Sunday, August 31, 2014

Maratonul Olteniei - un eveniment superb petrecut in familie

Roxana mi-a atras atentia prima data asupra acestui concurs, de fapt un mic festival sportiv. Era o idee interesanta, un maraton de MTB si unul de alergare intr-un weekend competitional in Ramnicu Valcea. Cum nu era altceva in plan, am zis sa mergem si sa participam la ambele, amandoi, asa ca am facut inscrierile pentru toata familia, la MTB 51 km/1500 m tura lunga si la alergare semimaraton 21 km/900 m.

Trebuie sa remarc faptul ca pe langa idee, si organizarea la fata locului a fost decenta, premiile multe si mari iar greselile mici si inerente unor organizatori la a doua editie.



Cursa de MTB a fost sambata si a fost superba. Traseul, pe care eu mi-l inchipuiam ca o plimbare pe dealuri, a fost greu, solicitant, cu urcari si coborari foarte abrupte si mai ales pe un teren foarte dificil, trecand de la pietris la urme intarite de vaci... In principiu un traseu care m-a avantajat oarecum, desi succesiunea de urcari si coborari scurte nu e neaparat in avantajul meu. Totusi m-am descurcat bine si am ajuns din nou aproape de tot de podium, ca si la restul concursurilor de anul asta: locul 6 la categoria de varsta si locul 9 la general cu 3 ore si 7 minute.


Roxana in schimb a avut ghinion. Desi nu a mers rau, undeva pe la km 30 a gresit o poteca si a dat inapoi in traseu cu cativa km mai devreme. Organizatorii au trimis-o cu tot grupul pe traseu in continuare, ei nu si-au dat seama si au facut o bucla de vreo 8-10 km de doua ori.... Asa ca a terminat destul de tarziu, dupa peste 6 ore. Totusi, din lipsa concurentei, a iesit pe locul 3 la categoria de varsta si pe 5 la general, ambele locuri premiate.


Cursa de alergare nu a mai fost o surpriza, fiind in intregime pe traseul de MTB pe care-l stiam de ziua anterioara. Insa m-am simtit bine si am tras ca animalul. Am reusit in sfarsit, datorita pantofilor ASICS cu care ma inteleg perfect, sa cobor toate pantele asa cum imi doresc. Sunt foarte multumit de mine. Am reusit sa termin cursa in 2h28min, din nou pe locul 6 la categorie. La general insa, la alergare sunt multi tineri talentati si am iesit doar pe locul 17.

Roxana insa a avut o zi foarte buna si a terminat extraordinar, in 2h45min, obtinand de data asta un binemeritat loc 3 la categoria de varsta si locul 6 in clasamentul general. Felicitari!



Ca si concluzie generala, ne-a placut mult si promitem sa revenim si la editiile urmatoare in masura posibilitatilor. Felicitari organizatorilor care in ciuda unor mici probleme au reusit un eveniment de zile mari!

Saturday, August 23, 2014

Road race in Romania! - RGP Eroica Brezoi

De cand am auzit ca a murit Emmedue nu ma asteptam prea repede la o noua cursa ca lumea de sosea. Au aparut tot felul de invarteli prin orase si pe cate un deal, chestii pe care eu nu le-as face nici platit, daramite sa platesc eu sa fac asta. Plictiseli din punctul meu de vedere. Dar o cursa de fond adevarata, unitara, fara invarteli si mai ales pe munte nu speram sa mai vad prea repede....

Trebuie sa recunosc faptul ca organizatorii Road Grand Prix m-au surprins cu anuntul acestui concurs. Recunosc public ca i-am judecat gresit si ca am presupus ca au sa ramana la cursele de invarteala care au destuli fani cat sa nu duca lipsa de concurenti fara sa fie nevoie de un efort prea mare de organizare. Cand am vazut ca se face o cursa de 80 km pe munte, de la Brezoi la Obarsia Lotrului, cu peste 1500 m diferenta de nivel, mi-a sunat soneria in urechi: imposibilul s-a produs!

Evident, in secunda doi am fost inscris. Acuma sincer, numele de Eroica mi s-a parut cam exagerat pentru o cursa de 80 km, fie ei aproape doar in urcare. Dar totusi, se anunta un concurs greu.

Pentru mine, a fost intr-adevar un concurs foarte greu, pentru ca a avut mult fals plat unde s-a mers in pluton, ceea ce imi cam displace. Noroc ca nu a durat mult.



Am plecat de la start in plutonul fruntas, unde se rula cu peste 40 km/h constant, dar fara un mare efort. Din pacate, fiind in coada (greseala pe care nu o mai repet), s-au produs vreo 2-3 mici borduri si am pierdut plutonul pe care l-am regasit cu mare efort. Dar stiam ca vine o urcare scurta si abrupta la barajul de la Bradisor unde eram aproape sigur ca o sa se sprinteze tare si ca nu o sa fac fata.

Am avut dreptate, la Bradisoru pe baraj am ramas despartit de pluton. De acolo pana la Voineasa m-am regrupat intr-un grup de 3 care am colaborat, apoi am prins inca un grup si ne-am marit numarul la 6. Dar pentru mine cursa a inceput din Voineasa.

Stiam ca in Voineasa incep 20 km de urcare continua cu bucati destul de grele, specialitatea mea, asa ca m-am desprins de pluton. Din acest moment, de la jumatatea concursului, pana la final am depasit incontinuu concurenti. Spre surprinderea mea, nu am fost depasit nici pe mica coborare de vreo 3-4 km pana la lacul Vidra.



Partea interesanta a fost dupa ce am ajuns pe conturul lacului, unde drumul a fost relativ plat. Acolo efectiv m-am mobilizat intr-o pozitie aerodinamica si, fara un efort iesit din comun, am tinut singur o viteza de peste 35, uneori peste 40 km/h. Pedalam, ma uitam si nu imi venea sa cred. Imi doream sa dau de un grup sa colaboram, am ajuns din urma 2-3 grupuri dar mergeau mult mai incet asa ca mi-am continuat sprintul solitar pe ultimii 15 km pana la sosire.

Am terminat cei 80 km in 2:45:48, la 20 de minute de castigatorul la general la amatori, pe locul 10 la categoria de varsta.si pe 32 din 91 la general, cu o medie de peste 27 km/h pe un traseu aproape doar in urcare. Sunt foarte incantat de acest rezultat, dar si de mica experienta acumulata care ma va ajuta sa nu repet cateva greseli de strategie care m-au costat mult de data asta. Oricum, nu e specialitatea mea dar e frumos si o sa incerc sa particip de cate ori apare un rar concurs adevarat de sosea pe la noi.

Sunday, August 17, 2014

Concursul rege - Geiger MTB 100 km

Inca nu a reusit nimeni sa iasa la interval cu un traseu unic care sa concureze cu cel de 100 km de la Geiger MTB Challenge. Mai exista 4Munti, dar e un concurs pe echipe si pe etape, alta treaba, sau 60/3000+ care e un Gentleman's Race si oricum traseul e in alta idee.

An de an traseul lung de la Geiger a suportat imbunatatiri si in fiecare an a fost mai bun si mai frumos. Nici anul asta nu face exceptie, doua coborari absolut nasoale fiind inlocuite cu altele, tot grele, dar foarte placute dupa parerea mea.


Imi place tura asta ca e destul e elitista. Multi ciclisti buni nu indraznesc sa o incerce. E lunga, e dura, e tehnica. E ridicol de grea, cum imi place mie sa spun. Are bucati foarte demoralizante, trebuie sa o cunosti bine, sa o abordezi cu strategie pentru un rezultat bun.

Anul asta am participat prima data la ea cu roti de 29 si da, asta e un concurs unde asta se simte, se simte rau de tot. Lungile coborari pe bolovani au devenit mult mai placute...


Cat despre cursa propriuzisa, anul asta mi-a mers bine, bine de tot. M-am simtit perfect, am tras tare si am reusit o imbunatatire cu o ora a timpului de anul trecut si o clasare foarte aproape de primii 5, imi lipsesc mai putin de 15 minute. Nu regret nimic, nu am facut nicio greseala, am avut din punctul meu de vedere cursa perfecta. Doar ca mi-am uitat trusa de scule cu camera de rezerva acasa, dar ca norocul ca n-am avut nevoie de ea. Pompa o aveam totusi la mine.


Ce sa mai zic, desi particip a nu-stiu-cata oara la concursul asta, mereu la tura lunga, nu m-am plictisit si va ramane ca o referinta pentru mine in anul competitional, nu il voi rata vreodata decat din motive foarte obiective. De fiecare data ma voi alinia la start, cu inima mica de emotii ca stau in fata mea cei aproape 100 km de traseu cu provocari deosebite.

Sunday, August 10, 2014

Doua zile de MTB in familie la Magura

Din cand in cand (cat mai des daca se poate) mai trebuie sa lasam balta si concursurile si sa mergem sa ne bucuram de frumusetile naturii in familie. Astfel, am plecat pentru un weekend cu totii la Magura.

Am petrecut un weekend frumos si am constatat ca Magura e un loc ideal de plecat in diferite ture, fiind multe directii in care poti sa o iei.


In prima zi am inceput cu o alergare faina pe sus spre Casa Folea si apoi inapoi prin Pestera si drumul clasic de Magura. Apoi am avut o tentativa nereusita de a urca cu Rares la Curmatura. In restul zilei, cat a mai ramas, am zis sa o duc pe Roxana pe traseul din Zarnesti in Poiana Marului pe care mi l-a aratat Ion, dar n-a fost o alegere reusita, fiind foarte tarziu, asa ca am reusit doar jumatate din traseul propus, respectiv am pierdut fix urcarea faina din Poiana Marului la antene si coborarea in piata in Zarnesti. Dar na, nu a fost chiar o tura scurta....


Pe a doua zi insa, am planuit ceva greu, greu de tot. Am coborat din Magura pe Valea cu Calea dupa care, din Simon, am urcat din greu pe Muchia Scortii, una din cele mai tari si mai faine urcari de MTB pe care le cunosc, unde o sa aiba loc si un concurs de tip XCE cat de curand. De asemenea, bucata face parte din traseul 60/3000+. Cu fericire pot sa spun ca mi-a iesit toata urcarea pana sus, fara pauze. E mare lucru, nu e usoara deloc.


Din Muchia Scortii am coborat in Valea Lunga din Moieciu si am urcat drumul din capatul acesteia, ca sa coboram apoi in Cheile Gradistei. Din drumul asfaltat am urcat pe coborarea de la 3Munti pana in DN (si pe asta am reusit sa o urc aproape integral, fara prima bucata foarte abrupta), de unde, fiind tarziu, ne-am retras pe drumul auto la Sirnea.

La Sirnea ne-a prins furtuna, dar a fost o placere sa pedalam prin ploaie drumul clasic intre Sirnea si Pestera, pe care nu il facusem demult. Aveam in plan sa urc integral si drumul final spre Pestera, cunoscatorii il stiu, dar mi-a derapat o roata si nu prea aveam timp sa reluam, asa ca am revenit direct la pensiune si apoi acasa.

A fost un weekend superb in familie, trebuie sa mai organizam cat de des zile din astea.....

Saturday, July 26, 2014

Sigur suntem in Romania? - TBT Race Viscri

De TBT Race auzisem de ceva vreme, concurs la Viscri, pe dealuri, diferenta de nivel mica, toate ingredientele sa nu ma intereseze, asa ca l-am cam trecut din start cu vederea.

Nu stiu ce m-a facut totusi sa intru pe pagina sa vad despre ce e vorba, cred ca doream sa merg la un concurs dupa intoarcerea din Italia. Asa am descoperit ineditul: ca nu e vorba de un concurs pe niste drumuri de tractor aiurea prin padure ci e vorba de un concurs ce se va desfasura in mare parte pe o retea de trail-uri special amenajate pentru MTB de unii care par sa stie ce fac. Poteci speciale, cu piatra batuta, cu viraje, urcari si coborari special alese ca sa iti smulga macar un zambet. Asa ca am zis: de ce nu?


Inspiratia m-a facut sa gasesc o cazare undeva pe DN, la Rupea, langa Petrom, la un mic motel pe care o sa il mai folosesc daca am nevoie, la un pret decent. Am aflat apoi de preturile de cazare la Viscri. Mai bine nu imi aduc aminte ca ma prost-dispun si nu mai scriu nimic.

In primul rand despre Viscri, parerea mea si a multora cu care am vorbit. Este un sat sasesc frumos, uitat de soarta intre doua dealuri, cu case vechi in stilul traditional, cu o ulita mare si lata si cu niste sateni care aparent se chinuie sa mai restaureze una-alta, dar in stil traditional. Foarte frumos! Dar nu mi se pare ceva iesit din comun, atat de deosebit sa justifice reclama si mai ales preturile exagerate. Mai sunt zeci si sute de sate la fel de rustice si de frumoase. Si cu toate ca Viscri e considerat in ultima vreme o atractie turistica foarte importanta, drumul pana acolo e praf, am dat cu masina de pamant de cateva ori, toti discutau despre ce Land Rover o fi avand printul Charles...

Si acum despre concurs si traseul. Concursul a fost organizat cu expertiza celor de la NoMad Merida, deci nu avea cum sa iasa prost. Startul a fost din centrul satului Niste vitelusi se invarteau la protap dar din pacate stiam ca nu pot sa raman sa-i degust. M-am pus in fata stiind de la o mica recunoastere ca traseul se ingusteaza foarte repede si nu era o idee buna sa print aglomeratie.


Bine am facut, am luat startul destul de ok si m-am lipit pe trail de un mic pluton. Poteca din pietricele albe serpuia in urcare foarte frumos. Apoi a urmat o coborare pe iarba uda cu noroi unde am decis sa nu risc nimic si sa o iau usurel. Bine am facut, multi au picat. Am pierdut cateva locuri, dar filozofia mea e clara: un concurs terminat e pe jumatate castigat. A urmat si o urcare mai tare pe un deal cu o poarta gonflabila in varf, inca o coborare pe noroi mizerabil si am ajuns in prima cetate (traseul urma sa treaca prin inca doua).


De aici, am continuat pe poteca amenajata pe malul Tarnavei. Foarte frumos, curbele aveau contrapanta sa le poti aborda in viteza, totul era cum trebuie. Am mers asa pana in urmatorul sat si urmatoarea cetate.



De aici am trecut pe un drum de tara ce urca mediu spre usor si unde i-am dat tare de tot, in forta. Pe final am intrat in padure, unde am dat iar de poteca si apoi de ultimul sat si ultima cetate.


Finalul a fost aproape integral pe poteca amenajata, mai exact pe cea mai frumoasa bucata a ei. Nu pot sa exprim cat de fain a iesit totul, trebuie mers acolo si pedalat ca merita. Ultima parte a fost in coborare, superb.



Am trecut linia de final pe locul 17 la general cu elite cu tot si pe 5 la categorie, un rezultat bun cum nu mai luasem demult.... Din pacate nu am mai putut sa raman din motive obiective, dar sunt convins ca s-a lasat cu o petrecere pe cinste. Daca o sa mai revin in zona, depinde. Pentru Viscri cu preturile lor, probabil nu. Pentru poteca deosebita construita de oameni inimosi, cu siguranta, dar voi avea grija sa imi gasesc o cazare umana. La Viscri sa vina in continuare englezii si norvegienii sa se mire, ca au de ce...

Saturday, July 19, 2014

O mica alergare in Cozia cu Roxana

Pentru ca n-am mai bagat demult ceva pe jos, am iesit amandoi la un mic trail in Cozia pe traseul clasic, Turnu - Stanisoara - Cabana Cozia - Turnu. Nu prea am facut poze, treaba a mers ca de obicei, bine la urcare si prost la coborare si s-a finalizat cu o lunga febra musculara. Nu stiu ce sa zic, bicicleta asta dauneaza rau alergarii, parol!

Monday, July 07, 2014

Dansand printre colti de stanca - Maratona dles Dolomiti

Maratona dles Dolomiti e un concurs la care tanjesc de multi ani, cam de cand am pus prima data fundul pe cursiera. Am auzit de el, am auzit ca e cel mai frumos concurs de sosea din lume, ca e foarte greu, ca nu are decat urcari si coborari. Toate astea in capul meu sunt motive foarte puternice sa ma prezint la start. Dar din pacate participarea e conditionata de o tragere la sorti la care 3 ani de zile nu prea am avut noroc. M-am scos cu o regula care spune ca dupa 3 ani consecutivi in care ai fost refuzat, esti primit automat. Asa ca, dupa ce am deja la activ celealalte doua mari curse de grandfondo de renume mondial, Oetztaler Radmarathon si Marmotte, in 2014 am ajuns si eu la celebrul Maratona.


Traseul are o lungime de 138 km cu o denivelare de 4230 m, cea mai mare denivelare pe km dintre toate celealalte. El se desfasoara in zona Sella Ronda - Cortina d'Ampezzo pe traseul: La Villa - Corvara - P. Campolongo - Arraba - P. Pordoi - P. Sella - P. Gardena - Corvara - P. Campolongo - Arraba - P. Giau - P. Valparolla - Corvara, anul asta fiind operata prima modificare de traseu cred din istoria maratonului, pe finalul concursului, in La Villa, fiind introdusa o scurta urcare de 19%, Mur dl Giat, de care localnicii par sa fie foarte mandri. Si mie mi se pare binevenita.



Dupa o inscriere ca la carte, un pachet de concurs generos cu tricou tehnic, vesta termica, bidon si multe alte gadget-uri si dupa o zi de odihna relativa, startul a venit ca de obicei la genul asta de concursuri foarte devreme: la 6:30, pe un frig destul de mare, dar se putea si mai rau.

Ne-am aliniat cu totii la start, undeva in coada plutonului de vreo 9-10.000 de ciclisti. Desi startul oficial e la ora 6:30, ultimii trec pe la linia de start aproape de ora 7, dar teoretic asta nu e o problema, deoarece la acest concurs se ia in considerare timpul real, de cand ai luat startul efectiv. Teoretic, pentru ca practic prima bucata de traseu, inclusiv urcarea pana in Passo Campolongo s-a desfasurat intr-o aglomeratie incredibila, cu multe opriri si cu un mers aproape la pas. Ma asteptam sa fie aglomerat, dar a depasit toate asteptarile mele.... Mai ales ca eu credeam ca pana in varf treaba se mai rasfira.




Din pacate, inclusiv a doua urcare, spre P. Pordoi, a fost foarte aglomerata, dar cu greu reuseai sa iti faci loc sa mai depasesti cate un grup de concurenti. Doar spre varf plutonul s-a mai rasfirat. Apoi, de pe la km 30, concursul a intrat in ritm normal si puteai sa mergi asa cum credeai de cuviinta,

Passo Sella si Gardena au trecut repede, intr-o continua depasire a concurentilor. La coborarea spre Corvara ma astepta Roxana la intrarea in camping sa imi dea una-alta dar uitase tocmai punga cu geluri. Ghinion total... dar na, mai aveam ceva geluri in buzunar, ne descurcam....

A doua urcare pe Campolongo a mers cum trebuia, adica repede. Apoi a urmat o luuuuunga coborare, intai cea din pas pana in Arraba, apoi una cu panta mica pe mai mult de 10 km, presarata ici-colo cu mici contrapante. Practic e cea mai plata bucata din concurs, singura unde se mai pot forma plutoane, aplica strategii de sosea. Mie astea nu imi plac asa ca imi convine. Dupa o mica urcare de vreo 2 km pana intr-un punct de alimentare, urmeaza o alta mica coborare si provocarea zilei, Passo Giau.


Acuma ce sa zic, e tare Giau asta, cu o medie de aproape 10% pe 10 km (in comparatie Transfagarasanul si Transalpina noastra se invart pe la 7%). Vine si spre final unde lumea e obosita, as minti daca as zice ca nu am luptat pana sus, nu a fost usor deloc. Dar nu a fost nici omor, am putut urca intr-un ritm sustinut, fara pinionul de 30. Giau e singurul pas care intr-adevar seamana cu ce credeam eu ca gasesc in Dolomiti: pante nebune, lungi si fara ocazii de odihna. Restul pasurilor sunt exact cum trebuie sa fie placute...

Sus in Giau m-am mai oprit o data la punctul de alimentare si mi-am dat drumul la vale spre ultimul pas, Valparola. Ultima urcare a fost foarte usoara, cu bucati lungi in foaie mare unde depaseam grupuri mari de ciclisti deja epuizati, probabil neobisnuiti cu efortul de lunga durata. Doar ultima bucata de vreo-un km, din Passo Falzarego, e un pic mai taricica dar nu mai conteaza. De sus din Valparola, din peisajul selenar, urmeaza o coborare de viteza pana spre final, in la Villa.


Odata ajuns inapoi in orasul startului, a mai ramas de trecut doar fiorosul Mur dl Giat cu cei 19%, dar pentru asta am pastrat tot concursul pinionul ala de 30, asa ca am trecut si de proba asta fara macar sa pufai, Apoi a urmat un sprint nebun spre finish. Eram singurul care sprinta, ceilalti mergeau ca la inmormantare...

Am trecut linia de sosire dupa 7:21:31, pe locul 2115 din peste 8000 de participanti, ceea ce mi se pare decent. Felicitari si lui Mircea Olaru care i-a dat blana de la inceput si a reusit un timp de 7:04:51 si locul 1668 si Alin Bonta cu 8:05:38. Cred ca nu ne-am facut tara chiar de rusine, date fiind traditia cvasi-inexistenta a ciclismului la noi in comparatie cu tarile din vest si posibilitatile infinit mai mici ale noastre de a face ciclism montan de calitate.

Imi doresc mult sa revin la concursul asta, e intr-adevar cel mai frumos traseu, atat ca si peisaj cat si ca si profil, mi se potriveste de minune si acum ca il cunosc mi-ar place sa imbunatatesc timpul.... Cred ca trebuie sa te trezesti mai devreme sa te pui mai in fata, rezolvi peste 15 minute doar cu asta. Dar in acelasi timp vreau sa revin si la celealalte curse la care am fost, dar si sa particip la altele noi. Pe afara, ca pe la noi concursurile de sosea adevarate le poti numara pe degetele unui forestier care si le-a taiat la circular.