Sunday, July 08, 2012

Vive la France! - 10 zile la pedala-n Alpe d'Huez


Practic de cand m-am apucat de ciclism mai serios am visat sa pedalez in Franta. Franta e tara mea de suflet, imi place limba, imi plac oamenii, ma simt acolo ca la mine acasa, spre deosebire de Germania unde am zis ca nu mai calc decat platit bine de tot. Doar ca Franta e departe si a fost nevoie de un imbold destul de mare sa ma inham la asa un drum lung. Imboldul a venit cand n-am iesit nici anul asta la tragere la sorti pentru Maratona dles Dolomites si am decis sa incerc un alt concurs celebru, La Marmotte, la Alpe d'Huez, dar care nu e cu tragere la sorti. Ei bine, am pierdut trenul si la acesta si pana m-am hotarat s-au inchis inscrierile. Insa se mai putea participa doar cu conditia sa te inscrii la Trophee de l'Oisans, un mic campionat din 4 concursuri desfasurate in 2 weekend-uri consecutive in aceiasi locatie. Am scos cardul de credit, am facut plata si cu asta concediul 2012 s-a decis 10 zile la Alpe d'Huez. Concediul avea sa se desfasoare in compania prietenului Horia (Han) si a sotiei sale Irina.

Din cele 10 zile, 4 zile au fost concursurile, pe care le-am prezentat detaliat intr-o poveste separata. Asa ca aici o sa povestesc ce am facut in restul zilelor de biciclit, in care nu am explorat doar soselele ci si potecile ascunse ale masivului Grandes Rousses.

DRUMUL - 3 zile si 2500 km

Franta e al naibii de departe. Am decis sa plecam de la Cluj, asa ca am facut o prima dupa-amiaza pe drum pana acolo. Apoi, a doua zi, am batut clasicul deja drum spre Tirol, ajungand la Innsbruck undeva pe la 2 noaptea. Am zis ca mergem pe autostrada pana in Italia, apoi o luam pe nationale, ca sa nu platim atat si sa vedem peisajul. Dar teapa, in Innsbruck ne-au taxat deja vreo 7 euro pentru pasul Brenner, pe care puteam foarte bine sa-l trecem si pe national. Asa ca odata intrati in Italia, am iesit frumos de pe autostrada. Am mai mers vreo 30 km si am dormit pana dimineata intr-o parcare. A treia zi am plecat si, dupa vreo 2 ore prin munti, am ajuns la un loc superb de existenta caruia nici nu stiam: pe malul lacului Garda, o mare interioara strajuita de munti, cu statiuni cochete de sporturi nautice, cu yacht-uri si vapoare, dar si cu un drum efectiv sapat in stanca. Am fost impresionati de frumusetea locurilor si, din pacate, cam atat avea sa fie frumos in Italia. Au urmat 300 km de sensuri giratorii la cateva sute de m unul de altul, cred ca nu am mers mai mult de 2-3 km continuu, toate pe la periferia oraselor, unde nu am vazut nimic, doar ne-am enervat, desi treceam pe langa placute de localitati cu nume sonore gen Monza sau Gorgonzola. Doar cand am intrat din nou in munti treaba s-a linistit. Am trecut in Franta prin Claviere, un frumos pas montan unde ne-a si oprit politia (nu numai pe noi, opreau pe toata lumea la intrare in tara), am coborat in Briancon, am facut niste cumparaturi de la Carrefour iar apoi, urmand sirul de statiuni din Serre Chevalier, am trecut prin pasul Lautaret in zona noastra de destinatie, spre seara ajungand in campingul municipal din Allemont, unde ne-am cazat la incredibilul pret de 9,2 euro/noapte pentru 2 persoane, 1 cort si 1 masina, plus 3 euro de persoana suplimentara. In total deci cam 4 euro pe noapte de persoana, blana de ieftin. Nu sunt multe de reprosat, doar ca nu exista baie separata pentru femei si barbati, nu exista o sala de luat masa si cand s-a aglomerat campingul se cam termina apa calda. In schimb, era gratis dusul, fata de Austria. In fine, noi eram gata de atac.

ZIUA 1 - Oulles, Villard Reymond si Berarde, 3 catarari de vis - 140 km/2600 m

De dimineata, dupa bagheta cu unt si branza care avea sa devina traditie zi de zi, am plecat cu Horia sa dam atacul pe cateva catarari. Mi-a facut cu ochiul Oulles, un mic sat de cateva case pana la care s-a sapat efectiv un drum cu multe serpentine intr-o faleza de stanca. Urma sa observ ca sapatul drumurilor in stanca e un obicei in partea locului, dar aici chiar s-au intrecut pe ei insisi. Drumul nu doar traverseaza o zona de faleza, ci e sapat cu toate serpentinele lui intr-una. Ametitor. Iar panta de vreo 8-9% in medie, cu bucati de 10-12, era perfecta de inceput. De fapt, distanta de 10-12 km cu panta de 8-9% e clasica pentru cam toate urcarile in zona. Oricum, mi-am deschis bine apetitul, in ciuda oboselii de pe drum.







Villard Reymond e un sat asezat oarecum opus cu Oulles, pe aceiasi vale, pe drumul ce duce spre Col d'Ornon, asa ca, daca tot eram acolo, am urcat si drumul spre el. Desi nu atat de spectaculos, drumul e totusi greu, chiar daca media e doar pe la 7% as zice. In schimb, micul sat din varf mi-a dat un sentiment de liniste, e altfel decat in Austria. Aici ai senzatia ca deranjezi, nu se aude nimic, doar un clopot de biserica la ore fixe, casele nu sunt pictate pentru turisti si pline de flori, nu sunt souvenir-uri de vanzare si nici terase care sa te imbie la o bere rece. E pur si simplu un loc in care par sa locuiasca niste oameni care vor pace si liniste. Am stat mici si resemnati sa admiram, dupa care am plecat fara sa facem nici un zgomot. Superb.




Pe finalul zilei, am ales un drum mai lung. Berarde e o mica localitate aflata la poalele masivului La Meje, dar de cealalta parte fata de celebra statiune La Grave. Un drum de 25 km ajunge acolo prin spatele muntilor, pe o vale, dar nu inainte sa treaca prin alte 2 localitati superbe: Venosc, o mica statiune de schi si, mai ales. Saint Cristophe en Oisans, un mic sat montan, situat intre la Meje si Barre des Ecrins, unul din locurile unde s-a nascut alpinismul modern. Exista chiar si un muzeu al alpinismului, care din pacate tocmai inchisese la sosirea noastra. Drumul e usor, fiind pe o vale glaciara in trepte si avand doar doua bucati abrupte, fiecare de cate 3-4 km, dar alea grele de tot, cu bucati de peste 12%. Am ajuns in Berarde spre seara, dupa multe opriri pentru poze si am reusit sa revenim in tabara inainte de lasarea intunericului. Ce inceput de concediu!






ZIUA 2 - MTB si DH cu bicla de XC, 75 km/2700 m

Pentru variatie si pentru ca sa ii las pe Horia si Irina sa isi faca program si singuri, mi-am inghesuit si MTB-ul cu mine, cam timid dupa experinentele frumoase, dar nu la nivelul asteptarilor, din Tirol. Asa ca, dat fiind ca duminica aveam concurs greu, am zis sa fie o zi de MTB. Astfel, am zis sa incerc sa dau cu nasul pe traseul unuia din cele mai celebre concursuri de DH din lume, Megavalanche, in zona lui inferioara, dar sa urc pe asfalt, sa nu obosesc. Astfel, de dimineata, am urcat pana in Villard Reculas, aflat undeva deasupra camping-ului, aceasta fiind una din rutele clasice spre Alpe d'Huez. De acolo, urma sa cobor inapoi pe o ruta de MTB din ghid. Doar ca am ajuns acolo si n-am prea deslusit pe unde se intra pe traseu. In schimb, in timp ce sugeam un Snickers in fata la oficiul de turism, au aparut 2 baieti cu o fata pe niste MTB-uri de Enduro, care m-au salutat - vreau sa remarc ca MTB-urile sunt pasare rara pe acolo, unde e lumea cursierelor, E plin de ele doar in statiuni, si doar de cele de DH, unde se urca cu cabina si se coboara pe zecile de trasee amenajate. Asa ca am intrat in vorba cu ei. Erau francezi, deci ne-am inteles. I-am intrebat daca stiu pe unde e coborarea de la Megavalanche si mi-au zis ca nu e pe acolo, doar varianta veche de traseu trece pe acolo si este fix traseul pe care vor ei sa-l faca. I-am intrebat daca pot sa-i insotesc si au fost de acord, desi trageau cu coada ochilor suspiciosi la cadrul meu fara suspensii. Asa ca dupa o mica sesiune foto prin sat, au luat-o la vale si eu dupa ei.

Am descoperit atunci ca francezii stiu ce e ala MTB adevarat. Un trail abrupt, cu radacini, bolovani, sicane inguste, trepte, interminabile si superbe... Baietii mergeau o idee mai repede pe bolovani cu suspensiile lor, dar ma asteptau si pe mine cate 10-20 de secunde sa vada ca sunt bine. Mai coborasem la viata mea bucati asa de grele, dar niciodata asa de lungi, aici fiind km intregi in care nu o lasa mai moale. Mi-au spus ca traseul a fost modificat deoarece acesta e prea periculos, in cateva curbe fiind pericol de cadere in prapastie. A fost un regal de coborare in care mi-au fost puse la incercare toata vigilenta, tehnica, anduranta si atentia capatate in atatia ani de MTB, dar in care nu m-am facut de rusine. Dupa vreo 2 km pe un forestier plat, ne-am despartit si m-am intors in camping, pe la amiaza, unde am luat un pranz. 

Cum ziua nu se terminase, am zis sa urc in Oz en Oisans, o statiune nu departe de camping, dar de unde exista o cabina pana la 2800 m in Alpe d'Huez, apoi de acolo sa incerc inca o bucata de Megavalanche. Asa ca am facut si urcarea asta pe asfalt, desi era un autobuz gratuit pana acolo. La cabina, surpriza, m-am intalnit din nou cu prietenii mei francezi, care urcasera cu bus-ul si probabil trecusera pe langa mine. Am urcat cu gondola in varf, la un pret de 9 euro. Sus, am iesit la start-ul multor trasee de DH, marcate in toate directiile. Cum din gondola am vazut cum arata traseele negre, pe care nici macar DH-istii de acolo nu se dadeau, am zis sa vad unul rosu. M-am cam dezumflat la niste pante un pic cam mari pentru XC-ista mea, asa ca am zis sa iau un traseu albastru pana in Alpe d'Huez. Cat de buna decizie! Un traseu atat de fun nu imi inchipuiam sa existe, cu viraje cu urcare pe lateral, cu hop-uri, zone de pump-ing, bolovani, dar toate la un nivel la care nu aveam nici o problema sa le parcurg. Jos in statiune, surpriza, ma intalnesc iar cu francezii si ii intreb cum pot sa ajung pe off-road in Villard Reculas, de unde doream eu sa incerc un traseu marcat de XC. Mi-au spus sa ma duc cu ei. Din nou, un alt traseu de DH, dar rosu de data asta, care trecea pe sub drumul asfaltat, pe langa o herghelie de cai, cu obisnuitele pante mari, viraje stranse si hop-uri, terminandu-se fix in asfaltul dintre Huez si Reculas. A fost o coborare de vis, printre bicle de DH. Mi-am luat ramas bun de la francezi si am taiat-o spre Reculas. Pe drum m-am intalnit cu Horia care a convins-o pe Irina sa urce si ea. 

Eu mi-am vazut de plan si, mai atent fiind, am gasit intrarea in traseul de XC cautat de mine. Am zis sa termin ziua cu o plimbare linistita. Pe naiba! Va zic, frantujii astia chiar stiu ce e ala MTB, cu ce se mananca. Bai, diferenta la ei intre XC si DH e doar ca la XC mai ai si de urcat. Traseul meu, care facea legatura intre Reculas si Oz, era un single trail prin padure, pe curba de nivel, cu prapastia in stanga, cu bolovani, radacini, care cobora si urca o gramada de valcele, pentru cine stie Bucegii un fel de Take pe bicicleta. Dementa totala, urcari si coborari la limita bicicletei, totul ingust si variat.... MTB-XC adevarat, de cel mai inalt nivel tehnic.... Desi nu era in plan sa obosesc ci sa ma protejez pentru concurs, am ajuns rupt in gura in Oz. Dar de aici, puteam ajunge in Allemont pe un alt traseu de XC. Acuma na, trebuia sa vad ce e si cu ala. Asa ca mi-am dat drumul pe asfalt in jos dupa semne si, dupa vreo 2 km, am intrat pe o poteca in dreapta care m-a dus efectiv intr-un drum de TAF ca la noi acasa, pe unde se trageau copacii, cu acelasi noroi si aceleasi fagase, acelasi miros, parca eram in Apusenii copilariei. Drumul urca si cobora, apoi brusc a facut un viraj spre vale si a inceput, cum ii sta bine unui drum de TAF sa coboare vertiginos si sa se transforme intr-o albie de rau cu bolovani. La un moment dat nu imi venea sa cred ca acolo e traseul, dar asa era. Garantat de Federatia Franceza de Ciclism, dupa cum scria pe semne. O federatie cu c***e care stie meserie. Din asfalt, am mai avut o bucata de off-road extrem pana in satul Pourchery, pe drumul spre Vaujany, de unde am revenit in tabara spre seara rupt in gura de oboseala, dar fara nici un regret. A doua zi urmau 173 km de concurs....

Pozele din ziua asta nu prea sunt, a fost mai mult adrenalina...




ZIUA 3 - Concurs, Le Vaujany, 173 km/3500 m

ZIUA 4 - Villard de Notre-Dame, 35 km/1000 m

Dupa ziua ploioasa de concurs, a urmat o zi si mai mohorata. Ne-a fost greu sa ne decidem, dar cu ploaia pe noi, ne-am pornit toti trei spre Bourg d'Oisans in ideea ca ne vine cheful de ceva. Am belit ochii prin magazinul de ciclism vreo 2 ore dar, pana la urma, am luat o decizie: urcam in Villard de Notre-Dame, un mic sat aflat deasupra Bourg-ului, dar despre care Horia zice ca are un drum super salbatic, cum n-am mai vazut in viata mea. Asa ca, printre bulbucii de la ploaie, cu pelerinele pe noi, am pornit usurel toti trei la deal spre unul din cele mai frumoase drumuri pe care le-am vazut. Cuvantul potrivit e ametitor. Sentimentul e ca esti in avion. La coborare mi s-a facut efectiv rau de inaltime. Cam asa de nebuni au fost francezii care au sapat drumul asta sa ajunga in satul in care, la urma urmei, se putea ajunge decent prin spate prin Villard Reymond. Credeti-ma, cuvintele sunt de prisos, las pozele sa vorbeasca.








Sus ne-am bagat in birt sa ne revenim cu o cafea calda si am stat acolo pana cand, pe la 16:00, dupa cum spunea si Accuweather pe mobil, au disparut norii si a iesit soarele. Am mai admirat un pic superbul sat si ne-am dat drumul la vale intr-o coborare cu franele stranse. Nu glumesc, daca faci o greseala si ai zburat in dreapta 2 m peste parapet, nu mai ramane nici de analize daca n-ai parasuta....

ZIUA 5 - Les 2 Alpes si Auris-en-Oisans, 80 km/1200 m

Chiar daca urma o zi de concurs, era unul mai scurt, asa ca am decis cu Horia sa vedem doua locuri pe care el nu le mai vazuse. Vremea isi revenise, asa ca am plecat frumos pe sosea cu gandul sa urcam in statiunea celebra Les 2 Alpes. Am decis sa nu urcam pe drumul principal, ci pe un drum secundar prin Bons (da, francezii au mai multe drumuri asfaltate spre acelasi varf de munte). Aveam sa gasim un alt drum, evident, sapat in stanca, la fel de frumos si care ne-a impresionat la fel de mult. Pe versantul opus al vaii se vedea drumul dintre Freney d'Oisans, Auris d'Oisans si La Garde en Oisans, un drum numit Les Balcons d'Oisans, evident, ia ghiciti, sapat in stanca, pe care ne-am propus sa ne intoarcem spre seara. Am urcat pana in statiune unde am facut o pauza de baguette avec fromage de chievre de la ieftinul supermarket de acolo (cel mai ieftin din zona zic eu), apoi am coborat la Freney d'Oisans pe drumul clasic principal.




Din Freney am inceput urcarea, deloc usoara, spre Auris. In Auris, ne-am oprit sa admiram o biserica veche de 1000 de ani, dupa care am continuat urcarea inca cativa km pana in statiunea Auris-en-Oisans, o mica statiune cocheta pe care aveam sa o revad pe MTB.



Ne-am intors in Auris si am continuat pe la balcoane spre La Garde. Din nou, fara cuvinte, las cateva poze sa-si faca datoria....


Din La Garde, care se afla pe urcarea mitica spre Alpe d'Huez, am coborat in Bourg d'Oisans si apoi ne-am facut revenirea pana la corturi.

ZIUA 6 - Prix des Rousses, plus bonus Col du Sabot si Table d'Orientation, 95 km/2500 m

Aici va mai incant cu cateva poze, pe langa povestea concursului:








ZIUA 7 - MTB adevarat - 52 km/1300 m

Cum prima zi de MTB am cam pacalit-o urcand pe asfalt si chiar si cu cabina, incercand sa o fac o zi de coborare, desi nu a prea iesit, am zis ca trebuie sa fac si o zi de MTB adevarat. Imi doream sa ajung sus deasupra la Alpe d'Huez pe bicicleta, pe off-road. Am studiat hartile si am dibuit un drum care pleaca din Vaujany, pe care il si vazusem din Col du Sabot, care pare sa ajunga unde trebuie. Asa ca i-am dat lui Horia masina sa o urce si pe Irina in Col du Sabot si la Table d'Orientation, cu rugamintea sa ma lase si pe mine de dimineata in Vaujany.

Urcarea mea era de fapt o partie de schi, marcata ca si traseu de enduro de coborare. Panta era la limita, undeva pe la 20-25%, fiindu-mi foarte greu sa-mi tin echilibrul. Am facut pe niste zone mai plate cate o pauza, apoi am incercat sa mai dau o bucata. Unii care coborau se uitau la mine dubios, probabil nu e un sport prea iubit prin zona asta urcatul pe MTB.... Dar dupa vreo 3-4 km cu 3 km/h, am ajuns mai spre platou si drumul a inceput sa se lege. Lucratorii de pe la instalatiile de cablu ma mai incurajau, semn ca eram cu adevarat o pasare rara - de fapt eu n-am vazut un XC-ist in 10 zile de stat pe acolo. Oricum, nu aveam cum sa ma gandesc la dificultatea traseului, pentru ca peisajul iti taia respiratia. Incet-incet am ajuns pe o brana de stanca, undeva deasupra statiunii, de unde se vedeau superb lacurile glaciare. La un moment dat, in drum am zarit si o marmota. M-am oprit sa-i fac o poza, ea statea si se uita la mine de pe niste bolovani. In poze, nu o mai regasesc...






Am coborat in Alpe d'Huez, dar nu m-am rabdat sa nu o fac pe acelasi traseu de DH pe care mai fusesem odata, desi imi planificasem sa o tai spre Col du Sarenne pe un traseu de XC. Asa ca, dupa mica satisfactie de coborare, am urcat inapoi pe asfalt pana am dat de traseul din plan. Am observat ca acesta coincide cu o bucata din Megavalanche, pe care urma sa o urc, nu sa o cobor. Probabil era cea mai plata bucata din concurs. Am dat de ceva noroaie si, pe o poteca ce nu avea nimic deosebit, dar era totusi un traseu frumos de MTB, am ajuns in drumul semi-asfaltat din Col du Sarenne. De acolo, intentia mea era sa ajung in alte doua trecatori, dar neasfaltate, care dau spre Auris en Oisans: prima, Col du Clay, m-a dus pana in drumul asfaltat ce urca in Auris en Oisans, iar de acolo am ajuns oarecum inapoi prin Col du Maronne. Dupa planul celor doua Col-uri, care erau practic doar niste forestiere, dar cu un peisaj deosebit, mai ales cel din Clay spre La Meje, am coborat in valea Sarenne de unde urma sa iau un traseu prin canionul facut de acest rau pana in Huez.


Inca o bucata de traseu impresionanta, poteca de MTB urmeaza cursul unui forestier prost, dar il paraseste de multe ori pentru a se aventura pe single-trail-uri bolovanoase pe malul raului. Super tehnic, traseul poate fi facut si pe forestier pentru cei mai putin amatori de zguduieli. Inca o bucata care respira MTB de calitate si inca o data Franta mi-a aratat ca nu am carat pana acolo bicicleta degeaba. 





Din Huez, am urcat cei 6 km inapoi in statiune pe asfalt si am decis ca de data asta sa cobor chiar pe traseul Megavalanche, ceea ce am si facut in mare parte. Traseul e si aici superb, probabil peste 10 km de coborare la limita bicicletei, fara oprire. La un moment dat, traseul se despartea in doua, o parte fiind cam abrupta sa ma aventurez singur pe ea, asa ca am ales cealalta ramura, deloc usoara dar mai putin expusa. Am continuat printr-o succesiune continua de radacini, bolovani, trepte si viraje si am iesit pe finalul traseului de XC din prima zi de MTB, spre Oz. Doar ca nu am mai luat-o incolo, ci am facut stanga, tot pe traseul Megavalanche. Inca vreo 5-6 km cel putin de coborari la limita care s-au terminat doar la 200 m de camping... Nu mai pot aduce atatea elogii cate as vrea traseelor de MTB de acolo, as scrie pagini intregi de laude.... Doar ca as vrea sa nu se mai termine....







ZIUA 8 - Turul lacului Verney, 12 km/100 m

Cum urma marele concurs, am zis sa ma odihnesc o zi, in care am fost cu masina sa imi iau numarul, am mai belit ochii pe la expozitiile de ciclism, mi-am luat niste pantaloni de la Campagnolo si un tricou cu concursul si ne-am intors seara la corturi.

Inainte de culcare am dat totusi o mica tura a lacului de langa camping, sa pun sangele un pic in miscare dupa o zi intreaga de bagat spaghete...

ZIUA 9 - La Marmotte, 174 km/5180 m
ZIUA 10 - Grimpee de l'Alpe 13 km/1100 m

ZIUA 11 - Plimbare prin Ulm, in Germania - 50 km/200 m

Dupa prima parte din drumul de intoarcere, unde am mers tot pe nationale, dar in Franta chestia asta chiar se poate face, am facut o escala de o zi la fratele Irinei, la Ulm. Asa ca ne-am pus iar pe biciclete si am vizitat de dimineata micul orasel Blaubeuren si izbucul carstic de acolo, iar spre dupa-masa Ulm, unde am stat si ne-am relaxat cu lebedele pe malul Dunarii si am schimbat cateva vorbe cu membrii unui ansamblu folcloric din Banat care cantau acolo la un festival. E o zona minunata, care merita vizitata poate mai multe zile, dar a fost si asa o incheiere linistita a unui concediu tumultos cu aproximativ 900 km de pedalat, peste 20.000 m de urcat si 5200 km de condus...






Ultima zi pe drum ne-a dus pe autostrazi spre Timisoara si, dimineata, inapoi la casele noastre la Bucuresti, respectiv Tartasesti....








6 comments:

Dumitrel Marius said...

Fara cuvinte, frumos concediu

Dumitrel Marius said...

Fara cuvinte, frumos concediu

mihaela diaconescu said...

De vis concediu ai avut...
Si mai si povestesti cu atata patos de acum -acum iti vine sa te urci in masina si sa pleci

Mihai Paraschivoiu said...

10 zile de vis,foarte frumos,bravo!
Ce n-as da si eu sa merg in Franta sa pedalez..

Anonymous said...

Da cu Alpes d'Huez cum a fost?

Patrica Mclardie said...

Ai nevoie de un împrumut ... ..?

Contact Dl Penny Bard, un creditori privați și în managementul imobiliar. Aici vine o ofertă bună de împrumut pentru toți cei care au nevoie de asistență financiară, la o rată scăzută de 3%. Cu Crucea Roșie Îmbunătățirea împrumut, puteți spune la revedere de la tot criza financiară și dificultăți. Ne da împrumuturi de orice sumă. Noi luptăm criza financiară și pentru a da o cameră pentru viitor luminos în societatea noastră, așa cum facem afacerea noastra .Daca sunteti interesat ar trebui să indice interesul dumneavoastră și vă vom asista în asigurarea dvs. de credit.

Se aplica cu detalii.

1. Numele dumneavoastră:
2. Suma necesară:
3. Țara ta:
4. Durata de împrumut:
5. Adresa:
Numar 6. Telefon:
7. Venit lunar:
8. ID VALID:

(Internațională sau națională)

Persoana de contact: dl Penny Bard.
E-mail: penny.bard1@gmail.com
Cu respect echipa pe.