Sunday, July 06, 2014

Italia si noi intr-o prea scurta prima intalnire....

Italia.... Patria ciclismului.... Colnago, Campagnolo, Pinarello, Pantani, Il Giro, Stelvio, Mortirolo, cuvinte care te fac mereu sa visezi. Dolomitii, acei munti cu peisaje parca rupte de realitate, pasunile alpine linistite din care stanci imense se arunca inspre cerul albastru parca pravalindu-se peste drumetul care nu are cum sa nu ramana mut de uimire la prima vedere a acestor minuni ale naturii. Aproape toata lumea stie cum arata Dolomitii, a vazut poze, a auzit povesti, dar sa-i vezi fata in fata e cu totul altceva.


Asa ca dupa atatia ani a venit vremea sa facem si noi o vizita, cu atat mai mult cu cat anul acesta am intrat si eu pe lista de start la Maratona dles Dolomites, un concurs de ciclism de sosea considerat cel mai frumos din lume, 138 km cu 3500 m diferenta de nivel si practic fara nicio zona plata...

Si asa s-a nascut excursia noastra, cam in fuga, cam scurta, dar mai bine decat nimic. Si cum e prima data pentru noi in Italia, am incercat sa ne organizam sa vedem cat mai multe din pasurile celebre. Astfel, ne-am impartit in doua bucati micul concediu: doua zile de pedalat in zona Bormio si vreo 4 zile in zona Sella Ronda, inclusiv concursul.

Nu o sa mai insist cu drumul, sa fac apologii soselelor, autostrazilor si tunelelor interminabile din Alpi. Am mers pe ruta clasica prin Viena - Salzburg, apoi am mers pe national spre Tirol, cu o pauza traditionala de cafea in St. Johann im Tirol, un loc care ne e foarte drag caci acolo am facut primul nostru concediu impreuna... Apoi Innsbruck si aproape de Elvetia am facut stanga pe un drum cu multe si lungi tuneluri pana in Prato di Stelvio. Apoi am trecut Stelvio in Bormio unde ne-am cazat la un camping foarte frumos si primitor, pe care il recomand cu caldura tuturor, cu preturi decente si foarte interesant organizat.

Ziua 1: Bormio - Stelvio - Umbraill - Prato di Stelvio - Stelvio invers - Bormio
~130 km/3500 m

Fara discutie, cel mai important obiectiv al nostru in zona e pasul Stelvio, considerat de unii cel mai frumos si cel mai renumit din Europa. Am venit cu ganduri mari, sa il parcurgem intr-o singura tura din ambele directii....

Daca in ziua in care am ajuns in Bormio, dupa ce am cautat un pic dupa aparent singurul camping in zona, a plouat non-stop, in ziua de Stelvio se anunta vreme cristal. Iar de dimineata asa si a fost.



Am plecat veseli destul de devreme, dupa un mic dejun la restaurantul campingului, ca nu apucasem sa cumparam inca nimic de mancare. Dar veselia nu a durat foarte mult, la intrare in Bormio (campingul nu era tocmai in oras) am observat ca bicicleta mea merge cam saltaret. Un cauciuc din cele doua Conti GP4000s noi-noute era sarit putin de pe janta. Pauza, dezumflat roata, asezat, umflat la loc si.... nasol. Sta la fel. Ma uit mai bine doar ca sa vad ca are un defect de fabricatie. Asa ca fuga inapoi in camping aproape 10 km sa imi pun un cauciuc mai vechi, ca nu puteam sa merg asa pe Stelvio.

Urcarea dinspre Bormio incepe destul de pasnic cu o succesiune de linii drepte, mici serpentine si cateva tuneluri.




Apoi se urca, de la un soi de uzina de apa, o treapta mai abrupta cu inca ceva serpentine, din nou nu foarte grele.


Drumul continua apoi pe o lunga linie dreapta pe langa rau pana sub pasul Umbraill, de unde se poate ajunge direct in Elvetia. Asta e si planul nostru, dar eu o iau totusi inainte sa "termin" urcarea pana in varf.

 Ultimii 2-3 km pana in varf sunt si cei mai grei, cu cateva serpentine cu panta considerabil mai mare decat ce a fost pana acolo. Imi fac un selfie cu panoul si fug repede inapoi in Umbraill unde ma asteapta Roxana.


Pe coborare observ cu stupoate ca si roata fata e saltareata. Ma uit si vad ca si cauciucul din fata are acelasi defect cu cel din spate, dar de data asta nu mai am cum sa il schimb, Imi asum riscul si merg asa, in ideea ca daca se beleste rau opresc la un magazin pe undeva si iau altul.

La trecerea in Elvetia nu e nimeni sa ne intrebe de sanatate, desi eu am pus bine cu noi CI-urile. Pasul Umbraill nu e foarte impresionant in partea de sus si la un moment dat are chiar un km neasfaltat. In schimb a doua jumatate, cand se iese din caldarea glaciara, iti taie rasuflarea, cu o succesiune de muuulte serpentine stranse de tot si abrupte care se termina in primul satuc din Elvetia. Arata super tare, ar trebui sa vin o data sa il urc.

Cat despre Elvetia, jos palaria, cum puteau sa arate cele doua satuce prin care am trecut.... Impresionant de curat, de aranjat, de frumos. Din pacate nu am oprit ca roamingul prin Elvetia e scump si era si tarziu, asa ca imediat am ajuns la granita italiana unde de data asta era un vames, dar ne-a facut semn sa trecem.

Am bagat tare in coborare usoara pana in Prato di Stelvio de unde incepe urcarea cea "adevarata" inapoi in pasul Stelvio. O stiam cat de cat ca o facusem cu masina cu o zi inainte, dar pantele nu le poti aproxima decat la pedala. Iar la pedala incepe pe vale destul de tare, eu zic ca cu pante de cel putin 6-7% constant.




Apoi, din micul sat Trafoi incep serpentinele, in numar de vreo 48. Intai cele prin padure, apoi de la hotelul de sub Stelvio cele celebre, taiate in stanca. Panta e destul de dificila, dar nu foarte constanta, sunt si bucati mai tari, si bucati mai de relaxare, cel putin pana la hotel. De acolo in sus bucatile de relaxare incep sa dispara si sa predomine cele tari, pentru ca pe ultimii 2-3 km sa predomine bucatile de 10%. Din pacate era prea tarziu de poze, am doar una de cand am trecut cu masina pe acolo...



Coborarea inapoi in Bormio a fost.... friguroasa. Dar a venit in incheierea unei zile de vis....

Ziua 2 - Mortirolo si Gavia
~90 km/2700 m

Dupa ziua de Stelvio care a fost destul de grea, am zis sa dam o zi ceva mai lejera. Astfel, in loc de planul meu initial de a face tura cu Mortirolo si intoarcere pe Gavia, am decis sa facem cele doua pasuri separat, doar dinspre Bormio, unul dimineata si unul seara.

Pentru Mortirolo am mers cu masina pana la baza lui in Mezzo. Apoi eu am plecat in sus pe bicicleta iar Roxana a zis ca vrea sa il alerge cat poate. Ei bine, aici putem vorbi de treburi relativ serioase. Panta medie este de 10,5% ceea ce inseamna ca sunt bucati mari constante de peste 12-13%, cu maximul atins pe la 18% ici-colo. Cum m-am dat singur a fost o tura oarecum linistita, am depasit doar doi ciclisti pana sus si invers nu a venit nimeni. Am insistat sa nu ma opresc pana sus si mai ales sa nu folosesc pinionul de 30 si nu m-am atins de el deloc.



Sus am dat de alti doi ciclisti iar pe unul dintre ei l-am rugat sa imi faca o poza.



La coborare, m-am oprit un pic la monumentul lui Pantani, m-am mai mirat o data de pantele de pe acolo si de data asta m-am intalnit cu multi ciclisti care urcau. Jos ma astepta Roxana. Ne-am intors la camping si ne-am pregatit pentru o plimbare pana pe Gavia, cat o sa avem chef.




Gavia incepe absolut plictisitor din Bormio pentru cativa km pana in Santa Caterina. De acolo insa, incep niste serpentine cu o panta placuta de tot prin padure si se iese in golul alpin intr-un peisaj superb, de vis. Mie mi-a placut mult Gavia, este un pas prietenos, cu peisaje frumoase si plin de energie pozitiva, te inveseleste. O ia el un pic mai abrupt mai spre final, pentru a se termina intr-o lunga si plata caldare glaciara.
 
  


Deci pana la urma am urcat pana sus, desi nu eram foarte hotarati. La coborare, cum mai era ceva timp, am intrat si pana in centrul istoric din Bormio, mai mult de curiozitate, dar am fost complet impresionati de strazile pavate si inguste ale vechiului oras. Sincer cred ca e printre cele mai frumoase orase ce le-am vazut vreodata, eu recomand clar tuturor care trec prin Bormio sa isi rezerve macar o jumatate de ora sa se plimbe pe acolo...



Cat depre partea cealalta din Gavia, mult mai spectaculoasa, o lasam pentru data viitoare...

Ziua 3 - Sella Ronda plus Canazei
70 km/2000 m

Dupa o zi in care ne-am mutat cu baza in Corvara la camping, unde de data asta am inchiriat o casuta de lemn, a urmat si prima zi de pedalt prin Dolomiti impreuna cu Alin cu care ne-am intalnit acolo, venit si el pentur concurs. Evident ca prima zi a fost clasica tura Sella Ronda pe care noi am inceput-o din Corvara cu pasul Gardena, apoi Sella, dupa care am coborat pana in Canazei ca sa urcam pasul Pordoi de jos. Pe final, ne-am intors in Corvara prin pasul Campolongo.




Nu mai aduc aici laude la adresa Dolomitilor ca am scris la inceput. Ce pot sa spun e ca toate pasurile din Sella mi s-au parut si mie si Roxanei foarte usoare in comparatie cu Stelvio sau ce am mai facut prin Franta, desi auzisem ca sunt foarte grele. Practic Sella Ronda este o tura perfecta de cursiera. Greu dar nu foarte greu, peisaje care iti taie respiratia, pasuri prietenoase, monumente de facut poze, terase la soare cu prajituri si strudele apetisante si o lungime si o diferenta rezonabila pentru ca orice ciclist de orice nivel sa aiba parte de o zi placuta de pedalat.






Ziua 4 - Tre Cime din Cortina d'Ampezzo
62 km/1500 m

In ziua a 4-a ne-am deplasat motorizat la Cortina d'Ampezzo pentru a pleca intr-un mic circuit ca sa urcam la celebrele stanci Tre Cime di Lavaredo.

Am inceput sa urcam din Cortina spre pasul Tre Croci, care pe harta parea mic si neinsemnat dar in realitate mi s-a parut mai greu un pic decat cele din Sella, chiar daca destul de scurt. Pe partea cealalta am ajuns repede la lacul Mizurino de unde incepe urcarea.







Urcarea spre refugiu de fapt incepe cu o urcare scurta si abrupta urmata de o coborare care impreuna sunt jumatate din distanta. Dar pe ultima jumatate incepe o urcare dura, cu media peste 11% si cu bucati care iti storc un pic muschii. Pot sa spun ca desi a fost scurta, a fost dintre cele mai grele urcari pe care le-am facut. Bineinteles, tot fara pinionul de 30 si tot fara pauza.




Am ajuns in parcarea de sus de tot dupa care m-am intors sa vad de Roxana care cu surprindere am vazut ca nu era foarte in spate si reusise si ea sa urce pana in varf.



Ne-am intors de la Mizurino pe o coborare ce da in drumul national ce leaga Cortina de Austria pe unde fara alte dificultati ne-am intors la masina, nu inainte de a face o mica plimbare prin centrul Cortinei care desi e super frumos, mi se pare un pic over-rated, Canazei sau Corvara mi se par orasele mult mai pe placul meu.

Ziua 5 - Passo Falzarego
52 km/1200 m

Ziua 5 a fost o zi solo pentru mine. Desi a fost ziua dinaintea concursului, cand ar fi trebuit sa ma odihnesc, am decis sa dau totusi de dimineata o plimbare singur, caci Roxana dorea o mica pauza. Asa ca am zis sa dau bucata din concurs de la tura de 100 km pe care teoretic nu urma sa o fac la concurs, respectiv urcarea in pasul Falzarego.

Pentru asta, am trecut din Corvara in Arabba peste Campolongo, apoi am coborat pana la baza pasului. Falzarego este un pas superb, pe partea de sus e un fel de mini-Stelvio, chiar am luat o decizie buna sa il fac, era pacat sa il ratez.




Sus m-am reintalnit cu traseul lung de maraton care urca apoi in pasul Valparola, dupa mine pasul cel mai frumos din Dolomiti, un soi de plai cu iarba si bolovani imensi, ca un peisaj selenar.




Apoi am coborat inapoi in Corvara si m-am intors in camping pentru relaxare si odihna pentru concursul din ziua urmatoare.

Ziua 6 - Maratona dles Dolomiti
135 km/3500 m

Ca de obicei, despre maraton o sa scriu o postare separata :)



Sunday, June 15, 2014

La lupta la Brasov XCM

Daca 4Munti e taticul concursurilor de MTB, la cele cu o singura etapa se detaseaza clar cele doua concursuri din seria Triada MTB, Brasov XCM si Geiger, cu turele lor lungi. Traseele sunt foarte lucrate, deosebit de grele si de frumoase si sunt o adevarata provocare.


La Brasov am ajuns obosit dupa o alergare la Omu cu o zi inainte, cu ceva febra musculara care nu se simte direct la pedalat, dar conteaza. Am luat startul acceptabil, dar nu imi place deloc urcarea aia pe forestier pana in Poiana. Traseul de abia de acolo incepe. Coborarea din Poiana in Rasnov e genul ala de coborare care o percepi ca o urcare, are tot felul de gaturi abrupte astfel incat jumatate din timp ti-l petreci urcand. M-am alergat un pic pe acolo cu Teodor Cosmin dar era in mare forma si la un moment dat a luat-o tare in fata si nu l-am mai vazut tot concursul.


Pe urcarea grea de la pestera Valea Cetatii inapoi spre Poiana am mai cules si depasit vreo 2 concurenti. Urcarea aia e ridicol de grea, dar aproape in intregime ciclabila. Dar marea ei calitate e ca te pregateste pentru marea provocare, urcarea pe Postavaru....


Dar pana acolo mai e coborarea inapoi in Brasov pe un traseu special de DH. Jos la Pietrele lui Solomon m-am intalnit si cu Suca cu care am urcat pana in punctul de alimentare, unde eu m-am oprit sa iau apa iar el nu. Nici pe el nu l-am mai vazut pana la final. Pe urcarea pe Drumul Rosu m-am mai alergat un pic cu un concurent care m-a cam facut pe primele bucati dar, de pe la jumatate, a ramas cam in urma. Una peste alta, am reusit sa combin foarte bine momentele de urcare in forta cu cele de impins de relaxare pentru a ajunge eficient dar la capatul puterilor in varf pe Postavaru de unde incepe ultima mare provocare: 20 km de coborare pana in Brasov, cu bucati deosebit de tehnice si de grele, aproape la fel de obositoare ca urcarea dar cu satisfactii deosebite.


Un ultim concurent l-am depasit pe bucata sapata in stanca de pe Tampa, la 1 km de sosire si am ajuns la final cu vreo 20 de minute mai bine decat anul trecut, la cateva zeci de minute bune de tot dupa Suca si Cosmin. A fost un concurs pe cinste pe care ma voi stradui sa nu-l ratez niciodata....

Saturday, June 14, 2014

O fugareala mica spre Omu cu Roxana si una pe Tampa cu Rares

Cu o zi inainte de un concurs greu cum e Brasov XCM ce face omul cu scaun la cap? Da o alergare spre Omu, pe cea mai frumoasa combinatie de traseu: urcare pe Gaura, coborare pe Clincea. Asa ca am plecat de la bariera din Poarta infipt si am urcat bine de tot astfel incat in vreo 2 ore bune si un pic eram sus in Saua Hornurilor.




Cum nu am vreo-un fetis deosebit cu cabana Omu si vremea nu era foarte frumoasa pe sus, am coborat direct pe Clincea si mi-am adus aminte de ce frumos e acest traseu pe care mai fusesem doar o data, acum si plin de Rododendroni...





Cum nu era de ajuns, seara l-am luat pe Rares in rucsac si pe bona si am urcat cu totii din Brasov pana pe Tampa pe treptele de piatra si am coborat pe serpentine, unde Rares a facut si primii lui pasi pe munte :)