La Brasov am ajuns obosit dupa o alergare la Omu cu o zi inainte, cu ceva febra musculara care nu se simte direct la pedalat, dar conteaza. Am luat startul acceptabil, dar nu imi place deloc urcarea aia pe forestier pana in Poiana. Traseul de abia de acolo incepe. Coborarea din Poiana in Rasnov e genul ala de coborare care o percepi ca o urcare, are tot felul de gaturi abrupte astfel incat jumatate din timp ti-l petreci urcand. M-am alergat un pic pe acolo cu Teodor Cosmin dar era in mare forma si la un moment dat a luat-o tare in fata si nu l-am mai vazut tot concursul.
Pe urcarea grea de la pestera Valea Cetatii inapoi spre Poiana am mai cules si depasit vreo 2 concurenti. Urcarea aia e ridicol de grea, dar aproape in intregime ciclabila. Dar marea ei calitate e ca te pregateste pentru marea provocare, urcarea pe Postavaru....
Dar pana acolo mai e coborarea inapoi in Brasov pe un traseu special de DH. Jos la Pietrele lui Solomon m-am intalnit si cu Suca cu care am urcat pana in punctul de alimentare, unde eu m-am oprit sa iau apa iar el nu. Nici pe el nu l-am mai vazut pana la final. Pe urcarea pe Drumul Rosu m-am mai alergat un pic cu un concurent care m-a cam facut pe primele bucati dar, de pe la jumatate, a ramas cam in urma. Una peste alta, am reusit sa combin foarte bine momentele de urcare in forta cu cele de impins de relaxare pentru a ajunge eficient dar la capatul puterilor in varf pe Postavaru de unde incepe ultima mare provocare: 20 km de coborare pana in Brasov, cu bucati deosebit de tehnice si de grele, aproape la fel de obositoare ca urcarea dar cu satisfactii deosebite.
Un ultim concurent l-am depasit pe bucata sapata in stanca de pe Tampa, la 1 km de sosire si am ajuns la final cu vreo 20 de minute mai bine decat anul trecut, la cateva zeci de minute bune de tot dupa Suca si Cosmin. A fost un concurs pe cinste pe care ma voi stradui sa nu-l ratez niciodata....
No comments:
Post a Comment