Pentru mine a fost insa mai mult decat un concurs. A fost ziua in care am facut pasul cel mare, spre Dynafit. Astfel, sambata la amiaza in Sinaia am intrat in posesia noului meu echipament de race:
- schiuri Movement Random 2011 - 168 cm, 115/76/105, 1100 g
- legaturi Dynafit TLT Speed
- clapari Silvretta X-Mountain (de compromis pana la anu', sper sa pot sa fac un sacrificiu sa trec pe Scarpa F1)
Inainte de concurs am primit de la Luci si noile piei Contour Carving de mohair.
Se anunta o tura frumoasa si interesanta. Interesanta a fost, dar nu a avut doar laturi frumoase. Astfel, experienta mea cu Dynafit a inceput in parcare la Club Rossignol unde, dupa o mica intarziere cauzata de un eveniment nefericit (un accident auto a unui participant la concurs pe care am fost sa-l ajutam), pe la ora 18, am zis ca ma pun pe schiuri si dau o incalzire. Toate bune si frumoase, pun schiurile jos, claparii pe legaturi, apas si... nimic. Nu intra. Mai incerc, din toate pozitiile, si nimic. Concurenti curiosi se uita la mine ciudat: ce-o mai fi si cu asta? Incerc tot felul de pozitii si tot nimic. Ma uit pe ceas, e 18:59, adica un minut pana la start, si eu nu am reusit sa imi bag claparii in legaturi. Ce mai, Dynafit-ul asta e un business mai mare decat credeam.
Am fugit cu schiurile la start si am rugat in jur sa ma ajute cineva. Am primit tot felul de sfaturi, baga intai un cui, apasa cu toata talpa, etc... Nimic nu mergea, iar organizatorii anuntau startul. Am adoptat cea mai de criza solutie. Am dat jos claparii, i-am bagat cu mana in legaturi si apoi m-am incaltat cu ei, cu schiurile gata prinse. PENIBIL !!!
Am prins startul in ultima secunda, ramas in spate si nevoit sa depasesc o gramada de oameni. O tai in sus si... surpriza!!! Parca nu mai am nimic in picioare, totul seamana cu o alergare in adidasi prin parc. Diferenta este senzationala. Practic am dat jos 2 kg pe fiecare picior, fata de schiurile mele Thunder de 187 cu Diamir Freeride. E ALT SPORT!!!
Bag tare la deal. Din pacate, ocupat cu legaturile, nu am mai apucat sa ma schimb, sunt cu o geaca grea si groasa, habar n-am ce prostii am in rucsac si n-am avut timp nici macar sa merg la toaleta. Asta e, greseala mea, trebuia sa ma exersez de mai devreme cu legaturile. Dar cum sunt doar 4,5 km, o dau asa. Mai depasesc pe unul-altul. Pe ultima panta, destul de abrupta, ma mai depasesc si pe mine vreo 2 concurenti. Ajung la sosire rupt in gura, atat fizic cat mai ales psihic, de frustrare. Ajung totusi destul de bine. Dau jos schiurile si ma relaxez.
Dupa putin timp apare si Alin si apoi Roxana. E frig si viscol si ei vor sa coboare la cabana Postavaru, unde va avea loc un mic chef urmat de premiere. Vreau sa merg si eu dar, ia ghiciti? Trebuie iar sa imi pun schiurile in picioare. Si iar nu-mi iese. Incerc vreo 10 minute si nimic, asa ca le zic sa plece ca vin si eu. Incearca multi sa ma ajute, dar e noapte si e viscol. Pana la urma adopt aceiasi metoda, cu descaltatul, si ajung la cabana.
La Postavaru, cheful era in toi, la inceput cu muzica mai relaxata, iar mai apoi trecand pe AC/DC, Metallica si alte chesti grele, care ne-au facut sa tzopaim si sa dam din cap pana pe la 1 noaptea. Eu insa am mai luat cateva pauze, in care m-am retras cu schiurile pe holul cabanei pentru a invata, dupa razboi, sa folosesc legaturile. Probabil am stat in total o ora facand asta, in vreo trei ture, dar finalul a fost victorios: am cam inteles cum sta treaba. Totusi, claparii mei intra ceva mai greu, le lipseste un ghidaj pe care cei Dynafit il au. Dar imi iese!
Premierea a inceput pe la 1 noaptea. Roxana a luat locul 3. Trebuie sa o trec si pe ea pe Dynafit, neaparat. Eu am iesit pe 13. Nu e rau, dar inca nu stiu ce inseamna asta ca timp. Abia astept sa vad. Stiu insa ca daca nu aveam problemele care le-am avut, as fi castigat poate chiar 4-5 minute. Offf, data viitoare.
Totul s-a terminat cu o coborare la frontala pe Sulinar, pe un pic de pulver asezat peste damburi, unde schiurile s-au comportat peste asteptari. Claparii la fel, sunt peste asteptari de rigizi. Singura problema pare sa fie unghiul claparilor, ceva mai drepti decat sunt obisnuit, pozitie care ma cam arunca pe spate. Pana jos m-am prins, trebuie sa stau mai aplecat pe limbi.
Am descarcat doua poze cu noi din cele de la organizatori, noi evident n-am apucat sa facem poze, fiind concurs.
Dupa o noapte friguroasa dar ieftina la Hotel Codreanu, duminica pe la amiaza am mers la Muntele Rosu sa dam o tura. Pulverul era imens si uscat. Am dat o coborare pe fata din spatele cabanei, dar schiurile alunecau cam greu, zapada era cam ciudata. Apoi am dat o coborare pe valcelul nostru de pe valea Berii. Nici acolo nu aluneca cum trebuie, practic l-am dat aproape direct. Se pare ca asa a fost zapada, si Bubulu a patit acelasi lucru in Bucegi, a dat la betze de la Manoliu la Babele.
Din pacate, obiectivul aparatului foto a inghetat si nu am putut face poze, asa ca pe data viitoare. Primul weekend pe Dynafit a fost interesant si urmeaza o saptamana de exercitii cu legaturile acasa. Unde am descoperit totusi ca talpa la clapari e o idee cam subtire in zona de presiune a legaturii. Am lipit un petic de vulcanizare de bicicleta pe talpa claparilor si, automat, legaturile se inchid perfect.
Sa speram ca vom face o figura si mai buna saptamana viitoare la Madarasi, unde va fi si coborare, la care ne pricepem cat de cat.
Cateva poze de la Postavaru Night facute de Sis Team le puteti vedea pe Picasa.
No comments:
Post a Comment