clinciu care a incercat sa ma mai ajute cu focile la ultima montare. Nu am iesit foarte bine, dar asta e. A fost pana la urma un concurs super si a meritat sa mergem pana acolo, experienta nasoala mi se putea intampla oricand si oriunde.

Rezultatele de la concurs si un slide cu cateva poze se pot vedea aici.

Consolarea a venit dupa concurs. Am dat cu Bux care a venit si el cu Ada prin zona cateva ture pe partie cu teleschiul, sa vad cum e (concluziile mai sus) si, exact cand Bux zicea ca merge sa manance ceva, m-am intalnit cu o trupa mare care dadea o tura pe piei pana la premiere: o gramada de adevarati, din care as aminti pe sarite Joe, Luci, Dani, Balan, Andreea, foarte multa lume si doar spuma. Am avut onoarea sa "alerg" dupa ei si sa dau doua coborari superbe prin pulver neatins. Din pacate, focile au cedat din nou dupa prima coborare, iar Luci m-a ajutat cu niste foci de rezerva, foarte inguste, dar care m-au dus inapoi in statiune cu bine, mai putin cateva bucati mai abrupte pe care m-am cam chinuit, si partia pe care am urcat-o cu schiurile in spate.

Duminica am fost la Azuga unde am dat 3 urcari/coborari pe Cazacu, insumand aproximativ 2000 m diferenta de nivel (nu fiindca e 17 RON urcarea cu gondola, ci fiindca asa am vrut eu).


 E super cu schiurile noi (Movement Random) la deal, am facut un pic peste 40 minute pana in varf la antena. La coborare, schiurile sunt OK, se comporta acceptabil. Nu excelent, trebuie atentie, dar iti faci treaba cu ele. Nu le-as recomanda ca schi unic in colectie, pentru asta ar fi mai bun un Chaman sau un IKI. Mai jos e un film cu coborarea pe aceste schiuri, se poate vedea o oarecare instabilitate dar, cum ziceam, isi fac treaba. Pe pulver sunt chiar foarte bune, o sa incerc sa fac un review mai complet, si cu alte tipuri de zapada, numai sa apuc sa ma dau pe ele.

Monday, March 08, 2010

Postavaru Night si o zi de Ciucas - ziua cand am dat mana cu DYNAFIT

Sambata seara a avut loc cupa Postavaru Night la schi de tura - vertical race. Asta inseamna un concurs care include o singura urcare lunga, fara portiuni de coborare. In plus, concursul are loc noaptea, cu start la ora 19.

Pentru mine a fost insa mai mult decat un concurs. A fost ziua in care am facut pasul cel mare, spre Dynafit. Astfel, sambata la amiaza in Sinaia am intrat in posesia noului meu echipament de race:
- schiuri Movement Random 2011 - 168 cm, 115/76/105, 1100 g
- legaturi Dynafit TLT Speed
- clapari Silvretta X-Mountain (de compromis pana la anu', sper sa pot sa fac un sacrificiu sa trec pe Scarpa F1)
Inainte de concurs am primit de la Luci si noile piei Contour Carving de mohair.

Se anunta o tura frumoasa si interesanta. Interesanta a fost, dar nu a avut doar laturi frumoase. Astfel, experienta mea cu Dynafit a inceput in parcare la Club Rossignol unde, dupa o mica intarziere cauzata de un eveniment nefericit (un accident auto a unui participant la concurs pe care am fost sa-l ajutam), pe la ora 18, am zis ca ma pun pe schiuri si dau o incalzire. Toate bune si frumoase, pun schiurile jos, claparii pe legaturi, apas si... nimic. Nu intra. Mai incerc, din toate pozitiile, si nimic. Concurenti curiosi se uita la mine ciudat: ce-o mai fi si cu asta? Incerc tot felul de pozitii si tot nimic. Ma uit pe ceas, e 18:59, adica un minut pana la start, si eu nu am reusit sa imi bag claparii in legaturi. Ce mai, Dynafit-ul asta e un business mai mare decat credeam.

Am fugit cu schiurile la start si am rugat in jur sa ma ajute cineva. Am primit tot felul de sfaturi, baga intai un cui, apasa cu toata talpa, etc... Nimic nu mergea, iar organizatorii anuntau startul. Am adoptat cea mai de criza solutie. Am dat jos claparii, i-am bagat cu mana in legaturi si apoi m-am incaltat cu ei, cu schiurile gata prinse. PENIBIL !!!

Am prins startul in ultima secunda, ramas in spate si nevoit sa depasesc o gramada de oameni. O tai in sus si... surpriza!!! Parca nu mai am nimic in picioare, totul seamana cu o alergare in adidasi prin parc. Diferenta este senzationala. Practic am dat jos 2 kg pe fiecare picior, fata de schiurile mele Thunder de 187 cu Diamir Freeride. E ALT SPORT!!!

Bag tare la deal. Din pacate, ocupat cu legaturile, nu am mai apucat sa ma schimb, sunt cu o geaca grea si groasa, habar n-am ce prostii am in rucsac si n-am avut timp nici macar sa merg la toaleta. Asta e, greseala mea, trebuia sa ma exersez de mai devreme cu legaturile. Dar cum sunt doar 4,5 km, o dau asa. Mai depasesc pe unul-altul. Pe ultima panta, destul de abrupta, ma mai depasesc si pe mine vreo 2 concurenti. Ajung la sosire rupt in gura, atat fizic cat mai ales psihic, de frustrare. Ajung totusi destul de bine. Dau jos schiurile si ma relaxez.

Dupa putin timp apare si Alin si apoi Roxana. E frig si viscol si ei vor sa coboare la cabana Postavaru, unde va avea loc un mic chef urmat de premiere. Vreau sa merg si eu dar, ia ghiciti? Trebuie iar sa imi pun schiurile in picioare. Si iar nu-mi iese. Incerc vreo 10 minute si nimic, asa ca le zic sa plece ca vin si eu. Incearca multi sa ma ajute, dar e noapte si e viscol. Pana la urma adopt aceiasi metoda, cu descaltatul, si ajung la cabana.

La Postavaru, cheful era in toi, la inceput cu muzica mai relaxata, iar mai apoi trecand pe AC/DC, Metallica si alte chesti grele, care ne-au facut sa tzopaim si sa dam din cap pana pe la 1 noaptea. Eu insa am mai luat cateva pauze, in care m-am retras cu schiurile pe holul cabanei pentru a invata, dupa razboi, sa folosesc legaturile. Probabil am stat in total o ora facand asta, in vreo trei ture, dar finalul a fost victorios: am cam inteles cum sta treaba. Totusi, claparii mei intra ceva mai greu, le lipseste un ghidaj pe care cei Dynafit il au. Dar imi iese!

Premierea a inceput pe la 1 noaptea. Roxana a luat locul 3. Trebuie sa o trec si pe ea pe Dynafit, neaparat. Eu am iesit pe 13. Nu e rau, dar inca nu stiu ce inseamna asta ca timp. Abia astept sa vad. Stiu insa ca daca nu aveam problemele care le-am avut, as fi castigat poate chiar 4-5 minute. Offf, data viitoare.

Totul s-a terminat cu o coborare la frontala pe Sulinar, pe un pic de pulver asezat peste damburi, unde schiurile s-au comportat peste asteptari. Claparii la fel, sunt peste asteptari de rigizi. Singura problema pare sa fie unghiul claparilor, ceva mai drepti decat sunt obisnuit, pozitie care ma cam arunca pe spate. Pana jos m-am prins, trebuie sa stau mai aplecat pe limbi.

Am descarcat doua poze cu noi din cele de la organizatori, noi evident n-am apucat sa facem poze, fiind concurs.


Dupa o noapte friguroasa dar ieftina la Hotel Codreanu, duminica pe la amiaza am mers la Muntele Rosu sa dam o tura. Pulverul era imens si uscat. Am dat o coborare pe fata din spatele cabanei, dar schiurile alunecau cam greu, zapada era cam ciudata. Apoi am dat o coborare pe valcelul nostru de pe valea Berii. Nici acolo nu aluneca cum trebuie, practic l-am dat aproape direct. Se pare ca asa a fost zapada, si Bubulu a patit acelasi lucru in Bucegi, a dat la betze de la Manoliu la Babele.

Din pacate, obiectivul aparatului foto a inghetat si nu am putut face poze, asa ca pe data viitoare. Primul weekend pe Dynafit a fost interesant si urmeaza o saptamana de exercitii cu legaturile acasa. Unde am descoperit totusi ca talpa la clapari e o idee cam subtire in zona de presiune a legaturii. Am lipit un petic de vulcanizare de bicicleta pe talpa claparilor si, automat, legaturile se inchid perfect.

Sa speram ca vom face o figura si mai buna saptamana viitoare la Madarasi, unde va fi si coborare, la care ne pricepem cat de cat.

Cateva poze de la Postavaru Night facute de Sis Team le puteti vedea pe Picasa.