Locul 2 la Marathon7500 !!!

Cea mai mare realizare sportiva a noastra de pana acum a venit anul acesta.... Este vorba de cel mai greu concurs de alergat de la noi, Marathon 7500 din Bucegi, la care noi am ales sa participam la tura "scurta" de 45 de km, care numai scurta nu e, dar e scurta in comparatie cu cea lunga de 90 km. Totusi, eu nu prea ma simt tentat de cea lunga deoarece refacerea e foarte de durata si chiar ne doream sa mai mergem la niste concursuri vara asta.

Astfel, echipa Tartasesti Adventure a mea si a Roxanei a luat startul cu noaptea in cap in cursa nebuna din Bucegi. Am avut un start de tot rahatul, dimineata si-a pus amprenta. Roxana mai mult mergea decat alerga si eu eram in spume de nervi ca tot pierdeam locuri. Am ajuns la Omu vai de capul nostru. Eu am zis ca abandonez. In halul asta era treaba. Dar totusi am luat-o in jos pe Cerb. Ne-am mai revenit ceva, dar tot varza. Eram depasiti in continuu de tot felul de echipe, chiar si de fete. Sincer, dupa cat m-am antrenat, imi venea mereu sa plang. Trageam aer in piept, ma resemnam si ziceam ca macar sa ma bucur de frumusetea unei zile pe munte. Nu prea functiona.....

Dar am ajuns la Gura Diham si a inceput groaznica pentru unii urcare pe Bucsoiu. Iar Roxana mea.... si-a revenit. Si am plecat de la cabana cam pe locul 10-11. Pana la Poiana Izvoarelor am depasit cateva echipe. Dupa aceea, cand a inceput urcarea serioasa, motorasele s-au incalzit si am inceput sa ajungem din urma si sa depasim si ceva echipe de baieti. Am ajuns in final la Prepeleac unde am aflat ca suntem pe locul 4 la cateva minute in spate.

I-am dat in sus printre jnepeni si, odata iesiti la zona stancoasa, am dat de echipele de pe 3 si 2. M-am uitat la Roxana si am intrebat-o daca corpul ei secreta ceva hormon cand vede ca podiumul e la o aruncatura de bat in fata. Atat mi-a trebuit. Fata mea a plecat ca din pusca. A inceput bucata de semi-catarare dinainte de iesirea din creasta. Echipa de pe 3 s-a oprit putin si am trecut in fata. Pe Florin Simion si echipa lui i-am depasit undeva pe catarare. In creasta, eram deja pe 2. Stiam ca pe 1 e Cindy care merge brici, nu avem sanse sa dam de ea, dar oricum, locul 2!!! Ceva nesperat!!! Roxana a mai schimbat o viteza si a luat-o vijelios pe fetele inierbate ale Bucsoiului strigand sa vin sa-i dau un gel. As fi venit, da' ce, se mai putea cineva tine dupa ea? Incet incet ramaneam in urma tot cate un pic. Ea striga daca vin odata cu gelul, iar eu i-am zis ca as veni, da nu pot sa o ajung. A ajuns pe Bucsoiu la vreo 20 de m in fata mea, unde am impartit un gel si ne-am regrupat. Am inceput coborarea inspre Omu si, pe mica urcare finala, mi s-a parut ca in fata e Cindy. Chiar ea era, aproape ca am ajuns-o langa cabana. Au ajuns in varf cu cateva zeci de secunde inaintea noastra.

De la Omu am plecat imediat. Practic, am plecat de acolo pe locul 1, dar treaba a durat doar cateva minute caci Cindy, cu toate ca am ajuns-o pe urcare, e o alergatoare desavarsita si ne-a depasit bine de tot pe coborare. S-a pierdut in zare undeva spre refugiul Batrana....

Noi am continuat la maxim, sa nu pierdem locul castigat. Mereu ne uitam in spate si aveam impresia ca vedem echipa lui Florin. Am dat tare coborarea de pe Batrana la Gutanu unde am aflat ca Cindy luase deja 30 de minute avans. Dar stupoare, dupa Gutanu, Roxana a cedat din nou. Practic isi tara picioarele in sus pe poteca spre Strunga. Eu ma uitam disperat in spate, imi venea iar sa plang, dar nu i-am spus nimic. Am zis ca dam cat putem, daca ne ajung inseamna ca sunt mai buni. Am trecut pe langa ceva echipe de la tura lunga pe care le-am felicitat, si ei ne-au felicitat si ne-au confirmat ca suntem a doua echipa de mixt.

La saua Strunga, deloc surprinzator, Cindy mai luase o jumatate de ora avans. Am mers nu prost, execrabil, dar eram mandru de ce a facut Roxana pe Bucsoiu. Am ocolit stana pe sus si am ajuns la Padina. O rugam in continuu pe Roxana sa se grabeasca. Jos in drum, in timp ce urlam ca disperatul la ea sa se grabeasca putin, s-a intamplat inevitabilul. In spatele nostru a aparut o alta echipa de mixt. Nu Florin, altii. Cred ca vocea mea s-a transformat in ragete, ca saracii s-au speriat. Hai tu fato odata, uite ma ca ne-au ajuns, ce *&%@ mea!!! Rasuna poiana de vocea mea. Am urcat-o repede in drumul de Pestera prin padure si am inceput o mica alergare spre final, dar eram convins ca ne vor ajunge. Nu ne-au ajuns. Nu stiu nici pana acum daca n-au putut sau n-au vrut. Nu ne-am mai uitat in spate. Roxana s-a mobilizat si alerga si ea. Dupa Pestera mi-a spus ca ii e rau. I-am zis sa stranga din dinti inca 2 minute si sa vomite dupa finish. Am trecut pe 2, cei din spate nu se vedeau, au venit dupa cateva minute. Ne-am prabusit si, incet, odata ce s-au spulberat adrenalina si sentimentele negative, ne-am bucurat de ce am reusit. Am luat locul 2 la 7500!!!!!!!!!