Anul 2014 l-am dedicat din start MTB-ului si am neglijat clar alergarea. Nu chiar de tot, ca alergarea montana imi place mult, dar nu am mai facut niciun antrenament in Bucuresti, m-am multumit cu cateva alergari razlete la cate un concurs si cate o tura cu Roxana. Dar totusi eram in forma buna de la bicicleta.
Am luat asadar startul plin de sperante. Nu ma gandeam sa imi imbunatatesc timpul, nu cred ca aveam cum, dar imi doream mult sa ma incadrez la 6 ore.
Foto: Simon Levente-Atilla
Asa cum s-a dovedit la micile alergari ce le mai facusem, stateam bine cu urcarea, dar am pierdut mult la start. Nu mai reusesc sa alerg cu mai mult de 11 km/h neam. Asadar pana la Table m-a scos doar urcarea noua de la Casa Folea, geniala!
Apoi a urmat alergatura aia multa de la Table pana incepe urcarea la Funduri, care parca nu se mai termina. E una din cele mai plictisitoare bucati din traseu, dar se compenseaza cu urcarea care urmeaza. Pe poteca ascendenta am intrat pe turbo si am inceput sa o tai in sus in ritmul meu obisnuit si sa depasesc tot ce se vede. Pana in Saua Funduri castigasem cateva zeci bune de locuri. Bine, nu ma bucur, ca majoritatea le pierd inapoi pana la Plaiul Foii.
Surprinzator, pe coborarea pe Valea Urzicii nu prea am fost depasit. In schimb pe traversarea spre Spirlea zici ca stateam pe loc. Treceau toti pe langa mine. Bine, eu nu ma bat cu nimeni decat cu cronometrul...
De la Spirlea urmeaza cea mai grea bucata din tot maratonul, cea pana la Plaiul Foii. O coborare de uzura care de fiecare data imi blocheaza toti muschii, de fiecare data ajungand cu crampe si dureri de ficat nasoale in drum. Nu mica mi-a fost surprinderea cand anul asta, desi nu am mers foarte tare, am reusit totusi sa ajung in drum fara sa ma opresc din cauza durerii. Ba mai mult, am reusit sa continui alergarea pana la punctul de alimentare, chiar daca trebuie sa recunosc ca pe ultimii 500 m mi-au cam dat lacrimile de durere.
Foto: Radu Cristi
Foto: Fisheye.ro
De la Plaiul Foii n-am reusit niciodata sa alerg jumatatea aia de km pana la urcare. Nu pot sa ma motivez. La fel si acum. Dar am reusit in schimb o urcare de zile mari pana la Diana unde mi-am spalat pacatele.... Am castigat din nou vreo 20-30 de locuri. Dar, din nou, stiam ca le pierd pana la Coltii Chiliilor.
Foto: Fodor Elena
Foto: Andrea Stroisteanu
Spre surprinderea mea, am pierdut doar vreo 5-6 locuri pe coborarea aia, iar pe poteca finala pana in oras inca doar vreo 2. Pentru prima data am simtit ca eforturile pe Diana nu au fost degeaba.
In schimb am intrat in oras cu vreo 5 minute inainte de termenul de 6 ore. Stiam clar ca nu am cum sa il mai prind. Am alergat ultimii 2 km cu Catalin Toda. Cand ceasul s-a facut 6 ore, se vedea sensul giratoriu de langa finish. Am urlat de durere, cred ca am injurat nasol, lumea s-a intors pe strada sa vada ce s-a intamplat.... Am trecut linia de finish dupa 6 ore si 2 minute. Totusi, avand in vedere ca am plecat din spate de tot, tind sa fiu multumit si sa zic ca mi-am atins scopul, am scos 6 ore cat am prezis.
Dupa vreo 7:40 h a aparut si Roxana care a participat si ea, sunt mandru de ea ca a reusit sa termine MPC avand in vedere cat e de obosita in ultima vreme de la combinata servici greu/copil mic....
Asta e, a fost bine, se putea mai bine dar mai exista anul viitor, apoi la anu' si la anu' si la anu'... Muntele nu fuge de-acolo. Intr-o zi o sa imi pun in cap sub 5 ore....
Duminica nu m-am abtinut si am dat un MTB de revenire, Bran - Predelut - Zarnesti - Magura - Bran. Eram asa de rupt ca n-am reusit sa urc Magura cu mai mult de 7-8 km/h, de obicei nu o las sub 10. Clar, va urma o lunga odihna...
No comments:
Post a Comment