Wednesday, June 30, 2010

Amintiri si sperante in asteptarea marii aventuri - Geiger MTB Challenge


Click... Inima bate cu putere in urechi, un picior e deja gata sa impinga pedala care ma va propulsa pe primul metru dintr-un nou concurs. Primul metru din multi zeci de km care ma asteapta in fata. Uneori soarele ma arde pe spate, alteori ploaia loveste puternic in casca, doar in acele zile cu noroc o racoare placuta de dimineata te imbie la aventura. Dar asta nu conteaza. Urcari si coborari de mii de metri ma asteapta. Ma asteapta sa fac ceea ce imi place mie cel mai mult: sa pedalez din tot sufletul pana in varful lor si apoi sa ma las dus la vale de gravitatie, pe poteci, printre radacini si bolovani. Doar eu impreuna cu colega mea de suferinta, bicicleta, atat de iubita si ingrijita in dupa-amiezele saptamanii, doar pentru a fi abuzata la limitele ei la sfarsitul de saptamana. Prin cate incercari am trecut impreuna, daca ar avea doar gura sa vorbeasca. Eu vorbesc cu ea, sunt convins ca si altii o fac. O incurajez: "Hai, mai trecem si peste bolovanii astia, mai avem o coborare, nu ma lasa acum!" Foarte rar m-a lasat, am traversat impreuna cele mai mari noroaie pentru a trece, aproape anonimi, dar cu inima plina de bucurie, linia de sosire. Ne place sentimentul de implinire, acela ca am dat tot ce am putut din noi, chiar daca gloria podiumului pare uneori de neatins.


O voce se aude parca in ceata: ..tru, trei, doi, unu, start.... Click... Al doilea picior s-a conectat la pedala. Aproape intotdeauna, o lacrima de fericire imi apare pe obraz, odata cu primele sute de metri. Uneori e stearsa de ploaie, alteori uscata imediat de soare, alteori ramane mai mult acolo, semn al bucuriei. O bucurie primara, din adancul sufletului, prefigurand o zi in care voi da tot ce am mai bun, pana la ultima picatura. Am luat demult o decizie, pentru amandoi: vom trece linia de sosire mereu, orice ar fi, vom abandona doar dusi cu picioarele inainte. Suntem o echipa hotarata.

Concursul, e atat de diferit de orice altceva. Niciodata intr-o tura nu voi putea da tot ce dau din mine la Concurs. Un click undeva in creier modifica niste parametrii: nu mai exista foame, sete, oboseala. Nu mai exista decat vointa. Vointa de a urca dealul urmator, vointa de a inainta, pedala dupa pedala, indiferent de conditii. E un sentiment solitar, de singuratate. Vocile din jur se pierd, creierul e fixat pe varful dealului ca unic obiectiv. Toate celealalte palesc in fata acestuia. Apoi urmeaza coborarea. Gustul noroiului care scrasneste intre dinti, apa siroind pe fata, usturimea produsa de picaturile de transpiratie care curg de pe frunte direct in ochi, toate se aduna intr-un sentiment general deosebit. Toate simturile se concentreaza pe echilibru, un moment de neatentie si ne trezim, amandoi, imprastiati pe marginea potecii. Totul tremura de la bolovanii peste care bicicleta mea trece cu stoicism.



10, 30, 50 km au mai ramas de parcurs. Ba chiar sute. La Iron Bike, ajunsi rupti intr-un check point, pe ploaie, suntem anuntati: hai, mai sunt doar 100 km. Doar 100? Super, hai ca suntem acolo. Dementa totala. E ceva de neinteles pentru cei ce nu au trait astfel de momente.

Apoi vine finalul. De undeva, dintr-un colt nebanuit al organismului, pe ultimii 10 km se elibereaza o energie fantastica. Linia de finish este aproape, colegii de suferinta de pana acum devin brusc inamici. Ma ridic in picioare si sprintez, tot ce vreau e sa mai castig acum, pe ultima bucata, ceva secunde. Corpul, imbatat de adrenalina, raspunde imediat solicitarii. Trec linia de finish parca impins de la spate. O frana brusca si totul s-a terminat. Plini de noroi, eu si cu bicicleta mea credincioasa ne asezam pe spate pe iarba, savurez o bere si gandul zboara imediat la urmatorul concurs. Fie el de MTB, alergat sau schi de tura. Intotdeauna urmeaza altul, si altul. Si de fiecare data va fi mai bine. Omul este facut sa progreseze, sa isi intreaca limitele. In astfel de momente, simt ca nu am trait degeaba, ca am invins o noua provocare si sunt un OM mai bun de-acum incolo.


90 km. 3200 m diferenta de nivel. Magura cu urcarea ei pe single-trail, Paltinisul cu coborarile sale bolovanoase, dealurile din imprejurimea Rasinariului parca special puse acolo sa te secatuiasca de ultima picatura de energie, toate acestea sunt un reper pentru cei ce iubesc cu adevarat MTB-ul. Ele sunt adunate impreuna si se numesc Geiger MTB Challenge. Este locul unde doar cei mai curajosi se aliniaza la start. Un start cu finish-ul incert, un concurs atat de dur incat nu poti sa stii de dimineata cum vei sfarsi ziua. Acolo, eu, motivat si antrenat, impreuna cu prietena mea de nadejde, gresata si aranjata, vom spune prezent. Prezent la ceea ce va fi cea mai grea incercare prin care vom trece probabil anul acesta. Vom raspunde "Prezent" cu curaj, cu increderea ca, inca o data, vom trece linia de sosire impreuna!

Monday, June 28, 2010

135 km de pedalat pe langa Bucuresti

In lipsa posibilitatii de a face altceva, duminica am zis sa dau un antrenament de plat, cat o sa am chef. Astfel, au iesit 135 km pe ruta Bucuresti - Chitila - Tartasesti (intoarcere in sensul giratoriu) - Ciocanesti - Crevedia - Butimanu - Peris - Tancabesti - Snagov - Gruiu - Lipia - Moara Vlasiei - Tunari - Voluntari - Bucuresti. Traseul arata cam asa:


Nimic deosebit, dar o idee buna de a-ti petrece dupa amiaza in mod placut pe niste drumuri mai putin aglomerate (cu exceptia Bucuresti - Tartasesti, dar unde e banda dubla).
Am incercat sa fac intervale, cu HR monitor, mi-a iesit ceva. Oricum, am reusit in 5 ore de pedalat sa am 20 minute de pauza, dintre care vreo 10 minute am stat pe la santier la casa. E bine, pedalatul mult fara pauza e foarte important.

Pentru doritori, traseul il puteti gasi pe Bikemap.

Friday, June 25, 2010

MMM (Mud Mud Mud) - Maraton la Medias si relaxare pe Transfagarasan

O bicicleta de la MMM (nu a noastra)
 
Pentru inceput trebuie sa spun ca, la fel ca la orice concurs, n-am facut poze, dar pozele de aici le-am gasit pe la altii, de unde le-am luat, sper sa nu se supere. Albumele unde am gasit pozele si unde puteti vedea multe altele sunt acestea (cu multumirile de rigoare):
http://picasaweb.google.com/106826823396832619900/Mmedievalmedias2010#
http://picasaweb.google.com/Nomadulvisiniu/MTBMedias20101#
http://picasaweb.google.ro/CiclismRo/20100619MaratonMedievalMedias#

Astfel, a mai trecut o editie din Maratonul Medieval Medias, cel mai de traditie maraton din Romania. Cred ca a fost a 6-a editie, si a 4-a pentru mine. Am ratat-o pe prima (ca inca nu ma apucasem de sportul asta) si inca una din probleme de sanatate. Am contorizat o tura scurta si 3 lungi. Dar, de departe, asta a fost cea mai frumoasa. Ploile din zilele anterioare au umplut traseul cu noroi, ceea ce inseamna ca a devenit un traseu tehnic, care ii avantajeaza pe MTB-istii "adevarati" si mai putin pe "motoarele de pedalat".
Zis si facut, ne-am aliniat amandoi la start, Roxana la tura scurta, alaturi de Sorin si de alti vreo 380 de colegi de "suferinta". Era clar ca va fi o editie incomparabila, ca vor fi multe abandonuri si ca multi se vor lupta sa termine in timpul limita.

Asa a si fost, prima urcare pe off-road a incarcat definitiv rotile si transmisiile cu lut, de acolo incepand adevarata lupta. Eu am ales din nou bine, cauciucul meu mult iubit Continental Cross Country de 1.5 facandu-si datoria si, pana la final, transmisia a functionat impecabil, fara blocaje sau chainsuck. Doar cauciucul fata se mai bloca din cand in cand. Am ales sa merg cu presiune mare in roti, stiind ce inseama o pana pe noroi, mai ales ca Medias e maratonul penelor, datorita unor bucati de traseu prin iarba cu scaieti, iar micutul de 1.5 e foarte pasibil de snake-bite. Strategia a fost buna si am scapat neinpuns, dar, evident, aderenta rotilor a avut de suferit. Combinatia a fost de 50 psi fata/70 psi spate. Oricum, am compensat cu un pic de tehnica si, pana la urma, zic ca a fost o decizie buna.


In ordine, Roxana, eu si Sorin, cand inca eram curati si albi

Furtuna m-a prins pe coborarea spre asfaltul din Bazna, cu traznete si grindina. 5 minute daca eram mai in fata, ma prindea pe asfalt si era perfect. Pe de alta parte, apa a lichefiat noroiul pe ultima urcare (si cea mai grea), lucru ce a facut viata mai simpla - noroiul, daca tot exista, e de preferat pe ploaie decat la cateva ore dupa. Ultima coborare a fost prin apa, vezi poza :) Noul final al maratonului, pe dig, e frumos, dar parca si traversarea orasului era interesanta. O fi fost si cerinta Politiei, cine stie.

In final, am reusit sa termin in putin peste 6 ore jumate, cu o ora si un sfert mai mult decat anul trecut, cand a fost uscat. O fi bine sau nu, nu stiu, dar parca mi-as fi dorit ceva mai bine. N-am avut o zi buna, am avut crampe musculare in noaptea dinainte, iar pe traseu muschii erau foarte obositi. O fi fost din cauza turelor de Campina unde am tras ca nebunul.

Dupa o baie de noroi pe ultima coborare

Roxana a terminat si ea cu bine traseul de 50 km, desi a plecat cu roata spate descentrata si am avut emotii. Felicitari, abandonurile au afectat cred mai mult de jumatate din participanti.

Pe fatza se vede inca "spiritul concursului"

Duminica, impreuna cu Sorin, am decis sa ne "relaxam" un pic picioarele la un asfalt, asa ca am dat un mic Transfagarasan, din Vama Cucului la Balea Lac si inapoi, pe o vreme perfecta. Apoi am urcat din nou la Balea, dar cu masina, pentru a traversa muntii printre mormanele de zapada inspre casa, prin rafale de ploaie torentiala, care au binevoit sa ne ocoleasca de dimineata.

Rezultatele complete se gasesc pe site-ul maratonului.

Sunday, June 13, 2010

Din nou, dar mai cald

Pai ce sa zic, am cam repetat figura de we trecut. Sambata am dat o Prima Evadare cu Roxana, traseul s-a uscat binisor de la caldurile de saptamana asta si a fost super ok. In Moara Vlasiei la birt ne-am intalnit cu Em si doi prieteni, cu care am pedalat pana in Gruiu langa Snagov. De acolo, noi doi ne-am intors pe asfalt pe ruta Gruiu - Lipia - Moara Vlasiei - Tunari - Voluntari. Mie mi-au iesit vrei 127 km, dar nu am dat practic ultimii 2-3 km din traseu (aia pe la gara aia ciudata), asa ca probabil cu totul pentru cine vrea, pe acolo, ies vreo 100 fix de la Academia de Politie dus-intors (cu 2x15 km pentru noi pana la academie si inapoi). Cu ocazia ca ne-am intalnit cu Em, l-am convins sa vina si el cu noi duminica.

Duminica, Roxana nu a mai venit, asa ca formula a fost eu cu Sorin si Em, iar in Campina ne-am intalnit cu John si Gica. Ineditul este ca Sorin, John si Gica erau cu cursierele, iar eu eram curios sa vad cam cum ne dau ei praf in ochi pe urcari. Va zic eu cum, grav! E tare cu cursiera totusi, dar e si greu, pe toate urcarile alea baietii au bagat doar ridicati din sa. John si Gica ne-au parasit in Nistoresti si s-au intors pe DN, iar noi am continuat pe o caldura incredibila. Pe final, au dat cativa stropi de ploaie.
Am dat coborarea pe care m-am ratacit saptamana trecuta cu Roxana pana jos sa vedem ce e. Asfaltul se termina intr-un parau, brusc, iar urcarea inapoi merita nota 10. Am reusit din nou, si pe caldura asta, sa dau tura cu foaia 2. Valea Fierului nu se numeste asa de fapt, am retinut gresit. Numele ei e mult mai frumos si mai inedit: e Valea Fiarelor. Deci asa e corect. In final, cifrele spuneau 3:55 h de pedalat, media de 17,3 km/h, vreo 68 km iar diferenta de nivel, cu deviatia care am facut-o, probabil bate pe 2000. I-a placut si lui Em, care a fost prima data pe acolo dar sunt convins ca o sa revina foarte repede!

Tuesday, June 08, 2010

Pe langa casa, 180 km de pedalat

N-am plecat nicaieri we asta, ca n-am putut, dar asta nu inseamna ca n-am facut nimic. Astfel, am profitat de cel putin doua trasee de MTB din apropiere.

Sambata, am dat un traseu de "doar" 115 km, care a constat in principiu din traseul de la "Prima Evadare", intoarcerea pe DN1 plus 15 km x 2 de la noi de acasa pana la start. Ce sa zic, traseul il stiu peste 1000 de ciclisti, dar pentru mine a fost prima data cand l-am facut integral, iar pentru Roxana prima data cand a fost pe el. E un super traseu, te surprinde pentru prima data, fiind mult mai tare decat te-ai astepta, sa zic asa. Din pacate, a fost asezonat si cu niste noroaie pe care le-am cam ocolit pe langa bicla, le faceam in sa doar in conditii de concurs. O tura faina care merita sa o faceti cand stati prin Bucuresti. Traseul il puteti descarca de pe pagina concursului (primaevadare.ro). Uite si doua poze, ca sa vedeti ca e frumos :) 

To the airport
 

Three weeks from now, I'll be harvesting my crops


Duminica am mai dat o data tura de dealuri din Campina, descrisa pe undeva mai devreme pe blog. Traseul Campina - Voila - Sotrile - Nistoresti - Comarnic - Secaria - Valea Doftanei - Valea Fierului - Sotrile  - Campina, cei 65 km cu 1800 m diferenta de nivel (din Sotrile am gresit la un moment dat si am mai coborat vreo 150 m altitudine pe un drum in stanga comparabil la panta cu Valea Fierului, de studiat unde duce). In plus ar fi ca, de data asta, am reusit sa fac traseul fara sa folosesc foaia mica, nici macar pe urcarea de pe Valea Fierului. Apropo de urcarea asta, si Roxana e de parere ca, desi are doar 2 km, e cea mai tare panta asfaltata pe care am vazut-o in Romania, concurand direct cu cele din Austria si Grecia.

Weekend-ul viitor, dupa toate probabilitatile, vom reveni, fiind un super antrenament pentru concursurile de MTB care urmeaza sa curga lant.

Thursday, June 03, 2010

Relaxare si rulaj din nou la Olt

Chiar daca am avut o perioada mai bogata, cred ca vine una mai saracacioasa in intalniri cu muntele. Dar chiar si asa, nimic nu ne poate opri sa mai dam cate o tura simpatica "low budget" prin apropiere, sau pe unde oricum avem drum. Sambata asta, ne-am pedalat din nou pe malul Oltului. De data asta, amandoi si, cum banuiam, si Roxana a fost incantata, mai ales ca am imbunatatit traseul evitand o zona cu multe gunoaie.

Ce sa zic mai mult, pedalatul prin paduricile din Olt si pe marginea lacurilor nu este doar o consolare, este chiar frumos, sper sa imi dea cineva dreptate dupa ce va arat niste poze. Chiar abia astept sa revin.


Cu ocazia asta, l-am revazut si pe Castor, care s-a facut cuminte si frumos si abia asteapta sa se mute cu noi. L-am si alergat, pentru prima data, cu bicicleta pe camp vreo 5 km. Face fata. Dupa ce o sa-l luam la noi, o sa vada multe poteci si drumuri de munte...