Monday, September 20, 2010

O cursa dura - Duatlonul Cetatea Brasovului

Sambata, am participat la unul dintre cele mai dure concursuri de la noi, dupa parerea mea. Duatlonul Cetatea Brasovului, care este la a 3-a editie, a doua participare a noastra - am fost la prima, am ratat-o pe cea de anul trecut.

Concursul se compune dintr-o tura de 5 km de alergare, 25 km de mountain-bike si apoi din nou cei 5 km de alergare. Nu pare ceva iesit din comun, dar aceasta opinie se schimba dupa ce iese la iveala traseul de alergat cu cele peste 150 de trepte inalte si, mai ales, tura de bike care pe 25 km insumeaza in jur de 1400 m diferenta de nivel. Asta inseamna ceva peste 10% panta medie pe urcari. Este dupa parerea mea din punct de vedere tehnic cel mai greu traseu de MTB de la vreo-un concurs de la noi, doar lungimea il face sa nu fie la fel de solicitant ca si 3 Munti sau Geiger - si daca ar fi de facut 100 km din astia, ar fi o treaba super adevarata. Traseul este pe cel mai dificil teren posibil, urcarile sunt pe drumuri cu pietris, pe care rotile derapeaza ca la balamuc, iar coborarile sunt foarte abrupte, cu denivelari, bolovani, radacini si, pe alocuri, chiar pe buza unor mici prapastii care se pare ca au facut victime si anul asta. Una peste alta, peste 3 ore de efort la intensitate maxima. In plus, la cursele astea mai scurte, nu exista timp de pauze: cateva minute fac diferenta. Nu e ca la un maraton de 100 km la care daca iei o pauza si privesti cerul, nu e mare lucru.


Pentru mine, prima tura de alergat a trecut usor. Am urcat scarile alea imense cate doua, incercand sa-mi fac loc printre multimea de concurenti (am inteles ca aproape 200) care nu erau obisnuiti cu diferentele de nivel. Un pic demoralizant, concurentii de la stafeta, care dupa alergare beneficiau de cel putin o ora de pauza, treceau in viteza pe langa mine. Eu nu imi permit sa ma rup de tot, ma asteapta un concurs in fata. La standuri, ma echipez de bike si trec covorul dupa 29:34 de minute. Cum am avut nevoie sa imi schimb si incaltamintea, probabil ca am terminat alergarea in vreo 26-27 de minute.

Proba de bike a fost de foc. Circuitul incepe cu poteca ce ocoleste Tampa, sapata in stanca, apoi prinzand forestierul ce urca pana pe varf. Panta este deosebit de abrupta, cu o mica zona unde e nevoie de impins. Dupa poiana, pana la restaurantul din varf, panta devine criminala. Si aici, o bucata se cam impinge, n-ai ce face.

 Foto. Mihai Siman

Coborarea de pe varf e la limita imposibilului cu echipament de XC. Eu prefer sa o cobor pe langa pe bucatile mai abrupte, nu vreau sa risc un accident. Inapoi in poiana, drumul continua sa urce serios, cu bucati dure, prin padure pe creasta inspre Poiana Brasov. Apoi, incepe coborarea, cu o bucata printre urzici. Totul in jos e foarte abrupt si foarte ingust, culminand cu o bucata unde poteca e de fapt o brana pe deasupra unei mici prapastii. Mai mult, poteca e cam din stanci foarte denivelate. Am inteles ca a fost si un accident destul de urat aici. Tot asa, la limita, se ajunge inapoi in zona startului, de unde se mai da inca o tura pe acelasi traseu. De obicei ma enerveaza acest lucru, dar acum e asa frumos traseul, ca iti vine sa tot dai ture pana nu mai poti. Deci, a doua tura a trecut tot cu zambetul pe buze. Doar ca nu am mai fortat sa urc pe bicicleta cateva bucati unde chiar nu avea rost. Am trecut covorasul si am intrat in tura a doua de alergat dupa 2:34:57 ore.



Ultima tura de alergat a decurs mult mai bine decat speram. Forma mea era buna, dar aveam o durere puternica de ficat, care a devenit cam paroxistica la prima coborare (nu doare ficatul, ci doar ligamentul care-l leaga pe acesta de diafragma si care este foarte solicitat la coborari, cand diafragma este trasa in sus la expirare in acelasi timp in care ficatul trage de ea in jos la impactul cu solul). Durerea a mai trecut pe scari, a revenit iar pe coborare si m-a tinut constant pana la sosire. Poate ca daca nu pateam asta, recuperam 2-3 minute. Asa, am terminat a doua alergare in 31.07, un timp deloc rau.



Per total, am iesit pe locul 11 cu un timp de 3:35:37.1, mai bun cu aproape 1:30 h decat acum doi ani. De asemenea, am terminat foarte aproape de unii destul de buni. Eu ma declar multumit, desi nu consider ca am fost in mare forma: plecatul asta cu noaptea in cap din Bucuresti si condusul pana acolo te cam face sa ajungi rupt la start. Dar mai vedem anul viitor....

Roxana a participat la hobby, unde bicicleta are doar 8 km. Foarte bine ca a ales asta, pentru ca din pacate si-a fortat cumva genunchiul si acum de-abia mai coboara scarile. A terminat totusi pe un foarte bun loc 10. Piciorul accidentat a fost si motivul pentru care am anulat planurile de duminica si ne-am intors acasa, unde am inceput recuperarea (repaos si Gheara Dracului). Piciorul trebuie sa fie perfect in 2 saptamani, la evenimentul anului pentru noi, Maratonul Piatra Craiului. Asa ca, din pacate, sunt mari sanse ca sa ia o pauza si weekend-ul asta, cand trebuia sa mergem in Tabara Speo de la Grind. Nu prea mai poate face momentan efort cu piciorul acela...

Rezultatele si pozele de la organizatori se gasesc pe pagina concursului.
Pozele facute de Roxana dupa ce a terminat cursa se gasesc pe Webshots.

Duminica am petrecut-o la Tartasesti, unde casuta de pe Valea Malinului nr. 1 incepe sa se pregateasca de iarna (si daca ne ajuta Dumnezeu, sa ne primeasca si pe noi inauntru)...

Tuesday, September 14, 2010

Run. Forest run.

Inca un weekend in Bucuresti e doar inca o ocazie de a cerceta ce se poate face interesant prin imprejurimi. Astfel, cum e sezonul alergarilor, am decis sa alergam si noi. Prin padure. Doua zile inseamna doua paduri foarte cunoscute din jurul orasului: Comana si Cernica, cu 18,5 si respectiv 22 km de poteci alergate. Un weekend sportiv de criza.



Sambata - Comana

La Comana nu am mai gasit documentatie despre alergat, asa ca am mers mai mult in necunostinta de cauza. Am stat sa descoperim la fata locului ce se poate face si a iesit un traseu de 18,5 km, pe care-l gasiti pe Runmap si care arata asa:


In primul rand, ziua a inceput cu o ratacire cu masina. Nu stiu de ce am inteles ca intrarea in Parcul Natural Comana se face din comuna Mihai Bravu. M-am luat dupa multe track-uri de mountain bike de pe net. E gresit. Intrarea se face din Comana, si se ajunge foarte rapid din Soseaua Giurgiului. Noi am facut ca sa ajungem vreo 40 km in  plus ca prostii,  pe un drum foarte prost.

Apoi a urmat parcul propriuzis. De-abia am gasit pe unde se intra. Stiam ca la Comana e o manastire si e foarte frumos. Ne inchipuiam ceva aranjat, cu floricele, cu bancute, cand ma gandeam la manastire ma gandeam cel putin la cea de la Cernica. Dragilor, NIMIC nu se regaseste acolo. Parcul e doar o padure cu niste drumuri rupte de masinile de lemne, cu santuri umplute cu moloz. Pozele alea cu carari printre stufaris se regasesc in teren intr-o poteca facuta prin mlastina cu scanduri putrede, pe care ti-e cam frica sa pasesti. Datorita faptului ca gratarul e incurajat, iar prin plata unei taxe de intrare de 3 lei/persoana si 15 lei/masina parca (ultima nu sunt sigur, ca n-am intrat cu masina), lumea e oarecum incurajata si sa isi lase mizeriile pe acolo, pe principiul "Am platit, sa vina sa curete!". Asa ca mizeria e mare. Practic, de cateva ori a trebuit sa ma opresc din alergat poteca fiind plina de cioburi care puteau sa-mi sparga talpa la pantofi. Parcul are doua "trasee" turistice pe care le-am inclus in circuitul nostru. La intoarcere, pe langa stufaris, drumul e blocat de un mare gard si o poarta, fiind nevoiti sa ocolim prin padurea destul de plina de lastaris vreo 200 m (info pentru cine merge cu track-ul asta pe acolo). Printre stuf nu am intrat prea adanc, scandurile pe care se merge nu ne-au inspirat mare incredere.


Singurele fiinte care ne-au adus aminte ca suntem intr-o zona salbatica a fost o ceata de mistreti care ne-a blocat drumul, de care am trecut 50 m cu autostopul :) si un arici foarte simpatic, care isi facea veacul printre moloz.



In rest, desi probabil ca importanta stiintifica a florei si faunei din aceasta zona este deosebita, ne-a cam incercat acelasi sentiment de tristete ca si la lacul cu nuferi al lui Eminescu, plin de PET-uri. Credem ca se poate face mai mult pentru aceasta zona, legata istoric de lupta lui Mihai Viteazu de la Calugareni si de viata si moartea lui Vlad Tepes. Intr-o tara normala, un astfel de loc cu asa istorie ar fi super amenajat si ar colcai de turisti nu de grataragii. Momentan, in spatele unui panou pe care scrie ceva de genul 'Aici se va ridica un monument, in locul in care a fost ucis Vlad Tepes', niste melteni cu ceafa groasa intorc saptamanal o ceafa si mai groasa de porc pe gratar in timp ce domnitorul nostru, singurul care ne-ar mai putea scoate din mizerie, se intoarce si el in mormant. Ca vorba aia, "Esti ceea ce mananci!'.  Asta e, cum zice cineva pe blogul lui - Numai sabia mai poate schimba ceva!

Unde esti Tu Tepes Doamne
Ca punand mana pe ei
Sa-i imparti in doua cete
In smintiti si in misei
Si in doua temniti large
Cu de-a sila sa-i aduni
Sa dai foc la puscarie
Si la casa de nebuni....

Traseul acesta vi-l recomand daca tot aveti drum pe acolo, sau sa mergeti si voi o data. Altfel, mai bine trecem la cel de ziua urmatoare, care e cu adevarat deosebit.

Duminica - Cernica

Cernica e o zona pe care am mai batut-o o data cu bicicleta. Acum ne-am intors pentru alergat. Ne-am ghidat in mare dupa un traseu de pe Runmap al lui Peewee, dar l-am imbunatatit un pic, evitand niste bucati unde poteca a fost invadata de lastaris si o bucata de alergare pe langa drumul national. A iesit un circuit foarte frumos, de 22 km, pe care l-am pus pe Bikemap si arata asa:



Datorita unor acumulatori descarcati, n-am mai facut poze. In schimb, spre deosebire de Comana, Cernica e o zona impresionanta. Carari superbe, o padure pe alocuri luxurianta si, mai ales, curatenie luna (ma rog, in comparatie cu restul tarii). La modul cel mai serios, exceptand 50 m de la marginea padurii unde mai gasesti gunoaie, in padure efectiv e curatenie aproape perfecta. Potecile se intretaie si, cu GPS-ul in mana, iti poti face traseul cum vrei tu. Traseul nostru pleaca de la Manastire (care e frumoasa oricum si merita vizitata) si ajunge in partea lui de mijloc la marginea autostrazii A2. Ce e frumos e ca se combina diverse tipuri de drumuri, de la late si plate, la inguste si cu santuri, de la largi pana la cele pline de crengi sub care trebuie sa te apleci. Traseul te solicita foarte variat si eu zic ca e un antrenament perfect de trail-running pe care vi-l recomand oricand stati prin oras si n-aveti altceva de facut.

Monday, September 06, 2010

Buila, un munte cat o zi de toamna

Buila, un munte misterios pentru mine, de multa vreme. Cand stateam in Cluj tot auzeam de el, ca ar fi pe langa Valcea, dar nu-l puteam identifica. Din Bucuresti, lucrurile pareau mai clare, iar in drumurile noastre spre zona Tg. Jiu am avut ocazia sa-l vad de departe. In sfarsit, a venit vremea sa-l cunosc. Si cum nu se prea preteaza de pedalat, inseamna ca e perfect de... alergat. Asa ca am dus la indeplinire un nou proiect de-al nostru, Buila Run, care arata cam asa: 33 km, aproape 2000 m diferenta de nivel si peisaje de vis. Traseul l-am pus pe Runmap, iata cum arata:

Vineri seara, am parcat masina undeva pe drumul intre schitul Iezer si Pahomie, pe valea Cheii, langa o masuta cu bancute, pentru a innopta si a fi gata de atac dimineata devreme. Intre timp, am incercat si mini-gratarul primit cadou (o mica tavita cu gratar peste ea). A iesit o cina delicioasa:

Cina alergatorului de cursa lunga

Gratarul nu-i treaba usoara

Sambata dimineata, dupa o portie de spaghete la primus (reteta noastra de criza), parcam masina la intersectia cu drumul spre Pahomie si ne echipam de "atac".

1. Intersectie - intrare traseu Stevioara - 30 minute

Ne incalzim...

Traseul incepe cu o urcare destul de inclinata pe forestier, pana la manastirea Pahomie, un schit deosebit de frumos, asezat la baza stancilor. Merita vizitat! Dupa schit, am mai urcat un pic pe drum pana la intrarea in traseul spre saua Stevioara. Pana aici am facut 30 minute.

2. Pahomie - Saua Stevioara - 1:10 h

Castigam altitudine...

Aceasta este cea mai dificila bucata de traseu. Poteca urca pieptis, intai pana la stana, apoi si mai pieptis pana in creasta. Sageata din drum indica 4 - 4:30 h. Eu mi-as fi dorit sa ne incadram intr-o ora, dar n-a fost sa fie. E destul de mult de urcat. Asa ca, dupa cam 1:10 h de la drum, poposim pentru 15 minute in Saua Stevioara, pentru o pauza de banana. Creasta e minunata, exact cum imi place mie: domoala de parcurs, dar cu abrupturi stancoase extraordinare. Vremea nu era prea stralucita, asa ca nu mai facem ocolul pana pe Vanturarita si hotaram sa continuam pe creasta.

3. Saua Stevioara - Curmatura Builei - Muntele Cacova - 1 h

Pe buza abruptului

Refugiul refacut din Curmatura Builei

Hornul si traseul dupa refugiu

Din nou, sageata ne ameninta cu 4 h pana la Muntele Cacova. Aici nu mai stiu ce sa zic, habar n-am cat e. Oricum, in ceva mai putin de 30 minute, poposim la refugiul din Curmatura Builei. E refacut si e gata sa primeasca o gramada de vizitatori. Mi-am rezervat timp sa completez in fuga un chestionar ce se afla pe masa. Dupa aceea, am continuat printr-un horn superb si in continuare pe creasta. Marcajul este foarte sporadic si, ca o consecinta, cararea e inexistenta, fiecare o ia pe unde vrea. Noi am luat-o pe un picior in stanga, pana la un mic lac, apoi am iesit din nou in creasta. Am traversat peste muntele Cacova si am ajuns la intersectia cu traseul triunghi rosu de cabana Cheia intr-o ora din Stevioara.

4. Muntele Cacova - Cabana Cheia - 2 h


  Wanna run?

Ma asteptam ca bucata urmatoare, pe sub abrupturile vestice ale muntelui, sa fie cea mai frumoasa parte a traseului. Asa si este. Chiar daca o prima bucata traseul merge prin padure, pe curba de nivel (perfect de alergat), pe la jumatatea crestei el urca brusc pana in poienile de sub abrupt. Peisajul este impresionant. Unul dintre cele mai frumoase locuri prin care am alergat!
Traseul continua apoi din nou prin padure, traversand mai multe valcele. Pe unul dintre ele, am dat de un strat consistent de bile de gheata, Nu imi inchipui ce pot sa fie: firn de asta iarna? Daca da, s-a pastrat foarte bine cu toata canicula. O grindina recenta? Daca da, n-as fi vrut sa fiu pe acolo cand s-a intamplat. Gheata era sub forma de bile, cu diametrul mediu de peste 1 cm.

Bilute de gheata, pana la genunchi

Dupa ce se desparte de traseul cu banda albastra ce o ia spre creasta Capatanii si de punctul galben spre Curmatura Oale (pe unde aveam noi planul initial sa ne intoarcem, dar am hotarat sa mai lungim tura), traseul coboara prin padure pe o poteca ce tine linia unui foarte vechi drum de tractor, pana la cabana Cheia. O alta bucata perfecta de alergat.

Usurel la vale

La cabana Cheia, cabanierul a fost incantat de oaspeti si ne-a servit si cu un ceai delicios de menta, din partea casei. Nu am putut sa nu stam vreo 20-30 minute sa savuram ceaiul si peisajul. Cabanierul ne imbia cu o intoarcere pe Brana Caprelor. Noi insistam ca vrem pe drum, care (credeam noi) are vreo 7-8 km. Si pentru noi intre o brana (marea mea "iubire") si o alergare frumoasa pe forestier, nici nu a fost greu de ales.

5. Cabana Cheia - tunel - Valea Cheia (1 h) - intersectie Pahomie (cam 30 minute)

Savurand un ceai la cabana

La iesire din tunel

Drumul urca bine de la cabana pana la tunelul care permite acestuia sa iasa din chei. Am alergat placut, in urcare. Exista si o scurtatura de la cabana direct la tunel, dar nu ne place: e mai scurta, nu? Apoi urmeaza coborarea luuuuuunga cu serpentine. Cam intr-o ora de la cabana am ajuns inapoi in firul vaii Cheia, iar apoi, dupa ceva mai putin de 30 minute, am ajuns inapoi la masina. Drumul de la cabana pana la masina a avut cam 13 km, nu 8 cum credeam noi.

Tura a durat cam 6:30 h, din care 4:50 h de mers. De la masina e dat ca timp turistic 5 h pana in Stevioara. Ne-am incadrat cu toata tura in timpul acesta :) Oricum, muntele e prea frumos sa treci prin el alergand, asa ca am avut si un total de 1:45 ore de pauze, in care am admirat si am facut poze.

Sambata seara ne-am dus la Draganesti, unde ne-am reintalnit cu Castor si cu noua lui prietena, Suzi, pe care o iubeste mult si cu care se joaca toata ziua:


Pozele le-am pus pe Webshots.