Wednesday, June 29, 2011

Primul meu podium (modest) la MTB - Sarulesti Bike Race + Sotrile dumincia

Asta-primavara, prin martie, studiind calendarul cu evenimente de pe Ciclism.ro, m-am oprit o secunda la luna iunie, am sunat-o pe Roxana si i-am zis: anul asta, o sa iau un podium la MTB. Era momentul in care am observat cursa Sarulesti Bike Race, care va avea loc in jurul unor lacuri din comuna cu acelasi nume, din judetul Calarasi, loc renumit pentru cei mai mari 7 crapi prinsi vreodata in lume, dar mai putin pentru sportul cu pedale. Ma asteptam sa vina putine vedete. Pana la urma, a fost si mai "bine" - a se observa ghilimelele.

Astfel, fiindca nu prea ne-am permis deplasarea la Maratonul Apuseni, sub vechea egida "mai bine-n satul tau fruntas, decat codas la oras", sambata asta m-am urcat in masina cu Sorin si Adi si am taiat-o pe autostrada A2 spre Fundulea si apoi spre Nana, pe un drum prin camp plin de noroi pe care masina mergea cum dorea ea. Am ajuns la o padurice, unde o mana de organizatori entuziasmati si o mana si mai mica de concurenti intrigati asteptau sa se intample ceva. Cum ne-am dat jos din masina, Sorin a zis: "hai baieti, ca a venit podiumul" - cata dreptate avea sa aiba... Atmosfera nu era chiar promitatoare si nu ne asteptam sa terminam ziua de pedalat cu zambetul pe buze.


Nu o sa insist mult. Ne-am inscris, apoi domnul Primar, foarte simpatic, ne-a explicat traseul. Am fost numai urechi, caci aveam o presimtire. Una buna de altfel. Ne-am aliniat la start, undeva pe la 20-30 de curajosi cred si am plecat. Eu am cazut urat de tot dupa 10 m, pe un noroi alunecos, mi-am pierdut computerul si mi-am umplut un picior de sange si unul de vanatai. Am sarit iute pe bicicleta si am recuperat rapid, instalandu-ma rapid in fata si, dupa ceva timp, regasindu-ma singur pe un drum in camp. Marcaje, evident, nema... In primul sat, mi se face semn pe unde sa o iau. OK, e bine. In al doilea sat, dau intr-o intersectie de 4 drumuri, dar pustiu. Nimeni, nimic, nici un marcaj. Incerc sa imi aduc aminte de ce ne-a zis primarul si incerc sa tin marginea lacului din apropiere. Drumul pe dealuri se transforma intr-un single-trail frumos de tot, care tot urca si coboara. Pana cand la un moment dat s-a terminat in niste balarii, unde am luat bicicleta in spate. Oups, nu cred ca e bine. Asta e, sentimentul sa fii primul si sa n-ai dupa ce sa te iei e cam ciudat. O tai prin balarii si ajung la un drum pe care mai merg, dupa care ma intalnesc cu unii, din spate. Se pare ca am ocolit ceva in plus. Ma intorc, aleg un drum pe malul celalalt al lacului, nici un semn, nimic. Dupa o agonizanta pedalare aiurea, cu Adi in spate, vedem un Logan cu primarul in geam. Il intreb daca e bine, zice ca da si ca suntem primii. OK, pai sa-i dam.

Mergem ce mergem printre araturi pe camp, cativa km, dupa care, inainte de un sat, vad un bidon Isostar pe jos. WTF? O fi de la unii care au venit la recunoasterea traseului.... Mai merg si un localnic imi striga "cinci"! Eu am numarul 5 de concurs, OK. Mai merg un pic si ajung la un CP unde niste fete imi arata sa fac stanga. Le intreb daca mai sunt altii in fata, imi spun ca sunt pe locul 5. 2xWTF! Si in fata apar doi concurenti, locurile 3 si 4, care pedalau asa, cam relaxat. Ii dau tare si trec repede pe langa ei. Undeva departe se mai vad doi, primele doua locuri. Ma tot intreb, ca tot suntem la balta "Unde-am gresit? Unde-am gresit?". Ii ajung si vad ca e Sorin si Bituleanu de la Felt. Trec pe langa ei, ceva mai greu, ca ei merg bine si ii intreb care e faza - imi spun ca sigur am facut eu ceva in plus. OK, ajungem la alt sat, alta intersectie de vreo 4 drumuri fara nici un semn si nici un om. Ma opresc, vin si ceilalti doi din spate si ne sfatuim: primarul a zis ca de aici iesim pe ceva DJ spart. Intreb o baba daca in fata ajungem la DJ, imi spune ca da, asa ca ii dau tare. Din DJ, inainte de autostrada, fac stanga prin camp (erau semne), ajung pe drumul de Nana pe unde am venit cu masina, merg pe ala. Se vede padurea cu finish-ul, trag tare desi nu e nimeni in spate. Inainte de finish, sunt directionat pe aratura, pe un drum care noroc ca era uscat, altfel era show. Ocolesc putin si trec linia de sosire undeva dupa cam 1:45 min, nu stiu timpul oficial. Dupa cateva minute apare Bituleanu si apoi Sorin. Asta am zis ca ar fi podiumul. Ne-am retras la o apa si o banana si apare si Adi, al 4-lea. Organizatorii mi-au recuperat din tufe computerul pierdut la start, super.

Ma povestesc cu baietii: ei au 36 km facuti, telefonul meu imi zice 42. Deci am facut 6 km in plus rataciti. La fel si Adi, care a fost cu mine.

Incepe premierea, unde primarul a adus steagurile NATO si UE din birou si s-a aranjat festiv cu banderola tricolora si o portavoce care stia singura sa cante "We are the champs!"



Cu surpriza, constatam ca organizatorii au pregatit doua categorii de varsta, sub 40 si peste 40, motiv pentru care podiumul la sub 40 am fost eu, Sorin pe 2 si Adi pe 3, iar Bituleanu a iesit pe 1 la peste 40. Haios. Prima mea cupa, castigata cu sudoare multa si cu absente multe ale concurentei. Dar totusi sunt fericit, am reusit sa recuperez handicapul de 6 km si sa imi indeplinesc cu brio planul vechi de cateva luni de a castiga la acest concurs...


La sfarsitul festivitatii, a inceput si furtuna. Nu ca e ceva deosebit, dar Bucurestiul ne-a asteptat cu atmosfera sa prietenoasa, ca sa incheiem extrem o zi de MTB intr-o zona surprinzator de frumoasa:


Una peste alta, am descoperit Sarulestiul, o zona mult mai curata si mai frumoasa de pedalat decat clasicele Cernica si Comana si, in plus, cu multe dealuri, drumul valurit de pe langa lacuri facand pedalatul mult mai placut. Uite cam asa arata traseul vazut pe harta, ce am facut eu (toate matzele alea din dreapta jos eu le-am facut in plus, trebuia mers direct):


Duminica m-am "relaxat" cu Adi si Nicu la o cursiera pe tura clasica Campina - Sotrile - Nistoresti - Secaria - Paltinu - Sotrile - Campina. Frumos ca de obicei, m-am simtit bine. Colegii la fel, pentru prima data pe acolo, au fost incantati. Adi a fost incantat si de cursiera (i-am imprumutat cursiera Roxanei).




Thursday, June 09, 2011

Nebunie la inaltime - Transalpina dus-intors si Straja

A trecut inca un weekend, inca 2 zile petrecute tot pe sosea, dar cu oameni de calitate de data asta, nu singur. Am ales Transalpina. Doar ca acum am ales sa o fac dus-intors. Astfel, impreuna cu temerarii Horia, Alex, Kiev si Marius, ne-am cazat vineri seara la Ranca cu planuri mari de batalie.



Sambata - Transalpina dus-intors, 120 km cu 3400 m diferenta de nivel



Planurile pe sambata au fost mari: sa facem Transalpina dus intors intre Novaci si Sugag. Intr-un final nu a fost chiar asa, dar nici rau nu a iesit. Traseul l-am pus pe Bikemap.

Astfel, am plecat de dimineata de la 8 jumate cu totii in jos spre Novaci, in racoarea diminetii. Acolo ne-am realimentat la magazin, am dat o mica incalzire pana la intersectia cu Pociovalistea si am taiat-o in sus, dar nu foarte vitejeste, ca aveam mult de mers. Mai mult pe pinionul de 25, din cand in cand si cel de 27. Obiectivul de azi e distanta, nu timpul.


A fost o urcare de-a dreptul relaxanta, fara sprinturi inutile, la ritm constant si cu mici incetiniri pentru poze.


Dupa o pauza la pensiune la Ranca pentru realimentare, am plecat hotarati sa dovedim ultima parte a urcarii si, apoi, sa ne dam drumul la vale in  "necunoscut", adica pe partea nordica a soselei. Asa ca am ajuns din nou, pentru a cata oara, cu mandrie in Pasul Urdele. Dar de data asta nu a mai fost final de drum, ci de abia inceputul...


Partea nordica a soselei o intrece in frumusete pe cea sudica si, dupa parerea mea, e comparabila direct la peisaj cu Transfagarasanul. La dificultate si salbaticie, e muuult peste...





Coborarea are destul de multe bucati mici neasfaltate, unele destul de noroioase, care ar pune probleme la urcare in caz de ploaie. Oricum, ni se cam face parul maciuca cand ne gandim cat avem de urcat. Noroc si de unele bucati ca-n palma, numai bune de dat in gura...

Dupa o mica pauza la Obarsia Lotrului, am inceput urcarea in Pasul Tartarau, spre Sebes, deasupra caruia se strangeau amenintator norii de ploaie. Am decis sa-l urcam si, daca cumva incepe ploaia, sa ne intoarcem la obarsie. Ploaia nu a inceput, dar se auzeau tunetele in departare. Ne-am oprit imediat dupa varful catararii, o urcare mai de viteza, langa borna 69 care ne indica 16 km pana la Oasa. Bucata pana la Sugag ramane pe alta data... Dar am ajuns in Alba.



Urcarea inapoi spre Ranca a fost de vis: super solicitanta, pante mult mai constante care scot untul din tine, mai ales pe bucata dinainte de intersectia cu drumul strategic din Latoritei. 


Dupa ce mai aruncam o ultima privire a zilei spre nordul soselei, ne dam drumul la vale spre Ranca pentru o sesiune de vin, povesti si planuri de viitor.



Duminica - Obarsia Lotrului - Petrosani - Straja si retur - 120 km cu 2400 m diferenta de nivel



Un traseu cam prost de cursiera, data fiind starea drumului pana in Petrosani, dar merge, la urcare e destul de OK. Din Petrosani, nu mai sunt probleme. Traseul l-am pus pe Bikemap.

Planul initial era sa coboram pana in Petrosani, sa urcam la loc si apoi sa facem acelasi lucru pana in Voineasa. Am plecat totusi dupa 12 din Obarsie, pana unde am mers cu masina, urmand sa ne intoarcem acasa pe la Brezoi. Astfel, cu voie buna, dar cu mare atentie, am coborat drumul fost national actualmente aproape forestier pana in Petrosani, fara chef de prea multe poze. In centru, ne-am asezat la o terasa pentru o bere si o shaorma, ca ne era foame. Acolo, a venit la noi la masa un domn rocker pletos si tatuat, care s-a dovedit a fi Csaba Talpai, bass-ist la trupa Gothic din Petrosani, care ne-a spus ca este un mare fan al ciclismului si al Turului Frantei si cu care am mai povestit o jumate de ora ba de ciclism, ba de rock si de vechiul lor club Barock din Petrosani.


Dupa aceste povesti, am schimbat un pic planul de bataie, ca nu prea aveam tragere de inima sa urcam inapoi la Obarsie. Asa ca am inventat un plan mai horror: sa o dam la rulaj pana in Lupeni de unde sa urcam la Straja, unde este o sosea asfaltata foarte abrupta, care de multi ani m-am intrebat cum ar fi sa o urc cu bicicleta, dar niciodata nu m-am nimerit sa fiu cu ea prin zona. Zis si facut, o mica poza de grup si o taiem la rulaj fortat in inima Vaii Jiului, la Lupeni.


Dupa fugareala obisnuita, am ajuns si in centru metropolei mineresti de unde am taiat-o pe serpentinele mult mai abrupte decat imi inchipuiam in sus, pe Drumul Crucii.


Serpentinele sunt cum sunt, nu foarte usoare, dar nici imposibile. Insa, dupa cum imi inchipuiam, partea adevarata vine de la intrarea propriuzisa in statiune, unde panta este foarte mare, sigur peste 15%. In capul meu ma asteptam sa o dam rapid si sa ne oprim la Mesty pentru o bere, dar nu a fost asa. Asfaltul continua, in acelasi ritm de peste 15%, prin fata pe la Mesty, spre cabana veche si teleschiurile 1 si 2. Rupere in gura, aia e acolo. Pur si simplu impresionant. Am pedalat alaturi de Horia, cu 34/27, in picioare, la supravietuire. Fantastic!!! Abia astept sa revin...



Drumul urca vreo 8-900 m in vreo 9 km, cu o medie ce se apropie de 10%. E cel mai abrupt drum cat de cat mai lung pe care l-am vazut in tara noastra. Kiev l-a urcat cu foaie de 39 !!! Sus nu m-am putut abtine sa nu-mi trag o poza victorios sub partia mea preferata de schi, Lupului...


N-am zabovit mult si am taiat-o inapoi, ca se lasa seara si mai aveam de urcat din Petrosani aproape 1000 m. Dar ghinionul ne-a lovit destul de tare si, la inceputul catararii, a inceput o furtuna de vara care, chiar daca nu ne-a udat foarte rau, ne-a murdarit bicicletele, a udat drumul si am cam suferit de frig pana la masina. Dupa o ciorba calda la cabana Obarsia Lotrului, am plecat pe la 21:00 spre casa, unde am ajuns la 04:00, urmand o zi agonizanta la servici, mai mult adormit decat treaz. Trebuie sa remarc faptul ca la Obarsia Lotrului ar fi un super loc de cantonament, avand 4 directii de mers cu cursiera si o gramada de drumuri de MTB, iar cazarea la casute costa 30 RON pentru 2 persoane.

In final, a fost un weekend de vis alaturi de niste ciclisti deosebiti cu angrenaje compacte (cum zicea Horia), intr-o zona in care catararea pe bicicleta e la un nivel de-a dreptul elitist. Visul oricarui iubitor de pedalat ridicat din sa!!! Vom reveni cu drag...

Pozele sunt de la Horia si le gasiti in intregime pe contul lui de Facebook la albume.

Friday, June 03, 2011

4 zile de catarari prin Muntii Nostrii

Pe sfarsit de concediu, dupa ce am muncit mult cu mutatul la Tartasesti, ne-am permis toti trei (adica si Castor) o mica escapada de buget redus la Cluj. Dar cum eu nu pot sa stau pe fundul meu, mi-am inghesuit si cursiera, cu planuri mari in program.


Ca n-a iesit 100% cum am vrut, e una, dar n-a iesit nici prost. Deci asa s-a finalizat un concediu de "munca":

Miercuri - doar o traversare de Feleac - 30 km


Desi aveam planuri mari miercuri, sa merg pe DN1 pana la Turda si sa ma intorc prin Ciurila, norii s-au adunat periculos si mi-au scurtat planurile. Astfel, m-am intors din Valcele, dar am facut totusi doua catarari frumoase. Feleacul l-am urcat de la Teatru pana in varf in 22 de minute iar Valcelele se pare ca mi-a luat cam 10 minute. N-am termen de comparatie sa zic daca e bine sau nu, dar mie sigur mi-a facut placere.... Am incheiat tura cu o plimbare prin oras pana la Vasi la E-mont.

Joi - prin tara lui Avram Iancu - Marisel prin Tarnita cu intoarcere prin Rasca - 120 km



Tura are mai mult ca in grafic, dar am uitat sa dau start la GPS si apoi s-a terminat bateria spre final (uitasem si sa-l incarc)... In total, au fost pe ciclocomputer fix 120 km.

Am plecat de dimineata, cu drag de locurile frumoase din muntii Gilaului. Am pedalat vanjos pana la Tarnita, unde m-am oprit cateva secunde sub baraj...


A urmat catararea de la baraj si o noua poza, dupa care m-am lansat in parcurgerea drumului de contur, cam spart din pacate.


Am facut o pauza de un suc la birtul de langa centrala electrica, apoi m-am lansat pe una din cele mai tari catarari pe care le stiu: Marisel e o urcare nu fantastic de abrupta, dar deosebit de constanta, pe prima bucata fiind o lunga linie dreapta inclinata puternic. Merge frumos si, cu fiecare suta de metri urcata, tot mai mult din peisajul minunat se dezvaluie privitorilor.


In final, am ajuns in centrul comunei Marisel, una din cele mai inalte localitati din Romania, aflata pe la 1600 m. Din pacate, drumul prin comuna s-a transformat din asfaltul bun de acum cativa ani intr-un forestier prost.


Am parasit comuna dupa o vizita la mormantul lui Avram Iancu, unde am meditat putin la cuvintele sale inscrise pe crucea de piatra.


A urmat coborarea sparta pana pe malul lacului Belis, apoi asfalt frumos pana la baraj. Dupa catararea de dupa baraj, a urmat o coborare de vis, presarata si cu mici urcari, prin Rasca, pana la DN1 in Capusu Mare, tulburata doar de pilotii care se antrenau pentru Raliul Clujului si care imi cam faceau un pic inima sa se opreasca in curbe cand imi apareau in fata pe contrasens... Dar nu am avut de ce, erau profesionisti si, chiar daca mergeau tare, nici o secunda nu m-am simtit in pericol....


Pe final, din Capus, am traversat pe centura de camioane, cu asfalt destul de bun, pana in drumul de Zalau de unde am intrat in Cluj prin Baciu. Nici acolo nu am scapat de masinile de raliu...

Per total, o tura solitara minunata la care visam demult....

Vineri - un Paltinis, in trecere - 60 km



Vineri, in drumul inapoi de la Cluj, am facut o escala la Sibiu, mai exact in Campingul Dumbrava, ca sa dau repede un Paltinis. Astfel, am plecat in graba spre Rasinari, apoi mai departe pe serpentine, in ritm alert si fara pauze. Am scos pana in varf cam 1:20 h din camping si cam 54 min de la inceputul serpentinelor. Tot de la inceputul serpentinelor pana sus, am avut o medie de vreo 17 km/h. Ca si o concluzie, catararea e destul de grea, comparabila cu Transalpina, dar foarte frumoasa si cu niste bucati mai de "relaj". Poze am facut doar la coborare, iar la intoarcere am luat-o pe jos prin statiune, unde e deplorabil. Cateva poze:


Duminica - la catarari pe langa Brasov si pe Col du Ciocan - 155 km



Duminica, impreuna cu Dani, am purces la o tura de mari catarari pe langa Brasov si sa inauguram si noi nou-asfaltata catarare de la Ciocanu, cea pe care iubeam eu asa de mult sa o urc pe MTB.... Asta e, la vremuri noi, pasiuni noi...

Am plecat din Predeal in Brasov unde ne-am intalnit cu Adi, colegul meu de suferinta la maratonul de la Solden, pe care l-am cunoscut si eu si cu care am dat o urcare in Poiana. Am facut 32 de minute pe catarare, zice el ca e un timp bunicel. Eu atat am putut.

In Poiana, ne-am intalnit cu Horia si inca un baiat din Zarnesti, impreuna cu care am coborat in Rasnov si apoi am urcat prin Bran spre Fundata. Baiatul din Zarnesti, ciclist extraordinar, pedala pe un bike cu flatbar si echipare de acu' minim 25 de ani, dar tare de tot. Ne-a parasit prin Bran. Ceilalti trei am terminat catararea si, dupa o pauza de rehidratare la pensiunea unde statea Horia, am coborat in Podul Dambovitei si am facut dreapta spre Ciocanu.


Drumul prin cheile Dambovicioarei e de nerecunoscut. Iar pe margine au aparut niste borne kilometrice pe care scrie Ciocanu...


Cat despre urcare, nu stiu ce sa scriu, sincer. N-am cuvinte. Daca iti place ciclocatararea, trebuie sa te duci sa simti tu ce inseamna. Eu nu am putut decat sa savurez fiecare metru castigat cu greu.... Ciocanu a murit, traiasca COL DU CIOCAN... Evident, poze nu sta nimeni sa faca pe-acolo, ca are alte treburi de facut si orice ciclist catarator stie ca, daca ai pus piciorul jos, te-ai chinuit degeaba...

Drumul se termina brusc la intrare in judetul Brasov, dar inainte de forestierul de nici 1 km pana in Sirnea si drumul spart din Sirnea in Fundata, am facut o pauza binemeritata de bere la o pensiune frumoasa aparuta in zona. Am stat si am admirat, dar din alta perspectiva, Bucegii si Craiul care ne inconjoara.


Ciudat e ca desi s-a asfaltat pana sus, n-am vazut, in plina duminica si cu vreme superba, manelistii si gratargii pe care-i asteapta toti sa apara de cate ori se asfalteaza un drum. Pur si simplu lipseau. De ce, e o buna intrebare.

De Horia ne-am despartit in Fundata, apoi am continuat doar cu Dani inapoi spre Rasnov, apoi in sus pe Paraul Rece si la Predeal. Dani fericiti pe ultimii metri de catarare a unei zile pline:


Am ajuns rupti inapoi la masina in Predeal, incheind o saptamana serioasa de ciclism de calitate. A doua zi urma sa reinceapa serviciul si, pentru mine, o viata noua, la casa, la tara....