Un nou Geiger MTB Challenge de 100 km

Inca de la prima editie, tura de 100 km de la Geiger e o destinatie obligatorie. Am ratat-o o data din motive medicale. Traseul s-a modificat an de an si a devenit mai frumos, iar anul acesta eu zic ca a atins un apogeu, dupa mici modificari la o bucata de coborare destul de fortata de anul trecut, in sfarsit eu zic ca am avut un traseu echilibrat, foarte greu, dar care sa te faca sa il parcurgi cu zambetul pe buze:

Ca de obicei, am luat startul prost, din spate, dar am inceput sa recuperez pe urcarea pe Magura, unde l-am intalnit la un moment dat pe Serban, cu care s-a intamplat ca am mers pana la urma tot concursul, o companie extrem de placuta, un ciclist cu care vad ca ma inteleg extraordinar de bine...

Despre cum mi-a mers mie concursul, pot sa spun cateva cuvinte. Magura am urcat-o ca de obicei, in ritm de anduranta, fara sa trag deloc, stiind ce ma mai asteapta in fata. Apoi tehnica bucata de traverseuri si coborari inguste spre Valea Sadului a mers ceva mai bine ca pana acum. Serban a ramas un pic in urma, m-am intalnit si cu Vezentan Laurentiu, a mers bine. Cand coborarea a devenit mai de viteza, Serban cu Scalpel-ul lui s-a dus bine in fata. La asfalt, l-am vazut cum lua curba, dar eu am oprit la punctul de alimentare, pentru ca aveam nevoie si stiam ca urmeaza cea mai solicitanta urcare din concurs, un forestier lung si cu panta constanta foarte mare. Pe la inceputul urcusului am dat iar de Serban si, de acolo, ne-am facut un mic pluton. Ii explicam cum e traseul, cat mai avem pana sus, ce urmeaza, de mi-a zis apoi ca eram un fel de Marcel de la IGo.

 Am avut amandoi momente bune si proaste. La finalul urcarii organizatorii ne-au delectat din nou cu un binevenit Coca-Cola care ne-a pus pe picioare. La releul din varf ne-a ajuns si Teodor Cosmin si am inceput in trei coborarea pe bolovani. Dar, cand laudam eu mai bine ce grozave sunt gumele mele Michelin si cum nu am avut probleme cu ele niciodata, fisssssssss..... Am tras o pana de toata frumusetea. Am sarit de pe bicicleta si am tot scuturat de roata sa o etansez, dar lichidul iesea de nebun. Noroc ca avea Serban un spray de vulcanizare ieftin de la Lidl si, cu greu, cu ala, cand deja eram gata sa abandonez si sa pun o camera, am reusit sa o etansez. Intre timp a trecut si Cosmin si i-am zis sa o ia in fata, n-are rost sa stea dupa noi. Si, tot asa, cu Serban pe postul de ascultator si eu pe postul de Marcel, am ajuns in Valea Caselor, am urcat celebra rapa pana in traseul scurt, am coborat in Rasinari, iar pe deal, iar in Rasinari si apoi ultima bucata de padure si prin parc, trecand impreuna cu zambetul pe buze linia de finish din parcul SubArini dupa fix 100 km de MTB adevarat intr-o companie foarte placuta, cu un timp cu un sfert de ora mai bun ca anul trecut....