Sunday, July 28, 2013

Peripetii cu ciclocrosu' la Omu

A venit si ziua in care sa dau tura anuala de ciclocros la Omu' - anul acesta in doi, eu si cu maestrul Basso. CX-ul meu era proaspat venit de la Horia de la vopsit (cine vrea o bicicleta vopsita cu mana de artist poate sa apeleze oricand la el: http://www.horianitu.ro ) unde a stat ceva vreme, asa ca abia asteptam sa dau o pedala. Nu imi inchipuiam ca treaba o sa se termine destul de aventuros....


Astfel am pornit usor de la izvorul de la intrare din Sinaia pe asfalt spre Dichiu. Nu stiu de ce mergeam foarte greu, mult mai greu decat imi aduceam eu aminte. M-am oprit sa mai umflu rotile, nu stiam ce am. Doar la finalul zilei am realizat ca imi schimbasem intre timp pinioanele si acum nu mai aveam 32 pe spate ci doar 30, de acolo diferenta... Oricum, am urcat binisor. Basso a luat-o in fata de la Piatra Arsa si practic ne-am intalnit sus la Omu. Superb traseu, am simtit din nou adrenalina de a parcurge pe CX poteca de vara de deasupra Cerbului, am incercat din nou sa urc cat pot pe drumul bolovanos spre Omu. Am ajuns sus victorios, numai bine pentru o ciorba calda...



Apoi au inceput peripetiile. Am zis sa nu ne intoarcem tot pe la Babele, sa incercam altceva, asa ca am taiat-o pe creasta spre obarsia Ialomitei, nehotarati daca sa mergem pe la Batrana sau in jos pe vale. Pana la urma am carat biclele in spate pana la Mecetul Turcesc si de acolo ne-am pus pe ele pe un traseu super pana la ruptura de la cascada, unde le-am luat in carca din nou, la concurenta cu un cioban care cara in spate o oaie!!!

Odata ajunsi sub cascada, ne-am pus din nou pe bicle. Am coborat un pic si... stupoare. La primul deal, bicicleta mea pedala in gol.... Mai incerc de cateva ori, la fel! Clar, se dusese naibii butucul, respectiv clichetii din acesta. Basso era in fata, de-abia am ajuns la el cand am intrat pe forestier si i-am dat si lui vestea. Practic eram la Pestera, intr-o mare groapa, fara posibilitatea de a pedala. Alegerea era una si singura, nu prea aveam alte posibilitati: bicla in spate pana sus la Babele pe la Cimitirul Elefantilor, de unde e mai mult coborare pana in Dichiu si apoi in Sinaia. Lui Basso i-am zis sa o ia pe drumul normal, pe la Bolboci, sa ne vedem in Dichiu la cabana. Asa ca, incet-incet, am carat fieratania pana la Babele unde, dupa cateva vorbe cu alti ciclisti prezenti pe acolo, am luat-o la vale. Micile contrapante care sunt spre Dichiu le-am abordat cu viteza si am mai impins cu piciorul. Problema mai mare a fost de cand am ajuns jos in DN, unde e o urcare destul de maricica spre Sinaia. M-am tinut cu o mana, foarte acrobatic, de tija de sa a lui Basso care m-a remorcat pana in varf. La fel m-a remorcat pe DN1, sub privirile mirate ale soferilor, pana la masina, incheindu-se asa una din cele mai epice ture de bicla ever, adica asa cum trebuie sa fie o tura de ciclocros.

Saturday, July 27, 2013

Prima tura la munte a lui Raresel, in Ciucas

A venit momentul sa il scoatem pe Raresel si la munte, undeva usurel, sa vedem cum e treaba. Asa ca am ales Ciucas, pe un traseu usurel, de la Muntele Rosu spre Cabana Ciucas si inapoi pe creasta si prin Gropsoarele.

Am mers cu Mitsu pana sus la cabana Ciucas, de unde l-am instalat pe Raresel confortabil in rucsacelul lui cumparat inca de cand s-a nascut, dar acum folosit pentru prima data...


Apoi am pornit inspre traseul de Cabana Ciucas intr-un ritm de semi-trail-running....


Dar nu foarte departe, doar la intrarea in padure, am si facut primul popas pentru un laptic....


Apoi pe drumul auto spre cabana am adormit frumos in rucsacel....


Si sus deasupra cabanei am mai facut un mic popas sa mai iesim din rucsac la iarba....


Ne place mult pe poteca printre jnepeni care ne urca sus in creasta....


Dar, din pacate, nu prea ne place vantul, iar Gropsoarele e campion la asta. Iar Raresel a inceput sa planga si nu s-a potolit pana cand nu l-am luat in brate, i-am pus gluga si l-am pus cu spatele la vant. Din pacate, a trebuit sa il duc asa pe poteca ce coboara la Muntele Rosu, lucru destul de greu avand in vedere ca e destul de abrupt si stancos si clar sa ma impiedic de ceva nu era acceptabil...


Dar am ajuns cu toti cu bine la cabana, am baut o cafeluta si ne-am intors acasa dupa prima tura la munte a lui Raresel....


Saturday, July 20, 2013

Locul 2 la Marathon7500 !!!

Cea mai mare realizare sportiva a noastra de pana acum a venit anul acesta.... Este vorba de cel mai greu concurs de alergat de la noi, Marathon 7500 din Bucegi, la care noi am ales sa participam la tura "scurta" de 45 de km, care numai scurta nu e, dar e scurta in comparatie cu cea lunga de 90 km. Totusi, eu nu prea ma simt tentat de cea lunga deoarece refacerea e foarte de durata si chiar ne doream sa mai mergem la niste concursuri vara asta.

Astfel, echipa Tartasesti Adventure a mea si a Roxanei a luat startul cu noaptea in cap in cursa nebuna din Bucegi. Am avut un start de tot rahatul, dimineata si-a pus amprenta. Roxana mai mult mergea decat alerga si eu eram in spume de nervi ca tot pierdeam locuri. Am ajuns la Omu vai de capul nostru. Eu am zis ca abandonez. In halul asta era treaba. Dar totusi am luat-o in jos pe Cerb. Ne-am mai revenit ceva, dar tot varza. Eram depasiti in continuu de tot felul de echipe, chiar si de fete. Sincer, dupa cat m-am antrenat, imi venea mereu sa plang. Trageam aer in piept, ma resemnam si ziceam ca macar sa ma bucur de frumusetea unei zile pe munte. Nu prea functiona.....


Dar am ajuns la Gura Diham si a inceput groaznica pentru unii urcare pe Bucsoiu. Iar Roxana mea.... si-a revenit. Si am plecat de la cabana cam pe locul 10-11. Pana la Poiana Izvoarelor am depasit cateva echipe. Dupa aceea, cand a inceput urcarea serioasa, motorasele s-au incalzit si am inceput sa ajungem din urma si sa depasim si ceva echipe de baieti. Am ajuns in final la Prepeleac unde am aflat ca suntem pe locul 4 la cateva minute in spate.

I-am dat in sus printre jnepeni si, odata iesiti la zona stancoasa, am dat de echipele de pe 3 si 2. M-am uitat la Roxana si am intrebat-o daca corpul ei secreta ceva hormon cand vede ca podiumul e la o aruncatura de bat in fata. Atat mi-a trebuit. Fata mea a plecat ca din pusca. A inceput bucata de semi-catarare dinainte de iesirea din creasta. Echipa de pe 3 s-a oprit putin si am trecut in fata. Pe Florin Simion si echipa lui i-am depasit undeva pe catarare. In creasta, eram deja pe 2. Stiam ca pe 1 e Cindy care merge brici, nu avem sanse sa dam de ea, dar oricum, locul 2!!! Ceva nesperat!!! Roxana a mai schimbat o viteza si a luat-o vijelios pe fetele inierbate ale Bucsoiului strigand sa vin sa-i dau un gel. As fi venit, da' ce, se mai putea cineva tine dupa ea? Incet incet ramaneam in urma tot cate un pic. Ea striga daca vin odata cu gelul, iar eu i-am zis ca as veni, da nu pot sa o ajung. A ajuns pe Bucsoiu la vreo 20 de m in fata mea, unde am impartit un gel si ne-am regrupat. Am inceput coborarea inspre Omu si, pe mica urcare finala, mi s-a parut ca in fata e Cindy. Chiar ea era, aproape ca am ajuns-o langa cabana. Au ajuns in varf cu cateva zeci de secunde inaintea noastra.

De la Omu am plecat imediat. Practic, am plecat de acolo pe locul 1, dar treaba a durat doar cateva minute caci Cindy, cu toate ca am ajuns-o pe urcare, e o alergatoare desavarsita si ne-a depasit bine de tot pe coborare. S-a pierdut in zare undeva spre refugiul Batrana....

Noi am continuat la maxim, sa nu pierdem locul castigat. Mereu ne uitam in spate si aveam impresia ca vedem echipa lui Florin. Am dat tare coborarea de pe Batrana la Gutanu unde am aflat ca Cindy luase deja 30 de minute avans. Dar stupoare, dupa Gutanu, Roxana a cedat din nou. Practic isi tara picioarele in sus pe poteca spre Strunga. Eu ma uitam disperat in spate, imi venea iar sa plang, dar nu i-am spus nimic. Am zis ca dam cat putem, daca ne ajung inseamna ca sunt mai buni. Am trecut pe langa ceva echipe de la tura lunga pe care le-am felicitat, si ei ne-au felicitat si ne-au confirmat ca suntem a doua echipa de mixt.


La saua Strunga, deloc surprinzator, Cindy mai luase o jumatate de ora avans. Am mers nu prost, execrabil, dar eram mandru de ce a facut Roxana pe Bucsoiu. Am ocolit stana pe sus si am ajuns la Padina. O rugam in continuu pe Roxana sa se grabeasca. Jos in drum, in timp ce urlam ca disperatul la ea sa se grabeasca putin, s-a intamplat inevitabilul. In spatele nostru a aparut o alta echipa de mixt. Nu Florin, altii. Cred ca vocea mea s-a transformat in ragete, ca saracii s-au speriat. Hai tu fato odata, uite ma ca ne-au ajuns, ce *&%@ mea!!! Rasuna poiana de vocea mea. Am urcat-o repede in drumul de Pestera prin padure si am inceput o mica alergare spre final, dar eram convins ca ne vor ajunge. Nu ne-au ajuns. Nu stiu nici pana acum daca n-au putut sau n-au vrut. Nu ne-am mai uitat in spate. Roxana s-a mobilizat si alerga si ea. Dupa Pestera mi-a spus ca ii e rau. I-am zis sa stranga din dinti inca 2 minute si sa vomite dupa finish. Am trecut pe 2, cei din spate nu se vedeau, au venit dupa cateva minute. Ne-am prabusit si, incet, odata ce s-au spulberat adrenalina si sentimentele negative, ne-am bucurat de ce am reusit. Am luat locul 2 la 7500!!!!!!!!!



Sunday, July 14, 2013

Antrenament serios pentru 7500

Inainte de marea incercare Bucegi 7500 am zis sa dau si un mic antrenament sa vad cum ma simt. Asa ca l-am luat pe Catalin aka Tomcat si am dat una "tare", respectiv Gura Diham - Bucsoiu - Omu - V. Cerbului - Gura Diham. Traseul a mers ca uns, pe ceas. Poiana Izvoarelor in 30 de minute, Prepeleac inca 30 de minute, sus in creasta inca 30 de minute si pe varful Bucsoiu in 2 ore. Am mai facut pana pe Omu vreo 20 de minute, mers mai lejer. Apoi am dat-o la vale tare pe Cerb, undeva sub o ora jumate pana la masina, cel mai impresionant fiind Poiana Costila - Gura Diham in vreo 10 minute. Una peste alta, tura faina, companie faina, antrenament de calitate!

Saturday, July 06, 2013

Cozia Run - un traseu 100% pe gustul nostru

Noua ne-a placut dintotdeauna Cozia, e un munte frumos si accesibil, cu pante abrupte si peisaje de vis, dar fara zone expuse alpine foarte periculoase. Am fost de multe ori sa alergam pe acolo. Asa ca prima data cand am auzit ca se va face un concurs de alergare, m-am si gandit: sa vezi ca o fi chiar pe traseul nostru de alergat. Si, ce sa vezi, fix pe acolo si era, cu o bucata in plus la inceput. Urcare de la Manastirea Turnu spre Stanisoara, dar apoi coborare inapoi spre Calimanesti si retur la Stanisoara pe drumul auto (bucata in plus cum ar veni), apoi urcarea de la Stanisoara la cabana si coborarea inapoi pe banda rosie. Din prima mi-am dorit sa particip.

Nu mai stiu exact cate editii au fost pana acum, cred ca asta a fost a doua si, in sfarsit, s-a potrivit sa putem participa si noi. Eram curiosi cum va fi.



Traseul a fost absolut total pe gustul nostru. Bucati putine de alergat, multe urcari dure si, mai ales, o urcare foarte abrupta fix inainte de final.

Pentru mine, concursul s-a desfasurat ideal. Am avut un start bun, am pierdut cate ceva pe prima coborare, apoi pe forestierul lung am alergat constant pana sus. M-am mentinut. Cursa a inceput insa de la Stanisoara, pe terenul meu preferat, unde am depasit mereu pana sus, poate peste 20 de concurenti. Parca am ajuns sus la cabana in primii 20 la general. Am fost foarte multumit de asta. Evident, pe coborare am pierdut jumate din locurile castigate pe urcare, desi nu pot sa zic ca am coborat chiar asa de rau.

Apoi a venit ultima urcare abrupta, dupa Manastirea Turnu. Ei bine, aici am mai recuperat cateva locuri, lumea era terminata si eu zburdam fericit. Din pacate, chiar inainte de final iar am pierdut pe coborare vreo 2-3 locuri. Totusi, am ajuns la final binisor.



Roxana in schimb a avut o cursa de exceptie. Dupa ce a ajuns sus pe locul 2 la general la fete, s-a ratacit intr-o padure la coborare dar a reusit pana la urma sa recupereze astfel ca a terminat pe locul 2 la categoria ei si parca pe 4 la general la fete. Un super rezultat, cel mai bun pana atunci din cariera ei dupa parerea mea. Felicitari Roxana!!!