Sunday, September 28, 2014

Muschilor, luati de-aici! 60/3000+ v.2.0.14

Vine toamna, cade bruma si din gura curge spuma... Cam asta e imaginea pitoreasca ce anima fiecare din cele vreo 12 urcari nebunesti care, cu coborarile aferente la limita datului peste cap, formeaza inlantuite cel mai temut traseu de MTB conceput vreodata pe pamanturile dacilor.... 60/3000+, A Real MTB Gentlemen's Challenge, Not for Pussies, pe numele lui complet...

Un grup de iubitori de MTB adevarati, limitati la 30, un traseu pe masura oricaror vise masochiste, o zi de pedalat in care muschii vor fi terfeliti si storsi si de ultima picatura de acid lactic.

In seara dinaintea concursului, usa pensiunii Cehov se deschidea aleator si isi mai facea aparitia cate un prieten bun de pedala, incet incet ne-am adunat o trupa adevarata. A curs vinul, au curs povestile, am avut si o mica sedinta tehnica...


Dimineata insa ne-a gasit pe toti echipati si gata de plecare in fata pensiunii. Si cand sa dau cu ulei pe lant, stupoare: angrenajul era blocat. Asa ca, ajutat cu incurajari de baietii lui Ion, cu un WD40 mic de Dani Florea si cu cate un sfat de Pop Andrei, cu ce scule am gasit repede pe acolo am reusit, cu 2 minute inaintea startului, sa deblochez rulmentul buclucas.... Un inceput bun...



Apoi a urmat traseul. Recunosc clar ca am avut un mare avantaj fata de multi concurenti: stiu traseul in mare parte pe de rost. Tot din cauza asta, povestea va fi plina de toponime locale pe care multi nu le cunosc, bucati de traseu care noi intre noi le stim bine. Asadar am luat avans la o intersectie unde am strigat degeaba dupa colegii care o luasera aiurea, deasupra partiei de schi, dar pe urcarea smechera de la bariera a aparut si Alex Fodor. Cu el am mers pana la urcarea pe Muchia Scortii, o nebunie cu bucati lungi de peste 20% unde, spre surprinderea mea, l-am pierdut.

La intrarea pe coborarea inspre Valea Lunga am ajuns pe locul 1, dar am fost repede depasit pe coborare unde, cum se stie, I SUCK! Muchia Gutanului am facut-o cu Edi care a luat-o si el tare in fata la un drum gresit si n-am mai reusit sa-l strig....

De acolo, am parcurs restul de vreo 2/3 din traseu absolut singur. E nasol singur, tot timpul ai impresia ca te ajunge cineva din urma. Singura referinta am avut-o la mica bucla ce se face din Magura inspre Prapastii unde am aflat ca sunt pe 3, iar dupa ce am facut bucla, ca intre timp a mai trecut un concurent, nu am aflat cine. Aveam totusi pe cineva in coada, asa ca am tras cat am putut pe buclele din Magura, una mai grea ca alta. Pe urcarea din DN in Muchia Scortii am patit ceva ce n-am mai patit demult: mi s-au blocat muschii de pedalat, nu mai puteam da o pedala, am impins un km intreg.... Mi-a parut rau, era o bucata pe care o impinsesem si anul trecut si eram hotarat sa o fac pe bicla anul asta dar chiar nu s-a putut.

Dupa coborarea in Simon si urcarea mica finala, am ajuns la finish-ul din varful dealului pe locul 3, dar nu asta e important, ca se ratacisera oameni buni care nu aveau probleme sa ma ia, important e ca am reusit sa scot sub 6 ore, iar asta imi doream mult de tot pe traseul asta: 5:50 h. La doar cateva minute in spate a aparut si urmaritorul meu "misterios", cine altul decat... Alex Fodor :)


Ne-am intors la pensiune rupti, ne-am cinstit cu ce-am putut (fara alcool ca trebuia sa ne intoarcem acasa). Saracul Fodor a avut de mers pe la Slatina si apoi la Timisoara!!! Pe finalul zilei, cu cei ce au ramas, a avut loc si o mica si intima ceremonie de premiere, apoi ne-am intors pe la casele noastre cu un singur gand: 2015, 90/5000+...




Sunday, September 21, 2014

Binele a invins! La... Maratonul Gilaului !!!!

Cred ca toti care ma cunosc ca si MTB-ist sunt la curent, adica mai degraba le-am facut capul patrat, cu povestea ghinioanelor care m-au lovit ani la rand la acest concurs care, pe deasupra, mi-e tare drag atat pentru ca e acasa cat si pentru ca e intr-adevar un concurs de exceptie. Pe scurt, 3 ani la rand mi s-a stricat bicicleta pe o raza de 500 m in jurul Manastirii Muntele Rece. Prima data mi-a puscat o spita si s-a dus roata pana in cadru: ABANDON. Apoi mi s-a rupt lantul si n-am avut presa, am stat pana cineva din coada plutonului s-a indurat de mine. A treia oara, mi s-a blocat caseta de pinioane: ABANDON. E clar ca si anul asta am pornit cu inima mica cat un purice, mai ales ca am bicicleta noua si chiar si roti noi, chiar nu doream sa se strice ceva la ea...

Dar am scuipat in san si am luat startul pentru ca dorul de traseul asta minunat de 80 km prin una din cele mai pitoresti zone pe care le stiu imi arde in suflet de la un an la altul...

 Foto: Puscas Rares

Startul s-a modificat de cand s-au modificat organizatorii, iar asfaltul de inceput a fost ceva mai lung, insa mi-a placut ca nimeni nu a facut pe nebunul si toti si-au facut linistiti incalzirea pana la iesirea de pe asfalt in lunga urcare de 10 km pana la manastire.

Am intrat in urcare tare, cam in apnee, dar am mers mult peste propriile asteptari, reusind sa stau in ceafa unora pe care de obicei nu-i prea vad decat la premiere. Am pierdut cu adevarat teren fata de un pluton de "grei" doar dupa manastire, pe coborare, unde am inceput sa fiu si depasit de multa lume, printre care si Alex Fodor. Cred ca totusi am mers extra prudent si mult mai incet decat puteam, imi era mare frica de vreo nevazuta. M-am linistit doar dupa ce am trecut raul, jos in drum, de unde am intrat in urmatoarea urcare, una foarte grea, cu spiritul mai impacat. Si incet incet am mai recuperat handicapul fata de Alex, cu care imi doream sa merg o bucata ca imi face placere.

 Foto: Tudor Socaciu

L-am ajuns spre capatul urcarii si ne-am lansat pe o coborare pe plaiuri pana am dat de Pop Andrei care suferise un mic accident. Numai bine ca ne-am oprit sa vedem de el, ca altfel ne rataceam. De acolo pana in vale si apoi urcarea si coborarea urmatoare pana in Racatau le-am facut impreuna. Eu cred ca impreuna noi mergem mai repede decat fiecare singur. Ne facem ca ne simtim bine si povestim, da' tragem ca prostii.

Drumul nostru impreuna a continuat si pe urcarea de pe Drumul Generalului, dar spre final din pacate am avut o cadere psihica, greu de explicat, ca si Alex zicea ca pana acolo de-abia s-a tinut de mine. Pur si simplu simteam ca n-are rost sa ma mai tin de el, ca merge prea tare si m-am oprit la o nevoie fiziologica. Nu l-am mai vazut pana la finish.

 Foto: Puscas Rares

Pana la urcarea la Pape am mers singur. Nu cred ca am mers foarte prost. Dar totusi, pe Pape am avut o noua dezamagire. Am fost depasit de un concurent care a inceput urcarea la vreo 50 m in spatele meu si a terminat-o la vreo 50 m in fata mea. Treaba e ca el ma depasea si eu nu reuseam sa fac nimic, efectiv nu mai aveam pedala de mai mult. Apoi am vazut ca el mergea in cadenta mai mare, iar eu ma chinuiam pe ultima treapta. Am luat atunci decizia ca si foaia de 26 zboara si vine una de 24, cum ajung acasa....

Pe coborarea la lac am tot depasit concurenti de la tura scurta pana cand, in timp ce ii dadeam blana (credeam eu) pe jgheaburile alea cu nisip imi striga cineva din spate sa ma trag la o parte si trece ca racheta pe langa mine cineva pe un F29. N-am inteles nimic....

Am continuat coborarea, apoi conturul lacului si la final ultima urcare inainte de finish, o urcare foarte grea, cum imi place mie pe final. Aproape ca l-am ajuns si pe baiatul cu F29, dar n-am insistat, ca ultimii 2 km erau coborare si era clar ca insist degeaba. Asa ca am terminat la cam 1-2 minute in spatele lui. Alex Fodor ajunsese de 4 minute, daca ma tineam de el sigur mergeam amandoi mai repede si mai castigam niste locuri. Asta e, mea culpa....

 Foto: Aurelian Raducanu

Am terminat cei 80 km cu 2660 m denivelare in 5:10 h, pe locul 10 la categorie, dar multumit de rezultat, dat fiind ca au fost Campionatele Nationale de Maraton si concurenta a fost tare. Si mai ales AM TERMINAAAAT! Intreg!

Sunday, September 14, 2014

Un mare UAU! BikeXpert Alpine Challenge Pucioasa

Auzisem de ceva vreme de maratonul de la Pucioasa, facut de cei de la BikeXpert. I-am dat atentie cu adevarat cand am vazut datele concrete: 70 km cu urcare pana la 1700 m in Leaota. Suna ca un traseu adevarat, desi diferenta de nivel de doar vreo 1600 m nu il recomanda. Dar totusi, urca in Leaota, n-are cum sa fie nasol.

Si nu a fost!!!

Foto: Diana Dinu

Cred ca totusi fiind proaspat sosit dupa 5 zile de tras, am luat startul un pic obosit. Prima bucata, pana in Fieni, a fost pe niste dealuri unde nu pot sa ma laud ca am mers prea bine. Ba chiar mai mult, am reusit sa cad de doua ori si sa pierd multe pozitii, dupa care am mai pierdut o tura buna la coborare pana in Fieni, o coborare destul de periculoasa si unde am preferat sa fiu foarte prudent, fiind destul timp de tras mai incolo.

Din Fieni, a inceput o serie de urcari succesive destul de tari, unde am mai recuperat ceva teren, dar unele erau atat de grele ca am facut si cate un push-bike ici-colo. Probabil ca mergeau urcate daca nu era in concurs. A fost o bucata frumusica pana in Runcu. Insa adevaratul maraton de-abia de aici incepe, de unde se desparte traseul de cel scurt.

Foto: Marius Zamfir

Urmeaza o urcare lunga de tot pe forestier, din ce in ce mai prost, cred ca mai mult de 10 km cu panta mica. Cum se face cum nu, cred ca de la mersul cu bicla la servici, devin din ce in ce mai bun pe bucati din astea, desi nu imi produce vreo mare satisfactie. Si asa, depasind cred inca un concurent, am ajuns la marea provocare: urcarea in creasta. Care incepe subtil ca un elefant in magazinul de portelan, direct la limita push-bike-ului si o tine cam tot asa, cu sant pe mijlocul drumului si treceri succesive de pe o parte pe alta, pret de vreo 5 km pana la fosta Cabana Leaota. Jur ca nu am mai urcat ceva asa de greu niciodata. Am reusit sa urc tot pe bicicleta, exceptand o balta unde mi-a fugit roata si am pus piciorul jos. M-am simtit tare mandru si fericit de urcarea aia, m-a uns cu miere pe suflet. Imi venea sa urlu de extaz cand am ajuns in punctul lui Rosca Ciprian. De acolo, urma o urcare bolovanoasa pe care, acum regret, am abordat-o pe langa. Poate mergea sa o fortez un pic. Dar poate totusi am facut bine, daca eram la plimbare o atacam clar. De acolo pana sus in creasta, a urmat o succesiune de bucati de pedalat si de impins. Tot asa, cred ca daca as avea timp, si poate o sa merg special pentru asta, se pot face pe bicicleta, dar acum eram prea obosit si stresat de timp. Aflasem si ca sunt destul de in fata.

Foto: Valentin Rotaru


In varf peisajul e magnific, cum altfel ar fi si putut sa fie... Iar coborarea a inceput in forta. Stiam ca e mult de coborat si ca nu e punctul meu forte. Am tras cat am putut de mine (cine ma cunoaste cum merg stie ca aia e destul de slab oricum) sperand ca nu ma prinde nimeni din urma. Si nu s-a intamplat. Coborarea, presarata rar cu cate o contrapanta, a fost deosebit de placuta pana inapoi in Runcu.

Foto: Maria Simion 

Din Runcu in Fieni am revenit pe traseul scurt si am avut parte de niste bucati destul de taricele, in special drum cu pietris proaspat aruncat care nu e chiar usor de abordat, dar si niste pante destul de serioase si o coborare finala faina de tot, ce se termina cu o trecere prin rau.

Din Fieni a urmat o alta bucata magistrala a traseului. Parerea mea pe care mi-am exprimat-o de cate ori am avut ocazia e ca un traseu adevarat trebuie sa aiba un final greu. Iar bucata din Fieni in Pucioasa, chiar daca avea doar cativa km, a fost o succesiune de urcari si coborari, nu iti venea sa crezi ca vine o alta urcare. Un joc psihologic care mie imi place la nebunie, pentru ca pe mine nu ma doboara si pentru ca pe altii da.

Foto: Marius Zamfir


Si a venit si orasul si un sprint final nebun spre finish-ul pe care l-am trecut dupa 4:57 h, pe locul 6 la categorie si un 16 la general cu elite cu tot, dar ce mi-a placut e ca au fost doar oameni putini si de calitate la tura lunga, asemanator cu Geiger, doar 30 de finisheri....

Clar, tura lunga de la Pucioasa e un traseu de elita, care poate sa stea acolo sus in top alaturi de 4 Munti si turele lungi de la Geiger, Brasov, Gilau sau Surmont. Felicitari lui Catalin Spranceana, sufletul proiectului si intregii echipe BikeXpert pentru ca ne-au oferit un eveniment mult peste toate asteptarile....

Friday, September 12, 2014

Cantonament si relaxare la Magura

Ideea acestor zile a fost simpla: sa ne petrecem 5 zile in linistea din Magura, departe de agitatia din Bran sau Zarnesti, iar in fiecare zi sa dam macar un antrenament de alergare si unul de MTB, dar nu foarte lungi. Si ne-am tinut de ea.


Ziua 1:
alergare - Magura, Botorog, Magura 5 km
MTB - Magura, Prapastii, P. Grind, Sirnea, Pestera 27 km



Ziua 2:
alergare - Magura, Pestera, Casa Folea, Magura 8 km
MTB - Magura, Pestera, Sirnea, Saua Joaca, Casa Folea, Magura, Valea cu Calea, Moieciu, Magura 31 km



Ziua 3:
alergare - Magura, Suvoiul Badeni, Botorog, Magura 4 km
MTB - 2 sprinturi, Magura-Pestera-Sirnea si retur 19 km



Ziua 4:
alergare - Magura, Prapastii, Curmatura, Botorog, Magura 17 km
MTB - Magura, Botorog, Prapastii, Curmatura, Prapastii, Magura 18 km



Ziua 5:
alergare - Magura, Pestera, Casa Folea, Magura 8 km
MTB - Magura, Casa Folea, Saua Joaca, La Table, Prapastii, Magura 19 km

Deci un total destul de slab aparent, de 42 km de alergat si 114 km de MTB. Dar aparentele insala, pentru ca cel putin turele de MTB au fost exclusiv ture dure, cu pante foarte grele pe care am incercat si am reusit sa le abordez pe bicicleta. Astfel, au cazut victime cateva pante care imi ramasesera datoare, in ordinea inversa a dificultatii: urcarea spre Curmatura din Prapastii, urcarea dinspre Sirnea spre Pestera, urcarea dinspre Pestera spre Sirnea si, mai ales, urcarea dinspre Casa Folea spre Saua Joaca. Toate sunt grele, ultima e infernala si lupta cu ele, cu unele dintre ele chiar de mai multe ori, au facut sa pot spune ca am dat niste antrenamente tari de intensitate. Pana la urma vine 60/3000+, nu?

Despre alergare, toate turele au fost cu diferenta de nivel destul de mare, chiar daca au fost scurte, fara bucati plate si am incercat cat am putut sa ne mai activam muschii specifici pentru MPC, chit ca in mod evident nu e de ajuns...

In rest, am petrecut zile frumoase cu Rares, ne-am plimbat cu el sa vada strutii si stana din Sirnea a proprietarilor pensiunii, am dormit pe balansoar cu Bucegii la orizont, ne-am incarcat de energie pozitiva pana la refuz si vineri, cand turistii incep sa acapareze zona, ne-am intors acasa....