Saturday, October 04, 2014

Doi ani de rusine spalati la Maratonul Piatra Craiului 2014

Maratonul Piatra Craiului mi-a produs printre cele mai mari bucurii. M-a schimbat ca om. Am povestit deja asta. Dar in anul de gratie 2012, am ramas dupa MPC cu o mare rusine. Dupa un timp de vreo 5:40 scos in 2011, in 2012, fara sa am probleme deosebite, am reusit sa termin in 7 ore!!! O frustrare imensa! In 2013 m-am antrenat cat de cat sa pot sa imi spal rusinea, aveam motive sa sper la un 5:30 dar o viroza urata m-a lovit cu o seara inainte si, cu durere in suflet, desi eram acolo, nu am putut lua startul: ma durea capul ingrozitor si imi venea mereu sa vomit. M-am multumit sa fac galerie in Magura si sa dau la rate intr-un sant in Pestera vreo jumate de ora...

Anul 2014 l-am dedicat din start MTB-ului si am neglijat clar alergarea. Nu chiar de tot, ca alergarea montana imi place mult, dar nu am mai facut niciun antrenament in Bucuresti, m-am multumit cu cateva alergari razlete la cate un concurs si cate o tura cu Roxana. Dar totusi eram in forma buna de la bicicleta.

Am luat asadar startul plin de sperante. Nu ma gandeam sa imi imbunatatesc timpul, nu cred ca aveam cum, dar imi doream mult sa ma incadrez la 6 ore.

Foto: Simon Levente-Atilla

Asa cum s-a dovedit la micile alergari ce le mai facusem, stateam bine cu urcarea, dar am pierdut mult la start. Nu mai reusesc sa alerg cu mai mult de 11 km/h neam. Asadar pana la Table m-a scos doar urcarea noua de la Casa Folea, geniala!

Apoi a urmat alergatura aia multa de la Table pana incepe urcarea la Funduri, care parca nu se mai termina. E una din cele mai plictisitoare bucati din traseu, dar se compenseaza cu urcarea care urmeaza. Pe poteca ascendenta am intrat pe turbo si am inceput sa o tai in sus in ritmul meu obisnuit si sa depasesc tot ce se vede. Pana in Saua Funduri castigasem cateva zeci bune de locuri. Bine, nu ma bucur, ca majoritatea le pierd inapoi pana la Plaiul Foii.



Surprinzator, pe coborarea pe Valea Urzicii nu prea am fost depasit. In schimb pe traversarea spre Spirlea zici ca stateam pe loc. Treceau toti pe langa mine. Bine, eu nu ma bat cu nimeni decat cu cronometrul...

De la Spirlea urmeaza cea mai grea bucata din tot maratonul, cea pana la Plaiul Foii. O coborare de uzura care de fiecare data imi blocheaza toti muschii, de fiecare data ajungand cu crampe si dureri de ficat nasoale in drum. Nu mica mi-a fost surprinderea cand anul asta, desi nu am mers foarte tare, am reusit totusi sa ajung in drum fara sa ma opresc din cauza durerii. Ba mai mult, am reusit sa continui alergarea pana la punctul de alimentare, chiar daca trebuie sa recunosc ca pe ultimii 500 m mi-au cam dat lacrimile de durere.

Foto: Radu Cristi

Foto: Fisheye.ro

De la Plaiul Foii n-am reusit niciodata sa alerg jumatatea aia de km pana la urcare. Nu pot sa ma motivez. La fel si acum. Dar am reusit in schimb o urcare de zile mari pana la Diana unde mi-am spalat pacatele.... Am castigat din nou vreo 20-30 de locuri. Dar, din nou, stiam ca le pierd pana la Coltii Chiliilor.

Foto: Fodor Elena

Foto: Andrea Stroisteanu

Spre surprinderea mea, am pierdut doar vreo 5-6 locuri pe coborarea aia, iar pe poteca finala pana in oras inca doar vreo 2. Pentru prima data am simtit ca eforturile pe Diana nu au fost degeaba.

In schimb am intrat in oras cu vreo 5 minute inainte de termenul de 6 ore. Stiam clar ca nu am cum sa il mai prind. Am alergat ultimii 2 km cu Catalin Toda. Cand ceasul s-a facut 6 ore, se vedea sensul giratoriu de langa finish. Am urlat de durere, cred ca am injurat nasol, lumea s-a intors pe strada sa vada ce s-a intamplat.... Am trecut linia de finish dupa 6 ore si 2 minute. Totusi, avand in vedere ca am plecat din spate de tot, tind sa fiu multumit si sa zic ca mi-am atins scopul, am scos 6 ore cat am prezis.

Dupa vreo 7:40 h a aparut si Roxana care a participat si ea, sunt mandru de ea ca a reusit sa termine MPC avand in vedere cat e de obosita in ultima vreme de la combinata servici greu/copil mic....

Asta e, a fost bine, se putea mai bine dar mai exista anul viitor, apoi la anu' si la anu' si la anu'... Muntele nu fuge de-acolo. Intr-o zi o sa imi pun in cap sub 5 ore....

Duminica nu m-am abtinut si am dat un MTB de revenire, Bran - Predelut - Zarnesti - Magura - Bran. Eram asa de rupt ca n-am reusit sa urc Magura cu mai mult de 7-8 km/h, de obicei nu o las sub 10. Clar, va urma o lunga odihna...

Sunday, September 28, 2014

Muschilor, luati de-aici! 60/3000+ v.2.0.14

Vine toamna, cade bruma si din gura curge spuma... Cam asta e imaginea pitoreasca ce anima fiecare din cele vreo 12 urcari nebunesti care, cu coborarile aferente la limita datului peste cap, formeaza inlantuite cel mai temut traseu de MTB conceput vreodata pe pamanturile dacilor.... 60/3000+, A Real MTB Gentlemen's Challenge, Not for Pussies, pe numele lui complet...

Un grup de iubitori de MTB adevarati, limitati la 30, un traseu pe masura oricaror vise masochiste, o zi de pedalat in care muschii vor fi terfeliti si storsi si de ultima picatura de acid lactic.

In seara dinaintea concursului, usa pensiunii Cehov se deschidea aleator si isi mai facea aparitia cate un prieten bun de pedala, incet incet ne-am adunat o trupa adevarata. A curs vinul, au curs povestile, am avut si o mica sedinta tehnica...


Dimineata insa ne-a gasit pe toti echipati si gata de plecare in fata pensiunii. Si cand sa dau cu ulei pe lant, stupoare: angrenajul era blocat. Asa ca, ajutat cu incurajari de baietii lui Ion, cu un WD40 mic de Dani Florea si cu cate un sfat de Pop Andrei, cu ce scule am gasit repede pe acolo am reusit, cu 2 minute inaintea startului, sa deblochez rulmentul buclucas.... Un inceput bun...



Apoi a urmat traseul. Recunosc clar ca am avut un mare avantaj fata de multi concurenti: stiu traseul in mare parte pe de rost. Tot din cauza asta, povestea va fi plina de toponime locale pe care multi nu le cunosc, bucati de traseu care noi intre noi le stim bine. Asadar am luat avans la o intersectie unde am strigat degeaba dupa colegii care o luasera aiurea, deasupra partiei de schi, dar pe urcarea smechera de la bariera a aparut si Alex Fodor. Cu el am mers pana la urcarea pe Muchia Scortii, o nebunie cu bucati lungi de peste 20% unde, spre surprinderea mea, l-am pierdut.

La intrarea pe coborarea inspre Valea Lunga am ajuns pe locul 1, dar am fost repede depasit pe coborare unde, cum se stie, I SUCK! Muchia Gutanului am facut-o cu Edi care a luat-o si el tare in fata la un drum gresit si n-am mai reusit sa-l strig....

De acolo, am parcurs restul de vreo 2/3 din traseu absolut singur. E nasol singur, tot timpul ai impresia ca te ajunge cineva din urma. Singura referinta am avut-o la mica bucla ce se face din Magura inspre Prapastii unde am aflat ca sunt pe 3, iar dupa ce am facut bucla, ca intre timp a mai trecut un concurent, nu am aflat cine. Aveam totusi pe cineva in coada, asa ca am tras cat am putut pe buclele din Magura, una mai grea ca alta. Pe urcarea din DN in Muchia Scortii am patit ceva ce n-am mai patit demult: mi s-au blocat muschii de pedalat, nu mai puteam da o pedala, am impins un km intreg.... Mi-a parut rau, era o bucata pe care o impinsesem si anul trecut si eram hotarat sa o fac pe bicla anul asta dar chiar nu s-a putut.

Dupa coborarea in Simon si urcarea mica finala, am ajuns la finish-ul din varful dealului pe locul 3, dar nu asta e important, ca se ratacisera oameni buni care nu aveau probleme sa ma ia, important e ca am reusit sa scot sub 6 ore, iar asta imi doream mult de tot pe traseul asta: 5:50 h. La doar cateva minute in spate a aparut si urmaritorul meu "misterios", cine altul decat... Alex Fodor :)


Ne-am intors la pensiune rupti, ne-am cinstit cu ce-am putut (fara alcool ca trebuia sa ne intoarcem acasa). Saracul Fodor a avut de mers pe la Slatina si apoi la Timisoara!!! Pe finalul zilei, cu cei ce au ramas, a avut loc si o mica si intima ceremonie de premiere, apoi ne-am intors pe la casele noastre cu un singur gand: 2015, 90/5000+...




Sunday, September 21, 2014

Binele a invins! La... Maratonul Gilaului !!!!

Cred ca toti care ma cunosc ca si MTB-ist sunt la curent, adica mai degraba le-am facut capul patrat, cu povestea ghinioanelor care m-au lovit ani la rand la acest concurs care, pe deasupra, mi-e tare drag atat pentru ca e acasa cat si pentru ca e intr-adevar un concurs de exceptie. Pe scurt, 3 ani la rand mi s-a stricat bicicleta pe o raza de 500 m in jurul Manastirii Muntele Rece. Prima data mi-a puscat o spita si s-a dus roata pana in cadru: ABANDON. Apoi mi s-a rupt lantul si n-am avut presa, am stat pana cineva din coada plutonului s-a indurat de mine. A treia oara, mi s-a blocat caseta de pinioane: ABANDON. E clar ca si anul asta am pornit cu inima mica cat un purice, mai ales ca am bicicleta noua si chiar si roti noi, chiar nu doream sa se strice ceva la ea...

Dar am scuipat in san si am luat startul pentru ca dorul de traseul asta minunat de 80 km prin una din cele mai pitoresti zone pe care le stiu imi arde in suflet de la un an la altul...

 Foto: Puscas Rares

Startul s-a modificat de cand s-au modificat organizatorii, iar asfaltul de inceput a fost ceva mai lung, insa mi-a placut ca nimeni nu a facut pe nebunul si toti si-au facut linistiti incalzirea pana la iesirea de pe asfalt in lunga urcare de 10 km pana la manastire.

Am intrat in urcare tare, cam in apnee, dar am mers mult peste propriile asteptari, reusind sa stau in ceafa unora pe care de obicei nu-i prea vad decat la premiere. Am pierdut cu adevarat teren fata de un pluton de "grei" doar dupa manastire, pe coborare, unde am inceput sa fiu si depasit de multa lume, printre care si Alex Fodor. Cred ca totusi am mers extra prudent si mult mai incet decat puteam, imi era mare frica de vreo nevazuta. M-am linistit doar dupa ce am trecut raul, jos in drum, de unde am intrat in urmatoarea urcare, una foarte grea, cu spiritul mai impacat. Si incet incet am mai recuperat handicapul fata de Alex, cu care imi doream sa merg o bucata ca imi face placere.

 Foto: Tudor Socaciu

L-am ajuns spre capatul urcarii si ne-am lansat pe o coborare pe plaiuri pana am dat de Pop Andrei care suferise un mic accident. Numai bine ca ne-am oprit sa vedem de el, ca altfel ne rataceam. De acolo pana in vale si apoi urcarea si coborarea urmatoare pana in Racatau le-am facut impreuna. Eu cred ca impreuna noi mergem mai repede decat fiecare singur. Ne facem ca ne simtim bine si povestim, da' tragem ca prostii.

Drumul nostru impreuna a continuat si pe urcarea de pe Drumul Generalului, dar spre final din pacate am avut o cadere psihica, greu de explicat, ca si Alex zicea ca pana acolo de-abia s-a tinut de mine. Pur si simplu simteam ca n-are rost sa ma mai tin de el, ca merge prea tare si m-am oprit la o nevoie fiziologica. Nu l-am mai vazut pana la finish.

 Foto: Puscas Rares

Pana la urcarea la Pape am mers singur. Nu cred ca am mers foarte prost. Dar totusi, pe Pape am avut o noua dezamagire. Am fost depasit de un concurent care a inceput urcarea la vreo 50 m in spatele meu si a terminat-o la vreo 50 m in fata mea. Treaba e ca el ma depasea si eu nu reuseam sa fac nimic, efectiv nu mai aveam pedala de mai mult. Apoi am vazut ca el mergea in cadenta mai mare, iar eu ma chinuiam pe ultima treapta. Am luat atunci decizia ca si foaia de 26 zboara si vine una de 24, cum ajung acasa....

Pe coborarea la lac am tot depasit concurenti de la tura scurta pana cand, in timp ce ii dadeam blana (credeam eu) pe jgheaburile alea cu nisip imi striga cineva din spate sa ma trag la o parte si trece ca racheta pe langa mine cineva pe un F29. N-am inteles nimic....

Am continuat coborarea, apoi conturul lacului si la final ultima urcare inainte de finish, o urcare foarte grea, cum imi place mie pe final. Aproape ca l-am ajuns si pe baiatul cu F29, dar n-am insistat, ca ultimii 2 km erau coborare si era clar ca insist degeaba. Asa ca am terminat la cam 1-2 minute in spatele lui. Alex Fodor ajunsese de 4 minute, daca ma tineam de el sigur mergeam amandoi mai repede si mai castigam niste locuri. Asta e, mea culpa....

 Foto: Aurelian Raducanu

Am terminat cei 80 km cu 2660 m denivelare in 5:10 h, pe locul 10 la categorie, dar multumit de rezultat, dat fiind ca au fost Campionatele Nationale de Maraton si concurenta a fost tare. Si mai ales AM TERMINAAAAT! Intreg!

Sunday, September 14, 2014

Un mare UAU! BikeXpert Alpine Challenge Pucioasa

Auzisem de ceva vreme de maratonul de la Pucioasa, facut de cei de la BikeXpert. I-am dat atentie cu adevarat cand am vazut datele concrete: 70 km cu urcare pana la 1700 m in Leaota. Suna ca un traseu adevarat, desi diferenta de nivel de doar vreo 1600 m nu il recomanda. Dar totusi, urca in Leaota, n-are cum sa fie nasol.

Si nu a fost!!!

Foto: Diana Dinu

Cred ca totusi fiind proaspat sosit dupa 5 zile de tras, am luat startul un pic obosit. Prima bucata, pana in Fieni, a fost pe niste dealuri unde nu pot sa ma laud ca am mers prea bine. Ba chiar mai mult, am reusit sa cad de doua ori si sa pierd multe pozitii, dupa care am mai pierdut o tura buna la coborare pana in Fieni, o coborare destul de periculoasa si unde am preferat sa fiu foarte prudent, fiind destul timp de tras mai incolo.

Din Fieni, a inceput o serie de urcari succesive destul de tari, unde am mai recuperat ceva teren, dar unele erau atat de grele ca am facut si cate un push-bike ici-colo. Probabil ca mergeau urcate daca nu era in concurs. A fost o bucata frumusica pana in Runcu. Insa adevaratul maraton de-abia de aici incepe, de unde se desparte traseul de cel scurt.

Foto: Marius Zamfir

Urmeaza o urcare lunga de tot pe forestier, din ce in ce mai prost, cred ca mai mult de 10 km cu panta mica. Cum se face cum nu, cred ca de la mersul cu bicla la servici, devin din ce in ce mai bun pe bucati din astea, desi nu imi produce vreo mare satisfactie. Si asa, depasind cred inca un concurent, am ajuns la marea provocare: urcarea in creasta. Care incepe subtil ca un elefant in magazinul de portelan, direct la limita push-bike-ului si o tine cam tot asa, cu sant pe mijlocul drumului si treceri succesive de pe o parte pe alta, pret de vreo 5 km pana la fosta Cabana Leaota. Jur ca nu am mai urcat ceva asa de greu niciodata. Am reusit sa urc tot pe bicicleta, exceptand o balta unde mi-a fugit roata si am pus piciorul jos. M-am simtit tare mandru si fericit de urcarea aia, m-a uns cu miere pe suflet. Imi venea sa urlu de extaz cand am ajuns in punctul lui Rosca Ciprian. De acolo, urma o urcare bolovanoasa pe care, acum regret, am abordat-o pe langa. Poate mergea sa o fortez un pic. Dar poate totusi am facut bine, daca eram la plimbare o atacam clar. De acolo pana sus in creasta, a urmat o succesiune de bucati de pedalat si de impins. Tot asa, cred ca daca as avea timp, si poate o sa merg special pentru asta, se pot face pe bicicleta, dar acum eram prea obosit si stresat de timp. Aflasem si ca sunt destul de in fata.

Foto: Valentin Rotaru


In varf peisajul e magnific, cum altfel ar fi si putut sa fie... Iar coborarea a inceput in forta. Stiam ca e mult de coborat si ca nu e punctul meu forte. Am tras cat am putut de mine (cine ma cunoaste cum merg stie ca aia e destul de slab oricum) sperand ca nu ma prinde nimeni din urma. Si nu s-a intamplat. Coborarea, presarata rar cu cate o contrapanta, a fost deosebit de placuta pana inapoi in Runcu.

Foto: Maria Simion 

Din Runcu in Fieni am revenit pe traseul scurt si am avut parte de niste bucati destul de taricele, in special drum cu pietris proaspat aruncat care nu e chiar usor de abordat, dar si niste pante destul de serioase si o coborare finala faina de tot, ce se termina cu o trecere prin rau.

Din Fieni a urmat o alta bucata magistrala a traseului. Parerea mea pe care mi-am exprimat-o de cate ori am avut ocazia e ca un traseu adevarat trebuie sa aiba un final greu. Iar bucata din Fieni in Pucioasa, chiar daca avea doar cativa km, a fost o succesiune de urcari si coborari, nu iti venea sa crezi ca vine o alta urcare. Un joc psihologic care mie imi place la nebunie, pentru ca pe mine nu ma doboara si pentru ca pe altii da.

Foto: Marius Zamfir


Si a venit si orasul si un sprint final nebun spre finish-ul pe care l-am trecut dupa 4:57 h, pe locul 6 la categorie si un 16 la general cu elite cu tot, dar ce mi-a placut e ca au fost doar oameni putini si de calitate la tura lunga, asemanator cu Geiger, doar 30 de finisheri....

Clar, tura lunga de la Pucioasa e un traseu de elita, care poate sa stea acolo sus in top alaturi de 4 Munti si turele lungi de la Geiger, Brasov, Gilau sau Surmont. Felicitari lui Catalin Spranceana, sufletul proiectului si intregii echipe BikeXpert pentru ca ne-au oferit un eveniment mult peste toate asteptarile....

Friday, September 12, 2014

Cantonament si relaxare la Magura

Ideea acestor zile a fost simpla: sa ne petrecem 5 zile in linistea din Magura, departe de agitatia din Bran sau Zarnesti, iar in fiecare zi sa dam macar un antrenament de alergare si unul de MTB, dar nu foarte lungi. Si ne-am tinut de ea.


Ziua 1:
alergare - Magura, Botorog, Magura 5 km
MTB - Magura, Prapastii, P. Grind, Sirnea, Pestera 27 km



Ziua 2:
alergare - Magura, Pestera, Casa Folea, Magura 8 km
MTB - Magura, Pestera, Sirnea, Saua Joaca, Casa Folea, Magura, Valea cu Calea, Moieciu, Magura 31 km



Ziua 3:
alergare - Magura, Suvoiul Badeni, Botorog, Magura 4 km
MTB - 2 sprinturi, Magura-Pestera-Sirnea si retur 19 km



Ziua 4:
alergare - Magura, Prapastii, Curmatura, Botorog, Magura 17 km
MTB - Magura, Botorog, Prapastii, Curmatura, Prapastii, Magura 18 km



Ziua 5:
alergare - Magura, Pestera, Casa Folea, Magura 8 km
MTB - Magura, Casa Folea, Saua Joaca, La Table, Prapastii, Magura 19 km

Deci un total destul de slab aparent, de 42 km de alergat si 114 km de MTB. Dar aparentele insala, pentru ca cel putin turele de MTB au fost exclusiv ture dure, cu pante foarte grele pe care am incercat si am reusit sa le abordez pe bicicleta. Astfel, au cazut victime cateva pante care imi ramasesera datoare, in ordinea inversa a dificultatii: urcarea spre Curmatura din Prapastii, urcarea dinspre Sirnea spre Pestera, urcarea dinspre Pestera spre Sirnea si, mai ales, urcarea dinspre Casa Folea spre Saua Joaca. Toate sunt grele, ultima e infernala si lupta cu ele, cu unele dintre ele chiar de mai multe ori, au facut sa pot spune ca am dat niste antrenamente tari de intensitate. Pana la urma vine 60/3000+, nu?

Despre alergare, toate turele au fost cu diferenta de nivel destul de mare, chiar daca au fost scurte, fara bucati plate si am incercat cat am putut sa ne mai activam muschii specifici pentru MPC, chit ca in mod evident nu e de ajuns...

In rest, am petrecut zile frumoase cu Rares, ne-am plimbat cu el sa vada strutii si stana din Sirnea a proprietarilor pensiunii, am dormit pe balansoar cu Bucegii la orizont, ne-am incarcat de energie pozitiva pana la refuz si vineri, cand turistii incep sa acapareze zona, ne-am intors acasa....

Sunday, August 31, 2014

Maratonul Olteniei - un eveniment superb petrecut in familie

Roxana mi-a atras atentia prima data asupra acestui concurs, de fapt un mic festival sportiv. Era o idee interesanta, un maraton de MTB si unul de alergare intr-un weekend competitional in Ramnicu Valcea. Cum nu era altceva in plan, am zis sa mergem si sa participam la ambele, amandoi, asa ca am facut inscrierile pentru toata familia, la MTB 51 km/1500 m tura lunga si la alergare semimaraton 21 km/900 m.

Trebuie sa remarc faptul ca pe langa idee, si organizarea la fata locului a fost decenta, premiile multe si mari iar greselile mici si inerente unor organizatori la a doua editie.



Cursa de MTB a fost sambata si a fost superba. Traseul, pe care eu mi-l inchipuiam ca o plimbare pe dealuri, a fost greu, solicitant, cu urcari si coborari foarte abrupte si mai ales pe un teren foarte dificil, trecand de la pietris la urme intarite de vaci... In principiu un traseu care m-a avantajat oarecum, desi succesiunea de urcari si coborari scurte nu e neaparat in avantajul meu. Totusi m-am descurcat bine si am ajuns din nou aproape de tot de podium, ca si la restul concursurilor de anul asta: locul 6 la categoria de varsta si locul 9 la general cu 3 ore si 7 minute.


Roxana in schimb a avut ghinion. Desi nu a mers rau, undeva pe la km 30 a gresit o poteca si a dat inapoi in traseu cu cativa km mai devreme. Organizatorii au trimis-o cu tot grupul pe traseu in continuare, ei nu si-au dat seama si au facut o bucla de vreo 8-10 km de doua ori.... Asa ca a terminat destul de tarziu, dupa peste 6 ore. Totusi, din lipsa concurentei, a iesit pe locul 3 la categoria de varsta si pe 5 la general, ambele locuri premiate.


Cursa de alergare nu a mai fost o surpriza, fiind in intregime pe traseul de MTB pe care-l stiam de ziua anterioara. Insa m-am simtit bine si am tras ca animalul. Am reusit in sfarsit, datorita pantofilor ASICS cu care ma inteleg perfect, sa cobor toate pantele asa cum imi doresc. Sunt foarte multumit de mine. Am reusit sa termin cursa in 2h28min, din nou pe locul 6 la categorie. La general insa, la alergare sunt multi tineri talentati si am iesit doar pe locul 17.

Roxana insa a avut o zi foarte buna si a terminat extraordinar, in 2h45min, obtinand de data asta un binemeritat loc 3 la categoria de varsta si locul 6 in clasamentul general. Felicitari!



Ca si concluzie generala, ne-a placut mult si promitem sa revenim si la editiile urmatoare in masura posibilitatilor. Felicitari organizatorilor care in ciuda unor mici probleme au reusit un eveniment de zile mari!

Saturday, August 23, 2014

Road race in Romania! - RGP Eroica Brezoi

De cand am auzit ca a murit Emmedue nu ma asteptam prea repede la o noua cursa ca lumea de sosea. Au aparut tot felul de invarteli prin orase si pe cate un deal, chestii pe care eu nu le-as face nici platit, daramite sa platesc eu sa fac asta. Plictiseli din punctul meu de vedere. Dar o cursa de fond adevarata, unitara, fara invarteli si mai ales pe munte nu speram sa mai vad prea repede....

Trebuie sa recunosc faptul ca organizatorii Road Grand Prix m-au surprins cu anuntul acestui concurs. Recunosc public ca i-am judecat gresit si ca am presupus ca au sa ramana la cursele de invarteala care au destuli fani cat sa nu duca lipsa de concurenti fara sa fie nevoie de un efort prea mare de organizare. Cand am vazut ca se face o cursa de 80 km pe munte, de la Brezoi la Obarsia Lotrului, cu peste 1500 m diferenta de nivel, mi-a sunat soneria in urechi: imposibilul s-a produs!

Evident, in secunda doi am fost inscris. Acuma sincer, numele de Eroica mi s-a parut cam exagerat pentru o cursa de 80 km, fie ei aproape doar in urcare. Dar totusi, se anunta un concurs greu.

Pentru mine, a fost intr-adevar un concurs foarte greu, pentru ca a avut mult fals plat unde s-a mers in pluton, ceea ce imi cam displace. Noroc ca nu a durat mult.



Am plecat de la start in plutonul fruntas, unde se rula cu peste 40 km/h constant, dar fara un mare efort. Din pacate, fiind in coada (greseala pe care nu o mai repet), s-au produs vreo 2-3 mici borduri si am pierdut plutonul pe care l-am regasit cu mare efort. Dar stiam ca vine o urcare scurta si abrupta la barajul de la Bradisor unde eram aproape sigur ca o sa se sprinteze tare si ca nu o sa fac fata.

Am avut dreptate, la Bradisoru pe baraj am ramas despartit de pluton. De acolo pana la Voineasa m-am regrupat intr-un grup de 3 care am colaborat, apoi am prins inca un grup si ne-am marit numarul la 6. Dar pentru mine cursa a inceput din Voineasa.

Stiam ca in Voineasa incep 20 km de urcare continua cu bucati destul de grele, specialitatea mea, asa ca m-am desprins de pluton. Din acest moment, de la jumatatea concursului, pana la final am depasit incontinuu concurenti. Spre surprinderea mea, nu am fost depasit nici pe mica coborare de vreo 3-4 km pana la lacul Vidra.



Partea interesanta a fost dupa ce am ajuns pe conturul lacului, unde drumul a fost relativ plat. Acolo efectiv m-am mobilizat intr-o pozitie aerodinamica si, fara un efort iesit din comun, am tinut singur o viteza de peste 35, uneori peste 40 km/h. Pedalam, ma uitam si nu imi venea sa cred. Imi doream sa dau de un grup sa colaboram, am ajuns din urma 2-3 grupuri dar mergeau mult mai incet asa ca mi-am continuat sprintul solitar pe ultimii 15 km pana la sosire.

Am terminat cei 80 km in 2:45:48, la 20 de minute de castigatorul la general la amatori, pe locul 10 la categoria de varsta.si pe 32 din 91 la general, cu o medie de peste 27 km/h pe un traseu aproape doar in urcare. Sunt foarte incantat de acest rezultat, dar si de mica experienta acumulata care ma va ajuta sa nu repet cateva greseli de strategie care m-au costat mult de data asta. Oricum, nu e specialitatea mea dar e frumos si o sa incerc sa particip de cate ori apare un rar concurs adevarat de sosea pe la noi.

Sunday, August 17, 2014

Concursul rege - Geiger MTB 100 km

Inca nu a reusit nimeni sa iasa la interval cu un traseu unic care sa concureze cu cel de 100 km de la Geiger MTB Challenge. Mai exista 4Munti, dar e un concurs pe echipe si pe etape, alta treaba, sau 60/3000+ care e un Gentleman's Race si oricum traseul e in alta idee.

An de an traseul lung de la Geiger a suportat imbunatatiri si in fiecare an a fost mai bun si mai frumos. Nici anul asta nu face exceptie, doua coborari absolut nasoale fiind inlocuite cu altele, tot grele, dar foarte placute dupa parerea mea.


Imi place tura asta ca e destul e elitista. Multi ciclisti buni nu indraznesc sa o incerce. E lunga, e dura, e tehnica. E ridicol de grea, cum imi place mie sa spun. Are bucati foarte demoralizante, trebuie sa o cunosti bine, sa o abordezi cu strategie pentru un rezultat bun.

Anul asta am participat prima data la ea cu roti de 29 si da, asta e un concurs unde asta se simte, se simte rau de tot. Lungile coborari pe bolovani au devenit mult mai placute...


Cat despre cursa propriuzisa, anul asta mi-a mers bine, bine de tot. M-am simtit perfect, am tras tare si am reusit o imbunatatire cu o ora a timpului de anul trecut si o clasare foarte aproape de primii 5, imi lipsesc mai putin de 15 minute. Nu regret nimic, nu am facut nicio greseala, am avut din punctul meu de vedere cursa perfecta. Doar ca mi-am uitat trusa de scule cu camera de rezerva acasa, dar ca norocul ca n-am avut nevoie de ea. Pompa o aveam totusi la mine.


Ce sa mai zic, desi particip a nu-stiu-cata oara la concursul asta, mereu la tura lunga, nu m-am plictisit si va ramane ca o referinta pentru mine in anul competitional, nu il voi rata vreodata decat din motive foarte obiective. De fiecare data ma voi alinia la start, cu inima mica de emotii ca stau in fata mea cei aproape 100 km de traseu cu provocari deosebite.

Sunday, August 10, 2014

Doua zile de MTB in familie la Magura

Din cand in cand (cat mai des daca se poate) mai trebuie sa lasam balta si concursurile si sa mergem sa ne bucuram de frumusetile naturii in familie. Astfel, am plecat pentru un weekend cu totii la Magura.

Am petrecut un weekend frumos si am constatat ca Magura e un loc ideal de plecat in diferite ture, fiind multe directii in care poti sa o iei.


In prima zi am inceput cu o alergare faina pe sus spre Casa Folea si apoi inapoi prin Pestera si drumul clasic de Magura. Apoi am avut o tentativa nereusita de a urca cu Rares la Curmatura. In restul zilei, cat a mai ramas, am zis sa o duc pe Roxana pe traseul din Zarnesti in Poiana Marului pe care mi l-a aratat Ion, dar n-a fost o alegere reusita, fiind foarte tarziu, asa ca am reusit doar jumatate din traseul propus, respectiv am pierdut fix urcarea faina din Poiana Marului la antene si coborarea in piata in Zarnesti. Dar na, nu a fost chiar o tura scurta....


Pe a doua zi insa, am planuit ceva greu, greu de tot. Am coborat din Magura pe Valea cu Calea dupa care, din Simon, am urcat din greu pe Muchia Scortii, una din cele mai tari si mai faine urcari de MTB pe care le cunosc, unde o sa aiba loc si un concurs de tip XCE cat de curand. De asemenea, bucata face parte din traseul 60/3000+. Cu fericire pot sa spun ca mi-a iesit toata urcarea pana sus, fara pauze. E mare lucru, nu e usoara deloc.


Din Muchia Scortii am coborat in Valea Lunga din Moieciu si am urcat drumul din capatul acesteia, ca sa coboram apoi in Cheile Gradistei. Din drumul asfaltat am urcat pe coborarea de la 3Munti pana in DN (si pe asta am reusit sa o urc aproape integral, fara prima bucata foarte abrupta), de unde, fiind tarziu, ne-am retras pe drumul auto la Sirnea.

La Sirnea ne-a prins furtuna, dar a fost o placere sa pedalam prin ploaie drumul clasic intre Sirnea si Pestera, pe care nu il facusem demult. Aveam in plan sa urc integral si drumul final spre Pestera, cunoscatorii il stiu, dar mi-a derapat o roata si nu prea aveam timp sa reluam, asa ca am revenit direct la pensiune si apoi acasa.

A fost un weekend superb in familie, trebuie sa mai organizam cat de des zile din astea.....

Saturday, July 26, 2014

Sigur suntem in Romania? - TBT Race Viscri

De TBT Race auzisem de ceva vreme, concurs la Viscri, pe dealuri, diferenta de nivel mica, toate ingredientele sa nu ma intereseze, asa ca l-am cam trecut din start cu vederea.

Nu stiu ce m-a facut totusi sa intru pe pagina sa vad despre ce e vorba, cred ca doream sa merg la un concurs dupa intoarcerea din Italia. Asa am descoperit ineditul: ca nu e vorba de un concurs pe niste drumuri de tractor aiurea prin padure ci e vorba de un concurs ce se va desfasura in mare parte pe o retea de trail-uri special amenajate pentru MTB de unii care par sa stie ce fac. Poteci speciale, cu piatra batuta, cu viraje, urcari si coborari special alese ca sa iti smulga macar un zambet. Asa ca am zis: de ce nu?


Inspiratia m-a facut sa gasesc o cazare undeva pe DN, la Rupea, langa Petrom, la un mic motel pe care o sa il mai folosesc daca am nevoie, la un pret decent. Am aflat apoi de preturile de cazare la Viscri. Mai bine nu imi aduc aminte ca ma prost-dispun si nu mai scriu nimic.

In primul rand despre Viscri, parerea mea si a multora cu care am vorbit. Este un sat sasesc frumos, uitat de soarta intre doua dealuri, cu case vechi in stilul traditional, cu o ulita mare si lata si cu niste sateni care aparent se chinuie sa mai restaureze una-alta, dar in stil traditional. Foarte frumos! Dar nu mi se pare ceva iesit din comun, atat de deosebit sa justifice reclama si mai ales preturile exagerate. Mai sunt zeci si sute de sate la fel de rustice si de frumoase. Si cu toate ca Viscri e considerat in ultima vreme o atractie turistica foarte importanta, drumul pana acolo e praf, am dat cu masina de pamant de cateva ori, toti discutau despre ce Land Rover o fi avand printul Charles...

Si acum despre concurs si traseul. Concursul a fost organizat cu expertiza celor de la NoMad Merida, deci nu avea cum sa iasa prost. Startul a fost din centrul satului Niste vitelusi se invarteau la protap dar din pacate stiam ca nu pot sa raman sa-i degust. M-am pus in fata stiind de la o mica recunoastere ca traseul se ingusteaza foarte repede si nu era o idee buna sa print aglomeratie.


Bine am facut, am luat startul destul de ok si m-am lipit pe trail de un mic pluton. Poteca din pietricele albe serpuia in urcare foarte frumos. Apoi a urmat o coborare pe iarba uda cu noroi unde am decis sa nu risc nimic si sa o iau usurel. Bine am facut, multi au picat. Am pierdut cateva locuri, dar filozofia mea e clara: un concurs terminat e pe jumatate castigat. A urmat si o urcare mai tare pe un deal cu o poarta gonflabila in varf, inca o coborare pe noroi mizerabil si am ajuns in prima cetate (traseul urma sa treaca prin inca doua).


De aici, am continuat pe poteca amenajata pe malul Tarnavei. Foarte frumos, curbele aveau contrapanta sa le poti aborda in viteza, totul era cum trebuie. Am mers asa pana in urmatorul sat si urmatoarea cetate.



De aici am trecut pe un drum de tara ce urca mediu spre usor si unde i-am dat tare de tot, in forta. Pe final am intrat in padure, unde am dat iar de poteca si apoi de ultimul sat si ultima cetate.


Finalul a fost aproape integral pe poteca amenajata, mai exact pe cea mai frumoasa bucata a ei. Nu pot sa exprim cat de fain a iesit totul, trebuie mers acolo si pedalat ca merita. Ultima parte a fost in coborare, superb.



Am trecut linia de final pe locul 17 la general cu elite cu tot si pe 5 la categorie, un rezultat bun cum nu mai luasem demult.... Din pacate nu am mai putut sa raman din motive obiective, dar sunt convins ca s-a lasat cu o petrecere pe cinste. Daca o sa mai revin in zona, depinde. Pentru Viscri cu preturile lor, probabil nu. Pentru poteca deosebita construita de oameni inimosi, cu siguranta, dar voi avea grija sa imi gasesc o cazare umana. La Viscri sa vina in continuare englezii si norvegienii sa se mire, ca au de ce...

Saturday, July 19, 2014

O mica alergare in Cozia cu Roxana

Pentru ca n-am mai bagat demult ceva pe jos, am iesit amandoi la un mic trail in Cozia pe traseul clasic, Turnu - Stanisoara - Cabana Cozia - Turnu. Nu prea am facut poze, treaba a mers ca de obicei, bine la urcare si prost la coborare si s-a finalizat cu o lunga febra musculara. Nu stiu ce sa zic, bicicleta asta dauneaza rau alergarii, parol!

Monday, July 07, 2014

Dansand printre colti de stanca - Maratona dles Dolomiti

Maratona dles Dolomiti e un concurs la care tanjesc de multi ani, cam de cand am pus prima data fundul pe cursiera. Am auzit de el, am auzit ca e cel mai frumos concurs de sosea din lume, ca e foarte greu, ca nu are decat urcari si coborari. Toate astea in capul meu sunt motive foarte puternice sa ma prezint la start. Dar din pacate participarea e conditionata de o tragere la sorti la care 3 ani de zile nu prea am avut noroc. M-am scos cu o regula care spune ca dupa 3 ani consecutivi in care ai fost refuzat, esti primit automat. Asa ca, dupa ce am deja la activ celealalte doua mari curse de grandfondo de renume mondial, Oetztaler Radmarathon si Marmotte, in 2014 am ajuns si eu la celebrul Maratona.


Traseul are o lungime de 138 km cu o denivelare de 4230 m, cea mai mare denivelare pe km dintre toate celealalte. El se desfasoara in zona Sella Ronda - Cortina d'Ampezzo pe traseul: La Villa - Corvara - P. Campolongo - Arraba - P. Pordoi - P. Sella - P. Gardena - Corvara - P. Campolongo - Arraba - P. Giau - P. Valparolla - Corvara, anul asta fiind operata prima modificare de traseu cred din istoria maratonului, pe finalul concursului, in La Villa, fiind introdusa o scurta urcare de 19%, Mur dl Giat, de care localnicii par sa fie foarte mandri. Si mie mi se pare binevenita.



Dupa o inscriere ca la carte, un pachet de concurs generos cu tricou tehnic, vesta termica, bidon si multe alte gadget-uri si dupa o zi de odihna relativa, startul a venit ca de obicei la genul asta de concursuri foarte devreme: la 6:30, pe un frig destul de mare, dar se putea si mai rau.

Ne-am aliniat cu totii la start, undeva in coada plutonului de vreo 9-10.000 de ciclisti. Desi startul oficial e la ora 6:30, ultimii trec pe la linia de start aproape de ora 7, dar teoretic asta nu e o problema, deoarece la acest concurs se ia in considerare timpul real, de cand ai luat startul efectiv. Teoretic, pentru ca practic prima bucata de traseu, inclusiv urcarea pana in Passo Campolongo s-a desfasurat intr-o aglomeratie incredibila, cu multe opriri si cu un mers aproape la pas. Ma asteptam sa fie aglomerat, dar a depasit toate asteptarile mele.... Mai ales ca eu credeam ca pana in varf treaba se mai rasfira.




Din pacate, inclusiv a doua urcare, spre P. Pordoi, a fost foarte aglomerata, dar cu greu reuseai sa iti faci loc sa mai depasesti cate un grup de concurenti. Doar spre varf plutonul s-a mai rasfirat. Apoi, de pe la km 30, concursul a intrat in ritm normal si puteai sa mergi asa cum credeai de cuviinta,

Passo Sella si Gardena au trecut repede, intr-o continua depasire a concurentilor. La coborarea spre Corvara ma astepta Roxana la intrarea in camping sa imi dea una-alta dar uitase tocmai punga cu geluri. Ghinion total... dar na, mai aveam ceva geluri in buzunar, ne descurcam....

A doua urcare pe Campolongo a mers cum trebuia, adica repede. Apoi a urmat o luuuuunga coborare, intai cea din pas pana in Arraba, apoi una cu panta mica pe mai mult de 10 km, presarata ici-colo cu mici contrapante. Practic e cea mai plata bucata din concurs, singura unde se mai pot forma plutoane, aplica strategii de sosea. Mie astea nu imi plac asa ca imi convine. Dupa o mica urcare de vreo 2 km pana intr-un punct de alimentare, urmeaza o alta mica coborare si provocarea zilei, Passo Giau.


Acuma ce sa zic, e tare Giau asta, cu o medie de aproape 10% pe 10 km (in comparatie Transfagarasanul si Transalpina noastra se invart pe la 7%). Vine si spre final unde lumea e obosita, as minti daca as zice ca nu am luptat pana sus, nu a fost usor deloc. Dar nu a fost nici omor, am putut urca intr-un ritm sustinut, fara pinionul de 30. Giau e singurul pas care intr-adevar seamana cu ce credeam eu ca gasesc in Dolomiti: pante nebune, lungi si fara ocazii de odihna. Restul pasurilor sunt exact cum trebuie sa fie placute...

Sus in Giau m-am mai oprit o data la punctul de alimentare si mi-am dat drumul la vale spre ultimul pas, Valparola. Ultima urcare a fost foarte usoara, cu bucati lungi in foaie mare unde depaseam grupuri mari de ciclisti deja epuizati, probabil neobisnuiti cu efortul de lunga durata. Doar ultima bucata de vreo-un km, din Passo Falzarego, e un pic mai taricica dar nu mai conteaza. De sus din Valparola, din peisajul selenar, urmeaza o coborare de viteza pana spre final, in la Villa.


Odata ajuns inapoi in orasul startului, a mai ramas de trecut doar fiorosul Mur dl Giat cu cei 19%, dar pentru asta am pastrat tot concursul pinionul ala de 30, asa ca am trecut si de proba asta fara macar sa pufai, Apoi a urmat un sprint nebun spre finish. Eram singurul care sprinta, ceilalti mergeau ca la inmormantare...

Am trecut linia de sosire dupa 7:21:31, pe locul 2115 din peste 8000 de participanti, ceea ce mi se pare decent. Felicitari si lui Mircea Olaru care i-a dat blana de la inceput si a reusit un timp de 7:04:51 si locul 1668 si Alin Bonta cu 8:05:38. Cred ca nu ne-am facut tara chiar de rusine, date fiind traditia cvasi-inexistenta a ciclismului la noi in comparatie cu tarile din vest si posibilitatile infinit mai mici ale noastre de a face ciclism montan de calitate.

Imi doresc mult sa revin la concursul asta, e intr-adevar cel mai frumos traseu, atat ca si peisaj cat si ca si profil, mi se potriveste de minune si acum ca il cunosc mi-ar place sa imbunatatesc timpul.... Cred ca trebuie sa te trezesti mai devreme sa te pui mai in fata, rezolvi peste 15 minute doar cu asta. Dar in acelasi timp vreau sa revin si la celealalte curse la care am fost, dar si sa particip la altele noi. Pe afara, ca pe la noi concursurile de sosea adevarate le poti numara pe degetele unui forestier care si le-a taiat la circular.