Si nu a fost!!!
Foto: Diana Dinu
Cred ca totusi fiind proaspat sosit dupa 5 zile de tras, am luat startul un pic obosit. Prima bucata, pana in Fieni, a fost pe niste dealuri unde nu pot sa ma laud ca am mers prea bine. Ba chiar mai mult, am reusit sa cad de doua ori si sa pierd multe pozitii, dupa care am mai pierdut o tura buna la coborare pana in Fieni, o coborare destul de periculoasa si unde am preferat sa fiu foarte prudent, fiind destul timp de tras mai incolo.
Din Fieni, a inceput o serie de urcari succesive destul de tari, unde am mai recuperat ceva teren, dar unele erau atat de grele ca am facut si cate un push-bike ici-colo. Probabil ca mergeau urcate daca nu era in concurs. A fost o bucata frumusica pana in Runcu. Insa adevaratul maraton de-abia de aici incepe, de unde se desparte traseul de cel scurt.
Foto: Marius Zamfir
Urmeaza o urcare lunga de tot pe forestier, din ce in ce mai prost, cred ca mai mult de 10 km cu panta mica. Cum se face cum nu, cred ca de la mersul cu bicla la servici, devin din ce in ce mai bun pe bucati din astea, desi nu imi produce vreo mare satisfactie. Si asa, depasind cred inca un concurent, am ajuns la marea provocare: urcarea in creasta. Care incepe subtil ca un elefant in magazinul de portelan, direct la limita push-bike-ului si o tine cam tot asa, cu sant pe mijlocul drumului si treceri succesive de pe o parte pe alta, pret de vreo 5 km pana la fosta Cabana Leaota. Jur ca nu am mai urcat ceva asa de greu niciodata. Am reusit sa urc tot pe bicicleta, exceptand o balta unde mi-a fugit roata si am pus piciorul jos. M-am simtit tare mandru si fericit de urcarea aia, m-a uns cu miere pe suflet. Imi venea sa urlu de extaz cand am ajuns in punctul lui Rosca Ciprian. De acolo, urma o urcare bolovanoasa pe care, acum regret, am abordat-o pe langa. Poate mergea sa o fortez un pic. Dar poate totusi am facut bine, daca eram la plimbare o atacam clar. De acolo pana sus in creasta, a urmat o succesiune de bucati de pedalat si de impins. Tot asa, cred ca daca as avea timp, si poate o sa merg special pentru asta, se pot face pe bicicleta, dar acum eram prea obosit si stresat de timp. Aflasem si ca sunt destul de in fata.
Foto: Valentin Rotaru
In varf peisajul e magnific, cum altfel ar fi si putut sa fie... Iar coborarea a inceput in forta. Stiam ca e mult de coborat si ca nu e punctul meu forte. Am tras cat am putut de mine (cine ma cunoaste cum merg stie ca aia e destul de slab oricum) sperand ca nu ma prinde nimeni din urma. Si nu s-a intamplat. Coborarea, presarata rar cu cate o contrapanta, a fost deosebit de placuta pana inapoi in Runcu.
Foto: Maria Simion
Din Fieni a urmat o alta bucata magistrala a traseului. Parerea mea pe care mi-am exprimat-o de cate ori am avut ocazia e ca un traseu adevarat trebuie sa aiba un final greu. Iar bucata din Fieni in Pucioasa, chiar daca avea doar cativa km, a fost o succesiune de urcari si coborari, nu iti venea sa crezi ca vine o alta urcare. Un joc psihologic care mie imi place la nebunie, pentru ca pe mine nu ma doboara si pentru ca pe altii da.
Foto: Marius Zamfir
Si a venit si orasul si un sprint final nebun spre finish-ul pe care l-am trecut dupa 4:57 h, pe locul 6 la categorie si un 16 la general cu elite cu tot, dar ce mi-a placut e ca au fost doar oameni putini si de calitate la tura lunga, asemanator cu Geiger, doar 30 de finisheri....
Clar, tura lunga de la Pucioasa e un traseu de elita, care poate sa stea acolo sus in top alaturi de 4 Munti si turele lungi de la Geiger, Brasov, Gilau sau Surmont. Felicitari lui Catalin Spranceana, sufletul proiectului si intregii echipe BikeXpert pentru ca ne-au oferit un eveniment mult peste toate asteptarile....
No comments:
Post a Comment