Iron Bike 2011 - pasiune in suc propriu

Am asteptat un an, de fapt un an si ceva momentul magic: startul in aventura numita Iron Bike - 235 km de MTB, peste munti si vai, o zi lumina de pedalat prin locurile magice ale Padurii Craiului.... Dar soarta a facut sa nu fie chiar ce am visat cu totii....

(toate fotografiile sunt facute de Anca Dogaru si le puteti gasi aici)

Astfel, echipa Ballbreakers (numita asa in onoarea trupei AC/DC care a concertat anul trecut in acelasi weekend cu concursul si la care ne-am grabit sa ajungem), echipa formata din mine si Sorin, s-a aliniat disciplinata la start, la ora 4:30 AM, la Baile 1 Mai, langa Oradea, pe o ploaie mocaneasca puternica, alaturi de alti curajosi care au sinapse lipsa la greu pe creier. Cata minte sa fi avut noi sa luam startul in conditiile alea? Nu stiu, dar stiu ca marea majoritate eram hotarati sa nu ne oprim pentru nimic in lume. Organizatorii, fara intarzieri, au dat startul cam cu strangere de inima la aventura dura ce avea sa urmeze:

Traseul a intrat rapid intr-o padure, pe un drum ingust de pamant, plin de noroi si de balti. Combinatia de bezna, zeci de lanterne, ploaie si ochelari uzi facea ca totul sa se desfasoare pe orbecaite, cu cazaturi ale unora si crengi luate peste fata la greu... O agonie care a durat pana cand s-a crapat de ziua, pe la 6 dimineata, undeva dupa CP 1 unde am ajuns deja murati...

A urmat celebra coborare prin noroi, urmata de satul care are un parau in loc de drum printre case... Apoi un asfalt de relaxare, care ne-a dus pana in CP 2, singurul loc unde ploaia ne-a iertat pentru cateva minute.

Apoi a urmat cea mai frumoasa parte a traseului: o urcare pe piatra cubica, urmata de o coborare spre comuna Rosia printr-un sector de chei deosebit: case rustice, poduri vechi de lemn, treceri la greu prin apa, noroi - visul oricarui MTB-ist. Am facut acea bucata cu zambetul pe buze si cu chiote de bucurie. Daca pana acolo am fost cam demoralizat, am iesit din chei la asfalt, dupa CP3, cu o pofta nebuna sa termin aceasta cursa nebuna.

Ploaia a revenit si noi, dupa ce am mai trecut o portiune de off-road, din Meziad, am ajuns la CP4 pe o ploaie efectiv torentiala. Cam asta era atmosfera acolo, cu noi nu am inca poze:

Am pornit pe ploaie cu bulbuci pe cea mai mare catarare din concurs, Stana de Vale, o urcare asfaltata si cu bucati de piatra cubica, dar cu portiuni constante de peste 12%. Nu e o urcare grea luata separat, dar in context, dupa 100 km de tras si inainte de inca 100 km care urmeaza, nu e chiar usoara. Am tras pe ea destul de tare, dar cat sa nu ne rupem, pana aproape in varf. Ploaia torentiala nu ne-a lasat nici o clipa. Aproape sus, o masina salvamont ne zice sa nu ne grabim, concursul s-a intrerupt in CP 5, la Stana de Vale. Pai atunci, dimpotriva, am tras la maxim si am ajuns la noul finish pe locul 7 ca echipa, unde i-am gasit si pe cei din fata, murati, sub un pavilion de plastic. Am facut doar jumatate de concurs si jumatate de diferenta de nivel - cam 109 km cu 2000 m.Am mai asteptat aproape o ora, dupa care organizatorii ne-au coborat civilizat la start cu microbuzul. Ploaia nu s-a oprit decat dupa 7 seara....

In final, si cateva pareri despre concurs:

Efortul organizatorilor a fost imens, au organizat un eveniment perfect, un traseu deosebit, mult mai atractiv ca anul trecut, cu un marcaj care nu necesita nimic altceva pentru orientare, GPS-ul fiind inutil. La fel de inutil era si road-book-ul super detaliat dat de organizatori, care au vrut sa se asigure ca nu exista nici o sansa sa ne pierdem. Aveam totusi in el, pe langa profilul fiecarei etape dintre CP, date despre tipul de suprafata de rulare, pante, alimentele din PC, posibilitati de retragere si fiecare intersectie si schimbare de directie explicata. Magistral!!! Mare ghinion cu vremea! Decizia de intrerupere a competitiei a fost foarte dureroasa pentru Tibi si echipa de organizare, dar a fost corecta. Oamenii terminati de frig si uzi pana la piele, desi ar fi continuat cu totii, ar fi fost expusi pe urmatoarele bucati, care implicau o iesire in creasta, in vant si o coborare lunga prin frig, la risc mare de hipotermie si accidentare. In plus, ploaia a ucis placutele de frana la toate bicicletele, in doar 100 km!!! Asa aratu placutele mele, noi la start:

Pentru a intra in atmosfera, puteti viziona un mic reportaj facut de TVS Oradea, cu cateva filmari si interviuri elocvente despre conditiile de pe traseu, dar si despre determinarea oamenilor:



Sper ca organizatorii sa treaca peste dezamagire, noi nu suntem suparati. Toti ne dorim sa ne vedem la anu' in acelasi loc, pentru a lua startul, de data asta speram ca sub un cer instelat, la IBO 2012...