Saturday, May 31, 2014

Hit the Top pe o vreme de cosmar

Intotdeauna exista concursurile alea care sunt atat de nasoale incat o sa iti aduci aminte de ele toata viata. Cam asa s-a intamplat anul asta la Hit the Top. Sa nu se inteleaga ca e vreo problema cu concursul, din punctul meu de vedere impreuna cu Cozia Run si 7500 tura scurta sunt cele mai faine trasee de concurs de trail din Romania. Dar vremea de anul asta a fost.... memorabila, cam asta e fata pe care o fac cand imi amintesc:

Chiar daca de jos nu parea chiar asa de rau, tot era frig si ploaie. Noroiul in padure cat casa, pantofii alunecau in toate partile. M-am intrebat toata urcarea prin padure cum naiba o sa coboram pe aici. In prima poienita era chiar apocaliptic, nu mai aveam aderenta deloc, un fel de joc de-a alunecatul. Treburile s-au mai linistit cand am dat de stanca, dar nu pentru mult timp. Odata iesiti din vale sus in creasta, ne-a lovit un viscol puternic cu ploaie. De pe varful Scara ploaia s-a transformat in ninsoare si viscol, dar genul ala de viscol cand ninge la orizontala si te pisca pe tot obrazul. In plus, pe jos au inceput sa apara pete mari de zapada firnuita incarcata pana la refuz de apa care mustea si umplea pantofii cu apa proaspata la 0 grade la fiecare pas. Totul a devenit apocaliptic pe ultima bucata spre Omu, dupa intersectia cu traseul de vara spre Malaiesti, unde pe poteca era practic apa topita cu zapada in unele locuri pana la genunchi. Apa rece te ataca de jos, viscolul de sus intr-o combinatie in care, cu imbracamintea mai sumara pe care o aveam toti, am ajuns repede sa tremuram necontrolat sau sa nu ne mai simtim mainile si picioarele. Pur si simplu, daca pana acolo am mers binisor, acolo mi-a cazut moralul total si nu am mai putut sa merg decat la pas. Sus la Omu, la punctul de control din spatele unei baraci, am stat vreo 10 minute sa ma reculeg si sa beau un ceai cald. La coborare, unde organismul nu se mai incalzeste asa, a fost rau de tot, ziceam ca nu mai prind varful Scara. Si totusi eu eram cu polar si pantaloni grosi de alergare, ma gandeam ca am vazut pe unii in pantaloni scurti, vai de viata lor!!! Noroc ca dupa Scara, pe coborare, a mai disparut vantul, s-a incalzit apa in pantofi si treburile au revenit oarecum pe un fagas normal. Oricum, dupa experienta de sus, nu ma mai stresa ideea noroiului, sa ma vad macar ajuns acolo. Prin noroiul din poiana a fost cam nasol, cu alunecari multe, dar in padure am mers bine si chiar am coborat mai repede decat ma asteptam, as putea zice ca am mai recuperat din ce am pierdut pe sus, desi nu e stilul meu sa fac asta in jos. M-am intalnit si cu Roxana care abandonase, o idee buna, apoi am fugit si forestierul pana la finish unde deja imi revenisem bine. Urma un concurs dur de ciclism ziua urmatoare.....

Sunday, May 25, 2014

Weekend de relaxare de ziua lui Ion in Bran

De ziua lui Ion Trandafir am fost invitati la el in Bran sa sarbatorim si nu am putut refuza invitatia. Asa ca se anunta din start un weekend plin de sport, in speta MTB ca sa ma mai dau cu scula cea noua.

Prima zi am dat de dimineata o alergare pe traseul clasic de o ora din jurul pensiunii, apoi am plecat fara Roxana intr-o tura faina prin niste zone necunoscute cu tot grupul de la pensiune. Am plecat din Bran pe camp spre Zarnesti, apoi am trecut dealul pe niste drumuri si poteci superbe spre Poiana Marului. Din Poiana Marului am mers la recomandarea lui Ion pe o super urcare adevarata care m-a scos la niste antene deasuprea Zarnestiului, de unde a inceput o coborare fantastica pe single trail pana in oras la piata. Intoarcerea am facut-o prin Magura, sa fie mai interesant.

Spre seara am mai dat o tura, de data asta si cu Roxana, pe prima bucla din traseul 60 al lui Ion, unde Roxana a mers deosebit de bine.

Seara a urmat cheful de chef, unde ne-am sarbatorit cu Ion care a schimbat prefixul pana dupa miezul noptii...

A doua zi, dupa inca o alergare matinala, am plecat cu Roxana la o intalnire cu maestrul Rosioru, in Moieciu, cu care am mai dat cateva bucati frumoase din zona fantastica de MTB a Branului, urcarea pe Valea Lunga, urcarea in DN de jos din Cheile Gradistei, urcarea din Sbarcioara si Sirnea, trecerea din Sirnea in Poiana Grindului si apoi de acolo inapoi in Magura si in Moieciu. O super tura.... Cat poate sa aiba de oferit zona asta la MTB....

Saturday, May 17, 2014

Ski Alpinism Race Balea, un concurs de zile mari

Si anul asta, inainte de a agata schiurile definitiv in cui, am avut parte de un concurs superb de schi-alpinism la Balea Lac, prima editie a Ski Alpinism Race, cu un traseu adevarat cu bucati abrupte, cu coltari si piolet.

Din pacate, dupa multe amanari, nici in ziua finala a concursului nu a fost foarte grozav. Ninsese puternic inainte si era depus un strat maricel de zapada uda, cam periculos. In plus, odata ajunsi sus la Balea am constatat ca vremea e urata si ninge in reprize destul de puternice. Astfel, organizatorii au mai taiat din traseul de concurs pentru siguranta participantilor dar si pentru saracii arbitri din creasta....


Traseul a fost si asa superb, cu o mica coborare pe Valea Balea, apoi o trecere in Valea Doamnei pe niste culoare mai abrupte, urcare pana sub Laitel, coborare iar in Doamnei, trecere la Balea si o ultima urcare/coborare pe jumatatea inferioara a Caprei.


Ca si tot inceputul asta de an, am fost tot in forma proasta, dar mai ales dupa aproape doua luni de pauza nu mai reuseam sa schiez la vale, treaba care m-a penalizat destul de rau in final. Dar am reusit sa ma bucur de un traseu adevarat, care avea chiar si o coborare care se apropia zic eu de 40 de grade. Superb si exact cum trebuie sa arate un traseu de genul asta, era frumos sa facem si tot traseul initial dar nu s-a putut, probabil la anu'.

Tuesday, May 13, 2014

Ecomarathon 2014 si un mini-concediu de primavara

Sezonul de alergat incepe intotdeauna cu adevarat doar la Ecomarathon. Ca de obicei, se stie, e cel mai profi organizat concurs de alergare de pe la noi, ridicand stacheta undeva sus de tot, unde e greu de ajuns. As putea spune ca mereu compar chiar si concursurile din afara ca organizare cu Eco. Se vede ca se pune mana serios si din timp iar numarul de participanti care se invarte deja spre 1000, cu o participare internationala bogata, vine ca o rasplata.


Astfel, am venit si noi fara discutie si anul acesta sa participam la marea alergare in forma de trifoi. Dupa cum se vede din poze, nu am iesit prea bine din iarna si asta s-a simtit pe traseu. Am tras cat am putut dar degeaba.... Am scos niste timpi modesti peste tot, desi am simtit ca merg aproape de maxim. In schimb m-am simtit minunat cu pantofii de la Asics care sunt extrem de confortabili si mai ales surprinzator de aderenti.


Vremea a fost un pic mohorata, dar lucrul asta e bun cat timp nu ploua prea tare, asa ca nu ne-a rupt caldura si nici setea.... As fi vrut sa scot sub 6 ore dar in mod evident nu s-a putut, am depasit termenul cu foarte putin....

Dar anul acesta am decis sa mai stam putin la Moieciu, mai ales ca l-am luat si pe Rares. Astfel, ca sa imi si incerc noua mea bicicleta Sensa Merano TNT Pro cu roti pe 29, duminica am dat un MTB superb cu Roxana, pe ruta Cheile Gradistei - Valea Cheii - Podul Dambovitei - Poiana Grindului - Sirnea - Moieciu de Sus, iar luni inainte de plecare am mai dat si singur o tura fulger pe ruta Moieciu - Valea Lunga - creasta - Moieciu - Cheile Gradistei - Moieciu pe trail.

Iar odata ajunsi acasa, nu ne-am potolit si am mai dat si marti o cursiera frumoasa din Urlati, o bucla cu trecere peste Malul Rosu....