Hit the Top pe o vreme de cosmar

Intotdeauna exista concursurile alea care sunt atat de nasoale incat o sa iti aduci aminte de ele toata viata. Cam asa s-a intamplat anul asta la Hit the Top. Sa nu se inteleaga ca e vreo problema cu concursul, din punctul meu de vedere impreuna cu Cozia Run si 7500 tura scurta sunt cele mai faine trasee de concurs de trail din Romania. Dar vremea de anul asta a fost.... memorabila, cam asta e fata pe care o fac cand imi amintesc:

Chiar daca de jos nu parea chiar asa de rau, tot era frig si ploaie. Noroiul in padure cat casa, pantofii alunecau in toate partile. M-am intrebat toata urcarea prin padure cum naiba o sa coboram pe aici. In prima poienita era chiar apocaliptic, nu mai aveam aderenta deloc, un fel de joc de-a alunecatul. Treburile s-au mai linistit cand am dat de stanca, dar nu pentru mult timp. Odata iesiti din vale sus in creasta, ne-a lovit un viscol puternic cu ploaie. De pe varful Scara ploaia s-a transformat in ninsoare si viscol, dar genul ala de viscol cand ninge la orizontala si te pisca pe tot obrazul. In plus, pe jos au inceput sa apara pete mari de zapada firnuita incarcata pana la refuz de apa care mustea si umplea pantofii cu apa proaspata la 0 grade la fiecare pas. Totul a devenit apocaliptic pe ultima bucata spre Omu, dupa intersectia cu traseul de vara spre Malaiesti, unde pe poteca era practic apa topita cu zapada in unele locuri pana la genunchi. Apa rece te ataca de jos, viscolul de sus intr-o combinatie in care, cu imbracamintea mai sumara pe care o aveam toti, am ajuns repede sa tremuram necontrolat sau sa nu ne mai simtim mainile si picioarele. Pur si simplu, daca pana acolo am mers binisor, acolo mi-a cazut moralul total si nu am mai putut sa merg decat la pas. Sus la Omu, la punctul de control din spatele unei baraci, am stat vreo 10 minute sa ma reculeg si sa beau un ceai cald. La coborare, unde organismul nu se mai incalzeste asa, a fost rau de tot, ziceam ca nu mai prind varful Scara. Si totusi eu eram cu polar si pantaloni grosi de alergare, ma gandeam ca am vazut pe unii in pantaloni scurti, vai de viata lor!!! Noroc ca dupa Scara, pe coborare, a mai disparut vantul, s-a incalzit apa in pantofi si treburile au revenit oarecum pe un fagas normal. Oricum, dupa experienta de sus, nu ma mai stresa ideea noroiului, sa ma vad macar ajuns acolo. Prin noroiul din poiana a fost cam nasol, cu alunecari multe, dar in padure am mers bine si chiar am coborat mai repede decat ma asteptam, as putea zice ca am mai recuperat din ce am pierdut pe sus, desi nu e stilul meu sa fac asta in jos. M-am intalnit si cu Roxana care abandonase, o idee buna, apoi am fugit si forestierul pana la finish unde deja imi revenisem bine. Urma un concurs dur de ciclism ziua urmatoare.....