Wednesday, June 30, 2010

Amintiri si sperante in asteptarea marii aventuri - Geiger MTB Challenge


Click... Inima bate cu putere in urechi, un picior e deja gata sa impinga pedala care ma va propulsa pe primul metru dintr-un nou concurs. Primul metru din multi zeci de km care ma asteapta in fata. Uneori soarele ma arde pe spate, alteori ploaia loveste puternic in casca, doar in acele zile cu noroc o racoare placuta de dimineata te imbie la aventura. Dar asta nu conteaza. Urcari si coborari de mii de metri ma asteapta. Ma asteapta sa fac ceea ce imi place mie cel mai mult: sa pedalez din tot sufletul pana in varful lor si apoi sa ma las dus la vale de gravitatie, pe poteci, printre radacini si bolovani. Doar eu impreuna cu colega mea de suferinta, bicicleta, atat de iubita si ingrijita in dupa-amiezele saptamanii, doar pentru a fi abuzata la limitele ei la sfarsitul de saptamana. Prin cate incercari am trecut impreuna, daca ar avea doar gura sa vorbeasca. Eu vorbesc cu ea, sunt convins ca si altii o fac. O incurajez: "Hai, mai trecem si peste bolovanii astia, mai avem o coborare, nu ma lasa acum!" Foarte rar m-a lasat, am traversat impreuna cele mai mari noroaie pentru a trece, aproape anonimi, dar cu inima plina de bucurie, linia de sosire. Ne place sentimentul de implinire, acela ca am dat tot ce am putut din noi, chiar daca gloria podiumului pare uneori de neatins.


O voce se aude parca in ceata: ..tru, trei, doi, unu, start.... Click... Al doilea picior s-a conectat la pedala. Aproape intotdeauna, o lacrima de fericire imi apare pe obraz, odata cu primele sute de metri. Uneori e stearsa de ploaie, alteori uscata imediat de soare, alteori ramane mai mult acolo, semn al bucuriei. O bucurie primara, din adancul sufletului, prefigurand o zi in care voi da tot ce am mai bun, pana la ultima picatura. Am luat demult o decizie, pentru amandoi: vom trece linia de sosire mereu, orice ar fi, vom abandona doar dusi cu picioarele inainte. Suntem o echipa hotarata.

Concursul, e atat de diferit de orice altceva. Niciodata intr-o tura nu voi putea da tot ce dau din mine la Concurs. Un click undeva in creier modifica niste parametrii: nu mai exista foame, sete, oboseala. Nu mai exista decat vointa. Vointa de a urca dealul urmator, vointa de a inainta, pedala dupa pedala, indiferent de conditii. E un sentiment solitar, de singuratate. Vocile din jur se pierd, creierul e fixat pe varful dealului ca unic obiectiv. Toate celealalte palesc in fata acestuia. Apoi urmeaza coborarea. Gustul noroiului care scrasneste intre dinti, apa siroind pe fata, usturimea produsa de picaturile de transpiratie care curg de pe frunte direct in ochi, toate se aduna intr-un sentiment general deosebit. Toate simturile se concentreaza pe echilibru, un moment de neatentie si ne trezim, amandoi, imprastiati pe marginea potecii. Totul tremura de la bolovanii peste care bicicleta mea trece cu stoicism.



10, 30, 50 km au mai ramas de parcurs. Ba chiar sute. La Iron Bike, ajunsi rupti intr-un check point, pe ploaie, suntem anuntati: hai, mai sunt doar 100 km. Doar 100? Super, hai ca suntem acolo. Dementa totala. E ceva de neinteles pentru cei ce nu au trait astfel de momente.

Apoi vine finalul. De undeva, dintr-un colt nebanuit al organismului, pe ultimii 10 km se elibereaza o energie fantastica. Linia de finish este aproape, colegii de suferinta de pana acum devin brusc inamici. Ma ridic in picioare si sprintez, tot ce vreau e sa mai castig acum, pe ultima bucata, ceva secunde. Corpul, imbatat de adrenalina, raspunde imediat solicitarii. Trec linia de finish parca impins de la spate. O frana brusca si totul s-a terminat. Plini de noroi, eu si cu bicicleta mea credincioasa ne asezam pe spate pe iarba, savurez o bere si gandul zboara imediat la urmatorul concurs. Fie el de MTB, alergat sau schi de tura. Intotdeauna urmeaza altul, si altul. Si de fiecare data va fi mai bine. Omul este facut sa progreseze, sa isi intreaca limitele. In astfel de momente, simt ca nu am trait degeaba, ca am invins o noua provocare si sunt un OM mai bun de-acum incolo.


90 km. 3200 m diferenta de nivel. Magura cu urcarea ei pe single-trail, Paltinisul cu coborarile sale bolovanoase, dealurile din imprejurimea Rasinariului parca special puse acolo sa te secatuiasca de ultima picatura de energie, toate acestea sunt un reper pentru cei ce iubesc cu adevarat MTB-ul. Ele sunt adunate impreuna si se numesc Geiger MTB Challenge. Este locul unde doar cei mai curajosi se aliniaza la start. Un start cu finish-ul incert, un concurs atat de dur incat nu poti sa stii de dimineata cum vei sfarsi ziua. Acolo, eu, motivat si antrenat, impreuna cu prietena mea de nadejde, gresata si aranjata, vom spune prezent. Prezent la ceea ce va fi cea mai grea incercare prin care vom trece probabil anul acesta. Vom raspunde "Prezent" cu curaj, cu increderea ca, inca o data, vom trece linia de sosire impreuna!

4 comments:

Silvique_ms said...

Nice! :))

artistu said...

Asta cu fericirea aia calda pe care o simti in suflet o mai poti spune odata! ;)

Matache Tiberiu said...

cand mai organizezi o tura in piatra craiului, as vrea si eu sa fac macar un traseu nemarcat in viata: padina lui calinet, anghelide,braul rosu, valcelul cu fereastra etc:) sper sa-mi raspunzi, ms mult!

Anonymous said...

sIpresionant!!Bafta multa.