Saturday, October 04, 2014

Doi ani de rusine spalati la Maratonul Piatra Craiului 2014

Maratonul Piatra Craiului mi-a produs printre cele mai mari bucurii. M-a schimbat ca om. Am povestit deja asta. Dar in anul de gratie 2012, am ramas dupa MPC cu o mare rusine. Dupa un timp de vreo 5:40 scos in 2011, in 2012, fara sa am probleme deosebite, am reusit sa termin in 7 ore!!! O frustrare imensa! In 2013 m-am antrenat cat de cat sa pot sa imi spal rusinea, aveam motive sa sper la un 5:30 dar o viroza urata m-a lovit cu o seara inainte si, cu durere in suflet, desi eram acolo, nu am putut lua startul: ma durea capul ingrozitor si imi venea mereu sa vomit. M-am multumit sa fac galerie in Magura si sa dau la rate intr-un sant in Pestera vreo jumate de ora...

Anul 2014 l-am dedicat din start MTB-ului si am neglijat clar alergarea. Nu chiar de tot, ca alergarea montana imi place mult, dar nu am mai facut niciun antrenament in Bucuresti, m-am multumit cu cateva alergari razlete la cate un concurs si cate o tura cu Roxana. Dar totusi eram in forma buna de la bicicleta.

Am luat asadar startul plin de sperante. Nu ma gandeam sa imi imbunatatesc timpul, nu cred ca aveam cum, dar imi doream mult sa ma incadrez la 6 ore.

Foto: Simon Levente-Atilla

Asa cum s-a dovedit la micile alergari ce le mai facusem, stateam bine cu urcarea, dar am pierdut mult la start. Nu mai reusesc sa alerg cu mai mult de 11 km/h neam. Asadar pana la Table m-a scos doar urcarea noua de la Casa Folea, geniala!

Apoi a urmat alergatura aia multa de la Table pana incepe urcarea la Funduri, care parca nu se mai termina. E una din cele mai plictisitoare bucati din traseu, dar se compenseaza cu urcarea care urmeaza. Pe poteca ascendenta am intrat pe turbo si am inceput sa o tai in sus in ritmul meu obisnuit si sa depasesc tot ce se vede. Pana in Saua Funduri castigasem cateva zeci bune de locuri. Bine, nu ma bucur, ca majoritatea le pierd inapoi pana la Plaiul Foii.



Surprinzator, pe coborarea pe Valea Urzicii nu prea am fost depasit. In schimb pe traversarea spre Spirlea zici ca stateam pe loc. Treceau toti pe langa mine. Bine, eu nu ma bat cu nimeni decat cu cronometrul...

De la Spirlea urmeaza cea mai grea bucata din tot maratonul, cea pana la Plaiul Foii. O coborare de uzura care de fiecare data imi blocheaza toti muschii, de fiecare data ajungand cu crampe si dureri de ficat nasoale in drum. Nu mica mi-a fost surprinderea cand anul asta, desi nu am mers foarte tare, am reusit totusi sa ajung in drum fara sa ma opresc din cauza durerii. Ba mai mult, am reusit sa continui alergarea pana la punctul de alimentare, chiar daca trebuie sa recunosc ca pe ultimii 500 m mi-au cam dat lacrimile de durere.

Foto: Radu Cristi

Foto: Fisheye.ro

De la Plaiul Foii n-am reusit niciodata sa alerg jumatatea aia de km pana la urcare. Nu pot sa ma motivez. La fel si acum. Dar am reusit in schimb o urcare de zile mari pana la Diana unde mi-am spalat pacatele.... Am castigat din nou vreo 20-30 de locuri. Dar, din nou, stiam ca le pierd pana la Coltii Chiliilor.

Foto: Fodor Elena

Foto: Andrea Stroisteanu

Spre surprinderea mea, am pierdut doar vreo 5-6 locuri pe coborarea aia, iar pe poteca finala pana in oras inca doar vreo 2. Pentru prima data am simtit ca eforturile pe Diana nu au fost degeaba.

In schimb am intrat in oras cu vreo 5 minute inainte de termenul de 6 ore. Stiam clar ca nu am cum sa il mai prind. Am alergat ultimii 2 km cu Catalin Toda. Cand ceasul s-a facut 6 ore, se vedea sensul giratoriu de langa finish. Am urlat de durere, cred ca am injurat nasol, lumea s-a intors pe strada sa vada ce s-a intamplat.... Am trecut linia de finish dupa 6 ore si 2 minute. Totusi, avand in vedere ca am plecat din spate de tot, tind sa fiu multumit si sa zic ca mi-am atins scopul, am scos 6 ore cat am prezis.

Dupa vreo 7:40 h a aparut si Roxana care a participat si ea, sunt mandru de ea ca a reusit sa termine MPC avand in vedere cat e de obosita in ultima vreme de la combinata servici greu/copil mic....

Asta e, a fost bine, se putea mai bine dar mai exista anul viitor, apoi la anu' si la anu' si la anu'... Muntele nu fuge de-acolo. Intr-o zi o sa imi pun in cap sub 5 ore....

Duminica nu m-am abtinut si am dat un MTB de revenire, Bran - Predelut - Zarnesti - Magura - Bran. Eram asa de rupt ca n-am reusit sa urc Magura cu mai mult de 7-8 km/h, de obicei nu o las sub 10. Clar, va urma o lunga odihna...

Sunday, September 28, 2014

Muschilor, luati de-aici! 60/3000+ v.2.0.14

Vine toamna, cade bruma si din gura curge spuma... Cam asta e imaginea pitoreasca ce anima fiecare din cele vreo 12 urcari nebunesti care, cu coborarile aferente la limita datului peste cap, formeaza inlantuite cel mai temut traseu de MTB conceput vreodata pe pamanturile dacilor.... 60/3000+, A Real MTB Gentlemen's Challenge, Not for Pussies, pe numele lui complet...

Un grup de iubitori de MTB adevarati, limitati la 30, un traseu pe masura oricaror vise masochiste, o zi de pedalat in care muschii vor fi terfeliti si storsi si de ultima picatura de acid lactic.

In seara dinaintea concursului, usa pensiunii Cehov se deschidea aleator si isi mai facea aparitia cate un prieten bun de pedala, incet incet ne-am adunat o trupa adevarata. A curs vinul, au curs povestile, am avut si o mica sedinta tehnica...


Dimineata insa ne-a gasit pe toti echipati si gata de plecare in fata pensiunii. Si cand sa dau cu ulei pe lant, stupoare: angrenajul era blocat. Asa ca, ajutat cu incurajari de baietii lui Ion, cu un WD40 mic de Dani Florea si cu cate un sfat de Pop Andrei, cu ce scule am gasit repede pe acolo am reusit, cu 2 minute inaintea startului, sa deblochez rulmentul buclucas.... Un inceput bun...



Apoi a urmat traseul. Recunosc clar ca am avut un mare avantaj fata de multi concurenti: stiu traseul in mare parte pe de rost. Tot din cauza asta, povestea va fi plina de toponime locale pe care multi nu le cunosc, bucati de traseu care noi intre noi le stim bine. Asadar am luat avans la o intersectie unde am strigat degeaba dupa colegii care o luasera aiurea, deasupra partiei de schi, dar pe urcarea smechera de la bariera a aparut si Alex Fodor. Cu el am mers pana la urcarea pe Muchia Scortii, o nebunie cu bucati lungi de peste 20% unde, spre surprinderea mea, l-am pierdut.

La intrarea pe coborarea inspre Valea Lunga am ajuns pe locul 1, dar am fost repede depasit pe coborare unde, cum se stie, I SUCK! Muchia Gutanului am facut-o cu Edi care a luat-o si el tare in fata la un drum gresit si n-am mai reusit sa-l strig....

De acolo, am parcurs restul de vreo 2/3 din traseu absolut singur. E nasol singur, tot timpul ai impresia ca te ajunge cineva din urma. Singura referinta am avut-o la mica bucla ce se face din Magura inspre Prapastii unde am aflat ca sunt pe 3, iar dupa ce am facut bucla, ca intre timp a mai trecut un concurent, nu am aflat cine. Aveam totusi pe cineva in coada, asa ca am tras cat am putut pe buclele din Magura, una mai grea ca alta. Pe urcarea din DN in Muchia Scortii am patit ceva ce n-am mai patit demult: mi s-au blocat muschii de pedalat, nu mai puteam da o pedala, am impins un km intreg.... Mi-a parut rau, era o bucata pe care o impinsesem si anul trecut si eram hotarat sa o fac pe bicla anul asta dar chiar nu s-a putut.

Dupa coborarea in Simon si urcarea mica finala, am ajuns la finish-ul din varful dealului pe locul 3, dar nu asta e important, ca se ratacisera oameni buni care nu aveau probleme sa ma ia, important e ca am reusit sa scot sub 6 ore, iar asta imi doream mult de tot pe traseul asta: 5:50 h. La doar cateva minute in spate a aparut si urmaritorul meu "misterios", cine altul decat... Alex Fodor :)


Ne-am intors la pensiune rupti, ne-am cinstit cu ce-am putut (fara alcool ca trebuia sa ne intoarcem acasa). Saracul Fodor a avut de mers pe la Slatina si apoi la Timisoara!!! Pe finalul zilei, cu cei ce au ramas, a avut loc si o mica si intima ceremonie de premiere, apoi ne-am intors pe la casele noastre cu un singur gand: 2015, 90/5000+...




Sunday, September 21, 2014

Binele a invins! La... Maratonul Gilaului !!!!

Cred ca toti care ma cunosc ca si MTB-ist sunt la curent, adica mai degraba le-am facut capul patrat, cu povestea ghinioanelor care m-au lovit ani la rand la acest concurs care, pe deasupra, mi-e tare drag atat pentru ca e acasa cat si pentru ca e intr-adevar un concurs de exceptie. Pe scurt, 3 ani la rand mi s-a stricat bicicleta pe o raza de 500 m in jurul Manastirii Muntele Rece. Prima data mi-a puscat o spita si s-a dus roata pana in cadru: ABANDON. Apoi mi s-a rupt lantul si n-am avut presa, am stat pana cineva din coada plutonului s-a indurat de mine. A treia oara, mi s-a blocat caseta de pinioane: ABANDON. E clar ca si anul asta am pornit cu inima mica cat un purice, mai ales ca am bicicleta noua si chiar si roti noi, chiar nu doream sa se strice ceva la ea...

Dar am scuipat in san si am luat startul pentru ca dorul de traseul asta minunat de 80 km prin una din cele mai pitoresti zone pe care le stiu imi arde in suflet de la un an la altul...

 Foto: Puscas Rares

Startul s-a modificat de cand s-au modificat organizatorii, iar asfaltul de inceput a fost ceva mai lung, insa mi-a placut ca nimeni nu a facut pe nebunul si toti si-au facut linistiti incalzirea pana la iesirea de pe asfalt in lunga urcare de 10 km pana la manastire.

Am intrat in urcare tare, cam in apnee, dar am mers mult peste propriile asteptari, reusind sa stau in ceafa unora pe care de obicei nu-i prea vad decat la premiere. Am pierdut cu adevarat teren fata de un pluton de "grei" doar dupa manastire, pe coborare, unde am inceput sa fiu si depasit de multa lume, printre care si Alex Fodor. Cred ca totusi am mers extra prudent si mult mai incet decat puteam, imi era mare frica de vreo nevazuta. M-am linistit doar dupa ce am trecut raul, jos in drum, de unde am intrat in urmatoarea urcare, una foarte grea, cu spiritul mai impacat. Si incet incet am mai recuperat handicapul fata de Alex, cu care imi doream sa merg o bucata ca imi face placere.

 Foto: Tudor Socaciu

L-am ajuns spre capatul urcarii si ne-am lansat pe o coborare pe plaiuri pana am dat de Pop Andrei care suferise un mic accident. Numai bine ca ne-am oprit sa vedem de el, ca altfel ne rataceam. De acolo pana in vale si apoi urcarea si coborarea urmatoare pana in Racatau le-am facut impreuna. Eu cred ca impreuna noi mergem mai repede decat fiecare singur. Ne facem ca ne simtim bine si povestim, da' tragem ca prostii.

Drumul nostru impreuna a continuat si pe urcarea de pe Drumul Generalului, dar spre final din pacate am avut o cadere psihica, greu de explicat, ca si Alex zicea ca pana acolo de-abia s-a tinut de mine. Pur si simplu simteam ca n-are rost sa ma mai tin de el, ca merge prea tare si m-am oprit la o nevoie fiziologica. Nu l-am mai vazut pana la finish.

 Foto: Puscas Rares

Pana la urcarea la Pape am mers singur. Nu cred ca am mers foarte prost. Dar totusi, pe Pape am avut o noua dezamagire. Am fost depasit de un concurent care a inceput urcarea la vreo 50 m in spatele meu si a terminat-o la vreo 50 m in fata mea. Treaba e ca el ma depasea si eu nu reuseam sa fac nimic, efectiv nu mai aveam pedala de mai mult. Apoi am vazut ca el mergea in cadenta mai mare, iar eu ma chinuiam pe ultima treapta. Am luat atunci decizia ca si foaia de 26 zboara si vine una de 24, cum ajung acasa....

Pe coborarea la lac am tot depasit concurenti de la tura scurta pana cand, in timp ce ii dadeam blana (credeam eu) pe jgheaburile alea cu nisip imi striga cineva din spate sa ma trag la o parte si trece ca racheta pe langa mine cineva pe un F29. N-am inteles nimic....

Am continuat coborarea, apoi conturul lacului si la final ultima urcare inainte de finish, o urcare foarte grea, cum imi place mie pe final. Aproape ca l-am ajuns si pe baiatul cu F29, dar n-am insistat, ca ultimii 2 km erau coborare si era clar ca insist degeaba. Asa ca am terminat la cam 1-2 minute in spatele lui. Alex Fodor ajunsese de 4 minute, daca ma tineam de el sigur mergeam amandoi mai repede si mai castigam niste locuri. Asta e, mea culpa....

 Foto: Aurelian Raducanu

Am terminat cei 80 km cu 2660 m denivelare in 5:10 h, pe locul 10 la categorie, dar multumit de rezultat, dat fiind ca au fost Campionatele Nationale de Maraton si concurenta a fost tare. Si mai ales AM TERMINAAAAT! Intreg!

Sunday, September 14, 2014

Un mare UAU! BikeXpert Alpine Challenge Pucioasa

Auzisem de ceva vreme de maratonul de la Pucioasa, facut de cei de la BikeXpert. I-am dat atentie cu adevarat cand am vazut datele concrete: 70 km cu urcare pana la 1700 m in Leaota. Suna ca un traseu adevarat, desi diferenta de nivel de doar vreo 1600 m nu il recomanda. Dar totusi, urca in Leaota, n-are cum sa fie nasol.

Si nu a fost!!!

Foto: Diana Dinu

Cred ca totusi fiind proaspat sosit dupa 5 zile de tras, am luat startul un pic obosit. Prima bucata, pana in Fieni, a fost pe niste dealuri unde nu pot sa ma laud ca am mers prea bine. Ba chiar mai mult, am reusit sa cad de doua ori si sa pierd multe pozitii, dupa care am mai pierdut o tura buna la coborare pana in Fieni, o coborare destul de periculoasa si unde am preferat sa fiu foarte prudent, fiind destul timp de tras mai incolo.

Din Fieni, a inceput o serie de urcari succesive destul de tari, unde am mai recuperat ceva teren, dar unele erau atat de grele ca am facut si cate un push-bike ici-colo. Probabil ca mergeau urcate daca nu era in concurs. A fost o bucata frumusica pana in Runcu. Insa adevaratul maraton de-abia de aici incepe, de unde se desparte traseul de cel scurt.

Foto: Marius Zamfir

Urmeaza o urcare lunga de tot pe forestier, din ce in ce mai prost, cred ca mai mult de 10 km cu panta mica. Cum se face cum nu, cred ca de la mersul cu bicla la servici, devin din ce in ce mai bun pe bucati din astea, desi nu imi produce vreo mare satisfactie. Si asa, depasind cred inca un concurent, am ajuns la marea provocare: urcarea in creasta. Care incepe subtil ca un elefant in magazinul de portelan, direct la limita push-bike-ului si o tine cam tot asa, cu sant pe mijlocul drumului si treceri succesive de pe o parte pe alta, pret de vreo 5 km pana la fosta Cabana Leaota. Jur ca nu am mai urcat ceva asa de greu niciodata. Am reusit sa urc tot pe bicicleta, exceptand o balta unde mi-a fugit roata si am pus piciorul jos. M-am simtit tare mandru si fericit de urcarea aia, m-a uns cu miere pe suflet. Imi venea sa urlu de extaz cand am ajuns in punctul lui Rosca Ciprian. De acolo, urma o urcare bolovanoasa pe care, acum regret, am abordat-o pe langa. Poate mergea sa o fortez un pic. Dar poate totusi am facut bine, daca eram la plimbare o atacam clar. De acolo pana sus in creasta, a urmat o succesiune de bucati de pedalat si de impins. Tot asa, cred ca daca as avea timp, si poate o sa merg special pentru asta, se pot face pe bicicleta, dar acum eram prea obosit si stresat de timp. Aflasem si ca sunt destul de in fata.

Foto: Valentin Rotaru


In varf peisajul e magnific, cum altfel ar fi si putut sa fie... Iar coborarea a inceput in forta. Stiam ca e mult de coborat si ca nu e punctul meu forte. Am tras cat am putut de mine (cine ma cunoaste cum merg stie ca aia e destul de slab oricum) sperand ca nu ma prinde nimeni din urma. Si nu s-a intamplat. Coborarea, presarata rar cu cate o contrapanta, a fost deosebit de placuta pana inapoi in Runcu.

Foto: Maria Simion 

Din Runcu in Fieni am revenit pe traseul scurt si am avut parte de niste bucati destul de taricele, in special drum cu pietris proaspat aruncat care nu e chiar usor de abordat, dar si niste pante destul de serioase si o coborare finala faina de tot, ce se termina cu o trecere prin rau.

Din Fieni a urmat o alta bucata magistrala a traseului. Parerea mea pe care mi-am exprimat-o de cate ori am avut ocazia e ca un traseu adevarat trebuie sa aiba un final greu. Iar bucata din Fieni in Pucioasa, chiar daca avea doar cativa km, a fost o succesiune de urcari si coborari, nu iti venea sa crezi ca vine o alta urcare. Un joc psihologic care mie imi place la nebunie, pentru ca pe mine nu ma doboara si pentru ca pe altii da.

Foto: Marius Zamfir


Si a venit si orasul si un sprint final nebun spre finish-ul pe care l-am trecut dupa 4:57 h, pe locul 6 la categorie si un 16 la general cu elite cu tot, dar ce mi-a placut e ca au fost doar oameni putini si de calitate la tura lunga, asemanator cu Geiger, doar 30 de finisheri....

Clar, tura lunga de la Pucioasa e un traseu de elita, care poate sa stea acolo sus in top alaturi de 4 Munti si turele lungi de la Geiger, Brasov, Gilau sau Surmont. Felicitari lui Catalin Spranceana, sufletul proiectului si intregii echipe BikeXpert pentru ca ne-au oferit un eveniment mult peste toate asteptarile....

Friday, September 12, 2014

Cantonament si relaxare la Magura

Ideea acestor zile a fost simpla: sa ne petrecem 5 zile in linistea din Magura, departe de agitatia din Bran sau Zarnesti, iar in fiecare zi sa dam macar un antrenament de alergare si unul de MTB, dar nu foarte lungi. Si ne-am tinut de ea.


Ziua 1:
alergare - Magura, Botorog, Magura 5 km
MTB - Magura, Prapastii, P. Grind, Sirnea, Pestera 27 km



Ziua 2:
alergare - Magura, Pestera, Casa Folea, Magura 8 km
MTB - Magura, Pestera, Sirnea, Saua Joaca, Casa Folea, Magura, Valea cu Calea, Moieciu, Magura 31 km



Ziua 3:
alergare - Magura, Suvoiul Badeni, Botorog, Magura 4 km
MTB - 2 sprinturi, Magura-Pestera-Sirnea si retur 19 km



Ziua 4:
alergare - Magura, Prapastii, Curmatura, Botorog, Magura 17 km
MTB - Magura, Botorog, Prapastii, Curmatura, Prapastii, Magura 18 km



Ziua 5:
alergare - Magura, Pestera, Casa Folea, Magura 8 km
MTB - Magura, Casa Folea, Saua Joaca, La Table, Prapastii, Magura 19 km

Deci un total destul de slab aparent, de 42 km de alergat si 114 km de MTB. Dar aparentele insala, pentru ca cel putin turele de MTB au fost exclusiv ture dure, cu pante foarte grele pe care am incercat si am reusit sa le abordez pe bicicleta. Astfel, au cazut victime cateva pante care imi ramasesera datoare, in ordinea inversa a dificultatii: urcarea spre Curmatura din Prapastii, urcarea dinspre Sirnea spre Pestera, urcarea dinspre Pestera spre Sirnea si, mai ales, urcarea dinspre Casa Folea spre Saua Joaca. Toate sunt grele, ultima e infernala si lupta cu ele, cu unele dintre ele chiar de mai multe ori, au facut sa pot spune ca am dat niste antrenamente tari de intensitate. Pana la urma vine 60/3000+, nu?

Despre alergare, toate turele au fost cu diferenta de nivel destul de mare, chiar daca au fost scurte, fara bucati plate si am incercat cat am putut sa ne mai activam muschii specifici pentru MPC, chit ca in mod evident nu e de ajuns...

In rest, am petrecut zile frumoase cu Rares, ne-am plimbat cu el sa vada strutii si stana din Sirnea a proprietarilor pensiunii, am dormit pe balansoar cu Bucegii la orizont, ne-am incarcat de energie pozitiva pana la refuz si vineri, cand turistii incep sa acapareze zona, ne-am intors acasa....

Sunday, August 31, 2014

Maratonul Olteniei - un eveniment superb petrecut in familie

Roxana mi-a atras atentia prima data asupra acestui concurs, de fapt un mic festival sportiv. Era o idee interesanta, un maraton de MTB si unul de alergare intr-un weekend competitional in Ramnicu Valcea. Cum nu era altceva in plan, am zis sa mergem si sa participam la ambele, amandoi, asa ca am facut inscrierile pentru toata familia, la MTB 51 km/1500 m tura lunga si la alergare semimaraton 21 km/900 m.

Trebuie sa remarc faptul ca pe langa idee, si organizarea la fata locului a fost decenta, premiile multe si mari iar greselile mici si inerente unor organizatori la a doua editie.



Cursa de MTB a fost sambata si a fost superba. Traseul, pe care eu mi-l inchipuiam ca o plimbare pe dealuri, a fost greu, solicitant, cu urcari si coborari foarte abrupte si mai ales pe un teren foarte dificil, trecand de la pietris la urme intarite de vaci... In principiu un traseu care m-a avantajat oarecum, desi succesiunea de urcari si coborari scurte nu e neaparat in avantajul meu. Totusi m-am descurcat bine si am ajuns din nou aproape de tot de podium, ca si la restul concursurilor de anul asta: locul 6 la categoria de varsta si locul 9 la general cu 3 ore si 7 minute.


Roxana in schimb a avut ghinion. Desi nu a mers rau, undeva pe la km 30 a gresit o poteca si a dat inapoi in traseu cu cativa km mai devreme. Organizatorii au trimis-o cu tot grupul pe traseu in continuare, ei nu si-au dat seama si au facut o bucla de vreo 8-10 km de doua ori.... Asa ca a terminat destul de tarziu, dupa peste 6 ore. Totusi, din lipsa concurentei, a iesit pe locul 3 la categoria de varsta si pe 5 la general, ambele locuri premiate.


Cursa de alergare nu a mai fost o surpriza, fiind in intregime pe traseul de MTB pe care-l stiam de ziua anterioara. Insa m-am simtit bine si am tras ca animalul. Am reusit in sfarsit, datorita pantofilor ASICS cu care ma inteleg perfect, sa cobor toate pantele asa cum imi doresc. Sunt foarte multumit de mine. Am reusit sa termin cursa in 2h28min, din nou pe locul 6 la categorie. La general insa, la alergare sunt multi tineri talentati si am iesit doar pe locul 17.

Roxana insa a avut o zi foarte buna si a terminat extraordinar, in 2h45min, obtinand de data asta un binemeritat loc 3 la categoria de varsta si locul 6 in clasamentul general. Felicitari!



Ca si concluzie generala, ne-a placut mult si promitem sa revenim si la editiile urmatoare in masura posibilitatilor. Felicitari organizatorilor care in ciuda unor mici probleme au reusit un eveniment de zile mari!

Saturday, August 23, 2014

Road race in Romania! - RGP Eroica Brezoi

De cand am auzit ca a murit Emmedue nu ma asteptam prea repede la o noua cursa ca lumea de sosea. Au aparut tot felul de invarteli prin orase si pe cate un deal, chestii pe care eu nu le-as face nici platit, daramite sa platesc eu sa fac asta. Plictiseli din punctul meu de vedere. Dar o cursa de fond adevarata, unitara, fara invarteli si mai ales pe munte nu speram sa mai vad prea repede....

Trebuie sa recunosc faptul ca organizatorii Road Grand Prix m-au surprins cu anuntul acestui concurs. Recunosc public ca i-am judecat gresit si ca am presupus ca au sa ramana la cursele de invarteala care au destuli fani cat sa nu duca lipsa de concurenti fara sa fie nevoie de un efort prea mare de organizare. Cand am vazut ca se face o cursa de 80 km pe munte, de la Brezoi la Obarsia Lotrului, cu peste 1500 m diferenta de nivel, mi-a sunat soneria in urechi: imposibilul s-a produs!

Evident, in secunda doi am fost inscris. Acuma sincer, numele de Eroica mi s-a parut cam exagerat pentru o cursa de 80 km, fie ei aproape doar in urcare. Dar totusi, se anunta un concurs greu.

Pentru mine, a fost intr-adevar un concurs foarte greu, pentru ca a avut mult fals plat unde s-a mers in pluton, ceea ce imi cam displace. Noroc ca nu a durat mult.



Am plecat de la start in plutonul fruntas, unde se rula cu peste 40 km/h constant, dar fara un mare efort. Din pacate, fiind in coada (greseala pe care nu o mai repet), s-au produs vreo 2-3 mici borduri si am pierdut plutonul pe care l-am regasit cu mare efort. Dar stiam ca vine o urcare scurta si abrupta la barajul de la Bradisor unde eram aproape sigur ca o sa se sprinteze tare si ca nu o sa fac fata.

Am avut dreptate, la Bradisoru pe baraj am ramas despartit de pluton. De acolo pana la Voineasa m-am regrupat intr-un grup de 3 care am colaborat, apoi am prins inca un grup si ne-am marit numarul la 6. Dar pentru mine cursa a inceput din Voineasa.

Stiam ca in Voineasa incep 20 km de urcare continua cu bucati destul de grele, specialitatea mea, asa ca m-am desprins de pluton. Din acest moment, de la jumatatea concursului, pana la final am depasit incontinuu concurenti. Spre surprinderea mea, nu am fost depasit nici pe mica coborare de vreo 3-4 km pana la lacul Vidra.



Partea interesanta a fost dupa ce am ajuns pe conturul lacului, unde drumul a fost relativ plat. Acolo efectiv m-am mobilizat intr-o pozitie aerodinamica si, fara un efort iesit din comun, am tinut singur o viteza de peste 35, uneori peste 40 km/h. Pedalam, ma uitam si nu imi venea sa cred. Imi doream sa dau de un grup sa colaboram, am ajuns din urma 2-3 grupuri dar mergeau mult mai incet asa ca mi-am continuat sprintul solitar pe ultimii 15 km pana la sosire.

Am terminat cei 80 km in 2:45:48, la 20 de minute de castigatorul la general la amatori, pe locul 10 la categoria de varsta.si pe 32 din 91 la general, cu o medie de peste 27 km/h pe un traseu aproape doar in urcare. Sunt foarte incantat de acest rezultat, dar si de mica experienta acumulata care ma va ajuta sa nu repet cateva greseli de strategie care m-au costat mult de data asta. Oricum, nu e specialitatea mea dar e frumos si o sa incerc sa particip de cate ori apare un rar concurs adevarat de sosea pe la noi.