Parca mai ieri nu puteam sa dau o tura de bloc alergare. Imi aduc aminte de prima tura de alergat in Tineretului langa lac fara oprire. Parca a fost mai ieri. De fapt, au trecut 2 ani. Da, cand eu nu puteam sa dau o tura de lac, eu aveam deja un maraton la activ, MPC, cu 11 ore. Dupa mici antrenamente, am reusit sa termin in 9 ore. Anul trecut, am terminat in 7 si am spus, pe buna dreptate, ca de acum ma consider un trail-runner. Pentru ca, pur si simplu, a fost prima data cand am alergat.
Anul acesta, am inceput cu Eco-Maratonul la care am alergat mult. Mult mai mult. Am reusit sa dobor cei 42.195 km in 6:09 ore. Si mi-am zis ca vreu mai bine, dar nu stiu cat de usor voi mai progresa.
Ei bine, pe 31 iulie 2010, ora 14:03, am trecut linia de sosire ai celor 42.195 km si 2000 m diferenta de nivel de pe cararile Ciucasului in... 5:02 h !!! Oare sa pot spune ca acum sunt un trail-runner cu perspectiva?
Povestea Roxanei, care a avut de asemenea o zi deosebita, o las pe ea sa o povesteasca.
Rezultatele finale sunt cele de mai jos. Radu, care a venit din nou cu noi si s-a inscris la semimaraton, a reusit un timp bun de 4:08 h, performanta deosebita pentru a doua participare. Rezultatele, traseul si mai multe poze si filme vor fi puse pe site-ul maratonului.
In afara de antrenament, care a constat doar in turele din concediu si o tura de lac in Herastrau marti, am pregatit concursul asta cat am putut de bine. Carbo-loading, geluri, izotonic si, mai ales, optimism si dorinta de a alerga. M-am aliniat la start foarte bine dispus, alaturi de alti aproape 400 de participanti, gata sa sparg muntii.
Am alergat. De la inceput pana la sfarsit. Doar pe urcarile mai mari treceam la stilul meu de urcat, cu pasi mari si cu bete, mult mai eficient si mai rapid decat alergatul. In rest doar fuga. Si iar fuga. Si pentru prima data gel-uri mai multe. Unul pe ora.
Am dat un gel pe gat si am pornit de la start. S-a alergat in pluton mare prin statiune, dar am incercat sa ajung cat mai in fata, fara sa trag tare. La intrarea in padure, grupul se mai rarise. Traseul a inceput cu o urcare destul de abrupta si noroioasa, iar ca sa depasesc trebuia sa trec baltile de noroi pe cealalta parte, sa trag tare, dar pierdeam timp cu manevra si ajungeam tot de unde am plecat. Iar pe coborare, ca de obicei, ma cam depaseau altii. Tot asa am ajuns pe Valea Stanii de unde am alergat pana in Pasul Boncuta. Aici a fost interesant, deoarece se facea dus-intors o bucata de vreo 1-2 km, pe care am putut sa vad cine e in fata si pe cine am in spate. Original.
A urmat o urcare lunga si grea, specialitatea mea, pe care am depasit destul de multi concurenti, in general alergatori. Am remarcat surprins o placuta ce anunta km 20 iar pe ceas aveam 2:15 h. Uau! Dar urmeaza Vf. Ciucas, mancator de timp.
Superba poteca dintre Boncuta si Cabana Ciucas. La punctul de alimentare de langa cabana, iar gel. Apoi blana pana in varf, din nou in largul meu. Iar depasesc, iar sunt depasit la coborare. Dar totusi alerg. La punctul de alimentare, un ultim gel si imi pregatesc niste praf isostar in bidon, ca sa-l umplu la izvor in vale. Coborarea pe forestierul abrupt a mers cam greu, am alergat dar nu cum speram. Am alergat si in sus spre Muntele Rosu, iar de acolo, pe ultima coborare am alergat ca nebunul. Speram sa scot sub 5 ore, era tot ce doream. Dar pe masura ce pe copaci scria 4, apoi 3, 2 km pana la sosire, am realizat ca voi rata la secunde scopul propus.
Asa a si fost. S-au facut 5 ore inainte de ultima linie dreapta inainte de sosire. Am acceptat "soarta" si i-am dat cat am putut de tare. Am trecut linia de sosire epuizat si m-am refugiat intr-un sant unde mi-a venit sa plang. Imi doream tare mult sa scot sub 5 ore. Oricum, de fapt nu am deloc de ce sa fiu nemultumit. Nici in cele mai optimiste vise nu speram eu asa un rezultat vreodata. Este ce pot in momentul asta. La fel ca altii, nici eu n-am avut probleme, nu m-a durut nimic, nu mi-a fost rau, nu eram intr-o pasa proasta. Am dat tot ce am putut si asta este ce a iesit. Totusi, reanalizand parcursul, pot sa spun ca ajutat de un pic de antrenament as mai avea de unde sa mai tai vreo 20-30 minute. Asa ca urmeaza doua luni grele. MPC, da-te ca venim!!!
Iata si povestea maratonului Roxanei, scrisa de ea:
La CTR rezultatul a fost cu mult peste ceea ce imi propusesem la acest maraton. Ma gandeam ca 6 ore este un rezultat mai mult decat multumitor tinand cont ca la ecomarathon am scos 6h:40. Inainte de maraton ma hotarasc sa iau si eu un gel inainte de start sa vad cum e. Si inca unul de rezerva pe care sa il folosesc la km 20. E prima oara cand folosesc geluri Sponser si mai mult din curiozitate ma hotarasc sa iau 2 geluri la acest marton. La start ma asez undeva la mijlocul plutonului, nici prea in spate dar nici prea in fata si parca startul ma ia pe nepregatite. Aud cum se numara in ordine inversa si ma incearca primele emotii dar nu mai sunt la primul maraton asa ca ma concentrez pe ceea ce urmeaza. La inceput se alearga usor, incep sa depasesc si ma tin de Horatiu dar cand incepe urcusul pe forestier Horatiu se duce mult in fata asa ca imi vad mai departe de drumul meu. In fata o vad pe Elena si alerg usor in spatele ei. Ma gasesc oarecum intr-un pluton in care ne depasim reciproc. Intram in padure si incep noroaiele. Incerc sa depasesc , la randul meu sunt depasita. Incerc sa ma tin de Elena si imi propun sa alerg in spatele ei. Pe urcari o depasesc eu, pe coborari ma depaseste ea . La un moment dat o vad in fata si pe Cornelia dar urmeaza coborare si Elena ma depaseste asa ca le pierd pe fete din vedere. Se termina padurea si iesim in forestier. Din spate vin si altii si eu parca pierd ritmul. Incerc sa maresc ritmul si mai recuperez din handicap. In fata vad o fata de care ma apropii si pe care o depasesc, apoi vad ca distanta dintre mine si plutonul din fata se micsoreaza asa ca in scurt timp ma regasesc in spatele Elenei si Corneliei. Ne apropiem de Boncuta si ii vad pe cei care se intorc de la primul punct de alimentare. Ii vad pe gemeni si pe Horatiu cu care schimb doua vorbe . Ajung la primul punct de alimentare iau repede doua banane si un pahar de apa si ma intorc pe bucla. Sunt in spatele Corneliei, alerg usor iar cand incepe urcusul de la Boncuta o depasesc si incerc sa iau avans. Urc continuu si depasesc tot ce se poate, practic nu ma mai depaseste nimeni. Ma uit dupa Cornelia dar nu se zareste asa ca incerc sa maresc ritmul sa castig cat mai mult pe urcare pentru ca pe coborare stiu ca merge mai bine ca mine. Ma simt foarte bine , poate din cauza ca m-am mai antrenat dar cred ca si gelul luat inainte de start si-a facut efectul. Iesim din padure in Poiana Stanii unde zaresc pe cineva de la organizatori. Ne spune directia si profit de ocazie sa o intreb la ce km suntem. Im spune ca la km 22 si ma gandesc sa iau si al doilea gel pentru restul concursului. Asa ca imi continui cursa prin padure. In fata il zaresc pe Ovi si trag tare sa ajung la el. Stiu ca nu se simte bine, se vede si dupa ritmul pe care il are. Trec pe langa el, povestim un pic si eu merg mai departe pana iesim pe curba de nivel. Incep sa depasesc oameni de la semimaraton si vad in fata cabana Ciucas si punctual de control. Trec in graba pe langa punctul de alimentare si continui urcusul spre varful Ciucas. Pana aici am 3h si 5 minute si mi se pare ca am mers bine. In fata zaresc o fata si imi propun sa o depasesc. Ma trag in bete si maresc ritmul. E greu si parca simt oboseala la fiecare pas. Ajung in dreptul ei si o depasesc si iar maresc ritmul sa iau avans. Il vad in fata pe Alin Mihu si trag tare sa il ajung. Nu vreau sa fac nici o pauza, nu imi permit asa ceva. Urc cum pot de tare si ma uit mereu in spate sa vad daca se zareste vreo fata. Il ajung pe Alin care ma lasa sa trec, continui si ajung pe varf. De aici incepe coborarea si teoretic e simplu dar incep sa simt mici intepaturi in partea dreapta. Le ignor si continuu sa cobor, mai depasesc concurenti , ma mai depasesc altii. Durerea se acutizeaza si incerc sa nu scad ritmul prea tare. Intre timp ajung la intersectia cu drumul care urca pe varf, eu continuu sa cobor si ajung la cabana Ciucas. Ma uit in spate si o vad pe Cornelia si inteleg dimensiunea situatiei in care ma aflu. E clar ca or sa ma depaseasca toti cei pe care i-am depasit pana acum. Durerea din dreapta e din ce in ce mai tare si eu nu pot decat sa umblu. Cornelia ma ajunge si imi zice sa fac o mica pauza sa imi revin dar eu nu pot sa iau pauza pentru ca stiu cum am tras si stiu ca nu mai e mult. Intre timp ma ajunge si Alin si ma intreaba de ce am scazut ritmul. Ma depaseste si el iar eu continui sa cobor pe Valea Berii mai mult sontacaind si incercand cat de cat sa tin un ritm decent cu toate durerile de ficat sau ce s-o fi gasind in partea dreapta. Ajung la izvor , beau in graba un pahar si continui drumul. Din fericire incepe o mica urcare si stiu ca acum trebuie sa imi revin. Asa ca incep sa fug pe urcare ca si cand acum ar incepe maratonul. Nu imi dau seama de unde am atata energie, dar ma simt foarte bine. Incerc sa trag cat pot dar nu prea mai am cum sa ajung pe cineva. Ajung la ultimul punct de control la care ma opresc doar cat sa intreb pe unde e drumul. Stiu ca e ultima coborare si ca trebuie sa trag cu ultimele resurse. Incep sa cobor cu cea mai mare viteza de care sunt capabila. Eu de felul meu nu cobor prea tare de teama sa nu pic, dar acum ma gandesc ca macar locul asta sa il pastrez. Asa ca cobor iar la un moment dat aud pasi in spatele meu. Ma intorc cu teama si vad ca sunt baieti. Ii intreb “Se vede vreo fata?”. “Nuuu, doar baietii te alearga”. Buuun, rasuflu usurata dar nu las nici o clipa ritmul. Cobor printr-un sant, sar cand pe o parte cand pe alta. La un moment dat ma depaseste cineva cu o bluza portocalie, cu care de altfel am si mers o bucata mare din maraton. Ne intrebam oare cat mai e pana la asfalt, eu simt ca nu ma mai tin picioarele. Cineva ne spune ca mai e 1km asa ca continuam pe forestierul care pare sa nu se mai termine. Ajungem si la asfalt, cineva ne indruma pe sub pod, continuu sa alerg si ajung la ultimii 2 dintre organizatori care imi indica ultima parte de asfalt. Aici recunosc ca am scazut un pic ritmul la gandul ca ajung la finish. In zare vad poarta si aud zgomot. Si ca de fiecare data cand ma apropii de finish ma incearca emotii de bucurie dar si de parere de rau la gandul ca am mai terminat un maraton si ca pana la urmatorul mai e mult. Ma intreb daca as fi putut alerga altfel si daca nu am plecat prea incet la inceput, daca as fi putut sa scot un timp mai bun, daca ma avantaja sa fiu la inceputul plutonului la start. Dincolo de aceste intrebari rezultatul este ca am reusit un timp de 5h:24, locul V la general si locul IV la categoria mea. Nu stiu daca e mult sau putin, dar e un timp in care am trait fiecare secunda la intensitate, in care am incercat poate ca niciodata sa trag cat pot de tare. Desi particip si la maratoane de mountain bike cu cea mai mare placere, de fiecare data cand trec finish-ul la un concurs de alergare amestecul de emotii e unic, sentimentul ca am mai depasit o etapa mai intens, ca am mai urcat o treapta sau ca m-am redescoperit ca om.
1 comment:
Bravo, felicitari! :)
Post a Comment