Monday, January 14, 2008

Creasta Neamtului - schi de tura

Intr-o minunata (la munte) zi de 13 decembrie, impreuna cu Roxana, Radu si Cristi am hotarat sa dam o tura mai serioasa, respectiv creasta muntilor Neamtului. Mai serioasa fiindca e o tura destul de lunga pentru cat de scurta e inca ziua. Eu cu Roxana pe schiuri, Radu si Cristi pe rachete.

Am urcat cu prima gondola din Azuga la 9.00 si am continuat in cele mai bune conditii pe culmea Urechea. Zapada parea mai stabila decat saptamana trecuta, lucru care a fost confirmat si de Matei Laudoniu cu un sondaj cu o zi inainte (am vazut luni la el pe blog). Oricum pe creste si culmi zapada era mica si inghetata, iar la soare topita. Erau clar peste 0 grade.
Am continuat pe Petru-Orjogoaia, unde am facut si doua mici coborari, destul de placute.
Am urcat apoi pe Unghia Mare, unde din pacate nu prea mai era zapada, asa ca pentru cateva minute am luat schiurile si rachetele pe rucsaci.
De pe varf zapada a revenit, cu o crusta inghetata. Pe schiuri sau rachete nu se rupea, n-am incercat pe jos. Pe unele bucati am pus coltarii la legaturi.
Culmea dintre Unghia Mare si Rusu era destul de ingusta, cu putina cornisa, dar ideala de parcurs pe schiuri.
De pe varful Rusu am dat o super coborare pe crusta inghetata, iar apoi am incercat un traverseu pe sub Vf. Steviei catre saua spre vf. Neamtu. Zapada era putina, dar totusi era cam batuta de soare asa ca am hotarat sa evitam evenimente neplacute si ne-am intors putin inapoi continuant pe creasta.
Odata ajunsi pe Vf. Steviei am hotarat ca, fiind destul de tarziu (vreo 15:00), urme nu erau, sa incercam o coborare pe culmea Steviei.
A fost una din cele mai superbe coborari pe care le-am facut. Am inceput de pe varf cu o placa inghetata amestecata cu niste smocuri de iarba inghetata si ea care sunau interesant sub schiuri, o cornisa in lateral, iar apoi un pulver imens, din ce in ce mai ud, pana la limita padurii.
De acolo, am taiat-o in dreapta prin padure spre valea Steviei. Am incercat sa schiem, dar problema era ca padurea era foarte deasa, practic de abia incapeam printre copaci. Distanta medie era cam de 50 cm. Asa ca ne-am chinuit sa luam niste curbe , dar pur si simplu nu era loc. De la jumatatea dealului am pus schiurile pe rucsaci pana in vale. De acolo le-am pus inapoi in picioare si am mers pe firul vaii, destul de greu, pana la capatul drumului forestier.
Bineinteles, prin padure si pe vale colegii cu rachetele s-au descurcat ceva mai bine.
De la canton eu am luat-o inainte pe drum, la un fel de schi de fond cu schiurile de tura, sa iau masina. Am avut de mers pe drum cam 8-10 km. A fost zapada pana aproape in Azuga. La 18:00 eram toti in masina.

Per total, a fost o tura frumoasa, dar destul de lunga pentru ziua scurta din ianuarie.
Mai jos sunt si cateva poze din tura:





























1 comment:

Unknown said...

Dumnezeule ce privelisti....
Foarte frumoase pozele.
Articolul de aemenea ;)